Tribuna, noiembrie 1893 (Anul 10, nr. 243-266)

1893-11-27 / nr. 264

Pag. 1054 în decursul acestei mii de ani a existat o cultură în ţeara aceasta, mo­numente de artă şi ştiinţă rămase până în zilele noastre vestesc singuraticele momente din lunga desvoltare a civi­­lisaţiunii pe acest pământ. In scrieri voluminoase se tractează istoria artelor şi a ştiinţelor în Ungaria. Toate curentele mai însemnate din des­­voltarea artelor şi ştiinţei în Apus află şi în Ungaria răsunet. Putem vorbi despre gustul bizantin, roman, despre „renaisance“ în Ungaria, cu un cuvânt aflăm sute şi mii de probe despre vieaţa culturală din Ungaria. Şi dacă com­­parăm diferitele epoce ale desvoltării în Ungaria cu epocele contimporane din principatele române, trebue să recunoaş­tem fără doar, şi poate, că civilisaţiunea şi cultura a fost mai avansată odinioară aici decât în principate. Şi este firesc să fie aşa, fiindcă ţerile coroanei Sfântului Ştefan au stat mai aproape de Apus şi nici n’au fost în măsura aceea supuse năvălirilor tă­tăreşti, turceşti etc. ca principatele ro­mâne. Ear’ calea naturală a culturii şi civilisaţiunii ce venia din Orient ducea prin Ungaria. Este însă întrebarea, că ce carac­ter avea acea cultură? Era maghiară cum le place astăzi literaţilor maghiari să se laude? Ferit-a Sfântul­ Cultura, care domina pe acest pă­mânt şi ale cărei binefaceri şi astăzi le simţim era cultură apuseană importată aici şi representată de apuseni şi cel mai puternic factor al ei a fost ele­mentul german. Dela Slavi, Italieni şi Germani a primit ţeara aceasta toate instituţiunile ei politice şi culturale. Boeriile maghiare s’au arangiat după prototip şi cu ajutor slavic, alfa­betul ’l-au învăţat dela Veneţieni, car’ elementul de cultură a fost german. Ar trebui să expun în tomuri toate probele despre caracterul culturii din ţeară. Şcoalele înfiinţate pe timpul Ar­­padinilor au fost tot şcoale străine, în care preoţi străini instruau în limba latină, care s’a introdus ca limbă de stat şi a rămas până în secolul present, începând de la Gellerus până la Regiomontanus şi Conrad Cel­­tes, care au înfiinţat prima societate li­terară în Ungaria, toţi au fost străini şi toţi au cultivat civilisaţiunea apu­seană fără considerare la aspiraţiunile deosebite ale indigenilor. Să privim la curtea lui Mateiu, care a introdus renaissance-ul în ţeară şi de­geaba am căuta după M­a­­ghiari care cultivau artă sau ştiinţă maghiară. Toţi erau Italieni şi străini, care lăţrau aici cultura adusă din pa­tria lor. Sau să privim monumentele de artă, bisericile monumentale de la C­a­­şovia, Strigoniu, Braşov, Si­­b­­­i­u, care toate fungează în istoria artelor maghiare drept monumente ale „artei maghiare“ şi nu vom afla între architecţi şi ctitori un singur Maghiar. Germanii, în regiunile unde ei erau puternici, au zidit toate acestea, ei au cultivat şi susţinut artele. Ma­ghiarii se laudă cu pene străine, când îşi atribue lor aceste monumente. N’a­­vem decât să cercetăm regiunile care au fost locuite numai de Maghiari şi s’a pomenit satul Valea-aurului, aşa lucru n’a mai văzut nimenea! Iar’ când Gheorghiţă s’a dus oar’ la şcoală în ziua ântâia după nuntă, au venit toţi copiii mici şi mari, săraci şi avuţi cu buchete de flori în mână, ca­ şi­ când ar fi o mare sărbătoare. Gheorghiţă şi tinăra lui soţie s’au bucurat nespus de acest lucru, care dovedia inima iubitoare şi mulţumitoare a co­piilor. Ei sărutară copiii şi le împărţiră plă­cinte şi colaci dela nuntă. Ear’ în sat se făcu multă vorbă despre nunta aceasta, şi toţi aveau câte o părere despre ea. Căci nimenea nu putea înţelege cum s’a întâmplat una ca asta. Căci era ne mai pomenit, ca morarul cel bogat se­’şi dee bu­nătate de fată frumoasă ca aceea şi unica lui moştenitoare după­ un dascăl sărac. Nu i vorbă, pe Anuţa ar fi luat-o ori­ce popă sau notar, atât era de frumoasă şi de avută. Ar fi vrut deci oamenii să ştie, cum s’a putut se facă morarul o prostie atât de mare. Dar’ Ştefan rîdea numai şi nu spunea nimic. Şi morăriţa încă era mereu năcăjită şi frământată de fine şi de cumetre, că de ce ’şi-a dat fata după un sărăntoc şi vântură-ţeară ca dascălul. Mo­răriţa, deşi foarte evlavioasă, era o muiere fă­loasă. Şi de aceea o duria, când auzia ase­menea vorbe dispreţuitoare. Odată îîtâi plân­gând de mărie din această pricină, zise cât să nu vom afla un singur monument de artă mai remarcabil. Cultivarea limbii maghiare se în­cepe cu reformaţiunea. Lupta culturală provocată prin reformatori s’a trans­plantat şi pe acest pământ, şi Maghiarii, dar’ mai ales Ardelenii, au îmbrăţoşat din consideraţiuni politice cu mare căl­dură causa reformaţiunii. Primii apos­toli şi aici n’au fost Maghiari, ci Ger­mani, Honte­rus, Helt­i, Hof­­grăf etc. au fost tot Germani, deşi în istoria literaturii maghiare îi întâlnim drept Maghiari. S’a scris însă mult ungureşte. S’a desvoltat o întreagă literatură de dis­pute confesionale în limba maghiară. Dacă căutăm însă spiritul acestor scrieri vom veda că nu e maghiar, ci străin. Chiar şi în şcoalele mult lău­date ale principilor­­naţionali din Ar­deal ne vom întâlni cu străini aduşi din Silezia, Germania şi alte locuri. Dacă căutăm spiritul naţional ma­ghiar în literatură îl vom afla până în al doilea pătrar al secolului present ascuns în popor; în vieaţa literară şi culturală până atunci n’a ajuns la expresiune, a aflat însă în Kisfaludy Károly, Tompa, Petöfy şi Arany representanţi puternici, a dis­părut apoi oară, ei-a copleşit străi­nismul, primit cu braţele deschise, încât toată mişcarea literară şi cultu­rală a Maghiarilor de astăzi, cu tot mi­rosul ei şovinistic de „patriotism“ nu este o mişcare naţională ma­ghiară. De­geaba am căuta astăzi în limba, stilul, literatura maghiară caracterul specific naţional maghiar, nu aflăm decât limbă desfi­gurată prin străinismele sistematic in­troduse, care în ştiinţă şi artă de geaba căutăm spirit maghiar când toţi repre­­sentanţii mai puternici sânt Jidani, Nemţi, Slovaci etc. maghiarisaţi. Şi acest spirit într’atâta a năbuşit tot ce e naţional maghiar, încât şi Maghiarii neaoşi care îl văd ’şi­’l regretă nu-’şi pot ajut­a. Mai anii trecuţi a cetit „învăţatul Maghiar“ Dr. Réthy László (Ger­man maghiarisat) o disertaţiune în so­cietatea etnografică „maghiară“, în care cu probe puternice a căutat să demon­streze, că tot ce astăzi este „mahgiar“ nu este „maghiar“, în vinele „Maghiarilor“ nu mai curge sânge maghiar, ci german, slavic, român etc., încât deşi Maghiarii istorici aparţineau familiei „ural-al­tai­ce“, Maghiarii de astăzi sunt „indoger­­mani“. Au ascultat toţi cu plăcere şi nu­­i-a luat la răfueală nime. Am stu­diat cu atenţie toate probele lui Réthy şi am aflat că are dreptate. Dar’ nu poporul maghiar este nemaghiar, ci aceia, care astăzi representă po­porul maghiar sunt străini. Aceşti străini au impus conturelor ge­nerale date prin limba maghiară, un spirit străin, care nu corespunde carac­terului specific maghiar, rămas necultivat în popor. Astfel Maghiarii, care apar atât de geloşi pe tesaurul lor naţional sunt culturaliceşte cei mai nenaţionali. Şi nici nu se poate altcum, din momen­tul când primesc în sinul neamului lor pe toţi străinii, care declară că „ma­gyar vagyok“, nevasta lui Busuioc, cârcimarul din capul sa­tului : „Mai tăceţi cu vorbele voastre proaste. Se ştiţi că Gheorghiţă dacă ar vru, ar puta cumpăra toate câreimele din sat. El are mai mult decât credeţi voi. Am văzut eu cu ochii mei. Dacă ar fi să vorbesc, v’aş pută spune lucruri, de aţi căsca gura“. Zicând acestea tăcu deodată şi era foarte supărată, că a spus ceva ce ar fi trebuit să nu spună. Nevasta lui Busuioc, deşi multă si­linţă ’şi-a dat, n’a mai putut afla nimic mai mult dela ea, ba a trebuit să-’şi dee cu­vântul, că nici ce a aflat nu va spune la nimenea. Nici n’a spus altuia decât sora-sa şi bărbatului acestuia, dar’ şi ei au trebuit să se lege că­ nu spun nimărui. Dar’ se înţe­lege, ei numai decât au tâlcuit lucrul aşa, că morăriţa a văzut la Gheorghiţă grămezi în­tregi de aur şi de argint şi că Gheorghiţă, dacă ar voi, ar pută cumpăra satul întreg. Apoi au mai adaus dela ei, că în casa lui Gheorghiţă se întâmplă câte­ odată lucruri de ţi­ se scoală părul măciucă. Lui Busuioc şi cumnatei sale într’adevăr li­ s’a sculat părul măciucă, când au auzit ce spune Busuioceasa, așa că n’au avut incotro, au trebuit să mai spună povestea câtorva prieteni de prin vecini. Te prinde compătimirea dacă cer­cetezi câte un „centru maghiar de cultură“, când vezi cum elementele neaoşe maghiare sânt formal subjugate de străini. Cercetezi spre exemplu Budapesta. Umbli cu ciasurile până vezi o faţă maghiară. Priveşti la firme pe stradă şi sub haina accentelor maghiare vezi tot nume străine şi rar, foarte rar vezi în câte un colţişor un nume ma­ghiar şi atunci poţi da cu drept din cap, că oare pe patrioticul „Fülek Mózes“ nu­­l-a chemat încă în Gali­­ţia „Finkelstein Mojzes“. Mergi la universitatea maghiară sau la academia maghiară şi tot ce vei vedea în fond numai maghiar nu este, poartă însă vigneta de „veritabil maghiar“. Te mişti în cercurile tine­rimii şi vei vedea că „speranţa na­ţiunii“ sânt tot nasuri carne, care fac cu „patriotismul maghiar“ chiar aşa gheşeft ca şi cu petroleul. La 15 Martie, „ziua libertăţii maghiare“ vei vedea pe Kohn Vil­­mos declarând îmbrăcat în atila şi pi­cioarele în forma lui „0“ pe „Talpra magyar!“, care Weissz Soma va diserta despre „strămoşii sei maghiari“ cum au murit cu toţii pentru patrie, deşi miroasă şi acum încă a­udrenţe din Galiţia, în parlamentul maghiar încă tot aşa este, între cei mai gălăgioşi „Maghiari“ vom descoperi o sumă de străini pre­văzuţi cu marcă maghiară. Aceştia formează inteligenţa ma­ghiară de astăzi, aceştia conduc vieaţa politică, literară şi comercială, aceştia sânt representanţii culturii maghiare. De o astfel de cultură, care nu­mai la aparenţă este naţională în fond însă un amalgam capriţios al tutu­ror elementelor străine, care luând lu­mea în cap s’au adăpostit pe sinul po­porului maghiar — nu ne este teamă. Nu ne este teamă mai ales fiindcă cultura română are astăzi caracter naţional bine definit şi este prin urmare cu mult mai pu­ternică decât cea maghiară. CORESPONDENŢA „TRIBUNEI“, tra ori­cărui conclus ce ar adera la reformele bisericeşti aşa botezate liberale ale guver­nului , întreagă junimea academică română din Cluj a hotărît ca se se presente — excepţio­nal — la şedinţă ca şi ea se iee cuvânt la punctul al II-lea, în cestia reformelor bi­sericeşti. Ca să declare cu mândrie — precum aceasta a făcut-o întreg românismul locuitor pe teritorul Coroanei Sfântului Ştefan — că aceste reforme ale guvernului nu numai că nu sunt liberale; nu numai că nu contribue la realizarea ideilor şi principiilor într’adevăr liberale de care azi e însufleţită întreagă lu­mea cultă; nu numai că acele reforme nu ser­vesc spre îndestulirea şi bucuria popoarelor nemaghiare din Ungaria şi în special a Româ­nilor, ci din contră ele sânt noue machina­­ţiuni care lovesc de-a dreptul în sfintele noas­tre dogme, în scumpele noastre moravuri şi obiceiuri strămoşeşti, chiar în drepturile noas­tre naţionale! . . . Primul se insinuă la cuvânt rigorosantul Alexandru Bohăţel. Preşedintele Herepei Ivăn­­(Ivan Herepea?) pretinde legitimare prin doi martori Unul dintre martori spune că e ri­­gorosant. Maghiarii fac sgomot asurzitor. Presidentul detrage cuvântul lui Bohăţel. Câ­teva voci: „Să auzim pe Bohăţel, are drept să vorbească“, veniau din partea Românilor. Fireşte, de tot liniştiţi, cu sânge rece. Fără cea mai mică gălăgie, nu cum minţeşte fără un pic de sfieală „Kolozsvár“, că detrăgân­­du-se cuvântul lui Bohăţel, a urmat din partea Valahilor un sbieret (zsivaj) indescriptibil. Cu­­ atât mai puţin adevărată e afirmarea că „con­­vingându-se pe urmă (Românii!) că nu pot să ajungă la nimic, s’au liniştit“. Nici vorbă! Nu din convingere că nu pot ajunge la nimic s’au „liniştit“. Ce se ţine de „ajungere la ceva“, puteau să exopereze Valahii ascultarea lui Bohăţel, dacă era şi doctor nu numai ri-­­ gorosant. Puteau să-­l pună chiar în scaunul presidial, căci e mai mult decât probabil că Românii îi majorisau. Ceea­ ce ’i-a „liniştit“ pe Români a fost aceea,­­că au voit să lupte cu onestitate, îndată după dl Bohăţel cere cuvântul dl Geţie, jurist în anul al III-lea. O face de bunăvoe, nu cum spun foile ungureşti că „pre­­sentat de Români“. „Fără nici o presentare, de bunăvoe am păşit înainte“ — zice Geţie în desminţirea ce o face în „Kolozsvár“ — „ca în câteva cuvinte să predau acel protest al ti­nerimii universitare române, că sub numirea de tinerime universitară, înţelegăndu-ne şi pe noi, cetăţenimea universitară considerată în totalitatea ei, î şi ar exprima însufleţirea faţă cu proiectele de reforme politice-bisericeşti, încă nu a început să vorbească, şi s’a putut observa nelinişte mare între tinerii ma­ghiari. Iar’ când a început să exprime vor­bitorul primele cuvinte, pe lângă un sgomot grozav, toţi au sărit în picioare şi ’l-au in­­cunjurat pe vorbitor, aşa că a trebuit să se adreseze cătră ei: „Doresc să ştiu dacă vreţi să mă ascultaţi sau nu?“ Astfel după­­ce presidentul a provocat la ordine pe tărmui­­tori, poate să-­şi înceapă vorbirea. Face o mică Introducere Spune că pe azi a fost convocată adunarea aceasta mai cu seamă pentru­ ca tinerimea universitară din Cluj să fee poziţie pe lângă reformele bise­riceşti. Cetind convocătorul, ne-am decis şi noi („Cine­’s aceia noi? Pe cine înţelegi?“ stri­gau Ungurii) ca să luăm parte la şedinţă, pentru­ ca să protestăm cu toată hotărîrea în contra acestor reforme. Continuă: „în numele tinerimii universitare române“. . . . Aici presi­dentul declară că după­ ce o astfel de corpo­­raţiune legală nu există, nu-­i permite să vor­bească decât în numele propriu. A avut dreptate Herepei. Românii au tăcut. Au vrut se lupte onest. Vorbirea­­şi-o continuă în numele pro­priu, între altele zice : „Eu, ca cetăţean al sta­tului maghiar (Aici Ungurii erup în „Alten-uri“) de naţionalitate română, pornind nu numai din motivele aduse de catolicism în contra proiectelor de reforme, dar, mai cu seamă şi în urma convingerii mele ce o am ca Român, protestez în contra exprimării însufleţirii faţă cu proiectul şi în legăturii cu aceasta şi în co­ntra felicitării proiectului“. Domnul Geţie a fost aşa de fericit ca să vorbească la o parte a vorbirii sale între aplausele vii ale colegilor maghiari. Firea limbii maghiare ’l-a făcut atât de fericit! „Én mint román nemzetiségű — ma­gyar . . államipolgár“. La auzul cuvântului „magyar“ s’au entusiasmat Ungurii aşa de mult, că neavând răbdare să mai asculte şi vorbele următoare au erupt In „éljen“-uri. Cuvântul „állampolgár“ a fost înghiţit de un­dele furioase ale aerului. . . Dar’ că Românii ’l-ar fi oprit să vor­bească şi­­l-ar fi „smucit“ îndărăt pe vorbi­tor este cu totul neadevărat. Nici nu au avut în fine causă. Românii fiind în linişte, au auzit pe lângă „magyar“ şi cuvântul „állam­polgár“. (Va urma.) TRIBUNA Cluj, 3 Dec. n. 1893 Membrii chemaţi ai „deákszövetség“-ului unguresc de aici au convocat pe 30 Noem­­vrie seara, la o şedinţă nu numai pe membrii sus numitei societăţi ci pe toţi c­i­v­i­i univer­sitari din Cluj. Primul punct al programului a fost fe­licitarea lui Jókai. Al doilea punct: poziţia ce are se d­­ce tinerimea universitară din Cluj faţă cu reformele bisericeşti ale guver­nului. Sau mai bine zis adresa de aderenţă şi felicitare cătră guvern. Da! căci aduna­rea a fost convocată, fireşte nu ca să discute dacă reformele bisericeşti sunt bune sau rele! Aşa, ele servesc spre fericirea şi bucuria nea­mului Unguresc. Lucru prea firesc! în în­sufleţirea cea mare însă se vede că­­şi-au uitat nouele mlădiţe naţionale că sunt înscrişi la facultăţile înalte din Cluj oameni cu altă limbă, altă lege, cu alte obiceiuri şi mora­vuri ... cu alte convingeri. Majoritatea aces­tora o formează Românii. Fireşte că numai­decât toţi universitarii români au fost înflăcăraţi pentru idea ca se protesteze şi se facă o poziţie puternică în eon-După vre-o câteva zile oamenii din Va­lea-aurului ştiu de zece­ ori mai mult decât a spus morăriţa. Se vorbia acum că Gheor­ghiţă a făcut legătură cu Ucigă-u l-Ci’ucea, că­ruia­­şi-a vândut sufletul. Dar’ treizeci de ani necuratul va face toate pe voea învăţăto­rului, însă într’al treizecilea an va veni Sar­sailă tocmai In noaptea de Crăciun şi va duce sufletul lui Gheorghiţă, car’ trupul ’i­’l va lăsa cu capul întoi cu gura la ceafă. Acum das­călul are aur destul, dar’ frumoasei Anuţa ’i-a făcut făcătură, aşa că sau trebuia să moară, sau să nebunească, sau să se mărite după el Apoi se mai vorbia că Gheorghiţă ştie scoate comori, ştie descânta de boala cea rea, ştie strica vacile, ştie stânge ori­ ce foc numai cu răsuflarea, că se ştie tace nevăzut şi că glon­ţul de puşcă nu-’l poate pătrunde. Fel şi fel de lucruri de acestea se vorbia că ’l-a învăţat dracul din nişte cărţi mari ce ’i-a dat. Din ceasul acela oamenii din Valea-au­rului se temeau grozav de învăţătorul. Ni­menea nu ’i-ar fi făcut vre-un rău, de frica răsbunării lui şi de frica necuratului, cu care îl credea intrat în tovărăşie. Nici chiar apri­gul Zăvod nu mai cuteza să­­i se pună lui sau morarului în cale. Mulţi îşi făceau cruce când din întâmplare se întâlniau cu Gheor­ghiţă. _________ (Va urma.) Nr. 264 Proiectul de răspuns al Senatului român la mesagiul regal. Iată proiectul de răspuns al senatului român la mesagiul regal, proiect care va veni în curând în desbaterea matu­rului corp : Sire ! Cu un sentiment de vină și nemărginită bucurie senatul a ascultat cuvintele rostite de Maiestatea Voastră cu ocasiunea deschiderii sesiunii sale anuale. El se simte fericit a reînoi expresiunea întregului seu devotament cătră augusta persoană şi cătră dinastia Ma­iestăţii Voastre. Naşterea tinărului principe Carol a fost o sărbătoare pentru întreaga naţiune. Acea­sta vede în tinăra mlădiţă, răsădită şi cres­cută pe pământul României, o legătură şi mai strînsă între ţeară şi dinastie, o asigurare şi mai temeinică a viitorului ei. Sire ! Situaţia politică a României capătă din zi în zi o mai mare tărie. Ea inspiră stimă Europei, încredere şi respect puterilor. Acea­stă situaţiune nu se datoreşte decât unei con­stante politice înţelepte şi cumpătate, dictată de adevăratele interese permanente ale na­ţiunii. Numai graţie unei asemenea politice de pace şi de ordine, precum şi realităţii cu care guvernul practică respectul legăturilor internaţionale, România întreţine cu toate pu­terile raporturi amicale şi pe deplin satisfă­cătoare. încredinţarea dată de Maiestatea Voas­tră, că şi în anul acesta liniştea Europei este asigurată, a fost primită de senat cu adâncă mulţumire. Sub aripile păcii rodnice, tânărul stat român pută-va deci, fără şovăire, să ducă mai departe munca sa de transformare şi să-­şi desvoalte în toate direcţiunile forţele de vieaţă. Proiectele de legi ce din lipsă de timp au rămas nevotate în sesiunea trecută, ca şi cele­ ce se anunţă acum prin mesagiu, vor forma din parte-ne obiectul unor studii con­­ştienţioase, unor deliberaţiuni mature şi lu­minate. Aceste proiecte, prefăcute în legi, au menirea: unele a îndrepta defectele şi neajun­surile constatate de practică şi experienţă, al­tele a da satisfacere nevoilor mereu crescânde ale vieţii noastre de stat modern. Temelia organizării sănătoase a unui stat fiind financele sale şi acestea factorul princi­pal în realizarea ori­cărui progres,­­ senatul constată şi de astă-dată cu deplină bucurie bunăstare a finanţelor ţerii, creditul ei bine şi solid întemeiat, efectele direcţiunii cinstite, regulate şi prevăzătoare, practicată de parti­dul conservator în administraţiunea banilor publici. Mulţumită numai acestei direcţiuni, mul­ţumită reformei sistemului nostru monetar şi consolidării valutei la timpul priincios, ţeara a fost ferită de perturbaţiunile provocate aiu­rea de crisa argintului şi de alte cause. Senatul va cerceta, cu toată atenţiunea ce merită, proiectele de legi relative la între­girea reformei sistemului şi organizării noastre financiare. Sire ! La fiecare zi sarcina sa, la fiecare sar­cină oara sa! Senatul, încălzit prin îndemnu­rile ce-­i adresează alesul naţiunii şi luminat prin pildele măreţe de patriotism şi de abne­­gaţiune ale lui, îşi reia activitatea sa cu o nouă rîvnă şi energie, având temeinică încre­dinţare, că opera legislativă la care se înde­letniceşte nu va rămână fără folos pentru ţeară, nici fără onoare pentru dînsul. Să trăească Maiestatea Voastră, Sire! Să trăească Maiestatea Sa regina! Să trăească AA. U­. RR. principele și principesa României! Proiectul de lege despre dreptul matrimonial. Capitolul al cincilea. Sfîrşirea căsătoriei. (Urmare.) §. 106. Pentru sprijinirea cererii de despărţenie se poate provoca pe lângă motivul de despărţenie, care serveşte de basă la basa pîrei sau contra pîrei şi la astfel de motiv de despărţenie, în privinţa căruia dreptul de pîră deja a încetat. §. 107. în sentenţa de despărţenie este acel soţ, din vina căruia s’a despărţit căsă­toria, declarat de vinovat. Dacă în urma unei contra-pîri a urmat despărţirea căsătoriei purtând vina ambele partide, declară judecătorul pe ambii soţi de vinovaţi. Şi fără contra-pîră poate acusatul cere, că în caşul despărţirii căsătoriei va fi şi acu­­satorul declarat vinovat, dacă el faţă cu acesta

Next