Tribuna, noiembrie 1893 (Anul 10, nr. 243-266)
1893-11-27 / nr. 264
Pag. 1054 în decursul acestei mii de ani a existat o cultură în ţeara aceasta, monumente de artă şi ştiinţă rămase până în zilele noastre vestesc singuraticele momente din lunga desvoltare a civilisaţiunii pe acest pământ. In scrieri voluminoase se tractează istoria artelor şi a ştiinţelor în Ungaria. Toate curentele mai însemnate din desvoltarea artelor şi ştiinţei în Apus află şi în Ungaria răsunet. Putem vorbi despre gustul bizantin, roman, despre „renaisance“ în Ungaria, cu un cuvânt aflăm sute şi mii de probe despre vieaţa culturală din Ungaria. Şi dacă comparăm diferitele epoce ale desvoltării în Ungaria cu epocele contimporane din principatele române, trebue să recunoaştem fără doar, şi poate, că civilisaţiunea şi cultura a fost mai avansată odinioară aici decât în principate. Şi este firesc să fie aşa, fiindcă ţerile coroanei Sfântului Ştefan au stat mai aproape de Apus şi nici n’au fost în măsura aceea supuse năvălirilor tătăreşti, turceşti etc. ca principatele române. Ear’ calea naturală a culturii şi civilisaţiunii ce venia din Orient ducea prin Ungaria. Este însă întrebarea, că ce caracter avea acea cultură? Era maghiară cum le place astăzi literaţilor maghiari să se laude? Ferit-a Sfântul Cultura, care domina pe acest pământ şi ale cărei binefaceri şi astăzi le simţim era cultură apuseană importată aici şi representată de apuseni şi cel mai puternic factor al ei a fost elementul german. Dela Slavi, Italieni şi Germani a primit ţeara aceasta toate instituţiunile ei politice şi culturale. Boeriile maghiare s’au arangiat după prototip şi cu ajutor slavic, alfabetul ’l-au învăţat dela Veneţieni, car’ elementul de cultură a fost german. Ar trebui să expun în tomuri toate probele despre caracterul culturii din ţeară. Şcoalele înfiinţate pe timpul Arpadinilor au fost tot şcoale străine, în care preoţi străini instruau în limba latină, care s’a introdus ca limbă de stat şi a rămas până în secolul present, începând de la Gellerus până la Regiomontanus şi Conrad Celtes, care au înfiinţat prima societate literară în Ungaria, toţi au fost străini şi toţi au cultivat civilisaţiunea apuseană fără considerare la aspiraţiunile deosebite ale indigenilor. Să privim la curtea lui Mateiu, care a introdus renaissance-ul în ţeară şi degeaba am căuta după Maghiari care cultivau artă sau ştiinţă maghiară. Toţi erau Italieni şi străini, care lăţrau aici cultura adusă din patria lor. Sau să privim monumentele de artă, bisericile monumentale de la Caşovia, Strigoniu, Braşov, Sibiu, care toate fungează în istoria artelor maghiare drept monumente ale „artei maghiare“ şi nu vom afla între architecţi şi ctitori un singur Maghiar. Germanii, în regiunile unde ei erau puternici, au zidit toate acestea, ei au cultivat şi susţinut artele. Maghiarii se laudă cu pene străine, când îşi atribue lor aceste monumente. N’avem decât să cercetăm regiunile care au fost locuite numai de Maghiari şi s’a pomenit satul Valea-aurului, aşa lucru n’a mai văzut nimenea! Iar’ când Gheorghiţă s’a dus oar’ la şcoală în ziua ântâia după nuntă, au venit toţi copiii mici şi mari, săraci şi avuţi cu buchete de flori în mână, ca şi când ar fi o mare sărbătoare. Gheorghiţă şi tinăra lui soţie s’au bucurat nespus de acest lucru, care dovedia inima iubitoare şi mulţumitoare a copiilor. Ei sărutară copiii şi le împărţiră plăcinte şi colaci dela nuntă. Ear’ în sat se făcu multă vorbă despre nunta aceasta, şi toţi aveau câte o părere despre ea. Căci nimenea nu putea înţelege cum s’a întâmplat una ca asta. Căci era ne mai pomenit, ca morarul cel bogat se’şi dee bunătate de fată frumoasă ca aceea şi unica lui moştenitoare după un dascăl sărac. Nu i vorbă, pe Anuţa ar fi luat-o orice popă sau notar, atât era de frumoasă şi de avută. Ar fi vrut deci oamenii să ştie, cum s’a putut se facă morarul o prostie atât de mare. Dar’ Ştefan rîdea numai şi nu spunea nimic. Şi morăriţa încă era mereu năcăjită şi frământată de fine şi de cumetre, că de ce ’şi-a dat fata după un sărăntoc şi vântură-ţeară ca dascălul. Morăriţa, deşi foarte evlavioasă, era o muiere făloasă. Şi de aceea o duria, când auzia asemenea vorbe dispreţuitoare. Odată îîtâi plângând de mărie din această pricină, zise cât să nu vom afla un singur monument de artă mai remarcabil. Cultivarea limbii maghiare se începe cu reformaţiunea. Lupta culturală provocată prin reformatori s’a transplantat şi pe acest pământ, şi Maghiarii, dar’ mai ales Ardelenii, au îmbrăţoşat din consideraţiuni politice cu mare căldură causa reformaţiunii. Primii apostoli şi aici n’au fost Maghiari, ci Germani, Honterus, Helti, Hofgrăf etc. au fost tot Germani, deşi în istoria literaturii maghiare îi întâlnim drept Maghiari. S’a scris însă mult ungureşte. S’a desvoltat o întreagă literatură de dispute confesionale în limba maghiară. Dacă căutăm însă spiritul acestor scrieri vom veda că nu e maghiar, ci străin. Chiar şi în şcoalele mult lăudate ale principilornaţionali din Ardeal ne vom întâlni cu străini aduşi din Silezia, Germania şi alte locuri. Dacă căutăm spiritul naţional maghiar în literatură îl vom afla până în al doilea pătrar al secolului present ascuns în popor; în vieaţa literară şi culturală până atunci n’a ajuns la expresiune, a aflat însă în Kisfaludy Károly, Tompa, Petöfy şi Arany representanţi puternici, a dispărut apoi oară, ei-a copleşit străinismul, primit cu braţele deschise, încât toată mişcarea literară şi culturală a Maghiarilor de astăzi, cu tot mirosul ei şovinistic de „patriotism“ nu este o mişcare naţională maghiară. Degeaba am căuta astăzi în limba, stilul, literatura maghiară caracterul specific naţional maghiar, nu aflăm decât limbă desfigurată prin străinismele sistematic introduse, care în ştiinţă şi artă de geaba căutăm spirit maghiar când toţi representanţii mai puternici sânt Jidani, Nemţi, Slovaci etc. maghiarisaţi. Şi acest spirit într’atâta a năbuşit tot ce e naţional maghiar, încât şi Maghiarii neaoşi care îl văd ’şi’l regretă nu-’şi pot ajuta. Mai anii trecuţi a cetit „învăţatul Maghiar“ Dr. Réthy László (German maghiarisat) o disertaţiune în societatea etnografică „maghiară“, în care cu probe puternice a căutat să demonstreze, că tot ce astăzi este „mahgiar“ nu este „maghiar“, în vinele „Maghiarilor“ nu mai curge sânge maghiar, ci german, slavic, român etc., încât deşi Maghiarii istorici aparţineau familiei „ural-altaice“, Maghiarii de astăzi sunt „indogermani“. Au ascultat toţi cu plăcere şi nui-a luat la răfueală nime. Am studiat cu atenţie toate probele lui Réthy şi am aflat că are dreptate. Dar’ nu poporul maghiar este nemaghiar, ci aceia, care astăzi representă poporul maghiar sunt străini. Aceşti străini au impus conturelor generale date prin limba maghiară, un spirit străin, care nu corespunde caracterului specific maghiar, rămas necultivat în popor. Astfel Maghiarii, care apar atât de geloşi pe tesaurul lor naţional sunt culturaliceşte cei mai nenaţionali. Şi nici nu se poate altcum, din momentul când primesc în sinul neamului lor pe toţi străinii, care declară că „magyar vagyok“, nevasta lui Busuioc, cârcimarul din capul satului : „Mai tăceţi cu vorbele voastre proaste. Se ştiţi că Gheorghiţă dacă ar vru, ar puta cumpăra toate câreimele din sat. El are mai mult decât credeţi voi. Am văzut eu cu ochii mei. Dacă ar fi să vorbesc, v’aş pută spune lucruri, de aţi căsca gura“. Zicând acestea tăcu deodată şi era foarte supărată, că a spus ceva ce ar fi trebuit să nu spună. Nevasta lui Busuioc, deşi multă silinţă ’şi-a dat, n’a mai putut afla nimic mai mult dela ea, ba a trebuit să-’şi dee cuvântul, că nici ce a aflat nu va spune la nimenea. Nici n’a spus altuia decât sora-sa şi bărbatului acestuia, dar’ şi ei au trebuit să se lege că nu spun nimărui. Dar’ se înţelege, ei numai decât au tâlcuit lucrul aşa, că morăriţa a văzut la Gheorghiţă grămezi întregi de aur şi de argint şi că Gheorghiţă, dacă ar voi, ar pută cumpăra satul întreg. Apoi au mai adaus dela ei, că în casa lui Gheorghiţă se întâmplă câte odată lucruri de ţi se scoală părul măciucă. Lui Busuioc şi cumnatei sale într’adevăr li s’a sculat părul măciucă, când au auzit ce spune Busuioceasa, așa că n’au avut incotro, au trebuit să mai spună povestea câtorva prieteni de prin vecini. Te prinde compătimirea dacă cercetezi câte un „centru maghiar de cultură“, când vezi cum elementele neaoşe maghiare sânt formal subjugate de străini. Cercetezi spre exemplu Budapesta. Umbli cu ciasurile până vezi o faţă maghiară. Priveşti la firme pe stradă şi sub haina accentelor maghiare vezi tot nume străine şi rar, foarte rar vezi în câte un colţişor un nume maghiar şi atunci poţi da cu drept din cap, că oare pe patrioticul „Fülek Mózes“ nul-a chemat încă în Galiţia „Finkelstein Mojzes“. Mergi la universitatea maghiară sau la academia maghiară şi tot ce vei vedea în fond numai maghiar nu este, poartă însă vigneta de „veritabil maghiar“. Te mişti în cercurile tinerimii şi vei vedea că „speranţa naţiunii“ sânt tot nasuri carne, care fac cu „patriotismul maghiar“ chiar aşa gheşeft ca şi cu petroleul. La 15 Martie, „ziua libertăţii maghiare“ vei vedea pe Kohn Vilmos declarând îmbrăcat în atila şi picioarele în forma lui „0“ pe „Talpra magyar!“, care Weissz Soma va diserta despre „strămoşii sei maghiari“ cum au murit cu toţii pentru patrie, deşi miroasă şi acum încă audrenţe din Galiţia, în parlamentul maghiar încă tot aşa este, între cei mai gălăgioşi „Maghiari“ vom descoperi o sumă de străini prevăzuţi cu marcă maghiară. Aceştia formează inteligenţa maghiară de astăzi, aceştia conduc vieaţa politică, literară şi comercială, aceştia sânt representanţii culturii maghiare. De o astfel de cultură, care numai la aparenţă este naţională în fond însă un amalgam capriţios al tuturor elementelor străine, care luând lumea în cap s’au adăpostit pe sinul poporului maghiar — nu ne este teamă. Nu ne este teamă mai ales fiindcă cultura română are astăzi caracter naţional bine definit şi este prin urmare cu mult mai puternică decât cea maghiară. CORESPONDENŢA „TRIBUNEI“, tra oricărui conclus ce ar adera la reformele bisericeşti aşa botezate liberale ale guvernului , întreagă junimea academică română din Cluj a hotărît ca se se presente — excepţional — la şedinţă ca şi ea se iee cuvânt la punctul al II-lea, în cestia reformelor bisericeşti. Ca să declare cu mândrie — precum aceasta a făcut-o întreg românismul locuitor pe teritorul Coroanei Sfântului Ştefan — că aceste reforme ale guvernului nu numai că nu sunt liberale; nu numai că nu contribue la realizarea ideilor şi principiilor într’adevăr liberale de care azi e însufleţită întreagă lumea cultă; nu numai că acele reforme nu servesc spre îndestulirea şi bucuria popoarelor nemaghiare din Ungaria şi în special a Românilor, ci din contră ele sânt noue machinaţiuni care lovesc de-a dreptul în sfintele noastre dogme, în scumpele noastre moravuri şi obiceiuri strămoşeşti, chiar în drepturile noastre naţionale! . . . Primul se insinuă la cuvânt rigorosantul Alexandru Bohăţel. Preşedintele Herepei Ivăn(Ivan Herepea?) pretinde legitimare prin doi martori Unul dintre martori spune că e rigorosant. Maghiarii fac sgomot asurzitor. Presidentul detrage cuvântul lui Bohăţel. Câteva voci: „Să auzim pe Bohăţel, are drept să vorbească“, veniau din partea Românilor. Fireşte, de tot liniştiţi, cu sânge rece. Fără cea mai mică gălăgie, nu cum minţeşte fără un pic de sfieală „Kolozsvár“, că detrăgându-se cuvântul lui Bohăţel, a urmat din partea Valahilor un sbieret (zsivaj) indescriptibil. Cu atât mai puţin adevărată e afirmarea că „convingându-se pe urmă (Românii!) că nu pot să ajungă la nimic, s’au liniştit“. Nici vorbă! Nu din convingere că nu pot ajunge la nimic s’au „liniştit“. Ce se ţine de „ajungere la ceva“, puteau să exopereze Valahii ascultarea lui Bohăţel, dacă era şi doctor nu numai ri- gorosant. Puteau să-l pună chiar în scaunul presidial, căci e mai mult decât probabil că Românii îi majorisau. Ceea ce ’i-a „liniştit“ pe Români a fost aceea,că au voit să lupte cu onestitate, îndată după dl Bohăţel cere cuvântul dl Geţie, jurist în anul al III-lea. O face de bunăvoe, nu cum spun foile ungureşti că „presentat de Români“. „Fără nici o presentare, de bunăvoe am păşit înainte“ — zice Geţie în desminţirea ce o face în „Kolozsvár“ — „ca în câteva cuvinte să predau acel protest al tinerimii universitare române, că sub numirea de tinerime universitară, înţelegăndu-ne şi pe noi, cetăţenimea universitară considerată în totalitatea ei, î şi ar exprima însufleţirea faţă cu proiectele de reforme politice-bisericeşti, încă nu a început să vorbească, şi s’a putut observa nelinişte mare între tinerii maghiari. Iar’ când a început să exprime vorbitorul primele cuvinte, pe lângă un sgomot grozav, toţi au sărit în picioare şi ’l-au incunjurat pe vorbitor, aşa că a trebuit să se adreseze cătră ei: „Doresc să ştiu dacă vreţi să mă ascultaţi sau nu?“ Astfel dupăce presidentul a provocat la ordine pe tărmuitori, poate să-şi înceapă vorbirea. Face o mică Introducere Spune că pe azi a fost convocată adunarea aceasta mai cu seamă pentru ca tinerimea universitară din Cluj să fee poziţie pe lângă reformele bisericeşti. Cetind convocătorul, ne-am decis şi noi („Cine’s aceia noi? Pe cine înţelegi?“ strigau Ungurii) ca să luăm parte la şedinţă, pentru ca să protestăm cu toată hotărîrea în contra acestor reforme. Continuă: „în numele tinerimii universitare române“. . . . Aici presidentul declară că după ce o astfel de corporaţiune legală nu există, nu-i permite să vorbească decât în numele propriu. A avut dreptate Herepei. Românii au tăcut. Au vrut se lupte onest. Vorbireaşi-o continuă în numele propriu, între altele zice : „Eu, ca cetăţean al statului maghiar (Aici Ungurii erup în „Alten-uri“) de naţionalitate română, pornind nu numai din motivele aduse de catolicism în contra proiectelor de reforme, dar, mai cu seamă şi în urma convingerii mele ce o am ca Român, protestez în contra exprimării însufleţirii faţă cu proiectul şi în legăturii cu aceasta şi în contra felicitării proiectului“. Domnul Geţie a fost aşa de fericit ca să vorbească la o parte a vorbirii sale între aplausele vii ale colegilor maghiari. Firea limbii maghiare ’l-a făcut atât de fericit! „Én mint román nemzetiségű — magyar . . államipolgár“. La auzul cuvântului „magyar“ s’au entusiasmat Ungurii aşa de mult, că neavând răbdare să mai asculte şi vorbele următoare au erupt In „éljen“-uri. Cuvântul „állampolgár“ a fost înghiţit de undele furioase ale aerului. . . Dar’ că Românii ’l-ar fi oprit să vorbească şil-ar fi „smucit“ îndărăt pe vorbitor este cu totul neadevărat. Nici nu au avut în fine causă. Românii fiind în linişte, au auzit pe lângă „magyar“ şi cuvântul „állampolgár“. (Va urma.) TRIBUNA Cluj, 3 Dec. n. 1893 Membrii chemaţi ai „deákszövetség“-ului unguresc de aici au convocat pe 30 Noemvrie seara, la o şedinţă nu numai pe membrii sus numitei societăţi ci pe toţi civii universitari din Cluj. Primul punct al programului a fost felicitarea lui Jókai. Al doilea punct: poziţia ce are se dce tinerimea universitară din Cluj faţă cu reformele bisericeşti ale guvernului. Sau mai bine zis adresa de aderenţă şi felicitare cătră guvern. Da! căci adunarea a fost convocată, fireşte nu ca să discute dacă reformele bisericeşti sunt bune sau rele! Aşa, ele servesc spre fericirea şi bucuria neamului Unguresc. Lucru prea firesc! în însufleţirea cea mare însă se vede căşi-au uitat nouele mlădiţe naţionale că sunt înscrişi la facultăţile înalte din Cluj oameni cu altă limbă, altă lege, cu alte obiceiuri şi moravuri ... cu alte convingeri. Majoritatea acestora o formează Românii. Fireşte că numaidecât toţi universitarii români au fost înflăcăraţi pentru idea ca se protesteze şi se facă o poziţie puternică în eon-După vre-o câteva zile oamenii din Valea-aurului ştiu de zece ori mai mult decât a spus morăriţa. Se vorbia acum că Gheorghiţă a făcut legătură cu Ucigă-u l-Ci’ucea, căruiaşi-a vândut sufletul. Dar’ treizeci de ani necuratul va face toate pe voea învăţătorului, însă într’al treizecilea an va veni Sarsailă tocmai In noaptea de Crăciun şi va duce sufletul lui Gheorghiţă, car’ trupul ’i’l va lăsa cu capul întoi cu gura la ceafă. Acum dascălul are aur destul, dar’ frumoasei Anuţa ’i-a făcut făcătură, aşa că sau trebuia să moară, sau să nebunească, sau să se mărite după el Apoi se mai vorbia că Gheorghiţă ştie scoate comori, ştie descânta de boala cea rea, ştie strica vacile, ştie stânge ori ce foc numai cu răsuflarea, că se ştie tace nevăzut şi că glonţul de puşcă nu-’l poate pătrunde. Fel şi fel de lucruri de acestea se vorbia că ’l-a învăţat dracul din nişte cărţi mari ce ’i-a dat. Din ceasul acela oamenii din Valea-aurului se temeau grozav de învăţătorul. Nimenea nu ’i-ar fi făcut vre-un rău, de frica răsbunării lui şi de frica necuratului, cu care îl credea intrat în tovărăşie. Nici chiar aprigul Zăvod nu mai cuteza săi se pună lui sau morarului în cale. Mulţi îşi făceau cruce când din întâmplare se întâlniau cu Gheorghiţă. _________ (Va urma.) Nr. 264 Proiectul de răspuns al Senatului român la mesagiul regal. Iată proiectul de răspuns al senatului român la mesagiul regal, proiect care va veni în curând în desbaterea maturului corp : Sire ! Cu un sentiment de vină și nemărginită bucurie senatul a ascultat cuvintele rostite de Maiestatea Voastră cu ocasiunea deschiderii sesiunii sale anuale. El se simte fericit a reînoi expresiunea întregului seu devotament cătră augusta persoană şi cătră dinastia Maiestăţii Voastre. Naşterea tinărului principe Carol a fost o sărbătoare pentru întreaga naţiune. Aceasta vede în tinăra mlădiţă, răsădită şi crescută pe pământul României, o legătură şi mai strînsă între ţeară şi dinastie, o asigurare şi mai temeinică a viitorului ei. Sire ! Situaţia politică a României capătă din zi în zi o mai mare tărie. Ea inspiră stimă Europei, încredere şi respect puterilor. Această situaţiune nu se datoreşte decât unei constante politice înţelepte şi cumpătate, dictată de adevăratele interese permanente ale naţiunii. Numai graţie unei asemenea politice de pace şi de ordine, precum şi realităţii cu care guvernul practică respectul legăturilor internaţionale, România întreţine cu toate puterile raporturi amicale şi pe deplin satisfăcătoare. încredinţarea dată de Maiestatea Voastră, că şi în anul acesta liniştea Europei este asigurată, a fost primită de senat cu adâncă mulţumire. Sub aripile păcii rodnice, tânărul stat român pută-va deci, fără şovăire, să ducă mai departe munca sa de transformare şi să-şi desvoalte în toate direcţiunile forţele de vieaţă. Proiectele de legi ce din lipsă de timp au rămas nevotate în sesiunea trecută, ca şi cele ce se anunţă acum prin mesagiu, vor forma din parte-ne obiectul unor studii conştienţioase, unor deliberaţiuni mature şi luminate. Aceste proiecte, prefăcute în legi, au menirea: unele a îndrepta defectele şi neajunsurile constatate de practică şi experienţă, altele a da satisfacere nevoilor mereu crescânde ale vieţii noastre de stat modern. Temelia organizării sănătoase a unui stat fiind financele sale şi acestea factorul principal în realizarea oricărui progres, senatul constată şi de astă-dată cu deplină bucurie bunăstare a finanţelor ţerii, creditul ei bine şi solid întemeiat, efectele direcţiunii cinstite, regulate şi prevăzătoare, practicată de partidul conservator în administraţiunea banilor publici. Mulţumită numai acestei direcţiuni, mulţumită reformei sistemului nostru monetar şi consolidării valutei la timpul priincios, ţeara a fost ferită de perturbaţiunile provocate aiurea de crisa argintului şi de alte cause. Senatul va cerceta, cu toată atenţiunea ce merită, proiectele de legi relative la întregirea reformei sistemului şi organizării noastre financiare. Sire ! La fiecare zi sarcina sa, la fiecare sarcină oara sa! Senatul, încălzit prin îndemnurile ce-i adresează alesul naţiunii şi luminat prin pildele măreţe de patriotism şi de abnegaţiune ale lui, îşi reia activitatea sa cu o nouă rîvnă şi energie, având temeinică încredinţare, că opera legislativă la care se îndeletniceşte nu va rămână fără folos pentru ţeară, nici fără onoare pentru dînsul. Să trăească Maiestatea Voastră, Sire! Să trăească Maiestatea Sa regina! Să trăească AA. U. RR. principele și principesa României! Proiectul de lege despre dreptul matrimonial. Capitolul al cincilea. Sfîrşirea căsătoriei. (Urmare.) §. 106. Pentru sprijinirea cererii de despărţenie se poate provoca pe lângă motivul de despărţenie, care serveşte de basă la basa pîrei sau contra pîrei şi la astfel de motiv de despărţenie, în privinţa căruia dreptul de pîră deja a încetat. §. 107. în sentenţa de despărţenie este acel soţ, din vina căruia s’a despărţit căsătoria, declarat de vinovat. Dacă în urma unei contra-pîri a urmat despărţirea căsătoriei purtând vina ambele partide, declară judecătorul pe ambii soţi de vinovaţi. Şi fără contra-pîră poate acusatul cere, că în caşul despărţirii căsătoriei va fi şi acusatorul declarat vinovat, dacă el faţă cu acesta