Tribuna, februarie 1893 (Anul 10, nr. 24-46)

1893-02-02 / nr. 24

putea să-­şi expună jelbile şi plângerile lor. Aceasta e constituţional, ca cetăţenii care nu aparţin neamului stăpânitor, se rămână fără representaţie! în loc să condamne guvernul că lucrurile au ajuns acolo; în loc să-­şi dee seamă, că tăcerea aceasta mormăntală nu poate să fie stare naturală, în loc să fie apărarea legii şi dreptăţii, încă se făleşte cu ea şi în­făţişează această privelişte condamnabilă ca o isbândă a partidului din care face parte! Şi nu poate fi altfel, când aşa face, atunci trebue să stigmatiseze de nereali pe aceia care au apărat naţionalităţile nemaghiare. Dar’ să vedem ce a răspuns ministrul­­president Wekerle la această felicitare. (Ci­tează răspunsul dlui Wekerle, pe care cetitorii deasemenea îl cunosc). Am citat ideile principale din acel răs­puns, deoare­ce era de nevoie, pentru­ ca să vedem, ce confusie domneşte în cercurile com­petente privitor la cestia naţionalistă. Câtă vreme naţionalităţile nemaghiare erau representate în parlament, sus citatele cercuri au puse toate la cale ca să le alunge de acolo. In urma urmelor ’şi-au ajuns scopul, dar’ dacă naţionalităţile nemaghiare în urma acestui fapt au amuţit, ele însă n’au murit de loc. Ce poate fi mai natural, decât când ele dau dovadă că mai trăesc? De sigur Românii n’ar concepe memo­­rande,­­dacă ar ave în parlament bărbaţi de ai lor, care ’i-ar representa acolo. Foarte bine a zis ministrul de interne Hieronymi în dis­­cursul-program al seu, că poate lucrurile lor ar sta mai bine, dacă cercurile electorale ar fi împărţite aşa încât representanţii naţionalită­ţilor nemaghiare să între în parlament, unde de ’şi-ar aşterne convingerile; Dar’ fiindcă nu o pot face astăzi, tinerimea nematură a lor strigă şi slială în toată Europa. Acest discurs cu­prinde oare­care adevăr şi dacă comparăm cu discursul lui Jókai, vom vedea ce confesie ri­dicolă domneşte în cestia naţionalistă Opoziţia maghiară cultivă şovinismul şi se foloseşte de el pentru ajungerea scopurilor sale de partid. Astfel induce în eroare opi­­niunea publică şi împinge guvernul să fie „energic“ faţă cu naţionalităţile. De acolo porneşte toată goana şi năpustirea asupra na­ţionalităţilor ; de acolo bănuelile ce li se aruncă în toate zilele. Ori­ce mişcare a lor se in­terpretează rău. Putem să ne închipuim, în ce rătăcire se află, când ministrul-preşident Wekerle ameninţă cu măsuri excepţionale nu­mai şi numai pentru­ că Românii au început a se mişca niţel. Nici un bărbat de stat cu­minte, care cunoaşte firea Ţerii­ Ungureşti, n’ar trebui să vorbească astfel. Dar’, furia şoviniştilor maghiari nu trebue să le confunde pe naţionalităţile nemaghiare întru a nu-’şi îndeplini datoria faţă cu vii­torul lor. Solidaritatea naţionalităţilor nemaghiare e într’adevăr o idee măreaţă; ea însă nici­odată nu s’a manifestat pe deplin, numai atâta că a existat odată în parlament un club na­ţionalist, dar­ şi acesta a fost de mare folos, căci representanţii naţionalităţilor nemaghiare se înţelegeau mai lesne între ele, când era nevoie să pornească o acţiune comună în par­lamentul ungar. Naţionalităţile nemaghiare nu mai sunt representate în parlament, de aceea lucra­rea comună e cu atât mai trebu­incioasă. „Varga e tare când e mănunchiu“ — aceasta se adevereşte şi în privinţa naţio­nalităţilor, care cu puteri unite pot duce cu mult mai mare succes lupta constituţională şi cu mult mai lesne dobândi resultate favorabile în politică. Vedem deci, cum se prefac vorbitorii ma­ghiari,, par’că n'ar şti că naţionalităţile nema­ghiare au plângeri justificate, în ori­ce caz trebue să-­i înştiinţăm pe vorbitorii lor despre dorinţele naţionalităţilor. Se vadă că na­ţionalităţile nemaghiare nu sânt mulţumite cu situaţia lor şi că faţă cu ele nu se aplică nici acea lege care pentru ele a fost creată. Solidaritatea naţionalităţilor nemaghiare le va ridica prestigiul. Vedem şi în Austria că popoarele mici de acolo representate în Reichs­­rath s’au unit cu clubul Hohenwart, prin care fapt au devenit fiecare un factor, de care trebue să se ţie seamă, în general, nu ştim pentru­ ce atâta larmă în ziarele maghiare?! Apoi ceea­ ce se în­tâmplă în toate ţerile, trebue să fie permis şi naţionalităţilor nemaghiare să o facă. Vedem că în Austria popoarele singuratice se unesc spre a porni o acţiune comună; aceasta există şi în alte state, unde domneşte libertatea con­stituţională şi nimeni nu se simte împedecat din cauza aceasta. Şoviniştii noştri maghiari însă­­şi-au perdut minţile, aşa încât nu ştiu nici ce fac, nici ce vorbesc. Dar’ nişte asemenea năpustiră nu trebue să confunde naţionalităţile, dacă voesc să isbutească. Dee Domnul să ajungă la o înţelegere deplină şi la înfrăţire, pentru­ ca să prindă odată trup idea aceea mântuitoare: solidaritatea ■popoarelor nemaghiare. Guvernul, dacă voeşte să păstreze Ungariei caracterul unui stat de Din paroch­ia părintelui Dr. Lucaciu. De la un prieten al poporului din Şişeşti ni­ se trimite următorul comu­nicat : Convinşi fiind credincioşii fii ai părin­telui Dr. Vasile Lucaciu, că bunul lor păs­tor sufletesc cât de fără drept şi dreptate e osândit să sufere în temniţă, tot despre aceea îşi bat capul, tot despre aceea se sfătuesc, că cum, Doamne, ’l-ar pută ajuta, cum ’l-ar pută scăpa din osânda cea grea a vrăşmaşului viclean. Cu groază văd că cum s’au unit toate puterile ca să-’l sdrobească, să-’l nimicească pentru totdeauna şi cum dela munca şi is­prava asta diavolească s’a făcut coadă la topor chiar acela, a cărui cinste şi diregătorie ar fi să apere pe cei asupriţi şi cu nedrept purtaţi. De nu, vlădica Szabó János se pune şi el, şi încă cel dintâiu, de loveşte în fiiul seu, în pă­rintele bun al unui popor harnic, şi loveşte cu atâta nemilă şi neruşinare, de astăzi chiar şi el stă îngrozit de fapta sa, şi stă ascuns, topindu-se în conştienţa sa de Cain pentru­ că suflet nevinovat a vrut să nimicească. Şi harnicii Şişeşteni tot nu se lasă, ci luptă din răsputeri, fac tot pentru iubitul părinte. Cu o nespusă plăcere vin să aduc la cunoştinţa marelui public, un nou act al po­porului credincios din parochia părintelui Lu­caciu, un act măreţ şi care ar trebui să fie imitat de toţi Românii, din toate laturile. Şi asta se şi face, se face nu numai de comune întregi, ci se face chiar şi prin singuratici ori corporaţiuni. încă în luna trecută a înaintat poporul din Şişeşti următorul recurs de agraţiare la Maiestatea Sa în Viena, un recurs, scris numai în româneşte şi şi adresat numai în această limbă dată recursul: înălţate împărate şi Apostolică Regală Maiestate ! Preaîndurate Stăpâne ! Fiii celui mai credincios popor de sub sceptrul glorios al Maiestăţii Voastre, sub­semnaţii locuitori din comunele Şişeşti, Unguraş, Dăneşti şi Bontăeni, cu omagială supunere şi cu fiească încredere se apropie de treptele gloriosului Tron al Maiestăţii Voastre, ca să depună expresiunea nestrămutatei lor credinţe şi a alipirii tradi­ţionale cătră Maiestatea Voastră şi câtră înalta Casă Domnitoare, şi totodată venim cu fiească încredere şi umilinţă a propune o rugare prea modestă, cu dulcea speranţă de a fi ascultaţi de Maiestatea Voastră, părintele nostru iubit. Am avut în mijlocul nostru pe iubitul nostru paroch Dr. Vasile Lucaciu. Acest paroch şi păstor sufletesc a fost lumina şi fericirea vieţii noastre. Ca preot m­-a învăţat cu zel de ade­vărat preot al bisericii lui Christos în doctrina religiunii gr.-cat. Ca cetăţean mi-a premers ca exemplu strălucit în tot ce se poate numi vîrtute ce­tăţenească: credinţă cătră înaltul Tron, Au­gusta Casă Domnitoare, iubire cătră patrie, observarea legilor, împlinirea tuturor datorin­­ţelor cetăţeneşti. Ca Român ni-a deşteptat a ne iubi limba naţională, a ne cultiva în cultura noastră na­ţională, a ne respecta drepturile noastre na­ţionale. Sub sufleteasca lui păstorire ni-a fost dulce şi fericită vieaţa, pe cât poate să fie între­giurstările în care trăim. Sistemul politic însă care ne tirăneşte, n’a putut suferi această stare de lucruri între noi şi preotul nostru, buna conţelegere dintre noi şi respectul reciproc, vieaţa lui vir­tuoasă, iubirea lui pentru poporul apăsat, care toate­­l-au făcut iubit pe preotul nostru, nu numai între noi, ci înaintea întregului popor românesc, au făcut ca bunul nostru paroch să fie luat la prigonire, s’a cercat cu de-a sila vină într’însul, ca să-’l poată pedepsi, să-’l poată lua din mijlocul nostru. Această ură a spiritului da nedreptate în contra parochului nostru a devenit înver­şunată mai ales din momentul, când noi Ro­mânii, ne mai putând suferi nedreptăţirile şi asupririle ce ni­ se fac zilnic, am hotărît să mergem la Maiestatea Voastră, şi să spunem Părintelui nostru, ca fii credincioşi, durerile poporului românesc, să spunem ce ni­ s’a luat cu nedreptul, cum sântem împedecaţi cu forţa brutală în desvoltarea noastră culturală, în lucrarea noastră spre bunăstare, în desvol­tarea spiritului nostru naţional. Aceia care ne-au împedecat, care ni-au închis calea să nu putem ajunge cu Memo­randul nostru înaintea Maiestăţii Voastre sdro­­biţi de adevărurile covîrşitoare ce se conţin în acel Memorand, au început a-’i prigoni pe acei Români, care mai mult lucră pentru bi­nele poporului, ca­ şi­ când acel Memorand ar fi numai născocirea unora dintre noi, şi nu ar fi, precum este într’adevăr, carte scrisă din inima întreg poporului românesc. Noi mărturisim, Maiestate, că acel Me­morand conţine dreptele noastre postulate, şi cuprinde adevărul curat în toate vorbele sale, arată în toată sinceritatea adevărata stare a lucrurilor, şi spune numai tristul adevăr, când zice, că pe toată linia vieţii noastre publice sântem neîndreptăţiţi, şi că sistemul de ocâr­­muire, sub care gemem, vrea să ne nimicească vieaţa naţională. Dar, expunerea pe faţă a acestor ade­văruri îi înverşunează pe cei­ ce ne duşmănesc, şi aşa am văzut că în Turda, Arad, Şimleu şi în alte locuri, s’au răsculat asupra fraţilor noştri români, le-au dărîmat locuinţele,­­i-au batjocorit, ’i-au insultat pe faţă. Şi toate acestea vandalisme s’au făcut, Maiestate, sub ochii autorităţilor publice în ţeară, şi nici pănă astăzi nu s’au pedepsit nici unul din cei­ ce au săvîrşit acele cruzimi şi atentate în contra vieţii şi a averilor fraţilor noştri români. în această stare de lucruri, iubitul nostru paroch a convocat o conferenţă publică în Şişeşti pe 6 iulie 1892, în care era să ra­porteze despre însemnătatea subşternerii Me­morandului nostru la Maiestatea Voastră, şi totodată era prevăzut să ne consfătuim ce avem de a face în faţa situaţiunii ne mai­po­menite, când pentru un act de prudenţă po­litică, de lealitate cătră Tron şi patrie, de înaltă datorinţă cetăţenească, cum a fost sub­­şternerea Memorandului, concetăţenii noştri maghiari, negenaţi şi nepedepsiţi îşi permit cele mai condamnabile excese, în contra vieţii averilor, a onoarei fraţilor noştri români, şi că precum s’au întâmplat în Turda, Arad şi Şimleu etc se poate întâmpla şi cu noi, dacă nu vom lua măsurile corespunzătoare de apă­rare, de cu bună vreme. Şi atâta a fost destul, Maiestate, ca con­­ferenţa proiectată să se spargă de către ofi­ciile administrative, nu numai, ci iubitul nostru paroch, pentru convocatorul inofensiv şi inocent la conferenţă proiectată, a fost dat în jude­­cătă şi curtea cu juraţi din Dobriţin, sub pre­text, că parochul nostru ar fi agitat la ură în contra naţionalităţii maghiare, s-a osândit la un an de închisoare şi 500 fi. v. a. amendă. Iată, Maiestate, cum se face dreptatea în Ungaria, cei­ ce ne insultă, ne batjocoresc, atentează la vieaţa, la averile noastre, la onoarea noastră cetăţenească, sânt în largul lor, şi nime nu-’i­ urmăreşte, car’ cel­ ce lucră pentru ordinea, pacea, buna înţelegere între cetăţeni, pentru drepturile noastre, pentru li­bertatea noastră naţională, trebue să sufere pedepse grele, cu care îi persecută şovinismul sălbatic, care a ajuns la putere în nefericita noastră patrie. Aceste însă, Maiestate, nu slăbesc nici credinţa noastră cătră înaltul Tron, nici vir­tutea noastră patriotică, nici alipir­ea neclin­tită cătră drepturile noastre naţionale răpite, ci din contră cu atât mai vîrtos ne îndeamnă să ne strîngem în giurul Tronului glorios al Maiestăţii Voastre, bine ştiind, că virtutea noastră şi fidelitatea cătră Maiestatea Voastră şi Augusta Casă domnitoare trebue să fie răs­plătite după­ cum merită, şi acea Casă augustă care poartă de devisă „ Viribus unitisu şi­ntus titlu est regnorum fundamentum“ nu poate să nu asculte cu părintească solicitudine justele noastre revendicaţiuni. De aceea şi acum, când inima noastră sângeră de cea mai dreaptă durere pentru osândirea iubitului nostru paroch, venim cu omagială supunere şi cu fiească umilinţă la treptele înaltului Tron al Maiestăţii Voastre cu acea preaumilită rugare, ca Maiestatea Voastră Preagraţios să vă înduraţi din depli­nătatea puterii suverane a-’l agraţia pe iu­bitul nostru paroch, şi rădându-ni-’l să ne bu­drept, de­sigur nu poate se găsească nici un motiv, nici o causă pentru a interveni. Noi nu cunoaştem amănuntele programului, pe basa căruia naţionalităţile au să se unească, sântem însă încredinţaţi, că representanţii lor nu vor manifesta în programul lor aspiraţiuni contra statului. Naţionalităţile nemaghiare trebue să se mărginească, şi ele se chiar mărginesc în cadrele statului, căci ele doresc ca în aceste cadre să-­şi asigureze viitorul. în lupta lor constituţională se vor folosi de arme legale, şi pănă vor proceda aşa, nu le e teamă de nimica. în zadar ameninţă şoviniştii maghiari, căci nimeni nu se sparie de ameninţările lor, nici nu vor opri pe nimeni. Ba ce e mai mult, prin ele ideea solidarităţii naţionalităţilor cu atât mai curând se va realisa. Se înţelege, că amănuntele s’ar pută sta­bili numai printr’o discusiune publică comună unde s’ar împărtăşi ideile din partea fiecăruia, şi unde s’ar pută elabora program comun. Dar’ despre aceasta avem încă vreme să mai stăm de vorbă. N’am voit deocamdată decât să relevăm cât de superficial judecă po­liticii maghiari despre cestia naţionalistă şi că tocmai de aceea e nevoie de o acţie solidară a naţionalităţilor nermaghiare, acţiunea însă să fie bine chibzuită, publică şi reală, ceea­ ce ar fi cea mai tare pavăză în contra dorinţelor de represiune ale şoviniştilor maghiari. TRIBUNA curăm şi noi de graţia părintească a Maies­tăţii Voastre. Reînoindu-ne preaumilita rugare cu omagială reverenţă şi supunere sântem Ai Maiestăţii Voastre cei mai credincioşi şi supuşi servi şi fii locuitori din Şişeşti, Un­guraş, Dăneşti şi Bontăieni cât soţiile, fii şi fiicele noastre. (Urmează peste 2000 iscălituri.) Pe rubru: Cătră Maiestatea Sa Imperială şi Apos­tolică Regală Francisc Iosif­­., împărat al Austriei şi Rege Apostolic al Un­gariei etc. etc. etc. în Viena. Umilita rugare a poporenilor români din Şişeşti, Unguraş, Dăneşti şi Bontăieni, în care cu omagială şi fiească supunere se roagă pen­tru agraţiarea parochului lor Dr. Lucaciu, şi adecă cu îndurarea Prea graţioasă a pedepsei de un an închisoare de stat, la care a fost osândit de curtea cu juraţi din Dobriţin, sub pretext de a fi agitat la ură în contra naţionalităţii maghiare.* Iată fapta lăudabilă şi glasul bărbătesc al Românilor din Şişeşti şi giur­ De e cerul ca pasul lor să aducă fructul dorit, dar, ori­cum ar fi imitatori mulţi să aibă ca să se ştie şi la cercurile mai înalte, că una sântem în cugete, una şi în simţiri. „Unul pentru toţi şi toţi pentru unul“. Un Român. Gestiunea româna în presa franceza. Sub titlul „Libertate rela­tivă“, ziarul parisian „Le Matin“ pu­blică următoarea scrisoare a unui zelos amic al causei noastre: Paris, 4 Februarie 1893. Dlui director al ziarului „Le Matin“. Domnule! în scrisoarea dlui de Păz­­mándy, deputat în Budapesta, pe care o pu­blicaţi în nul de azi al stimatului d-voastre ziar, autorul afirmă ceva ce nu corespunde cu realitatea. Dl de Pázmándy zice adecă „că presa în Ungaria este absolut liberă“. Dacă naţionalităţile nemaghiare (Croaţi, Români, Slovaci etc.) care formează marea majoritate în regatul Sf. Ştefan ar ceti aceste rînduri ale dlui Pázmándy, ele sigur ar protesta în unanimitate contra unei asemenea afirmaţiuni. Da, presa în Ungaria este liberă, ba chiar prea liberă pentru Maghiari; pentru celelalte naţionalităţi însă ea nu este deloc­­ liberă. Pe când jurnalele maghiare pot in­sulta după plac naţionalităţile nema­ghiare din regat, „bieţii publicişti ai acestor nenorocite naţionalităţi n­u p­o­t scăpa un cu­vânt care să nu placă guvernului unguresc fără să fie întemniţaţi şi condamnaţi la amende mari. Exemplu: nenumăratele procese poli­tice ale ziarelor române, sârbe, slovace etc., care li­ s-au intentat succesiv de cătră guvernul din Budapesta de când cu era „dualismului“. O probă recentă despre aceasta este și procesul de acum o lună al publicistului slo­vac Svetozar Hurban Vajansky, care a fost condamnat la un an de închisoare şi la o grea amendă în bani. Basat pe sentimentele d-voastre de jus­tiţie şi imparţialitate, vă rog în interesul adevă­rului să binevoiţi a publica acestea într’un nu­măr al preţuitului d-voastre ziar. Primiţi, die director, expresiunea senti­mentelor mele devotate. George Moroianu. Crisa în Francia. Situaţia Franciei s’a schimbat cu totul după cel naai nou eveniment par­lamentar, signalisat în telegrama noastră de Vineri seara. Fiind vorba despre un lucru, căruia­­i­ se atribue cea mai mare importanţă, lăsăm se urmeze în resumat raportul următor: Şedinţa camerei franceze de la 9 i. e. n. a fost foarte importantă şi a pus în evidenţa pe deputatul Cavaignac, făcând chiar pe unii deputaţi să-­l desemne ea pe viitorul pre­şedinte al republicei. Iată scurtul resumat al şedinţei. Gussot, bulangist, întreabă guvernul dacă va aplica în contra dlui R­o­u­v­i­e­r, care a mărturisit că a primit bani­ de la Panama, articolul din constituţiune asupra responsabili­tăţii miniştrilor. Bourgeois răspunde că justiţia lucrează în deplină şi absolută indepen­denţă. E timp de a se proclama că toţi ce­tăţenii trebue să se încline înaintea decisiuni­­lor justiţiei. Guvernul ’şi-a făcut datoria, dar’ pentru manopere făţişe, el nu va da arme adversarilor republicei. Dl Cavaignac zice că resul­tatul atins nu poate satisface în de-ajuns opiniunea pu­blică. Guvernul n’are nevoe de pomană sau de daruri, din partea financiarilor, nici să su­pravegheze împărţirea oare­căror sume. Dl Cavalinac depune un ordin de zi prin care camera e hotărîtă să susţină cu­ CRONICĂ Din causa sfintei sărbători de mâne numărul proxim al „Tribune­i“ va apără numai Mercuri seara. •* Călătoria M. Sale împărătesei. După o ştire din B a r c e l­o n a a lui „ Pol. Gorr.u, yachtul „Miramar“, pe care călătoreşte M. Sa a avut de gând să facă o excursiune la Marsilia, dar, din causa unei epidemii ce a isbucnit acolo, a renunţat la aceasta. X Ştiri militare. „Reichswehr“ anunţă că în adjustarea armatei se vor face în cu­rând unele modificări. Modificările vor con­sista în următoarele : La c a v a l e r i e şi l­a tren, pantalonii cei roşii vor fi înlocuiţi cu pantaloni cenuşii, resp. albaştri întunecaţi; u 1 a n­i­l­o r li­ se vor da care surtucurile tra­diţionale de coloare verde întunecată cu piep­tar roşu. Ar­tileria va primi surtucuri cu două rînduri de nasturi, car’ trupele de tren penis de păr de cal în chivăre. Aceste modificări s’au proiectat şi primit în ultimele conferenţă militare. * ‹ ‹­• › „Hazafias oláhok“. Ca adaus la cele publicate în corespondenţa noastră din anul trecut, despre ţinuta românească a poporului, mai bine a capilor lui din Giula, primim dela corespondentul nostru de acolo următoarea informaţiune: A putut „Egyetértés“ şi alte gazete ungureşti să chiue de bucurie luând ştirea, că în Giula membrii casinei româ­neşti ’şi-au ales de preşedinte pe un „Tör gyökeres magyar“ CU numele Csaus Tisza. — Au putut ele să cioplească articoli ca ,Hazafias oláhok“ din „Egyetértés“ şi „Román kör“ — „Magyar elnök11 din „Békés megyei lapok* (apare în Giula, şi e redactată de un român de Dr. László Frankó), în care lău­dau „patriotismul valahilor“ din Giula în sensul lor şi cum observă cu multă bucurie dl Dr. Franko că între Românii din G­i­u­l­a şi Unguri nu sânt divergenţele ce le-a produs Memorandul şi Replica între alţi Români etc. Au putu să o facă aceasta, că lucrul aşa stă cum ele (gazetele) vorbesc. Când a reprodus „Tribuna“ după „Egyet­­értés“ această ştire, nu ’i-a venit să creadă dacă Românii din Giula sânt Români; car’ de au făcut-o, atunci nu sânt Români. — Pen­­tru­ ca onoraţii cetitori ai „Tribunei“ să poată fi în d­ar cu aceşti oameni, viu a-şi în­credinţa despre adeveritatea lucrului. Românii din Giula au ales cu unanimitate pe Csausz Pista — şi Românii din Giula nu sânt Ro­mâni, ci patrioţi valahi în sensul luat de Unguri. Sub conducerea lui Csaus Pista uşor va înţelege ori­cine. Spre sporirea fon­dului ce-­l are(?) societatea, comitetul socie­tăţii va arangia în 12 Februarie a. c. o pe­trecere, spre care scop a şi distribuit deja între membrii casinei invitările formulate în limba ungurească Iată cum: Meghívás. A „Nagy román városi olvasó­kör “ folyó évi februar 12 én saját helyiségében zártkörű tánczvigalmat rendez, melyre N. N. urat és családját tisztelettel meghívja az igazgató választmány nevében : a rendező bi­zottság. Belépti­­díj: személyenkint 50 év. Családjegy 1 frt. Kezdete 7 órakor, belül fi­zetések köszönettel vézetnek a hírlapikig nyug­táztatnak Da, aşa merg lucrurile casine româneşti din Giula, când au în frunte pe Csausz Pista şi pe Joneszky János. Atâta însă despre cei­ ce conduc trebile Românilor din Giula. Un fost membru casinei. X Nr. 24 vernul l n înf r ân a r eA corupţiunii şi de a impede ca usul practice­lor guvernamentale, pe care le desap­roabă, trece la ordinea zilei. Ribot zice că şi el ca dl Cavaignac crede că e necesar a studia măsurile de luat pentru aceasta. Deocamdată e vorba de a aplica le­gile şi de a asigura opera suverană a jus­tiţiei. Dl Ribot primeşte ordinul de zi al dlui Cavaignac, care e adoptat cu 446 voturi contra 3. Dl Sichard propune ca guvernul să res­­titue succesiunii Reinach suma primită de dl Rouvier pentru fondurile secrete. Urgenţa e adoptată, discuţiunea însă e imediat respinsă. Camera ordonă cu 367 voturi contra 102 afişarea discursului dlui Cavaignac. Svonul despre demisiunea cabinetului sau despre retragerea unui ministru, este des­­minţit în mod oficial; cu toate acestea se asigură că ministerul va profita de cea din­­tâi ai­scasiune pentru a obţine un vot lămurit asupra sentimentelor camerei. Discursul dlui Cavaignac a făcut o mare impresiune, manifestată prin aplausele una­nime şi rep­tate. Un deputat al stângei a zis: „Acesta e limbagiul unui mi­nistru al Republicii“. D. Dărculăde a ripostat: „a­­ unui preşedinte“. Această observaţiune a produs o mişcare foarte vie în culoarele camerii, unde discursul dlui Ca­vaignac e considerat ca un eveniment im­portant. Petrecerea sodialilor. Meseriaşii noş­tri ni-au procurat oare o seară plăcuta. Aseară a avut loc petrecerea anunţată a reuniunii meseriaşilor români în sala de la „ Gesellschafts­haus“. Ca şi cu alte ocasiuni aşa şi de astă­­dată petrecerea a întrunit un public foarte număros: sala cea mare de la „Gesellschafts­baus■“ era aproape plină Ce priveşte pro­­ducţiunea, aceasta a reuşit peste aşteptare. Meseriaşii noştri au dovedit şi de astădată un progres îmbucurător pe terenul musicei vocale. Programul a fost executat cu destulă claritate şi precisiune. De astă­ dată un nou corist­­şi-a încercat puterile ca solist. D-şoara Eugenia Gr­ecu a executat solo „A fos­t

Next