Tribuna, februarie 1891 (Anul 8, nr. 26-48)

1891-02-01 / nr. 26

Anul din ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1 an 2 fl. 50 cr., */» an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */« an 3 A- 50 cr., x/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: l!t an 10 franci, */» an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Vineri 1113 Februarie 1891 Apare în fiecare zi de lucru Nr. 26 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un m­inăr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Februarie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea Ziarului „TRIBUNA“. FOIŢA „TRIBUNEI1 Homo sum. Homo sum: humant nil a me alienum puto. Terenţiu, Heautonu­morumenos A. I. Sc. 1. V. 77. — Roman —■ de George Eber» Ca autorisaţiunea autorului tradus da Mugur. Capitolul X. (Urmare.) „Am să-­l înec mâne“, răspunse Phoe­­biciu cu desăvîrşire liniştit, dar­ cu un zim­­bet răutăcios în giurul gurii sale îmbătrâ­nite. „ Vin destui amanţi cu două picioare în casa mea, încât nu înţeleg de ce să mă identific şi cu simpatia ta cătră patruperi. Cum vine cojocul acesta aici?“ Sirena nu învrednici întrebarea din urmă de nici un răspuns, ci strigă cu voce agitată: „Pe Zeul tău din peşteră şi pe toţi Zeii, dacă mai faci ceva căţeluşului, plec dela tine !“ „Uite, uite!“ replică centurionul. „Unde ai să călătoresci? Deşertul este larg şi este loc destul într'însul, ca să mori de sete şi să-­ţi înălbească oasele. Cum s’ar­­ supăra amanţii tăi ! De hatîrul lor am să închid stăpâna înainte de a îneca canele. „Cearcă şi mă atinge!“ strigă Sirena eşită din fire şi sări la fereastră. „Dacă în­­tinzi numai un deget după mine, strîg după ajutor şi doamna Dorotea şi soţul seu mă vor apăra“. „Nu cred“, întrerupse Phoebiciu sec. „’Ţi-ar plăca să te aşezi într’o casă cu ne­mernicul de dincolo, care-’ţi aduce păhare colorate, îţi aruncă trandafiri în fereastră şi poate cu ei ’şi-a presărat calea, care a gâ­­sit-o astăzi la tine. Dar’ mai sânt legi, care scutesc pe cetăţeanul roman de invasori şi seducători. Deja mult prea mult ’mi­ te-ai învîrtit prin casa de dincolo, şi jocul cu ştrengarii cei mici ’l-ai înscenat numai, ca să te întâlnesci cu copilul cel mare, cu aruncă­torul trandafirilor, cu moimiţa cea îm­popo­­ţată, care pentru tine şi pentru a nu fi cu­noscut ’şi-a tras cojocul acesta preste tunica sa de purpură. învaţă-mă tu să cunosc som­nambulii cei amoresaţi şi femeile! Vă stră­­văd pe toţi. Nici un pas n’ai să mai faci preste pragul lui Petru !­oată fereastra des­chisă. Sbiară numai cât voesci şi scoate-’ţi deja acuma ruşinea între oameni. Voiam să duc numai mâne cojocul ace­la la judele. Acum mă duc să-’ţi aranjez camera de după bucătărie. Aceea nu are fereastră, prin care să ’mi­ se aducă cojoace în casă. Acolo ai să locuesci, pănă­ ce ’mi te îmblânzesci şi­’mi săruţi picioarele şi­’mi mărturisesci ce s’a întâmplat în noaptea aceasta aici. Dela sclavii senatorului sciu, că nu voiu afla nimic, căci şi acestora li-ai sucit minţile. Ei arată dinţii de voe bună, când te văd. Vorba e, că­’ţi convin ori­ce prieteni, chiar şi cei­ ce poartă numai pei de oaie. Facă ce voesc, am eu păzitor bun pentru tine. Acuma mă duc. Sbiară numai, dar’tot ’mi-ar mai plăca să stai binişor. Despre cânele cela încă nu am vorbit cuvântul cel din urmă îl ţin aici. Dacă taci mulcom şi capeţi minte, nu-’mi pasă, poate trăi, iar’ dacă nu, un ştreang şi o peatră uşor se găsesc şi rîul trece numai pe colo. Eu nu glumesc nici­când şi cu atât mai puţin astăzi“. Toată fiinţa Sirenei era în cea mai mare agitaţie. Respirul îi sbura, trupul îi tremura, dar’ nu găsia nici un cuvânt să răspundă. Phoebiciu vedea ce se petrece într’însa şi strigă: „Poate acum ferbe m­ănia în tine; dar’ va veni un timp, în care te vei tîrî la mine ca căţelul tău schilav şi­’mi vei cere milă. Îmi vine o idee nouă, îţi trebue un aşternut în camera ta întunecată, şi trebue să fie moale, căci dacă nu, mă înjură amanţii, îţi întind cojocul acolo. Vezi cum sciu să cinstesc presentele adoratorilor tăi!“ Centurionul rise cu hohot, luă haina pustnicului şi se duse cu ea şi cu lampa în camera întunecată de după bucătărie, în care se păstrau vase, tacâmuri şi de ale mâncării, care acum le scoase de acolo, ca să o pre­facă într’un dormitor pe seama nevestei sale, de a cărei vinovăţie era film convins De dragul cărui bărbat ’l-a înşelat, nu scia, căci Miriam nu ’i-a spus nimic, decât cuvintele: „Mergi acasă, acolo rîde nevas­­tă-ta cu amantul seu“. Deja în decursul ameninţărilor din urmă ale soţului seu ’şi-a propus Sirena, că mai bine moare, decât se mai trăească cu acest bărbat. Că nici ea nu este cu desăvîrşire fără vină, nu-­i mai venia în minte. Cel­ ce este mai aspru pedepsit decum merită, uită uşor vina proprie din pricina greş­lii judecătorului. Phoebiciu avea dreptate. Nici Petru, nici Dorotea nu aveau pu­terea să o apere contra lui, a cetăţeanului roman. Dacă nu se ajuta singură era prin sonera lui, şi ea nu putea trăi fără aer, lumină şi libertate. Deja în decursul ameninţării din urmă a soţului seu a luat o hotărîre, şi abia trecuse acesta preste prag şi-şi întorsese spatele, fugi iute la aşternut, învăli căţelul tremurător în plaponat, îl luă ca pe un copil în braţe şi fugi cu povara sa uşoară în camera de cătră stradă. Acolo obloanele ferestrii, prin care scă­pase Hermas, erau încă deschise. Cu ajutorul unui scaun se urcă în fe­reastră, se lăsă din ea încet la pământ şi în­cepu se alerge, fără să scie încotro, însufle­ţită numai de dorinţa, de a scăpa de camera cea întunecoasă şi de a rumpe ori­ce legătură, care o leagă de soţul urgisit. Astfel ajunse la colina cu biserica şi în drumul, care duce preste munte la mare. Prioebniciu îi lăsă un avans mare, căci el rămase multă vreme în camera cea întu­necată, pănă o arangiase drept închisoare pe seama ei. Nu însă pentru a-­i lăsa timp să se reculeagă, sau pentru a se cugeta asupra ati­­tudinei sale în viitor faţă cu dînsa, ci pen­tru­ că se simţia cu desăvîrşire obosit. Centurionul era aproape de şeseZeci de ani şi trupul seu, de fel viguros, însă enervat prin tot soiul de excese, nu mai resista agi­taţiunilor şi încordărilor din noaptea aceasta. Bărbatul uscăţiv, nervos şi foarte agil de regulă numai Ziua era supus la astfel de istoviri, precând cu asfinţitul soarelui o mira­culoasă schimbare se întâmpla cu senilul sol­dat, care numai în exerciarea serviciului seu era tinăr şi viguros, căci seara genele lui grele, care îi acoperiau aproape cu desăvîr­şire ochii, se ridicau, buzele­’i reclustice şi dăbălăzate se strîngeau, giltu-’i lung cu capul îngust şi lungureţ se ridica, şi când seara târziu mergea la orgii sau la slujbele lui Mi­thras, credeai că este încă un bărbat viguros cu paşi elastici de june. Dar’ nici în beţie nu era vesel, ci săl­batec, lăudăros şi lărmuitor. Adese îl copleşia şi în decursul orgiilor, între tovarăşii sei acea oboseală, de care Si­­rena adese s’a spăriat şi de care numai atunci se suia cu siguritate ferit, când era în fruntea soldaţilor sei. VM Mocsáry contra „kisdedov“-urilor­ Conform vechiei lor tactice, de a omorî cu tăcerea tot ce nu se unesce cu ideile lor şoviniste, toate foile „pa­triotice“ s’au ferit a înregistra în tot cu­prinsul ei intervenţiunea desaprobătoare în desbaterea despre asilele de copii a de­putatului Ludovic Mocsáry. Vetjându-ne îndemnaţi a face noi ce nu au făcut şoviniştii, ne-am procurat ulterior (barul stenografic al camerei şi publicăm în cele următoare în traducere fidelă vorbirea deputatului Caransebeşenilor, precum şi replicile şi duplicile ce ea a provocat în casa deputaţilor în şedinţele de la 20 şi 23 ianuarie n. a. c.: Ludovic Mocsáry: Onorată casă! Nu sunt în posiţiunea, de a contribui la primirea acestui proiect de lege, întimpinat cu apro­bare aproape generală. Eu asilul de copii nu-’l consider de potrivit pentru a fi luat de­­cătră stat în mână şi de a fi tras în cercul disposiţiunilor legislativei. Nu-’l consider de potrivit înainte de toate din punctul de ve­dere al libertăţii personale, al drep­tului natural al părinţilor. Eu aşa cred, onor, casă, că în ce chip grijesc părinţii de copiii cei mici, cum îi lăptează, şi, ceea­ ce se ţine cu desăvîrşire într’o categorie cu aceste, dar’ este cu mult mai important, cum îi nu­tresc, este lucru atât de privat, atât de apar­ţinător de cercul familiei, încât nu cred că se pot părinţii restrînge în această privinţă fără de a restrînge libertatea personală prest o mă­sură, care este necondiţionat reclamată din punctul de vedere al susţinerii statului. Bine sciu, onor, casă, că este greu de demarcat linia, până unde poate merge statul în restrîn­­gerea libertăţii personale; bine sciu, că statul nu poate lăsa neatins nici raportul dintre pă­rinţi şi copii, dar, ceea­ ce sciu positiv este, că, dacă nu voim să violăm libertatea în mod simţitor şi să lunecăm pe terenul socialismului, nu este permis să mergem pe acest teren pănă la infinit. Eu aşa cred, că mergând statul pănă acolo, că dispune în mod imperativ trimiterea copiilor la şcoală, a mers pănă la graniţa, preste care a trece nu se mai poate cu drept cuvânt. Nu aprob deci unul dintre principiile fundamentale ale proiectului, adecă obliga­tivitatea înfiinţării asilelor şi a trimiterii copiilor în ele. Din punctul de vedere al li­bertăţii personale nu-­l pot accepta nici pen­tru aceea, pentru­ că luarea în mâna statului a îngrijirii copiilor este împreunată cu astfel de disposiţiuni, care pot da prilegiu abundant la abusuri din partea autorităţilor şi la amărăciune din partea popo­rului. Prilegiu abundant poate da legisla­­ţiunea la aceste totdeauna, când îşi înteme­iază disposiţiunile pe raporturi grele de de­finit şi de circumscris şi fluctuante, car’ aceasta se întâmplă pe acest teren în măsură mare. Proiectul de lege fncer că grădini de copii trebue întemeiete unde sünt 40 de copii, ear’­asile unde sünt 15 copii, care nu sunt părtaşi de îngrijire şi supraveghiere suficientă. Deja noţiunile „îngrijire“, „supraveghiere“ sunt ele atât de precise, încât să nu cuprindă fluctuaţiune în mare măsură? Şi apoi, cum se va pute constata în fiecare singuratec cas, care părinţi nu dau copiilor îngrijire şi supra­­veghiere suficientă? Astăzi poate le dau, dar a­mâne nu sânt în această posiţie şi viceversa. Dar’ mai departe. Indată­ ce se trece îngrijirea copiilor în competenţa statului, au­torităţile respective trebue să lege de obliga­tivitatea lor şi penalitatea. Care va fi pro­cedura la constatarea absenţiilor, cum trebue pedepsite absenţiile? Trimiterea copilaşilor în asile este împreunată cu greutăţi mari, cu mult mai mari, decât trimiterea copiilor la şcoală. Copilul mai mare merge cum merge şi în timp de iarnă la şcoală, copilaşii însă trebue duşi prin noroiu şi prin apă din ca­pul satului dealungul pănă la localitatea res­pectivă. Cei­ ce locuesc mai departe, merită un tra­tament mai blând, decât cei­ ce locuesc aproape. Copiilor din asile le trebue mai departe dus şi de mâncare; este oare ce să le ducă şi este cine să le ducă mâncarea­? Legea 7,cei că absenţiile se pot pedepsi gra­dat cu 10—50 cr. Dar’ cum trebue scusată absenţa? Este oars la îndemână medic şi sunt bani spre a plăti medicul şi a cumpăra timbru? Şi mai departe. Nu e numai vorba, că părinţii vor întrelăsa odată de două­ ori a-’şi trimite copiii la asile, ci şi de aceea, că ce se va întâmpla cu acei părinţi, care vor între­lăsa în mod permanent această datorinţă ? Aceasta poate se va considera ca opunere în contra autorităţilor? Şi va avu poate drept urmare pedeapsă şi mai mare, poate chiar temniţa. Binevoiţi a crede, că trecerea asilelor în competenţa statului deschide teren atât de larg amărîciunii poporului, încât această in­­stituţiune, altcum de natură binecuvântată, poate să devină cea mai grea sarcină pentru poporul sărac, care va primi cu inimă plină de ură principiul altcum nobil al îngrijirii copiilor. Şi cu deosebire, dacă la toate aceste se mai adauge și administrația de stat, care acuși, pătrunsă de înalta ei misiune, cum îi place a o fice unuia dintre colegii deputați, va împlini fără îndurare procedura sa civilisato­­rie (Contraziceri.) A doua considerațiune, pentru care nu pot contribui la primirea proiectului de lege, este considerabila urcare a impozitelor, care-și va fi neapărat urmarea. Comunele sunt îndreptăţite să perceapă un arunc de 3°/0. în proiectul de lege sunt multe circumscrieri de tot felul, care se par că ușurează această sarcina, întrucât se aupea că neavând alte ve­nituri, numai acele comune pot percepe arun­cări, unde comitatul nu a impus încă arunc pentru scopuri culturale publice, din care­­ sunt a se întrebuinţa pentru uşile de copii, şi unde aruncul comunal na trece preste 20°/0. Prelânga toate aceste circumscrieri eu susţin, că urmarea acestui proiect de lege nu va fi alta, decât un arunc general de 3°/0; pome­nitele „alte venituri“ nu există, căci nu este co­mună, ale cărei toate venitele să nu-­şi aibă me­niţiunea lor. Aşadară neapărat trebuesc luate cele 3°/0 de arunc (contraziceri în stânga), dacă guvernul nu voeşce, ca legea să rămână literă moartă. Nici acea disposiţiune a legii nu uşu­rează sarcina, că numai acolo se poate im­pune arunc de 3°/0, unde aruncul comunal nu trece preste 20%, pentru­ că asemenea co­mună în (j.i,la de astăzi aparţine celor mai mari rarităţi. Prin u­rmare sau statul trebue să ridice pe banii proprii, reclamând cele 3% de arm­e, s­au trebue cerut ajutorul ministru­lui de interne şi al celui de finance. Ce vor face aceşti doi miniştri? Lucrul este astfel presentat, ca­ şi­ când aceşti doi miniştri ar avu misiunea să reţină pe ministrul de culte, ca să nu împovoreze comunele cu aruncul de 3% pentru înfiinţarea asilelor. în principiu aşa stă treaba, ca­ şi­ când aceşti doi miniştri ar avu poate misiunea să ferească poporul de prea mari sarcini, fie şi numai pentru­ că unul e falus pe celalalt cu privire la capabilitatea de contribuţie a poporului. (Mişcare în dreapta.) Insă praxa arată tocmai contrarul, în­trucât on, domni miniştri tractează cu cetă­ţenii contribuabili aşa, că: „dacă-’mi bat Ovreul meu, şi eu îţi bat Ovreul tău“, car’ Ovreul totdeauna este acelaşi cetăţean con­tribuabil, care în cele mai multe caşuri mai e şi creştin. Noi suntem în împregiurări cu deosebire nefavorabile, căci ministrul nostru, întocmai ca ori­şi-care minutru de finance din lume, în decursul îndelungatei sale vistiernicii s’a des­­văţat de ori­ ce sentiment mai blând faţă cu concetăţenii sei şi s’a obicinuit a nu vedâ în cetăţean, decât un renitent plătitor de dare. Ministrul nostru de finance nu numai că a dovedit şi pănă acum, că nu voesce să joace rolul balaurului, care păzesce comoara, ci el singur îndeamnă la chieltueli prea mari ţeara şi pe colegii sei, după­ cum­­mi-am luat voe să arăt cu prilegiul desbaterilor budgetare din anul trecut. Dar, dl ministru de finance este și ministru de reforme, care mai mult accen­tuează necesitatea reformelor, care asigurează țeara, că dările, în urma desvoltării lor natu­rale, vor aduce venit tot mai mare, care zice, că reformele vor aduce roade și în respect financiar. Sub asemenea împregiurări putem fi siguri, că urmarea acestui proiect de lege va fi o urcare generală cu 3% a dărilor. Se na­ce întrebarea, în­ casă, că poa­te­­ și permite ţeara aceasta? Căci abia ne-am putut scăpa de cele mai mari calamităţi fi­nanciare şi deja îşi ridică capetele tot felul de trebuinţe noue. Seim, că între aceste tre­buinţe sunt şi de acele, care n­u se pot evita, dar, de care tot nu vom scăpa. Sub aseme­nea împregiurări a crea încă o chieltueală, care poate fi salutară, poate fi cu scop, dar’ la nici un cas nu este inevitabilă, binevoiţi a ierta, aceasta este o procedură, care dovedesce că în privinţa chieltuelilor exage­rate şi în a face pe cel mare sunt­em incorigibili. Şi tocmai acum ne demitem de bună voe la această chieltueală, când una după alta au lovit ţeara astfel de calamităţi, care ar trebui să ne îndemne a uşura sarcinile contribuabililor. Căci abia de câţiva ani pre­ţul tuturor productelor a scuztit cu mai bine de a treia parte ! Aceasta nu a fost destul, mai de curând a venit filoxera, care este atât de uriaşe lovitură pe ţeară, încât va schimba icoana economică a acestei ţeri. Şi cu ace­ste nu contează nici ţeara, nici opinia pu­blică, şi, ca­ şi­ când nu s-ar fi întâmplat nimic ce ar fi împins ţeara înapoi, poate în mod ireparabil, în privinţa desvoltării sale econo­mice, se ch­eltuesce în dragă voe mai departe. (Mişcare în dreapta.) Sunt trei feluri de motive, pe care a recomandat on. domn ministru de culte casei proiectul de lege spre primire. Aceste trei motive sunt considerațiune de împoporare, cea economică şi cea financiară. Ce se ţine mai anteiu de motivul îm­­poporării, binevoiţi a ierta, dar’ aserţiunea domnului ministru de culte, că mult pome­nita mortalitate a copiilor este causatâ prin lipsa de supraveghiere şi de căutare medi­cală, nu sta. Această aserţiune nu dovedesce, că on. guvern a pătruns adânc în cunoscinţa vieţii poporului. Dar, chiar dacă ar fi aşa, că lipsa de supraveghiere şi de căutare me­dicală este una din căuşele mortalităţii mari a copiilor, nici atunci nu ar fi dovedit, că prin asilele de copii se va sana răul, căci suprave­­ghierea şi îngrijirea, prelânga aşile, aparţine cercului casei. De căutare medicală nici vorbă nu poate fi, din simplul motiv, că pe copiii cei mici nici nu-­i duce nimenea la asii. Nu aceasta este causa mortalităţii copiilor, ci în prima linie este nutrirea cea rea şi în general sărăcia! (Aprobări în stânga ex­tremă.) Dacă voim ca să scadă proporţiunea mortalităţii copiilor, să ridicăm starea agri­colă a poporului din raporturile sale infe­rioare, să facem poporul avut, să-şi procurăm mijloacele, prin care se poate înavuţi popo­rul, şi atunci asigurez pe onorata casă, că fără de ori­care alte disposiţiuni se va micşora mortalitatea copiilor. Am 7'8i că lipsa de nutrire corăspun- Zătoare causeazâ marea mortalitate a copiilor. Trebue cunoscut modul şi sistemul de nu­trire al poporului. Poporul nostru agricultor în general se nutresee foarte sărăcăcios, şi şi din acest nutremânt sărăcăcios ’i­ se vine foarte puţin copilului celui mic. Poporul crede, că bucăturile cele mai­­bune se cuvin omului muncitor, căci altcum nu poate munci. Copilul cel mic capătă, dacă este, niţel lapte, poate câteva poame necoapte, dar o mâncare foartă cât se poate de puţină. Partea covîr­­şitoare a intremântului seu este pânea, la care roade toată Ziua. Aceasta este causa, că ori­unde mergem, vedem copilaşii mărunţi cu burtele umflate, credem adesea că sânt de 6—7 ani, dar’ în adevăr sânt de 10—12 ani, şi încep a cresce numai atunci, când ajung la vîrsta de flăcăi, când şi ei sciu pretinde mai bine partea de intremânt, dar’ o şi me­rită mai bine, Zicând, că acum şi ei câştigă. Să nu căutăm ţiţele vacii între coarne, ci să le căutăm acolo, unde sunt în adevăr. Dacă voim să sunăm răul, dacă voim să micşorăm mortalitatea copiilor, să creăm teritor vamal separat, să ridicăm bunăstarea poporului, şi atunci îndreptarea va urma dela sine. (Apro­bări în stânga extremă). (Va urma.) Situaţiunea guvernului maghiar. Sub titlul „Ministrul Baross în Viena“ publică „Pesti Napló“ un articol, în care se fice, ca P° sub mână se fac tot felul de atacuri contra ministrului Baross. în cercurile guvernamentale se vorbesce, că ministrul de comerciu ar fi aplecat a ceda în cestiunea tarifelor, fiindcă altcum ar trebui să renunțe la portofoliul seu. Partidul guvernamental nu numai că n’ar fi indignat de această retragere, ci tocmai el împinge pe ministrul Baross la cedare. Chiar în cabinet există mari divergenţe de păreri şi tocmai în cabinet sunt a se căuta cei mai mari adversari ai ministrului Baross. Cesti­­unea însă nu e numai o cestiune personală sau de portofoliu, ci o cestiune de exis­tenţă a întregului cabinet, care ar fi împreunată chiar cu căderea convenţiei comerciale cu Germania. Cu această eventualitate au să socotească nu numai con­tele Szapáry şi Baross, ci şi ministrul Szögyény, bărbaţii de stat austriaci şi cer­curile Curţii din Viena. Mai departe „Pesti Napló“ spune, că ministrul Baross a fost îne­­grit chiar la Curte şi Curtea într’adevăr e in contra ministrului, în sfîrşit „Pesti Napló“ ameninţă, că dacă Baross va fi jert­fit, el (Baross) va trece numai­decât la o p­o­­siţiune şi va descoperi defectele administraţiunii guvernamentale.

Next