Tribuna, august 1894 (Anul 11, nr. 162-183)
1894-08-05 / nr. 165
P*«1 €58 Fiindcă le-a adus însă, caută să reflectez şi eu la cele Înşirate In rechisitor. Protestez înainte de toate contra unui astfel de procedeu. Ce are a face Replica şi Memorandul cu procesul de azi? Dacă autorii acestor opere v’au supărat, ’i-aţi osândit, şi încă greu. Să arătaţi Inse pe acusaţii de azi ca discipuli ai autorilor Replicei şi Memorandului numai pentru a se stoarce un verdict afirmativ, a nu spune că In articol prin ce au păcătuit, iată ce nu se poate admite. A veni apoi şi a se face procurorul echou al scriselor foilor ungureşti, care au zis că am publicat ştirea despre împuşcarea lui Lucaciu numai pentru a strica pacea dintre naţionalităţi, pe când în realitate noi am publicat svonul numai după ce el fusese Înregistrat în foile din Cluj, cată car’ un lucru nepermis unui procuror. Apoi, die procuror! Dacă în privinţa aceasta a neliniştit cineva spiritele, căutaţi pe aceşti oameni în apropierea d-voastre imediată, între ziariştii maghiari clujeni, căci „Tribuna“ şi „Foaia Poporului“ numai dupâ ce au scris foile d-voastre, au înregistrat şi ele svonul. Afirmaţia că noi ziariştii români agităm din meserie, e atât de veche şi am respins-o de atâtea ori, că mă mir că dlui procuror nu ’i-a fost silă s’o reproducă eară. Dar’ cât despre comparaţia ce o faceţi zicând că şi în alte state, ca în Francia, Italia etc. se procedează foarte aspru contra celor care vor distrugerea statului, protestez ca să ne asămănaţi cu socialiştii şi mai ales nu cu anarchiştii. Noi toată activitatea noastră am mărginit-o în cadrele legii şi este o simplă calomnie când organele d-voastre ne atribue intenţiuni pe care nu le avem şi este trist dacă d-voastră, die procuror, urmaţi exemplu presei ungureşti, căci în fundul inimii d-voastre nu cred să ne credeţi a fi de aceeaşi pănură cu anarchiştii. Ca să faceţi curtea să dee cu atât mai uşor verdictul, ziceţi că nu e ceva lucru mare şi greu să stai în temniţa ungurească, pentru că „custodia honostasu e un lucru aproape de invidiat. Die procuror! Dintre noi cei mai mulţi au stat în aceste temniţe, ştim ce însemnează traiul în ele. Vă asigur, că nimeni nu le doreşte. în caşul de faţă argumentul d-voastre este cu atât mai neadmisibil, cu cât e vorba ca clienţilor mei să li se dee temniţă ordinară, va să zică să fie puşi la discreţia procurorilor. Cea mai riscată afirmare e, că poporul român habar nu are de lupta noastră naţională, că la procesul Memorandului ţeranii români au fost aduşi dându-li-se diurne. Dar tocmai procesul Memorandului a dovedit splendid, cât de mult poporul întreg consimte cu tot ce conducătorii sei săvîrşeşte că au cuviinţă despre tot ce se întâmplă. D-voastră die procuror, aţi văzut măreaţa manifestaţie şi nici ca glumă răutăcioasă nu e de admis, că poporului ’i s’a plătit să vină şi să-’şi arete dragostea pentru şefii sei. Dar’ înşişi ziariştii maghiari au constatat acest lucru şi de sigur, dacă d-voastră n’aţi simţi că noi avem rădăcini în popor, nu ne-aţi prigoni aşa cumplit. Nu, poporul a adunat din propria-’i sărăcie şi a plecat la drum lung să manifeste pentru cei ce se expun în lupta naţională. Această manifestaţie este şi ea apoi o dovadă, că articolul încriminat scria despre agitaţie care exista, cărei ’i s’a dat expresie; a înregistrat deci, a făcut cunoscut o stare sufletească reală, n’a falsificat nimic, n’a întortochiat, deci n’a vrut să seducă, să agite prin denaturarea adevărului. Negaţiunea D-Voaste că cei osândiţi nu au simpatiile poporului, pe care pretindeţi că îl cunoaşteţi mai bine decât noi, deasemeni rămâne o afirmare, pe care nici-odată nu veţi dovedi-o, ci dimpotrivă, s’a dovedit contrarul. D-Voastră puteţi să ştiţi legi şi regulamente, puteţi să fiţi mai înţelepţi în orice. Un lalucru să ne admiteţi însă: noi cunoaştem poporul mai bine, poporul e cu noi şi când nu noi daţi, simte şi dînsul loviturile. Articolul vorbeşte de lovituri primite, este scris dinafară, cum iar’ puteţi afirma, că el e o agitaţie intenţionată. Da, puteau să agite lucrurile pe care le înregistra, acestea însă de D-Voastră, puterea de stat, erau săvîrşite şi dacă vă plângeţi că foaia noastră vă descrie rău în fiecare săptămână, vina nu noi, fideli Înregistratori, suntem, ci cei care dau prilegiu ca românimea întreagă să se agite. Agitaţia o săvârşesc foile D-Voastre, pe care însă nu le censuraţi; dispreţ şi ură ni se arată din partea D-Voastre, între care chiar pe banca juraţilor se află persoane cu atâta adversiune pentru orice este lucru românesc, încât după cum văzurăţi caşul cu dl Hegyesi, n’au răbdarea ca să asculte nici măcar 10 minute cetirea unui articol românesc. Vă gândiţi ce efect va face această expansiune de antipatie între Români? Şi nu v’aţi întrebat nici-odată, die procuror, oare când presa ungurească scrie violent contra noastră, e de mirat dacă noi răspundem pe acelaşi ton? în caşul de faţă violenţa stilului, dacă ea ar exista, ar fi cu atât mai descusat, cu cât articolul s’a scris pe o vreme de surescitaţiune generală, în ajunul procesului Memorandului, căci aşa fusese vorba, ca pertraactarea să se ţină la 23 Ianuarie. Articolul s’a scris apoi d’afară şi un ziarist trebue să înfăţişeze situaţia externă aşa cum e: dacă e agitată se publică articoli mai agitatori, dacă e linişte, articoli mai domoli. Să luaţi în consideraţie apoi, că redactorul responsabil e tinăr, era în prima lună a ocupaţiei sale, şi astfel chiar de ar fi primit articol contravenitor legii, îl judeca mai puţin sever şi-’l publica uşor în mijlocul agitaţiunii ce cuprinsese pe toţi Românii, agitaţie ce nici azi nu s’a potolit Aş mai zice ceva, onor, curte, privitor la acuză, dar’ dl procuror s’a mărginit a zice pur și simplu că articolul încriminat este punibil, să arate hotărît ce e punibil, nu s’a încumetat. N’a analisat, n’a încriminat pasage anume, ci s’a mărginit a face acusări vage, a afirma lucruri pe care eu tot atât de simplu nu le recunosc. Nu recunosc ca articolul să cuprindă agitare, nu că colegul meu Moldovan e vinovat pentru publicare, şi cu atât mai puţin recunosc culpabilitatea dlui Marschall, cărui de altfel nici legea nui-a recunoscut calitatatea de răspunzător pentru editură, din care causă s’a şi suspendat atunci „Foaia Poporului"1. Cer deci achitarea amândurora Asta cu atât mai osebit, cu cât numai dreptatea aţi servi respingând acusări nebasate şi cu cât nu noi, ziariştii români asmuţăm pe Români contra Ungurilor, cum afirmă dl procuror, ci puterea de stat ne împinge la lupta națională, pe care dl procuror o numește agitație.# După replica de cinci minute a procurorului Gócs, dl Russu Şirianu a duplicat zicând cam următoarele : Regret că dl procuror stărue, pentru a induce în eroare curtea, în afirmarea că noi am publicat cei dintâi u svonul cu împușcarea lui Lucaciu. Păstrez însă telegramele prin care ni se vestia acest svon din Cluj, după ce el se înregistrase deja In foile d’aici. Când în articol se scrie „Ungurii1* au făcut cutare şi cutare ilegalitate, înţelegem de sigur nu pe cismarul din Kecskemét ori pe vre-un ţeran ungur, nici totalitatea acestora, ci pe representanţii naţiunii dominante, pe guvernul unguresc, şi nici chiar patenta împărătească, oricât este ea de aspră, nu opreşte să aduci cele mai severe critici guvernului şi cele mai felurite comentarii actelor ce stăpânirea săvîrşeşte. Compătimesc pe dl procuror, că pentru a face pe juraţi să creadă că poporul nu este cu conducătorii sei, se pune şi aduce mărturie purtarea laşe a preotului Pre , care aici la tribunal de frica temniţei ,şi-a denegat iscălitura. Da, nu este de tăgăduit, că laşi se găsesc între toate popoarele. Şi între Unguri au fost de cei, careşi-au renegat principiile când au fost la strîmtoare. Caşul cu popa Prie cel mult dovedeşte, că şi între Români se află fricoşi. Denegarea lui Prie poate oare însemna că poporul român se lapădă de conducătorii sei? Fiindcă dintre zecimi de preoţi, care au stat deja în temniţă şi alţii care vin azi mâne, s’a aflat un fricos, asta însemnează că poporul întreg se lapădă de cei întemniţaţi ? Nu! Chiar caşul cu Prie, care abia mai are stare în sat, căci toţi îl hulesc şi osândesc, este o dovadă a nemărginitului devotament ce cu toţii avem cătră causa naţională şi luptătorii distinşi. însuşi Prie, văzând greşeala comisă, a căutat să se rectifice, ori cel puţin să se scuze pe calea publicităţii, şi dl procuror îl acusă greu înaintea Românilor când îi socoteşte ca lucru de laudă, că aici a negat ce a iscălit acasă, în set. Mai vorbeşte dl procuror de nbéke-joba ce li s’a întins Românilor, dar’ dînşii au refusat-o. Cum, „béke-joba, când zac în temniţă 15 dintre luptătorii noştri fruntaşi şi mânepoimâne Intră alţi 15, car’ procesele se continuă? Ce fel de pace este cea oferită de ministrul Hieronymi, pace să tăcem când loviţi suntem ? Unde veţi găsi Român nemernic să întindă dreapta celor ce lanţuri pune fraţilor sei?... V-aţi provocat, die procuror, la convorbirea mea cu ministrul de interne. Da,i-am spus şi d-sale, că câtă vreme ţine situaţia actuală încordată, sistemul actual de guvernare, între noi nu va găsi om care să creadă păcii ce se oferă. V’o pot spune şi D Voastre, şi dlor juraţi că nu, noi Românii n’avem nici se întindem, nici să primim dreapta spre împăcare, ci D- Voastră, puterea de stat şi toţi representanţii sei se încetaţi cu prigonirile, se încetaţi a vede că aici, la tribunal veţi resolvă marea chestie de la care depinde pacea în stat. UN DEPUTAT ROMÂN despre CHESTIUNEA TRANSILVANĂ. .. De câtva timp cetim în foile maghiare provocarea: guvernul român să fie cu toată Insistenţa ţinut să se opună tuturor influenţelor agitatorice ce ajung din Bucureşti în Ardeal. Mie îmi e cu totul necunoscut ce vor face în această chestie cabinetele din Viena şi Budapesta, dar’ ’mi se pare că mult nu ar pută face sau nimic bun. Schimbul de note, ce s’ar pută produce, ar trebui repede să înceteze, mai ales că guvernul român ar trebui să se provoace simplu la faptul, că el nu ia parte la agitaţiuni, că satisface perfect datoriile sale de vecin amical şi că s’ar provoca la bărbaţi de stat austro-ungari, care au recunoscut de repeţite ori atitudinea reală. Ne putem închipui, că cei din Budapesta nu ar fi mulţumiţi cu un astfel de răspuns, dacă ei ar cere o intervenţie aspră. E foarte greu de spus ce ar face un minister Catargiu într’un astfel de cas, dar, cum stau azi lucrurile şi dispoziţiile în România, este foarte probabil, că guvernul actual ar demisiona şi ar face loc unui cabinet naţional-liberal - Dimitrie Sturdza sau altul. Cum s’ar împăca apoi cei din Budapesta cu un astfel de cabinet eu nu ştiu, dar’ dovadă nu-i de lipsă, că raporturile amicale ar trebui să se strice bine de tot şi pe mai mult timp. Politicianii maghiari, care cer astfel de presiuni diplomatice, trec cu vederea două lucruri. 1. Guvernul român nu ar pute face mult în sensul pretensiunilor maghiare, ţinând cont de opiniunea publică. Ea poate şi trebue să intervină, dacă Românii indigeni sau din străinătate ar voi să plănuiască ori să facă ceva şi, ce ar ameninţa liniştea ori siguranţa statului vecin. Dar acei Maghiari, care umblau azi 30 şi 40 ani prin Anglia şi Francia, Italia şi Turcia îşi vor aduce mai bine aminte ce greu este a fixa limitele astorfel de consideraţii şi, ce puţin se poate obţină. Cum să poată împedeca guvernul unei ţeri cu presa liberă ca o broşură duşmănoasă Maghiarilor să nu se scrie, ca un profesor să nu ţină o cuvântare bombastică.... (etc..) De-aci încolo „deputatul român“ se ocupă cu Liga, cu aşa zisa „irredentâ“, de care zice: „Să nu se crează încă în Budapesta, că la noi „irredentiştii“ sânt atât de preţuiţi şi că în sfântul zel al patriotismului ar fi ajutaţi cu toate mijloacele“. După o scenă, în care satirisează cu o lubricitate puţin plăcută petrecerea „martirilor“ — autorul însuşi pune la acest cuvânt semnele „—“ — noştri în Bucureşti, continuă. Convingă-se Maghiarii că toţi aderenţii guvernului Catargiu, cu toate simpatiile lor foarte la înţeles pentru conaţionalii din Ardeal — ar fi foarte veseli, dacă dincolo de Carpaţi nu ar exista „o chestie română“. Şi anume din motivul deja pomenit, pentru că fiecare Român cu minte are în vedere raportul ţerii noastre cu tripla alianţă. „Deputatul român“ crede că „desfiinţarea legii electorale actuale din Ardeal şi pe lângă asta luarea de măsuri administrative binevoitoare din partea guvernului“ — ar fi de un bun efect. „O mişcare pătimaşe“ — sfîrşeşte „deputatul român“ — nu poate fi oprită în loc deodată când un laisser aller de douăzeci de ani şi o dibuire fără de plan şi provocaţiuni nechibzuite au adus-o din ce în ce la dimensiuni astăzi neliniştitoare. Subscrise. Vocile latine. (Urmare.) Prof Ascoi vorbeşte de autonomia în educaţie şi instrucţie şi caută analogiile din Austria cu stările noastre. Urmează apoi conferenţa lui Henri Gardoz de la Paris, o conferenţă asupra căreia s-a scris deja în „Tribuna“. El arată mai întâiu importanţa numerică a noastră, concludând că suntem „un grup important“, apoi face o privire istorică asupra luptelor noastre de a obţine egalitatea politică. Mişcările din urmă sânt precis şi bine zugrăvite. Urmează apoi o mulţime de iscălituri (autografe) de filo-români, dintre care însemnăm pe Max. Müller, Jules Simon, Leon de Rosny, Emile Burnouf,Leconte de Lisle, Lafargue, Francois Coppée, Marie Nizet etc. Mistral scrie o poesie în dialect provensal, în care-i zice României, că „rasele latine au recunoscut la glasul tău argintiu onoarea ce curge în sângele tău“. Foucher de Careil ne preţueşte ca fiind o prelungire a lumii latine în Orient, care i purtătoare a liberalismului. Ludovic Drapeyron scrie simpatie, cerând informaţii geografice. A. Espagne face o dedicaţie în dialectul languedocian, zicând României: „Tu eşti mică dar’ bravă! Şi se ştie, că un şoarece a salvat un leu!“ Louis Legrande admiră luptele României şi-ş i doreşte succese de prosperitate. Francia le doreşte ca unei surori şi amice. Albert de Quintana senator spaniol ne strigă! „Oh! fraţi din Orient! luptaţi cu perseveranţă, apăraţi pământul sfânt. . .“ Roux scrie o poesie în dialectul languedocian. Caicero, diplomat al republicei Salvador scrie: „Lipsa de patriotism anunţă în om suflet josnic, spirit meschin, inimă fără căldură. Adevăratul binefăcător al umanităţii este acela, care consacră forţele sale şi însăşi fineaţa sa întru a da independenţa ţerii sale natale“. Frid. Amouretti scrie un lung articol asupra „procesului unei naţiuni“. Alfred Beri pune în evidenţă antinomia dintre liberalismul principiilor maghiare şi intoleranţa faptelor. • Articoli asupra procesului au mai scris apoi: Charles Loiseau, ministrul Flourens, un anonim ce subscrie cu iniţialele R. O., Waterneau, G. Sarreau, care crede, că numai revoluţia poate resolva chestia noastră, Henri Rochefort, care zice: „Şi noi mergem la Rechanzin sub pretext a pune capăt sacrificiilor humane, când eroii de acest calibru se produc zilnic la câţiva chilometri departe de noi!“ A. Saissy citează după câteva reflexii vorba: „Cine samănă vânt, seceră furtună“. Clemenceau scrie un articol despre lupta de rasă, din care cităm trasa: „Românii au pentru ei dreptul. Acesta este un cuvânt mic dar. Maghiarii au ştiut să facă din el o mare forţă. Fie-le propria istorie o învăţătură“. Urmează un articol de Flourens, Sentupéry, Edoardo Calenda, apoi două poesii în dialect languodician de D. Bras. (Va urma) Prigoniri în provincie. Sân-Nicolaul-mare, 2/14 August 1894. Onorată redacţiune! • în Nr. 160 dela 11 August st. n. a. c. al preţuitului ziar ce redigeaţi în „Cronică“ sub titlul: Martiri români în Sân-Miclăuşul-mare reproduceţi după „Dreptatea“ o informaţiune, pe care şi aceasta a luat-o din foile patriorice din Bănat. Fiindcă totul este o mistificare a lucrului şi fiindcă în „Tribuna“ până în present nu s’a făcut nici o amintire despre caşul din chestiune, în interesul adevărului şi pentru ea on public cetitor al acestui preţuit ziar încă să fie orientat, îmi ţin de datorinţă a vă împărtăşi următoarele: înainte de începerea procesului Memorandului la Cluj, ca în toate locurile, unde se află Români aşa şi în Sân-Nicolaul-mare (corn. Torontal) interesul faţă cu sfânta causă a neamului nostru deştepta în noi dorinţa şi idea că dacă nu ne putem în persoană presenta prin o deputaţiune la Cluj, abarem printr’o telegramă de aderenţă să dăm expresiune simţămintelor noastre îmbărbătând pe scumpii noştri luptători naţionali. Idea aceasta fu ventilată pe stradă cu ocasiunea unei preumblări între câţiva inteligenţi din loc, cu care ocasiune se aflau de faţă şi câţiva ţerani, a căror însufleţire şi interes faţă cu causa într’atâta a încuragiat pe inteligenţi, încât numaidecât şi hotârîră a o executa. Deoarece în stradă era cu neputinţă a o concipia şi a scrie telegrama, rugarăm pe învăţătorul Antoniu Minişan, căci In apropierea locuinţei sale ne aflam, ca să ne pună la disposiţiune odaia sa, ceea ce dînsul cu plăcere face, care dl candidat de advocat Traian Stoicanescu concipiază următoarea telegramă: „ Departe sântem de voi, scumpi luptători ai sfintei noastre cause, dar în cuget sântem în mijlocul vostru. Suntem mândri cu voi. Trei milioane de Români representaţi astăzi înaintea juriului maghiar. Cu voi împreună trei milioane de Români privesc cu nepăsare la verdictul, ce li se croeşte, căci nu vom despera nicicând pânâ ce va mai curge sânge românesc prin vinele noastre, înainte deci cu fruntea deschisă, căci sfântă dreaptă şi a noastră a tuturora este causa, ce o representaţi. Noi vă urmăm până la moarte“. Acest concept fu descris şi cetit celor presenţi prin învăţătorul gr.-cat. Simeon Zehan şi fu primit de toţi cu însufleţire şi subscris. De faţă erau însă puţini, numai 9 inşi şi astfel cunoscând interesul faţă cu causa în popor, afla câm de bine a lăsa ca să fie subscris de cât se poate mai mulţi. Drept aceea măiestrul pelar loan Cotoşman se angagiază a umbla pe acasă pe la mai mulţi fruntaşi oferindu-le telegrama pentru subscriere. Cu această ocasiune primia de ici-colo și oferte benevole de 5—10 cr. pentru acoperirea speselor de expedare. Acesta este faptul în sine nevinovat, dar’ cu toate acestea producător de atâta îngrijire și svîrcoliri în puternicii zilei, căci iată ce se întâmplă: Lucrul ajunge la cunoştinţa fiscigăbirăului din loc, care numaidecât citează la sine pe Ioan Cotoşman şi confiscându-ş i telegrama cu peste 300 subscrieri şi crucerii adunaţi, sub pretext, că a colectat bani fără concesiunea prealabilă a dînsului, îl pedepseşte cu 8 zile închisoare Cu aceasta însă fisolgăbirăul nu se îndestuli, ci caută nod în papură pentru a se acăţa şi de fruntaşii inteligenţi, care au subscris telegrama. Nu se gândi mult şi şi făuri motivul, pe care să călărească. Risum teneatis, sub pretextul, că am ţinut adunare de partid (pártgyűlés) fără a ne cere concesiunea lui, ne pune zi de pertractare, citându-ne la sine pe ziua de 18 Maiu st. n. a. c. Numele acusaţilor e reprodus şi în notiţa, ce aţi binevoit a lua despre caşul acesta după „Dreptatea“, — deoarece numele sunt schimonosite de nu le mai poţi cunoaşte, voiu da aci numele celor 9 acusaţi, anume: 1. Traian Stoicanescu, candidat de adv.; 2. Antoniu Minişan, învăţător primar gr.-or.; 3. Simeon Zehan, teol. abs., învăţător gr.-cat.; 4. loan Cardoş, ajut. adv.; 5. George Şovac, friseul; 6. loan Cotoşman, maestru pelar; 7. Aureliu Buneu, comerciant; 8. Gligor Nedelcu, econom şi 9. Vasile Funari, econom Conştii de nevinovăţia noastră ne presentăm pe ziua pusă la pretură cu fruntea deschisă, siguri fiind, că fiscigăbirăul convingându-se, că a fost sedus şi rău informat ne va lăsa în pace. Ce să vezi însă! cu toate că la pertractare se dovedeşte lămurit, că adunare de partid nu s’a ţinut şi nici vorbă n’a fost de adunare convocată în regulă la timp şi loc anumit, ci totul a fost numai o convenire din întâmplare, totuşi fiscigăbirăul ne declară de vinovaţi şi cu vocea tremurândă ne enunţă sentenţă, pe basa căreia ne pedepseşte cu câte 50—50 fl. pe fiecare, eventual 10 zile închisoare. „Dreptate ungurească“ ara exclamat cu toţii şi ne-am depărtat liniştiţi în cugete şi resoluţi la orice eventualitate pentru causa sfântă. Deşi am prevăzut resultatul, am insinuat apelata la vicecomitere în contra acestei sentenţe başibozuceşti. în 4 August st. n. ni s’a publicat sentenţa forului al doilea, care nimiceşte sentenţa forului prim, pedeapsa însă o înăspreşte întrucât pe Traian Stoicanescu, Antoniu Minişan şi Ioan Cotoşman îi pedepseşte cu câte 8—8 zile, car’ pe ceialalţi 6 cu câte 5 zile închisoare nerăscumpărabilă prin bani. în sentenţă vicespanul recunoaşte însuşi, că nu există lege positivă pe basa căreia ne-a osândit, dar’ apoi totuşi ne-a osândit. Se provoacă la o decisiune curiată, care nici decum nu se poate aplica în caşul de faţă. Va să zică la stăpânirea noastră liberală în deşert căutăm dreptate, căci aceea pentru noi nu există. Putem dovedi oricât de evident, că suntem nevinovaţi, căci dacă sbirii ’şi-au pus ochii pe noi şi vreau să ne maltrateze, atunci aceasta o fac şi din chiar senin. Am apelat şi contra sentenţei forului ID, la minister. Ce resultat vom obţine de acolo nu ştim. Din precedente însă făcând deducţiune putem conclude. Fie însă ce va fi, schinginească-ne cum vor vrea, căci noi toate le vom suferi pentru apărarea celor mai sfinte ale noastre drepturi şi a existenţei noastre naţionale, fiind convinşi şi având firma speranţă, că odată chiar suferinţele noastre de azi vor fi acelea, care ne vor înălţa în viitor şi ne vor câştiga drepturile pentru care ne luptăm. In luptă sânt şi perderi, care fără luptă nu este învingere. Deja în caşul de faţă am câştigat ceva, căci la iniţiativa dlui Stoicanescu acuzaţii la pretură au pretins ca să TRIBUNA După duplica apărătorului, la ll/4 ore d. am. preşedintele, reasumând decursul pertractării şi dând spre cetire notarului cele 7 întrebări, adresate juriului şi §§-ii respectivi, predă actele juraţilor şi-’i provoacă ca să se retragă spre a aduce verdictul lor drept şi imparţial. Juriul după o consultare de I*/* ore se reîntoarce cu verdictul următor: Dl Gerge Moldovan este declarat vinovat cu unanimitatea voturilor, iare dl losif Marschall este achitat cu 6 contra 6 voturi. Pe baza acestui verdict tribunalul la 2 ore d. am. eninţă următoarea sentenţă: losif Marschall se declară şi judecătoreşte nevinovat şi şi se judecă drept spese avute cu acest proces în sumă de 40 fl.; George Moldovan se declară şi judecătoreşte vinovat şi se condamnă la 1 lună arest, la suportarea speselor în sumă de 47 fl. 50 cr., şi se confiscă 300 fl. din cauzia „Foii Poporului’** şi sentenţă să se publice în limba maghiară în fruntea foii. Condamnatul George Moldovan insinuă recurs de nulitate în contra sentenței. Kr. 165