Tribuna, ianuarie 1894 (Anul 11, nr. 5-14)
1894-01-15 / nr. 8
Pag. 30 atacat în imunitate, şi chiar de n’ar fi aşa, el a apărat libertatea presei, „această mare cucerire a veacului, de care toţi Maghiarii trebue să fie geloşi“... Hock, unul dintre vorbitori, a zis : „Numai se mulțumesc pot dlui deputatÁbrányi, pentru că punând în cumpănă chiar imunitatea, a apărat libertatea de presă. Pentru că dacă o foaie nu-şi apără discreţiunea, oare publicul mai consideră el acest organ ca autoritate şi demn de încrederea sa?“ Iscălim zisele deputatului maghiar, în adevăr, încrederea publicului scade, când vede că se fac perchisiţiuni şi pot să se găsească acolo scrisori şi hârtii, pe care autorii, din public, n’ar vră să le ştie în mâna judelui şi a poliţiei. închipuiţi-vă ce s’ar fi întâmplat însă cu noi, ziariştii români, dacă astă-vară, când dl Gödri ne visita aproape zile de-a rîndul, c ’l-am fi luat frumos de guler şi ’i-am fi arătat uşa. Inchipuiţi-vă ce s’ar fi întâmplat, dacă în luna trecută, atunci când s’a oprit tipărirea şi expedarea ,, Tribunei“, noi totuşi am fi tipărit-o şi am fi distribuit-o, dacă nu cu poşta, apoi cu mâna, cutrierând centrele noastre! Nu-i aşa, că am fi daţi nu numai în judecată, ear’ osânda sigură, dar’ am fi fost aruncaţi îndată în cel mai sever arest preventiv. Că ce părere au ziariştii maghiari despre libertatea de presă când e vorba de naţionalităţi, au arătat-o cu prisosinţă când cu suspendarea „ Tribunei“ şi a „Foii Poporului11. Nu numai că nici un organ de publicitate maghiar nu ’şi-a ridicat vocea în favorul „libertăţii de presă, această mare cucerire a veacului“, dar’ toate s’au bucurat, ba o foaie însemnată maghiară. „Budapesti Hirlap“ a fost atât de parşivă, încât zicea că noi am provocat cu voea suspendare a foilor, ca să ne rămână banii cei mulţi adunaţi de la public . . . şi îmbogăţiţi astfel, să ne retragem în pensie! în Ardeal este însă altă lege de presă, — vor obiecta „patrioţii“. Aşa e. Adevărul însă şi în Ardeal rămâne acelaşi: perchisiţiile .Şi procesele sunt o lovitură adusă libertăţii presei! Şi dacă aceasta, este un lucru trist şi o ruşine în Ungaria, cum zice Hock, cum altfel ar pute fi numit în Ardeal? De ce deputaţii şi ziariştii maghiari nu au aceeaşi măsură şi pentru Unguri şi pentru nemaghiari, cel puţin când e vorba de o „cucerire“ atât de mare? Pentru că liberalismul lor este fals ! Toate declamările lor despre libertatea presei sânt o detestabilă reclamă de bâlciu. Ca să dovedim aceasta, vom cita tot cuvintele părintelui deputat Hock. Iată ce zice el despre perchisiţiile redacţionale: „Am văzut odată, în copilărie, cum gendarmii Pickelhaub, cei cu Tot istoria ne e martoră, că şi în luptele naţionale mai recente, ajutorul şi îndemnul ce femeile au dat bărbaţilor, a făcut adevărate minuni. Exemplul Cartaginenelor, care ’şi-au tăiat frumosul păr pentru a-’l da să se împletească funii la corăbii, are păreche şi în istoria popoarelor mai tinere. Italiencele au luptat pe baricade, alături cu bărbaţii lor, cu fraţi şi cu părinţi. Polonezeleşi-au dat până şi inelele de logodnă pentru a le face bani şi ajută să urmeze apărarea naţională, în istoria luptelor titanice întru susţinerea neamului, avem şi noi Românii pagine, pe care cu litere de aur sunt scrise eroismul şi jertfa Româncelor. D-voastră aţi dat o dovadă, că acea mândră trăsătură a caracterului femeii române s’a desvoltat încă, şi în timp de lupte mai domoale, staţi straje neadormită, gata a Vă arăta, unde socotiţi că trebue mângâiere, încuragiare. O chezăşie aceasta, că atunci, când lupta s’ar înteţi, noi n’am mai sta singuri, ci alături cu D-Voastră, care dacă aveţi braţul mai slab, Vă e tare credinţa, şi entusiasmul atât de mare, că ar covîrşi chiar şi pe cel mai şovăitor dintre noi. Fiţi deci sigure, că noi, cei puşi la încercare, vom suporta cu mândrie orice ar da peste noi. Fiţi încredinţate, că dintre cei de acasă mulţi să vor dori în locul nostru, nu, pentru case ni se asemene însă, căci noi toţi suntem deopotrivă fraţi şi iubim cu aceaşi căldură neamul, ci ca să poată atrage atenţia D-Voastra, ca să le ziceţi: „V’aţi făcut bumbi de aramă,au dat năvală peste casa tatălui meu, au spart cutiile dela masa de scris, şi au cetit hârtiile toate; dar’ ’mi s’a spus atunci, că aceştia erau slugi plătite, simbria şi, car’ mai târziu am înveţat în şcoală, că aceasta s’a întâmplat în epoca tristă a absolutismului“. Ei, ce se zicem noi, care şi după trei decenii de constituţionalism şi liberalism maghiar, gemem încă tot sub legile acelei epoce triste de absolutism?! Ce se zicem despre „părinţii patriei“ şi ziariştii care deşi văd şi ştiu aceasta, tac, ba chiar aprobă când guvernul aplică cu vârf şi îndesat această lege? în orice parte cultă a lumii astfel de oameni sânt detestaţi ! Nu, nu voi deputaţii ziarişti, care vă acoperiţi cu imunitatea, nici voi ziariştii, care vă hrăniţi din budget ori escamotaţi buna credinţă a publicului, nu voi sânteţi apărătorii libertăţii presei, ci ai noştri, cei care au stat ori zac şi azi în temniţele Seghedinului. Nu voi, ci ei au dreptul şi puterea să zică: „Literile de plumb sânt vestitorul sburător al libertăţii obştiei şi nu se găseşte puterea omului din ţărînă zidit, care să poată tăia aripile crainicului sburător!“ L. Alianţele guvernului maghiar. Tot mai mult se confirmă părerea, că guvernul actual al Ungariei e nevoit a încheia un pact cu opoziţia kossuthistă pentru ca să poată trece prin dietă proiectele de lege politice-bisericeşti. Ziarul „Pester Correspondenz“ luând act de declaraţiile deputatului kossuthist Ignaţiu H ef f y, se declară mulţumit cu părerile acestuia. Guvernul are deocamdată nevoie de concursul oposiţiei kossuthiste şi primeşte acest concurs. Votul de blam cei s’ar pregăti după votarea proiectelor politice bisericeşti crede că-’l va pută zădărnici. Iată felul cum „Pester Correspondenz“ ia notă de declaraţiile deputatului H ef fy : „Deputatul Ignat Helffy, purtătorul şi interpretul autentic al ideilor lui Ludovic Kossuth publică astăzi în fruntea ziarului „Egyetértés“ un articol asupra cestiunii politice bisericeşti, care se încheie cu următoarele pasaje: „„ . . . Să ne străduim înainte de toate şi din toate puterile noastre, să realizam proiectele de reformă și prin aceasta principiile noastre și apoi după aceea să presentăm o resoluțiune de neîncredere, pentru care să votăm toți, opoziția bătrână și tineră, ca astfel să resturnăm guvernul în modul cel mai parlamentar, mai natural, fără nici o jertfă principială. Aceasta este calea dreaptă, ceealaltă (adecă de a răsturna guvernul prin votarea în contra reformelor liberale) este un labirint primejdios““. „Pester Correspondenz“ e foarte satisfăcută, pentru că omul notorie de încredere ar datoria. Vă întindem mâna cu românească iubire!“ Din parte-a mi îndoit de-aş mai suferi şi sânt cu prisosinţa răsplătit prin bucuriile de care m'aţi făcut părtaş. Vă mulţumesc cu recunoştinţă şi Vă rog să primiţi expresiunea osebitului devotament ce se păstrez. Seghedin, 10/22 ianuarie 1894. * I. Russu Şirianu. Dl Nicolae Roman scrie: Preastimate Domnişoare! A suferi pentru o causă bună, socot că este onorific. Replica a avut aprobarea popoarelor culte, a fost opera ce a contribuit puternic la luminarea chestiunii noastre naţionale. Dacă soartea a voit ca eu să sufer întemniţare pentru această operă. Vă rog să credeţi că m’am supus cu resignaţiune. Dar’ acum, că mă văd încungiurat nu numai de aderenţa fraţilor mei de luptă, ci chiar D-Voastră, fiicele de Român, aţi manifestat cu atâta gingăşie simpatia pentru causa mare, mă simt atât onorat cât şi fericit că aţi legat şi numele meu de acea causă. Mulţumind pentru bogatul dar, Vă rog să primiţi expresia stimei şi consideraţiunii ce vă conserv. Seghedin, 23 Ianuarie 1894, Nicolae Roman. TRIBUNA lui Kossuth prin expunerile sale se alătură la datorinţele unei oposiţiuni oneste liberale, pe care „P. C.“ a arătat-o în 14 şiearăşi în 16 i. c. ca singura opoziţie corectă. Din consideraţiuni de putere şi de partid nu-şi jertfeşte un bărbat politic onest principiile sfinte, pe care se basează bunăstarea naţiunii şi viitorul patriei. Va să zică situaţia în parlamentul maghiar, e a kossuth-iştilor. Bismarck şi monarchia noastră. „Fester Correspondenz“ primeşte din Viena asupra împăcării împăratului Germaniei cu principele Bismarck următorul articol publicat în limbile franceză, germană şi maghiară: „împăratul Wilhelm s’a împăcat în toată forma cu cel dintâiu cancelar al imperiului german. Mai întâiu a împărtăşit de o distincţie impunătoare pe cel mai în vîrstă dintre fiii acestuia, pe contele Herbert Bismarck, care se înfăţişase la sărbarea de încoronare şi a ordului regal, apoi a trimis la Fridrichsruhe pentru a exprima cele mai călduroase dorinţe anachoretului reconvalescent pe acela dintre adjutanţii sei, care are cel mai de însemnătate nume în cabinetul său militar, pe dl de Moltke. „Ziarul „Kölnische Zeitung“, cunoscut ca unul dintre cele mai credincioase ziare ale lui Bismarck, aduce ştirea, că săptămâna viitoare bătrânul cancelar al imperiului va merge în persoană la Berlin pentru a lua audienţă la împăratul seu. Acesta e incontestabil un eveniment de mare importanţă, pe care avem desăvîrşit interes a nu-l nebăga în seamă nici noi cei din Austro-Ungaria. „Nu se poate tăgădui, că fostul cancelar al imperiului german a descărcat de repeţiteori în chip puţin amicabil şi împotriva noastră amărîciunea ce şi-a cuprins inima din pricina demisionării lui neaşteptate. Mai vîrtos ,şi-a descărcat această mânie atunci, când se discuta asupra convenţiei comerciale germanoaustro-ungare. ’Şi-a descărcat această mânie cu o amărîciune atât de mare, încât sântem îndreptăţiţi a privi în dînsul mai mult un duşman conjurat al monarchiei noastre, decât un întemeietor al alianţei. Dacă lui Bismarcki s’ar da iarăşi conducerea cancelariei imperiului german, în acest cas interesele noastre economice ar avă să lupte earăşi cu un adversar puternic şi neprietenos. „Cu toate acestea totuşi n’avem motiv de a ne spăria peste măsură pentru această eventualitate, înainte de toate să nu uităm că acest resentiment al lui Bismarck în contra intereselor noastre economice exista şi atunci, când Bismarck se găsia în plenitudinea puterii sale, dar’ totuşi n’a putut împedeca intimitatea desăvîrşită a alianţei politice, care a rămas în toată integritatea ei între noi şi imperiul german. „Mai ea se ţină seamă şi de faptul firesc, că convenţia noastră comercială cu imperiul german e încheiată pentru mulţi ani şi nu poate fi desfăcută şi e cu greu a se crede că această convenţiune, chiar după expirarea ei, să nu fie reînoită între prietenii intimi. „Altcum nu e probabil, ca principele Bismarck, care deşi e reconvalescent, e totuşi slăbit şi are nevoie de cruţare, să revină la afacerile de cancelar al imperiului, care şi-a sdruncinat sănătatea“. Din Serbia. Crisa ministerială din Serbia e terminată. Noul minister a luat cârma. Dacă crisa e sfirşită, cu atât mai pătimaşe va fi lupta parlamentară chiar acum dela început. Radicalii înlăturaţi dela putere au în partea lor o mare popularitate în întreagă ţeara. Nu numai lupta parlamentară va fi mare, ci chiar tinerul rege Alexandru se va găsi totdeauna în faţa unui partid, care nu va uita, că regele ’l-a înlăturat dela putere, şi că pentru orice eventualităţi tinerul rege a chemat în ţeară pe tatăl seu exregele Milan. Noul minister nu s’a putut Întregi. Ministrul-presidentelui mici deţine două departamente, pe acela al afacerilor externe şi interimar pe acela de finanţe, care dl Loza nici a fost însărcinat cu ministerul de justiţie şi interimar cu ministerul instrucţiunii publice. Noul minister promite că’şi va da toată silinţa, ca să păstreze cele mai bune raporturi cu toate partidele. Radicalii înlăturaţi dela putere resping însă hotârît şi fără discuţiune orice apropiere a noului minister. Noul minister va adresa representanţior sei pe lângă puterile europene un manifest în care, ca de obiceiu, va da expresiune dorinţei ce are de a întreţină raporturi amicale cu toate puterile. Sesiunea actuală a camerei din Belgrad a fost închisă. Noul minister speră că până la sesiunea de toamnă va isbuti să-şi formeze o majoritate de coaliţiune, ori până atunci liniştindu-se patimile din timpul crimei se va găsi o altă soluţiune. Tinerul rege Alexandru întimpină în tot caşul greutăți chiar în anii dintâiu ai domnirii sale. Lipsit de experienţa unei domniri mai îndelungate şi în o vârstă tinera, regele Alexandru a fost nevoit să cheme pe lângă sine pe tatăl seu. Procesul „Zastavei“. Discursul dlui Dr. St. Pop din Arad, în „Zastava“ n’am găsit splendidul discurs al dlui advocat Pop, de aceea îl dăm după „Národnie Noviny“. Iată ce spune ziarul slovac în introducere: „Discursul d-sale a produs mare atenţie şi impresie, aşa încât însuşi „Szegedi Napló“ sub impresia acestui discurs scria: „Apărătorul Dr. St. Pop a ţinut apoi discursul seu de apărare, în care a analizat întreagă cestiunea despre naţionalităţi cu multă ştiinţă şi pătrundere, ceea ce nu se poate tăgădui, bineînţeles din punctul de vedere al ultraiştilor naţionalişti“. Cuprinsul discursului este cam următorul : Onorat tribunal! Onoraţi juraţi! Articolul „Zastave”, care a deşteptat în aşa mare măsură atenţiunea procurorului, se referă într’adevăr la lucruri de cea mai mare importanţă, el atinge acele mari chinuri şi nelegiuiri, care apasă naţiunile nemaghiare din Ungaria; el a eşit din isvorul nefericitei politice de naţionalităţi urmată de guvernul maghiar în contra naţiunilor nemaghiare. Articolul încriminat este efluxul acelei amărîciuni adânce, pe care o deşteaptă politica amintită şi singuraticele rase ale ei. Tocmai de aceea, preaonoraţi juraţi, trebue să pătrund în acel isvor, din care a eşit acest articol, spre a pută desvolta mai cu de-amăruntul întreaga cestiune şi să vi-o present într’o lumină cu totul clară. Preonorată curte cu juraţi! Aci e vorba de naţiunea slovacă, despre care încă în anul 1842 Francisc Pulszky se exprimase, că limba şi naţiunea slovacă n’au drept de existenţă. Nu voesc să zic, că vestita ducere de copii slovaci, aşa ziselor orfane, în aceste părţi de Mează-Zi ale Ungariei, avu şi ea ca punct de plecare acest isvor necurat, ci sânt dispus a recunoaşte, că Maghiarii au avut pe semne numai gânduri bune cu această întreprindere. Dar’ acţiunea aceasta n’a isbutit, căci s’au întâmplat astfel de fapte, astfel de abusuri, care au aruncat în miserie pe copiii aduşi aci, au stîrnit indignarea mamelor lor şi a oamenilor cu gânduri mai umane. Căci au fost caşuri, că unde vorbe dulci şi amăgitoare nu ajunseră, autorităţile răpiau cu de-a sila pe copiii slovaci. Iar’ când mai târziu părinţii au aflat despre soartea tristă a copiilor lor, sau când în inima mamei s’a deşteptat dorul de copilul ei, n’a fost chip nici mod să-’şi recapete copilaşul dorit, numai dacă însuşi el a fugit din locul unde fusese adus. N’am să vă istorisesc din multe caşuri decât un singur exemplu, acela petrecut cu văduva Holzrecht din comitatul Trencin. Şi această mamă după câţiva ani fu chinuită de dorul de trei băieţi ai sei, care mulţumită nenumăratelor înduplecări şi făgăduinţe amăgitoare şi ei au fost aduşi în Alföld. Văduva se adresase la forul orfanal din Trencin şi Senteş, afacerea se trăgăna dintr’un loc într’altul, încât după o vreme îndelungată femeia căpătase înştiinţare, că poate să-’şi capete băiatul, dacă va plăti despăgubirea pentru întreţinerea de cinci ani, socotindu-se câte 15 fi. pe lună. Şi, dlor juraţi, aceasta nu este numai o poveste, este fapt adevărat, despre care am la mână toate documentele oficiale. Bată-le, dlor! (Oratorul scoate şi arată un teanc de diferite hârtii albe şi vinete, adecă hârtii oficiale eşite din cancelariile forurilor orfanale ale comitatelor din Trencin şi Senteş. Le desface şi oferă a se ceti. Se produce în toată sala o mare mişcare, nimeni nu vrea însă să le cetească. Dar’ nu voiu mai urma a mă o supa cu această tristă afacere, ci trec la însuşi articolul Incriminat. Articolul ne ocăreşte pe Maghiari, căci el atinge numai afacerea copiilor slovaci, nu înşiră lucruri groaznice, într’adevăr foarte multe la număr, ci atacă numai instituţia asilelor de copii, o supune criticei şi perhorescează mai ales § 1. 9., care dispune ca copilaşii în etatea cea mai fragedă să înveţe limba maghiară. O astfel de critică nu constitue nici un delict, ci mai bine ea este justificată. Nu „Zastava“, ci bărbaţi politici mai buni ai parlamentului ţerii au fost şi au vorbit în conta legii despre asilele de copii. Pedagogii cei mai vestiţi din toate timpurile au dovedit, că copiii până la vîrstă de 6 ani nu pot fi instruiţi decât în limba lor maternă. E absurditate mare ca copilul în vîrstă de sub 6 ani să fie crescut acasă sârbeşte, care în aşii ungureşte. Statul poruncind ca copiii să fie instruiţi în asile în limba maghiară, îi bagă în vîrstă lor cea mai fragedă în serviciu „ideii de stat“, întrebuinţează asilele de copii pentru scopuri politice şi profanează educaţia. Ar fi de prisos să citez aci cuvintele pedagogilor mari în această privinţă, ajunge să amintesc vorbele unui pedagog slav, celebrul Komensky, care când era dascăl în Sáros-Patak, a zis că şi tu, dragă Maghiare, trebue să ai cărţi în limba maghiară. Prin urmare ceea ce are valoare pentru Maghiari, trebue să o aibă şi pentru celelalte neamuri. Dar’ apoi însăşi instituţia asilelor de copii a avut şi are foarte mulţi şi serioşi potrivnici. în Anglia când statul a voit să pună mâna pe această instituţie,,întreagă societatea engleză s’a sculat împotrivă şi luase instituţia în mânile ei. în Francia, sub Napoleon 111., centralisarea statului a fost împinsă până la ultimele graniţe posibile, şi totuşi instituţia asilelor de copii n’a fost atinsă. Dacă dar’ în astfel de state cum sânt Anglia şi Francia, nu s’a găsit teren pentru administrarea asilelor de copii de cătră stat, de sigur nici la noi nu este trebuinţă de aşa ceva. Articolul „Zastavei“ deci n’a comis nici o crimă, publicând critică asupra asilelor de copiii ale statului. Critica ziariştilor trebue apreciată în alt mod, căci ziaristul se mişcă în vieaţă cu totul alta, în redacţiunile mişcarea este mai vie, disposiţia mai aspră în contra astorfel de lucruri, car’ ele îşi găsesc expresie în cuvinte mai pronunţate. Când apoi extrage cineva dintr’un articol numai unele proposiţiuni, ele au cu totul altă înfăţoşare decât articolul în întregul seu. Dar’ nici în părţile astfel cu de-a sila scoase nu se poate găsi ceea ce onorata procuratură a găsit. Zice că articolul agită în contra autorităţilor. Ceea ce articolul impută autorităţilor se şi petrece în adevăr. Oratorul aduce dovezi faptice, cum autorităţile silesc şi pedepsesc comunele româneşti sărace departe peste limitele legii. Când dar’ articolul atrage atenţia şi asupra acestei împrejurări şi învită să fie băgătoare de seamă faţă cu autorităţile, iarăşi n’a făcut altceva decât a spus un nou adevăr trist. Nu e vorbă, articolul învită pe Serbi să nu-’şi dee copiii în asilele maghiare, dar’ dl procuror foarte isteţ a lăsat afară din articol acel adaus, ca mai bine să-’şi clădească asilele proprii, sârbeşti şi în acestea să-’şi trimită copiii. De unde se poate dar’ deduce de aici agitare sau crimă contra legii? Apoi legea acordă acest drept confesiunilor, oamenilor singuratici, corporaţiunilor, prin urmare şi naţionalităţilor. E de necrezut cum un om şi jurist a putut desgropa aşa ceva în acest articol. Dl procuror tare se supără că naţionalităţile nu voesc să-’şi trimită copiii în asilele maghiare, dar’ nici în aceasta nu este pic de agitare. Ce se înţelege sub agitare în orice stat de drept? Abstrăgând chiar dela împrejurarea, că înşişi legislatorii maghiari despovăţuiau să se dee a lui 172 al codicelui penal acel text şi sens ce-l are acum, deoarece oamenii au fost totdeauna, sânt şi vor rămână pe veci fiinţe slabe, pentru a comite crima de agitare se recere înainte de toate cea dintâiu condiţie : mala fides. Unde însă se poate găsi în articol mala fides, rea credinţă? Apoi el nu se refere la altceva decât la disposiţiuni şi îmbie pe Sârbi ca să-şi întocmească propriile lor aşile sârbeşti. Unde e aici agitare contra legii, când sfătueşte a face ceea ce le permite legea? Când odată socialiştii provocau publicul lor a se împotrivi legii, car’ afacerea veni înaintea Curiei — unde ţin sfat oameni mai în vîrstă — aceasta a zis că într’adevăr în vorbirile socialiştilor sânt atacuri foarte aspre contra siguranţei de proprietate, totuşi dăduse un verdict liberator, căci la noi, zise, nu este teren pentru asemenea lucruri. Aceeaşi Curte a mai spus şi aceea că criticându-se legea nu va să zică agitare; pentru aceasta e de trebuinţă nu numai provocare, ci şi aceea dacă a avut consecvenţe şi ce fel. în sfîrşit acusa nu se razimă nici pe temeiu de drept juridic; nu se poate admite ca acusatul să sufere pentru aşa zisul adevăr nedovedit. Acusatul a primit răspunderea, nu e vorbă, pentru articol, dar’ dacă n’ar fi făcut-o legea l-ar constrînge. Acusatul e tată a 6 copii, agoniseşte pânea pentru ei, unde poate. El n’a scris articoli, a primit numai răspunderea redacţională fără voea lui, într’adevăr lucru ciudat şi de necrezut că dl procuror, pe lângă aceste împrejurări cunoscute a cerut punerea sub acasă pe socoteala şi dauna adevărului material. Mult strică Maghiarilor că pretutindeni văd lucruri spărietoare şi penibile. Aceasta este direcţie foarte rea, cale foarte proastă spre a reînoi şi a restabili pacea atât de mult dorită. Prea onoraţi juraţi! D-voastră judecaţi după buna d-voastre ştiinţă şi conştienţă. Ştiţi Nr. 8