Tribuna, ianuarie 1890 (Anul 7, nr. 1-24)

1890-01-14 / nr. 10

Anul VII Sibiiu. Duminecă 14126 Ianuarie 1890 Kr. 10 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/4 an 2 fl. 50 cr., 1la an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl. 50 pr., l/s an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 franci, l­a an 20 franci, f 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătin­d-se înainte. ■ n ......... ^ 1 l .... Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE 3 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., și timbru de 30 cr. Redacția: Str. Iernii 11. — Administraţia, Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom.­ Sibi­u, 13 Ianuarie st. v. (f) Este de mare şi netăgăduita în­semnătate pasul ce­­l-a intreprins gu­vernul Taaffe în cestiunen aplanării di­ferenţelor dintre Cehii şi Germanii Boe­­miei. Şi cu atât devine mai însemnată această cestiune, cu cât toate cercurile conducătoare vieneze până sus la Ma­iestatea Sa sunt de acord cu împăciuirea proiectată între aceste două naţionalităţi din partea ministrului Taaffe. încă de la început, când am văz­ut în fruntea acestei mişcări bărbaţi de în­semnătatea principelui L­obkowitz, prin­cipelui de Schönburg şi a principelui Carol Schwarzenberg, eram siguri, că cestiunea aceasta se va resolva într’un mod satisfăcător pentru ambele popoare. Dela 4 Ianuarie a. c. ,şi-au ţinut repre­­sentanţii celor două naţiuni şedinţele lor în Viena sub presidiul ministrului-pre­­şedinte Taaffe, fiind de faţă şi ministrul de instrucţiune Gautsch şi cel de justiţie Schönborn. Atât Cehii, cât şi Germanii au fost representaţi, — putem Zice, — prin cei mai de valoare oameni politiei. Pentru noi, care privim din de­părtare desvoltarea acestei împăciuiri, ni­­s’ar pare a se fi comis o nedreptate par­tidului Cehilor tineri prin neînvitarea la aceste importante conferenţe. Aceasta nii se pare cu atât mai bătător la ochi, cu cât şi acest partid numără nu puţini membri cu multă autoritate la popo­rul ceh. Se poate însă, că cercurile hotărî­­toare în această importantă cestiune nu au trecut cu vederea nici pretenţiunile acestui partid. Chiar de aceea credem, că guvernul austriac, care a păşit ca mijlocitor în această cestiune, va fi sti­pulat în programul său barem unele dintre dorinţele partidului Ce­hilor tineri. Deşi încă ne este necunoscut resul­­tatul definitiv al acestor conferenţe, to­tuşi resultatul îndestulitor al conferen­­ţelor, după­ cum anunţă telegramele, are să dee o altă direcţiune în politica in­ternă a monarchiei noastre. Cercurile hotărîtoare, întrepunându-se cu toată ho­­tărîrea pentru împăcarea acestor naţio­nalităţi, voesc să fie sigure în cas de pericol de sentimentul public al acestor două popoare. Răsboiul, care nu se mai poate încungiura, trebue să afle monarchia noastră tare şi unită în lăuntrul seu, pentru­ ca să poată fi respectată în afară. Aceasta se poate numai pe basa mulţumirii popoarelor. Aceasta se poate numai garantându-se drepturile istorice ale fiecărui popor şi ale fiecărei provincii. Mulţumirea tuturor popoarelor o caută factorii conducători ai monarchiei. Chiar de aceea se nasce în noi credinţa, că îndată după definitiva aplanare şi după intrarea Germanilor în dieta boemă, are se se săvîrşească demult trîmbiţata încoronare a Monarchului nostru de rege al Boemiei, de cumva abandonarea pre­­tensiunii încoronării nu va fi una din condiţiunile, sub care s’a făcut împă­carea. Dacă această împăcare, cu sau fără încoronare, va fi perfectă, atunci Austria a câştigat prin Boemia o posiţie pu­ternică faţă cu Ungaria. Mărturisind adevărul, Maghiarii, de s’ar lăuda ori­şi­­cât cu liberalismul lor, care este o fal­sitate, nu văd şi nici că pot vedea cu ochi buni liberalele concesiuni ce se fac de cătră ministerul Taaffe naţionalităţilor de dincolo de Laita. Sciu ei destul de bine, că aceste concesiuni deşteaptă pofta şi în sînul naţionalităţilor de acasă dela ei. Ear’ aici este buba. Maghiarii voesc, ca să nu scie lumea, că în Ungaria există naţionalităţi şi că ar fi vorba de cestiunea naţionalităţilor. Ei ar voi, ca cele trei milioane de Români să amuţească, îndestuliţi fiind cu toate cele ce se pune la cale guvernul din Budapesta. Aceasta nu se mai poate. Poziţia poporului românesc trebue lim­pezită. Trebue să sară peana din mâna Armeano-Jidanilor maghiarisaţi, care au făcut şi fac preste putinţă apropierea, sincera apropiere între Români şi Ma­ghiari şi între toate naţionalităţile din Ungaria. Ungaria poliglotă trebue să fie mamă bună pentru Maghiari ca şi pen­tru Români, Saşi şi Croaţi. Nu numai reptiliile, care o sug astăd­i fără milă, să fie adăpostite, ci deopotrivă toate na­ţionalităţile să fie îmbrăţoşate cu căldură. Poporul maghiar, sedus prin rene­gaţii armeano-jidani, — oameni fără patrie şi care caută pânea de caldă şi lată, — a ajuns la credinţa, că va sdroni cestiunea naţionalităţilor prin maghiari­­zare. Timp de două decenii de domi­­naţiune ungurească Maghiarii nu au fa­­vorisat deloc naţionalităţile, ci au cercat, toate mijloacele ca să ajungă la ţintă cu maghiarisarea. Au trecut a joe, au trecut ani, car’ Maghiarii, fără­ ca să cucerească senti­mentele naţionalităţilor ‘ nemaghiare, s’au ales­­cu o reciprocă antipatie. Ear’ acea­stă antipatie naţională nimeni nu o poate îmblândi decât însăşi Coroana. După cele petrecute dincolo de Laita în aceste zrde, nici că ne putem înşela, dacă vom susţină, că nu este departe timpul, ca să vedem punân­du-se la cale şi la noi toate acele ce­­stiuni, care atât de mult interesează pe naţionalităţile nemaghiare. Aceste­­jile au să vină. Noi ca publicişti am spus mereu şi negenaţi, că este cu neputinţă, ca cele­ ce se petrec preste Laita să nu aibă răsunet şi în Ungaria. Maghiarii nu au voit să ne asculte. Poate­ că nu bucuroşi ne ascultă nici astatil . • • este treaba lor, deoare­ce nu ne mai priveste nimic atitudinea poporului maghiar. Ceea­ ce ne interesează astăzi mai deaproape este, ca să ştim, în ce mod sânt stipulate condiţiunile de împă­ciuire între Cehi şi Germani, şi a doua, aşteptăm cu nerăbdare să vedem, ce impresiune vor face condiţiunile împă­ciuirii între membrii cehi şi germani ai dietei provinciale boeme. Sântem siguri, că resultatul final are să fie favoritor şi mulţumitor şi chiar şi Cehii tineri vor fi îndestuliţi cu punctele principale ale împăciuirii. De aceea putem zice, că pacea încheiată între Cehi şi Germani va aduce după sine mari transformări in­terne, care însă vor pune basa unei epoce de linişte şi mulţumire internă între popoarele acestei monarchii. Pe această cale monarchia noastră cu di­­visa „ Viribus unitis“ va fi nu numai pu­ternică în lăuntru, dar­ şi respectată şi temută în afară. Salutând resultatul de până acum al conferenţelor ceho-germane, sperăm că e aproape timpul, ca şi preste patria noastră să sufle vântul vienez. Adrese de aderenţă. ilustrităţii Sale Domnului general Traian Dacia în Caransebeş. Primesce expresiunea sentimentelor noas­tre de recunoscinţă pentru lupta grea poli­tică, luptă de existenţă, ce ai purtat şi în care, înfruntând îndrăsneţele lovituri, Te-ai arătat ca un adevărat erou, ca un rar feno­men al timpului nostru. Cu mândrie ne vom aduce aminte de purtarea Ta bărbătească, Die general, şi ne vom privi de povăţuitorul în împlinirea datorinţelor noastre cătră neamul nostru, cătră ţeara noastră şi cătră părintescul nostru Monarch. Sălişte, 6 Ianuarie 1890. Dr. Maier, protopop; Daniil Marcu, paroch; Alexandru Borcea,, capelan; Nicolau Neam­ţu, diacon; Mihailă Stoica; Ioan Popa, paroch; Dumitru Lăpădat; Romul Mircea ; A. Gogonea; Dumitru Chirca; Ilie Hociotă; Ilie Şteflea; Dumitru Roman, neguţător; Bucur Comşa, pro­prietar; Dumitru B. Comşa, neguţător ; Nicolae Peligrad, econom; Stan Steflea, econom; Stan Vele, jude comunal; Nicolae N. Borcea, eco­nom; Bucur Comă, neguțător; Dumitru Dă­­derlat, econom; Nicolae Mosora, proprietar; Nicolae Nartea, neguțător; Vasile Dăderlat, econom; Ioan Comșa, cassar comunal; Ior­­dachie Roşea Capitan, neguţător; Dumitru L. Blotu, econom; loan Stan Banciu, neguţător; loan B. Comşa, neguţător; Dumitru Popa, eco­nom ; loan I. Răcuciu, econom; loan D. Ră­­cuciu, neguţător; loan Steflea, ferar ; loan Ţin­tea, cojocar; Nicolae Comă, neguţător; loan Opr. Borcea; Oprea Op. Borcea, econom; Oprea Steflea, măsar; loan Bucşian, pelar; Nicolae Peligrad jun., neguţător; Mat. Al. Ră­­dulescu, păpucar; Dumitru Lucaciu, cojocar; Nicolae Hanciu; loan Cojocariu, păpucar; loan Martin; Stan Sorescu, neguţător; loan Borcea, ferar; Mihailă Zeic; Nicolae Şoima ; Daniil Bârsan, neguţător; George Rusu; Du­mitru Roşea; loan Bleţu, neguţător; Dumitru Nan; Nicolae Borcea, faur; loan Mândrean, păpucar; Teodor Pătruţiu; Nicolae Fulea, pă­pucar; loan Giurgiu, ferar; Iosif Simoneti, pă­pucar; Dumitru Lazar, pârszar; loan Du­­benschi, zidar; Opriş Răsoiu; Dumitru Dră­­goiu ; Dumitru V. Popa, proprietar; Dumitru Răsoiu, neguţător. REVISTĂ POLITICA. Sibiiu, 13 Ianuarie st. v. Din parlamentul maghiar, în şedinţa de alaltăieri a dietei din Budapesta s-a continuat desbaterea asu­pra budgetului1*" ministerului de culte şi instrucţiune publică. Mai întâiu ’şi-a presentat ministrul Baross proiectul seu despre conscripţia poporaţiunii din anul acesta. După aceea s’a deschis desbaterea prin deputatul Adam Hor­váth cu un pledoar pentru academiile de drept, a căror susţinere o recomandă guvernului. F­rancisc Fenyvessy a făcut deosebite complimente ministrului de instrucţiune, apoi a vorbit cu toată vehemenţa în contra limbii grecesci în şcoalele medii şi pentru deşteptarea sen­timentului tinerimii pentru artele fru­moase şi în sfîrşit s’a plâns în contra stagnării pe terenul politicei bisericesci. El a ilustrat deosebitele peripeţii ale cestiunilor bisericii şi s-a încercat în urmă să dovedească necesitatea Introdu­cerii autonomiei catolice, pentru care, în înţelesul legii, ministrul ar trebui să fie iniţiativa. După Fenyvessy, a vorbit deputatul Zay. Ministrul contele Albin Csáky a răspuns mai antâiu deputa­tului Horváth cu privire la academiile de drept şi a Zis, că el până acum nu a avut timp să se ocupe cu instruc­ţiunea juridică, dar­ că nu va întârzia a face casei împărtăşiri îndetailiate în această privinţă. Cu privire la autono­mia catolicilor, salevată din nou de cătră Fenyvessy, ministrul ’şi-a întregit de­­claraţiunile lui din şedinţa premergă­toare. A mai vorbit Emeric Madarász în contra budgetului şi pe la oarele 2 s’a ridicat şedinţa. Casa magnaţilor a ţinut şi ea o şedinţă alaltăieri şi a resolvat o mul­ţime de proiecte de căi ferate, care au fost acceptate fără nici o observare pe basa raportului comisiunii: împăcarea Cehilor cu Nemţii. Din incidentul redeschiderii dietei boeme, Zeid „Politik“ vorbesce des­pre reacţiunea împăcării ceho-germane cu privire la raporturile parlamentare. z­iarul din cestiune să îndreaptă înainte de toate în contra părerii, ca­ şi­ când acum ar trebui se urmeze o schimbare în ceea­ ce priveşte compunerea mini­sterului. O schimbare în guvern se în­tâmplă de obiceiu după un eşec sau după o acţiune nesucceasă, mai rar, dar’ preste tot nu atunci, când ministerul a rapor­tat un succes atât de splendid. Apro­pierea partidelor din Boemia e un triumf al ministerului Taaffe, în prima linie un triumf al însuşi şefului de cabinet, care prin aceasta ’şi-a realizat o bună părticică a programului seu, cu care a venit la cârmă în anul 1879. Acest fapt trebue să-şi întărească posiţia. Probabil e, că o­p­­­i­nd­u-se calea stângei, de a se apropia de banca ministerială, ar pută să ur­meze singuratice schimbări de miniştri. Câtă vreme însă împăca­rea nu e­ codificată, cu anevoie se va pute face vre­o schimbare, care nici nu ar ave nici un scop. „Politic.“ aşteaptă, că sub nouele raporturi afacerile casei deputaţilor se vor resolva în mod mai curant şi mai grabnic. Iară domnul Beksics. Reproducem din vorbirea dini Beksics Gusztáv, despre care am relatat în revista politică a Niului de ieri, ur­mătoarele pasaje marcante: A venit timpul, ca să nu vorbim de po­litică naţională numai din punctul de vedere al dreptului public, să nu punem aspiraţiu­­nile naţionale numai în dreptul public, ci să le trecem în sfîrşit odată şi pe terenul cul­tural. Dreptul public, când se contopesce cu dreptul internaţional, formează cadrul extern al statului. Raportul, în care se află statul V FOIŢA „TRIBUNEI“ Filosofia balurilor. Dedicată iubitului meu So, Romul C.......... (dh). Au trecut multe ciile de când ne am despărţit. Nici rămas bun nu ’mi-am luat dela tine, deşi împreună am veţuit multe Zile bune şi mai multe rele. îţi mai aduci aminte de cântecul nostru? „Aşa trec filele mele, „Două­’s bune, noue­’s rele . . .“ Nu ’mi-am luat rămas bun, pentru­ că n’am voit se mă despărţesc de tine. Tu scii, cât de tare te-am iubit! . . Exclam cu aposto­lul Petra, deşi nu mă mustră conscienţa, că m’am lăpedat de tine ca Petru de Christos. Am socotit simplamente să nu tulbur o inimă năcăjită, că aspru eşti judecat şi amărît este sufletul tău. Nu demult, într’o seară, cum sânt să­lile de iarnă aici la noi între munţi, şedeam lângă sobă şi cetiam o carte de a lui Cicero: „Laelius de amiciţia“; şi nu vtiam ce să admir mai tare: limba lui Cicero ori mo­rala învăţăturilor lui Laelius, când vorbesce cu ginerii sei Fannius şi Scaevola despre amiciţie, în capitlul al 19-lea Laelius saferează întrebarea: moral este să preţuim mai mult pe amicii noi ca pe cei vechi? Cestiune foarte interesantă pentru mine, şi pentru tine, şi poate pentru mulţi, pe care ne-au purtat pe palmi „amicii“ până când eram sîtă nouă, care după­ ce ne-au exploatat, au rîs de noi şi au arătat cu degetele la noi. Nu te turbura, că ating cele trecute. Adu-’ţi aminte, că „viu este Dumnedeu, cei-ce smeresce şi cel-ce înalţă, car’ cei răi şi cei-ce sânt prelângă ei, cu moarte vor muri şi pe ai lor nimenea nu-’i va milui“. Cum Zise’, întrebarea lui Laelius e foarte interesantă. Dar’ se auzi cum răspunde la ea! „De amiciţie nu ne este permis se ne săturam nici-când, ca­ şi­ cum ne saturăm de altele. Amiciţia e ca vinul; cu cât e mai vechie, cu atât e mai plăcută, şi e adevărată bujicala, că multă pâne şi multă sare trebue să mâneam împreună, pănă se încheie opera amiciţiei“. Nu ’ţi­ se pare, că auzi pe Isus Sirach, carele încă ne învaţă în înţelepciunea sa, „să­­ nu părăsim pe prietenul cel vechiu, că cel nou­­ nu este asemenea lui . . .“? Stăpânit de această disposiţiune, m’am înţeles eu nevasta să te învităm se petrecem împreună marea sărbătoare a Nascerii. ’L-am invitat și pe Moisi, care se afla la Coroi, unde, cum îmi scrie, nu este durere, nici în­tristare, nici suspinare, dar’ nici de mâncare. Cornelia a îngrășat doi corcotini. (Stii tu ce e corcotinul?) însă tu n’ai venit, car’ noi am petrecut Crăciunul singuri. N’am avut petrecere aşa sgomotoasă ca altădată, când eram june, dar’ aş păcătui contra Cor­neliei, dacă n’aş accentua, că nici-odatâ n’am avut Crăciun mai bun, încă nici atunci, când eram „mag dela răsărit“ şi umblam cu „craii“. (Stii tu ce sânt magii?) La biserică am cetit „cazania“. Pe la voi se cetesc aşa numite „pastorale“, dar’ vă puteţi ascunde cu ele. Ce superioară este ca­zania noastră! Se fi văzut, ce mângâiere au avut soţii noştri auzind în limba cazaniei, că „Christos nu s’a născut în curte împără­tească, ci în iesle dobitocească“. . . Fericat ferice de ei! Necazul cel mai mare a fost, că nu s’au copt colacii destul de bine, car’ eu m’am să­turat precând am ajuns la prăjituri. Când să încheiem sfintele sărbători, pri­mesc o invitare la un bal, care se va aran­­gia în favorul studenţilor săraci. între aran­­giatori am găsit mai multe nume, cu care ajângeam şi eu pe vremea aceea asemenea baluri. Din garda vechie numai aceia lipsesc, care s’au însurat, şi — tu. Nu mă mir, că lipsesci. Străină este amărîciunea sufletului teu de ori­ce veselie. Dar’ mult m’am mirat, când m’am convins, că şi aşa retras, îţi ai şi tu partea ta din arangiarea acestui bal, anume că a ta este idea să se aranjeze în favorul studenţilor săraci. Aceasta şi împregiurarea, că ajunşi în carneval, tot mereu primim asemenea invi­tări, m’au îndemnat să înşir aici câteva idei la adresa ta, dar’ nu numai pentru tine. Li-am pus numele de „Filosofia balurilor“ de după datină modernă. Stii tu, că astăzi nu există filosofie, numai în biblioteci. Nimenea nu o admite şi nu o învaţă ca sciinţă de sine stătătoare, dar­ pentru aceea toţi „filosofează“. Unii scriu filosofia istoriei, alţii a stiinţelor naturale, a artei. Schopenhauer a scris me­tafisica amorului. Pentru­ ce se nu scriu eu filosofia balurilor? Aş urmări metodul lui Stoy, dar’ e prea greoiu. Aş scrie în limba lui Jaques, dar’ e prea uşuratic, că e Francez. Ca să fie totuşi ceva filosofic, voiu în­cepe cu un punct de mânecare, anume cu faptul, că astăzi toate balurile se arangiază în scopuri filantropice, cu toate­ că săracii au mai puţin folos de ele. Se spesează sute şi mii la un bal mai „elegant“, şi abia câţiva fiori şi resultat. Câte lacrimi s’ar pute şterge, câte du­reri s’ar pute alina, câţi goii s’ar îmbrăca şi câţi flamenţi s’ar sătura, dacă ar da cei­ ce merg la baluri numai 1/10 parte din aceea ce spesează la bal! Ori doară filantropia e numai scop se­cundar, şi scopul principal este petrecerea, distracţia ? Tu o scii mai bine, cât de obosiţi, adese­ori frânţi, ne simţiam noi şi ce voioşi eram, că am scăpat! Dar, admiţând, că sunt mulţi, care îşi petrec la baluri, oare doamnă este această pe­trecere de un om cult în secolul al XIX-lea? Petrecerea ori plăcerea stă în strînsă legătură cu cultura, ales cu cea morală, şi de­pinde de la munca ce Z­bfic o săvîrşim în fer­­mentaţiunea generală. Acela, care nu lucră decât numai cu braţul, nu cunoasce şi nici nu vrea să cu­noască plăcerea mai superioară. Mănâncă şi bea. Ba nici de aceea nu-­i pasă, ce mănâncă şi ce bea, numai să fie­­ mult. Care mun­cesce cu spiritul, doresce ceva spiritual şi în petrecere. Bate halam­pul pe la baluri, aran­giază concerte, teatru. Cartea îi numesce di­letanţi, însă omul adevărat cult, care îşi cu­noasce misiunea, puterile şi raportul faţă cu societatea, numai în opurile geniilor află dis­tracţie Societatea noastră, ’mi­ se pare, e plină de diletanţi şi de aceea sunt sentimentali şi romantici oamenii cei „culţi“. Romanii cei vechi au numit desfătarea otium, car’ munca: negotium. Grecii ,370X71 şi la^oXsia. Adecă pentru desfătare au avut termin positiv, pentru muncă: negativ. Au ţinut, că desfătarea este scopul vieţii şi că munca nu e deamnă de popoarele libere. Testamentul vechiu admite necesitatea lucrului, dar’ îl timbrează de blăstem. A blăstămat Dumnezeu pe Adam, ca cu sudoarea feţei sale să-’şi câştige hrana de toate Zilele şi numai a şeptea se odiehnească. Christos deschide o epocă nouă şi şterge blăstămul de pe lucru. Cel­ ce vrea să fie mai mare, trebue se se facă tuturor toate. De atunci nu cunoascem vieaţa mai morală, ca cea care lucrează în viia Domnului, dar’ de­când s’a împărţit lucrul şi tot insul e liber de a-’şi alege lucrul potrivit facultăţilor şi în­clinărilor sale, însuşi lucrul a devenit plăcerea şi desfătarea cea mai mare. Şi dacă totuşi ve­dem, că mulţi nu se mulţumesc cu plăcerea ce li-o tinde lucrul, ci mai merg şi pe la ba­luri, dau dovadă, că ori nu se place lucrul preste tot, ori că­­şi-au smintit cariera, încât pentru femei, nimenea nu cutează să tragă la

Next