Tribuna, noiembrie 1894 (Anul 11, nr. 232-255)
1894-11-26 / nr. 252
Sibiiu, Sâmbătă 26 Noemvrie (8 Decemvrie) 1894 Nr. 252 Anul XI ABONAMENTELE Pentru Sibliu: 1 lună 85 cr., V* an 2 fl. 50 cr., V« an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., V* an 3 fl. 50 cr., »/» an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: »/« an 1C franci, ‘/i an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamente se fac numai plătindu-se Înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dl Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 crrceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Decemvrie st. v. cu preţurile din capul foii , invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. După adunare. 3. Program şi congres. Vorbisem de congresul naţionalităţilor. Resoluţiunea relativă la el sună verbal aşa: „VI. Considerând interesul capital ce se cuprinde în buna Înţelegere, In desvoltarea libera şi pacinica a tuturor naţionalităţilor, care toate împreună alcătuesc statul şi patria noastră comună, adunarea se pronunţă pentru întrunirea congresului naţionalităţilor, în care pe baza unui program comun, însă cu susţinerea nealterată a programului partidului naţional român, să lucrăm spre binele şi desvoltarea culturală, naţională şi politică a fiecărui popor“. S’a accentuat aşadar’, că la acest congres al naţiunilor nemaghiare principiile programului naţional nu se jertfesc. Programul naţional, care trebue să fie însă totdeauna înţeles cu deosebită privire şi la explicarea lui, cuprinde aşadar, principii, pe care, aşa se aşteaptă, le va primi şi programul unei acţiuni comune. Natural ar fi ca acesta să însemneze un progres faţă cu al nostru naţional, o concretizare de aspiraţiuni înălţate pe temeiul principiilor programului român, un adaus de cereri — aşa ceva ... Ce va fi şi ce azi nu ştim — vom vedea la vremea sa. Pentru azi trebue să ne mulţumim a indica ce însemnează stăruirea adunării din 28 Noemvrie asupra întregului program, deci şi asupra principiului din primul său punct, care-i autonomia. In cercurile noastre se ştia că ceva mai nainte de procesul Memorandului Dr. Raţiu a avut o convorbire cu şi dorită de ministrul Hieronymi. Acesta a provocat pe venerabilul president să abzica de autonomie şi a primit cu deosebită lipsă de graţie informaţiunea, că congresul naţionalităţilor — totuşi se va ţină. După această convorbire fără de nici un resultat, s’a poruncit accelerarea procesului, care avea să aşeze în liniştea întunerecului de temniţă pe „agitatori*. Şi mai apoi deşi în călătoria sa prin Ardeal Hieronymi nu a putut vorbi cu Românii, ce fugiră de el, s’a continuat mereu pe struna că „agitatorii“ nu vreau pace, şi că poporul e blând şi „prost“ ! Ministrul Hieronymi a vorbit şi el tot aşa în feluritele interviewuri, de care la timpul seu am luat şi noi notiţe. Şi câteva luni trecură ... Azi, după adunarea „grandioasă“, care a dat lumii prin resoluţia citată în fruntea acestui articol acelaşi răspuns, pe care Dr Raţiu ’l-a dat ministrului, se găsesc în fine şi ziare maghiare, care să recunoască, ca „Magyarország“, că „miopia politică nu se mai poate scusa cu teoria „câtorva agitatori In treacăt întrebăm şi pe „Indevendance Iburnaine“ ce zice de această in consonanţă admirabilă între Dr. Raţiu şi „intransigenţi“? Azi, după ce la adunare s’a accentuat încă odată autonomia alăturea cu de atâtea ori proclamata fidelitate cătră integritatea patriei şi când aceasta a displăcut foarte mult „patrioţilor“, cărora le rămase acum să mai zică, că asigurarea de fidelitate cătră patrie a fost formulată cam rece (?!?) — azi se discută, ca de pildă în „Kolozsvár“, asupra autonomiei, şi fără a mai vorbi, că ea ar fi o „tradare a patriei“. Nu sperăm, că acest ton va fi lăsat cu totul uitării, publiciştii şovinişti îl vor relua, dar’ e bine să-’i auzim ce zic acum într’un moment nemijlocit următor după declaraţia repetită în contra „irredentismului“. „Kolozsvár“ scrise în numărul seu dela 4 Dec.: „Uniunea Ardealului din 1848, a devenit condiţiune atât de indispensabilă pentru unitatea statului şi a naţiunii maghiare, încât naţiunea noastră nu mai poate se renunţe la această condiţiune. „Dar, se presupunem, că Ungaria ar fi destul de slabă, ori catastrofe mari ar sili-o să renunţe la unitatea de stat. Autonomia română a Ardealului n’ar pută fi realizabilă în mod practic , nici atunci. E adevărat, că majoritatea locuitorilor Ardealului o formează Românii, dar, în faţa acestei majorităţi numerice stă o minoritate considerabilă, chiar şi din punct de vedere numeric. Această considerabilă minoritate, aproape (?) un milion, o formează Maghiarii, Secuii şi Saşii. Ce s’ar face cu această parte a locuitorilor? — căci nu se poate să petroezi autonomia română Săcuilor şi Saşilor. Să se mai adauge cea mai(?) importantă împregiurare, că factorii aproape unici (!) ai culturii sânt Maghiarii(!) Săcuii(!) şi Saşii. „Nu se poate, ca o rassă culturaliceşte mai inferioară se domineze rassele cu mult mai culte şi mai avute, basată numai pe puterea numerică“. Acestea sunt obiecţii, ce nu mai merită dispreţ ca acasa de „tradarea de patrie“ şi se pot discuta şi foarte uşor şi înfrânge. La noi nu-i vorba ca autonomia să fie un mijloc de a stăpâni asupra Săcuilor şi Saşilor în puterea numărului, precum uniunea a fost un mijloc de a stabili stăpânirea asupra Românilor şi Saşilor. La noi este vorba de conservare și liberă desvoltare națională. a„__t... . _______î ....................1 .. iîxî..i •iKJOOliiHl Dwpui nUplCLU ai puniiuei noastre. Legile — sînt mijloace. Și autonomia este un mijloc. Și pentru aceea se găsesc și în Ungaria ca și aiurea neamuri, care nu cer autonomii având ori cerând legi de naţionalitate bine şi bogat dotate cu liberalism. Dar’ aceasta se face unde executarea legilor nu-i o minciună, ca la noi, unde sfinţenia legii se preţueşte, se respectează. Când autonomia ar garanta Românilor libera desvoltare, „ce s’ar face întreabă „Kolozsvár11, cu Maghiarii, Săcuii şi Saşii. Ni se cere un răspuns uşor la o întrebare, care numai celuice — fără motiv — se teme de răsbunare îi poate pare nesincer. Românii desigur nu şi-ar fi răuvoitori, ci ar căuta ca prin a lor înţelepciune şi lipsă de orice patimă să le facă cât mai uşoară uitarea, că odată au fost conduşi din Pesta. Mijloacele ţerii ar fi utilizate pentru scopurile culturale ale tuturor celor din ţeară. Această probă s’ar fi putut da deja la 1868, când dieta transilvăneană văzu pe Români şi le ascultă glasul român. Dar’ Ungurii nici nu au voit să facă proba aceasta, să dovedească lumii, eventual cu probe istorice reale, că ei trebue să pretindă unirea cu Ungaria, ca mijloc de a se salva de furioșii Valahi; ei au refuzat să între în dieta Ardealului, nu pentru-că „unitatea de stat* le dicta aceasta, ci pentru-că le o impunea, precum pretind ei „unitatea (!) naţiunii maghiare"1. înţelegem, pentru ce „Kolozsvár“ nu-’şi aduce aminte de 1863—1865, dar’ că autonomia ar implica o infracţiune a „unităţii de stat“, e demult dovedit ca fals. La 1881 ea era motivată şi cu sancţiunea pragmatică, care noi ştiam şi ştim bine, că această sancţiune pragmatică, pe care acum o dau în programul lor la iveală şi catolicii înseamnă indivisibila uniune a ţerilor casei de Habsburg. Constatăm aşadară, că noua declaraţiune pentru congres şi program a dovedit şi în acest rînd, că naţiunea română se identifică cu tendenţele celor Întemniţaţi şi a trezit şi în tabăra contrară câteva voci, ce meritau să fie puse în relief ca un progres şi nu-i vorbă, fragil, momentan, mic spre noi. TN o m_nn rrto nX f aIii ni r»n L tt UIU UI«U AilOt UU" 1 ! UI UU de „agitatorii" aici, ci de o lume agitată. Ele ni-au dat chiar câteva motive anti-autonomiste, dându-ne prilegiu a le Înfrânge. S’a pus încă odată în evidenţă conglăsuirea între şefii Întemniţaţi, program şi naţiune; s’a dat încă odată răspunsul, ajuns până în Anglia, că fără acest program şi fără şefi ce-’l representă — aici nu-i „linişte“, nu-i „pace“. FOIŢA „TRIBUNEI ’Mi-a fost ântâiul meu amor!Mi-a fost ântâiul meu amor, Speranţa mea dintâie... Şi vremea ’n loc c-aş fi oprit Din sborul meu neodihnit, Ca vecinic el, al meu iubit, Aproape şi-mi rimâiei... O, dragă viaţa ce-mi era! Caveam, vezi, pentru cine... Eu numai pentru el trăiam, Şi tot ce’n inimă aveam Cu el frăţeşte Impărţiam: Durere ca şi binel... Dar vremea repede-a trecut, Şi el e azi departe!... Şi eu nu ştiu de ce mai sunt? ! Azi traiu-mi dare pe pământ Nici rost, nici drag, nici creziment. De nici un bine parte!... ‘Mi-a fost ântâiul meu amor, Speranţa mea ântâie, Şi vremea 'n loc c-aş fi oprit... Dar vremea repede-a fugit Şi si mi-’l lase n’a voit Aproape si-mi rimâiei... Emilia... Bucovina. NOTIŢE ASUPRA SITUAŢIEI POLITICE De George Bogdan. .. Naţionalităţile Bucovinei şi politica lor. 1. Rutenismul. (Urmare.) Idealele rutene. Programul rutean trebue să pună în mişcare pe fiecare Român bucovinean, şi-’l arzd în inimă şi să-’l facă a-’şi pune toate puterile pentru a se opune fatalelor urmări ale lui. Acest program este motivat de Ruteni cu plângerile că sunt asupriţi. Notele mele, adause la traducerea programului lor au scos la iveală lucruri, care şi pentru ei vor fi foarte lămurit dovedite ca motive de plângeri — însă pentru Români. Alta, nu asuprirea română (!!), este originea acestui program şi voiu arăta-o deci în şirele următoare. Agresivitatea acestui program îşi are motivul în idealele ultime ale poporului rutean. Aceste ideale sunt până la un punct admisibile şi din punct de vedere austriac şi până la un punct sunt chiar sprijinite şi este şi logic să fie sprijinite de guvernul central I din Viena. Vieaţa acestor ideale să complică cu o direcţie politică, căreia li se zice direcţia „ucrainofilda. Să ne oprim ceva la ea. Rutenii tineri din Bucovina jură în poetul Ucrainei Taras Şevcenco, un poet de geniu, ale cărui osăminte zac pe malul Dniprului mult cântat de dînsul. Acest poet a făcut însă şi politică. A lui şi a prietinilor lui este ideea, concepută şi cultivată înainte de 1848, a unei confederaţiuni slave, al cărei cap să fie Ţarul şi ai cărei membrii să fie poporul rus, polon şi rutean, toate trei respectându-şi reciproc individualitatea naţională. Ca membru federal, poporul rutean avea si fee prin urmare o desvoltare liberă şi independentă şi de cătră Ruşi şi de cătră Poloni. Această tendinţă trebuia să le pară mai departe şi Ruşilor şi Polonilor, care stăpânesc peste milioane de Ruteni, o tendinţă de periculos separatism. Aceasta tendinţă de liberă desvoltare , despre care să susţine că un partid secret lucră şi azi s’o întrupeze în o formă politică, s’a numit ucrainofilism. Se dăm popoarelor ce-’i al popoarelor şi să mărturisim că ucrainofilismul este o direcţie salutară, câtă vreme el e duşman Rusismului şi Polonismului tot duşman , şi este » « ' » o direcţie, pe care guvernul austriac o poate proteja cu drept cuvânt câtă vreme este o desvoltare între graniţele sale, şi are tendinţa de a cultiva deosebirea etnică între Ruşi şi Ruteni şi a împedeca tot mai cu succes înrîuririle eventuale ale rusismului. Alta este vorba când punem întrebarea dacă acest »ucrainofilism« este representat cu fidelitate în Bucovina, dacă el este unicul scop, sau este şi mijloc de ridicare pentru câţiva egoişti şi mai ales dacă el este o mişcare populară ori este numai o propagandă ce cu greu devine populară? Eu am primit impresia că Şevcencianii din Bucovina nu sunt oameni capabili de mari înălţări ideale. Un om ideal nu să face niciodată instrument orb al unor scopuri, care nu concoardă perfect cu tendinţele şi principiile sale. Ear’ Rutenii tineri din Bucovina s’au făcut. In mânile cui ? Dacă trebue să judecăm după tatăl lor, după originea lor, care a fost Pino, presidentul ţerii, trebue să şi conchidem căi în mânile guvernului. Aceasta au spus-o şi deputaţii români într’un memoriu dat ministrului Taafife în Decemvrie 1892, când zic că »pentru provocarea acestor (chestiuni) au lucrat străini, nu indigeni, persoane care petrec vremelnic în Bucovina şi anume mai ales profesori, funcţionari, advocaţi şi iarăşi anume aflând sprijin la acele autorităţi înalte din ţeară, a căror problemă de stat de sigur va fi mai mult a face pace şi unire, decât a semăna discordie, neunire. *) *) Pag. 45 din manuscript. Memoriul nu-i tipărit încă, ba, ce-’i foarte curios, nu-’i cunoscut nici măcar celor mai de încredere oameni din partidul naţional!! Acele autorităţi au fost guvernatorii Bucovinei Pino şi Pace. Conchid deci că »ucrainofilismul« transplantat în Bucovina a luat un caracter de luptă nedreaptă şi mârşavă, nu reală şi ideală. Ruşii nu ’i-au protegiat; ei ’şi-au dat din contră mari silinţe să convingă pe Ruteni că între ei și Ruteni nu-’i nici o deosebire, că ei un neam ar fi. în răscoale polone s’au răsculat în unele districte și ei cu Polonii alăturea; pe timpul răsboiului crimeic să născuse teama că Rutenii conspiră dela spate; la 1863 istoricul Costomarov din Moscva ar fi anatemisat pe cei ce voesc să despartă Rusia mică ruteană de Rusia mare şi să-i creeze o existenţă deosebită. Aici, la aceşti Ruteni, Gherea, care va fi ştiind bine ce spune, zice că există un partid secret, care hrăneşte aceste tendinţe şi lucră să le realizeze.*) Gherea spune aceasta într’un studiu scris tocmai asupra lui Taras Şevcenco, idealul şi al Rutenilor tineri din Bucovina. Să căutăm totuşi care sunt hîrburile rămase pe pămîntul Austriei din frumosul vis al genialului Şevcenco. Şevcenco îşi propagase ideile sale încă înainte de 1848. La 1848 Rutenii galiţieni aveau pretenţii de a împărţi Galiţia; între ei se trezise, precum am văzut şi din memoriul citat mai *) In Calendarul social-democrat pe anul 1894. Vezi şi Bidermann, Die Ruthenen in Ungarn, II,, 1, p. 10 şi 11. Iubitul iostru Dr. V. Lucaciu, dupăcum ni se vesteşte din Seghedin, este încă tot bolnav, având dureri grele de „isias“. Medicii îl curează cu inducţiuni de electricitate şi cu masagiu. Morbul seu este provenit, hotârât din cauza edificiului rău, în care este un continuu curent, periculos chiar şi pentru cei mai tari bărbaţi. Ziarele maghiare, care din incidentul ducerii dlui Dr. Lucaciu la Sătmar spre a ’i se publica decisul tablei regeşti în causa ultimului seu proces, scriau că e deplin sănătos, vesel, gras, benchetuitor pe la gări etc. — au dat şi de astă-dată dovadă, că atunci când vorbesc despre un fruntaş bărbat român, nu sânt vrednice decât de cel mai profund dispreţ, pentru minciunile neruşinate ce publică despre dînsul. Literatura chestiei române s’a sporit earăşi cu două broşuri — zice o foaie maghiară. O váry Lipot, tovarăşul de armă al caraghiosului Pázmándy a scos o broşură despre Români, în care, după cum afirmă „Hazánk“ , combate pe distinsul publicist italian Roberto Fava. A doua broşură este a ilustrului necunoscut Korniss Géza, întitulată: „Hogyan oldjuk meg a román kérdést“. Autorul broşurii se ocupă cu originea, istoria şi limba, apoi cu rolul cultural şi politic al Românilor. Ziaristica maghiară dată de gol. Actul cerut de noi de la poliţie, pentru a dovedi străinătăţii ce mârşavi sunt gazetarii unguri, scriind minciuni despre adunarea din urmă, a fost publicat, afară de ziarele germane din patrie, de „Deutsches Volksblatt“, apoi cu un comentar bun de „Deutsche Zeitung", şi mai In urmă, în numărul seu dela 5 Dec. şi de „Allgemeine Zeitung“, marele ziar din München, care zice că s’a dat o probă „cât de puţin maghiarismul şi presa ce stă In solda lui este capabilă a aprecia obiectiv tendenţele Românilor“. Publicarea actului obţinut de noi de la căpitanul poliţiei, este socotită de „Allgemeine Zeitung cao datorie a presei germane care judecă nepreocupată şi cu dreptate“. Crisa ministerială. Sub titlul „Demisia guvernului“, ziarul „Budapesti Hírlap“ de la 6 Decemvrie scrie: „Ceea ce ieri era încă numai o combinaţie a bărbaţilor politici, astăzi este un lucru sigur: îndată după ce se va fi trecut peste discuţia „indemnity”-ului, guvernul îşi va da demisia“. Se fac deja şi combinaţiunile privitoare la noul cabinet. Mai mult se crede Intr’un minister Bánffy, fusionând cu Apponyi şi rămânând afară din cabinet Wekerle, Szilágyi şi Hieronymi. In legătură cu crisa ministerială, foile maghiare de azi comentează foarte viu şi faptul, că archiducesa Maria Terezia, care actualmente petrece cu bărbatul ei, archiducele Carol Ludovic în N. Tapolcsány, a trimis vorbă reuniunii femeilor catolice din Nitra, ca ele să convoace o adunare generală; ea, archiducesa, se declară gata a primi patronagiul și a asista la adunare. „Această atitudine a cumnatei Regelui, — scrie „ Budapesti Hirlap* — e privită ca şi o demonstraţie politică“.