Tribuna, iulie 1895 (Anul 12, nr. 147-171)

1895-07-22 / nr. 164

Anul XII Sibiiu, Sâmbătă 22 Iulie (3 August) 1895 Nr. 164 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarche: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/a an 3 fl. 50 cr., la an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: l/a an 10 franci, l/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. CONGRESUL. (*) Cu cât ne apropiem de con­gres şi foile maghiare scriu tot mai mult despre acţiunea noastră, cu atât se înve­derează cât de puţin guvernul şi presa maghiară este în curat cu întreaga afacere. în primul moment, când s’a publi­cat convocarea, aproape întreaga presă a sărit în sus, ca muşcată de un şerpe. Striga din răsputeri, că se pune la cale acţiune menită să spargă statul. Ba­n ziar riscase afirmarea, că într’alte ate convocătorii imediat ar fi fost arun­­ţi în temniţă, deoare­ce însăşi convo­­area este un act de „înaltă tradare că­­tră patrie“. Au aflat apoi, că congresul naţiona­­ităţilor este resultatul uneltirilor pan­­slave și au început să se îngrijească de tatul român, contra cărui sânt îndrep­te uneltirile de aici tot așa de hotărât, ca cele din Dobrogea. Din atâtea note, n’a putut să lip­ească nici cea hazlie. S’au pus să agite între hotelieri și cârcîmari. „Egyet­értés“ a și adus, cu multă satisfacţie, ştirea, că hotelierii şi cârcimarii s’au ho­tărît să nu dee „congresiştilor“ nici lo­cuinţă, nici de mâncare. Acum au dat - o pe coarda bat­jocurii. „Kolozsvár“ de azi zice că întreaga „comedie e pusă la cale de tribuni­şti“. Se vede că tot mai sunt capete seci în­tre Unguri, căror fițuica păcătosului me­­tropolit din Sibiiu i le sugerează câte-o lecre la organul guvernamental află că congresul n’are să fie imposant, deoare­ce Serbii nu prea se însuflețesc. Ear’ causa lipsei de entusiasm ar fi superurile ce Românii le fac Sârbilor tocmai în aşa măsură, ca Saşilor. Dovadă că Sârbii sânt neînsufleţiţi, foile maghiare aduc faptul, că Dr. Bolyt n’a iscălit convocarea. Ei se fac a nu şti, că dl Joximovici a iscălit apelul, ear’ d-sa este primul redactor al ziarului „Brănile“, organul partidului condus de Dr. Polyt. Ear’ ca să fie ceva nou, ceva de i. „Kolozsvár“ a mai descoperit, jissiUL este cale de opo­­siția din România. Cu asemenea nimicuri își hrănește presa maghiară publicul. Nu e mirare deci, dacă e atât de mare confusia, dacă unele scriu ca congresul să se permită, ear’ altele să fie intens. Din parte-mi guvernul pare a fi mai strîmtorat. Şi, după­ cum spun foile, Bánffy va face pendentă concesiunea ţinerii con­gresului de la numărul bărbaţilor celor trei naţionalităţi cari vor participa. De vor merge prea mulţi, ca să „ameninţe or­dinea publică“ — scriu foile din Buda­pesta — „concesiunea nu se va da, pen­­tru­ că nu se poate permite chiar în cen­trul țării, ca o ceată de gălăgioşi să com­promită reputația statului, cunoscut în­totdeauna ca fiind mare păzitor al or­­dinei publice“. Scrisele aceste pot să nu cuprindă însă un adevăr, ci o intenție numai. Prin asemenea svonuri patrioţii vor adecă se determine chiar pe cei mai buni na­ţionalişti ai popoarelor aliate să nu prea se îmbulzească la congres, ca după aceea tot presa patriotică se strige în gura mare . Iată, congresul nu a fost o idee fericită, deoare­ce naţionalităţile ele înşile au arătat foarte puţin interes.... Noi nu ne vom lăsa însă influenţaţi de scrisele presei ungureşti. Toţi dintre noi, câţi se socotesc aderenţi ai partidu­lui naţional, nu vor lipsi de la această mare şi importantă acţiune, în calea că­reia noi nu credem că guvernul poate să pună vederi. După ştirile ce avem, invitări s’au trimis şi în particular, tuturor celor cari trebue socotiţi mandatari ai poporului ro­mânesc, căror nici un ucaz ministerial nu le poate lua dreptul de a vorbi şi decide în numele poporului nostru. Avem deasemeni ştiri, că convoca­rea congresului pretutindeni a făcut cea mai excelentă impresie. Vorba e acum numai ca pretutin­deni să se şi facă cele mai întinse pre­parative, pentru­ ca la congres să participe câţi se poate de mulţi. La tot cazul să vină toţi fruntaşii, cari au participat la memorabilele conferenţe din 1892, 1893 şi la adunarea naţională din 1894. Pen­­tru­ că e vorba nu numai de onoarea na­ţională, ci să se înceapă acţiunea, care condusă cu înţelepciunea şi cu tactul ob­servat şi până aci de iniţiatori, de­sigur va avu cele mai înveselitoare resultate­ ruseşti ale acestui partid parlamentar, care, precum observaţi, în curând ar putea să ocupe fotoliurile ministeriale, dacă alegerile, ce se vor face la toamnă, ori cel mult la iarnă, ar decide în favorul lor. Național-liberalii se pot deosebi de actualii guvernanți în chestiile interne, dar, în afacerile externe vor merge şi vor trebui să meargă cu tripla alianţă. Câmpul de agitaţie al Rusiei este în România infinit de mic.­­ „Şi rubla, Excelenţă, nu mai circulă, ca în timpul lui Hitrovo, prin România?“ — Nu voese să contest, că dacă Rusia ’şi-ar risipi azi rublele în România, vre­un bucluc ar putea să producă, dar’ el ar decurge fără primejdie. Eu cred însé, că mult mai multe ruble circulă prin ținuturile rutene ale Austriei, decât prin România.“ — „Şi cum stăm cu irredentismul, cu Ro­mânia irredentă? Irredentiştii români de­sigur nu sânt pentru triplice, care cuprinde în sine şi Ungaria, ce asupreşte, precum zic ei, pe Români?“ — Şi mişcarea irredentistă română este apreciată exagerat în străinătate. Ea este mai mult academică-literară, decât politică, în acest timp al panslavismului, pangermanis­­mului, al Italiei irredente sânt şi pan-români, este şi România irredentă. Dar’, precum am zis, ea puţin depăşeşte pragul Academiei şi al universităţilor cu studenţimea cam aprinsă la fire. E şi mai puţin periculoasă decât Bul­garia irredentă. FOIŢA „TRIBUNEI. Anacreontice. Câtă-i viia La Rochia, Nu ştiu cine a săpat-o? Dar’ ştiu mândra a legat-o. A plivit-o Şi-a păzit-o, Şi-o păzeşte ziua bine, Dar’ nu ştiu, noaptea cu cine? Singurică? Fără frică!... Sau că ’n viie nu-i nimică, Sau că mândra-i prea voinică... Zeu, nu-­mi scrie Ce-are 'n viie. Mă mir, Doamne, ce-o mai ţine, C’o tot chem şi nu mai vine?! Vara trece Toamna-i rece, Bun miros ’mi-aduce vântul: Greu de struguri e pământul. De ’mi-ar scrie, Sé mé ’mbie — u Ca mai an la cununie — Cu vin roş’ din a lor vite: Dau cuvântul, Că, ca vântul La cules şi eu m’aş duce, încă pân’ n’o se apuce. Şi-aş alege, Ba-aş culege — Nu struguri, ci sărutare Şi — dragoste, de mai are. Se mor? Gândirea-’mi se ’ntunecă... Şi ca o grea povară, Vieaţa mea lunecă P’a vremii neagră scară. Doresc se mor... dar’ earăşi Acel gând ’mi­ se ’nceată, Şi nici n’aşi vrea, tovarăş Se-’l am, nu, nici-odată. Căci, vezi, o datorie Avem unul la altul, Ea nu vrea ca s’o ştie, Eu — şti-mă Preaînaltul. Da, zeu, mereu ’i-ara dat-o Şi tot ’i-s mai dator, Deci până n’am curtat-o De tot, n’aş vrea să mor. Să-’i pot schimbai năravul! Se fac mai sim­ţiitoare, Se nu-’i fiu în ochi pravul Ce vântu ’i mânai ’n soare.. Eu cred că-i nebunie Să mori pentr’o femeie, Ce sfânta ’i datorie Nu vrea ca se-’ţi-o dee! B.­Sânmărtin, 1894. * 1 Ştie lumea­.. Davril Bodnariu­. ... Lumea ne vede ? dar’ lumea ştie Că tu­’m­i eşti dragă şi ţi-’s drag ţie, Ca noi e lumea, car’ noi în lume Trăim ca lumea, ce ne-a dat nume... Când eram prunci. Da, ştie lumea, că noi ca pruncii Trăim şi-acum... că dragul luncii Des ne atrage prin iarba verde, Şi nici că-’i pasă dacă ne-om perde, Ca imai atunci... Noi azi ştim rîndul chiar şi ’n pădure, Şi lăsăm somnul ca să ne fure, Când cu suflarea-’i blând’amoroasă, Vântul răsfaţă fruntea’ţi sfioasă, Chipul rozat. Vin’ dar’, iubito, vin’ înc’odată, Pe cea cărare de noi umblată, Să ’nec în suflet întreg amorul, Sorbind pe buza-’ţi întreg nectarul Ce ’l-am gustat. Eşti încă jună, par’că ’n vieaţă Păşeşti acuma, căci p’a ta faţă N’a brăzdat vremea urmele sale Şi ai ne-atinse graţii vestale, Ochi ce atrag. Vino, căci noaptea dacă ne-a prinde, în braţe, gingaş, te voiu cuprinde Şi, ca din suflet s’alung untul... Lăsa-voiu, dragă, se-’mi cuprinzi gâtul, Să mor­i de drag.­­ „Neue Freie Presse“ dela 31 Iulie a. c. st. n. publică un lung inter­view cu un „om de stat“, care — reese din toată convorbirea, — este un Român din regat.­­Fiind vorba şi de chestii ce ating politica poporului român din Ardeal, re­producem — deocamdată fără comen­ta­r — partea ce ne interesează mai mult: „Dar’ se zice, Excelenţă, că în România există un partid rusofil, care ar pute veni mâne-poimâne la guvern“. O înţelegi pe naţional - liberalii sub Sturdza? Domnul meu, exagerezi simpatiile Un deputat săsesc, dl Carol Fin­ger ,şi-a ţinut darea sa de seama în Bistriţa. Eram curioşi să vedem ce va fi vorbit el. „Kronstădter Zeitung” publică cuvântarea lui, din care vedem că motivul politic-principial al atitudinei sale dl Plugar în­ găseşte în iubirea pentru „instituţiile liberale ale secolului nostru"*. Pasagiul despre votarea legilor bisericeşti este un act ce vrea se sature şi­ capra şi se lase şi varză întreagă, deşi constată că poporul nu a dorit astfel de reforme.­­ Dl Fr. Kramer a propus apoi o resolu­­ţiune, care ia la cunoştinţă raportul deputa­tului, îi mulţumeşte — în mod semnificativ — numai pentru intervenirea îtr afaceri comu­nale şi municipale şi repeteşte cererea de a se respecta programul de la 1890 şi „principiile depuse în el“. Resoluţiunea aceasta nu poate fi privită ca un vot de deplină concordanţă a alegăto­rilor cu deputatul lor.­­ Conducătorii matric­ulelor civile din singuraticele cercuri vor fi numiţi cât de cu­rând. Foaia oficioasă publică numirile din comitatele Braşov, Strigioniu, Moşov, Cia­­nad, şi Ugoci­a. Majoritatea celor numiţi este compusă din notari comunali. Preparandiile. „ Vaterland“ (nr. 206) scrie: „Noi am adus de curând ştirea, că gu­vernul maghiar pertractează cu primatele pen­tru a pune mâna pe preparandiile catolice. Astfel de pertractări se fac deja şi cu alţi episcopi şi relativ şi la academiile catolice de drepturi.“ Ştirea aceasta nu-­i înveselitoare. Guver­nul lucra cu un plan mare contra tuturor instituţiilor culturale, care nu depind încă de el. Presa străină despre congresul naţionalităţilor. „Politik“ de la 30 iulie scrie în lo­cul prim următoarele: Congresul naţionalităţilor convocat de Români, Şerbi şi Slovaci, îi irită pe Maghiari în cel mai mare grad. Şi este de înţeles, căci cei de la putere de dincolo de Leitha ştiu foarte bine, că dacă naţionalităţile nemaghiare fac causă comună contra apăsătorilor lor, le tulbură ticna. Presa maghiară se află în mare perple­xitate. Ea ar salta de bucurie, când ţinerea congresului ar fi simplu interzisă, dacă aceasta nu ar fi o palmă dată liberalismului maghiar atât de mult lăudat. De aceea îşi impun cu de-a sila reservă şi pledează pentru ca regimul şi autorităţile să nu îm­­pedece ţinerea congresului, deşi când e vorba, pe­demi ar fi destule. Şi este foarte şarmant din partea acestei prese, că provoacă pe şo­­vinişti se nu-’şi arete în nici un chip patrio­tismul lor faţă de membrii congresului. Această provocare vine din inimă, căci nimic n’ar fi mai potrivit să ilustreze în colori mai vii nemărginita libertate a naţionalităţilor nemaghiare decât­­ dacă plebea Budapestei, atât de bine pricepută" întru a face demon­­straţiuni politice, ar împedeca congresul. Este în interesul cercurilor politice se­rioase precum şi al statului ungar, ca nu nu­mai să audă gravaminele naţionalităţilor ei să caute a le şi revendica, ceea­ ce nu ne vine a crede că se va întâmplă. Naţionalităţile ne­maghiare ’s-au arătat de atâtea­ ori plânge­rile lor şi Maghiarii le cunosc prea bine, că nu trebue să mai aştepte congresul. La sa­­narea relelor stări însă, nu s’a gândit încă nimeni până acuma. Naţionalităţile n’au să aştepte nici dela partidul care-i la putere, nici dela oposiţiu­nea care umblă după putere, ci printr’o bună înţelegere şi o energie proprie, ele trebue să-şi stoarcă recunoaşterea dreptului lor. Este adevărat, că congresul nu are atâ de scop de a scoate la iveală plângerile, cât a stabili un program comun de acţiune. Şi aceasta este ce-’i supără atâta pe Maghiari. Representanţii naţionalităţilor au ajuns la con­vingerea, că plângerile nu ajută nimic, ei s’au hotărît să lucre, şi bine fac aşa. Ear’ „Pes­ter Lloyd“, care ironice provoacă pe repre­sentanţii naţionalităţilor să vină în parlament cu plângerile lor, fie asigurat, că congresul nu se va ocupa de aşa ceva. Ei de mult au trebuit să renunţe la ideea, că în parlamentul ungar se vor afla vre­odată şi tribune, de pe cari ei vor fi îngăduiţi a-­şi spune plângerile lor. Şi chiar atunci când s'ar întâmpla şi minunea aceasta, ca­­majoritatea poporaţiunii statului unguresc se aibă în parlament o oare­care representanţă, chiar atunci plângerile lor ar răsuna indusert şi „adevăratul element care formează statul“ ar trece peste aceasta simplu la ordinea zilei. Foaia guvernamentală ungurească se face că doreşte o împăcare a naţionalităţilor şi presentă ca exemplu pe Saşii din Ardeal. Fistula dulce cănit. Naţionalităţile au fost prea de multe­ ori fripte, ca se mai poată fi prinse cu rima aceasta. Bunăvoinţă au ele, dar­ n’au bunăvoinţă cei dela putere, anume nu au bunăvoinţa de a încheia cu naţionali­­­­i­tăţile o învoeală onorifică pentru toate părţile. Chiar exemplul Saşilor este un advertisment pentru celelalte naţionalităţi. Ce pretind Ma­ghiarii nu este o înţelegere, este o supunere ne­condiţionată a naţionalităţilor nemaghiare, este o îngenunchiare a dreptăţii sub nedreptate în numele ideii de stat maghiar. Şi la aceste pre­­tensiuni, representanţii naţionalităţilor vor răs­punde cu un puternic. „Nici­odată cu „Naţionalul“ din Bucureşti publică un articol de fond, din care extragem următoarele şire: în mijlocul îngrijirilor pe care le-au produs evenimentele din Peninsula­ Balcanică vestea, că naţionalităţile asuprite din Ungaria se vor întruni în congres la Pesta, a venit să ne arete cât de şubredă este si­tuaţia şi în ce încurcătură ne găsiam atât noi cât şi aceşti mari şi incorigibili încăpăţî­naţi . Ungurii, într’adevăr îndrumarea pe care o iau evenimentele din Orient pun deo­potrivă în primejdie interesele cele mai mari atât ale noastre cât şi ale Ungurilor. Fireşte — sfîrşeşte „Naţionalul“ —■ că faţă cu a­ceastă teribilă situaţie politică, R­o­mâ­nia va trebui să fie altă orientare, căci alianţa cu Ungurii ar fi în ase­menea condiţii şi o nebunie şi o laşitate. Ungurii se găsesc în momentul din urmă când mai pot lua o hotărâre cuminte. Gră­­bească-se să recunoască naţionalită­ţilor dreptul lor natural la vieaţă şi la cultura lor proprie, şi Ungurii şi Românii mână în mână îşi vor pută asigura păşirea mai departe spre menirile lor istorice. Altfel, guvernul român, ori­care ar fi el, dator este să aviseze la o altă orientare a politicei noastre. Să nu-­ţi fie de deochi ! Tu, privindu-te în ape Arzi în faţă de sfieală. Eşti frumoasă, nu încape Nici o urmă de ’ndoeală. Te priveşti cu-atâta frică! Eu te ved, nu-’ţi vine-a crede; Zeu, aşa de frumuşică Eşti, precum ochi­’ţi te vede. Trei minute n’o să număr. Peste mijloc te-oi cuprinde, Tu dă-’mi mâna peste umăr, Supra apei ne-om întinde... Fă acum asemănare între chipul meu din apă Şi ’ntre mine. — Cum îţi pare?., îndoeală se nu ’ncapă. Căci întocmai te arată: Chip rotund, plin de sfieală, Negri ochi, faţă curată, Apă lină, nu înşeală. Dar’ adânc de ape line Nu arată c’ai mei ochi. Deci priveşte ’n ochi la mine... Să nu-’ţi fie de­ deochi! Primăvara­ Pe cer noptatic norii s’avânta, Al lumii suflet doarme încă, Dări eu mă urc din stâncă ’n stâncă N’am nici un dor şi nici o ţintă. Din trestii dintr’un heleşteu Se ’nalţă paseri mari de apă, Răcoare-’i lumea ca o groapă, Recoare e şi ’n sinul meu. Şi ca în ziua cea din’tâiu E nemişcare şi răpaos, Deodată ’n nesfirşitul caos Străluce-o pară peste văi.

Next