Tribuna, ianuarie 1890 (Anul 7, nr. 1-24)

1890-01-16 / nr. 11

Anul VII ABONAMENTELE IIj'liH'r . ii ti Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., l/3 an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl. 50 cr., la an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Vi an 10 franci, l/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Sibiiu. Marți 16128 Ianuarie 1890 Nr. 11 ——hbpweb^h—âacB^aecMamridigsi.at^'iBr»! INSERTIUNILE 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Gisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom.! Politica noastră naţională. 1. * In vieaţa noastră publică se vorbesce foarte mult de naţionalitate: avem aspiraţiuni naţionale, interese naţionale şi scopuri naţionale, avem un partid naţional, care face pe basa unui program naţional politică naţională. Se ivesc cu toate aceste In vieaţa noastră publică destul de adeseori oameni altfel destul de luminaţi, care tot nu sunt, încă dumeriţi, ceva se frică „naţional“ în vieaţa politică. Nu mai încape nici o îndoeală, că naţională ro mânească e politica făcută de Români, spre a-i asigura poporului român condiţiunile de desvoltare naţională. Scopurile urmărite sunt deci mai presus de toate ceea ce hotăresce caracterul politicei, şi dacă aceste sânt românesci, şi politica e naţională românească. Ori şi ce om deprins a-şi da seamă despre înţelesul cuvintelor, va simţi vise, că în practica vieţii nu e vorba de scopuri în genere, ci de scopuri bine precisate, şi că atunci, când vorba e de precisarea scopurilor, părerile oamenilor pot să fie foarte deosebite. Fiesce căruia dintre noi în ziua intrării sale în vieaţa politică li se pun întrebările: Care sünt aspiraţiunile naţionale românesci? Care sünt interesele naţionale românesci? Care sunt scopurile naţionale românesci? Nu însă fiececare dintre noi răspunde în acelaşi fel la aceste întrebări. Astfel chiar şi în ceea ce privesce scopurile urmărite putem să ne deosebim unii de alţii, cu toate că şi unii şi alţii tot asigurarea condiţiunilor de desvoltare naţională o voim. Cu atât mai deosebite pot să fie părerile, când avem să răspundem la întrebarea şi mai practică: Cum avem să procedem, ca să ajungem mai curând şi cu mai puţine sacrificii la realizarea scopurilor odată precisate? E evident, că omul, care ia propria sa lucrare politică în serios şi îşi dă seamă despre răspunderea, pe care o primesce, când întră în vieaţa politică, nu-şi va închipui, închis între patru păreţi, potrivit numai cu disposiţiunile sale individuale, răspunsuri după plac la toate aceste întrebări; căci orişicât de frumoase ar fi aceste răspunsuri închipuite, de dînsul, în practica vieţii politice hotăresce numai ceea ce Românii ei înşişi sfînt şi gândesc şi naţională românească e numai politica, pe care Românii sunt gata să o susţină, la nevoie, cu cea mai extremă hotărîre, care aceasta omul o face numai împins de propriile sale dureri, de propriile sale doriri, de propriul său gând. Acela, care vrea să facă o asemenea politică, îşi va da silinţa de a cunoaste trecutul Românilor, literatura lor şi pulsaţiunile vieţii lor actuale şi va avă abnegaţiunea, de a nu voi în vieaţa publică decât ceea ce resultă din trecutul Românilor şi se potrivesce cu simţământul lor comun. Românii acei în vieaţă au să ducă mai departe lucrarea părinţilor sei, chiar şi dacă n’ar fi bine croită lucrarea aceasta, ea e firescul punct de plecare al lucrării noastre. Căci scopurile precisate de părinţii şi bunii noştri nu sânt încă atinse şi contimporanii noştri s’au trezit în lume şi au crescut insuind spre ele, acela dar’, care s’ar crede chiemat a împinge societatea română spre alte scopuri, fie aceste orişicât de frumoase, ar lua asupra sa nu numai o sarcină foarte grea, ci totodată şi o răspundere foarte mare. Şi nu mai puţin grea e sarcina, nici mai puţin mare răspunderea ce cade asupra aceluia, care s’ar simţi îndemnat să-’i abată pe Români din căile, pe care au umblat pănă acum. Noi nu sântem de ieri, de alaltăieri, ci urmărim de vre-o două sute de ani cam în aceleaşi condiţiuni aceleaşi scopuri. Avem deci tradiţiunile noastre şi în vieaţa politică. Dela tradiţiunile aceste, care au fost sfinţite de faptele celor mai mari înaintaşi ai noştri şi de multe succese ale lor, numai încetul cu încetul şi numai înduplecaţi de fapte vom pută să ne abatem. Acela, care crede, că ar pută să ne înduplece prin argumente scoase din mintea lui, ori nu-şi dă seamă despre ceea ce voeşce, ori se simte prea de tot tare. La 1848 câţiva dintre Românii mai luminaţi au trecut în partidul lui Ludovic Kossuth. Unii dintre dînşii au luat parte la dieta din Dobriţin, alţii s’au luptat sub steagurile răsculaţilor şi care alţii au susţinut faţă cu fraţii lor români causa representată de Kossuth. Urma a dovedit, că mulţi dintre dînşii erau inspiraţi de cele mai patriotice şi mai românesci simţăminte, şi s’ar pută poate sisţină cu oarecare succes şi tesa, că mai bine ar fi fost pentru neamul românesc, dacă toţi Românii ar fi făcut ca dînşii. Istoria cu toate aceste îi condamnă fără de reservă, fiindcă n’au avut în inimile lor destulă abnegaţiune, ca să -fi scurtează, mân’ scurtează. Şi cu cât mai mult scurta, El vedea că şi măgarul Mâncă numai cât îi dă. „Haide, o fice-aşa ’nainte! „Asta-i semn, că merge bine, „Dracu-i drac, dar’ cât îmi pare „Tot nu-i meşter ca şi mine!“ meargă cu curentul general, şi s’au despărţit în cele mai grele timpuri de fraţii lor. Dar’ procederea lor nici că era cuminte, deoarece isolându-se, nu mai însemnau ca Români nimic. Şi ca să iese la iveală, cât de puţin e cu putinţă de a-’i abate pe oameni prin argumente dela tradiţiuni întemeiate pe fapte, reamintim numai, că părintele lui George Popa, un simplu fruntaş din satul lui, a fost, per când ficiorul lui se afla în dieta dela Dobriţin, executat de generalul Bem, pe care -l combătuse în fruntea consătenilor sei. Un om de superioritatea lui George Popa n’a putut deci să înduplece nici pe cele mai apropiate rude ale sale, nici pe prietenii sei din copilărie, ba nici chiar pe tatăl seu , toată cultura lui, toată superioritatea lui, toată iubirea celor mai deaproape ai sei au rămas impotente faţă cu tradiţionala alipire cătră Monarch. De atunci şi pănă în cfiua de astăcji au trecut preste patruzeci de ani, şi multe s’au petrecut, multe s’au schimbat în timpul acestor patruzeci de ani. Dar’ tot mai trăesc mulţi din oamenii, care au luat parte la acele nenorocite mişcări, şi încă mai mulţi trăesc din cei ce au crescut sub impresiunea faptelor petrecute atunci. Reamintindu-ne faptele petrecute în timpul celor din urmă douăzeci şicinci de ani şi mai ales impresiunile produse în inimile Românilor în timpul celor din urmă câţiva ani, trebue, durere, să recunoasce ca şi noi, că astăcji alipirea cătră Monarch a Românilor nu mai e aceeaşi putere elementară ca la 1848, la 1859 şi la 1866, ba că în o însemnată parte din societatea noastră cultă ea a slăbit mult. Căci covîrşitoare e puterea faptelor. Cine cu toate aceste s’ar încumeta, punendu-’şi mâna pe inimă, să-’i înduplece pe Români a se abate de politica inaugurată de primii luptători naţionali ai noştri şi dusă pănă înjdele noastre de Andreiu Şaguna ? Cine poate să creacă în toată sinceritatea, că Românii, care nu s’au luptat nici-odată contra Monarchului lor, astăzi, ori mâne ori într’un timp politiceste apreciabil pot să fie accesibili pentru o politică, căreia ’i s’ar pută da şi o interpretare Kossuth-istă ? Nici un om, care-’i cunoasce din destul pe Români. Se poate că în teorie, ca plăsmuire a vre-unei minţi mari, o asemenea politică ar fi foarte ingenioasă, dar’ în practica vieţii noastre actuale ea e preste putinţă, deoarece massele mari ale poporului român, pătrunse de spitale de cap aflasem, că o cetii în un jurnal beletristic german. Apucai dar’ jurnalul şi începui a căuta după anecdota din vorbă. O aflai. Ea avea titlul „Măgarul lui Hassan“ de Drobal Effendi, tradusă din arabesce de Wachenhusen, scriitor german de renume. O traduc în următoarele, pentru de a se vedea asemănarea ce se află între aceste două anecdote, una română, alta arabă. Hassan Abu Dehal era unul dintre cei mai avuţi Fellahi din Luxor, după cum îl arăta şi numele; mulţi îi o ficeau Şi, tatăl aurului, fiindcă posedea de acesta în abundanţă. Hassan mai era prelăngă aceste şi cel mai sgârcit dintre toţi Fellahi. Şi încă de o aşa sgârcenie, decât care nu se da alta în tot Egiptul-superior; în lung şi în lat, dela ţărmuri! Nilului pănă atunci în Nubia se povestia de avariţia sa. De sine se înţelege apoi, că Hassan a rămas necăsătorit; pentru-că, — raţiona el, — o femeie costă bani, femeile sunt risipitoare, femeile nu sciu preţui valoarea aurului, femeile sânt limbute, ceea ce nu-i convenia deloc, căci el doria tare mult, ca nime să nu scie nimic de avuţia sa. Pentru că de va afla de lucrul acesta Mudirul, — guvernatorul, — va spune Machmunului, care apoi va trimite pe executor spre a stoarce dela eljecueală. Cu toate precauţiunile aceste însă, faima despre averea lui ajunse pănă la Sohech, care îndată şi demândă, ca să-l bată pănă atunci, până când va spune unde simt banii, ritul dinastic, sânt atât de puţin pregătite pentru ea, încât nimeni nu cutează să facă şi în mijlocul lor o propagandă în acest sens. Mult ar trebui să mai dureze actuala stare de lucruri, pentru ca Românii să fie accesibili şi pentru o asemenea politică. Se ivesc cu toate aceste în vieaţa noastră publică din când în când oarecare semne, din care s’ar pută trage conclusiunea, că unii dintre oamenii noştri politici ar voi să ne abatem chiar astăzji dela politica noastră tradiţională. Noi stăruim în credinţa, că greşesc aceia, care şi trag în adevăr conclusiunea aceasta. Căci oameni serioşi ar pută, ce e drept, să dorească, dar’ nu pot voi ceea ce e preste putinţă, şi numai de ceea ce oameni serioşi voesc avem să ţinem seamă în vieaţa noastră publică. FOIŢA „TRIBUNEI." Românii şi Arabii. — Schiţă — de Folklor. într’adevăr, titlul ce pusei în fruntea acestor şire, precât de mult excită curiositatea, pe atâta şi promite. Şi cu toate aceste acei iubiţi cetitori, care vor binevoi a mea urma în această scriere scurtă, își vor vedea ilusiunile suflate în vânt, nu se vor trezi aproape mai cu nimica. Dar cine stie ? . . . Frunzărind într’ofi prin frumoasele „anecdote poporale“ ale domnului T. D. Speranță, dădui preste una întitulată „Ce măgar!“ (pag. 578), de curiositate a cetii. Să v'o citez: Un Ţigan, precum se (fice Nu ursar ori lingurar, Ci de cei ce șed prin sate, Căpătase-un biet măgar. Dar’ făcendu-’i hojma slujbe Ce-un măgar putea să facă, începu cu 'ncet Ţiganul, Vita lui să nu-’i mai placă, îi găsi cusur acuma, zicând: „Doamne, ce păcat, „Aşa vite muncitoare „S’aibă darul de mâncat!“ Şi începu de-aicea 'ncolo Din traiu să-’i tot scurteze, Ca să vadă n’or fi chipuri De mâncat să-’l desbăreze. în sfîrşit încet ajunge, Ca nimic să nu-’i mai dee, Nici un paiu batăr de zare, Şi nici apă ca să bee. . . Şi umbla fudul Ţiganul, Povestind la toţi prin sat, Cum deprinse el măgarul Să trăească nemâncat.' „De acum n’am de dînsul grije, „Pot să-’l las ori cât îmi place, , Şi la drum de vreau să umblu, „Chieltueală nu ’mi-a face. „Pot de-acum în voe bună „Tot să-’l port şi car’ să-’l port!“ Dar’ acasă când venit-a, 'Și-a găsit măgarul mort. ■ — „Ce măgar! Să poată-’ți place, „Dobitoc nejudecat, „Tocmai când se deprinsese „Să trăească nemâncat!“ Deja când cetii rîndurile prime, îmi adusei aminte, că această anecdotă o mai cetisem odată, dar’ soiam positiv, că nu în forma asta și nici în limba românească. După multă băAșadară Hassan Abu Debal trăia singur cu măgarul seu. Dacă mergea cineva la el, ’i se plângea de lipsa, în care se află, de’l cerceta cineva seara, îl primia la lumina unui hopait. Preste tot, când întră oaspele în casă, îl prevenia, că n’are timp de perdut cu el. Socialiştii tuturor ţerilor, îndată ce reclamă interesele lor, merg mână în mână şi în deplină solidaritate. O nouă dovadă despre aceasta ni se ofere din incidentul alegerilor iminente pentru dieta imperială germană. Nu numai socialiştii austriaci, ci chiar şi cei din Ungaria contribue la fondul electoral al socialiştilor din Germania. „ Arbeiterztg.“ din Viena a publicat cf cele aceste un apel de următorul cuprins: „Soţilor! Democraţi sociali! Voi sciţi ce vor amicii noştri germani; ţinta lor e a noastră; voi sciţi ce au să sufere soţii noştri germani, suferinţele lor sânt ale voastre! Daţi dovezi, că causa poporului aliază toate popoarele, în acest înţeles, în semn al solidarităţii internaţionale neal„Vii doar’ să-mi aveţi ceva, ori poate numai în poveşti?“ întreba pe cel ce întră, şi apoi pentru caşul ultim stingea lumina, pentru că la poveşti pot fi şi fără de ea. Astfel apoi îl încungiurau toţi; numai sărmanul de măgar mai rămase la el, dar’ soartea bietului animal nu era nicidecât de invidiat. Ieslea sa era totdeauna goală, şi cum înşelase Hassan pe Mudir, pe Şech, pe Machmur şi pe vecinii sei, aşa îl înşelase şi pe bietul măgar. Hassan veni adecă la idea aceea, că luţerna e cu mult mai scumpă pentru acest animal răbduriu; că el, chiar aşa de bun va fi pentru de a-ş i duce greutăţile lui şi dacă va mânca numai paie. Deci Hassan îi puse de aci înainte în iesle numai paie. Aceasta nu dură mult. Măgarul slăbi cu totul şi nu se mai învoia a mai mânca paiele cele goale şi uscate. Ce să facă acum Hassan ? Se puse înaintea colibii sale şi îşi tot bătea minţile, cum ar putea afla un mijloc mai acomodat, pentru de a face pe măgar să mânce numai paie. Un proverb dice: Sgârciţii sunt totdeauna invenţioşi, şi în special acolo, unde e vorba de folosul seu şi de dauna altuia. Hassan află dară mijlocul. Merse în oraş şi cumpără o părechie de ochielari cu niste sticle mari vercji. Aceşti ochielari ii lega înaintea ochilor măgarului seu, şi văziu cum acesta se înşeală mâncând cu apetit mare paiele cele rele, pe care el le ţinea de luţernă verde şi frumoasă. Veselia lui Hassan era nedescriptibilă. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 15 Ianuarie st. v. Din parlamentul maghiar, în dieta din Budapesta se continuă încă desbaterea asupra budgetului ministerului de culte şi instrucţiune, în şedinţa de Vineri a vorbit P o 1 a n y i despre politica de cultură şi alte lucruri înrudite cu ea, oprindu-se mai mult la autonomia catolicilor, despre care el are vederi deosebite de cele ale ministrului, care de dragul unor episcopi ignorează elaboratul congresului. Archiepiscopul Samassa s’a declarat franc pentru reînceperea firului congresual. De aceea ar trebui să se convoace din nou congresul, pentru că o altă corporaţiune nu are competenţa şi autoritatea respectivă. Ioan Asboth încă s’a pronunţat cu privire la autonomia catolicilor şi s’a ocupat apoi în detail cu o critică a întregei instrucţiuni din Ungaria. El a vorbit mai ales în contra instrucţiunii speciale la şcoalele medii, care nu lasă destul timp pentru desvoltarea aptitudinilor corporale şi intelectuale. Oratorul a ilustrat primejdiile, care s’ar nasce pentru cultura naţională prin abandonarea limbii grecesci. După el a vorbit representantul dela Oroshaza, luând sub o aspră critică activitatea ministrului. Deputatul Carol Pulszky a tractat o nouă temă şi a propus crearea unui conex mai strîns între centru şi între teatrele provinciale ce au să fie subvenţionate şi de către municipii. După el a vorbit dl Hermann despre desvoltarea geniului maghiar, în al cărui interes ar trebui să se înfiinţeze a treia universitate în Hassan suferi pacient ori se tortură şi din gura lui nu putură scoate altceva, decât că e un om sărac, care trăesce din roadele pământului seu de cucuruz şi că nu poate ţină prelingă casă nici măcar o cămilă, toată averea lui stă din coliba, — ce o folosesce drept locuinţă, — şi din credinciosul seu măgar. Şi astfel Şechul cu toţi servitorii sei fu tras pe sfoară şi Hassan trăi şi după aceea, ca şi mai înainte, singur în coliba sa cu credinciosu-’i măgar. . . Bucuros nu-’l cerceta nime, toţi stiau că e sgârcit; nu-’l cercetau, pentru că un sgârcit nu spesează nimic spre a primi bine pe oaspele seu ; dacă totuși și spesează ceva, atunci mimai după ce mai ânteiu îi numără dinții. Când Marabu-ul Ben-Abbas prâniji odată în chilia altui Marabu, acesta avu neprevederea, de a face atent pe oaspele seu asupra unui fir de păr, pe care era să-l ducă în gură cu Cuscussy. — o mâncare de orez. Ben-Abbas mănios, se ridică şi îizise : „Dacă tu aşa de atent mă privesci cum mănânc, atunci îţi jur, că nici-când nu voiu mai primi a-’ţi fi oaspe! “ Şi de atunci Ben-Abbas şi încungiura locuinţa prietenului seu. Rusia continuă mereu cu pregătirile ei de răsboiu. Nu demult s’a fost dat ordin pentru înfiinţarea de patru noue regimente de întregire cazacesci în cas de răsboiu. Acum se împărtăşesce eară, că are să se îmulţească statul mai multor batalioane de reservă cu câte doi căpitani şi mai mulţi sublocotenenţi. Toată lumea scie astăzji, ce au să însemneze aceste pregătiri. Scopul lor a fost descoperit de „Rusky Invalid“ încă la 15 Decemvrie 1887. Despre schimbările ce au să se facă cu privire la posturile de comandanţi în armata rusească se împărtăşesce, că în locul principelui Dondukoff-Korsakoff, care resignează la postul seu de guvernor general în Caucas, va fi numit generalul Seremetieff, şi că generalul Kaulbars de ptă memorie bulgărească va fi împărţit ca şef al statului major la comanda de corp din Varşovia, Alföld. Mai pe urmă a pledat Linder pentru ajutorarea practicanţilor în drept nesalarisaţi, şi la 2 care s’a ridicat şedinţa, în şedinţa de Sâmbătă a luat cel dintâiu cuvântul Carol V a d n a y. Lui ’i-a urmat Csatár. Schwarcz a luat în apărare instrucţiunea specială faţă cu Asboth şi s’a declarat în contra ori cărei aiurări cu lucrurile antice. Societatea engleză nu are să-şi mulţumească cultura limbei grecesci, pe care numai foarte puţini o învaţă. După o pausă de cinci minute a vorbit Gavriil Ugran, restringându-se numai la autonomia catolicilor. Hock a sprijinit şi el propunerea cu privire la crearea autonomiei catolicilor şi a pledat pentru susţinerea limbii grecesci în şcoalele medii. Şedinţa s’a ridicat la oarele 2/2, înarmările rusesce. Socialismul în Europa.