Tribuna, octombrie 1893 (Anul 10, nr. 218-242)

1893-10-01 / nr. 218

„ Invitare de abonament TRIBUNA“. Cu 30 Septemvrie v. 1893 expiră abonamentele pe luna Sep­temvrie şi pe cvartalul III. Domnii abonenţi sunt rugaţi a grăbi cu rerioirea abonamen­telor lor pentru regulata expediţie a foii. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină cu ultima lunii după stilul vechiu. Abonamentul lunar costă . . I fl. 20 cr Abonamentul trilunar costă . 3 fl. 50 cr. Este la interesul dlor abo­­nenţi, ca adresele să fie însemnate cât se poate de corect şi legibil. Domnii abonenţi vechi sunt ru­gaţi a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în care li­ s’a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea. Anul X Sibiiu, Vineri 1/13 Octomvrie 1893 Nr. 218 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/s an 2 fl. 50 cr., 1/s an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl. 50 cr., */* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 franci, V, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERȚIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primeşte abonamente Ioan Bianu, profesor, Bucureşti, Calea Victoriei nr. 135. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Hieronymi despre Români. III. O Va să zică guvernul din Budapesta nu se j­oate întîlni cu cei­ ce stau pe basa programului din Sibiiu, ci mai vîrtos este hotărît să-’i lovească cu toată asprimea legilor. Şi pentru­ ce? Pen­­tru­ că voesc autonomia Ardea­lului şi administraţie organizată după teritoriile de limbă. Precum se vede aşadar, pretensiu­­nile acestea sunt în ochii guvernului sinonime cu tradarea de patrie, căci altmintrelea cum ar pută un mi­nistru să ne ameninţe din incinta par­lamentului cu „toată asprimea legii!“ Bine, dar’ „teritoriile de limbă“ sunt recunoscute într’o lege funda­mentală a Ungariei, în legea naţionalităţilor, care ordonă fo­losirea limbii diferitelor naţionalităţi în diregctoriile şi şcoalele din ţinuturile lo­cuite de ele. Ear’ programul nostru dela 1881 nu conţine nici cu o literă mai multe pretensiuni în privinţa limbii, decât ar fi să fie garantate în legea na­ţionalităţilor. Sântem dar’ „trădători de patrie“, sântem un partid „nepa­triotic“, pentru­ că reclamăm drepturi Înscrise într’o lege fundamentală a ţerii ? Dar’ ce este atunci guvernul, care nu aplică această lege şi ce este parlamen­tul care aprobă neaplicarea ei? Insă, ni­ se va zice, autonomia Tran­silvaniei o voiţi şi printr’însa desmem­­brarea statului! Şi adecă pentru­ ce să fie autonomia Transilvaniei identică cu desmembrarea statului ? Este Elveţia desmembrată prin autonomia desăvîrşită a cantoanelor sale, este Germania dis­­membrată prin aceea că e compusă din zeci de state autonome, cu suveranii lor proprii şi cu toate atribuţiile su­veranităţii. Poate fi peste tot dismem­­brat un stat prin aceea, că se ia o mă­sură organisătoare, menită să facă stă­pân pe soartea sa un popor întreg şi prin aceasta să-­l lege cu sufletul şi cu vieața de interesele patriei comune ? Nu, autonomia Ardealului nu ar însemna dismembrarea, ci întărirea statului unguresc, care neasemănat mai mult se dismembrează prin actuala stare de nemulţumire a popoarelor nemaghiare. Şi apoi autonomia Ardealului nu este o invenţie proprie a Românilor, ci este un drept istoric al ţerii, care a fost secoli de-a rândul în vigoare şi a fost în atâtea rînduri recunoscut de şefii monarchiei, până la actualul Mon­arch. Iar’ când acest drept a fost şters din lume, aceasta nu s’a întâmplat cu învoirea Ardealului, ci după bunul plac al unei minorităţi îngâmfate, fără conlucrarea majorităţii locuitorilor, ba chiar în contra voinţei exprese a lor. Românii au deci şi din punctul de ve­dere al dreptului istoric toată îndrep­tăţirea să pretindă o stare de lucruri, care până acum vre­o 20 de ani a funcţionat spre mulţumirea majorităţii Ardelenilor şi fără de a dismembra pa­tria, şi care mai departe a fost cassată fără aprobarea şi conlucrarea lor. Şi în fine să nu uităm, că pro­gramul dela 1881 a fost făcut numai la 14 ani după inaugurarea erei dualiste, în aceşti 14 ani Românii, care la început tot mai sperau că vor ajunge la un modus vivendi şi în cadrele create prin tran­­sacţia dela 1867, rînd pe rînd ,şi-au perdut toate ilusiile, toată încrederea, s’au convins că toate promisiunile Ma­ghiarilor au fost vorbe goale şi că tot mai mult le este ameninţată existenţa naţională. Drept­ aceea au înţeles, că nu se mai pot basa pe vorbe frumoase şi pe promisiuni, ci trebue să ceară Strigă să se audă, că tu gemi în fere, Să ştie lumea cultă de crunta-’ţi durere. Nimic nu mai ajunge, multă lamentare, Tu azi ai să dai probe c’ai fost şi eşti tare Să nu-­ţi fie ruşine de numele Român, Ci chiar să-’l spuni cu fală, la câne de păgân!. . Deci un trup şi-un suflet să fim azi toţi cu toţii Să nu ne lăsăm pradă mişeilor de hoţi; Căci dacă noi ne-om mişca pe-acest rotogol, Vom face minune: din hoţi un rostogol... In mână sfânta cruce! preoţi, cu sfântul dar, Luptaţi cu turma voastră contra celui barbar, Cu noi va fi sfânta şi ’nalta provedinţă, Şi unde e de faţă acolo-i biruinţă!... Cintei, 22 Septemvrie 1893, garanţii constituţionale, că drepturile lor naţionale vor fi respec­tate. De aceea s’a pus autonomia Ar­dealului în programul dela 1881, căci ea este o astfel de garanţie, şi anume unica potrivită de a pune pe Români la adăpostul despotismului de rasă al Maghiarilor. Din toate punctele de vedere îns, autonomia Ardealului este o preten­­siune legitimă şi patriotică, cel puţin tot atât de patriotică şi de legitimă ca şi pretensiunile k o s s u t h-i ş t i l o r, care vreau independenţa prin ru­perea Ungariei de cătră mon­archie şi — poate nici acolo nu s’ar opri. Şi dacă kossuth-iştilor le este permis să-’şi afirme voinţa în parla­ment şi pe toate căile, pentru­ ce ar fi oprit Românilor să-’şi urmărească aspi­­raţiunile pe căi constituţionale şi cu mijloace legale, căci cu altele Românii nici-când n’au luptat şi nu luptă! Evident aşadar’, că dl ministru de interne nu are nici un motiv legal de a face partidului naţional român, adecă poporului român, imputarea de nepatrio­­tism. Şi cu toate acestea o face. Oare pentru­ ce? întrebăm a doua­ oară. Am dori să greşim, dar’ foarte grave cuvinte avem să presupunem, că răspunsul numai următorul poate fi: Excelenţa Sa ni-’l-a dat chiar în dis­cursul seu dela 6­­. c. Anume când dl ministru zice, că voeşte ca Românii să fie credincioşi fii ai statului şi să con­­lucre la înflorirea patriei, nu înţelege patria aşa cum este, patria noastră co­mună, ci patria maghară, cum ’şi-o închipuesc şoviniştii, nu statul real ai cărui cetăţeni suntem cu toţii, ci idea de stat, adecă statul naţional maghiar, pe care şoviniştii voesc să-­l înfiinţeze pe ruinele noastre. Cu alte cuvinte şi dl ministru Hieronymi este în inima sa adeptul utopiilor moderne ale maghiarisării, şi d-sa crede că este cu putinţă amalgamisarea naţională a popoarelor Ungariei. Dovadă despre aceasta e, că în acelaşi discurs, în partea care pentru îngustimea spaţiului n’am mai repro­dus-o, Excelenţa Sa a enunţat, că şo­vinismul urmăreşte scopuri no­bile şi frumoase, numai cât nu ţine cont de puterile şi mijloacele disponi­bile. Iată explicaţia! Va să zică bu­năvoinţa dlui Hieronymi cătră Români consistă numai într’atâta, că ţine cont de puteri şi mijloace, şi de aceea nu voeşte să-’i maghiariseze cu toptanul, în felul celor d’al de Barth­a Miklós şi Horváth Gyula, ci voeşte să-’i ea-Numai dorul şi durerea Vecinie tot viază. Şi crescând, crescând într’una, Paşii tăi urmează, şu­ge pe încetul, prin blândeţă şi prin concesiuni. Voeşte însă să-’i câ­ştige pentru acelaşi scop, pen­tru maghiarisare. Şi acesta este motivul pentru care Excelenţa Sa nu se poate întâlni cu oamenii partidului naţional. Nu, căci partidul acesta înainte de toate cere garanţii contra tendenţelor maghiarisă­­toare, ceea­ ce dela Maghiari nu se poate obţine, ba nici chiar de la bunăvoinţa dlui Hieronymi. Oar’­când sub asemenea împreju­rări partidul nostru naţional, care stă pe baze cu desăvîrşire legale şi consti­tuţionale este ameninţat cu „toată as­primea legii“, apoi nu mai avem la mijloc o cestiune de dreptate, ci o ce­­stiune de putere. Nu pentru­ că au dreptate, ci pentrucă aşa vreau, pentru aceea ameninţă atotputernicii partidul nostru naţional şi persecută pe luptătorii lui. Dar’ pentru­ ca vol­­nicia să fie cu ceva mascată, s’a pro­clamat nepatriotismul Românilor na­ţionali. Şi fiindcă masca aceasta e destul de străvezie, ea s’a mai garnisit şi cu povestea despre aşa numita Irre­denta română. Despre aceasta foarte scurtă vorbă vom face. In ce consistă irredenta ro­mână, cine şi unde sânt irredentiştii, noi nu ştim. Atâta însă ştim positiv şi nimenea nu va pută dovedi contra­rul, că în sinul partidului naţional ro­mân nu este nici irredentă şi nu sânt nici irredentişti. Ştim mai departe că partidul nostru nici-când n’a săvîrşit nici un act şi n’a luat nici o hotărîre, din care s’ar pută deduce irredentism, ci din contră s’a pronunţat foarte ho­­tărît, că aderenţii lui sânt şi voesc să fie consideraţi de fii credincioşi ai pa­triei, care doresc să-­şi asigure existenţa şi viitorul în cadrul monarchiei habs­­burgice. Dl Hieronymi încă nu ni-a spus unde şi cine sânt irredentiştii. D-sa sus­ţine numai că sânt şi că li-a tăiat şi le va tăia firele, care îi leagă cu R­o­­mânia. La această gravă bănuire nu e treaba noastră, ci a României să răs­pundă. Noi zicem pur şi simplu, că bine a făcut şi bine face că taie firele i­r re d en t­i s t­e. Dar­ am fi do­rit să ni­ le arete şi nouă, ca să ne pu­tem feri de ele, căci avem firma, sin­cera şi nestrămutata dorinţă de a ne feri. Până atunci însă necesitaţi suntem a nu admite nici irredenţa, după­ cum nu putem admite nici nepatriotismul partidului nostru naţional. Din contră mai vîrtos vom persista în credinţa. Pretutindenea, — zice „Lumea Ilu­strată“ în programul ei — unde cultura a deslănţuit aripile gândirii, gazetele ilustrate au ajuns ca o pâne de toate zilele, pentru toată lumea de sus ca şi de jos. Gazetele ilustrate pun la disposiţia tuturora creaţiunile condeelor celor mai talentate, operele celor mai profunzi gânditori, producerile celor mai versaţi literaţi, resultatele celor mai celebri măiestri în musică, pictură şi architectură, în ziua de­ azi, în schimbul unei plăţi foarte modeste şi uşor de achitat, cu 50 de bani la o săptămână, în ţerile culte, gazetele ilustrate pun pe om în stare a-­şi crea un frumos salon de lectură, de reproducţiuni de pictură, un elegant repertoriu de musică etc. etc. Şi „Lumea Ilustrată“ s’a achitat perfect de bine cu însărcinarea ce ’şi luase la începutul apariţiunii sale. Cu­ ajutorul unui în­semnat număr de oameni de litere a tratat în mod popular şi cât se poate de plăcut su­biecte interesante din toate ramurile ştiinţei, artei şi literaturii, cuprinzând atât bucăţi ori­ginale cât şi traduceri din autorii străini cei mai mari şi mai cu renume. Nici musică, nici partea relativă la vieaţa casnică n’au fost neglijate. Ca un exemplu de utilitate casnică atra­gem atenţiunea cetitorilor noştri asupra emi­nentului tratat ce s’a publicat în numerii „Lumii Ilustrate“. Cura de apă de preo­tul Kneipp, asupra căreia s’a făcut în străi­nătate atâtea conferenţe publice de mare sensaţie şi prin care, mai nu există boală constituţională sau accidentală, care să nu se FOIŢA „TRIBUNEI". La luptă, Românei •• • — Risunet contemporan. — La luptă, Române! la luptă sus odată, Căci gloria veche In pulbere-i călcată. Sau, ce — poate eşti mort pe-acest străvechiu pământ ? Atunci înfrânge-­ţi sicriul din negrul mor­mânt ! Eşi pe-arena lumii, călcând moartea cu moarte, Şi lucră cu vigoare la mai bună soarte; Căci ah! un duh satană luptă ’n nebunie Spre-a ta nimicire sub o mască de frăţie“. Pe toate ce le ai tu — dreaptă moştenire — Lege, drept şi limbă, dela înalta fire, — Azi fii şi fraţi de Moise pe plac le usurpă, Şi tu se stai pe gânduri, cum, ei tot te surpă ?! Tu nu eşti tratat ca om, chiar în a ta ţeară; Ci ca venitură, la toţi eşti de ocară, Din veacuri îţi defaimă un neam al teu nume, Şi sfânta lege, ce’ţi-e mai scumpă’n lume! Trăeşti, şi iată, totuşi, eşti şters dintre cei vii, Cu scop ca la o vieață . .. cont să nu mai ții. Se ai dară răbdare — și oare până când Se te frămânți în suflet, și tot se stai pe gând ?! Nu! ah, nu se poate, se rabzi atâta pată, La luptă, Române, la luptă sus odată! loan Crucian. Se revarsâ-argintul lunii. Se revarsă-argintul lunii Dulce printre ramuri, Adormise vântul nopţii Pe frunza din ramuri. Dar’ eu trist ca totdeauna Gându-’mi las să plece, Nici nu merge prea departe Altul îl întrece. Până­ ce în urmă obosite, Mor lăsându-’şi urmă în visiunile, ce toate Altele le curma. * Salca tristă. Prin pădurea-aceasta verde, De vei trece ori-şi-când, Vei vedè sârmana salcă Veştejită şi plângând. De-o întrebi de ce tot plânge, Ea se pleacă spre pământ, Unde-un om uitat de lume ’Şi-a săpat al seu mormânt. Şi de-atuncia tot aşteaptă, Moartea doară se iveşte, Dar’ şi dînsa fiind cu toane, Când o chemi te tot fereşte. Astfel salta mai miloasă Decât oamenii din lume, Scutură din a ei ramuri: „Lacrime“... cu alte nume. A. date. „Lumea Ilustrată“. Bibliografie. Voiu să vorbesc de o revistă împrejurul căreia tobele reclamei au bătut mai puţin. E vorba de „Lumea Ilustrată“, care în chipul cel mai modest întră în al doilea an al existenţei sale. Regele Carol despre prigonirea Românilor din Ungaria şi Transilvania. Ziarul „Liberté“ din Paris publică următoa­rea depeşe din Bucureşti, datată din 5 oc­­tomvrie: Manifestaţiunile recente, care s’au întâmplat în România contra măsurilor rigu­roase luate de autorităţile ungureşti cu pri­vire la Românii irredentişti din Transilvania au motivat un pas al ministrului Austro-Un­­gariei din Bucureşti, pe lângă regele Carol, poată vindeca radical, sau cel puţin ameliora în mod simţitor. Ilustraţiile numeroase care au înfrum­­seţat revista, au fost alese dintre ale celor mai însemnaţi artişti, sporind astfel valoarea ei prin execuţiunea lor îngrijată şi adevărat artistică. Momentele istorice din vieaţa na­ţională, ca deputaţiunea Românilor la Viena pentru presentarea Memorandului la împăra­tul Francisc Iosif, participarea Românilor la conferenţa interparlamentară de arbitragiu şi pace ţinută la Berna etc., au fost reproduse după fotografii la faţa locului, ceea­ ce până azi nu s’a făcut încă. Luând în detailiu partea literară, vedem că înaintea noastră defilează nume în destul de cunoscute în publicistica românească. Poesii sunt vre-o sută, romane patru, novele, novelete, schiţe şi descrieri vre-o 30; studii ştienţifice vre-o 10; biografii vre-o 20—25 cu portretele lor; felurimi şi note hazlii mai în fiecare număr. Dacă cumva s-au simţit lacune în anul I­, acestea toate vor fi îndreptate în anul ce urmează. Şi personalul redacţiei va fi sporit, colaboratorii externi vor fi augmentaţi, ilu­straţiile mai număroase şi tiparul mai elegant. Editorul „Lumei Ilustrate“ trebue să fie mândru de activitatea sa, pentru­ că do­tează beletristica română cu o publicaţie ce merită să ocupe un foc de frunte în ori­ce bibliotecă. C. Kmmmmmmmmmaaammmmmmaammaamm că tot irredentismul şi tot nepatriotis­mul Românilor este că nu voesc să se maghiariseze. Eare această credinţă, ne temem că-­i va face foarte sceptici pe Români şi faţă cu bunăvoinţa, altcum netăgă­duită, a dlui Hieronymi. Românii după lungi experienţe şi după multe decep­­ţiuni au perdut încrederea în tot ce vine dela Budapesta. De aceea noi nu suntem decât ecoul părerii generale a Românilor, când zicem că vorbele, ori­cât de blânde şi frumoase, nu mai prind la dînşii. Dacă dl Hieronymi voeşte, poate să inaugureze o eră nouă în po­litica de naţionalităţi, dacă voeşte să-­i câştige în special pe Români, apoi să binevoească a documenta, că d-sa nu este şovinist şi nu voeşte să-’i desna­­ţionaliseze. Cu alte cuvinte cerce a-’şi câştiga încrederea, pe care Românii au perdut-o în toţi politicii maghiari. Celelalte vor veni apoi ele de ele. în­crederea Românilor nu se poate însă câştiga prin vorbe, ci numai prin fapte. Să vedem dlar’ faptele. Procesul Replicei. Domnul Nicolae Roman, actual comptabil la „Bistriţana“ şi fost administrator al „Institutului tipografic“, care precum se ştie a fost condamnat în pro­cesul Replicei la un an închisoare şi 300 fl. amendă, a primit, precum ne scrie, de la pro­curorul suprem din Cluj ordinul să se pre­sente în 16 i. e. n. pentru începerea pedepsei. Dlui Aurel C. Popov­ici, care de present petrece în străinătate, nu ’i­ s’a inmanuat încă sentența Curiei, prin care condamnarea sa a ajuns la valoare de drept. Procesul „Tribunei“. După­ cum cetim în foile maghiare, Curia a respins cererea de nulitate a domnilor Septimiu Al­bin­i, Ioan Russu Şirianul, Andreiu Babteş şi Ale­xandru Dor­de­a, înaintată contra verdictului pronunţat de curtea cu juraţi din Cluj în pro­cesul judecat la 12 Septemvrie n. a. c. Astfel în curând şi redactorii noştri condamnaţi vor fi siliţi să între în temniţa de la Seghedin.

Next