Tribuna, mai 1891 (Anul 8, nr. 98-122)
1891-05-04 / nr. 101
Anul Till Sibiiu, Sâmbătă 4/16 Maiu 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibliu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., /* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/ an 3 fl. 50 cr., l/ an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: '/* an 10 franci, */a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 101 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Euonresol primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau ÎS bani rom. La Abonament lunar pentru Mail! st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea Ziarului „TRIBUNA“. Toleranţa Europei şi Ovreii. Pe timpul când România în interesul consolidării sale ca stat a fost necesitată a lua măsuri contra pericolului ce ameninţa prin invasiunea lăpădăturilor ovreesti din toată lumea, Europa întreagă de la un capăt pănă la celalalt era cuprinsă de o adâncă indignaţiune din causa „intoleranţei“ micei şi tinerei Românii. Humanitatea şi liberalismul erau înscrise pe drapelul statelor mari, care luau partea evreilor expulsaţi şi persecutaţi. Astăzi ni se presentă aceleaşi state europene faţă cu o asemenea afacere într-o lumină cu totul diferită. Rusia, puternica şi marea Rusie, este ţeara, care expulsează astăzi vreo câteva Zeci de mii de Ovrei. Deşi Ziaristica, care în partea sa cea mai mare este pe mâna Ovreilor, a făcut destul sgomot şi a agitat pentru a pune în mişcare diplomaţia europeană, totuşi nici un stat n’a găsit de cuviinţă a face vre-un pas pentru evreii persecutaţi în Rusia, precum se făcuse atunci sub devisa humanităţii şi liberalismului în contra României. O privelişte prea interesantă ne oferă astăzi imputările ce-şi fac reciproc popoarele mari europene din causa neintervenţiunii lor pentru evreii din Rusia. Francia, care se mândria, că stă în fruntea civilisaţiunii şi cuprinde în sine cel mai liberal popor, se face a nu vedea cele ce se petrec în Rusia şi a rămas neutrală. Despre Englezi „Allgemeine Zeitung“ din München se pronunţă într’un articol, care se ocupă de eşecul ministrului de finance rusesc, dl Wisnegradski, în următorul mod: „Ovreimea puternică şi cu vara din Londra se teme nu fără causă, că o crescere şi mai mare a invasiunii ovreesci ar pute fi urmată de mişcări antisemite, şi îşi dă deci silinţă de a ţine pe emigranţi cu orice preţ departe de Anglia; dacă s’ar pute, ea ar influenţa pentru ca în Rusia să se creeze astfel de împregiurări, care fac cu putinţă rămânerea evreilor în patria lor. Deoarece însă cu toate promisiunile hotărîte ale dlui Wisnegradski împregiurările se înrăutăţesc în loc de a se îmbunătăţi, şi emigraţiunea cresce din săptămână în săptămână, s’a luat hotărîrea de a păşi cu toată autoritatea. Casele comerciale din Paris, înfricate prin antisemitismul din Francia-de-Sud, s’au alăturat direcţiunii din Londra şi astfel Rusia va avea se simtă toată tăria puterii capitalului, pe care a provocat-o prin măsurile sale cele mai recente. „Dealtcum afacerea are şi partea sa veselă. Precând acum vreo câţiva ani Germania a luat asemenea măsuri contra invasiunii ce venia din Polonia, nicăiri nu s’a făcut atâta larmă, ca în Londra. Acum s’a întors foaia. Anglia se silesce a ridica un zid de scutire şi va păşi, dacă Rusia nu va capitula, la o controlă a invasiunii, care stă în contrazicere cu tradiţiunile de pănă aci. . . .“ Noi am răspunde organului german cu aceleaşi cuvinte, care le adresează el astăzi poporului englez: „Precând acum vre-o câţiva ani România a luat asemenea măsuri contra invasiunii ovreesci ce venia din Rusia, nicăiri nu s’a făcut atâta larmă ca în Berlin. Foaia s’a întors însă îndată ce invasiunile ameninţă interesele statului german“. „Humanitatea“ şi „liberalismul“ se văd a fi deci concepte, care sânt apreciate după cuviinţă nu numai între Francezi, Englezi şi Germani, ci şi între Români; ele însă sânt considerate în categoria a doua atât la unii, cât şi la alţii de o potrivă, îndată ce interesele ţerii şi ale poporului sânt în joc. Dar’şi Maghiarii noştri, numai DU ti** ' ?’ V' A odată „Europeni“, s’au ocupat cu cestiunea „ce are să se aleagă din Ovreii rusesci persecutaţi?“ O revistă săptămânală ce se numesce „Egyenlőség“ adecă publică un articol, din care resultă, că mai mulţi parlamentari maghiari fruntaşi au ţinut în această afacere o anchetă formală. Nici unul din aceşti fruntaşi parlamentari n’au constatat, după numita foaie, vre-un pericol pentru Ungaria din causa acestei invasiuni, dar’ unii dintre ei, precum Horváth Boldizsár şi György András au accentuat concurenţa păgubitoare ce s’ar crea pentru ovreimea Căci mila, care s’a dospit Cu sângele ce arde ’n vine’mi, într’un moment ’mi-a covîrşit Tot valul urii ce-a ’ncreţit Adâncul blândei inimi, maghiară prin o nouă invasiune ovreească. Pentru şoviniştii maghiari ovreimea din Ungaria e un mărgăritar, căci acesta e, care mai ales le face treburile. Ea trebue deci scutită şi apărată. Toţi parlamentarii maghiari s’au pronunţat deci pentru o intervenţie diplomatică, care să silească pe Rusia a ţină pentru sine Ovreii sei. Se înţelege în numele „humanităţii“ şi al „liberalismului“ ! Noi altcum nu înţelegem pe Maghiari, pentru ce n’ar deschide ei porţile Ungariei şi braţele lor celor cinci- Zeci de mii Ovrei expulsaţi? Ei ar dobândi în două direcţiuni. Odată dl Keleti n’ar mai trebui să aştepte Zece ani pentru a pută constata o altă enormă sporire a elementului „maghiar“ în Ungaria. Dacă în cei din urmă Zece ani Sighetul Marmaţiei, cel mai aproape oraş de graniţa rusească, a sporit, astfel, încât stă în ceea ce priveşte procentul cresterii poporaţiunii în fruntea tuturor oraşelor din Ungaria, va să zică a întrecut chiar capitala ţerii, pentru ce să nu crească ţeara întreagă tot aşa de repede? Şi Sighetul Marmaţiei e un orăşel destul de patriotic! De a doua ei ar câştiga o armată întreagă de şovinişti, cu careşi-ar pută întări posiţiunea mai ales în contra naţionalităţilor. De altă parte evreii vin bucuros în Ungaria, căci ei cunosc prea bine slăbiciunile Maghiarilor şi le exploatează în socoteala patriei, care e a noastră tuturor. Deocamdată s’a pus la mijloc puternicii Rothschilei Şi se încearcă a face Rusiei greutăţi pe terenul financiar, pentru a o sili să cedeze în cestiunea expulsării Ovreilor. Acum nu se poate încă prevedă, dacă Rotschildul 1 Mi AU Al f»« * *LUCO S3a. UU lucru e sigur şi s’a dovedit cu această ocasiune pe deplin, că fiecare stat, şi de ar fi el cât de mare, cât de puternic şi cât de înaintat în cultură, înceată cu toleranţa şi cu liberalismul, îndată ce e vorba, ca Ovreii expulsaţi dintr’o ţeară să vină în ţeara sa; fiecare găsesce fel de fel de motive pentru rămânerea Ovreilor în patria lor. Ear’ mica Românie are astăzi deosebita satisfacţiune, că şi ea odinioară n’a făcut altceva, decât ceea ce fac acum toate statele mari euroene. FOIŢA „TRIBUNEI“ Poesii. De George 91 urna. Sub steag. Nenorocos copil, perdut, Şi încărcat de ura lumii, Sărac, un rege ’mi-am părut Şi vrut-am vecinie să ’mprumut Un suflet chiar la mumii. C’un mare steag, eu un pitic, Am scris să ’mpart amor de frate Celui mai aprig inimic, Pe cel ce cade, să-’l ridic, Rănit, să-’l port pe spate. Căci nu-i noroc mai dulce — am 78 — Decât a face vecinie bine ; Şi sufletul ’mi-’l-am deschis Şi ’mi-am pus vieaţa într’un vis Şi tot ce-avui în mine. Dar’, amăgire,mi-ai ascuns Păharul cu venin de moarte, Ca plumb, plăcereami-ai pătruns Şi într’o clipă am ajuns De-’s visurile sparte. Dar’ tot nu-i rupt sfinţitu-’mi steag, învins, voiu fi învingătorul. De-oiu fi să mor pustiu, pribeag, înfrânt de ură tot cu drag Privi voiu muritorul. Vin. Lira-’mi se cânte-acum vrea. Lira-’mi nu cântă decât, Tocmai, ca inima mea, Tot de urît, de urît. Dacă sorb cupa mereu Plină de vin cu miros, Tocmai ca sufletul meu, Lira mea cântă voios. Cântă dar’, liră, tot vin, Dulcele sânge-al lui Crist, Unde-i el, totul e plin, Fără el totul e trist. Tot am dorit... Tot am dorit o soarte bună Şi-am tot isbit în stânca vieţii, Se văd sărind în unde clare Isvorul dulce-al tinereţii. Şi deşi braţele trudite îmi cad, eu supt de-o sete arsă Isbesc mereu, dar’ înainte-mi Nici picul umed nu se varsă. Şi gândurile-’mi rupte 'n două Smulg şoapta vecinică a buzii: Monedă-i vieaţa, pe o faţă E vis şi pe-altă desilusii! Povesti tu'cesci. — Traduse— de loan Russuiianul. II. A fost, unde-a fost fost odată un om, car’ omul acesta a alt, un băiat. Omul prindea paseri, le vindea: din banii astfel câștigați trăia el, băiatul soția sa. S’a bolnăvit tuse odată și a unit. Băiatul fiind încă mic, nu stia ce meșug avusese tatăl seu. întrebă deci pe maă-sa: „Mamă, din ce trăia tata ? Dar’ dacaș putea să urmez și eu cu meşteşugul lui“ Mama spuse băiatu, că tatăl lui a fost păsărar. „Cu ce prindea piile“, întrebă băiatul. „E în pod laţul, care le prindea“, răspunse aceasta. Băiatul se urcă atu, în pod, luă laţul, se coborî, se duse apoi pădure şi-l puse într’un arbore. Nu trec mult şi cată vine o cioară, şi trosc, se prii în laţ. Băiatul se urcă în arbore se iee pasă. Aceasta începe Inse a se plânge, a’l a se n’o prindă, căci îi va aduce în sel o pasere mult mai prețioasă. Se învoirîBăiatul puse din nou lațul, și abia stătu va clipe la pândă, cată vine o pasere, și , lațul o înhață. Băiatul se urcă se o iee se o pună în colivie. Ce bucurie pe era o pasere frumoasă, cum nu mai ve. O ia în mână şi începe să o netezească fulgi. Cum o desmerda astfel, iată căe cioara şi-i zice băiatului: „Ia pasérea sou regelui. O să iai bani mulți pe ea“. Cu privire la cuvântarea ministrului imperial de finance K a 11 a y, ținută la Academia maghiară în memoria contelui Andrássy, „Allgemeine Zeitung“ din München constată, că ea conţine o poentă remarcabilă politică. „Dl de Kállay“, continuă foaia germană, — „a declarat adecă, că singura greşeală politică a contelui Andrássy ar fi fost, că el după congresul de la Berlin a ţinut cu putinţă o mergere împreună a Austro- Ungariei cu Rusia la pret, când căile ambelor imperii în Orient merg în direcţiuni divergente. Nu e nimic nou ceea ce a pronunţat aci ministrul austro-ungar de finance, cu toate aceste nu te poţi apăra în contra unui simţământ neplăcut faţă cu faptul, că un personagiu atât de înalt al Austro-Ungariei declară cu atâta francheţă imposibilitatea complanării unor contrarietâţi în Orient, a căror existenţă înseamnă o periclitare cronică a păcii. Acest simţământ se atenuează numai prin aceea, că enunțarea dlui de Kállay se poate privi drept o desavoare hotărâtă a faimelor ce se ivesc din când în când și Băiatul puse atunci paserea cea frumoasă în colivie şi o duse regelui. Acesta nu mai putea de bucurie. Dete băiatului un pumn de galbini, și porunci ca pasérea să fie pusă într’o colivie de aur. O îngrija chiar el singur, nedepărtându-se nici noaptea de ea. Regele avea un mare Vizir, care începu a pismui pe paserar, și Z'se într’o Zi regelui: „E frumoasă, ce e drept, paserea aceasta, dar’ eu cred, căi-ar merge mai bine, dacă-’i pune-o într’un palat de os de elefant“. „Dar de unde se iau eu atâta os de elefant“, întrebă regele. „Cel care a adus paserea, o să poată aduce și os de elefant“, răspunse Vizirul. Pasorarul fu chiemat atunci la curte, șii se porunci să aducă os de elefant. „Dar’de unde pot eu să aduc atâta sală de os“, întrebă acesta. „Asta-i treaba ta“, răspunse regele. „îţi dau patruZeci de Zile- Dacă în atâta vreme nu aduci osul trebuincios, am să-’ţi taiu capul“. Băiatul se întoarse acasă întristat. Cum stătea aşa, dus pe gânduri, vine cioara şi-’l întrebă, că ce s’a întâmplat. El îi spune: „Ei, pentru atâta nu trebue să te întristezi. Ci te du de grabă la regele şi cere-’i sâ-’ţi dee patruZeci butoaie de vin“. Băiatul face după povaţă. Regele-’i dă vinul cât a cerut. Pe drum băiatul se întâlnesce cu cioara, care-’i spune să meargă cu cele patruZeci care de vin în pădure, la o fântână mare secată. Se toarne toate vasele din care în fântână, şi-o să vină acolo patruzeci de elefanţi, care o se bee vin în loc de apă. Când va vede, că elefanţii au căzut toţi de pe picioare de beţi ce-or fi, să le scoată dinţii şi să-i ducă regelui. Cu ocaziunea desbaterii asupra budgetului ministerului de externe În şedinţa din 13 Mai, a camerei italiene, deputatul maior M a r a z z i a expus relaţiile militare a triplei alianţe faţă cu o eventuală alianţă francezo-rusească într’un sens foarte pesimist. Marazzi a declarat, că bărbaţii Italiei, care în anul 1882 s’au alăturat la tripla alianţă, au binemeritat de patrie,, însă combatanţii, care pe atunci erau cu 30.000 mai mulţi ca astăzi, s’au redus cu timpul necontenit, aşa că Francia şi Rusia covîrşesc armata triplei alianţe tocmai cu 45.000 ficiori. Şi în celelalte privinţe militare importanţa Franciei şi Rusiei s’a urcat enorm. In faţa acestor factori de o parte, car’ de alta în faţa ambiţiei şi procederii incalculabile a împăratului german, Italia va lucra bine să-’şi tragă foarte bine seama când cu reînoirea triplei alianţe. Oratorul a fost întrerupt de cameră prin a larmă vehementă, când între altele a cutezat să afirme, că armata italiană nu ar fi în stare să ţină piept cu năvala armatei franceze. Marazzi a încheiat declarând, că alianţa nu se poate conti-Toate se întâmplară aşa cum spuse cioara. Ce bucurie pe rege, când băiatul păstrar veni cu carele pline de oase la curte. Regele făcu din ele un palat frumos și puse într’însul pasérea. Decât el numai acum observa, că aceasta n’a cântat încă pănă acum nici-odată. „Oare de ce nu cântă pasérea nici-odată“, întrebă regele pe Vizirul seu. „Are stăpân și nu cântă decât atunci, când stăpânul ei este lângă ea“, Zise Vizirul. „Și cum am putea da de urmele stăpânului ei“, întrebă car’ regele. „Băiatul, care a adus osul de elefant, o să găsească și pe stăpânul paserii“. Regele chiema atunci la curte pe băiat și-i porunci să caute pe stăpânul paserii. „Dar’ cum pot eu să sciu cine a fost stăpânul ei, căci eu am prins-o în pădure?“ „Asta e treaba ta. Se scunse, că dacă în patruZeci de Zile nu ’mi-’l aduci, ’ți se va reteza capul“. Bietul băiat, câtă pacoste pe el cu paserea. Ajungând acasă începu să plângă cu amar. Vine înse cioara și-’l mângâie, Z'c®n' du-’i: „Pentru asemenea fleac se plângi? N’ai frică de nimic! Dar’ te da și cere regelui o corabie mare, în care se încapă patruZeci de fete, car’ în mijlocul corăbiei să fie o grădină cu fântână, și stăpânul paserii are să vină“. Paserarul făcu tocmai dupăcum îl povățui cioara. Regele îi dete corabia cerută și precând băiatul umbla așa pe mare, fără ca să scie încotro să plece, veni cioara și-’i zise : „Mergi numai înspre dreapta, pănă ce-’i da de un deal. Aici te opresce. Stăpânul pasării este una din cele patruZeci de Zâne, care se plimbă în toată seara pe malul mării. îndată ce le vei vede, ia-’ţi o luntre şi mergi spre ele. Şi fiindcă ele nici. REVISTA POLITICA. Sibiiu, 3 Maiu st. v. Afaceri interne. Camera a ţinut ieri o scurtă şedinţă, în care s’a presentat raportul comisiunii administrative despre legea comitatensă, care s’a predat comisiunii financiare. La propunerea ministrului-preşedinte s’a luat înţelegerea, ca înainte de 20 i. e. n. să nu se mai ţină şedinţe meritorice. Daniil Irányi a interpelat pe ministrul-preşedinte despre revoltele din Bichiş. Ministrulpreşedinte a răspuns, că va purcede cu toată rigoarea pentru a restabili autoritatea autorităţilor publice de acolo şi va cerceta după căuşele mişcării produse, care nu sânt a se căuta numai în cercurile lucrătorilor. S’a mai presentat parlamentului, atât celui din Budapesta, cât şi celui din Viena, două scurte proiecte de lege, care cuprind o modificare a legii militare. Modificarea se cuprinde în disposiţiunea, că în viitor ofiţerii de reservă pot fi transferaţi în statul activ al miliţiei teritoriale. Politica austriacă în Orient, care supun cabinetului vienez intenţia, că ar ţinti să ajungă preste capul Germaniei la o înţelegere cu Rusia“. Raporturile între Germania şi Austria. „Nordd. Allgem. Zeitung“ publică în extenso la loc de frunte expectoraţiunea din 11 Maiu a Ziarului vienez „Fremdenblatt“ contra „Hamburger Nachrichten“. Afiarul „Militaer-Wochenblatt“ scrie asupra broşurii contra armatei austro-ungare: „Negreşit, că fiecare armată, aşadar, şi cea austroungară, îşi are slăbiciunile ei, care prin o organizaţie înţeleaptă şi mână cruţătoare se pot în cursul anilor îmbunătăţi şi complana. Despre gravitatea acestei lucrări autorul are o idee foarte încurcată. Sigur, că cercurile noastre conducătoare cunosc mai bine armata austro-ungară şi vor fi trebuind să respingă orice completare a cunoscinţei lor în această formă. Este de regretat, că „Hamburger Nachrichten“ se dejosesc de repeţite ori direct şi indirect la rolul de organ mijlocitor pentru aspiraţiuni, care sânt de natură a sdruncina străvechiul renume despre fidelitatea Germanilor în menţinerea tractatelor.“ Italia şi tripla alianţă.