Tribuna, iunie 1890 (Anul 7, nr. 123-147)

1890-06-01 / nr. 123

ag. 490 tură, cerinţele sînt nenumărate, mijloa­cele ce stau la disposiţiune sînt re­­strînse şi în acest budget sînt puse numai basele, pe care se va zidi în multe privinţe în anul 1892. Urcări mai mari nu se vor pută evita şi deja de pe acum se poate prevedea, că va trebui să se ţină cont de urcarea statului de pace, întreaga lume lucrează pentru ridicarea puterii armate şi noi nu putem să ră­mânem cu totul îndărăt, dacă nici nu suntem capabili de sforţări atât de mari, ca bună-oarâ imperiul german. Bud­getul ce s’a presentat e minimul extrem, dela care oratorul nu se poate abate. După ministrul Bauer au mai vorbit re­ferentul comisiunii Stefan Rakovszky şi mai mulţi membri ai delegaţiunii şi apoi s’a primit budgetul ar­matei drept basă pentru desbaterea specială. Şedinţa s’a ridicat pe la 1 Va care d. a. şi pe care eu o aprobez în principiu, se arată de indispensabilă, și, chiar dacă ar fi primită de către corpul legislativ, numai la un asemenea timp poate să devină faptă, pănă­ când desvoltarea administrațiunii nu poate să panseze fără mari desavantagii, avem imediata datorință, de a asigura condi­țiile progresului în cadrul actual al po­sibilităţii. Aceste pasage sunt precât se poate de neclare. Ceea­ ce resultă din spusele secretarului ministerial nu e altceva, decât, că el ar dori, ca cestiunea re­formării administraţiunii să se amâne precât numai se poate. Afaceri interne. Alaltăieri ,şi-a ţinut dieta din Budapesta ultima ei şedinţă înaintea ieriilor de vară, în această şedinţă de­putatul Mihail Maurer, care a fost nu­mit comitet suprem al comitatului Braşo­vului,­­şi-a depus mandatul de deputat. Preşedintele a presentat nunţiile casei mag­naţilor despre proiectele de lege resol­­vate acolo în şedinţele din urmă. De­putatul baron Ivor K­a­a­s a rugat pe ministrul-preşedinte a răspunde acum la interpelaţiunea, pe care a fost făcut-o el în afacerea pretinselor agitaţiuni pan­­slaviste cu prilegiul alegerii de episcop în districtul evangelic cisdanubian. După­ ce ministrul a declarat, că el astăzi încă nu poate să dee un răs­puns meritorie, deoare­ce a ordonat cercetare în această afacere, s’a în­cins o discuţie mai lungă, în care din toate părţile s’a accentuat scutirea in­tereselor statului periclitate prin agita­ţiunile panslaviste din Bulgaria-de-Nord, în urmă dl baron Kaas a luat spre sciinţă declaraţiunea ministrului, care pre­şedintele a declarat afacerea deocam­dată de absolvată. Ministrul-preşedinte Szapáry a predat rescriptul regal, prin care şedinţele dietei se amână pe 1 Octomvrie a. c. Secretarul de stat în mini­sterul de interne dl Iuliu Sza­­lavszky a 408 discursul seu de intrare în oficiu următoarele despre re­forma administrativă: Deoare­ce atenţiunea naţiunii e îndreptată actual­mente mai ales spre activitatea ministe­rului de interne, dorinţa generală merge într’acolo, ca acest minister să se in­­suească a-’şi presenta proiectele sale de reformă într’un tempo precât se poate de accelerat şi a face într’aceste dispo­­siţiuni, care sânt potrivite a ridica exer­­ciarea generală a administraţiei cel pu­ţin la nivelul stabilit prin normele le­gale ce există. Eu nu mă îndoesc, că aceia, care sunt însărcinaţi cu lucrarea proiec­telor, nu vor cruţa nici timp, nici oste­neală, ca să­’şi împlinească la timpul seu greaua lor misiune, deoare­ce însă introducerea administraţiunii statului, care ’şi-a aflat expre­­siune în programul guvernului Germania. In şedinţa comisiunii mili­tare cancelarul imperiului Capri­ci a rostit un discurs mai lung, din care re­producem următorul pasagiu: „Eşirea lui Bismarck din serviciul statului a lăsat în urmă raporturi, care, după firea lor, încă nu sânt aşa de sigure ca pe timpul, când figura lui fascinantă stătea încă înaintea lumii. Mii de lucruri, care încât pentru sine au rămas aceleaşi, apar acum cu un semn al întrebării, precând atunci erau provocate numai cu un semn de exclamaţiune. Eu vă înţeleg, când doriţi, ca să nu se fi întâmplat lu­crul aşa, sau ca el să se fi întors; dar’ odată tot trebuia să se întâmple şi aceasta. Cele mai simple lucruri ni­ se par astăzi foarte grele, pentru­ că greutatea lui lip­­sesce din cumpeana. Eu presupun la toți prevedere patriotică, mai lăsaţi să treacă un an, şi apoi eu, dacă e de lipsă, voiu întimpina aci contrastele cu toată plăcerea de a lupta, astăzi însă stau cam încremenit în faţa luptei, în şedinţa sa dela 10­­. c. dieta imperială ’şi-a ales definitiv presidiul de pănă acum pentru în­treaga ei sesiune. Respunzend la inter­pelaţiunea lui Richter cu privire la afacerea paşapoartelor de la graniţa alsaţiană, dl Caprivi a rostit un discurs important, din care extragem următoarele: Măsura din ce­sti­une are drept scop îngreunarea legă­turii Alsaţienilor cu Francia şi accelerarea germanizării, în cei şeptespreZece ani, de când Alsaţia-Lorena se află în po­sesiunea noastră, simţământul german n’a făcut în aceste provincii nici un pas înainte. Măsurile de paşapoarte nu le putem la nici o întâmplare cassa. Ce privesce în special restrîngerea pe­trecerii în acele provincii, noi nu putem suferi, ca un număr mare de ofițeri francezi să-­și satisfacă pa­siunii lor de vânătoare acolo, unde ei pot face observațiuni, care sânt în con­tra intereselor imperiului german, în teritorii, care, dacă va veni lucrul odată la résboiu, au să fie câmpuri de luptă, în timpul din urmă putem să observăm o îmbu­nătăţire a raporturilor noastre cu Francia şi ’mi-ar pare foarte rău, dacă ar sta lucrurile altfel şi nu aşa cum stau ele acum. Dar’ nici într’un stat raporturile inter­naţionale nu sânt atât de dificile şi de­licate ca în Germania. Stări de lucruri din Câmpie. Sântem recercaţi a publica urmă­toarele : Sânmihaiul-de-Câmpie, la 10 Iunie n. 1890. Când scriu acest articol informativ pen­tru pn. cititori ai „Tribunei“, ca să se facă lumină asupra stărilor noastre publice de aici din Câmpie, mă aflu sub impresiunea cuvin­telor: „Perirea ta din tine, Israile!“ şi nu fără motiv, deoare­ce nedreptăţiţi şi asupriţi pe toate terenele vieţii publice cum suntem, ba chiar ameninţaţi acum ca nici­odatâ în exi­stenţa noastră naţională, ne incumbă, cred, tuturor, cărora ne place a ne mândri cu fru­mosul nume de Român, marea şi sacra dato­rinţă indispensabilă, de a ne validita mai mult ca ori­şi­când cu toată ocasiunea existenţa, ca un popor conseiv de sine şi de drepturile ce ne compet, şi desconsiderând ori­ce interese egoistice personale, să luptăm umăr la umăr şi cu abnegaţiune pentru recâştigarea dreptu­rilor perdute şi promovarea intereselor noastre naţionale. Cu regret însă suntem necesitaţi a constata zilnic, că trista stare politică, în care am ajuns astăzi, ni-a causat-o nu atât forţa inştiinţelor celor­ ce au decretat ştergerea noa­stră din cartea celor vii, cât mai mult ţinuta unor bărbaţi de ai noştri, care în lupta de apărare şi conservare ce o purtăm, abusând în mod nedemn de încrederea generală ce au câştigat-o prin făţărirea oare­cărui interes de căuşele noastre, în momentele decisive tot­deauna parte au părăsit terenul de luptă, parte au tradat sfânta noastră causă naţională. Spre ilustrarea acestor afirmaţiuni, care multora s'ar păra exagerate, mărginindu-mă de astădată la luptele electorale înscenate cu ocasiunea restaurărilor comitatense, cu permi­siunea onor. redacţiuni voiu descrie câteva ca­şuri de această natură întâmplate dela 1883 încoace în cercul electoral al Ormenişului-de- Câmpie, unde, — după­ cum ne spune „Gazeta Transilvaniei“ în Nr. 250 din an. tr., — merg lucrurile strună de bine şi Românii la toată ocasiunea ei învingători, numai nemernicii de preoţi şi învăţători sunt cam indiferenţi faţă cu căuşele naţionale, după­ cum susţine acea foaie în urma raporturilor positive ce le pri­­mesce. Cu finea anului 1883, timpul defipt pen­tru restaurările generale pe un period de şese ani, precum în toată ţeara, aşa şi în cercul electoral al Ormenişului-de-Câmpie au fost pro­vocaţi alegătorii a se presenta la alegerea membrilor pentru congregaţiunea comitatensă. De ce moment e acest act se scie din îm­­pregiurarea, că dela membrii acestei congre­­gaţiuni pot Zi°e ca­m atîrnă prosperarea şi fericirea poporaţiunii preste tot şi indivi­dual, deoarece ei aleg întreg personalul ad­ministrativ şi ei impun sarcinile comitatense, sub care se încovoaie astăzi spinarea bietului contribuabil. Din această cauză alegătorii ro­mâni, în faţa alegerii, la care erau chiemaţi, doriau o înţelegere prealabilă. Şi într’adevăr, domnul Ludovic Simon, mare proprietar numit român în Sângeorgiul-de-Câmpie, însuşindu-­şi rolul de conducător, a şi provocat prin preoţi pe toţi alegătorii români a se presenta la lo­cul de alegere cu o oară mai de timpuriu, ca să se înţeleagă şi să compună lista membrilor care să se aleagă. Alegătorii români nici nu do­riau mai mult, pentru aceea în Zorii Zilei de ale­gere s’au şi văzut în frunte cu preoţii şi în­văţătorii lor grăbind spre locul de alegere. Ajunşi însă acolo, ce să vezi?! Domnul Lu­ţan şi numai cu oare­care dificultate primi propunerea să-şi visiteze institutul“. Când ajunserăm, — Zice doamna de Ma­renholz. — Fröbel îşi începuse lecţiunea şi era atât de preocupat de obiectul ce preda, încât în înferbinţeala propunerii sale nu ne observă când intrarăm în sală. Diesterweg asculta la început cu un uşor surîs de ironie cuvintele lui Fröbel; dar­ puţin câte puţin această ex­­presiune dispăru, făcând loc expresiunii celui mai viu interes, şi la urmă unei moţiuni, care se traduse în lacrimi. Diesterwag era cuce­rit. Mişcătoarea simplicitate şi vorbele de apos­tol inspirat ale acestui bărbat bătrân, care nu trăia, decât pentru o idee, atinseră inima ves­titului pedagog, care nu se mişca lesne de ori­ce lucru; şi de atunci Diesterweg, deşi nu aproba toate amănuntele metodului lui Fröbel, deveni şi el un convins ,şi energic sprijinitor al sis­temei fröbeliane în ideile ei fundamentale. Diesterweg scrie despre această cuno­scinţă: „Cine nu vede, nu poate crede, cât de natural se mişcă copiii în grădina fröbeliana, cât de voioşi şi veseli sânt ei. Cine mai de­parte n’a avut o pasiune de a vede şi observa, cât de devotat e Fröbel causei sale, cum el an de an, Z* de Zb­oare de oară trăesce pentru aceasta, cum el — poate veni ori-şi-ce şi ori-şi­­când, — nu se obosesce, acela nu o crede. Ase­menea lui nu am văzut, cel puţin eu, în vieaţa mea, în Fröbel avem aparenţa unui spirit devotat ideii sale“. Aşa ne spune Dies­terweg. (Va urma.)­dovic Simon şi preotul din Ormeniş Andreiu Vodă, fără a consulta şi pe alţi alegători, au fost încheiat pact cu partidul maghiar oposi­­ţional, compunând lista candidaţilor din Ma­ghiari şi Români în părţi egale, în faţa unei atari fapte mulţi din alegători, cu deosebire preoţi şi învăţători, sciind că Românii sânt în majoritate precumpănitoare, s'au indignat, cărei indignaţiuni s’a şi dat atunci expresiune pu­blică. Cu toate aceste din considerare faţă cu Ilustritatea Sa domnul Alexandru Bohăţel şi Dr. Aurel Isac, care erau între ceialalţi candidaţi deoparte, car’ de alta pentru sal­varea onoarei domnului Ludovic Simon şi a preotului amintit, deja angageaţi, s’a primit pac­tul şi s’a păşit la urnă. Resultatul acestei alegeri însă nefiind verificat, s’a întâmplat a doua alegere, care având tot aceeaşi soarte, pe Ziua de 25 Iunie 1884 a fost ordinată o a treia. Pănă la această dată se părea atunci, că s’a purces cât se poate mai prudent cu pac­tul, dar’ alegerea din 25 Iunie anul numit ne-a pus în faţa unei triste şi dureroase rea­lităţi, ne-a încredinţat, că domnul Ludovic Si­mon şi cameralul seu Andreiu Vodă, în ac­tele lor publice nu sunt conduşi de dreptate şi moralitate, ci mai mult de şireţie, după­­cum chiar susţine adecă domnul Ludovic Si­mon în o epistolă ce o am la mână, că tre­­bue să fie ori­care politică. Căci să se vadă numai. Cu data de 18 iunie, adecă cu şepte zile înainte de alegere, domnul Ludovic Si­mon îmi scrie: „Alegerea efectuată în 20 Fe­bruarie în Şopter pentru cei 10 membri ale­­„gânzi în comitetul comitatens earăşi s’a ni­­­micit, deci nu numai obligământul naţional, „fără şi onoarea şi reputaţiunea noastră pretinde, „ca cu puteri unite şi a treia­ oarâ să primim „tot cu acelaşi zel şi fac lupta. Aşadar’, du­­­pă­ ce alegerea nouă e defiptă în Şopter pe „25 iunie a. c., Te rog şi provoc, ca numai „decât în giurul Domniei-Tale să faci paşii nece­sari, ca alegătorii pe Ziua amintită negreşit „în număr complet să se presenteze, făcân­­­du-Vă totodată cunoscut, că pactul încheiat „cu soluţii domni proprietari de Unguri stă „nealterat“. La primirea acestor rînduri, în­trelăsând eu tot, am alergat şi pe alegătorii din şese comune, cu ajutorul preoţilor respec­tivi, m i-am pus pe picior cătră Şopter, unde ajungând toţi cincizeci şi mai bine de inşi, deşi deştepţi, ne părea că visăm, deoare­ce, nici domnul Ludovic Simon, nici preotul An­dreiu Vodă nu erau de faţă, afară de aceea soluţii domni proprietari de Unguri nu voiau nici să ne cunoască, ba nici alegătorii din alte părţi, ca din Ormeniş, Sângeorgiu şi Milaşul­­mare, nu au voit a sta nici de vorbă cu noi, ci toţi au întrat la votisare prelânga contra­candidaţii candidaţilor Bohăţel şi Isac, pentru care s’a fost înscenat lupta electorală la pă­rere. pic la părere numai, căci dacă domnul Ludovic Simon şi cameralul seu, la încheie­rea pactului cu oposiţionalii unguri, ar fi avut la suflet numai interesul nostru public, de­parte de ori­ce interese egoistice personale, precum au susţinut lupta la două alegeri, ar fi stat faţă şi la a treia, şi ca conducători deja angagiaţi nu ar fi dat dosul; căci, după­ cum se Zi°e în epistola amintită, nu numai obligă­­mentul naţional, ci şi onoarea şi reputaţiunea ne chiema la luptă pe toţi. Ce­­i-a motivat ca să ne facă nebuni pe toţi 50 de alegători de a întră în o luptă, pe care domniile­ lor au fost părăsit-o deja, şi ce interese au putut fi la mijloc, cu certitudine nu soiu. O epistolă însă scrisă tot de dom­nul Ludovic Simon, care asemenea o am în posesiune, ne pune pe calea unei presumpţiuni tare aproape de adevăr. în această epistolă se face adecă între altele: „Luaţi în conside­rare, domnule, că torentului nu putem sta în cale şi că chiar alţii fac sacrificii şi în inte­resul nostru“. Alexandru Barbulescu. (Va urma.) -------------------------------------------------------------­credeau, că Fröbel e rjţiflat de păcatul strămoşesc, care ’i-ar.^nimici toate planurile , ba unii îl suspi­cionau de păgân, de­oare­ce în grădina de copii nu se aflau nici catechisme, nici cărticele de cântări şi nici biblii, audiţi ? Frebel păgân, căci nu da micilor sei elevi catechisme şi biblii! Unii învăţători îl depin­­geau ca pe unul ce strică copiii de la şcoală prin grădina sa de copii, deoare­ce aceasta e în contrazicere cu statutele de organ­isaţiune ale şcolarilor; grădina de copii îi distrage, îi face închipuiţi — Ziceau e­i nu o primim. Ziceau alţii. — Chiar şi acei învăţători, care veniră la recensiune cu o anumită bunăvoinţă, aflată ceva de critisat. Pentru unii din ei erau prea extravagante aşteptările unite cu grădinile de copii; idealismul atât de com­bătut din partea sistemului lui Fröbel, acel idealism, pe care Fröbel îl chiar nimicia prin sistemul lui naturalistic, mergea la unii atât de departe, încât li­ se părea, că grădina de copii ar destrăma legătura familiei, ar chiar ruina vieaţa familiară. Fröbel sta însă ne­­clătit ca o stâncă faţă cu nenumăratele în­trebări şi apucături; dar­ în fine, atras de en­­tusiasmul seu şi sprijinit de Middendorf, trebui să împrăşcie adunarea el însuşi şi să aducă hotărîrea, într’o petiţiune cătră adunarea generală ţinândă în Frankfurt, ca să pretindă lăţirea generală a grădinilor de copii. Această petiţiune s’a şi trimis faptice, dar’ nu ’şi-a ajuns scopul, ci se îngropa în actele adunării naţionale. — La anul 1850 merse Fröbel la Marien­thal în apropierea băii Liebenstein, în ducatul Saxen-Meiningen, unde cu ajutorul principelui de Meiningen îşi află ultimul şi liniştitul adăpost al activităţii sale, aci începu un nou curs pentru pregătirea grădinilor de copii, punând ideile sale în practică cu micii copilaşi din pregiur; aci se adunară în giurul seu un frumos număr de elevi şi eleve şi se în­sufleţiră de învăţăturile lui; aci lucră el un sistem bine ordonat de material pentru joc şi ocupaţiuni potrivit c etăţii ante-şcolare şi arătă cu copii de ţerani din satele vecine, cum disposiţiunile copilului sânt dispuse în joc spre desvoltări frumoase. Apropierea renumitelor şi bine fre­­cventatelor băi fu priincioasă lăţirii ideilor sale. „Aci“, — Zice dl M. Străjan în tractatul seu. — „Fröbel avă fericirea să fie cunoscut de cătră baronesa Marenholz şi prin ea de renumitul pedagog Diesterweg. Doamna Bertha de Ma­­renholz-Bülöw se afla la băile de la Liebenstein şi audia vorbindu-se de un „bătrân nebun“, care făcea să joace copiii ţăranilor din apro­piere. Fröbel era atunci de 68 de ani. Ba­ronesa, întâlnind într’o 7‘ 1* preumblare pe acest bătrân nebun, vorbi cu el şi rămase ui­mită de conversarea lui; îl visită la casa de ţeară, unde era stabilit, şi de atunci doamna de Marenholz se făcu cea mai zeloasă elevă şi propăgătoare a doctrinei frebeliane. Prin scrieri, prin conferenţe, prin Z­are, prin cu­vânt şi faptă, ea a răspândit-o pe urmă, nu numai în toată Europa, ci şi în America. Tot atunci se găsia la Lieben­stein şi Diesterweg, directorul şcoalei normale din Berlin. Doamna Bertha de Marenholz-Bülow îi vorbi de Frö­bel ; el ’şi­’l închipuia ca pe un fel de şar la- TRIBUNA CRONICĂ. Maiestatea Sa Monarchul a inspir­at alaltăieri pe câmpul de la Rákos brigada de infanterie compusă din regimentele 68(„Vacat“) şi 6 („Carol, regele României“). După inspic­are Maiestatea Sa a exprimat comandanţilor regi­mentelor mulţumită Sa cu ţinuta excelentă a acestora. Recunoscinţă Preaînaltă. Maiestatea Sa Monarchul a exprimat baronului Fedor N­i­­c­ol­ici, pentru activitatea sa ca comisar re­gesc la congresul bisericesc sârbesc şi pentru serviciile sale bune şi folositoare, recunoscinţă Preaînaltă.* Archiducele Albrecht ca autor. De curând a fost distribuită comandelor militare o broșură anonimă cu titlul „Cooperarea celor trei arme în cadrul divisiunii de trupe de ca­valerie“. „Reichwehr“ stie să spună, că au­torul acestei broșuri este Archiducele Al­brecht.* Numiri. Practicantul de contabilitate Augustin Har­ezer dela direcţiunea domenii­lor din Arad a fost numit oficial de contabi­litate cl. III. la cea din Timişoara. Mai de­ Nr. 123 parte au fost numiţi: diurnistul Iuliu Balgha dela direcţiunea financiară din Cabinul­ inferior executor de stat şi servitorul adj. Iosif Lő­­rinczi servitor cl. II. la perceptoratul din D.­Sân-Mărtin.# Magh­iarisări de nume. „Budapesti Köz­löny“ publică următoarele schimbări de nume: Minorenul Carol W­e­i­s­s în „ Varga“ și Carol Jedlicska în „Erdősi“. # Iarba de pușcă fără fum și cu fum. Ministerul de răsboiu a ordonat să se facă în Budapesta probe de foc cu iarba cea nouă fără fum şi totodată şi cu cea vechie, pentru­ ca să se vadă avantagiile celei din­­tâiu. Ministrul de răsboiu Kar, Bauer a co­municat comisiunii militare a delegaţiunii un­gare, că la aceste probe va învita atât pe delegaţii austriaci, cât şi pe cei unguri. * De ale universităţii din Budapesta. Rector al universităţii din Budapesta pentru anul şcolar 1890/91 a fost ales profesorul de oftalmologie Dr. Wilhelm Schulek. * Concertul „Reuniunii române de cântări din Sibiiu“, dat aseară în sala de la „Musikverein“, a avut un succes desăvîrşit: începutul s’a făcut cu două cântări pentru cor mixt de H. Huber cu text original româ­nesc („Dorinţă“ de Eminescu şi „Din în­­şiră-te mărgărite“ de Alexandri). Aceste cân­tări, deşi cunoscute dela altă ocasiune, au fost cu plăcere ascultate şi viu aplaudate. Au şi meritat însă după executarea frumoasă a co­rului reuniunii, care nici­decum în defavorul seu nu­ se presentă în estimp întinerit printr’o mulţime de membri noi. A urmat apoi o ba­ladă (As-dur) de Chopin, executată la pian de dl I. Schäfer, noul dirigent al societăţii „Männergesangverein“, o putere nouă pentru publicul românesc. Excelentul pianist, care a cântat fără note, a făcut publicului o adevărată surprindere prin prestaţiunea sa de artist desăvîrşit. Atât după piesa citată, cât şi după al doilea număr al său („Rigoletto- Paraphrase“ de Liszt) a fost acoperit cu aplause nesfîrşite. După piesa din urmă a trebuit să mai dee publicului poftitor o com­posiie proprie („Albumblatt“), prin care s-a dovedit nu numai pianist, ci şi compositor respectabil. D-na M. C r i ş i a n, nepreţuita so­­pranistă a reuniunii, a cântat o arie din opera lui Mozart „Fluierul farmecat (Die Zauberflöte), cu care a secerat aplause frenetice şi pe deplin meritate. Partea cea mai mare a programului a fost ocu­pat cu „Albioara“ (Schoewitchen), poveste dramatică, compusă pentru soli, cor de dame, pian şi declamaţiune de Reinecke. Deşi nu ne încălzesc prea tare composiţiunile acestui musician care la Germani se obici­­nuesc mai mult în pensionate şi şcoalele de musică, decât în concerte publice, totuşi numai, cu recunoscinţă putem vorbi despre executarea acestei piese prin reuniunea noa­stră de cântări. Solistele d-na M. Crişian şi d-na A. Mo­ga (alto) prin voce admirabilă şi cântec consumat au dat piesei un timbru de perfecţiune, care şi-a asigurat succesul. Ase­menea şi corul şi declamaţiunea dlui I. S­t­r­o­i­a, cleric, au fost la înălţimea referinţelor. Observăm, că textul declamaţiunilor ’l-a tradus din nem­­ţesce după F. Rober dl Corneliu Per­şi­­nari­u, cleric în seminarul de aici, în versuri frumoase şi limbă bună. Nrui final ne-a dat prilegiu să ascultăm pentru întâia oară „Imnul festiv“ compus de dl G. Dima pe o poesie de dl Z. Boiu cu prilegiul jubilețului de 50 de ani al preoţiei răposatului episcop I. Popasu de la Caransebeş. Această com­posiie a valorosului dirigent al reuniunii noastre are multe accente frumoase şi impu­­nătoare pane prin solemnitatea, parte prin energia lor. Afară de aceea dă tuturor vocilor prilegiu să ajungă la valoare, ceea­ ce încă cre­dem că este un merit. Publicul ’l-a ascultat cu interes şi ’l-a încununat cu aplause bogate. Şi astfel, deşi poate numerice reuniunea dis­pune de mai puţine puteri bune ca în anii precedenţi, ea a dat o dovadă nouă despre valoarea, hărnicia şi trăinicia ei, pe care cu vină plăcere ş i­ le recunoascem şi îi dorim prosperare şi în viitor. * în afacerea matriculelor. Preotul romano-catolic din Gyom­a a refuzat să dee un extras matricular despre un copil botezat de el şi aparţinător după lege altei confesiuni. Extrasul matricular a fost luat dela preotul după aceea pe calea execuţiunii, care preotul pedepsit cu o amendă considerabilă în bani. Episcopul diecesan D. L. Schlauch dela Oradea-mare a cerut pentru aceasta sa­­tisfacţiune dela ministerul de justiţie şi ga­ranţii, că asemenea caşuri nu se vor mai în­tâmpla.* Citadela de pe Blocksberg de la Budapesta, după­ cum scriu foile acolo, de va fi în curând părăsită, respective cedată comu­nei Budapesta. Comandantul de corp contele Pejacsevich a raportat ministerului de răsboiu, că întreţinerea acestei citadele costă mai mult decât folosul militar ce-­l oferă, în urma acesteia în curând se vor începe per­tractările relative la luarea în posesiune a ci­tadelei prin comună. * Numărul fiarelor apărute în Un­garia În anul 1889. In anul trecut au apărut în Ungaria 48 foi de Zi politice, 178 locale, 50 beletristice, 266 de specialitate şi 19 foi humoristice; în limba germană au apărut 28 foi de 7­, 47 locale, 4 beletristice, 40 de specialitate şi 5 foi humoristice; limba română e representată cu 5 foi politice, cea sârbească cu 5 și cea croată cu 4. * Omoruri. La 7 i. e. n. s’a aflat nu departe de Huedin în o mocirlă cadavrul pândarului Iosif Lang din Hodiş. Cine a a omorît pe pândarul, care nu se bucura de cea mai bună reputaţiune, pănă acum nu s’a

Next