Tribuna, octombrie 1895 (Anul 12, nr. 220-243)

1895-10-24 / nr. 238

Anul XII Sibiiu, Marţi 24 Octomvrie (5 Noemvrie) 1895 Nr. 238 m ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 er., */* an 2 fl. 50 er., */a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 er., V* an 3 50 cr­. */a an 7 fl-1 an 14 fl. Pentru România și străinătate:­­1 an 10 franci, 1/9 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plăttindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE : Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 ci a treia­ oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor n.r. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Jos confesionalismul! (a) în lunile din urmă s’a ivit în societatea noastră şi în discuţiile ziaristice an simptom care nu poate fi reprobat cu destulă asprime. Mulţumită Domnului, că până acuma avem de a face numai cu un simptom, bolnăvicios ce e drept, dar’ isolat şi puţin primejdios. Mulţumită, mai departe, bunului simţ şi minţii sănă­toase a poporului nostru, suntem îndrep­tăţiţi a spera, că răul sămănat de nişte mâni frivole şi nesocotite, nu va prinde rădăcini în societatea noastră, ci se va spulbera în vânt, se va întoarce în întu­­nerecul din care a eşit. Cu toate acestea am lipsi de la d­­­orinţa noastră de publicişti, dacă am trece cu vederea gemenele din care, lip­sind grijea cuvenită, s’ar pută desvolta o burueană urîtă şi otrăvicioasă. Sem­nalăm deci ivirea simptomului detestabil şi prevenim opinia publică, cerănd mă­suri grabnice şi energice, ca să ni­ se de­­tragă din bună vreme aerul şi lumina, ca să nu poată creşte şi deveni periculos. D-zeu şi vitregia timpurilor trecute la voit, ca poporul român din această pa­rte să fie confesionaliceşte împărţit în două biserici. Dar, o foarte favorabilă a voit în acelaşi timp ca amândouă bise­­rcile noastre să fie biserici naţionale româneşti. Amândouă numără între credincioşii lor numai fii curaţi şi nea­­nestecaţi ai poporului românesc. Amân­­două propoveduesc cuvântul lui D-zeu în imba dulce românească, amândouă îşi consideră de cea mai sublimă misiune lumească alimentarea focului sacru al roabtei române,amândouă împlinesc aceeaşi nisiune culturală naţională românească. Meritele din trecut ale amândurora sunt egal de mari, şi dacă biserica ortodoxă ro­­nâna se poate cu drept cuvânt făli, că ea a fost secoli de-a rândul refugiul şi conservatoarea naţionalităţii noastre, nu mai puţin adevărat este, că istoria bise­ricii unite române este identică cu is­toria renaşterii noastre naţionale şi cul­turale, în consecvenţă e lucrul cel mai na­tural din lume, ca toţi Românii deo­potrivă să ne iubim amândouă bisericile naţionale. Este un postulat al celui mai curat patriotism, ca să fim cu egală ve­­neraţiune cătră aceste două sublime in­­stituţiuni, cari sunt cea mai înaltă ex­­presiune a vieţii noastre naţionale. Şi tot aşa natural ni­ se pare ca bi­sericile ele între ele să trăească în cea mai bună armonie, slujitorii şi credin­cioşii lor, ca nişte fraţi de un sânge ce sânt, să se sprijinească reciproc, şi la toată întâmplarea să se menajeze în lupta grea pentru existenţă, ce amândouă şi neamul românesc întreg poartă, în liniamente generale aşa se şi în­tâmplă, slavă Domnului, în zeci şi sute de comune româneşti biserica neunită stă pacinică şi liniştită lângă cea unită. Creştinii întră cu evlavie în amândouă şi le duc prinosuri, fără de a se întreba mult căreia din ele aparţine fiecare. în nenumărate locuri credincioşii uniţi şi ne­uniţi susţin şcoale confesionale comune şi se silesc pe întrecute ca să le asigure, fiecare după puterile sale, existenţa şi prosperarea. Preoţii de ambele confesiuni funcţionează adese­ori împreună la zile de bucurie şi de întristare ale poporului, care îi primeşte şi îi cinsteşte şi pe unii şi pe alţii cu egală dragoste. Ce frumos, ce sfânt exemplu acesta din partea iubitului nostru popor! Şi exemplul acesta din bătrâni a fost cu scumpătate urmat de întreaga noastră societate de la opincă până la vlădică, în toate straturile şi în toate fasele de vieaţă. Primul act politic al obijduitului popor român, după renaşterea sa, istoricul sup­­plex libellum Valachorum este iscălit de episcopul unit de la Blaj, Ioan Bob, ală­turi cu cel neunit de la Sibiiu, Vasilie Mo­ga. Memorabila adunare naţională de pe Câmpul­ Libertăţii a fost presidată de cei doi episcopi, unit şi neunit, de pe vremuri, în epoca plină de mişcare şi de luminoase străduinţe dintre 1848 şi 1867 nemuritorii metropoliţi Andreiu ba­ron Ş a g u n a şi Alexandru Sterca Ş u­­luţ au fost consideraţi şi recunoscuţi de întreaga obştie românească de conducă­torii fireşti ai naţiunii. Ear’ în grelele timpuri, prin cari au trecut în urmă, preoţii uniţi şi neuniţi, plini de aposto­lice virtuţi au emulat în fapte româneşti, în curagiu şi abnegaţiune şi în frăţeşti sentimente, cari nu s’au renegat nici în pragul temniţei, în faimosul proces al Memorandului „catolicul“ Lucaciu cu dra­goste şi seninătate a împărţit amarul ro­biei cu „ortodoxul“ Nicolae Cristea. Aşa ne-am obicinuit noi Românii din moşi din strămoşi şi nimic nu ne va scoate din bunul nostru obiceiul­. Dar, tocmai pentru­ că aşa este, cu atât mai dureros ne isbeşte simptomul de­testabil de care am vorbit. Cu atât mai straniu ne-a fost să vedem, că acum când mai mare ne este trebuinţa de pace şi bună înţelegere, nişte suflete negre au scos la mijlocul nostru hidoasa stafie a confesionalismului, în lături cu ea! în lături cu voi! pigmei nemernici, cari nu înţelegeţi nici sacra misiune a bisericii, nici rostul vieţii neamului românesc, ci numai miserabi­­lele voastre meschinării!... Credem că acest ţipet de indignare, despre care suntem siguri că îl dăm în numele tuturor Românilor de bine, ajunge deocamdată. Sperăm, că incidente re­gretabile ca cel dela ultima alegere de profesor a comitetului Asociaţiunii şi ca cel semnalat din Gura rîului nu se vor mai ivi, sau măcar vor complana în bună înţelegere, care nu vor da prilegiu la discuţii pătimaşe, în care oameni ve­ninoşi şi înrăiţi să îndrăsnească a con­testa până şi caracterul românesc al bi­sericii, pe care ei, păcătoşii, nu se sfiesc a o considera de adversară. Suntem siguri, o repetăm, că între Români nu va prinde spiritul de rivali­tăţi şi certe confesionale. Cu toate ace­stea am dat semnalul, nu însă pentru a capacita pe cei­ ce îi vedem dispuşi să tulbure pacea între fraţi, ci pentru­ ca aceştia să înţeleagă că tot dispreţul Ro­mânilor le va fi răsplata, dacă vor mai îndrâsni să apară cu sceleratele lor de­prinderi. Este, aşa credem, o chestiune de onoare pentru Români ca să se ştie, că pe orizontul limpede şi luminos al vieţii noastre naţionale bufniţele şi cucuvaele n’au voe să se arete ! Legi electorale. Pe când ţeara noastră stărueşte în nedreptăţile asiatice ale unei legi electorale rele, alte ţeri se ocupă mereu cu îm­bunătăţirea lor. Astfel, după cele mai nouă ştiri, prepară Suedia o lege electorală, care lărgeşte numărul alegătorilor şi Bulgaria asemenea prepară o reformă a legii electo­rale. Numai Ungaria rămâne în urma Apu­sului şi a Orientului! Capitala Ungariei cuprinde 21.03% israel­iţi din poporaţiunea sa de 505.384 suflete şi 64.71°00 catolici. Israeliţii lo­­cuesc mai ales in districtele V., VI. şi VII. După limbă erau în anul 1891, ale cărui date s’au publicat acum, Ungurii 69.09°/0, Ger­manii 23.74°/0. înainte cu zece ani erau Un­gurii 56.73»/, şi Germanii 34.35»/,. Mo­­nogloţii maghiari se sporesc tare. Un ministru cuminte. „Budapestet■ Tagblatt“ află, că ministrul Festetich va cere o audienţă M. Sale, căruia-­i va raporta asupra unor importante afaceri, cari ’i-au făcut imposibilă rămânerea în minister, dând M. Sale un raport detailat şi cu documente. Pare a fi o desgolire, ce promite a deveni interesantă. Partidul poporal al clericalilor ma­ghiari a luptat şi continuă a lupta cu înver­şunare la alegerile comitatense. Cu deosebire în comitatul Pojon, Vas, Bars, Baranya şi Hont. Au şi câştigat în foarte multe locuri. Astfel în comitatul Vas sânt aleşi 61 cle­ricali şi 47 liberali. în Pojon deasemenea e aproape sigur că vor ave majoritatea celor aleși. în comitatul Hont din 22 cercuri elec­torale au cucerit 22. Ambasadorul Franciei, de Lozé și visita lui la Pesta este obiectul unui articol din „Revue d’Orient“ (nr. 43 a. c.), în care se spune, că Lozé s’ar fi convins la Pesta de „semnele viitorului consolidat reservat acestui stat" şi că el a întrevăzut câmpul de acţiuni ce se ofere capitalelor franceze plasate în in­dustria maghiară. Lázé ar fi promis că va şi lucra în acest sens. Descentralizarea administraţiei în România. Pe când şoviniştii de la Buda­pest­a de ani de zile îşi bat capul cum să introducă administraţia de stat, va să zică cum să nimicească autonomia mu­nicipiilor şi să centraliseze toate în mânile guvernului, noul guvern al României, abia ajuns în fruntea afacerilor, s’a şi apucat să studieze chestia de­scentralizării administraţiei, spre sfîrşitul de a garanta co­munelor şi judeţelor un mai larg cerc de ac­tivitate autonomă şi a le pune mai mult ca în trecut la adăpostul ingerenţelor guvernului central. Spre acest sfîrşit ministrul de in­terne, dl N. F­­­e­v­a a instituit o comisiune, compusă din domnii Em. Porumbar­u, G. M­o r­ţ­u­n , Al. G. D­j­u v­a­r­a , M. P­e­­trescu şi Bolintineanu, cu însăr­cinarea ca să pregătească un proiect de re­formă a administraţiei în sensul descentrali­­zării. După­ cum ni­ se scrie din Bucureşti, comisia­­şi-a început Lunia trecută lucrările cu studiarea materialului statistic, a istoriei administraţiei în România şi a unui antepro­iect presentat de ministrul de interne. Dl Fleva a lăsat comisiei toată independenţa şi nici nu ia parte la şedinţele ei, voind să aibă o lucrare neinfluenţată din nici o parte. Aşa înţelege guvernul României liberalismul de care e condus. Ce deosebire faţă cu „libe­ralismul“ de contrabandă de la Budapesta! Convocarea corpurilor legiuitoare ale României. „Monitorul oficial“ de Sâm­bătă publică următoarele: „Preşedinta consiliului de miniştri, Carol I. Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa na­ţională, Rege al României. La toţi de faţă şi viitori, sănătate! Asupra raportului consiliului nostru de miniştri sub nr. 1106, în virtutea articolului 95 din consti­­tuţiune, Am decretat şi decretăm ce urmează: Art. I. Adunările legiuitoare sunt con­vocate în sesiune extraordinară pentru ziua de 24 Octomvrie c. Art. II. Preşedintele consiliului nostru de miniştri este însărcinat cu aducerea la în­deplinire a acestui decret. Dat în castelul Peleş, la 19 Octom­vrie 1895. Carol. Preşedintele consiliului de miniştri: D. Sturdza. Nr. 3973. Raportul consiliului de miniştri cătră M. Sa Regele. Sire! „In urma retragerii ministerului de sub preşedinţa dlui Lascar Catargiu, subsemnaţii fiind chemaţi de înalta încredere a Maiestăţii Voastre a conduce guvernul ţerii, întâia noa­stră datorie este de a face apel la ţeară ca aceasta să-­şi manifeste prin alegeri libere voinţa sa. „Rugăm deci, cu cel mai profund res­pect, pe Maiestatea Voastră să binevoiţi a aproba convocarea actualelor Adunări legiui­toare în sesiune extraordinară pentru ziua de 24 octomvrie, spre a procede la disol­­varea lor. Suntem, cu cel mai profund respect, Sire, ai Maiestăţii Voastre, prea plecaţi şi prea supuşi servitori: Preşedintele consiliului miniştrilor şi ministru al afacerilor străine, D. Sturdza Ministru justiţiei, Eug. Stătescu, Ministrul cultelor şi instrucţiunii pu­blice, P. Poni. Ministrul răsboiului, general C. B­u­d­i­ş­­tean­u. Ministrul de interne, N. Fleva. Ministrul financelor G. Cantacuzino. Ministrul agriculturii, industriei, comer­­ciului şi domeniilor, G. D. Pal­iade. Ministrul lucrărilor publice, C. I. Stoi­­cesc­u. Nr. 1106. Bucureşti, 19 Octomvrie 1895. Noul palat al justiţiei la Bucureşti. Bucureşti, 20 Oct. v. „Pus-am acum cinci ani, aproape deo­dată, temelia a două însemnate lucrări; mai tot în acelaşi timp ni-a fost dat să le punem peatru cea din urmă, una de un interes eu­ropean, podul de peste Dunăre, care a des­­vălit în ochii lumii marele nostru avânt eco­nomic ; cea de a doua, acest frumos palat, dovadă a dorinţei noastre a da justiţiei un locaş demn de înalta ei menire“. Cu aceste cuvinte frumoase Regele Ca­rol I, ,şi-a început discursul, prin care a în­credinţat noul palat al justiţiei magistraturei (corpului judecătoresc) şi baroului (corpului de advocaţi). Este fără îndoeală demn noul locaş al justiţiei şi România a mai dat la 15/27 Oct a. c. o nouă şi puternică dovadă, că în dru­mul ei de mărire şi de propăşire nimeni nu o mai poate opri. Dl C. Schina, primul-president al înaltei curţi de casaţie, cel mai suprem jude­­judecător in stat întrupează în cariera sa ju­decătorească Întreg avăntul României pe tere­nul justiţiei. Pe acelaşi loc unde se ridică astăzi fal­nic şi măreţ noul palat al justiţiei, pe malul drept al riului cu proverbiala apă dulce, di Schina ,şi-a început acum 34 ani cariera sa de magistrat în vechia casă, în care se afla pe atunci „Curtea judecătorească“ a principatu­lui Ţerii­ Româneşti. Pe atunci era judecător în ţeară domnul şi avea puterea a împărţi direct sau indirect dreptatea, car’ magistraţii erau numai nişte funcţionari, cari atîrnau fără nici o margine de puterea executivă a statului. Deabia la 24 Ianuarie 1831 s’a promul­gat legea, care a înfiinţat curtea de cassaţie şi de justiţie şi a dat dreptul de a pronunţa ultimul cuvânt în interpretarea legilor unui corp judecătoresc inamovibil. Constituţia dela 1 Iulie 1866, şi astăzi în vigoare, a declarat corpul judecătoresc de un organ fundamental şi independent al statu­lui. Legea organisaţiunii judecătoreşti dela 1 Septemvrie 1890 în sfîrşit a proclamat inama­­bilitatea membrilor Curţilor de apel şi a preşidenţilor tribunalelor de prima instanţă. „Precum prin luptă, vitejie şi înţelep­­ciune“, zice dl Giaui, decanul baroului advo­caţilor în discursul său de la inaugurarea pa­latului — „am ştiut se obţinem poziţia noas­tră politică ca stat independent, şi transfor­marea micilor principate dunărene intr’un re­gat puternic şi întărit printr’o dinastie here­­ditară, iubită şi întrată de veci în simţul, infi­ma şi cugetul tuturor Românilor, tot astfel în timp de pace, am căutat se ne desvoltăm pe terenul social şi economic, spre a ne arăta demni de posiţiunea ce am căpătat în Europa civilisată“. Una dintre aceste Întăriri înseamnă noul palat de justiţie. „Ridicarea unui templu al legilor“, — zice dl Eugen Stătescu, unul dintre cei dintâi jurişti români şi actualul ministru de justiţie, — „clădirea unui edificiu măreţ şi spaţios, în care să se poată aşeza şi adăposti definitiv marile corpuri judecătoreşti ale capitalei, acest vis al atâtor bărbaţi eminenţi cari­­şi-au consacrat întreaga lor vieaţă aces­tei instituţiuni, s'a realizat“. „Precum preotului“, — întregeşte dl Giani — „Mi-a trebuit sfântul locaş al bisericii din care lumea ese cu credinţă în Dum­nezeu, tot astfel magistratului îi trebue tem­plul, pe frontispiciul căruia să fie scris „Drep­tate“, şi dintrînsul să ese ori­cine cu cre­dinţa în cele trei precepte nestrămutate, in care jurisconsulţii români au concentrat în­treaga ştiinţă a dreptului, adecă de a trăi cu demnitate, de a nu vătăma pe nimeni şi de a atribui fiecăruia ceea­ ce este al lui“. Tocmai dl Stătescu a fost unul din aceia care a ostenit mult pentru realizarea acestui vis. Ca ministru de justiţie d-sa a presentat corpurilor legiuitoare proiectul de lege din 5 iunie 1882, care a şi deschis primul credit necesar pentru­­ridicarea palatului; la anul 1885 s’a stabilit definitiv planul şi la 1890 s’a început construcţiunea. Planul executat este opera distinsului architect francez Ballu, care ca executor şi director al lucrărilor al­­architecţilor români a fost dl Ioan Mintcu. Palatul de justiţie ocupă un teren de 13.000 metri pătraţi­­Fundaţiunile lui s’au făcut,cu multă precauţiune şi îngrijire din causa albiei Dâmboviţei, din beton de ciment; toată grinderia este de fel şi umplăturile între grinzi sânt cu bolţişoare de beton cu ciment; în sub­sol sânt canaluri, cari percurg întreaga în­tindere a palatului şi cari servesc pentru în­călzit, alimentare cu apă, gaz etc. Toate fun­­daţiunile sânt puse aproape în totalitate pe un teren de pietriş. Adâncimea lor este foarte variată după natura terenului. Corpul central al faţadei e construit în­treg în peatră, ceea­ ce dă întregului edifiiciu un aspect sever şi trainic. Acoperişul este lucrat în lemn, dar­ este isolat de grinderia care formează planul; partea centrală şi mai ridicată a acoperişului, care stă deasupra sălei mari şi a galeriilor sale este lucrat nu­mai în fer. Intrarea e pe nişte scări de peatră masive şi prelungite în sala cea mare, pe care ziaristica de aici, a botezat-o în zelul ei de maimuţenie a Francezilor „sala paşilor per­­duţi“ (sarte des pas perdus), un cuvânt, ce in spiritul limbii româneşti n’are nici un înţeles. Această sală, din care se despart drumurile (în parter) spre diferitele secţiuni ale tribu­nalelor, la curtea cu juraţi, notariat, tribu­nalul de comerciu, (care pe scări) la curtea de cassaţie (secţiuni unite), la cele două sec­ţiuni, ale înaltei curţi şi cele trei secţiuni ale curţii de apel. Sala e atât de spaţioasă, încât cuprinde aproape o treime a întregului corp central al faţadei principale. Scările din lăuntrul ei sânt de marmoră de Carara; cele patru co­loane mari, cari încadrează intrarea acestor două scări sânt de stuc roş nubian, având păr­ţile inferioare sculptate. Coloanele galeriilor, cari încadrează bal­coanele etagiului prim sânt de stuc galben de Gieno. Balustradele balcoanelor sânt de mar­moră de Carafa. Pardoselele sânt de mosaic. Lumina vine prin tavan, prin şepte ferestri co­losale şi tot atâtea uşi cu sticlă. încălzitul Întregului edificiu este combinat cu luminatul şi ventilarea. Producerea aburilor se face prin trei mari regeneratoare, din cari două sânt sufi­ciente pentru încălzitul întregei clădiri, al treilea e de reservă. Aburii sânt conduşi prin ţevi la etuvele lăsate în diferitele carne­ ale clădirii. încălzitul se poate face în total sau nu­mai în părţi; în camere fiecare persoană poate să-­şi reguleze căldură, în săli ea se regulează prin maşinist cu ajutorul unor termometre electrice. Apa condensată se adună iarăşi în­­tr’o cisternă, de unde prin o pompă cu abur alimentează de nou cazanele. Ventilaţia se face prin propulsiuni. O maşină aspiră aerul curat din afară şi după­ ce trece prin o ploaie de apă, el este împins prin canalurile subte­rane în coşurile cari răspund în diferitele camere. Iluminatul e electric. Maşina dinamică este pusă în mişcare de aceiaşi generatori, cari servesc pentru încălzit. întreg edificiul a cos­tat şese milioane şi jumătate de lei. De la Cluj- Serata literară. — Procesul abiturienţilor. D-rului Lueger. —­­Picnicul“. Adresă Tinerimea universitară românii, şi în special cea din Cluj, are pe lângă marea mi­siune naţională, care constă întru a interesa şi a lupta pentru causa naţională, şi o mi­siune socială şi culturală. Despoiaţi de societatea noastră „Iulia“, noi tinerii abstrăgând deja câteva familii ro-

Next