Tribuna, septembrie 1890 (Anul 7, nr. 199-222)

1890-09-19 / nr. 212

Anul VII sibiuM. Mercuri 19 Septemvrie (1 Octomvrie) 1890 Mr. 212 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/* an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/ an 3 fl. 50 cr., l/* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: an 10 franci, *a an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătitulu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru * INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. FOIŢA „TRIBUNEI". Maria Antoinette. — Schiţă biografică-istorică. — De ! Maxim Pop. (Urmare.) VII. Cum se întâmplă foarte de multe ori în lume, că în mijlocul durerilor sufletesei se ivesce o rază de mângâiere, chiar aşa se întâmplă şi aici. Prelungă neplăcerile, care avu a le suferi regina din partea partidei oposiţionale, mai avu şi altă durere sufletească, împărăteasa-regină Maria Teresia muri. Aceasta făcu o impresiune precât se poate de dureroasă asupra reginei. Insă şi pentru lacrimile unei fiice, care îşi plânge perderea mamei sale, încă este mângâiere. Regina era în stare binecuvântată, în Aprilie 1781 a făcut aceasta cunoscut. După 7 luni, în 22 Octomvrie, un pătrar la unu a născut regina. O linişte mare domiia în chilie. Regina însăşi cugeta, că e princesă, când se publică, că este prinţ. Bucuria fu mare pentru regină ca şi pentru poporul întreg. Din toate gurile răsuna vorba „defin“ (principe de coroană). Această bucurie se manifestă în toate stradele, în teatru, la focurile artificioase, la Te-Deum. în Versailles se adună poporul la curtea castelului. Strigătele necurmate: „Să trăească regele, regina şi prinţul de coroană“ nu mai încetau. Procesiuni şi deputaţiuni dela toate corporaţiunile. Regina se afla foarte bine, încă în 29 putu VIII. Maria Antoinette credea a duce o vieaţa privată în Trianon. Bucuria ei cea mai mare erau producţiunile teatrale date de dînsa şi suita sa. Pentru aceste purta cea mai mare grije şi de multe ori îndrepta dînsa greşelile la decoraţiuni. Cercul, care participa, era foarte restrîns. Mai târziu s’a lărgit. Insă regilor nu le este iertat a duce vieaţa privată. Ei sânt ca unii prinsoneri de stat, închişi în palaturile lor, care nu le pot părăsi fără a vătema religiunea popoarelor. Desfătările lor au să fie regesei, amiciţia lor maiestatică şi fără confidenţă, zimbetul public şi pentru toţi. Nici chiar inima nu e a lor şi ei nu au să urmeze aplecărilor sale după plac. Aceleiaşi pedepse şi penitenţe sânt supuse şi reginele. Dacă se scoboară pănă la gustul vieţii private, atunci nici genul, nici etatea, nici naturalitatea inimii, nici naivitatea simţămintelor, nici intimitatea şi curăţenia resignaţiunilor sale nu le procură indulgenţa curtenilor sau tăcerea celor rei. Această soarte avu şi regina Maria Antoinette, împregiurarea, că ea cerceta în toată z Jiua familia Polignac, a dat ansă la critică. Era un lucru,ne mai pomenit la curtea regească din Francia, ca regina să visiteze familii private şi se’şi petreacă acolo. Simplicitatea vestmintelor s’a explicat ca o despreţuire a industriei franceze, pentru că deşi purta vestminte de batist, stofele le aducea din Ţeara-dejos, prin ceea ce se vetea a favorisa industria austriacă. Târtjiu nu mai cunoscu ea greşelile aceste. Târtjiu află, că n’are amici şi că toţi cei din giurul seu au interesele lor private şi pretensiunile lor. Regina a voit a împlini dorinţa fiecăruia întrucât a fost aceasta cu putinţă. Ea a protegiat afară de aceea literatura şi artele şi dintre aceste musica. Prin aceasta deveni în suspiciune, că e conţeleasă cu economisarea ministrului Calonne, care versa milioanele Franciei ca un al doilea Cresus, deşi dînsa a fost în contra denumirii lui şi un timp s’a şi opus. Eaşi-a exprimat neîncrederea în dînsul pe faţă, zicând: „Mă tem, că financele statului vor cade din mânile unui om onest fără talente în mânile unui intrigant iscusit“. Și după denumire ’și-a arătat antipatia sa cătră dînsul,i-a respins orice serviciu și s’a bucurat, că ’i s’a denegat lui Calonne milionul de franci, care era să se adauge în numele seu la cele trei milioane de franci ce avea să le împartă regele între săraci în iarna anului 1784. Cu toate aceste în public se considera de înțeleasă cu Calonne. La aceasta a dat însă împregiurarea, că precând statul era aproape de bancrot, Calonne, — după principiul, că cine vrea se aibă credit, trebue să chieltueasca, — cumpăra pentru regina castelul St.-Cloud, care pentru regele Rambonilor, pentru reşedinţa de vară, în cercul familiei Polignac, care era condus de Diane Polignac, o damă talentată. „Le Nord“ din Bruxella scrie despre întrevederea de la Rohnstock, că aceea nu a schimbat situaţia întru nimic. După acest ziar, alianţa întreită ar fi pentru Germania mai mult un expedient, dar’ nu o alianţă cu adidariînsă foarte urâtă, se aflau şi oameni de spirit rusé foarte demoralisaţi. Observând regina, că sub masca fineţei se ascund lucruri ordinare, ’şi-a propus să se retragă din acea societate, însă acei oameni ’și-au răsbunat infam contra ei, lăudându-se trei dintre dânșii a fi fost amoresi favoriți ai reginei. Ca această infamie să se creadă a contribuit producțiunea unei piese tratrale intitulată: „Nunta lui Figaro“, care s’a representat pe scena din Trianon în contra voinței regelui. Această piesă a fost un cap de operă de frivolitate satirică. Aici se representă lucruri obscene menite a lăţiură în contra vieţii de la curte şi în special a reginei. Şi curtea privia această piesă ca o desfătare nevinovată,precând poporul vedea în dînsa o satiră a curții. îndeşert a mustrat regina pe dl Vandreuil, care a persuadat să aducă pe scenă piesa amintită, 4i°énd, că se mulțumesce de o amiciţie, a cărei indiscreţiune şi cutezare a compromitat-o. Acesta, în loc să ceară scusa, s’a aflat indignat. La înstrăinarea reginei de cătră societatea Polignac au contribuit şi disposiţiunile ministerului pentru cassarea unor posturi, la ceee ce a căutat să se învoească şi regina. Astfel dl de Polignac a trebuit să-şi dee demisiunea din postul de director, ceea cei-a causat o mare neplăcere. Dl Vandreiul s’a indignat, pentru că regina nu s’a întrepus la regele, pentru ca să ’i se plătească datoriile. Urmarea a fost, că s’au rupt suferințele de mai înainte. Unicul amic al reginei, unica speranță a ei, dl Choiseul, a fost răpit de moarte chiar aWBCMW—— 1111 Sibiiu, 18 Septemvrie n. (1) Este câte-odată foarte interesant să iee omul la analisă mai deraiată modul de cugetare al fraţilor noştri maghiari, care în filele noastre au făcut celebra numele de şovinist. Este mai mult interesantă decât folositoare această analisă, dar câteodată tot trebue să o facem. Pentru că tot mai generală devine logica şovinistă între concetăţenii noştri maghiari, aşa că ea constitue deja ceva simptomatic în vieaţa publică. Şi tare se deosebesce această logică de logica omului cu minte normală. Altcum vede ea lumea ca ceialalţi oameni, altcum îşi formează ideile despre ea şi altcum judecă asupra ei. Dăm astăzi la alt loc un asemenea specimen de cugetare şovinistă. El a fost debitat într’un ziar maghiar din Cluj şi iscălit cu iniţialele V. L., paremi-se Ürmösy Lajos. Adevărat, că este prin urmare numai o părere individuală ceea ce se exprimă aici, dar’ această părere individuală o găsesci tot mai des în cercurile şoviniştilor, este cum am zis un ce simptomatic şi astfel merită atenţiunea, pe care altcum dl U. L. nu ar merita-o. Cu o parte a acestui articol ne-am ocupat deja la locul primatarului nostru de ieri. Domnul V. L. este adecă genialul politician, care a făcut nepreţuita propunere, că gestiunea naţionalităţilor numai prin abrogarea legii naţionalităţilor se poate resolva. Adecă să se şteargă din lege numele naţionalităţilor, căci atunci ele nu vor mai exista, pentru că nu mai au dreptul legal de a exista. Minunat! Dar’ fără voe trebue să ne întrebăm, că ce vor fi atunci naţionalităţile de astătji? Prada şovinistă a anticipat deja întrebarea noastră şi ne spune, că vor fi „cetăţeni maghiari de limbă străină“. Vorba moţului: „îmi luă clipa şi-’iai'de lulea, ca să nu ’mi-o mai dea“. Bine, zicem noi, n’aveţi decât să abrogaţi legea naţionalităţilor, ca ele să nu mai existe în mod egal şi să nu mai existe nici cestiunea naţionalităţilor. Dar’ atunci se va ivi altă cestiune: cestiunea „cetăţenilor de limbă străină“. Ce veţi face atunci? Le veţi da alt nume, ca să dispară şi această cestiune? Bine, dar’ ea mereu se va ivi într’o formă sau într’alta, câtă vreme nu veţi mulţumi şi nu veţi câştiga inimile cetăţenilor, care pănă acum se numiau naţionalitâţi, astăzi încep a se numi „cetăţeni de limbă străină“, mâne poate altcum, dar’ în realitate tot aceea sânt ce au fost de o miie de ani, adecă individualităţi naţionale deosebite, cu limbă proprie, cu tradiţiuni proprii, cu aspiraţiuni proprii. Poftim unde duce resonamentul şoviniştilor ! La un circulus viciosus nesfîrşit. Este tocmai ca resonamentul mamei superstiţioase, dar’ îngrijate, care spre a scăpa copilul de boala, în care îl ţine după a lor credinţă Duhul-celreu, se pune şi îl botează a doua oară, îi pune alte nume şi este de credinţa, că boala nu-’l va mai afla. Sărmană mamă superstiţioasă, sărman şovinism orbit! Tot atât de interesantă ca şi conclusiunea cu abrogarea legii naţionalităţilor sânt şi premisele din U. L. Iată în resumat ce zice d-sa :’ Limba maghiară nu este numai limba statului, ei totodată şi organul unităţii statului în cultură. Cercând deci puterea statului să lăţească limba maghiară, nu face alta, decât îşi întăresce basele unităţii statului şi nu păcătuesce contra libertăţii nici unuia dintre popoarele nemaghiare. Foarte bine, dar’ noi ne luăm voe să ne provocăm la un exemplu istoric tocmai din trecutul Ungariei. Când bunul şi dreptul împărat Iosif II, de neuitată memorie pe la sfîrşitul veacului trecut şi pe la începutul domniei sale a delăturat limba latină şi a introdus pe cea germană ca limbă a statului, încăşi-a motivat proiectele cu aceea, că nu doresce altceva, decât unitatea imperiului. Şi este de însemnat, că Iosif II. a introdus numai o limbă străină, vorbită de majoritatea imperiului, în locul altei limbi străine, moarte şi nevorbite de nimenea. Cu toate aceste ce mi-au răspuns tocmai Maghiarii? Că limba germană ca limbă de stat nu este unitatea imperiului, ci germanisare, atentat la vieaţa celoralalte limbi, moartea popoarelor negermane. Aşa ’i-au răspuns şi s’au opus şi s’au luptat, pănă când au isbutit, ba pe deasupra de atunci le datează o epocă de înflorire a limbii maghiare. Ei bine, nu învaţă şoviniştii noştri nimica din istorie? Nu au ei nici un sentiment de echitate. Ceea ce nu li-a plăcut lor atunci, pe ce cuvânt se ne placă nouă acum ? Pentru ceeace s’au luptat ei atunci, de ce să nu ne luptăm noi acum? Mai ales, că trăim în veacul libertăţilor şi ar conprimi damele, în 30 princesele şi prinţii şi în 2 Noemvrie entreul mare. Prințul s’a încredințat princesei Gluumence, ca guvernantă a pruncilor Franciei, așa se numiau prinții familiei regesei. Acest oficiu ’l-a purtat princesă, când deveni bărbatul seu bancrot, și aceasta a fost după un an. Regina voi să aibă de guvernantă pelmadame de Polignac. Aceasta la început nu s’a putut decide a primi atare post. Ei nu-’i plăcea o posiție, unde dînsa să fie avisată a cerca să facă pe placul șargelor celor mari. Au trebuit multe sile să o roage regina și alții pănă s’a înduplecat a primi postul oferit. De aici încolo regina a petrecut mai mult la doamna Polignac in aşa numitul „salon de lemn“, în care se afla un biliard, un clavir, o masă de joc, şi era situată în capătul aripei de la castel. Jocul, musica, discursul făceau de trecea timpul foarte repede. Regina era fericită. Mai plăcută a fost vieaţa pentru regina în Trianonul mic. Aici era abandonată eticheta din Marly. Regina umbla liberă în costum uşor. Un vestmânt alb, o pălărie de paie şi o năframă de gaze era îmbrăcămintea de toate cailele a reginei. Ea umbla negenată prin grădină, alerga de la măierişte la cămara de lapte şi bea lapte cu suita sau mânca ouc. Castelul era aşezat în mijlocul grădinii. Deoparte era aşa numita grădină franceză, de altă parte cea italiană şi de altă parte cea engleză, creaţiune a reginei. Cele mai rari plante exotice se aflau în grădina ei, un rîuleţ curgea prin dînsa şi regina adeseori îşi petrecea cu pescăritul. Pe o colină scienţei naţionale. Mai ales, că nu unitatea de limbă, ci unitatea de sentimente ar face statul unitar şi puternic. Mai ales, că li-am dat dovezi destul de palpabile, că nu primim cu nici un preţ acea cultură unitară, care numai prin moartea noastră naţională se poate ajunge. Dar’ dacă nu voim să o primim, cum voesc să ne silească a o primi. Cu forţa ? Cu procurorul şi cu temniţa ? Zadarnică strădanie! Zadarnică şi periculoasă, dacă ne cugetăm, că pot veni timpuri, în care patria să fie avisată la dragostea şi însufleţirea tuturor cetăţenilor ! Ne spune mai departe dl V. L., că statul unguresc consistă în aceea, că caracterul lui este maghiar, guvernul îi este maghiar, legislaţiunea îi este maghiară, justiţia maghiară şi toate funcţiunile maghiaresce ’şi le împlinesce. Prin urmare statul este unitar, are caracter naţional-maghiar şi naţională-maghiară îi este şi limba. Dreptate are, că astăzi guvernul, legislaţia şi toate organele statului au caracter naţional-maghiar. Dar, ce însemnează aceasta? însemnează, că şi statul este maghiar? Ca să ne lămurim, avem să răspundem prealabil la alte întrebări fundamentale. Cine constitueste statul? Guvernul şi funcţionarii, sau cetăţenii? Guvernul şi funcţionarii sânt lucrul de căpetenie în stat, sau cetăţenii ? Cetăţenii sânt pentru guvern şi funcţionari sau vice-versa ? Cetăţenii dau caracterul statului, sau guvernul? Noi credem, că răspunsul este de sine înţeles. Statul însuşi este numai forma organisării, pe care cetăţenii ’şi-o dau, ei sânt statul însuşi, ei îi dau fiinţă, şi caracterul, car’ guvernul, justiţia şi toate funcţiunile sânt numai organe, prin care ei îşi duc voinţa în Împlinire, sânt numai instrumentele lor. Aşa cel puţin este în toate statele moderne, aşa este drept şi aşa este natural. Ei bine, dacă aşa este, de unde şi pănă unde este naţional-maghiar caracterul statului ungar, când majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor sei este nemaghiară după limbă şi naţionalitate? Când majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor nu voesce se scie de statul naţional şi demonstra în tot momentul prin fiinţa lor şi prin luptele lor, că statul nu este naţional, ci poliglot în toată puterea cuvântului ? Pe urmă ne spune amicul nostru şovinist, că prin aceea, că cerem drepturi pentru limba şi naţionalitatea nouîntre un tufiş de rase se ridica un belvedere încungiurat de mirturi şi iasmini, de unde putea privi regina preste toată grădina. Lângă grădină era Arcadia reginei, un sat consistător din mai multe căsuţe aşedate liiugă-olaltă, având fiecare câte o grădinuţă. Aici era locul, unde juca regina cu damele sale ţerancelestră, nu voim egalitate, ci privilegii, căci egalitate există deja. Şi acesta este un lucru, care foarte des îl auzim, deşi este cea mai mare absurditate ce se poate închipui. Da, există egalitate în dreptul de a purta greutăţile şi în dreptul de a ne face Maghiari. Altă egalitate nu există, însuşi articolul dlui V. L. ni-o spune mai la vale. Numaidecât după ce ne spune, că voim privilegii, înşiră multe veriuscate, că libertăţile ce le avem, instituţiunile, şcoalele şi limba le folosim în contra statului, spre scopuri dacoromaniste, spre descompunerea statului. Acesta nu poate suferi aşa ceva, ci este îndreptăţit şi dator să ne pună la ordine, cassând limbile nemaghiare din toate şcoalele şi interzicând şi cea mai mică ispravă oficială făcută în altă limbă, afară de cea maghiară. Vezi aceasta este egalitatea ce şoviniştii ne pregătesc. Şi pe ce mare ? Pe bănueli vecinie neadevărate şi nedovedite. Şi spre ce scop ? Spre scopul de a ne maghiariza. Despre aceasta să nu se mai îndoească nimenea, căci ei singuri ni-o spun, când ne vorbesc de stat unitar, de unitate în cultură etc. Ca pupăză pe colac ne mai spune dl V. L. şi aceea, că ce fac Maghiarii în statul lor, fac şi Germanii în Germania cu Polonii, face şi Rusia cu neruşii sei etc. E vechie şi coarda aceasta şi ajunge să le aducem aminte şoviniştilor de înţeleaptă vorbă a străbunilor noştri dela Roma: Quod licet Jovi, non licet bovi. Dar’ nu. Le f'cem mai bine să facă tişadar’ şi ei ca Germanii şi ca Ruşii, dacă le dă mâna. Numai atunci de două lucruri ne rugăm. Să o facă pe față şi să recunoască sincer, că forţa le este dreptul, cu care o fac, car’ a doua să nu ne bage nouă vină, când se vor căi, că au început cu forţa un lucru, pe care nu-l vor scoate la cale, ci numai caraghioşi se pot face cu el. Cam aceste sânt argumentele, pe care autorul nostru îşi basează propunerea, că trebue abrogată legea naţionalităţilor. Orice om cu mintea şi cu inima la loc va recunoasce după toate aceste, că sânt descreerate şi premisele şi conclusiunea şovinistului şi că tare abnormale trebue să fie capetele, în care se coace asemenea logică. Să o primim deci cu sânge rece şi să o compătimim. REVISTA POLITICA. Sibiiu, 18 Septemvrie st. v. Afaceri interne. In partidul independenţei se manifestează instiinţa, de a se menţină unitatea partidului. Cu toate că deputaţii Eötvös şi Polónyi sânt hotărîţi a face în conferenţa de mâne propunerea, ca aceia, care prin păşirea lor au alterat unitatea partidului, sc ese din acest partid, în special preşedintele partidului, dl Irányi, face încercarea, de a ţină şi pe mai departe laolaltă membrii partidului prin un fel de propunere mijlocitoare. El are de gând să presenteze mâne un proiect de resoluţiune, prin care partidul declară, că ţine cu credinţă la programul său originar, nu admite nici o comentare a aceluia şi condamnă orice discuţiune arbitrară asupra executabilităţii aceluia. Prin această resoluţiune ar fi să se dee fracțiunii Eötvös-Polonyi o anumită satisfacție și, prin refăcerea tuturor numelor, să se ofere aderenților deputatului Ugrón posibilitatea, de a rămână în partid. Aceste opintiri ale lui Irányi sânt îuse puțin sprijinite de cătră amendoue fracțiunile și deputatul Ugrón a convocat deja pe cei 12 sau 15 aderenți ai sei într’o conferență specială în locuința sa proprie. Deputatul dietei Ignatie Darányiși-a ținut la 27 i. e. n. darea de seamă înaintea alegătorilor sei din Buda și s’a încercat cu acest prilegiu se împrășcie vederile ce s’au fost răspândit despre caracterul cabinetului Szapáry, declarând în special, că acest cabinet nu e nici-decum un provisor, un fel de minister de transiţie. Darányi a ventilat pe scurt şi faimele de fu aiune ce s’au fost ivit în timpul din urmă şi a zis, că partidul liberal nu aşteaptă dela nimeni ajutor, el însuși ca aci să împlinească marile misiuni ale celui mai apropiat viitor. Despre botezurile din căsătorii mixte oratorul a zis, ca Ungaria așteaptă dela guvern, ca el să se îngrijească de respectarea legilor, fără a conturba pacea religionară, întrevederea monarchilor la Rohnstock.