Tribuna, octombrie 1895 (Anul 12, nr. 220-243)

1895-10-14 / nr. 231

Anul XII Sibiiu, Sâmbătă 14/26 Octomvrie 1895 Nr. 231 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., % an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl 20 cr., 1/­ an 3 fl. 50 cr., % an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: '/» an 10 franci, V« an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se Înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE I Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada d . Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază­Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Cause şi efecte. (5). Susţiitorii (le la „Pester Lloyd“ ai ideii de stat naţional-maghiar au fost foarte surprinşi de schimbările ce s-au petrecut zilele acestea în România şi sânt foarte supăraţi, că Regele Carol I. a în­sărcinat pe dl Dimitrie Sturdza să com­pună guvernul României. E lucru ştiut, că cercurile politice representate de „Pester Lloyd“ se bucură, când noi sun­tem trişti; e dar e lucru firesc, că sântem şi noi mulţumiţi, când vre-o supărare se dă pe faţă în coloanele ziarului „Pester Lloyd“. Da! înţelegem supărarea şi ne bu­curăm de ea , surprinderea însă ! ? — surprinderea e lucru de neînţeles! Chemarea în fruntea guvernului ro­mân a dlui Dimitrie Sturdza e, la urma urmelor, consecvenţa firească a faptelor petrecute, pe care inspiratorii ziarului „Pester Lloyd“ le cunosc cel puţin tot atât de bine ca noi, şi cunoscând faptele, ei puteau să prevadă şi consecvenţele lor fireşti. Nu pretindem a şti şi nici nu scru­tăm, cari sânt adevăratele cause ale re­tragerii guvernului conservator din Ro­mânia. E înse mai presus de ori-şi-ce îndoeală, că el nu s’ar fi retras, dacă s’ar mai fi putut susţine. îndată­ ce dar’ guvernul conservator nu se mai putea susţină, Regele Carol I. era nevoit se iee inițiativa pentru­ ca să se constituiascâ alt guvern. Până aci sânt fără de îndoeală şi mult supărații dela Budapesta de acord cu noi, şi numai de aici înainte se pot ivi deosebit».de vederi intre noi. Ei sânt de părere, că Regele Carol T trnbi­in DA ortnoiilavii no fii lrimitvia Sturdza drept un om, care s’a compromis politiceşte prin atitudinea lui faţă cu Maghiarii, şi astfel a devenit pe un timp politiceşte inapreciabil, incapabil de a conduce afacerile publice ale României : noi sântem, din contră, de părere, că îndată­ ce guvernul conservator s’a retras, Regele Carol I. nu putea să însărcineze cu compunerea unui nou guvern decât pe dl Dimitrie Sturdza. Trecem cu vederea, că singur dl Dimitrie Sturdza putea să compună as­tăzi un guvern, care se poate susține, și astfel Regelui Carol I. nu-­i rămânea de­cât să cedeze faţă cu forţa impregiură­­rilor — chiar şi riscând să producă oare­­cari supărări în cercurile politice din Budapesta. N’a fost însă la mijloc o astfel de siluire: din contră, tocmai în urma ati­­tudinei sale faţă cu Maghiarii domnul Dimitrie Sturdza era omul impus de si­­tuaţiune şi astfel căutat oare­cum din­adins de Regele Carol I. Inspiratorii ziarului „Pester Lloyd“ nu numai o ştiu ei înşişi, dar’ ni-au spus-o şi nouă, că graţiarea luptă­torilor români din temniţa dela Seghedin şi din cea dela saţ s’a făcut în urma intervenirii guvernului român şi ca un fel de „recompensă“ pentru Regele Ca­rol I. Nu mai încape dar’ nici o îndo­eală, că guvernul român, cel conserva­tor, a intervenit, dar’ guvernul ungar nu numai a primit această intervenire, dar’ ’i-a dat şi urmare. O constatăm aceasta, fiindcă inter­­venirea statului român în interesul nos­tru e cel mai mare dintre succesele ob­ţinute de noi în greaua luptă ce purtăm şi precedentul ce s’a creat e unul din­tre marii factori ai combinaţiunilor noas­tre politice. Acela însă, care mai ântâiu decât toţi a stăruit, că guvernul român trebue să fee sarcina de mijlocitor între Ro­mâni şi Maghiari, acela, care mai în­tâiu decât toți a cerut ca statul român să intervină în favorul Românilor din regatul ungar, e domnul Dimitrie Sturdza. Guvernul conservator mi-a răspuns atunci, că nu va interveni, — nu, — nu! — odată cu capul nu! Câtva timp în urmă cu toate acestea a intervenit şi intervenirea ’i-a fost pri­mită şi n’a rămas zadarnică. Conserva­torii au fost dar’ nevoiţi să apuce calea indicată de domnul Dimitrie Sturdza, si­liţi de împregiurări să primească în re­­laţiunile ţerii faţă cu Ungaria politica preconisată de dl Dimitrie Sturdza. Nu era oare lucru firesc, că în ziua, când guvernul conservator nu se mai putea susţine, Regele Carol I, să în­sărcineze pe dl Dimitrie Sturdza să com­pună guvernul şi să ducă mai departe politica aceasta, pe care el însuşi a croit-o şi astfel o înţelege mai bine decât ori­­şi­cine! ? Dar’ lucrul mai are şi o altă faţă, care tocmai astăzi trebue să fie pusă în cea mai viuă lumină. Guvernul ungar n’ar fi primit nici­odată intervenirea în afacerile interne ale Ungariei, dacă prin aceasta ar fi fost atinsă câtuşi­ de puţin suveranitatea sta­tului ungar, şi inspiratorii ziarului „Pes­ter Lloyd“ vor fi ştiind chiar mai bine decât noi, că nu guvernul român a intervenit, ci guvernul ungar a cerut in­tervenirea. Nu o dată, nici de două-trei­ ori, ci în nenumărate rînduri li-am pus noi con­cetăţenilor noştri maghiari în vedere, că Românii din regatul ungar sânt mijloci­torii fireşti între Ungaria şi România, că fără de mijlocirea noastră, peste capetele noastre, în paguba noastră nu se pot în­treţine bune relaţiuni între Ungaria şi România şi că oamenii de stat ai Un­gariei, dacă nu o vor recunoaşte acea­sta, vor fi nevoiţi în cele din urmă să caute la Bucureşti mijlocitori între Ro­mâni şi Maghiari. Ei n’au voit să înţeleagă şi lucru­rile au venit aşa, cum le-am preves­tit noi. Conflictul dintre Români şi Maghiari e o causă de continuă nelinişte atât pen­tru monarchie, cât şi pentru aliaţii ei, şi din zi în zi sânt tot mai înteţitoare stă­ruinţele, ca să se facă ceva pentru înlă­turarea lui. Cei mai de aproape inte­resaţi, ca el să fie cât mai curând înlă­turat, sânt statul ungar şi cel român; era clar, lucru firesc, că guvernul român şi cel ungar să lucreze în comun acord pentru potolirea spiritelor, şi inspiratorii ziarului „Pester Lloyd“ ştiu prea bine câtă silinţă­­şi-au dat amicii lor din Bucureşti, ca se determine pe Românii din regatul ungar a mai slăbi lupta con­tra actualului regim din Ungaria. Ori­­şi­cât de sincere şi de încordate însă, si­linţele aceste au rămas zadarnice, fiindcă fruntaşii partidului conservator, deşi dis­tinşi oameni de stat, nu­­şi-au dat des­tulă silinţă de a cunoaşte pe fraţii lor din ţerile coroanei ungare, n’au legături cu ei şi astfel nu se bucură aici la noi nici de destulă încredere, nici de sim­patii. Era deci lucru firesc, ca Regele Carol T. să se bucure, că situaţiunea impune ca preşedinte de consiliu tocmai pe dl Dimitrie Sturdza, care, pe lângă toate celelalte, mai are şi legături cu Ro­mânii din regatul ungar,­­şi-a dat multă silinţă să-­i cunoască pe fraţii sei de peste hotare şi se bucură de încredere şi de multe simpatii aici la noi. Bucuria aceasta pot, dacă oamenii bunei păci sânt, s’o împărtăşească şi ins­piratorii ziarului „Pester L­­­o­r­d“, căci ori-şi-care ar fi oamenii ce compun guvernul României şi ori-şi-care ar fi in­­tenţiunile Regelui Carol I., noi Ro­mânii din ţerile coroanei ungare sântem însetaţi de traiu pacinic şi primim cu inimă recunoascătoare pe ori-şi-cine, care cunoaşte durerie noastre, ia parte la ele şi-’şi dă silinţa să le aline. Susţinătorii „ideii de stat“ să nu-’şi facă spaimă din senin, căci noul guvern al României are deocamdată destul de lucru în lăuntrul ţerii şi foarte puţin se va fi preocupând de cele­ ce se petrec aici la noi. Şi nu cerem nici noi mai mult. Văzând ce fel e compus acest gu­vern, sântem încredinţaţi, că prigonitorii noştri nu vor mai găsi deocamdată în cercurile oficiale ale României ajutători pentru înăbuşirea mişcării naţionale române, ci numai mijlocitori pentru îm­­p­ă­c­area spiritelor, dacă aceasta o vor. Ear’ de aceasta noi ne bucurăm şi alţii n’au cuvinte de a se supăra. FOIŢA „TRIBUNEI“. Regina dela Aragon. După Felix Dahn. Regina dela Aragon, cu chipul ca de crin, Şeptesprezece ani abia dacă-’i avea deplin. Dar’ din Întregul ei regat din largul ce-a avut, Un singur turn ’i-a fost rămas, un turn străvechiu de scut. Pe tot ce-odat’ a fost a ei, şi ’n ţeară peste tot, Domnia păgânul musulman, sălbatic şi despot. Din nobilime ’i-a ucis tot floarea pân’ la tron, Azi n’avea petec de pământ regina ’n Aragon. Sus în castel ’ncungiurat de gloată cu alaiu, Lipsia de pâne-adeseori copila cea de craiu, Căci jos la porţi sta Ibrahim cu gândul rău — sumeţ, Care jurase de-a răsbi la ea, cu ori­ce preţ! Regina, ea trimise ştiri, la domni şi cavaleri, „Veniţi, la mine ’n Aragon sânt glorii şi averi, „Şi care din ai mei supuşi mai vrednic s’ar afla“, „Ca să ridice de sub jug sărmană ţeara mea, „Ori cum de ori unde ar veni la-aşa de sfânt bărbat „Cu jumătate m i-aş plăti din ţeară şi regat!“ Zadarnic, nime nu rîvnea la preţul arătat Căci Ibrahim era temut pe mare şi uscat, Zadarnic, pe alta nu-’i sta din zori pân’ la apus, Crăiasa tinără, căutând cu dor în jos şi 'n sus, Zadarnic faţa 'şi-o umbria cu mânile pe rînd, Căci nime, nime nu venia şi numai vălu ’n vânt, Plutia din creştetu-’i desprins ca dureros semnal. Era pustiu în giurul ei, pustiu până pe mal. Răsună -n fine glas de corn­, şi dinspre vale vin, O mică ceată de voinici în frunte cu-un străin, îmbrăcămintea lui de fer în soare strălucea, Şi scutul, unde purta scris „pentru regina mea“, „Stăpână, mă numesc Alfons“, Ii zise şi se ’nchină, „De mâne earăşi tu vei fi, în Aragon regină“, „Dar’ nu voiu glorii şi averi, un preţ cel mai divin, „Un singur, singur sărutat pe fruntea ta de crin“. Şi crinul alb, a tresărit şi s’a făcut bujor: „Da du-te, du te, Don Alfons şi vino ’nvingător“, Don Alfons puse scutu 'n piept şi strînse spada ’n mâni, Şi drumul larg ’i­ s’a deschis spre cuibul de păgâni, Ca un potop din vîrf de munţi ca fulgerul din nor, Resbeşte ’n pleava de păgâni şi ’mprăştie omor! Prin mii de lănci îşi taie drum Don Alfons înspre deal, în urmă-’i cade Ibrahim, sdrobit cade sub cal! Lagărul arde, domnu-i mort Stindardul e luat, Păgânii fug, se duc nebuni, pe mare şi uscat ! Şi Saraguza-i liberă, poarta s’a deschis, Pe rînd primeşte cheile regina­, nu e vis! Atunci copila cea de crai: „acum aprindeţi torţi“, „Deschideţi larg a mele uşi,, şi toate-a mele porţi“, „Să presăraţi în cale-’i flori, cu flori se mă ornaţi“, „Să fâlfâie stindarde ’n vânt, şi ’n cornuri lung sunaţi !“ Şi ’n fine vin dela răsboiu, dar’ ceaţa a scăzut, Ea se opreşte ’n faţa ei sinistru şi tăcut. Regina ’l caută cu ochi mari, Şi zice cu-un suris: „Acum Alfons, e rîndul meu să-’ţi dau ce ’ţi-am promis.“ Atunci... să dau în două părţi tăcuţii cavaleri , un pat de paie zace mort — Don Alfons cel de ieri­­ îmbrăcămintea lui de fer în soare strălucia, Şi scutul, unde purta scris „pentru regina mea“. Regina, ea s’apropie, s’apleacă tremurând: „E scris, datornică să-’ţi fie, Alfons, pân’ la mormânt“. • Pios sărută fruntea lui, apoi cătră supuşi: „Toţi regii morţi în Aragon, la Saraguza­’s­puşi“, „Pe-al vostru rege şi-al meu soţ acolo ’l vom culca“, „La revedere, Don Alfons, căci eu rămân a la , Marin Cunţan. Croaţii şi con­gregaţiunile. „Bu­­dapester lageblatt“ scrie (în nr. de la 24 octomvrie), că demonstraţiunile din Agram vor fi probabil dis­cutate şi în congregaţiuni, în acest caz este de prevăzut, că se va discuta şi în congregaţii în cari stau şi membrii români. Noi credem, că în acest caz Ro­mânii trebue să arete cum naţionalismul croat este resultatul şovinismului maghiar, cum noi nu sântem de loc surprinşi, că Ungurii primesc dela Croaţi în dar nu­mai ce le-au dat şi ei lor, şi că prin urmare noi nu avem gust să ne ames­tecăm într’o afacere, în care, dacă am lua partea Ungurilor, am consfinţi princi­piile de supremaţie, în contra căreia şi noi luptăm. La vot — pasivi, apoi zică con­­membrii maghiari şi ţeara (câtă este ma­ghiară) ce va pofti. Un nou ucaz. Ministrul de şcoli nu este deloc îndestuli­t cu resultatele ce arată şcoalele poporale, pentru­ că el măsoară pro­"•nonl nvin n­­orno iHaiî Ha ahf mtlffhîfh­ U-------- 1 I w După datele statistice din 1890, nu ştiu să scrie decât 60.20% bărbaţi şi 46.49°/« fe­mei. De la legea de maghiarizare din 1879 au trecut patrusprezece ani, totuşi cunoştinţa limbii maghiare abia arată ceva spor. Numai această împregiurare a silit pe ministru ca­­ începutul acestui an şcolar să dee „ordina­­ţiune tuturor autorităţilor şcolare“. Această ordinaţiune impune congrega­­ţiunilor comitatense şi inspe­torilor şcolari, ca după experienţele câştigate, să trimită planuri arătând ministrului pe ce­tate şi modalitate s’ar pută face mai mare progres. De altă parte iatenţiunea legii din 1879 art XVIII să fie mai exact împlinită. Dacă pedeca s’ar afla în învăţător, tu­pt­u’ar fi în stare a propune limba maghiară, atunci le stau la îndemână legile din 1891 art XLIII şi din 1893 art. XXVII, ca să la­trod­u­c­ă împregiurări mai favo­rabile. Dacă pedecile s’ar afla în alte îmapregiu­­rări, atunci să nu întârzie inspectorii şcolari a relaţiona la ministru. Asigurarea creşterii patriotice trebue să fie scopul nostru comun către care trebue să tindem cu puteri unite, umăr la umăr. Să se aibă grije, ca plata în­văţătorilor să fie minimul legal de 300 fl. Cu deosebire să se aibă mare grije la executarea legii referitoare la astfele de copii. Cât se poate, fiecare inspector şcolar să cerceteze cel puţin odată într’un an fiecare şcoală. Având cunoştinţa, că din lipsă de persoane astăzi nu se poate satisface deplin acestei cerinţe, pe viitor se va îngriji de leafa şi sporirea per­soanelor dela inspectorate, ca aşa se fie îm­plinit mai exact postulatul de controla. Acesta este resumatul ordinaţiunii, asu­pra căreia vom reveni. O îngrijire a „patrioţilor“ „Pesti Napló“ de la 24 c. scrie sub titlul „Guvernul Ligei“ un lung articol, în care se ocupă de noua situaţie din România. Organul lui Haas­er Deutsch nu este mulţumit anume cu miniştri, caror începe a le înşira păcatele după­ cum urmează: dl G. Paladi este ligist, dl G. Cantacuzino este amic intim cu Russu Şirianu (a ajuns deci redactorul nostru se compromită înaintea „patrioţilor“­ pe miniştrii români!), dl N. Fleva a agitat la Bernă contra Ungariei, care dl D. Sturdza are simpatii pentru dnii Eugen Brote, Sept. Albini şi loan Slavici. Nu este mulţumit organul arpado­­israelit nici cu celelalte numiri. Astfel dl Sihleanu nu-­i place pentru-că a fost la Se­ghedin şi Vaţ, şi pentru­ că doamna Henrieta, soţia d-sale, este „cea mai mare amică a ar­delenilor“. Prevede, că toţi aceşti bărbaţi nu se vor lă­­păda de simpatiile lor cătră ardeleni nici du­­pă­ ce au ajuns la guvern. Ceea­ ce-i luguieşte mac cab­ laţilui, c­a mai ales de aci încolo nu este de sperat ca Românii ardeleni să mai scadă cu mişcarea naţională. Din contră tocmai acum primeşte din Sibiiu ştirea, că se va face un Memorand al naţionali­tăţilor şi alte lucruri cari vor strica m i 11 e n­­ u 1. „Să grijască numai — aşa termină ziarul „patriotic“ — naţionalităţile, ca acest Memo­rand să nu provoace eară un proces al Me­morandului, care nu se va mai termina aşa neted ca primul proces de la Cluj“.. Aceasta, se înţelege, ca ameninţare. Dar’ nu mai prinde. Scurta şi din pri­mul proces, Ungurii au tras-o. Dintrun alt proces, tot ei ar­e şi păgubaşi. Românii şi Bulgarii*) De Ioan Bogdan. Domnilor şi doamnelor ! Dacă am îndrăsnit să urc astă-seara treptele acestei tribune, pentru a vă întreţină o oră despre „Români şi Bulgari“, nu m’a înduplecat la aceasta nici reputaţia trecutu­lui, care îmi lipseşte, nici încrederea în pu­terea cuvântului, pe care sunt departe de a-­l mînui cu dibăcia celor­ ce au ilustrat această tribună în timp de mai mulţi ani. Dorinţa mea a fost, de a împărtăşi pe de-o parte publicului nostru nişte cunoştinţe cari până acum au rămas patrimoniul exclusiv al câtorva oameni învăţaţi, şi de a­ desrădă­­cina pe de altă parte un prejudiciu, care a predominat şi predomină chiar astăzi istorio­grafia noastră naţională şi cărei a contribuit foarte mult, ca concepţiunea ce ne-am făcut noi despre vechia noastră istorie să nu corăspundă faptelor adevărate întâm­plate in trecut. îmi permit dar’ să cer dela domniile voastre, cari aţi auzit de pe această tribună glasurile autorizate ale multor oameni distinşi fie prin ştiinţă, fie prin talent oratoric, în­treaga bunăvoinţă a d-voastre ; dacă expune­rea mea nu va corespunde poate aşteptărilor d-voastre, vă rog se vă gândiţi mai mult la ce am vrut, decât la cum am putut să vă dau. *) Conferență ţinută la „Ateneul“ din­­ curenţi.

Next