Tribuna, iunie 1894 (Anul 11, nr. 113-133)

1894-06-10 / nr. 120

Anul XI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */« an 2 fl. 50 cr., »/» an 5 fl., 1 an d­ A. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr.,­­» an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: an 10 franci, »/* an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Vineri 10/22 Iunie 1894 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Ap­are în fiecare zi de lucru Nr. 120 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la libr­irii. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un numer costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Venerabilul president al par­tidului naţional român, dl Dr. Ioan Raţiu a primit ieri cu numérul 71/1894 reservat o adresă dela fi­­şpanul comitatului Sibiiu și comite săsesc, dl Gustav Thalmann. Prin această adresă ni se face cunoscut, că ministrul de interne a ordonat următoarele: Până la o constituire pe basa unor statute, care să fie aprobate de ministerul de interne, membrii conducători ai partidului național să înceteze cu acțiunea lor, respec­tive să nu urmeze a lucra în di­recția de până acum; adresa să se aducă la cunoştința tuturor membrilor conducători ai partidului. Presidentul, dimpreună cu de­­legațiunea comitetului național, a şi deliberat asupra ordinului mi­nisterial, încă azi, membrii con­ducători ai partidului vor fi avisați. Din parte-ne vom reveni cu amănunte asupra acestei noue voi­­nicii a stăpânirii ungurești, care ține să dee, pe fiecare zi, dovadă că vrea cu desăvirșire să ne scoată din lege. 10 Ca în Rusia. Zilele trecute un ziar din Bucu­reşti arăta goana miserabilă, la care sânt expuşi fraţii noştri din Basarabia. Foile ungureşti au grăbit să re­producă scrisele colegilor din Bucu­reşti, nu însă pentru a protesta contra negrei barbarii, ci ca să poată zice: „Ei, vedeţi, nu în Ungaria numai, ci mai ales în Rusia sânt Românii prigo­niţi!“. . . Şi ţesănd înainte pe această canava, au ajuns la conclusia, că în statul ungar le merge de minune Ro­mânilor; „nemulţumirile sunt inversiuni de ale agitatorilor fără suflet“. Eata cum scrie despre noi între altele „Magyarország“, numărul de la 15­­. c.: Cine cunoaşte ţerănimea valahă dintre munţi, care îşi tîrîe zilele în cea mai mare sărăcie, acela nici acum nu poate zice despre dînsa decât că e incultă, um­ană şi că preten­­siunile de vieaţă ale sale sunt foarte puţine. Ţeranii români se mulţumesc cu rachiu, mă­măligă şi ceapă, cu îmbrăcăminte proastă, câteva soirenţe. . . Ear’ în casă nu au mai multe mobile, de cât poate duce în spinare un Ţigan. . . Şi aceşti oameni ar pută să aibă acele înalte aspiraţiuni po­litice, căror se dă expresie pe Câm­­pul­ Libertăţii de la Blaj, la Sibiiu, Braşov şi Cluj? Nu reflectăm nimic la păcătoasa calomnie şi batjocură pe care ziarul unguresc o aruncă asupra ţerănimii noastre numai pentru­ ca presentându-o ca inferioară, să poată tăgădui îndrep­tăţirea, legitimitatea înaltelor noastre aspiraţiuni. Vrem să accentuăm numai, că în­tre acest mod de a combate prin foi o naţiune şi între a oprima cu forţa, din punct de vedere etic nu este absolut nici o deosebire. Bar’­că intenţia cât e de criminală, reese din următoarele rînduri, pe care le găsim mai la vale în articolul amin­titei foi: Trebue,­ântâiu de toate să luăm din mânile acestui element şcoalele, în care îşi cresc proseliţi plini de ură de rasă. Statul maghiar să pună în aceste şcoale învăţători patrioţi. Să închidă apoi preparan­diile gr.-or. şi gr.-cat.; statul el singur numai să-­şi crească cetăţeni şi cetăţene. Leafa preoţească să fie strînsă şi dată prin oficiul de dare; car’ dacă vre-un popă agită ori comite tradare de patrie, să fie alungat ori arestat, învăţătorii pentru aceleaşi păcate să fie amendaţi şi aruncaţi în temniţă. Aceeaşi soarte, asprită încă, să o aibă apoi advocaţii şi proprietarii. Ear' legea de presă să fie aplicată cu mai multă severitate. Ear’ până­ ce se pot face aceste lucruri, în Ardeal să se trimită un comisar regal, cam de felul contelui Bethlen Gábor, cunoscut des­pre energia sa, ear’ punctele expuse ardeleneşti să fie tixite cu soldaţi maghiari, ca să se pună odată capăt mişcărilor valah­e. Ei, când se găseşte ziar maghiar (organ al celui mai radical partid) care scrie în chipul acesta, când pe fiecare zi stăpânirea dă dovadă că în acest sens vrea să resolve chestia naţionalităţilor, întrebăm: Ce deosebire mai este între pretinsul regim constitu­ţional maghiar şi între mârşa­vul despotism rusesc? O spunem noi. Despotismul rusesc se sprijineşte pe milioane de baionete, dare viţiosul re­gim maghiar isvoreşte din creeri bolnavi, nebuni, întocmai după­ cum are să se surpe însă stăpânirea rusească, a cărei forţă nu e morală, ci brutală, aşa are să se sfîrşească şi cu stăpânirea actuală din sta­tul nostru, stăpânire care n’are la spate-’i nici iubirea ori supunerea oarbă a po­poarelor, nici chiar milioanele de baio­nete , ci forţă-’şi ia numai din răbdarea prea îndelungă a naţionalităţilor. 3/15 Maiu 1848. DISCURSUL lui Simeon Bărnuţiu, rostit la 2/14 Maiu 1848 în biserica catedrală din Blaj. (Urmare şi fine.) Fraţilor! Să nu cugete cineva, că aş înţelege uniune dogmatică, confesională, reli­­gionară prin uniunea de care vorbesc. Sco­pul meu nu e a chema pe Români la uniune confesională, ci la uniune naţională, cu care au fost uniţi între sine Românii şi atunci, când nu erau pe pământ formele religiunilor cele de astăzi, şi vor fi şi când nu vor mai fi acestea. La această uniune îi chem eu pe Români cu toată seriositatea, pentru­ că sunt convins din profundul inimii, că naţiunea ro­mână nu s’a adunat aici ca să se facă unită sau neunită, ci ca să se facă liberă înainte de toate, apoi cultă şi fericită; libertatea însă nu e legată, nici se cade a fi legată de o re­­ligiune sau de alta, ci trebue să fie comună tuturor religiunilor; cel­ ce leagă libertatea de religiune, n’are idee nici de libertate nici de religiune, şi merită compătimire ca un fana­tic rătăcit, sau dispreţ ca un răutăcios. Deci eu zic, să nu încercăm nici o uniune religio­­nară, ca să nu tulburăm uniunea aceasta fră­ţească naţională, care se află acum între Ro­mâni, fără de care nu se poate scoate la cale nici un lucru necesar spre restaurarea şi în­florirea naţiunii noastre; nu se poate tulbura bună înţelegerea Românilor cu nimic mai uşor decât cu proselitismul religionar, care­­i-a sfâşiat pe Români până la episcopul Ioan Bob; numai de când a încetat acest proseli­­tism sub ultimii doi episcopi uniţi, de atunci au pace Românii, şi numai de atunci înflo­reşte între ei această frăţie îngerească, care o vedem personificată în adunarea presentă. Ce se ţine de unire şi neunire, aceasta, ca un lucru al conştienţei, trebue lăsat pe sufle­tul fiecărui Român şi fiecărei comunităţi, să vază şi să-­şi aleagă cu voe liberă, dacă îi cere fericirea, cultura şi pacea din lăuntru, ca să fie unit sau neunit; ori­ce proselitism despre partea altora în acest obiect este crimă în contra păcii naţionale; cine poate asigura că s’ar pută face o uniune ca aceasta reli­­gionară într’o parte sau într’alta? Şi cunos­când misterul lucrurilor religioase despre o parte, car’ despre alta fanatismul şi măies­tria celor­ ce-’şi peseuesc folosul în turbure la asemenea Impregiurări, cine poate asigura, că va sta mâne şi dacă s’ar face astăzi ?­au nu se poate scula astăzi un Sofroniu, mâne un Atanasiu, ca se predice, unul în contra uniunii cu pălăria în bâtă, celalalt pentru uniune cu icoana sinodului dela Florenţa în rudele praporilor neunite ? Şi atunci ce va fi de pacea, causa şi fericirea naţională? Aşadar’ Românii să nu încerce nici o uniune religionară, ci se întărească legătura uniunii naţionale, ju­­rându-’şi credinţă, că nici o împregiurare nu-’i va abate de la causa naţională. Dacă vor ră­mână Românii în această uniune naţională, atunci vor ridica cu puteri unite fonduri na­ţionale, şcoale pentru comunităţi, gimnasii, academii, universităţi, institute de arte, so­cietăţi de economie, de ştiinţă, şi prin ace­stea îşi vor câştiga respect şi valoare în lume ; îndată­ ce se vor apuca de aceste condiţiuni necesare ale vieţii naţionale, vor vedea, că problema naţiunii nu se desleagă certându-se pe pământ asupra unor lucruri, care nici în cer nu sânt defnite, ci că la acelea se cer toate puterile naţiunii, de-ar mai fi încă îm­părţite în de două­ ori două confesiuni, pe care însă uniunea naţională nu le supără; din contră, uniunea religionară se luptă în contra tuturor confesiunilor şi surupă şi uniunea na­ţională. Din această uniune sărbătorească şi obli­gată cătră causa naţională, urmează, ca Ro­mânii să nu-­şi mai încreadă causa episcopilor singuri. De 150 de ani, de când cunoaştem mai cu deamăruntul întâmplările Românilor, causa naţiunii române au purtat-o numai episcopii singuri, şi iată că naţiunea până acum n’a făcut încă nici un pas înainte; ea trage şi astăzi tot în jugul constituţiunii ungureşti, 311 care trăgea la 1744, când dede pentru prima­­dată Inocenţiu petiţiunea pentru naţionalitate. Ce este causa? Pe Inocenţiu ’l-au încurcat în proces, de a fost constrîns a lua lumea în cap. Lui Aron ’i-au dat o înţelegere, ca să nu ese din sfera sa cea preoţească la lu­cruri politice. Pe Rednic şi pe Gregoriu Maior ’i-au abătut dela politică la predicarea uniunii. Pe Ioan Bob îl făcură, de s’a lapădat de causa naţională, care o aşternuse însuşi în numele naţiunii la dieta din 1791; această ru­găminte a Românilor din 1791 e cunoscută publi­cului, fiindcă a tipărit-o încă atunci Eder Sasul cu note, însă proiectul dietei de atunci, aşternut Maiestăţii, la rugămintea Românilor, e cu­noscut până acum, în acest proiect de lege zice dieta, că episcopul I. Bob a aşternut două petiţiuni, una pentru toată naţiunea ro­mână, alta pentru clerul unit (ce? doară cle­rul unit nu este parte a naţiunii române, ca să fie necesară petiţiune separată pentru el ?); dieta se apucă în preamblul proiectului a demonstra, că Românii de astăzi nu sânt strănepoţii Românilor vechi, afară de cei din Hunedoara, care un proiect zice: că petiţiunea aceasta nu cuprinde dorinţele naţiunii române, ci ne et foetus tantum quorumdam inquietorum ingeniorum, id quod ipse illustrissimus Do­minus Episcopus Fogarasiensis Joannes Rabb in medio Statuum cons­tutus confessus estu, adecă, că petiţiunea naţiunii ar fi numai năs­­cocitura unor capete neastâmpărate, — aşa au făcut inimicii Românilor totdeauna şi aşa fac şi în ziua de astăzi, că reduc dorinţele tuturor la unii puţini, ca să-’i pedepsească pe aceştia şi să-’i asuprească pe toţi, — cine ar fi crezut, că episcopul Bob va compromite causa, vieaţa şi onoarea unei naţiuni întregi cu o declaraţiune ca aceasta! însă aceasta aşa fu, şi e învăţătură deajuns, ca naţiunea să nu-­şi lase causa şi vieaţa nici pe sufletul unui om singur, fire­ar şi episcop, nici pe inima acelora, pe care îi pun în diregătorii străinii şi-­i plătesc anume, pentru­ ca să le spună Ro­mânilor că ei nu pot purta diregătorii la stat ca Români, că naţiunea română nu se poate recepe ca să fie alăturea cu celelalte naţiuni, că în aceste impregiurări nici vorbă nu poate fi de naţionalitate română, nici de guvernare în limba română, că institutele şi şcoalele nu pot fi decât ungureşti, şi că Românii nici lipsă nu au de institute şi şcoale naţionale, nici împregiurările nu iartă ca să lucre şi Românii pentru existenţa, cultura şi fericirea lor şi al­tele asemenea; pe aceştia bine să-ş i cunoască Românii şi să se ferească de ei ca de nişte duşmani ai culturii omeneşti, care o împedecă în partea naţiunii române, când îi opresc pe Români de la cultura naţională numai pentru folosul lor cel privat; un om înţelept, fie epis­cop sau secular, nici îmbiat nu va lua singur asupră-­şi causa naţionala, cu atât mai puţin se va duce la Viena fără plenipotenţă dela naţiune, cum s’a dus I. Bob cu servul Ada­­moviciu, ci, ca spiritul nevăzut va învăţa pe naţiune cum să urmeze exemplul altor naţiuni luminate şi fericite, folosindu-se de toate mij­loacele, de însoţiri, adunări politice şi biseri­ceşti, ridicând fonduri şi institute naţionale, de care se servesc şi alte naţiuni pentru fericirea lor. Cum va merge economia casei, când va zice părintele cătră fiii şi domesticii sei: voi şedeţi, fiilor, şi dormiţi, că le voiu face cu toate; că va merge economia satului care va asculta de tabernatul ce le zice: oameni buni! nu mai araţi, nu mai sămănaţi, nu mai lucraţi nimica, veniţi la mine în ta­­berna de beţi, jucaţi şi ţineţi sărbătoare, că V Căsătoria civilă. După toate proba­bilităţile, a doua votare contra căsătoriei ci­vile se va face încă azi. încurcătura şi nesiguranţa e atât de mare, că nici unul dintre ziarele budapestane de azi nu îndrăsneşte să dee un prognostic pe care se jure, că aşa are se se întâmple. La forul european. Pentru a se înve­dera întregei lumi cul­te chipul cum s’a fă­cut instrucţia şi jude­cata în procesul Me­morandului, mai mulţi amici din România ai causei noastre vor scoate în­tr’o volumi­noasă broşură un fel de memoriu asupra procesului Memoran­dului. Cartea va apare în mai multe limbi euro­pene. Cererea de nu­litate se va da în toată extensiunea. Li­ se va alătura - şi aceasta e mai impor­tant - opiniunile ce se vor cere celor mai emi­nenţi jurisconsulţi ai Europei, cărora încă în zilele acestea li­ se va înainta istoricul amănunţit al faimosu­lui proces desbătut la Cluj. Domnişoarele române­ Ni­ s’a spus mai de multe zile, dar’ n’am vrut să dăm creziment, că domni­şoarele române care au eşit cu cocarde tricolore întru întimpinarea osândiţilor dela Cluj, vor fi date în judecată. Din isvor sigur primim acum ştirea, că în adever la judecătoria din Sibiiu s’a făcut arătare contra d-şoarelor ro­mâne, care — după a „patrioţilor“ pă­rere — s’au făcut culpabile de crima „trădării de patrie şi agitaţiune contra naţionalităţii. . .“ în curând deci d-lor vor avea onoa­rea să fie supuse unei inchisiţiuni ,,fin de siecle“. . . ungureşti Europa va avea de ce să se mi­nuneze. Raze vesele. Dela un amic din provincie pri­mim sub titlul de mai sus următorul articol: Subtitlul „Ceaţa se ’ngroaşe“, „Ha­zánk“, organ al exguvernamentalilor, eşiţi din partidul liberal în frunte cu fostul mi­­nistru-president Szapáry, în primul seu, datat din Budapesta în 12 iunie nr. 169, scrie un articol de mare importanţă, articol, care în mod obiectiv şi cu o critică ageră revarsă în reflex o lumină veselă pentru noi. Bătător la ochi­­, că deşi autorul iscusit anume­­şi-a dat silinţa a afla şi lumina, el totuşi ascunde încât poate şi se fereşte a da tocmai pe faţă adevăratele cause şi motive, care au pro­dus crisa ministerială. Aceasta cu atât mai vîrtos bate la ochi, cu cât autorul, într’adevăr, serios are de gând a face lumină, ca să spulbere „ceaţa“ din ochii „naţiunii“, de astă-dată din seamă afară îngrijată de pericolele ce par a-’i ameninţa „constituţiunea“. Dându-’şi seamă de cele petrecute, prin o critică fugitivă, afirmă că norii grei, care ameninţă „naţiunea“ şi constituţiunea ma­ghiară, în loc de a dispară, s’au mai condesat chiar acum după resolvarea crimei. Şi această părere nu e isolată, ci se menţine chiar şi în ziare guvernamentale ca „Pester Lloyd“ şi alte ziare de toate partidele. Decât lăudabilului zel al autorului, de a face lumină asupra adevăratelor motive şi cause ale crisei, îi lipseşte sinceritatea şi bărbăţia, de a spune „naţiunii“ îngrijate în­treg adevărul, clar şi lămurit, cu toate­ că-şi ştie pe deplin şi are cunoştinţe exacte spe­ciale despre întreg mi­nisterul, ba nu-­i lip­seşte nici chiar inima şi priceperea la aşa ceva. Autorul şi întreaga presă maghiară tre­bue deci că au prea serioase motive a încun­­giura frumuşel chestia. Pe noi Românii, acest lucru ne în­deamnă a fi bănuitori şi aci credem a afla nu numai reflexul luminei vesele din soarele mândru al viitorului nostru apropiat, ci credem a fi aflat şi dat de embrionul moti­velor şi căuşelor care au produs crisa şi credem a fi aflat şi secretul, de ce „ceaţa se întunecă“ chiar şi după resolvarea crisei la vedere în înţeles tot liberal resolvată. Vrem să ştim de ce ministerul Wekerle nr. L, precum zice autorul şi întreaga ziaris­tică, nu mai e Wekerle nr. ÎL, cel de după resolvarea crisei. Ce s’a petrecut deci? De ce nu cu­tează presa a spune întreg adevărul, ca „na­ţiunea“ să vază bine, la lumina zilei mari motivele şi căuşele speciale, care au pro­dus crişe şi să ştie precis motivele îngrijirii? De ce tot generalităţi? De ce nu întră încă orientarea şi liniş­tirea opiniunii publice maghiare? Aci să ascultăm pe observatorul ager însuşi, ce zice în articolul amintit: „Crisa e de aceea interesantă şi de o „deosebită importanţă, cu această ocasiune, „fiindcă a fost produsă de nişte factori, „care stau din afară de parlament, deci „prin cause externe. „De s’ar ascunde (rejtezik) însă causa „ori în conflictul, ivit între cele două case „ale legislaţiunii, ori şi în ţinuta Coroanei „ca al treilea factor legislativ, avem să cău­­­tăm căuşele, căci Interese importante consti­tuţionale pretind clarificarea acelora. „Ţeara trebue să ştie, că în conflictul „împrumutat al cercurilor de competenţă, care „au produs crisa, observatu-s’au formele con­stituţionale şi sistemul parlamentar n’a su­­­ferit ştirbitură. Căci mecanismul legislaturii „recere echilibrul puterii, care nu iartă să se „desvoarte un factor peste celalalt. De aceea „trebue descoperite naţiunii în sinceritate „şi fără perdea toate rasele acelor cause „externe, care au produs crisa, pentru­ ca na­ţiunea să-’şi facă o judecată clară şi să în­­„drepteze gravaminele ivite în acest conflict. „Despre mari interese e deci vorba, despre curăţenie în mânuirea c­o n s t­i - „tuţiunii. „Căci, dacă prin un singur abus rupem „drum în ori­ce direcţie prepotenţei, acel

Next