Tribuna, noiembrie 1893 (Anul 10, nr. 243-266)

1893-11-25 / nr. 262

Pag.­­.046 .A sorilor a luat-o din mâna bisericii statul, el califică acum profesorii pentru şcoalele confesionale. Se introduce limba maghiară ca studiu obligatorie, din care la bacalau­reat băiatul român crescut în şcoală română trebue să ştie tocmai atât cât şi şcolarul maghiar în şcoala maghiară. Din limba şi literatura maghiară răspunde studentul ungureşte şi ca să se ajungă aceasta trebue să propună profesorul român în şcoala românească limba şi literatura maghiară ungureşte. Câte perversităţi întimpină acest învă­ţământ nu se poate descrie. Şi ca să ilustrez patul lui Pro­em­s­­­e creat de guvern pentru şcoa­lele medii româneşti amintesc o dispo­­siţiune. Guvernul a stabilit prin re­gulament special materialul de percurs pentru toate şcoalele din patrie fără deosebire de limbă de propunere. Nu­mărul oarelor şi împărţirea materialu­lui încă e stabilită, în acest plan nu se ţine deloc cont de limbile nema­ghiare din patrie, ci e aşa compus ca­­şi­ când limba maternă a tuturor cetă­ţenilor ar fi cea maghiară. O notă însă permite ca nemaghiarii să-­şi pro­pună în institutele lor şi limba lor ma­ternă. Trebue însă să propună materialul prescris de stat în nu­mărul prescris tot de stat şi nu este permis să treci peste numărul de oare stabilit. Ce urmează din disposiţiunea aceasta ? Dacă propui toate studiile de la şcoalele din stat în aceeaşi măsură şi la şcoalele româneşti şi mai adaugi şi studiul limbii şi literaturii româneşti — se introduce anchetă contra direcţiunii fiindcă treci peste numărul oa­relor săptămânale, dacă prescur­tezi un studiu ca să aibă şi limba ro­mână loc în numărul oarelor, se intro­duce din nou anchetă, fiindcă studiul cutare nu este propus în numărul de oare stabilit de stat. Şi şcoalele noas­tre se mişcă în continuu în acest cir­­culus vitiosus. Şi urmarea? In şcoa­lele româneşti este învăţămân­tul limbii româneşti numai v­î r­î t, ca­ şi­ când limba românească n’ar avă drept de existenţă pe acest pământ. Alt exemplu. Dispune guvernul, că studiile în şcoalele medii numai din manuale aprobate să se propună. Toate manualele însă care ajung în mâna gu­vernului sunt oprite. Va să zică, te constrîng să propui din manuale, ma­nualele însă toate ’ţi­ le opreşte fară­ ca să-’ţi dee altele în loc. Despre resonul pedagogic al acestor disposiţiuni nici prin minte nu-’mi trece să discut. Este lucru vechiu că mini­strul maghiar de instrucţiune toate le ştie, numai de pedagogie n’are idee. Dar’ chiar să fie pedagog cu stea în frunte, în momentul când e vorba să se iee măsuri pentru nimicirea nema­ghiarilor — nimic nu e destul de ab­surd, ca să nu se poată introduce. Chiar dl J a n c s e îmi probează treaba aceasta. D-sa ca pedagog de specialitate, pro­fesor gimnasial și directorul celei mai bune foi pedagogice maghiare propune, ca limba maghiară să se predea la institutele nemaghiare prin profesori ca­înaintea bunului şi atotputernicului Dumnezeu şi să-’i aducem rugăciunea noastră“. Zicând acestea, 55 de copii ’şi-au împreunat mânile spre rugăciune şi au căzut în genunchi, pri­vind cu evlavie la poment. Şi Gheorghiţă a îngenunchiat. Ear’ văzând aceasta domnul protopop şi preotul şi ceialalţi săteni care au întrat cu dînşii în şcoală, au îngenunchiat şi ei cu toţii. După aceea a cetit învăţătorul o rugăciune frumoasă şi evlavioasă, făcută anume după priceperea copiilor, aşa ca se o poată înţelege şi cel mai mic dintre dînşii. Aceasta atât de mult a mişcat pe dl protopop, încât ochii­­i­ s’au umplut de lacrimi. Pe urmă toţi copiii s’au sculat, şi cei mai mari dintre ei, ţinând câte o cărticică în mână, au început să cânte în două voci un cântec frumos. Cei mai mici cântau şi ei după cei mai mari. După aceea câţiva copii, care ştiau să cetească mai bine, au cetit din carte o poesie evlavioasă. Fiecare vers era repetat de şcoala întreagă cu glasul de jumătate, care pe urmă au închis cărţile şi şcoala întreagă a repetat poesia întreagă încă odată fără carte. După acestea au urmat lecţiile zilei. Pe unii dintre copii ’i-a pus Gheorghiţă să scrie, pe alţii se facă socoteli, car’ cu cei mai mici a cetit el însuşi. Şi toate acestea au decurs în linişte, în ordine şi se vedea pe faţa co­piilor că ei sânt cu toată inima la treabă. Asemenea lucru nu mai văzuse n nici preotul, nici protopopul nic­iri pe la sate. • Iar, după­ ce a trecut timpul, de şcoală, copiii au eşit în linişte închinându-se înaintea ghiari în aceeaşi măsură ca şi la şcoa­lele susţinute de stat. Nu se cugetă dl Jancsó că învăţământul în Un­garia se basează pe limba maternă şi altcum trebue tractată limba maghiară în acele institute unde e limba maternă a băiatului şi cu desăvîrşire altcum unde e o limbă străină, pentru băiat. Dacă în legile ungureşti ar exista echitate şi simţ pedagogic limba română în insti­tutele româneşti trebue să se propună în aceeaşi măsură ca şi cea maghiară în cele ungureşti, care limba maghiară în şcoalele româneşti să rămână studiu cum e d­­e­ limba germană în şcoalele maghiare. Afară de năcazurile acestea caută însă guvernul pas de pas agitaţiuni contra statului în şcoalele româneşti. Aşa la Beiuş, Blaj, Braşov etc. La Bra­şov rosteşte acum un an profesorul Ghiţă P­o­p , o cuvântare în care des­­voltă tema:că educaţiunea trebue să fie naţională. Lucru recunoscut deja de sute de ani în pedagogie, însă fiindcă nu era vorba de spirit naţional maghiar, ci român, profesorul a fost amovat din post. Dacă poartă vre-un şcolar brâu naţional — e agitaţiune, dacă cântă un imn naţional — e tra­­dare de patrie. Şi pentru­ ce toate acestea ? Ca să nimicească cu desăvîrşire ori­ce vieaţă culturală românească. Şi n’avem decât să privim în jurul nostru, şi vom vedea şi la Românii din patrie şi la celelalte popoare din patrie lâncezând ori­ce vi­eaţă culturală. Şi apoi se miră că noi căutăm lumină la Bucureşti şi Slavii la neamurile lor? Se miră că panslavismul şi daco-românismul în înţeles politic câştigă tot mai mult teren? E urma­rea firească a politicii maghiare, să căutăm lumina acolo unde aflăm, care nu acolo unde şi pu­ţinul ce mai avem, ni­ se răpeşte.­­ Studenţii sârbi de la universitatea din Budapesta erau împedecaţi de mai mulţi ani în desvoltarea unei acţiuni politice prin des­­binarea dezastroasă ce exista între dînşii. Această desbinare era un eflux firesc al neînţelegerilor ce mistuiau şi în parte mis­­tuesc chiar şi azi puterile partidului oposi­­ţional sârbesc. Avântul puternic însă ce­­l-au luat in timpul din urmă mişcările naţionale în regatul Sf. Ştefan şi peste tot în întreaga monarchie nu a putut lăsa nemişcaţi nici pe Sârbii din această ţeară. Prigonirile şi nelegiuirile, care naţiona­lităţile nemaghiare zilnic le sufer în propria lor ţeară, sunt în primul rînd acelea, care au contribuit în mod hotărîtor la deşteptarea sim­ţului şi conştienţei naţionale atât la noi Ro­mânii cât şi la celelalte popoare din Ungaria. Potenţându-se aceste prigoniri în timpul din urmă ni­ s’a impus în mod categoric ne­cesitatea de a nu mai privi la divergenţele existente în sinul nostru, lăsând resolvarea acestora pe timpuri mai odihnite, mai acomo­date şi a ne pune cu impunătoare solidaritate pentru eluptarea şi recâştigarea d­r­e­p­t­u­învăţătorului şi a străinilor. Afară însă a fost veselia lor. Multă vreme, până s’au de­părtat de şcoală se auziau râsetele şi vorba lor. După ameazi a pus Gheorghiţă copiii mai ântâiu se desemneze pe tăbliţe fel şi fel de figuri din linii drepte şi strîmbe. Pe urmă a pus pe cei mai mari se cetească istorioare vesele şi instructive din cartea de cetire. Apoi a pus pe alţii se povestească ce s’a cetit şi pe urmă li-a ordonat celor mai mari, ca până a doua zi să scrie cu cuvintele lor istorioara cetită. Să fi văzut ce bucurie aveau copiii de cele povestite! Pe urmă a spus învăţătorul pe nume copiii care s’au purtat mai bine în ziua aceea şi ’i-a lăudat. Şi fiind şese lăudaţi li-a mai făcut bucuria de a stat cu ei mai o oară şi li-a povestit ceva frumos. Anumit li-a spus cum un om venind iarna pe drum, s’a pus să odichnească, şi rupt fiind de oboseală, a ador­­mit şi a îngheţat, încât ’l-au adus ţeapăn acasă. Sătenii nepricepuţi ’l-au băgat numai decât în casa caldă, ca să se desgheţe. Dar’ fiind la îndemână un doftor harnic, acesta ’l-a luat, ’l-a desbrăcat de tot şi ’l-a îngropat în zăpadă, în­cât numai nasul ’i­ se mai vaduu­. După aceea ’l-a pus în apă rece, şi ear’ ca aceea într’un pat rece în casă neîncâlzită, unde ’l-a frecat cu cârpe de lână, până a înviat eară. Pe urmă a explicat Gheorghiţă copiilor, cum şi pentru ce s’au întâmplat toate acestea. Şi cu acestea s’a sfîrşit şcoala pentru ziua aceea. (Va urma.) .. . _ Mişcarea naţională a Şerbilor- Budapesta, 1 Decemvrie 1893. rilor noastre naţionale denegate de cei dela putere. Tot aceste prigoniri ne-au făcut să ajun­gem la convingerea, că alianţa naţionalităţilor nemaghiare din Ungaria este cel mai sigur şi totodată cel mai indispensabil mijloc, prin care vom pute ajunge la ţinta dorită. Studenţii sârbi inspiraţi de aceste nece­sităţi, văzând zădărnicia luptei purtate cu pu­teri împărţite în tabere contrare au hotărît a influenţa, ca partidele existente sârbeşti să se contopească într’un singur partid pe basele indicate de spiritul timpului şi geniul naţiu­nilor pline de aspiraţiuni nobile. Spre acest scop s’au întrunit în 29 No­­emvrie la o şedinţă, la care au participat peste 40 studenţi, fii ai poporului sârbesc, în decursul acestei animate şedinţe au luat următoarele decisiuni, care ne dovedesc în modul cel mai eclatant, că tinerimea sârbă este conştie de sine, de datorinţele ei faţă cu naţiunea lor, precum şi de puterea şi însem­nătatea ce o representă o tinerime conştie în sinul unei naţiuni. Iată acele decisiuni: 1. Tinerimea sârbă de la universitatea din Budapesta se reuneşte, fără privire la di­ferenţele de partid existente până acum, cu scopul de a se consfătui în şedinţe convocate în diferite timpuri, cu ajutorul ştiinţei şi al însufleţirii atât în cestiuni politice cât şi so­­cial-culturale, ca prin aceasta să se pună basă solidă şi sigură politicei naţionale şi culturii sârbeşti. 2. Condamnă în modul cel mai hotărît desbinarea din sinul parti­dului op­os­iţi­on­al sârbesc, nevăzând în programul acestor fracţiuni de partid dife­renţe esenţiale de principii, şi constatând că această desbinare mistite puterile de luptă ale naţiunii sârbe, reclamate cu atâta insistenţă de împrejurările vitrege. 3. Tinerimea sârbă stând afară de ori­ce partid, ca factor social se va insul cu toată puterea inteligenţei şi însu­fleţirii sale într’acolo, ca ruperea din sinul partidului oposiţional sârbesc să dispară. 4. Enunţă, că în ce priveşte Ges­tiunea naţionalităţilor va lucra so­lidar cu tinerimea celoralalte na­ţionalităţi, şi spre acest scop se va pune în legătură cu ea. Resoluţiunile acestea ne fac basata im­­presiune, că tinerimea sârbă este serios de­cisă a lucra pentru poporul care vieaţă ’i-a dat. Al ei este meritul, că între Sârbi ca cei dintâi s’a înrolat în mod oficios sub stindardul pe care scris este: luptă pentru drep­turi naţionale cu puteri unite în alianţă cu naţionalităţile din această ţeară! — nu. — TRIBUNA Proiectul de lege despre dreptul matrimonial. (Urmare.) Capitolul al patrulea. Nevalabilitatea căsătoriei. §. 61. Căsătoria e nevalabilă, când în­cheierea ei s’a făcut înaintea funcţionarului civil, dar’ a) nu In cercul acestuia, sau b) cu înconjurarea unor referințe pre­scrise în alinea primă a §. 56. §. 62. Pe baza punctului aj al para­grafului antecedent nu este căsătoria nevala­bilă, dacă acela, înaintea căruia a fost înche­iată s-a ţinut opiniunea publică de funcţio­narul civil al respectivului cerc, excepţionând dacă ambele partide ar fi ştiut contrarul. §. 63. Când contractanţii căsătoriei, presenţi fiind amândoi înaintea funcţionarului civil au declarat în persoană, că ei încheie o căsătorie unul cu altul şi când ei după înche­iere nu au trăit la un loc ca bărbat şi fe­meie, căsătoria în lipsa unui alt postulat cu­prins în prima alinie a §. 46, nu este ne­valabilă. §. 64. O căsătorie încheiată în contra §. 8 este nevalabilă. Nevalabilitatea înceată dacă partida incapabilă de acţiune, după în­cetarea necapabilitaţii de acţiune, aproabă că­sătoria înainte de terminare sau de declara­­ţiunea ne­valabilităţii. Că oare continuarea traiului este o apro­bare, trebue se fie decisă după împrejurările caşului. Aprobarea este fără efect când în­­tr’aceea între partide s’a ivit pedeca punc­tului c) din § 15, §§. 17 sau 16, chiar și atunci când acesta a încetat în timpul aprobării. Pe basa §§. 9, 10—13 căsătoria poate fi chiar și atunci atacată când a încetat ne­valabilitatea basată pe §. 8. §. 65. O căsătorie e nevalabilă, când a fost încheiată în contra §§. 15, 16 și 17. §. 66. Căsătoria nevalabilă poate fi pri­vită înaintea terminării ei de nevalabilă, când a fost declarată ca atare într’un proces de nevalabilitate. Căsătoria nevalabilă după terminarea ei sau după declararea ei de nevalabilă, dacă din lege nu urmează alta, astfel privită ca­ și­­când n’ar fi fost de loc încheiată. §. 67. Pentru procesul de nevalabilitate sunt îndreptăţiţi soţii, procurorul regesc şi ori­cine arată, că de la declararea nevalabili­­tăţii căsătoriei depinde un interes legal al seu. Pentru intentarea unui astfel de proces sunt îndeosebi îndreptăţiţi: a) fostul soţ pe basa căsătoriei mai înainte încheiate, îndată­ ce această căsătorie nu este deslegată; b) soțul de mai târziu, dacă valabilita­tea căsătoriei sale atîrnă de la nevalabilitatea căsătoriei de mai nainte ; c) ori­care este interesat după lege la valabilitatea căsătoriei de mai înainte. §. 68. Un soţ ţărmurit în capabilita­­tea sa de acţiune este capabil de proces în procesul de necapabilitate. Faţă cu soţii necapabili de acţiune sunt a se aplica normele representanţei legale. §. 69. Procesul de nevalabilitate poate fi intentat numai până căsătoria n’a fost ter­minată. Dacă căsătoria în cursul procesului se termină, atunci procedura se va continua nu­mai la cererea aceluia, pentru care depinde un interes de drept de la stabilirea valabili­tății sau nevalabilității căsătoriei. §. 70. Sentența legală din procesul de nevalabilitate e In vigoare față cu ori­cine. Dacă Intr’un proces de nevalabilitate Introdus pe basa §-ului 16, fostul soț nu a luat parte, atunci valoarea acestei sentenţe nu se extinde asupra sa. §. 71. Atacată poate fi ori­ce căsăto­rie, pe care una dintre partide a încheiat-o în contra §-ului 9 fără dispensă. §. 72. Căsătoria poate fi atacată, dacă aceasta a fost încheiată fără încuviinţarea, respective învoirea recerută de §§. 10—13. O greşeală a stabilirii sedinei orfanale (ultima alineă §. 11) nu are influenţa acestei valabilităţi de căsătorie. §. 73. Căsătoria poate fi atacată din causa silei, dacă o partidă dintre acestea a în­cheiat numai de frică, de silă sau în urma unei ameninţări nedrepte. Subordonarea sub voinţa părinţilor nu este nici o frică temeinică. §. 74. O căsătorie poate fi atacată din causa greşelei: a) când o partidă peste tot nu voeşte se încheie nici o căsătorie şi n’ar şti, că prin declaraţi­une se încheie o căsătorie ; b) când o partidă încheie o căsătorie cu alta, nu cu aceea cu care voeşte şi n’ar şti, că persoana este alta; c) când o partidă încă pe timpul în­cheierii căsătoriei a fost cu totul necapabilă, ca se împlinească datorinţele de căsătorie şi ceea­­laltă partidă n’a ştiut aceasta şi nici din îm­prejurări nu putea deduce aceasta; d) când o partidă a fost condamnată pentru pedeapsa din §. 100 sau după punc­tul d) din §. 102 şi ceealaltă partidă n’a ştiut aceasta şi în caşul din urmă se poate presu­pune cu temeinicie, că ea dacă ar fi ştiut aceasta, nu ar fi încheiat căsătoria; ei când soţul află pe femeia sa însărci­nată de altul afară de căsătorie şi aceasta pe timpul încheierii căsătoriei n’a ştiut-o ;­­) când soţul declarat mort se anunţă după încheierea căsătoriei celei noue. §. 75. Căsătoria poate fi atacată pen­tru amăgire, dacă amăgirea se referă la în­suşiri esenţiale personale ale celuialalt soţ şi celalalt soţ însuşi a provocat amăgirea, sau că trebuia sa ştie, că al treilea a pro­vocat-o. Căsătoria nu poate fi atacată, dacă se poate presupune cu temeiu, că partida amă­gită ar fi încheiat căsătoria şi fără această amăgire. §. 76. Pentru atacare este îndreptăţită: a) în cazul §. 71, până când ţine vîrsta nedesvoltată a soţului, pe baza unei împuter­niciri primite de ministrul de justiţie procu­rorul regesc; peste acestea soţul b) în caşul §-ului 72, până când soţul e minoren, autoritatea sa de tutelă, apoi so­ţul însuşi; c) în caşurile §§lor 73—75, soţul silit, rătăcit sau amăgit. Autoritatea de tutelă exercită şi drep­tul atacării prin fiscalul sedinei orfanale. Soţul, care după ajungerea vîrstei sale desvoltate aproabă căsătoria (§. 85) pe basa §. 72 nu se mai poate ataca. §. 77. Terminul de atacare este un an. Acest termin este a se socoti: a) în casul §. 71 pentru procuror din ziua, în care ’i­ s’a adus la cunoştinţă oficioasa atacare a căsătoriei ’ pentru soţ din ziua, în care ’şi-a ajuns vîrta desvoltată. b) în caşul §.72 pentru autoritatea de tutelă din ziua în care încheierea căsătoriei ’i-a ajuns la cunoştinţă oficioasă (§. 78) pentru soţ din ziua în care ’şi-a ajuns majorenitatea. Corespondenţă din Macedonia-12 Noemvrie 1893 Gestiunea română. Ordinile inspectorului Mărgărit pentru permutarea și înlocuirea institutorilor de prin comunele române din vilaetul lanina încă so­sesc cu grămada la amanta lui din lanina, care la rîndul ei dispune în consecvență. Nu-­mi pot explica zelul acesta al ins­pectorului, pe care îl depune tocmai acuma în mijlocul iernii ca se numească institutori prin nişte comune, unde până acuma n’a exis­tat şcoală română. Nu cumva inspectorul doreşte se exe­cute în anul acesta, adecă sâ înfiinţeze în anul acesta acele şcoale, pe care le-a raportat încă demult ca existente? Acest lucru îl vor cunoaşte de­sigur cei în drept, cărora le atragem atenţiunea se ob­serve de nu vor fi figurând şcoalele astăzi în­fiinţate în lista ce li­ se presentă pe fie­care an. Bănueala aceasta provine din faptul că, tot anul expirat institutorul din Laişta (Laca) anume N. Carasu libera chitanţe de primirea salarului ca institutor în Laişniţa fără­ ca să existe şcoală în această comună. Asemenea şi comuna Săracu în care a fost câtva timp un institutor, care însă în­cetând din vieaţă încă de prin luna lui De­cemvrie anul trecut, nu s’a mai înlocuit prin altul; şi cu toate acestea graţiosul Mărgărit trimite şcoalei române (care nu există) din Săracu ziarul jidano-unguresc „Revue d’Orient et de Hongrie“. Ceea­ ce probează îndestul că Mărgărit notează că la Săracu există şcoală. Pomenind de ziarul unguresc, care apare în limba franceză, să ni­ se permită o simplă observaţiune. Inspectorul şcoalelor române abonează pe toate şcoalele române sau pe institutori la un ziar, care are menirea între altele să în­jure pe fraţii noştri de peste Carpaţi. Care îi este scopul inspectorului, sau ce motiv s-a împins ca să facă atâtea abonamente la un ziar străin, şi totdeodată ostil al sentimente­lor naţionale române? Cum? în Ţeara­ Româ­­nească nu se află nici o revistă românească, la care să se aboneze şcoalele sau institutorii, ci a recurs la o revistă străină, care în multe comune nici că este cetită, fiindcă instituto­rul nu ştie franţuzeşte. Dar’ acest rău nu este aşa de mare ca cel al permutărilor, aşadar’ să revenim. Pe institutorul Carasu din Laista îl permută la Şeşu şi Cerneşti, două comune în­vecinate, tot în acelaşi timp se anunţă, că în aceleaşi comune se permută G. Zişi din şcoala de la Elasona. Această comună este în apropierea hotarelor Greciei din Tesalia. G. Zişi din Septemvrie încă se dusese la postul seu din Elasona, acuma este anunţat să plece de acolo în mijlocul iernii să facă drumul de 5—6 zile sau şi mai mult ca să-­şi ocupe noul seu post. Pentru Carasu nu spune unde îl va orîndui, pe semne însă că-l va trimite prin Decemvrie sau şi mai târziu la Liaşniţa. Din oraşul Berat permută pe Craia la şcoala de nou înfiinţată din Salonic şi în lo­cul acestuia anunţă pe Perdiche, care deja era la Băeaşa să meargă la Berat. Oh! câtă încurcătură, ce disordini sunt printre corpul didactic transferat pe ici pe colea numai un Dumnezeu ştie. Nu mai vorbim pentru progres, nu se poate face nici unul când se procedează în felul procedării inspectorului. Poate şcoalele mai sus enumerate sunt numai cu numele, deoare­ce atât acelea cât şi restul câte exi­stă în acest vilaet nu sunt populate cu elevi, ci de formă numai. Vre­o două fac excep­­ţiune. Notăm şi comuna Meţova. Inspectorul numeşte în această comună doi institutori şi o institutoare fără a ave elevi. Doi-trei ani a funcţionat acest corp didactic; estan permută pe unul dintre institutori şi pe in­stitutoare la Monastir, lăsând la Meţova nu­mai pe un institutor. Tocmai acuma inspec­torul se convinse că erau prea mulţi trei la o comună unde nu erau elevi. Neglijează şcoalele existente, şcoale care n’au nici un elev, şi înfiinţează altele, care cad în halul celor existente, adecă fără vre-o procopseală. Nici-odată nu s’a interesat de mersul bun al şcoalelor; totdeauna însă a minţit ară­tând un număr imaginar de elevi ca fre­­cventând şcoalele române. Mediu-Bon. Nr. 262 c) în caşuri §§. 73—75 din­ ziua, în care soţul a fost eliberat de efectul silei, ră­­tăcirei şi amăgirei. In caşul punctelor a) şi b) terminul ex­pirat cu totul s­au în parte, pentru dreptul de atacare al autorităţilor este a se privi ca ex­pirat şi pentru soţ. (Va urma.)

Next