Tribuna, octombrie 1895 (Anul 12, nr. 220-243)
1895-10-24 / nr. 238
Anul XII Sibiiu, Marţi 24 Octomvrie (5 Noemvrie) 1895 Nr. 238 m ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 er., */* an 2 fl. 50 er., */a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 er., V* an 3 50 cr. */a an 7 fl-1 an 14 fl. Pentru România și străinătate:1 an 10 franci, 1/9 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plăttindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE : Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 ci a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor n.r. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Jos confesionalismul! (a) în lunile din urmă s’a ivit în societatea noastră şi în discuţiile ziaristice an simptom care nu poate fi reprobat cu destulă asprime. Mulţumită Domnului, că până acuma avem de a face numai cu un simptom, bolnăvicios ce e drept, dar’ isolat şi puţin primejdios. Mulţumită, mai departe, bunului simţ şi minţii sănătoase a poporului nostru, suntem îndreptăţiţi a spera, că răul sămănat de nişte mâni frivole şi nesocotite, nu va prinde rădăcini în societatea noastră, ci se va spulbera în vânt, se va întoarce în întunerecul din care a eşit. Cu toate acestea am lipsi de la dorinţa noastră de publicişti, dacă am trece cu vederea gemenele din care, lipsind grijea cuvenită, s’ar pută desvolta o burueană urîtă şi otrăvicioasă. Semnalăm deci ivirea simptomului detestabil şi prevenim opinia publică, cerănd măsuri grabnice şi energice, ca să ni se detragă din bună vreme aerul şi lumina, ca să nu poată creşte şi deveni periculos. D-zeu şi vitregia timpurilor trecute la voit, ca poporul român din această parte să fie confesionaliceşte împărţit în două biserici. Dar, o foarte favorabilă a voit în acelaşi timp ca amândouă bisercile noastre să fie biserici naţionale româneşti. Amândouă numără între credincioşii lor numai fii curaţi şi neanestecaţi ai poporului românesc. Amândouă propoveduesc cuvântul lui D-zeu în imba dulce românească, amândouă îşi consideră de cea mai sublimă misiune lumească alimentarea focului sacru al roabtei române,amândouă împlinesc aceeaşi nisiune culturală naţională românească. Meritele din trecut ale amândurora sunt egal de mari, şi dacă biserica ortodoxă ronâna se poate cu drept cuvânt făli, că ea a fost secoli de-a rândul refugiul şi conservatoarea naţionalităţii noastre, nu mai puţin adevărat este, că istoria bisericii unite române este identică cu istoria renaşterii noastre naţionale şi culturale, în consecvenţă e lucrul cel mai natural din lume, ca toţi Românii deopotrivă să ne iubim amândouă bisericile naţionale. Este un postulat al celui mai curat patriotism, ca să fim cu egală veneraţiune cătră aceste două sublime instituţiuni, cari sunt cea mai înaltă expresiune a vieţii noastre naţionale. Şi tot aşa natural ni se pare ca bisericile ele între ele să trăească în cea mai bună armonie, slujitorii şi credincioşii lor, ca nişte fraţi de un sânge ce sânt, să se sprijinească reciproc, şi la toată întâmplarea să se menajeze în lupta grea pentru existenţă, ce amândouă şi neamul românesc întreg poartă, în liniamente generale aşa se şi întâmplă, slavă Domnului, în zeci şi sute de comune româneşti biserica neunită stă pacinică şi liniştită lângă cea unită. Creştinii întră cu evlavie în amândouă şi le duc prinosuri, fără de a se întreba mult căreia din ele aparţine fiecare. în nenumărate locuri credincioşii uniţi şi neuniţi susţin şcoale confesionale comune şi se silesc pe întrecute ca să le asigure, fiecare după puterile sale, existenţa şi prosperarea. Preoţii de ambele confesiuni funcţionează adeseori împreună la zile de bucurie şi de întristare ale poporului, care îi primeşte şi îi cinsteşte şi pe unii şi pe alţii cu egală dragoste. Ce frumos, ce sfânt exemplu acesta din partea iubitului nostru popor! Şi exemplul acesta din bătrâni a fost cu scumpătate urmat de întreaga noastră societate de la opincă până la vlădică, în toate straturile şi în toate fasele de vieaţă. Primul act politic al obijduitului popor român, după renaşterea sa, istoricul supplex libellum Valachorum este iscălit de episcopul unit de la Blaj, Ioan Bob, alături cu cel neunit de la Sibiiu, Vasilie Moga. Memorabila adunare naţională de pe Câmpul Libertăţii a fost presidată de cei doi episcopi, unit şi neunit, de pe vremuri, în epoca plină de mişcare şi de luminoase străduinţe dintre 1848 şi 1867 nemuritorii metropoliţi Andreiu baron Ş a g u n a şi Alexandru Sterca Ş uluţ au fost consideraţi şi recunoscuţi de întreaga obştie românească de conducătorii fireşti ai naţiunii. Ear’ în grelele timpuri, prin cari au trecut în urmă, preoţii uniţi şi neuniţi, plini de apostolice virtuţi au emulat în fapte româneşti, în curagiu şi abnegaţiune şi în frăţeşti sentimente, cari nu s’au renegat nici în pragul temniţei, în faimosul proces al Memorandului „catolicul“ Lucaciu cu dragoste şi seninătate a împărţit amarul robiei cu „ortodoxul“ Nicolae Cristea. Aşa ne-am obicinuit noi Românii din moşi din strămoşi şi nimic nu ne va scoate din bunul nostru obiceiul. Dar, tocmai pentru că aşa este, cu atât mai dureros ne isbeşte simptomul detestabil de care am vorbit. Cu atât mai straniu ne-a fost să vedem, că acum când mai mare ne este trebuinţa de pace şi bună înţelegere, nişte suflete negre au scos la mijlocul nostru hidoasa stafie a confesionalismului, în lături cu ea! în lături cu voi! pigmei nemernici, cari nu înţelegeţi nici sacra misiune a bisericii, nici rostul vieţii neamului românesc, ci numai miserabilele voastre meschinării!... Credem că acest ţipet de indignare, despre care suntem siguri că îl dăm în numele tuturor Românilor de bine, ajunge deocamdată. Sperăm, că incidente regretabile ca cel dela ultima alegere de profesor a comitetului Asociaţiunii şi ca cel semnalat din Gura rîului nu se vor mai ivi, sau măcar vor complana în bună înţelegere, care nu vor da prilegiu la discuţii pătimaşe, în care oameni veninoşi şi înrăiţi să îndrăsnească a contesta până şi caracterul românesc al bisericii, pe care ei, păcătoşii, nu se sfiesc a o considera de adversară. Suntem siguri, o repetăm, că între Români nu va prinde spiritul de rivalităţi şi certe confesionale. Cu toate acestea am dat semnalul, nu însă pentru a capacita pe cei ce îi vedem dispuşi să tulbure pacea între fraţi, ci pentru ca aceştia să înţeleagă că tot dispreţul Românilor le va fi răsplata, dacă vor mai îndrâsni să apară cu sceleratele lor deprinderi. Este, aşa credem, o chestiune de onoare pentru Români ca să se ştie, că pe orizontul limpede şi luminos al vieţii noastre naţionale bufniţele şi cucuvaele n’au voe să se arete ! Legi electorale. Pe când ţeara noastră stărueşte în nedreptăţile asiatice ale unei legi electorale rele, alte ţeri se ocupă mereu cu îmbunătăţirea lor. Astfel, după cele mai nouă ştiri, prepară Suedia o lege electorală, care lărgeşte numărul alegătorilor şi Bulgaria asemenea prepară o reformă a legii electorale. Numai Ungaria rămâne în urma Apusului şi a Orientului! Capitala Ungariei cuprinde 21.03% israeliţi din poporaţiunea sa de 505.384 suflete şi 64.71°00 catolici. Israeliţii locuesc mai ales in districtele V., VI. şi VII. După limbă erau în anul 1891, ale cărui date s’au publicat acum, Ungurii 69.09°/0, Germanii 23.74°/0. înainte cu zece ani erau Ungurii 56.73»/, şi Germanii 34.35»/,. Monogloţii maghiari se sporesc tare. Un ministru cuminte. „Budapestet■ Tagblatt“ află, că ministrul Festetich va cere o audienţă M. Sale, căruia-i va raporta asupra unor importante afaceri, cari ’i-au făcut imposibilă rămânerea în minister, dând M. Sale un raport detailat şi cu documente. Pare a fi o desgolire, ce promite a deveni interesantă. Partidul poporal al clericalilor maghiari a luptat şi continuă a lupta cu înverşunare la alegerile comitatense. Cu deosebire în comitatul Pojon, Vas, Bars, Baranya şi Hont. Au şi câştigat în foarte multe locuri. Astfel în comitatul Vas sânt aleşi 61 clericali şi 47 liberali. în Pojon deasemenea e aproape sigur că vor ave majoritatea celor aleși. în comitatul Hont din 22 cercuri electorale au cucerit 22. Ambasadorul Franciei, de Lozé și visita lui la Pesta este obiectul unui articol din „Revue d’Orient“ (nr. 43 a. c.), în care se spune, că Lozé s’ar fi convins la Pesta de „semnele viitorului consolidat reservat acestui stat" şi că el a întrevăzut câmpul de acţiuni ce se ofere capitalelor franceze plasate în industria maghiară. Lázé ar fi promis că va şi lucra în acest sens. Descentralizarea administraţiei în România. Pe când şoviniştii de la Budapesta de ani de zile îşi bat capul cum să introducă administraţia de stat, va să zică cum să nimicească autonomia municipiilor şi să centraliseze toate în mânile guvernului, noul guvern al României, abia ajuns în fruntea afacerilor, s’a şi apucat să studieze chestia descentralizării administraţiei, spre sfîrşitul de a garanta comunelor şi judeţelor un mai larg cerc de activitate autonomă şi a le pune mai mult ca în trecut la adăpostul ingerenţelor guvernului central. Spre acest sfîrşit ministrul de interne, dl N. Feva a instituit o comisiune, compusă din domnii Em. Porumbaru, G. Mo rţun , Al. G. Dju vara , M. Petrescu şi Bolintineanu, cu însărcinarea ca să pregătească un proiect de reformă a administraţiei în sensul descentralizării. După cum ni se scrie din Bucureşti, comisiaşi-a început Lunia trecută lucrările cu studiarea materialului statistic, a istoriei administraţiei în România şi a unui anteproiect presentat de ministrul de interne. Dl Fleva a lăsat comisiei toată independenţa şi nici nu ia parte la şedinţele ei, voind să aibă o lucrare neinfluenţată din nici o parte. Aşa înţelege guvernul României liberalismul de care e condus. Ce deosebire faţă cu „liberalismul“ de contrabandă de la Budapesta! Convocarea corpurilor legiuitoare ale României. „Monitorul oficial“ de Sâmbătă publică următoarele: „Preşedinta consiliului de miniştri, Carol I. Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României. La toţi de faţă şi viitori, sănătate! Asupra raportului consiliului nostru de miniştri sub nr. 1106, în virtutea articolului 95 din constituţiune, Am decretat şi decretăm ce urmează: Art. I. Adunările legiuitoare sunt convocate în sesiune extraordinară pentru ziua de 24 Octomvrie c. Art. II. Preşedintele consiliului nostru de miniştri este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestui decret. Dat în castelul Peleş, la 19 Octomvrie 1895. Carol. Preşedintele consiliului de miniştri: D. Sturdza. Nr. 3973. Raportul consiliului de miniştri cătră M. Sa Regele. Sire! „In urma retragerii ministerului de sub preşedinţa dlui Lascar Catargiu, subsemnaţii fiind chemaţi de înalta încredere a Maiestăţii Voastre a conduce guvernul ţerii, întâia noastră datorie este de a face apel la ţeară ca aceasta să-şi manifeste prin alegeri libere voinţa sa. „Rugăm deci, cu cel mai profund respect, pe Maiestatea Voastră să binevoiţi a aproba convocarea actualelor Adunări legiuitoare în sesiune extraordinară pentru ziua de 24 octomvrie, spre a procede la disolvarea lor. Suntem, cu cel mai profund respect, Sire, ai Maiestăţii Voastre, prea plecaţi şi prea supuşi servitori: Preşedintele consiliului miniştrilor şi ministru al afacerilor străine, D. Sturdza Ministru justiţiei, Eug. Stătescu, Ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, P. Poni. Ministrul răsboiului, general C. Budişteanu. Ministrul de interne, N. Fleva. Ministrul financelor G. Cantacuzino. Ministrul agriculturii, industriei, comerciului şi domeniilor, G. D. Paliade. Ministrul lucrărilor publice, C. I. Stoicescu. Nr. 1106. Bucureşti, 19 Octomvrie 1895. Noul palat al justiţiei la Bucureşti. Bucureşti, 20 Oct. v. „Pus-am acum cinci ani, aproape deodată, temelia a două însemnate lucrări; mai tot în acelaşi timp ni-a fost dat să le punem peatru cea din urmă, una de un interes european, podul de peste Dunăre, care a desvălit în ochii lumii marele nostru avânt economic ; cea de a doua, acest frumos palat, dovadă a dorinţei noastre a da justiţiei un locaş demn de înalta ei menire“. Cu aceste cuvinte frumoase Regele Carol I, ,şi-a început discursul, prin care a încredinţat noul palat al justiţiei magistraturei (corpului judecătoresc) şi baroului (corpului de advocaţi). Este fără îndoeală demn noul locaş al justiţiei şi România a mai dat la 15/27 Oct a. c. o nouă şi puternică dovadă, că în drumul ei de mărire şi de propăşire nimeni nu o mai poate opri. Dl C. Schina, primul-president al înaltei curţi de casaţie, cel mai suprem judejudecător in stat întrupează în cariera sa judecătorească Întreg avăntul României pe terenul justiţiei. Pe acelaşi loc unde se ridică astăzi falnic şi măreţ noul palat al justiţiei, pe malul drept al riului cu proverbiala apă dulce, di Schina ,şi-a început acum 34 ani cariera sa de magistrat în vechia casă, în care se afla pe atunci „Curtea judecătorească“ a principatului Ţerii Româneşti. Pe atunci era judecător în ţeară domnul şi avea puterea a împărţi direct sau indirect dreptatea, car’ magistraţii erau numai nişte funcţionari, cari atîrnau fără nici o margine de puterea executivă a statului. Deabia la 24 Ianuarie 1831 s’a promulgat legea, care a înfiinţat curtea de cassaţie şi de justiţie şi a dat dreptul de a pronunţa ultimul cuvânt în interpretarea legilor unui corp judecătoresc inamovibil. Constituţia dela 1 Iulie 1866, şi astăzi în vigoare, a declarat corpul judecătoresc de un organ fundamental şi independent al statului. Legea organisaţiunii judecătoreşti dela 1 Septemvrie 1890 în sfîrşit a proclamat inamabilitatea membrilor Curţilor de apel şi a preşidenţilor tribunalelor de prima instanţă. „Precum prin luptă, vitejie şi înţelepciune“, zice dl Giaui, decanul baroului advocaţilor în discursul său de la inaugurarea palatului — „am ştiut se obţinem poziţia noastră politică ca stat independent, şi transformarea micilor principate dunărene intr’un regat puternic şi întărit printr’o dinastie hereditară, iubită şi întrată de veci în simţul, infima şi cugetul tuturor Românilor, tot astfel în timp de pace, am căutat se ne desvoltăm pe terenul social şi economic, spre a ne arăta demni de posiţiunea ce am căpătat în Europa civilisată“. Una dintre aceste Întăriri înseamnă noul palat de justiţie. „Ridicarea unui templu al legilor“, — zice dl Eugen Stătescu, unul dintre cei dintâi jurişti români şi actualul ministru de justiţie, — „clădirea unui edificiu măreţ şi spaţios, în care să se poată aşeza şi adăposti definitiv marile corpuri judecătoreşti ale capitalei, acest vis al atâtor bărbaţi eminenţi carişi-au consacrat întreaga lor vieaţă acestei instituţiuni, s'a realizat“. „Precum preotului“, — întregeşte dl Giani — „Mi-a trebuit sfântul locaş al bisericii din care lumea ese cu credinţă în Dumnezeu, tot astfel magistratului îi trebue templul, pe frontispiciul căruia să fie scris „Dreptate“, şi dintrînsul să ese oricine cu credinţa în cele trei precepte nestrămutate, in care jurisconsulţii români au concentrat întreaga ştiinţă a dreptului, adecă de a trăi cu demnitate, de a nu vătăma pe nimeni şi de a atribui fiecăruia ceea ce este al lui“. Tocmai dl Stătescu a fost unul din aceia care a ostenit mult pentru realizarea acestui vis. Ca ministru de justiţie d-sa a presentat corpurilor legiuitoare proiectul de lege din 5 iunie 1882, care a şi deschis primul credit necesar pentruridicarea palatului; la anul 1885 s’a stabilit definitiv planul şi la 1890 s’a început construcţiunea. Planul executat este opera distinsului architect francez Ballu, care ca executor şi director al lucrărilor alarchitecţilor români a fost dl Ioan Mintcu. Palatul de justiţie ocupă un teren de 13.000 metri pătraţiFundaţiunile lui s’au făcut,cu multă precauţiune şi îngrijire din causa albiei Dâmboviţei, din beton de ciment; toată grinderia este de fel şi umplăturile între grinzi sânt cu bolţişoare de beton cu ciment; în subsol sânt canaluri, cari percurg întreaga întindere a palatului şi cari servesc pentru încălzit, alimentare cu apă, gaz etc. Toate fundaţiunile sânt puse aproape în totalitate pe un teren de pietriş. Adâncimea lor este foarte variată după natura terenului. Corpul central al faţadei e construit întreg în peatră, ceea ce dă întregului edifiiciu un aspect sever şi trainic. Acoperişul este lucrat în lemn, dar este isolat de grinderia care formează planul; partea centrală şi mai ridicată a acoperişului, care stă deasupra sălei mari şi a galeriilor sale este lucrat numai în fer. Intrarea e pe nişte scări de peatră masive şi prelungite în sala cea mare, pe care ziaristica de aici, a botezat-o în zelul ei de maimuţenie a Francezilor „sala paşilor perduţi“ (sarte des pas perdus), un cuvânt, ce in spiritul limbii româneşti n’are nici un înţeles. Această sală, din care se despart drumurile (în parter) spre diferitele secţiuni ale tribunalelor, la curtea cu juraţi, notariat, tribunalul de comerciu, (care pe scări) la curtea de cassaţie (secţiuni unite), la cele două secţiuni, ale înaltei curţi şi cele trei secţiuni ale curţii de apel. Sala e atât de spaţioasă, încât cuprinde aproape o treime a întregului corp central al faţadei principale. Scările din lăuntrul ei sânt de marmoră de Carara; cele patru coloane mari, cari încadrează intrarea acestor două scări sânt de stuc roş nubian, având părţile inferioare sculptate. Coloanele galeriilor, cari încadrează balcoanele etagiului prim sânt de stuc galben de Gieno. Balustradele balcoanelor sânt de marmoră de Carafa. Pardoselele sânt de mosaic. Lumina vine prin tavan, prin şepte ferestri colosale şi tot atâtea uşi cu sticlă. încălzitul Întregului edificiu este combinat cu luminatul şi ventilarea. Producerea aburilor se face prin trei mari regeneratoare, din cari două sânt suficiente pentru încălzitul întregei clădiri, al treilea e de reservă. Aburii sânt conduşi prin ţevi la etuvele lăsate în diferitele carne ale clădirii. încălzitul se poate face în total sau numai în părţi; în camere fiecare persoană poate să-şi reguleze căldură, în săli ea se regulează prin maşinist cu ajutorul unor termometre electrice. Apa condensată se adună iarăşi într’o cisternă, de unde prin o pompă cu abur alimentează de nou cazanele. Ventilaţia se face prin propulsiuni. O maşină aspiră aerul curat din afară şi după ce trece prin o ploaie de apă, el este împins prin canalurile subterane în coşurile cari răspund în diferitele camere. Iluminatul e electric. Maşina dinamică este pusă în mişcare de aceiaşi generatori, cari servesc pentru încălzit. întreg edificiul a costat şese milioane şi jumătate de lei. De la Cluj- Serata literară. — Procesul abiturienţilor. D-rului Lueger. —Picnicul“. Adresă Tinerimea universitară românii, şi în special cea din Cluj, are pe lângă marea misiune naţională, care constă întru a interesa şi a lupta pentru causa naţională, şi o misiune socială şi culturală. Despoiaţi de societatea noastră „Iulia“, noi tinerii abstrăgând deja câteva familii ro-