Tribuna, noiembrie 1894 (Anul 11, nr. 232-255)

1894-11-25 / nr. 251

Pm*. 1002 Un meeting ţinut ieri la Sibiiu a luat o resoluţiune, declarând că decretul ministe­rial ungar disolvând comitetul central al par­tidului naţional român este inconstituţional şi nebasat pe nici o lege. Meetingul respinse imputarea că Românii din Transilvania se vor supune acelei decisiuni şi că vor privi activi­tatea lor politică ca pendentă de direcţiunea guvernului. Se decise mai departe menţinerea programului vechiu al partidului, punând cea mai deplină încredere în membrii comitetului central, şi protestând în acelaşi timp contra persecuţiunilor de ori­­­ce soiu incluzând variatele decrete legale, ordonanţe, regula­­ţiuni şi regule (rules and regulations) inten­ţionate de a avansa maghiarizarea ţerii. La fine, resoluţiunea respinse toate tendenţele irredentiste atribuite partidului na­ţional român. Corespondenţă din Bucureşti­(Situaţia parlamentară. — De la Ligă.) Bucureşti, 3 Dec. n. 1894. Corpurile legiuitoare n’au intrat Încă în desbaterile meritorice ale sesiunii. Primele şedinţe dela deschidere le-au petrecut cu for­malităţile constituirii, alegerii comisiunilor etc., din care foarte puţine conduşii se pot trage asupra situaţiei parlamentare. Relevant este numai atâta, că alegerile biuroului, atât în ca­meră cât şi în senat, au produs încâtva re­­sultate care nu pot fi tocmai intenţionate de guvern. Trecem peste alegerea din senat, unde dl V. A. Urechiă a obţinut, fără de a fi candidat oficial, 32 de voturi ca candidat la vicepreşidenţie, voturi date aproape nu­mai de conservatori, căci liberalii au votat cu bile albe, şi ne oprim la alegerea biurou­lui camerei. Aici unul din candidaţii guver­nului, dl M. Balş a rămas la prima alegere, întâmplată în 16/28 Noemvrie, cu 63 voturi în balotagiu şi numai a doua zi, printr’o nouă votare a fost ales, pe când dl Fr­e­v­a, candi­datul liberal a întrunit 58 voturi, iare dl Pencescu, candidatul conservatorilor disi­denţi 57. Acest număr mare de voturi în­trunite de candidaţii oposiţionali, neasemănat mai mare ca la constituirea din sesiunea tre­cută, admit conclusia, că disidenţa sporeşte între conservatori, şi de altă parte că ea este hotărîtă să lucre în înţelegere cu oposiţia li­berală contra guvernului. Ceea­ ce va se zică că posiţia guvernului conservator nu s’a în­tărit în decursul vacanţei parlamentare. Acea­sta va eşi, probabil, şi mai mult la iveală cu prilegiul desbaterilor ce vor urma, în special asupra proiectului de lege presentat de dl P. P. Carp despre exploatarea minelor. Sânt mulţi parlamentari ani, chiar şi între con­servatori, care găsesc că citatul proiect vio­lează siguranţa proprietăţii private, garantată în constituţie, şi astfel se presupune, că dacă guvernul va susţine neschimbat proiectul său, noi membri ai majorităţii vor întră în şirul disidenţilor. Viitorul va arăta întrucât gu­vernul poate suporta o nouă slăbire a rîndu­­rilor majorităţii.# Duminecă a ţinut secţia Bucureşti a Ligei pentru unitatea culturală a R­o­m­â­ni­­­o­i, în sala Ateneului, adunarea sa generală. Ordinea de zi a fost alegerea co­mitetului pe un nou period. Au fost de faţă la adunare cam vre­ o miie de membri ai sec­ţiei, şi alegerea comitetului a decurs în li­nişte şi armonie, fără nici o notă discordantă. Au fost aleşi dnii Al. Lupaşcu, V. Ro­­setti, G. Boambă, G. Palladi, G. Frunze­a, N. I. Iancovescu şi M. D. Florescu. în lista aceasta sunt representate elementele naţionale ale tuturor partidelor. Comitetul se va constitui în şedinţa sa, care va ave loc mâne, Marţi. Pentru orientarea ceti­torilor „Tribunei“ notez, că comitetul secţiei nu este a se confunda cu comitetul cen­tral al Ligei, care residează tot aici în Bu­­cureşti, nu s-a reales însă în pomenita adu­nare. Acest din urmă are conducerea gene­rală a Ligei, pe când comitetul secţiei este menit să înscrie membri din Bucureşti, să dea sărbări şi să facă diferitele demersuri pentru adunarea fondurilor. Astfel organisată secţia din Bucureşti sub comitetul precedent, presi­­dat de dl Vintilă Rosetti, prin zelul şi ac­tivitatea sa a şi isbutit ca în 2 ani ai exis­tenţei sale să înscrie de trei­ ori mai mulţi membri ca mai nainte şi să ridice venitul anual al secţiei Bucureşti dela 15—16 mii de franci la 70—80 de mii. Tot de la Ligă mai pot raporta, că un cetăţean din Piteşti, dl Stoian Hadgi Ianov a dăruit fondului Ligei suma considerabilă de o miie franci. Sigur că până când se găsesc, pe lângă mem­brii cari plătesc cotizaţiile ordinare, astfel de marinimoşi sprijinitori ai causei naţionale, Liga tot mai mult va creşte şi va înflori. * Nota Redacţiei. Din „Lumea nouă“ de cercuri scoatem o informaţiune, care con­sumă cu informaţiunea corespondentului nos­tru. „Lumea nouă, zice, în cercurile politice se spune, că pro­iectul de lege al minelor elaborat de dl P. P. Carp va determina o scisiune în sinul ac­tualei majorităţi. Conservatorii puri nu vor de loc să înainteze pe calea socialismului de stat. Faptul că subsolul e considerat prin le­gea minelor ca aparţinând naţiunii în anu­mite caşuri, in dispune pe conservatorii reac­ţionari. Se zice chiar că ar fi vorba, ca discu­­ţiunea proiectului dlui Carp să fie lăsată după votarea budgetelor, de teamă ca nu cumva să se întâmple vre-o scisiune puter­nică în sinul partidului pe tema legii mi­nelor, însemnătatea studiilor slave pentru Români. De Ioan Bogdan. (Urmare din nr .49). Dacă filologia slavă n'ar ară pentru noi Românii decât interesul general, ce­ea îl are pentru Germani, Francezi sau Englezi, ar merita să aibă un loc între studiile noastre universitare, ca o completare necesară a celoralalte studii istorice, filologice și lin­­guistice. Astăzi este un lucru recunoscut de toţi, că istoricii Europei, mai ales ai Orientu­lui european şi ai Bizanţului, precum şi lin­­guiştii nu se pot dispensa de cunoştinţa limbilor slave. Filologia slavă are însă pentru noi Ro­mânii o deosebită importanţă, o importanţă mai mare decât pentru toate celealalte po­poare neslave, deoare­ce noi, abstracţiune făcând de Litvani, suntem singurul popor ne­­slav în Europa, care am suferit o înm­urire directă şi statornică din partea Slavilor, îm­prumutând şi păstrând mai mulţi secoli limba, literatura şi cultura lor. Vieaţa noastră din trecut a fost de prin veacul al 6-lea încoace într’o nedespărţită legătură cu vieaţa popoarelor slave, care s’au aşezat în mijlocul şi în giurul nostru. încă din timpul invasiunilor barbare ne-au găsit aci Slovenii, acea seminţie slavă, care din locuinţele comune şi străvechi ale Slavilor s’au îndreptat spre sudul Europei şi au inundat Ziarul conservator „Indépendance Roumaine“ din Bucureşti ne face în uoul seu dela 2 Decemvrie n. onorul de a întră şi el în ceata celor­ ce com­bat „Tribuna“. Adevărat că deocam­dată ne combate foarte domol, într’un oare-care ton binevoitor, dar’ şi cu oare-care perplexitate — ştii ca omul care nu face treaba aceasta cu toată inima. Se vede cât colo, că mai marii ’i-au dat ordin să ne com­bată, dar’ nu este convins de argumentele cu care e silit să o facă. Argumentele însă îi sânt cam următoa­rele : Deşi spiritul ce domneşte între Ro­mânii de peste munţi este excelent, to­tuşi situaţia presentă şi un „punct ne­gru“, care este „intransigenţa agresivă şi răsboinică a unor individualităţi“. Aceste individualităţi am fi adecă noi ceşti de la „tribuna“, care prin sus po­menita noastră intransigenţă ne-am pus în conflict cu „şefii autorizaţi ai miş­cării naţionale, a cărei cea mai înaltă expresiune a fost dl Dr. Raţiu“. După această teribilă introducere ar crede cineva, că noi faţă cu „şefii mai tot teritorul vechei Panonii, Daciei-Tra­­iane, Moesiilor, Dalmaţiei, Macedoniei, No­­ricului şi Ibricului; aceşti Sloveni ne-au găsit aci, s’au aşezat între noi şi au trăit cu noi la un loc, până­ ce cu timpul ei au împrumutat limba noastră, dându-ne în schimb o parte din instituţiile lor sociale şi politice. Mai târziu am fost sub stăpânirea Bul­garilor în timpul primului lor imperiu şi am format împreună cu dînşii al doilea imperiu bulgar, care poartă din această pricină şi numele de imperiul româno-bulgar. De la ei am împrumutat slujba bisericească slavonă în biserică şi în stat. Aceste împrumuturi sunt foarte vechi, căci cele dintâi ştiri istorice din evul mediu asupra noastră ne găsesc cu limba slavonă în biserică şi în stat. Toate manuscriptele vechi găsite în ţerile noastre şi scrise de Români, precum şi toate actele voevozilor noştri munteni şi moldoveni, sânt făcute în această limbă. Aşadar, toate manifestaţiunile inteli­genţei româneşti din primele veacuri ale exis­tenţei noastre politice independente până în veacul al XVI. se făceau exclusiv în limba slavonă. Ea a continuat a trăi şi în veacul al XVII. lea, cu totul nu ne-am lăpădat de dînsa decât în veacul al XVIII-lea, pentru a împrumuta o altă limbă străină, pe cea gre­cească. Literile slave le-am păstrat, precum ştiţi, până mai acum 30 de ani. Şi să nu credeţi că limba slavonă era la noi o limbă moartă, întrebuinţată numai de popi în biserici şi de diaci în cancelariile domneşti, cum este d. p. astăzi limba latină în bisericile catolice. Nu. De limba slavonă se serviau Românii — bine Înţeles cărturarii adecă clerul mai înalt şi boierii învăţaţi — în afacerile lor zilnice. In această limbă se scrieau corespondenţele private, zapisele, foile de zestre, testamentele, documentele de moşii şi de judecăţi, cu un cuvânt, toate actele scrise, câte se obicinuiau pe vremurile acelea în relaţiunile dintre oameni. Ba ce este mai mult, în această limbă este depusă chiar istoriografia cea mai veche a ţerilor noastre. Cronicarii şi analiştii moldoveni ’şi-au scris cronicele şi analele lor până pe la sfîrşitul veacului al XVI-lea numai în slavoneşte şi sântem în drept a presupune, că tot aşa au făcut şi cronicarii şi analiştii munteni în tim­purile cele mai vechi.­­ Dacă dar’ limba slavonă, fie în dialectul bulgăresc, fie în cel rusesc, a slugit strămo­şilor noştri drept mijloc de comunicare a gândirii lor, nu sântem datori a o studia noi astăzi, cei cari ne ocupăm cu istoria neamului nostru, pentru a pută înţeege printrânsa scrie­rile rămase dela străbuni? Căci nimic din tot ce s’a scris în peroada cea veche a istoriei noastre nu puten înţelege fără de dînsa. Dar’ nu numai asta. Limba slavonă întrebuinţată de străbunii noştri cum între­buinţăm noi astăzi limbe franceză şi germană, sau cum se întrebuinţa în epoca fanariotă limba greceasca, n’a trecut fără să lase urme adânci asupra limbii româneşti. Se ştie prea bine, ce sumă enormă de elemente slave po­sede limba vorbtă astăzi de toţi Românii. Aceste elemente s’au introdus întrînsa pe două căi diferite: 1. prin contactul imediat şi zilnic cu Slavii, mai ales cu vechii Sloveni apoi cu Bulgarii, Polonii şi Ruşii, 2. prin ierarhia bisericească şi politică şi prin Impru-­ muturi literare. Este incontestabil că o mare parte din terminii slavoni întrebuinţaţi de toţi Românii, d. p. terminii privitori la ierarhia bisericească, au trecut în limba noastră pe cale literară; nu este însă mai puţin adevărat, că multe cu­vinte de origine slavă, atât din domeniul lumii din afară, cât şi din d­o m e n­i­u l stărilor sufleteşti, le-am luat direct dela Slavi, le-am împrumutat, aşa zicând, din gura lor, întocmai cum şi dînşii au împrumutat dela noi o sumă de cuvinte împreună cu o sumă de lucruri, pe care la­ ju* -,'iTzut ântâia­­dată la noi. Este" un lucru ştiut şi nu trebue­e insistăm aci asupra lui, că mare parte din terminii privitori la vieaţa pastorală şi la economia vitelor, cum sânt: cătun, strungă, baciu, turmă, chiag, brânză, urdă, zăr, rînză etc, ’i-au luat Maloroşii, Polonii, Slovacii, Cehii, Sârbii şi Bulgarii dela noi. Este dar’ de neapărată trebuinţă pentru a studia lexiconul limbii române, se ştim limbile slave, cu deosebire limba paleoslovenică, limba bulgară, sârbească, malorosă, rusească şi polonă. Lipsa acestor cunoştinţe la gene­raţia trecută de învăţaţi a fost causa că stu­diile noastre toxicologice au rămas până mai deunăzi aşa de slabe şi defectuoase Nu voiu ilustra aceasta cu multe exemple, căci de bună-seamă fiecare din d-voastră a avut­­ o casie să cetească destule în studiile sale de limbă românească. Etimologii ca a greşi din lat. gressus, nu din slav. greşiţi, ca grindă din lat. grunda, nu din slav. greda, dobândă din lat. de abunde „dau cu prisos“, nu din slav. dobada, etc. etc., se găsesc cu droaia în vechile noastre tratate gramaticale şi le­­xicologice. N’are cineva decât se iee In mână un dicţionar românesc din cele vechi, d. p. dicţionarul de Buda dela 1825 sau Glosarul lui Maxim şi Laurian dela 1871, şi să­’l compare cu dicţionarul etimologic al lui Cihac sau cu Magnum Etymologicum al dlui Haşdeu, ca se constate la fiecare pagină progresul cel mare al etimologiei române, realizat prin aceste două lucrări de .nerii. m­ ^.dflvAnat, că Cihac, prin tendenţa lui de a descoperi cât se poate de multe cuvinte slavone în limba română — tendenţă născută din reacţiunea împotriva celor­ ce căutau să as­cundă şi să elimineze aceste elemente — a produs în unele sfere ale publicului nostru o disposiţie dujmănoasă şi neîncrezătoare faţă cu studiile slave. Aceasta a fost însă o dis­posiţie trecătoare. In curând se vor convinge toţi — căci învăţaţii noştri cei distinşi de­mult sânt convinşi despre aceasta — că o cercetare serioasă şi aprofundată a materialu­lui lexical al limbii române este cu totul im­posibilă fără limbile slave. Romanistul, care vrea se se ocupe cu limba română, trebue să fie până la un oare­care punct şi slavist, în întrunirea acestor două calităţi consistă meritul cel mare al dlui B. P. Haşdeu. ____________ (Va urma.) Sibiiu, Vineri, TRIBUNA Un sfat — deochiat, autorizaţi“ etc. am fost agresivi şi răs­­boinici, sau că am abandonat politica urmată de ei, politica tradiţională a neamului nostru, sau că am ajuns în conflict cu „spiritul excelent al popo­rului“ sau că cine ştie ce alte păcate de felul acesta am săvîrşit. Dar o vorbă să fie. Adunarea de la 28 Noemvrie a dovedit tocmai contrarul de la toate acestea, a dovedit că nimenea mai mult ca „Tribuna“ nu se găseşte în conglăsuire şi cu conducă­torii mişcării naţionale şi cu sentimentul public al popo­rului. Cum dacă am păcătuit ? Ni-o spune mai departe „Indépendance R­ou­mai­ne“. „Imitând modul de po­lemie violentă al ziarelor din România, „Tribuna“ exagerează cea mai mică di­sidenţă şi numeşte trădători pe toţi cei­ ce nu sânt de o părere cu dînsa. Aşa d. p. a făcut cu dl Mocsonyi (aha!) după articolul ştiut, numindu-’l trădător, car’ pe aderenţii sei agenţi ai Ungurilor“. Şi acum urmează lucrul cel mai frumos: „Indépendance“ se tân­­gueşte, că până ora în fruntea parti­dului dl Dr. Raţiu, d-sa ştia să mena­­jeze şi să netezească divergenţele, aşa că graţie stăruinţelor sale, la 1898 Ro­mânii s’au presentat în conferenţă cu toţii şi au luat hotărîri solidare şi una­nime Acum însă, când dl Dr. Raţiu este departe, graţie intransigenţei „Tri­bunei“, venerabilul nostru şef cu du­rere vede cum solidaritatea s’a nimicit şi politica naţională ameninţă să devină o politică de coterie? După această tânguire, din care ar fi să resulte că noi sântem de vină (!) că dl Mocsonyi a scris articolul din „Drep­tatea“ şi n’a venit la adunarea naţio­nală, confratele francez conclude, că e deja destul de păgubitor că în România partidele s’au divisat pe frumoasa chestie naţională, şi întreabă speriat, că „ce va deveni mişcarea naţională dacă ea peste munţi va fi transformată în­­tr'o simplă manifestaţie a unei coterii?“ Ear’ drept încheiere ne dă următorul sfat: „Lăsaţi-ne pe noi, iubite confrate, să ne sfăşiem aici unii pe alţii, dar’ nu imitaţi acest rău exemplu“. Va să zică „Tribuna“, nu dl Mo­csonyi face politică de coterie, „Tribuna“ „sfâşie“ pe fraţii sei, „Tribuna“, nu dl Mocsonyi a păpat solidaritatea etc. etc. Credem că de asemenea acusări nici nu trebue să ne apărăm. Și după­ ce ele sânt evident neîntemeiate, nu primim nici sfatul, pe care confratele francez ni-’l dă cu bunăvoința sa foarte deochiată. Deochiatâ ântâiu pentru­ că este un tertip ce nu-’i face onoare unui ziar de categoria sa, că se încearcă, de dragul dlui Mocsonyi, a scoate la iveală un pretins conflict între noi şi venerabilul domn Dr. Raţiu, şi a doua deochiat, pentru­ că prea e bătătoare la ochi solidaritatea în care „Indé­pendance“ a întrat contra „Tribunei“ şi pentru „moderaţi“ cu „Ţara“, cu „Dreptatea“ etc. şi cu­­ presa ma­ghiară. 25 Noemvrie (7 Decemvrie) 1894 Să se mai mire apoi cineva, după asemenea alianţă, că la noi tot mai mult se acreditează părerea despre conivenţa guvernului conservator al României cu cei şo v i­ni ş­t­ m aghi a ri sător din Bu­dapesta? Croaţii­­ despre ADUNAREA NAŢIONALA. „Agramer Tagblatt“ (nr. dela 29 Noemvrie n.) publică un interesant ar­ticol despre adunarea alegătorilor ro­mâni. Spicuim din acest articol urmă­toarele : „Ieri s’a ţinut în Sibiiu o adunare a Ro­mânilor din Transilvania, care a fost atât de bine cercetată, încât participanţii numai cu mare greutate au putut să găsească adăpost şi mulţi din ei au trebuit să-’şi fee cuartire în case private. Faptul acesta arată earâşi odată lămurit, cât preţuesc asigurările presei maghiare, că mişcarea între Românii din Un­garia s’ar mărgini la câţiva agitatori, care caută într’asta un mijloc de subsistenţă, pe când „bravul, nevinovatul popor“ e indiferent faţă cu întreagă afacerea. De astă-dată însă marea participare se poate privi cu atât mai sigur de un gradome­­tru al intensităţii acţiunii ro­mâne, cu cât se ştie că un patriot român atât de influent ca Alexandru Mocsonyi s’a pronunţat în contra convocării adunării, şi în­­tr’asta a fost sprijinit şi de cătră două or­gane de publicitate ale Românilor transil­văneni“. Ziarul vorbeşte apoi despre scopul convocării adunării. După­ ce constată, că presupunerea foilor maghiare, că adunarea nu se va mărgini numai la un protest în contra ordonanţei ministeriale prin care se sis­tează activitatea comitetului naţional, e foarte probabilă, continuă: „După cât cunoaştem noi pe bărbaţii care s’au întrepus pentru causa Românilor transilvăneni, aceştia nu sânt astfel de oameni, despre care s’ar putea crede că ar arunca atât de uşor arma din mână, şi ca dovadă de reso­luţiunea ce predominează aci vom înre­gistra o observare, pe care am auzit-o acum doi ani din gura unuia dintre conducătorii Românilor, într’o convorbire asupra miş­cării lor am indicat, că Maghiarii nu se vor decide atât de uşor la concesiuni. Dimpotrivă noi credem — aşa am adaus făcănd o miş­care semnificativă cu mâna — că nu e exclus ca unul sau altul dintre Românii ce stau în fruntea luptei ar pute să facă „experienţe foarte simţitoare“. „Ce are a face?“ — a fost răspun­sul — „aşa ceva s’a întâmplat deja altora mai buni decât mine şi chestiuni de drept, cum sânt a­l­e noastre, îşi au soartea lor“. Aceasta nu e de natură, spre a presupune, că cu opri­rea acţiunii publice, ar pută peste tot să în­ceteze acţiunea, ci dimpotrivă, aceasta ne în­tăreşte foarte mult în presupunerea, că acum se va începe la Românii transilvăneni lucra­rea nepublică“. După­ ce înşiră acestea şi scoate la iveală speranţele nutrite de Maghiari, că guvernul României va pune capăt activităţii Ligei, ziarul revine la politica de naţionalităţi a Maghiarilor. Credem a fi destul de bine informaţi, scrie ziarul, asupra motivelor de care sânt conduşi amicii Maghiari, dacă ei­­şi-au pus ca cel mai înalt scop pentru politica lor de stat şi naţională contopirea etnografică. Con­­ştii de multele defecte şi de ste­rilitatea seminţiei lor, ei sânt îngrijaţi, că nu peste mult nu vor mai dispune de forţele fizice şi intelectuale pentru păstrarea ca­­racterului maghiar al statului ungar, dacă nu le va succede cel puţin în parte asimilarea naţio­nalităţilor. Această temere li-o inspiră singura observare, cât de mult sânt avi­­saţi deja acum aproape în toate ra­murile serviciului public şi cultural în general la funcţionari, învăţători, profesori etc. de origine nemaghiară, şi e evident, că o seminţie de 4,5 mi­lioane suflete, fie ea cu mult mai dotată în toată privinţa decât cea maghiară, nu poate fi în stare a aco­peri pentru vecie din al său tre­buinţele publice ale unei popora­­ţiuni del5 resp. 17 milioane su­flete. Un alt argument pentru direcţia ce predominează astăzi în Ungaria, consistă evi­dent în faptul, că şi poporul maghiar trebue se­’şi aibă ambiţiunile sale, căci altfel s’ar jertfi pe sine însuşi, şi ambiţiunea cea mai firească e tocmai absorbirea, cum zic ei, a raselor inferioare din ţeară. Dar’ Maghiarii s’ar fi putut deja convinge, şi se vor con­vinge din an în an mai mult, că forţa nu mai po­ate fi astăzi m­i­jl­ocul spre a-’i da statului maghiar puterile intelectuale, pe care Maghiarii singuri nu pot se ’i-le dee, şi asta ex­clude în acelaşi timp şi posibilitatea, că s’ar pută realiza cândva ambiţiunea de care am amintit mai sus. Fără o ambiţie mai nobilă, fără idealuri nu poate să dăinuească — aceasta e natural — nici rasa maghiară. Aces­tea însă, în vederea raporturilor existente, pot fi căutate numai în a voi să premergi tutu­rora în tot ce e bun şi nobil, şi pentru a face aceasta nu e trebuinţă de forţă. Dacă Maghiarii sânt în stare a se dedica cu deplin devotament acestei misiuni, atunci nu trebue să fie îngrijaţi de viitorul şi gloria lor. Dacă nu sânt în stare să facă aceasta, atunci mângăie-sc resig­uaţi cu mângâierea, că In contra morţii n’a crescut buruiană. „Obzar“ dela 30 Noemvrie publică un articol de fond despre „Adunarea Românilor“. Reproducem din el ur­mătoarele părţi: ... „Chestiunea naţionalităţilor devine tot mai puternică, de când naţiunea română s’a sculat pentru a protesta în contra tendenţei Maghiarilor, de a preface Ungaria într’un stat curat naţional maghiar. „De geaba a călătorit H i e r o n y m i prin Ardeal, de geaba toată vijelia Maghiari­lor în contra Românilor în delegaţiunile din estan. In zadar toate persecuţiunile — ches­tiunea română n’a putut fi resolvată In acest mod. Şi în ciuda acestor lucruri, Maghiarii n’au destul curagiu să se lapede de preju­­diţiile de până acum, după care rasa ma­ghiară, numărând abia 4 milioane de suflete, nr. 251

Next