Tribuna, aprilie 1894 (Anul 11, nr. 64-88)

1894-04-01 / nr. 64

Pag. 254 „Nu zace oare ceva nespus de grav în aer? „Cine ar putea străbate întune­­recul care acopere lucrurile ce s’ar putea naște din aceasta?“ Wekerle și Kossuth. Urmărind cu atenție atitudinea gu­vernului în tot decursul doliului pen­tru Kossuth, tot mai mult ne-am în­tărit în convingerea­ că cel dintâiu joacă o comedie meschină, prin care voeşte să documenteze Maghiarilor Kos­­suthismul său şi să arunce asupra Co­roanei odiul, că ţeara oficială nu poate participa în dragă voe la doliul „naţiunii“, în această convingere ne întăreşte acum un Maghiar genuin, publi­când în vienezul „Vaterland“ (10 Aprilie v.) un articol, din care pentru edificarea tuturor patrioţilor în adevăr­b­ali extragem următoarele: „Luni în 9­­. c. se termină vacanţa pen­tru Kossuth (Kossuthferieni a parlamentului maghiar, vacanţă ce abia va găsi pă­­reche în vieaţa noastră parlamen­tară. Deodată toate nuanţele stângei extreme încep atacul contra presidiului şi a guver­nului, luându-­i la răspundere pentru jale nesuficientă cătră Kossuth. Comedia aceasta, în care cei mai extremi membri ai stângei extreme, adecă cei mai intimi aliaţi ai guvernului îşi vor arunca, după înţelegere luată cu guvernul, săgeţile sale menite pentru alt timp, pentru a salva guvernul înaintea Vienei, pro­ducând aparenţa că mai puţin n’a putut face; această comedie ar fi neînţe­leasă, dacă nu am desvăit mai de aproape rolul misterios al guvernului. .. „Trebue să constatăm cu regrete, că purtarea guvernului maghiar al Maiestății Sale, de present numit ministerul Wekerle, în toată afacerea cu Kossuth a jucat un joc plin de duplicitate, care mult a contribuit ca să apară știrbită vaza și popularitatea factorului suprem, căruia in prima linie îi compete mulţumită şi alipirea cavalerească a naţiunii. „Afacerile scandaloase cu flamurile dela opera regească şi dela teatrul naţional sunt cunoscute. Atitudinea lui Wekerle în toate faceri nu sunt oare îndreptate în­­■lo, ca se-­l arete pe el în jos u¥ept patriot popular care adoară pe Kossuth şi să arunce poliul disposi­­ţiilor guvernului asupra Coroanei . . . „Atitudinea acuzaţional de şovăitoare a ministrului-president în afacerea flamurelor la operă, la teatru naţional şi pe clădirile sta­tului este cunoscută şi marchează că gu­vernul bucuros ar jeli, dar’ nu-’i este permis“. Va să zică un Maghiar ne con­firmă, că faţă cu doliul şi cultul lui Kossuth guvernul a observat o atitu­dine pe cât de neleală, pe atât de perfidă! Oare mult să mai ştee acest gu­vern împopoţat în fruntea ţerii? Kossuth şi naţiunea maghiară. Acest vis era cu atât mai nebunesc, cu cât Maghiarii ce se intitulau naţiunea­­ dom­nitoare a statului, şi a căror limbă voiau să o impună, nu sunt decât 5 milioane din o po­­poraţiune totală de 15 milioane, şi că idio­mul lor de origină uralo-altaică nu e înru­dit în Europa decât cu acela al Turcilor, al Finezilor din marele ducat al Finlandei, şi­ al Laponilor. Acest vis nu era numai nebunesc, ci şi culpabil, căci Maghiarii protestau în numele naţionalităţii lor asuprite contra tiră­­niei bi­rocraţiei vieneze şi ei înşişi puseră imediat toate forţele de care puteau dispune în serviciul unei bi­rocraţii şi mai aspre încă pentru naţionalităţile care le erau supuse. Şi dacă insistăm atâta asupra acestui punct, o facem pentru­ că această încercare nebună şi culpabilă a stors toate sforţările lui Kos­suth şi a acelora care au reluat prin alte mijloace opera sa, fără a obosi cu toate ace­stea răbdarea maghiară, căci actualmente în­treaga politică interioară şi exterioară a regatului austro-ungar este stăpânită de cătră luptele de naţionalităţi, mai puţin sgomotoase, dar­ tot aşa de înverşunate în partea transleithană ca şi în partea cisleithană a ţinuturilor habsburgice. Cât despre Kossuth, el nu vrea de loc să admită că visul amicului seu Mazzini, „unitatea Ita­liei“, realizându-se, visul seu „Ungaria uni­ficată“, a fost irealisabil. Nu a voit să înţe­leagă că dacă Piemontesii, Lombarzii, Vene­­ţienii, Florentinii, Napolitanii etc. au suferit dis­­voltări istorice diferite, cel puţin ei sânt uniţi prin mnari suveniri şi dorinţe comune, prin identitatea rasei, limbii, literaturii, cu toate diferenţele dialectice sau de altfel, pe care ar să le găsească, pe când poporaţiunile de Nu este aici locul de a povesti revolu­­ţiunea maghiară. Când sguduirea produsă în Europa prin revoluţiunea din Februarie trecu în imperiul austriac, împăratul Ferdi­nand acordă Maghiarilor un minister autonom presidat de contele Ludovic Battyăny, care fu mai târziu spânzurat din ordinul feldmare­­şalului Haynau, şi Kossuth fu numit ministru de finanţe, îndată acest minister voi să se aplice programul său de unificare. Regatul triunitar al Croaţiei şi Slavoniei este unit cu regatul apostolic al Ungariei prin legături analoge cu acelea care unesc regatul Un­gariei cu domeniile ereditare ale casei de Austria. Aceste complicaţiuni ne par stranii, dar­ ele au marele avantagiu de a forma, în faţa popoarelor străine, masse puternice şi res­pectabile şi de a asigura în acelaşi timp fie­cărui grup etnic drepturile la vieaţa sa na­ţională autonomă. Croaţii nu voiră să se lase a fi maghiarisaţi pur şi simplu. Sub condu­cerea Banului lor sau guvernatorului naţional Jellachcî, încuragiat pe sub mână de împă­ratul, ei refusară supunere guvernului centra­lisatul’ din Pesta. Astfel a început răsboiul, îndată trupele imperiale deteră ajutor Croa­ţilor. Printr’o ficţiune constituţională, toate decretele continuau de a fi date în Ungaria în numele Regelui . Regele se presupunea în­şelat şi orbit de ministerul seu din Vie­na, dar­ el era acoperit de cabinetul seu din Pesta, care făcea răsboiu guvernului imperial, dar’ rămânea fidel Regelui. Kossuth fusese numit presidentul comitetului naţional de apă­rare. Dar’ când armata imperială, ameninţa Pesta, sub ordinele lui Windischgrătz, tre­buia realitatea privită în faţă. Dieta se trans­­poartă la Dobriţin, oraşul cel mai maghiar din tot regatul. Aci, la 14 Aprilie 1849, fu rndigiată frumoasa proclamaţiune, care pro­nunţa detronarea Habsburgilor, independenţa completă a Ungariei, stabilirea republicei şi da lui Kossuth titlul de guvernator pro­visor al republicei maghiare. Graţie talentelor militare ai lui Gör­gey, armata maghiară fu deocamdată victo­rioasă. S’a reluat Pesta. Dar’ discordia se ivi Intre Görgey şi Kossuth. Ruşii veniră în ajutorul Austriacilor. La 11 August 1849, Kossuth fu obligat a remite toate puterile sale lui Görgey şi a trece în Turcia. Luna următoare, Görgey constrîns de armata austriacă comandată de Haynau, de revoltaţi. Români, de Ruşii lui Paskievici, trebui să capituleze la Világos. Şi Paskievicî-Erivanski, principe de Varşovia, învingătorul Persiei şi al Poloniei, putu­ să scrie Ţarului Nicolae: „Sire, Ungaria învinsă este la picioarele Maiestăţii Voastre“. De un an şi mai bine Ferdinand abdicase în Austria în profitul lui Francisc Iosif, actualul împărat şi Rege. Până în timpurile din urmă Kossuth a trăit în exil, în Turcia, în America şi în Italia, în această din urmă ţeară, la Torino, a pe­trecut ultimele zile ale vieţii sale. Cu toată tripla­ alianţă, el simţia încă câteodată colco­­rind în sufletul poporului italian vechia ură contra Austriei, pe care el însuşi o urîse atât de mult; în toate intrigele contra Austriei el era amestecat. Când cu Klapka şi Tür el căută să formeze o ligă între Italia, Ungaria şi Polonia contra Habsburgilor; când se alia cu Napoleon III., şi uitând sentimentele sale republicane, el sfătuia pe acesta să formeze un regat maghiar în profitul prinţului Na­poleon ; când în fine, în timpul campaniei de la Sadova, el îndemnă pe compatrioţii sei să meargă cu Prusienii contra Austriacilor. Dar’ pasiunea de naţionalist nu-­l facu să uite sentimentele sale de socolin, pentru­ că fundă cu Ledru- Rollin şi Mazzini un triumvirat pentru a lupta contra reacţiunii europene. Se întreabă ce fă­cea aci bietul Ledru-Rollini. Mazzini, dile­tantul conspiraţiunii se găsia în elementul seu, încântător şi teribil ca totdeauna. Cât despre Kossuth, el avea o excelentă ocazie de a in­sulta pe Habsburgi. Agitaţia maghiară, cu toate acestea, nu înceta de loc. Numele lui Kossuth era tot­deauna drapelul în giurul căruia se grupau patrioţii şi agitatorii. El, rămânând intransigent nu voia să aibă nimic comun cu Casa de Habs­­burg-Lotharingia. Dar’ un partid mai puţin ra­dical se forma în giurul vechiului amic al lui Kossuth, Deák, cu contele Beust, adevă­ratul autor al compromisului dela 1867, prin care s’a împărţit între Nemţi şi Maghiari do­­minaţiunea monarchiei habsburgice. „Păstraţi hordele voastre, noi le vom păstra pe ale noastre“, a zis contele Beust, înţelegând sub numele de horde tot ceea­ ce nu este nici maghiar, nici german. Această situaţiune este în resumat mult mai favorabilă Maghiarilor decât regimul se­­paraţiunii complete. Separaţiunea completă și-ar fi înecat mai curând sau mai târziu în Slavi. Acum ei conduc politica externă a unei monarchii de patruzeci de milioane de oa­meni. Succesul încercării lui Kossuth ar arunca îndată în braţele marei Germanii pe Nemţii din Austria. Pentru pacea Europei acest lucru ar fi fost un rău foarte mare. Cum a arătat dl Ordega, nu demult timp, într’un articol asupra Cehilor, existenţa confederaţiunii austriace este necesară pentru a grupa pe toate micile po­poare din centru şi estul Europei, formând o solidă barieră între panslavism şi pangerma­­nism. Dacă Kossuth ar fi sfărîmat această ba­rieră, răul ar fi fost ireparabil. Dealtmintrelea el singur a rămas neîm­păcat. Amicii sei din partidul independent în parlamentul maghiar nu cer independenţa com­pletă, pentru­ că recunosc pe Francisc Iosif ca rege. Dar­ cu toate acestea intransigenţei sale primitive se datoreşte hegemonia provisoră a Maghiarilor. El moare în momentul când această hegemonie este ameninţată prin re­­sistenţa naţionalităţilor, şi mai cu seamă a Românilor, şi prin luptele confesionale. Re­lativ la onorurile ce trebue să li­ se dee o mare nesiguranţă a stăpânit toate spiritele, era vorba să împace recunoştinţa cătră erou şi lealitatea cătră rege. Câţiva tineri au găsit nimerit de a li­ se sparge capetele cu această ocasiune, ceea­ ce nu a micşorat deloc dificul­tăţile. Dar’ regele este un om bun. Dela în­coronarea lui Francisc Iosif este a zecea­ oară de când suvenirurile revoluţiunii se pun în conflict cu prerogativele regale. Au trecut şi vor trece şi de astă­ dată. Nu de aici vor veni cele mai mari încurcături pentru guvernul maghiar. Când toţi cei oprimaţi se vor ridica contra lui, aceasta va fi cu totul altceva. Şi atunci conducătorul acestor opri­maţi nu va avea decât să reediteze discursurile lui Kossuth contra ti­­răniei vieneze pentru a înfera dina­intea Europei excesele tirăniei ma­ghiare. Frédéric Amouretti, Trad. de S. Perieţeanu-Buzău, pe valea Dunării şi a Tisei, deşi au fost supuse timp îndelungat aceleiaşi dominaţiuni, n’au între ele altă legătură decât contiguitatea geo­grafică. Dieta nu-­i era totdeauna deschisă, căci el nu avea mandat definitiv, ceva mai mult, ea nu se întruni decât la trei ani şi discuţiu­­nile sale nu se publicau. Aşadar, prin presă încercă să răspândească ideile sale. El fonda mai multe jurnale, dintre care cel mai celebru fu „Pesti Hírlap“. în 1893 fu chiar condamnat la 4 ani închisoare: popularitatea sa era deja aşa de mare, încât o subscripţiune deschisă în ţeară în favorul seu produse în câteva zile zece mii florini. împăratul îl graţie dealtmintrelea în­dată. în 1847 comitatul Pestei îl alese ca representant în dietă, unde limba maghiară se substituise de puţin timp limbii latine în discuţiuni. Dar’ trebue să ajungem la anul 1848 pentru a vedea situaţiunea sa cu desă­­vîrşire preponderantă. în timp de doi ani numele lui Kossuth fu unul din numele, care în Europa, fură foarte des pronunţate; şi poate, afară de Ludovic Napoleon, n’a fost nici un om care să fi atras atâta atenţiune ca acest neînsemnat legist maghiar. * * * TRIBUNA Din parlamentul maghiar. 10 Aprilie st. n. Azi a fost caşul prim, când ministrul­­president a salutat cu căldură şi a protegjat propunerea unui orator oposiţional. Era vorba, ca parlamentul maghiar să-’şi exprime mulţu­mită sa faţă cu naţiunea italiană pentru gen­­tileţa ei că ’şi-a manifestat simpatiile cu oca­­siunea morţii lui Kossuth. Propunerea a făcut-o B­a­b­ó Emil, a fost lămurită şi argu­mentată de cătră Horánszky Nándor, preşe­dintele clubului partidului 48-ist şi sprijinită cu toată puterea de capul guvernului, minis­­tru-preşedinte Wekerle. A urmat apoi interpelarea făcută guver­nului de cătră He­lffy Ignácz, în care cere seamă de la Wekerle pentru absenţa guver­nului de la înmormântarea lui Kossuth. La in­terpelarea aceasta răspunde ministrul-presi­­dent, luând asupra sa toată răspunderea. Spune că a trecut deja zilele doliului şi e timpul deja, ca faptele să se judece nu la lumina sentimentalismului şi a preocupaţiunii, ci la aceea a minţii serioase şi bine gânditoare, şi după­ ce Helffy a declarat, că cu altă ocasiune îl va spăla pe guvern, a declarat şi Wekerle că va fi gata cu­­ ştergarul. Trecuse deja de oarele 12 când se ivi figura deputatului Teleszky să-’şi facă vorbirea de referadă şi ’şi-a început iarăşi tema veche — căsătoria civilă. Pe azi a fost să-’şi ţină şi contele Apponyi vorbirea sa de încheiere, dar’ fiind timpul înaintat s’a amînat pe şe­dinţa următoare. Şedinţa se ridică la oara 11­, d. a. Socialiştii şi mişcarea naţională. Se ştie că îmbelşugatul pământ al Ro­mâniei este înzestrat şi cu un aşa numit par­tid socialist. Acest microscopic grupuleţ de oameni, pe cât este fie lipsit de aderenţă, pe atât de mare importanţă îşi dă şi pe atât de gălăgios este. Fără rost la un popor tânăr cum este al nostru, într’o ţeară bogată agri­colă cum este România, fără rădăcini în po­por, pe care nici nu-­l cunosc, socialiştii ro­mâni maimuţează pe conducătorii urmienilor din ţerile industriale şi se încălzesc, în ca­fenele, cetind ziarele şi revistele socialiştilor francezi, de teoriile acestora, de ura lor fa­natică contra „burghezilor“ şi de isprăvile te­­roristice ale Ravacholilor şi Vaillanţilor. Până aci e treaba lor, precum asemenea numai pe ei îi priveşte silinţa zadarnică ce îşi dau de a produce şi în România, unde toate condi­ţiile spre acest scop lipsesc, o mişcare so­cialistă. Onorabilii protectori ai „muncitorilor“ mai sânt însă şi cosmopoliţi, din simplul mo­tiv, că aşa sânt şi socialiştii francezi. Ei tre­buiau deci se fee posiţie şi contra mişcării naţionale dela noi. Şi au luat posiţie într’un chip care ne sileşte să le facem onorul de a-­i imortaliza şi în coloanele foii noastre. S’au pus adecă în organul lor „Munca“ şi în mai multe rînduri s’au expectorat con­tra mişcării noastre naţionale, pe care o de­­faimă, o despreţuesc, tăgăduindu-’i seriosita­­tea şi susţinând cu rară obrăznicie că ea se manifestă numai în bancheturi şi vifleimuri. Această atitudine, deşi cu greu va scoate mişcarea naţională din văgaşurile ei, a indig­nat pe cei mai buni dintre fraţii noştri din regat, care n’au mai putut lăsa neobservate veleităţile absurde ale socialiştilor. Acum în urmă, după­ ce socialiştii au cu­tezat să insulte pe cei mai valoroşi dintre luptătorii noştri naţionali, între care în prima linie pe părintele Dr. Lucaciu, ale căror jertfe, suferinţe şi lupte intrepride pentru fericirea poporului le nesocotesc şi îi numesc „banche­­tofagi“ etc., a luat cuvântul în valoroasa sa revistă „Viaţa“ distinsul nostru poet domnul A. Vlăhuţă şi­­i-a îndrumat la ordine pe onorabilii socialişti. • Reprobând într’un lung articol, reprodus de mai multe foi de toate partidele, eronatele lor vederi despre mişca­rea naţională şi luptătorii noştri naţionali, dl Vlăhuţă încheie cu următoarele înţelepte şi binevoitoare sfaturi: „Hei, iubiţi confraţi, lesne-i să faci pe grozavul şi pe bătăiosul într’o ţeară, în care nimeni nu-­ţi ia socoteală de ce spui, în care poţi să scrii ori­ce, poţi să insulţi pe cine pof­teşti ... eşti sigur că deseară ai să dormi li­niştit, şi mâne îţi vei reîncepe macaronadele cu aceeaşi seninătate şi siguranţă, cu care ni­ le-ai debitat ieri. Lesne-i să te baţi cu pumnul în piept şi să strigi că numai ţie­­ţi-e milă de bietul ţeran care sufere, că numai tu eşti „salvatorul“ bietului muncitor asuprit şi reformatorul lumii, şi că toţi cei care nu declamă ca tine sânt nişte miserabili ban­­chetofagi! „Ţeranii noştri sufer? Ştiu, şi mă doare şi pe mine, căci nu dela voi am învăţat mila. Dar’ în Transilvania sânt ani de puşcărie pentru un strigăt de libertate. Lucaciu, Al­­bini, Şirianu n’au furat, n’au lovit, n’au făcut nici un rău nimărui, au spus că ar vréa să-’şi vadă neamul liber, au pledat causa poporului prigonit şi ’l-au arătat lumii nu ca pe o turmă de sclavi şi de cuceriţi, ci ca pe o naţiune, care cu preţul vieţii vrea să-’şi apere drep­turile şi limba... înţelegeţi voi ce vor să zică vorbelea astea: naţiune, limbă? Ei bine, pentru vorbele astea au fost aruncaţi în temniţă apos­tolii acestui popor. Acolo nu-i tocmai comod să spui ce gândeşti, acolo trebue curagiu civic ca să aperi drepturile neamului tău împotriva asu­pritorilor. Şi voi îi numiţi banchetofagi pe aceşti martiri, şi vă bateţi joc de idealul lor şi de suferinţele lor? „Fiţi mai omenoşi, domnilor socialişti! în interesul causei pe care o susţineţi, fiţi mai blânzi, fiţi mai cumpătaţi în insulte, presen­­taţi-ne cu mai multă demnitate imagina lumii viitoare! A. Vlăhuţă: La rîndul nostru nu mai avem nimic de zis. Nu ne vom apuca să combatem pe aceşti nenorociţi sau scrintiţi fantaşti, ale căror elu­­cubraţiuni le înregistrăm numai pentru a arăta că sânt cu desăvîrşire reprobaţi de opinia pu­blică a României, care e cu noi, ne înţelege sbuciumările şi simpatisează pentru noi. încolo sântem de părere că cu oamenii care prea­măresc grevele şi terorismul socialismului fran­cez şi în acelaşi timp îşi bat joc de suferin­ţele şi de martirii noştri, nu mai are a face găzetăria, ci patologia. Odată pentru totdeauna li-am dat această atenţie. CRONICA Curtea în Budapesta. Ştirea des­pre venirea M. Sale la Budapesta se desminte din parte competentă. Până acum nu s’a luat nici o disposiţie în privinţa aceasta. * Colecţiunile Archiducelui Ferdi­nand. Dumineca viitoare se va deschide în Belvedere exposiţia colecţiunilor aduse de archiducele Ferdinand d’Este din călăto­ria sa în giurul lumiii. Ieri s’au terminat cele din urmă lucrări şi a fost visitată de cătră IV­­râtul, împăratul Wilhel­dineul ce se va da în si onoarea împăratului Wilh­rurile archiducesa Marii archiducelui Carol L­u­­ al monarchului german, pe cehii sale în Viena e deşit Reinländer, comandant de armată Manevrele austro- Programul manevrelor şi comune şi ale honvezimii stabilit definitiv şi aprobat­­ea Sa Monarchul. Manevre vor fi în estan în două pumi şi anume la graniţa boemo-u­pul I. (Cracovia) și IX. de­­ Aceste manevre vor dura dl Septemvrie n. Asemenea mal pe la mijlocul lui Septemî comitatului Nograd, între col­dapesta și al Vl-lea din Crai două manevrele va asista șil Monarchul. îndreptare. Referitor nr. 43 al „Tribunei“ sub titlu emigrării Românilor“ dl Teod­roch din Dimitelnic declară o­ţiune, că Dr. Betegh Miklós, pr cului M.­Ludoş pe cei care să ceară paşapoarte spre Roma în temniţă nu corespunde ac­ea este neîntemeiată. Apărarea unui Român nea unui proces pe care îl au român la judecătoria din Arad s’a desbătut mai zilele trecute următorul dialog între judecate Judecătorul: D’apoi d-ta nu eş mânui spăriat îşi făcu cruce şi doamne fereşte, die nu sânt oamenii ăştia sânt din satul me ei încă ştiu că sânt om cinstit şi­­ îşi poate închipui fiecare faţa cu dintele, care Înţelese vorbele : * Gramatici slovace în mână au sosit la „Institute foarte practice, în scoarţe elegi cu preţul de 1 fi. 25 cf. exen Norocul „patrioţilor" sânt cei mai norocoşi muritori , toate le merg după pofta viii să caşte gura pentru­ ca, ori-şi­­li­ se împlinească. Numai cât­­ foarte fistichii, aşa că de unnii nu ştiu ce vreau. Pe lâfl I mai au şi concursul că dBBH, ei pretind mâna întreagă« fost destul că ludapniaflHHlH rangul de a doua capiiilB pretins şi o curte regală separi Li­ s’a dat. Ce s’au gândit ei i­telul regal din Buda lipseşte s lui, să-’l cerem şi acesta Ad'­noştinţa M. Sale Monarchului M. Sa a dat ordin ca să se cai anume pentru castelul din Buc singur lucru le mai lipseşte pen lor să fie deplină: armată naţio • Dela Ligă. Cetim în fo­nia ce am primit astăzi: As universitari s’au întrunit în nun la localul Ligei culturale pentr mina ţinuta faţă cu monstruos Memorandului de la 7 Maiu, şi alţi 2 membri în comitetul n­sionând dnii C. Vasiliu şi C. D ce comitetul face o scurtă da despre cele­ ce au făcut până ai cursul colegilor lor pentru că vor ţina din incidentul proces““ toate disposiţiile luate de ce sens. Se face alegerea celor­ reuşesc domnii studenţi: Anpa sătescu. Urăm studenţilor deplină şi aşteptăm o mişcă energică. Aceleaşi foi primesc mătoarea depeşe din Pai aseară a Ligei culturale, asistat vicepreşedintele Sc­­­cuii franceze Preţ. Răspunzând la sal venire, dînsul a făcut urări că­tre reuşita causei naţionale. Români de simpatiile Franciei, la eşire dl Preţ a fost obiectul roase ovațiuni.* Știre militară din Ron­galul Dorna, comandantul o armată va fi înaintat la gradul divisie cu ziua de 8 Aprilie, si seară.* Știre teatrală, în ziua se va representa în sala Tea din București în beneficiul artis­ti P. Liciu piesa „O scrisoare nascuta comedie a dlui Caragia * O nuntă cu sfîrşit tra, trecută s’a întâmplat în comun Battyány, lângă A­­­b­a - R tragic care a emoţionat întreag în acea zi a avut loc în bise: cununia economului Stefan S c­­ Szárhegy cu o frumoasă anume Maria Kariovit­s. A urmat ospățul, la care au luat­­ de oaspeţi. Terminându-se ospă

Next