Tribuna, august 1894 (Anul 11, nr. 162-183)

1894-08-05 / nr. 165

P*«1 €58 Fiindcă le-a adus însă, caută să re­flectez şi eu la cele Înşirate In rechisitor. Protestez înainte de toate contra unui astfel de procedeu. Ce are a face Replica şi Memoran­dul cu procesul de azi? Dacă autorii acestor opere v’au supărat, ’i-aţi osândit, şi încă greu. Să arătaţi Inse pe acusaţii de azi ca discipuli ai autorilor Replicei şi Memorandului numai pen­tru a se stoarce un verdict afirmativ, a nu spune că In articol prin ce au păcătuit, iată ce nu se poate admite. A veni apoi şi a se face procurorul echou al scriselor foilor ungureşti, care au zis că am publicat ştirea despre împuşcarea lui Lucaciu numai pentru a strica pacea dintre naţionalităţi, pe când în realitate noi am publicat svonul numai după­ ce el fusese Înregistrat în foile din Cluj, cată car’ un lu­cru nepermis unui procuror. Apoi, die procuror! Dacă în privinţa aceasta a neliniştit cineva spiritele, căutaţi pe aceşti oameni în apropierea d-voastre ime­diată, între ziariştii maghiari clu­jeni, căci „Tribuna“ şi „Foaia Poporului“ numai dupâ­ ce au scris foile d-voastre, au în­registrat şi ele svonul. Afirmaţia că noi ziariştii români agităm din meserie, e atât de veche şi am respins-o de atâtea­ ori, că mă mir că dlui procuror nu ’i-a fost silă s’o reproducă eară. Dar’ cât despre comparaţia ce o faceţi zicând că şi în alte state, ca în Francia, Italia etc. se pro­cedează foarte aspru contra celor care vor distrugerea statului, protestez ca să ne asă­­mănaţi cu socialiştii şi mai ales nu cu anar­­chiştii. Noi toată activitatea noastră am măr­ginit-o în cadrele legii şi este o simplă ca­­lomnie când organele d-voastre ne atribue in­­tenţiuni pe care nu le avem şi este trist dacă d-voastră, die procuror, urmaţi exemplu presei ungureşti, căci în fundul inimii d-voastre nu cred să ne credeţi a fi de aceeaşi pănură cu anarchiştii. Ca să faceţi curtea să dee cu atât mai uşor verdictul, ziceţi că nu e ceva lucru mare şi greu să stai în temniţa ungurească, pentru­ că „custodia honostasu e un lucru aproape de invidiat. Die procuror! Dintre noi cei mai mulţi au stat în aceste temniţe, ştim ce însemnează traiul în ele. Vă asigur, că nimeni nu le do­reşte. în caşul de faţă argumentul d-voastre este cu atât mai neadmisibil, cu cât e vorba ca clienţilor mei să li­ se dee temniţă or­dinară, va să zică să fie puşi la discreţia procurorilor. Cea mai riscată afirmare e, că popo­rul român habar nu are de lupta noastră naţională, că la procesul Me­morandului ţeranii români au fost aduşi dându-li-se diurne. Dar­ tocmai procesul Memorandului a dovedit splendid, cât de mult poporul întreg consimte cu tot ce conducătorii sei săvîrşeşte că au cuviinţă despre tot ce se întâmplă. D-voastră die procuror, aţi văzut măreaţa manifestaţie şi nici ca glumă răutăcioasă nu e de admis, că poporului ’i­ s’a plătit să vină şi să-’şi arete dragostea pentru şefii sei. Dar’ înşişi ziariştii maghiari au constatat acest lucru şi de sigur, dacă d-voastră n’aţi simţi că noi avem rădă­cini în popor, nu ne-aţi prigoni aşa cumplit. Nu, poporul a adunat din propria-’i să­răcie şi a plecat la drum lung să manifeste pentru cei­ ce se expun în lupta naţională. Această manifestaţie este şi ea apoi o dovadă, că articolul încriminat scria despre agitaţie care exista, cărei ’i­ s’a dat expresie; a înregistrat deci, a făcut cunoscut o stare sufletească reală, n’a falsificat nimic, n’a în­­tortochiat, deci n’a vrut să seducă, să agite prin denaturarea adevărului. Negaţiunea D-Voaste că cei osândiţi nu au simpatiile poporului, pe care pretindeţi că îl cunoaşteţi mai bine decât noi, deasemeni rămâne o afirmare, pe care nici-odată nu veţi dovedi-o, ci dimpotrivă, s’a dovedit contrarul. D-Voastră puteţi să ştiţi legi şi regulamente, puteţi să fiţi mai înţelepţi în ori­ce. Un la­­lucru să ne admiteţi însă: noi cunoaştem po­porul mai bine, poporul e cu noi şi când nu noi daţi, simte şi dînsul loviturile. Articolul vorbeşte de lovituri primite, este scris din­afară, cum iar’ puteţi afirma, că el e o agi­taţie intenţionată. Da, puteau să agite lu­crurile pe care le înregistra, acestea însă de D-Voastră, puterea de stat, erau săvîrşite şi dacă vă plângeţi că foaia noastră vă descrie rău în fiecare săptămână, vina nu noi, fideli Înregistratori, suntem, ci cei care dau pri­­legiu ca românimea întreagă să se agite. Agitaţia o săvârşesc foile D-Voastre, pe care însă nu le censuraţi; dispreţ şi ură ni­ se arată din partea D-Voastre, între care chiar pe banca juraţilor se află persoane cu atâta adversiune pentru ori­ce este lucru românesc, încât după­ cum văzurăţi caşul cu dl He­gy­esi, n’au răbdarea ca să asculte nici mă­car 10 minute cetirea unui articol românesc. Vă gândiţi ce efect va face această expansiune de antipatie între Români? Şi nu v’aţi în­trebat nici-odată, die procuror, oare când presa ungurească scrie violent contra noastră, e de mirat dacă noi răspundem pe acelaşi ton? în caşul de faţă violenţa stilului, dacă ea ar exista, ar fi cu atât mai de­scusat, cu cât articolul s’a scris pe o vreme de suresci­­taţiune generală, în ajunul procesului Me­morandului, căci aşa fusese vorba, ca per­­traactarea să se ţină la 23 Ianuarie. Artico­lul s’a scris apoi d’afară şi un ziarist trebue să înfăţişeze situaţia externă aşa cum e: dacă e agitată se publică articoli mai agitatori, dacă e linişte, articoli mai domoli. Să luaţi în con­sideraţie apoi, că redactorul responsabil e ti­­năr, era în prima lună a ocupaţiei sale, şi astfel chiar de ar fi primit articol contrave­­nitor legii, îl judeca mai puţin sever şi-’l pu­blica uşor în mijlocul agitaţiunii ce cuprinsese pe toţi Românii, agitaţie ce nici azi nu s’a potolit Aş mai zice ceva, onor, curte, privitor la acuză, dar’ dl procuror s’a mărginit a zice pur și simplu că articolul încriminat este pu­­nibil, să arate hotărît ce e punibil, nu s’a în­cumetat. N’a analisat, n’a încriminat pasage anume, ci s’a mărginit a face acusări vage, a afirma lucruri pe care eu tot atât de sim­plu nu le recunosc. Nu recunosc ca articolul să cuprindă agitare, nu că colegul meu Moldovan e vi­novat pentru publicare, şi cu atât mai puţin recunosc culpabilitatea dlui Marschall, cărui de altfel nici legea nu­­i-a recunoscut calita­­tatea de răspunzător pentru editură, din care causă s’a şi suspendat atunci „Foaia Popo­rului"1. Cer deci achitarea amândurora Asta cu atât mai osebit, cu cât numai dreptatea aţi servi respingând acusări nebasate şi cu cât nu noi, ziariştii români asmuţăm pe Ro­mâni contra Ungurilor, cum afirmă dl pro­curor, ci puterea de stat ne împinge la lupta națională, pe care dl procuror o numește agitație.# După replica de cinci minute a procurorului Gócs, dl Russu Şirianu a duplicat zicând cam următoarele : Regret că dl procuror stărue, pentru a induce în eroare curtea, în afirmarea că noi am publicat cei d­i­n­t­â­i u svonul cu îm­pușcarea lui Lucaciu. Păstrez însă telegramele prin care ni­ se vestia acest svon din Cluj, după­ ce el se în­registrase deja In foile d’aici. Când în articol se scrie „Ungurii1* au făcut cutare şi cutare ilegalitate, înţelegem de sigur nu pe cismarul din Kecskemét ori pe vre-un ţeran ungur, nici totalitatea acestora, ci pe representanţii naţiunii do­minante, pe guvernul unguresc, şi nici chiar patenta împărătească, ori­cât este ea de aspră, nu opreşte să aduci cele mai se­vere critici guvernului şi cele mai felurite co­mentarii actelor ce stăpânirea săvîrşeşte. Compătimesc pe dl procuror, că pen­tru a face pe juraţi să creadă că poporul nu este cu conducătorii sei, se pune şi aduce mărturie purtarea laşe a preotului P­r­­­e , care aici la tribunal de frica temniţei ,şi-a denegat iscălitura. Da, nu este de tăgăduit, că laşi se găsesc între toate popoarele. Şi între Unguri au fost de cei, care­­şi-au re­negat principiile când au fost la strîmtoare. Caşul cu popa P­r­i­e cel mult dovedeşte, că şi între Români se află fricoşi. Denegarea lui Prie poate oare însemna că poporul ro­mân se lapădă de conducătorii sei? Fiindcă dintre zecimi de preoţi, care au stat deja în temniţă şi alţii care vin azi mâne, s’a aflat un fricos, asta însemnează că poporul întreg se lapădă de cei întemniţaţi ? Nu! Chiar caşul cu Prie, care abia mai are stare în sat, căci toţi îl hulesc şi osândesc, este o dovadă a nemărginitului devotament ce cu toţii avem cătră causa naţională şi luptătorii distinşi. însuşi Prie, văzând greşeala comisă, a căutat să se rectifice, ori cel puţin să se scuze pe calea publicităţii, şi dl procuror îl acusă greu înaintea Românilor când îi socoteşte ca lucru de laudă, că aici a negat ce a iscălit acasă, în set. Mai vorbeşte dl procuror de nbéke-joba ce li­ s’a întins Românilor, dar’ dînşii au re­­fusat-o. Cum, „béke-joba, când zac în temniţă 15 dintre luptătorii noştri fruntaşi şi mâne­­poimâne Intră alţi 15, car’ procesele se con­tinuă? Ce fel de pace este cea oferită de mi­nistrul Hieronymi, pace să tăcem când lo­viţi suntem ? Unde veţi găsi Român nemernic să întindă dreapta celor­ ce lanţuri pune fra­ţilor sei?... V-aţi provocat, die procuror, la convorbirea mea cu ministrul de interne. Da,­­i-am spus şi d-sale, că câtă vreme ţine si­tuaţia actuală încordată, sistemul actual de gu­vernare, între noi nu va găsi om care să creadă păcii ce se oferă. V’o pot spune şi D Voastre, şi dlor juraţi că nu, noi Românii n’avem nici se întindem, nici să primim dreapta spre împăcare, ci D- Voastră, puterea de stat şi toţi representanţii sei se încetaţi cu prigonirile, se încetaţi a vede că aici, la tribunal veţi re­­solvă marea chestie de la care depinde pacea în stat. UN DEPUTAT ROMÂN despre CHESTIUNEA TRANSILVANĂ. .. De câtva timp cetim în foile maghiare provocarea: guvernul român să fie cu toată Insistenţa ţinut să se opună tuturor influen­ţelor agitatorice ce ajung din Bucureşti în Ardeal. Mie îmi e cu totul necunoscut ce vor face în această chestie cabinetele din Viena şi Budapesta, dar’ ’mi­ se pare că mult nu ar pută face sau nimic bun. Schimbul de note, ce s’ar pută produce, ar trebui repede să în­ceteze, mai ales că guvernul român ar trebui să se provoace simplu la faptul, că el nu ia parte la agitaţiuni, că satisface perfect dato­riile sale de vecin amical şi că s’ar provoca la bărbaţi de stat austro-ungari, care au re­cunoscut de repeţite­ ori atitudinea reală. Ne putem închipui, că cei din Budapesta nu ar fi mulţumiţi cu un astfel de răspuns, dacă ei ar cere o intervenţie aspră. E foarte greu de spus ce ar face un minister Catargiu într’un astfel de cas, dar, cum stau azi lucrurile şi dispoziţiile în România, este foarte probabil, că guvernul actual ar demisiona şi ar face loc unui cabinet naţional-liberal - Dimitrie Sturdza sau altul. Cum s’ar împăca apoi cei din Budapesta cu un astfel de cabinet eu nu ştiu, dar’ dovadă nu-i de lipsă, că raporturile amicale ar trebui să se strice bine de tot şi pe mai mult timp. Politicianii maghiari, care cer astfel de presiuni diplomatice, trec cu vederea două lucruri. 1. Guvernul român nu ar pute face mult în sensul pretensiunilor maghiare, ţinând cont de opiniunea publică. Ea poate şi trebue să intervină, dacă Ro­mânii indigeni sau din străinătate ar voi să plănuiască ori să facă ceva şi, ce ar ameninţa liniştea ori siguranţa statului vecin. Dar­ acei Maghiari, care umblau azi 30 şi 40 ani prin Anglia şi Francia, Italia şi Turcia îşi vor aduce mai bine aminte ce greu este a fixa limitele astorfel de consideraţii şi, ce puţin se poate obţină. Cum să poată împedeca guvernul unei ţeri cu presa liberă ca o bro­şură duşmănoasă Maghiarilor să nu se scrie, ca un profesor să nu ţină o cuvântare bom­bastică.... (etc..) De-aci încolo „deputatul român“ se ocupă cu Liga, cu aşa zisa „irre­­dentâ“, de care zice: „Să nu se crează încă în Budapesta, că la noi „irredentiştii“ sânt atât de preţuiţi şi că în sfântul zel al patriotismului ar fi aju­taţi cu toate mijloacele“. După o scenă, în care satirisează cu o lubricitate puţin plăcută petrece­rea „martirilor“ — autorul însuşi pune la acest cuvânt semnele „—“ — noştri în Bucureşti, continuă. Convingă-se Maghiarii că toţi ade­renţii guvernului Catargiu, cu toate simpatiile lor foarte la înţeles pentru conaţionalii din Ardeal — ar fi foarte veseli, dacă dincolo de Carpaţi nu ar exista „o ches­tie română“. Şi anume din motivul deja po­menit, pentru­ că fiecare Român cu minte are în vedere raportul ţerii noastre cu tripla alianţă. „Deputatul român“ crede că „des­fiinţarea legii electorale actuale din Ar­deal şi pe lângă asta luarea de măsuri administrative binevoitoare din partea guvernului“ — ar fi de un bun efect. „O mişcare pătimaşe“ — sfîrşeşte „depu­tatul român“ — nu poate fi oprită în loc deodată când un laisser aller de douăzeci de ani şi o dibuire fără de plan şi provocaţiuni nechibzuite au adus-o din ce în ce la dimensiuni astăzi neliniştitoare. Subscris­e. Vocile latine. (Urmare.) Prof Asco­­­i vorbeşte de autonomia în educaţie şi instrucţie şi caută analogiile din Austria cu stările noastre. Urmează apoi conferenţa lui Henri Gardoz de la Paris, o conferenţă asupra căreia s-a scris deja în „Tribuna“. El arată mai întâiu im­portanţa numerică a noastră, concludând că suntem „un grup important“, apoi face o pri­vire istorică asupra luptelor noastre de a ob­ţine egalitatea politică. Mişcările din urmă sânt precis şi bine zugrăvite. Urmează apoi o mulţime de iscălituri (autografe) de filo-români, dintre care însemnăm pe Max. Müller, Jules Simon, Leon de Rosny, Emile Burnouf,Leconte de Lisle, Lafargue, Francois C­o­p­p­é­e, Marie Nizet etc. Mistral scrie o poesie în dialect pro­vensal, în care-­i zice României, că „rasele latine au recunoscut la glasul tău argintiu onoarea ce curge în sângele tău“. Foucher de Car­eil ne preţueşte ca fiind o prelungire a lumii latine în Orient, care­­ i purtătoare a liberalismului. Ludovic Drapeyron scrie simpatie, cerând informaţii geografice. A. Espagne face o dedicaţie în dia­lectul languedocian, zicând României: „Tu eşti mică dar’ bravă! Şi se ştie, că un şoarece a salvat un leu!“ Louis Legrande admiră luptele Ro­mâniei şi-ş i doreşte succese de prosperitate. Francia le doreşte ca unei surori şi amice. Albert de Quintana senator spaniol ne strigă! „Oh! fraţi din Orient! luptaţi cu perseveranţă, apăraţi pământul sfânt. . .“ Roux scrie o poesie în dialectul lan­guedocian. Cai­cer­o, diplomat al republicei Salvador scrie: „Lipsa de patriotism anunţă în om su­flet josnic, spirit meschin, inimă fără căldură. Adevăratul binefăcător al umanităţii este acela, care consacră forţele sale şi însăşi fineaţa sa întru a da independenţa ţerii sale natale“. Frid. Amouretti scrie un lung ar­ticol asupra „procesului unei naţiuni“. Alfred Beri pune în evidenţă antino­mia dintre liberalismul principiilor maghiare şi intoleranţa faptelor. • Articoli asupra procesului au mai scris apoi: Charles Loiseau, ministrul Flourens, un anonim ce subscrie cu iniţialele R. O., Wa­­terneau, G. Sarreau, care crede, că nu­mai revoluţia poate resolva chestia noastră, Henri Rochefort, care zice: „Şi noi mer­gem la Rechanzin sub pretext a pune capăt sacrificiilor humane, când eroii de acest ca­libru se produc zilnic la câţiva chilometri de­parte de noi!“ A. Saissy citează după câteva reflexii vorba: „Cine samănă vânt, seceră furtună“. Clemenceau scrie un articol despre lupta de rasă, din care cităm trasa: „Ro­mânii au pentru ei dreptul. Acesta este un cuvânt mic dar. Maghiarii au ştiut să facă din el o mare forţă. Fie-le propria istorie o în­văţătură“. Urmează un articol de Flourens, S­e­n­­tupéry, Edoardo Calenda, apoi două poesii în dialect languodician de D. Bras. (Va urma) Prigoniri în provincie. Sân-Nicolaul-mare, 2/14 August 1894. Onorată redacţiune! • în Nr. 160 dela 11 August st. n. a. c. al preţuitului ziar ce redigeaţi în „Cronică“ sub titlul: Martiri români în Sân-Mi­cl­ăuşul-m­are reproduceţi după „Dreptatea“ o informaţi­une, pe care şi aceasta a luat-o din foile patriorice din Bănat. Fiindcă totul este o mistificare a lucrului şi fiindcă în „Tribuna“ până în present nu s’a făcut nici o amintire despre caşul din ches­tiune,­­ în interesul adevărului şi pentru­ ea on­ public cetitor al acestui preţuit ziar încă să fie orientat, îmi ţin de datorinţă a vă îm­părtăşi următoarele: înainte de începerea procesului Memo­randului la Cluj, ca în toate locurile, unde se află Români aşa şi în Sân-Nicolaul-mare (corn. Torontal) interesul faţă cu sfânta causă a nea­mului nostru deştepta în noi dorinţa şi idea că dacă nu ne putem în persoană presenta prin o deputaţiune la Cluj, a­barem printr’o telegramă de aderenţă să dăm expresiune sim­­ţămintelor noastre îmbărbătând pe scumpii no­ştri luptători naţionali. Idea aceasta fu ventilată pe stradă cu ocasiunea unei preumblări între câţiva inteli­genţi din loc, cu care ocasiune se aflau de faţă şi câţiva ţerani, a căror însufleţire şi in­teres faţă cu causa într’atâta a încuragiat pe inteligenţi, încât numai­decât şi hotârîră a o executa. Deoare­ce în stradă era cu neputinţă a o concipia şi a scrie telegrama, rugarăm pe învăţătorul Antoniu Minişan, căci In apropierea locuinţei sale ne aflam, ca să ne pună la dis­posiţiune odaia sa, ceea­ ce dînsul cu plăcere face, care dl candidat de advocat Traian Stoi­­canescu concipiază următoarea telegramă: „ De­parte sântem de voi, scumpi luptători ai sfin­tei noastre cause, dar­ în cuget sântem în mijlocul vostru. Suntem mândri cu voi. Trei milioane de Români representaţi astăzi înaintea juriului maghiar. Cu voi împreună trei milioane de Români privesc cu nepăsare la verdictul, ce li­ se croeşte, căci nu vom despera nici­când pânâ­ ce va mai curge sânge românesc prin vinele noastre, înainte deci cu fruntea deschisă, căci sfântă dreaptă şi a noastră a tuturora este causa, ce o representaţi. Noi vă urmăm până la moarte“. Acest concept fu descris şi cetit celor presenţi prin învăţătorul gr.-cat. Simeon Zehan şi fu primit de toţi cu însufleţire şi subscris. De faţă erau însă puţini, numai 9 inşi şi ast­fel cunoscând interesul faţă cu causa în po­por, afla câm de bine a lăsa ca să fie subscris de cât se poate mai mulţi. Drep­t aceea mă­iestrul pelar loan Cotoşman se angagiază a umbla pe acasă pe la mai mulţi fruntaşi ofe­­rindu-le telegrama pentru subscriere. Cu acea­stă ocasiune primia de ici-colo și oferte bene­vole de 5—10 cr. pentru acoperirea speselor de expedare. Acesta este faptul în sine nevinovat, dar’ cu toate acestea producător de atâta îngrijire și svîrcoliri în puternicii zilei, căci iată ce se întâmplă: Lucrul ajunge la cunoştinţa fiscigăbirăului din loc, care numai­decât citează la sine pe Ioan Cotoşman şi confiscându-ş i telegrama cu peste 300 subscrieri şi crucerii adunaţi, sub pretext, că a colectat bani fără concesiunea prealabilă a dînsului, îl pedepseşte cu 8 zile închisoare Cu aceasta însă fisolgăbirăul nu se în­destuli, ci caută nod în papură pentru a se acăţa şi de fruntaşii inteligenţi, care au sub­scris telegrama. Nu se gândi mult şi şi făuri motivul, pe care să călărească. Risum teneatis, sub pretextul, că am ţinut adunare de partid (pártgyűlés) fără a ne cere con­cesiunea lui, ne pune zi de pertractare, ci­­tându-ne la sine pe ziua de 18 Maiu st. n. a. c. Numele acusaţilor e reprodus şi în no­tiţa, ce aţi binevoit a lua despre caşul acesta după „Dreptatea“, — deoare­ce numele sunt schimonosite de nu le mai poţi cunoaşte, voiu da aci numele celor 9 acusaţi, anume: 1. Traian Stoicanescu, candidat de adv.; 2. Antoniu Minişan, învăţător primar gr.-or.; 3. Simeon Zehan, teol. abs., învăţă­tor gr.-cat.; 4. loan Cardoş, ajut. adv.; 5. George Şovac, friseul; 6. loan Cotoşman, maestru pelar; 7. Aureliu Bune­­u, comer­ciant; 8. Gligor Ne­del­cu, econom şi 9. Va­sile Fu­nari, econom Conştii de nevinovăţia noastră ne pre­­sentăm pe ziua pusă la pretură cu fruntea deschisă, siguri fiind, că fiscigăbirăul convin­­gându-se, că a fost sedus şi rău informat ne va lăsa în pace. Ce să vezi însă! cu toate­ că la pertractare se dovedeşte lămurit, că adu­nare de partid nu s’a ţinut şi nici vorbă n’a fost de adunare convocată în regulă la timp şi loc anumit, ci totul a fost numai o conve­nire din întâmplare, totuşi fiscigăbirăul ne de­clară de vinovaţi şi cu vocea tremurândă ne enunţă sentenţă, pe basa căreia ne pedepseşte cu câte 50—50 fl. pe fiecare, eventual 10 zile închisoare. „Dreptate ungurească“ ara exclamat cu toţii şi ne-am depărtat liniştiţi în cugete şi resoluţi la ori­ce eventualitate pentru causa sfântă. Deşi am prevăzut resultatul, am insinuat apelata la vicecomitere în contra acestei sen­­tenţe başibozuceşti. în 4 August st. n. ni­ s’a publicat sen­­tenţa forului al doilea, care nimiceşte sen­­tenţa forului prim, pedeapsa însă o înăs­preşte întrucât pe Traian Stoicanescu, An­toniu Minişan şi Ioan Cotoşman îi pedepseşte cu câte 8—8 zile, car’ pe ceialalţi 6 cu câte 5 zile închisoare nerăscumpărabilă prin bani. în sentenţă vicespanul recunoaşte însuşi, că nu există lege positivă pe basa căreia ne-a osândit, dar’ apoi totuşi ne-a osândit. Se provoacă la o decisiune curiată, care nici de­­cum nu se poate aplica în caşul de faţă. Va să zică la stăpânirea noastră liberală în deşert căutăm dreptate, căci aceea pentru noi nu există. Putem dovedi ori­cât de evident, că suntem nevinovaţi, căci dacă sbirii ’şi-au pus ochii pe noi şi vreau să ne maltrateze, atunci aceasta o fac şi din chiar senin. Am apelat şi contra sentenţei forului ID, la minister. Ce resultat vom obţine de acolo nu ştim. Din precedente însă făcând deducţiune putem conclude. Fie însă ce va fi, schinginească-ne cum vor vrea, căci noi toate le vom suferi pentru apărarea celor mai sfinte ale noastre drepturi şi a existenţei noastre naţionale, fiind convinşi şi având firma speranţă, că odată chiar suferinţele noastre de azi vor fi acelea, care ne vor înălţa în viitor şi ne vor câştiga drepturile pentru care ne luptăm. In luptă sânt şi perderi, care fără luptă nu este învingere. Deja în caşul de faţă am câştigat ceva, căci la iniţiativa dlui Stoicanescu acuzaţii la pretură au pretins ca să TRIBUNA După duplica apărătorului, la ll/4 ore d. am. preşedintele, reasumând decursul per­tractării şi dând spre cetire notarului cele 7 întrebări, adresate juriului şi §§-ii respectivi, predă actele juraţilor şi-’i provoacă ca să se retragă spre a aduce verdictul lor drept şi imparţial. Juriul după o consultare de I*/* ore se reîntoarce cu verdictul următor: Dl Gerge Moldovan este declarat vinovat cu unanimitatea voturilor, iare dl losif Mar­­schall este achitat cu 6 contra 6 voturi. Pe baza acestui verdict tribunalul la 2 ore d. am. eninţă următoarea sentenţă: losif Marschall se declară şi judecătoreşte nevinovat şi şi­ se judecă drept spese avute cu acest proces în sumă de 40 fl.; George Moldovan se de­clară şi judecătoreşte vinovat şi se condamnă la 1 lună arest, la suportarea speselor în sumă de 47 fl. 50 cr., şi se confiscă 300 fl. din cauzia „Foii Poporului’*­* şi sentenţă să se pu­blice în limba maghiară în fruntea foii. Condamnatul George Moldovan insinuă recurs de nulitate în contra sentenței. Kr. 165

Next