Tribuna, noiembrie 1895 (Anul 12, nr. 244-267)
1895-11-25 / nr. 263
Pag. 1052 Sibiia, Sâmbătă, TRIBUNA Intre Trapezunt şi Diarbekir... !totuşi crearea unui stat armean independent este lucru cu neputinţă. Armenii va trebui aşadară se trăească la pace cu Turcii şi reformele promise de sultanul Abdul Hamid vor fi cu atât mai roditoare, cu cât le vor Intimpina cu mai multa voie bună“. Paralel cu acest articol, scrie şi organul lui Bismarck, „Hamburger Nachrichten“, într’un articol inspirat, după părerea lui „Neue Fr. Presse“, următoarele: „Germania nu va fi silită prin interesele proprii ale ei, a lua vr’o iniţiativă în chestiunea turcească. Pentru Germania, chestiunea armenească valorează tot atât de puţin ciolanele sănătoase ale unui grenadir din Pomerania, precum în 1877 „das bischen Herzegovina“. Interesul Germaniei îi arăta clar, a rămână pe planul al doilea în jocul turcesc şi a se arangia după cele ce fac cei de pe planul întâiu“. Pe lângă aceste enunciaţiuni, Germania a renunţat, din partea ei, la cererea de a trimite şi ea o a doua corabie staţionară în golful de la Constantinopol, scuzându-se că n’are deocamdată nici o naie la disposiţie, potrivită scopului amintit, întrucât este îndreptăţită ori neîndreptăţită „nedumerirea“, scoasă la iveală mai ales decât că ziarele englezeşti, se poate judeca după pasagiul discursului de tron, cu care a fost deschis Reichstag-ul german la 3 Decemvrie. Iată cum sună: „Bunele şi amicalele relaţiuni ale imperiului cu puterile externe dăinuesc neschimbate. Laolaltă cu Rusia şi Francia, Germaniaşi-a dat silinţa a preîntimpina încurcăturile mai departe ce ameninţau a se produce din causa răsboiului celor două imperii din Orientul asiatic. Mulţumită moderaţiunii bine cumpănite a guvernului japonez, opintirile noastre au avut resultat bun şi vor contribui la menţinerea şi lăţirea câmpului de muncă padaica pentru industria şi comerciul Germaniei“. „Atenţiunea noastră serioasă este îndreptată la întâmplările regretabile în imperiul turcesc. Fidel alianţelor sale şi principiilor dovedite ca bune ale politicei germane, imperiul german este întotdeauna gata a lucra împreună cu puterile chemate în prima linie prin interesele lor, pentru a sluji astfel afacerea păcii. Concordanţa hotărîrii tuturor popoarelor, a respecta tratatele şi a sprijini guvernul M. Sale Sultanului intru restabilirea stărilor regulate, dă temeiu la speranţa, că isbânda nu va lipsi când opintirile vor fi unite“. Şi ziarul de căpetenie cisleithan adaugă la aceasta: „Aceasta corespunde pe deplin atitudinei de până acum a Germaniei, precum se poate recunoaşte din semne singuratice. Aceasta este politica pacinică a principelui Bismarck, pe care duce înainte şi urmaşul lui faţă cu actuala crişă turcească“. * ((Încă ceva din discursul de tron). „ Neue Fr. Presse“ are următoarea depeşe din Berlin. „La deschiderea Reichstagului în „sala albă“ au luat parte numai 60 deputaţi. La cetirea pasajelor, în care se anunţă depunerea proiectelor de legi despreBursă, despre fabricarea margarinului (cu care se falsifică untul de vacă) şi despre concurenţa necinstită, au isbucnit strigăte de bravo. Deasemenea a fost viu aclamat şi pasagiul despre politica externă“. * (Alegerile în Galiţia). Cum s’au făcut ultimele alegeri în Dieta Galiţiei, încă sub actualul ministru-president cisleithan, istoriseşte foaia ruteană „Dilo“, pe basa jalbei locuitorilor din cercul Turka. Să cităm numai unele din caşurile la Nitra: „Căpitanul cercual din Turca a chemat la sine pe toţi primarii şi li-a poruncit a face astfel, ca ei înşişi să fie aleşi ca delegaţi, pentru a zădărnici astfel alegerea preoţilor ruteni. „Alegerile delegaţilor s’a întâmplat mai ales în cancelariile administraţiilor de moşii, adecă în cea mai mare parte în locuinţele arândaşilor ovrei, pentru ca agitatorii ovrei să aibă înlesnire mare. „în comuna Iavorov s’a fixat alegerea pe 10 Septemvrie, la 11 ore înainte de ameazi, întreagă comuna, 60 de inşi, aştepta intrarea comisarului cercual în cancelarie. Comisarul însă, se înţelese în ajunul zilei de alegere, cu Jidanul din loc, atraseră pe primarul în câreamă, îl îmbătară cumplit; comisarul a luat apoi pe arendaşul de vămi Ovreul Smul Weiss, ca secretar, se duse în crepatul zorilor pe căi piezişe la locuinţa primarului îmbătat şi a isprăvit alegerea numai cu câţiva jidani şi 2 ţerani. „în Târnova—Nijna s’a ales ca delegat Ovreul Rand, numai şi numai pentru aceea, că comisarul n’a admis o grămadă de ţerani la alegere şi când preotul Sologul ii facu remonstraţii comisarului, acesta scoase sabia ameninţându-’l“. * („ Jüdische Presse“) din Berlin scrie despre candidatura Drului Bloch: „Contele Badeni are lipsă de deputatul Bloch şi nimic nu ’i-ar fi mai puţin după pofta lui, decât dacă Dr. Bloch nu ar mai sta In parlament şi n’ar fi membru al clubului polonez. Cei mai de frunte parlamentariani şi bărbaţi de stat, precum deputatul S c z e p anowski şi venerabilul S m o 1ka, fostul ministru Iawoski s’au intrepus pentru alegerea lui Bloch. A nu-’l alege, ar fi nu numai complesanţa cătră prinţul Lichtenstein, ci o provocare directă şi vătămătoare a contelui Badeni, pe care n’a meritat-o fostul locţiitor din Galiţia şi actualul ministru-president din causa meritelor ce ’şi le-a câştigat faţă cu noi evreii. Ar fi tot atât de puţin cuminte cât şi de fatal“. George Lazar. Disertaţiune cetită la serata literară ţinută în Cluj la 2 Noimvrie 198, ale Vaier Moldovan, stud. în drept. Popoarele îşi au etăţile lor întocmai ca indivizii. Trebue să treacă şi ele prin vîrsta nevinovată, fără de griji şi năcazuri, plină de sentiment şi poesie a copilăriei, prin încercările şi luptele pline de foc şi de nobil entusiasm ale juneţei, prin vîrsta serioasă şi laborioasă a bărbăţiei ş. a. m. d. Cu poporul român în parte se pare a se fi făcut o tristă excepţiune, deoarece o soarte vitregă nu şi-a dat timp să se bucure de fericirea, poate cea mai perfectă, a anilor copilăriei, cil-a dat pradă, putem zice din leagăn, celor mai grele încercări. Nu am fost şi nu sântem un popor desmerdat de soarte, acest trist adevăr îl vedem scris mai pe fiecare pagină a istoriei noastre naţionale, care cu acelaşi drept s’ar pută numi şi istoria suferinţei. Atâtea valuri de popoare sălbatice, atâtea schingiuiri nu a indurat nici un alt popor de pe faţa pământului. Şi daca cu toate acestea ne-am susţinut până azi ca Români pe aceste ţinuturi, şi dacă n’am fost înghiţiţi de valurile de popoare, ce s’au năpustit asupra-ne e, că o mână supranaturală a condus destinele noastre, a veghiat asupra-ne, şi ne-a scăpat de primejdii. Cel ce a cetit istoria Românilor şi a cercat a o înţelege, acela nu poate să nu se închine înaintea acestui spirit protector, care nu poate fi altcineva, decât geniul bun al românismului, de a cărui voinţă s’au sfârcioase ale potrivnicilor. El e acela, care a fost mai aproape de noi de câte ori a fost primejdia mai mare. El a fost acela, care ni-a trimis bărbaţi mari şi apostoli, cari prin cuvântul, ba chiar prin martiriul lor au scăpat dala perire o parte sau alta a poporului român. Numai geniul românismului a fost, care cu înţelepciunea sa supranaturală, a împărţit primejdiile — resultante de altcum şi propriile noastre păcate — astfel, ca ele niciodată să nu ameninţe cu perire toate provinciile locuite de Români în unul şi acelaşi timp, şi a făcut posibil celor favorisaţi de soarte se sară în ajutorul fraţilor prigoniţi. Căci „de câte ori“ — zice vener. V. Urechiă într’o conferenţă a sa, — „de câte„ori îa una din provinciile vechiei Dacii crivesţul „se desfăşura, de câte ori furtuna urla pe „câmpie, altarele sfinte ale românismului se „ridicau în provincia, rămasă mai la adăpost, „în deşert oardele barbare dărimau între Nistru, Carpaţi şi Dunăre acele altare, vedeţi „colo ele se ridică noue. Preoţi mari săvîr„şesc misterele cultului: sânt Gelu Minmorut „Gladu. Ear’ când duşmanii vin şi insultă „acele altare a măsurat cum mâna lor dărîmă „o peatră din ele, sa ridică peste Dunăre altarele mai mari ale lui Ioniţă, ale Asanilor“... Până aci după dl Urechiă, şi nu va fi greu luând la mână istoria să continuăm noi, deoarece ştiut este, că abia apune puterea Asanilor şi românismul dă îndărăt în Macedonia, şi iată că răsar ca din pământ două state tinere şi pline de vieaţă, Muntenia şi Moldova. Ear’ când mâni scelerate încearcă să nimicească şi aceste două vetre, când fanario-Onorabilă Redacţiune! în 8 Nov. 1895, locuitorul din Certege Gerasim Bota lui Iosif, venind dala Albac- Aradi ’1 au întâlnit în drum 2 gendarmi din Albac, întrebându-’i „de unde e“ ? la ce a răspuns: „din Certege“, „dar’ ai pasus“ ? dinsul ’l-a arătat, insă gendarmii ’l-au căutat în buzunare, şi au aflat un notes, în care era şi „un manifest al junimii academice“, care’l primise cu ocasiunea când a fost la Cluj la adunarea cu procesul Memorandului, gendarmii îndată ce au văzu manifestul au început a-’l bate şi înjura zicând: „tălnirule, de unde ai acesta“, el a spus că ’l-a primit în Cluj de la nişte studenţi români pe cari nu ’i-a cunoscut că cine sânt. De aici ’l-au dus la catismul se încearcă să dee o ultimă lovitură spiritului român din principate, atunci provincia, leagăn al românismului, Transilvania e chemată se contribue la scăparea din prăpastie a ţerilor-surori, şi la readucerea lor la vieaţă naţională. Noi Românii ardeleni am dat din mijlocul nostru pe aed apostol, care prin zelul seu neobicinuit şi prin suferinţa sa a redeşteptat din somnul cel de moarte pe fraţii din principatele dunărene Dar’ să nu mergem mai departe, ci să ne oprim la un present, şi să cercetăm oare nu vom afla manifestarea unui spirit supranatural în faptul, că pe când noi Ardelenii sântem supuşi la grele încercări şi pe când se atentează la naţionalitatea noastră, de atunci o altă provincie, România liberă e în înflorire şi e în stare să ne sară într’ajutor, satisfăcând astfel nu numai unei datorinţe de frate, ci şi recunoştinţa pentru ajutorul dat de altă dată. Dar’ nu voiu obosi pacienţa ascultătoare şi cu aceste adevăruri istorice, ci voiu trece la înseşi obiectele lucrării mele de azi, la descrierea vieţii acelui bărbat, care a avut marea şi frumoasa misiune se fie apostolul poporului român, şi propoveduitorul evangeliului naţional într’o provincie română, unde conştienţa naţională trage de moarte. Mă voiu încerca să dau în liniamente generale biografia şi apreciarea activităţii grandioase a marelui dascăl român George Lazar şi me voiu sili să curtez o cât de mică parte din recunoştinţa ce o datorăm toţi Românii memoriei lui. (Va urma.) De ale matriculanţilor- Mediaş, în Nov. 1895, în comuna Şeica-mică cu intrarea în vigoare a legilor bisericeşti, primul nou născut inclus în matricula civilă — lucru natural —şi-a primit numele de „Traian“. Deşi în acea comună purtătorul civil de matricule este judele comunal, notarăşul Beniamin Berze, un evreu cât Wekerle de zdravăn, cine ştie pe ce cale a ajuns la cetirea numelor: „Traian“, „Pompei“ etc., şi aceste nume ’l-au întristat foarte. Numaidecât citează de bună-seamă cu ceva drept talmudal pe părinţii pruncilor respectivi la cancelarie, şi apoi să vezi la lecţii numai ca ele, să vezi la ameninţări, că „dimpreună cu popa lor îi va purta pe la solgabirău pentru astfel de nume!“ Fireşte acestea au fost numai efluxul naturelului seu de a băga spaimă în cine poate, şi prin urmare notarăşul nostru până aci încă nu e tare interesant. Discursul seu rostit înaintea alor doi ţerani nu prea timizi, părinţii nou născuţilor se sfîrşeşte adecă cu întrebarea din partea lui, că „apoi ştiu ei barem că cine a fost „Traian “? Oamenii răspund, că „dl părinte ni-a spus de mult, că cine a fost“. Dl notară, însă, poate îndoindu-se de ştiinţa lor le spune apicat, că „dacă vreţi să ştiţi, că cine a fost Traian, eu vă spun, că el a fost hoţul cel mai mare din patruzeci şi-opt (48), care nu a ştiut alta decât să jefuească, şi voi puneţi copiilor voştri nume de hoţi ? Lasă, că voiu purta eu înaintea solgăbirăului dimpreună cu popa vostru cel sfătos!“ Oare cu care prunc şcolar de pe la şcoalele noastre ar pute rivalisa acest oficial „perciunat? Frumoasă peană în cununa notarăşilor! Ca formă de „memento“ mai observ, că învăţătorul român din Şeica-mică, care e fericit de a purta rolul de „adjunct“ — poate mai mult din respect decât de dragul diurnelor, acelui notarăş, — şi care mai că nu e capabil de a sluji la trei domni: (economiei, adjuncturii şi dăscăliei), se’şi deschidă ochii înainte de a exhaumia întreagă pacienţa poporului seu ! Cu deosebit respect: Piseu. De ale gendarmilor. Munţii Apuseni, 1 Dec. 1895. 25 Noém vrie (7 Decemvrie) 1895 Nr. 263 sarma în Albac, unde noaptea ’l-au legat de mâni şi de picioare şi în 9 dimineaţa ,l-au bătut atât de tare, încât sângele a eşit prin veştminte; de aici bătut ’l-au dus la pretură în Câmpeni, unde au luat protocol, punendu- ’ întrebările de sus, ba ’l-au întrebat că îl ştie ce ei, şi el a zis: „îl ştiu şi ’l-am învăţat de rost‘, şi ’l-au pus să’l reciteze, ceea ce a şi făcut. După aceasta ’l-au închis în temniţă şi în 11 Nov. a. c. au plecat cu el 2 gendarmi la Certege, şi au cercetat toată casa, şi au aflat o poesie de a Iancului, şi câteva foi, adecă „Tribuna“ şi „Foaia Poporului“. De aci au mers la Secătură, unde noaptea ’l-au ţinut legat de mâni şi de picioare. Şi abia în 13 Nov. au ajuns la Câmpeni, unde ’l-au închis I şi abia în 15 Nov. ’l-au luat din nou la pro- Itocol, punendu-’i deosebite întrebări, că cine ’i-a dat manifestul, şi cine a fost conducător cu el la Cluj, şi el a spus că s’au dus singuri la Cluj mai mulţi peste munte, şi în Cluj au avut conducător pe Iosif Gomboş din Vidra etc., ’L-au pus de a spus de rost manifestul, şi ca remuneraţie că-’l ştie, pretorul Zarăndy Lipot (Sas Knöpfler), ’i-a dat o palmă in cancelarie şi ’l-a mînat acasă, eară el a cerut să-’i dee notesul şi hârtiile, însă ’i s’a spus, că nu le capătă, la ce el a răspuns superb: „îmi luarăţi manifestul, dar’ din cap nu-’l puteţi lua nici-odată nici cu bătaia, nici în alt mod.“ De aci s’a dus la dl advocat Dr.Chirtop, căruiai-a enorat toate cele întâmplate, şi bravul advocat interesându-se de afacere şi el neştiind să-’i spună numele celui ce ’i-a dat palma, s’a dus cu dînsul la pretură şi ’i-a arătat pa Zaráady, care ’i-a dat palma, şi întrebându-’l, dl advocat a recunoscut. Apoi ’i-a dus la medie şi ’l-a visitat, în urma cărora făcut paşi necesari atât contra lui Zirăndy, cât şi a gendarmilor, la judecătoria regească. Iată acest om sărac a fost purtat 8 zile, bătut, flămând, purtat pentru o hârtie nevinovată şi şi acum e bolnav, neavând ce mânea, neputând lucra, ci din milă îl preved cei ce au mai mult. Eată libertate ungurească, că pe drumuri eşti atacat de susţinătorii ordinei, ca de la.........şi dacă eşti dus înaintea legii, eşti batjocorit înjurat şi pălmuit. .. Lupta în comitate. De sub Vlădeasa. Din corespondenţele ce le-am cetit în preţuitul ziar „Tribuna“ despre alegerile la municipii, m’am convins, că învingere au reportat Românii în tot locul, unde conducătorii lor, advocaţi, preoţi şi învăţători, s’au pus în frunte, îmi saltă inima de bucurie când văd că se lucră, car’ de altă parte mă scârbesc până la suflet, când văd că sânt între noi şi de aceia, cari se retrag, se ascund ca bufniţele ziua, fug de luptă, nu vreau să se oţelească în ea. Avem o grămadă de inteligenţă, un număr respectabil, puteri suficiente; locuitorii acestui ţinut afară de vre-o 4-5 comune sânt tot Români, oameni deştepţi, durere însă, că nu este nici o organisaţiune, şi astfel nu putem impune contrarului. în 7 Noemvrie st. n. au fost alegerile la municipiu în cercul B.-Nuedin. Alegătorii au fost înştiinţaţi unii la timp, alţii mai târziu, toţi au ştiut însă. La ziua sus numită m’am dus în Huedin şi cerc să văd unde sânt adunaţi Românii şi ce sfat au făcut ca să me conformez hotărîrii mulţimii şi celor cari îi ştiam de şefi in acest ţinut şi se văd pentru cine se-mi dau votul împreună cu amicii mei şi care este lista Românilor. Aflu din mulţimea, care trebuia să fie presentă, pe doi domni preoţi: Petru Cucuian din Mănăşturul unguresc şi Alexandru Sava din Bedeeiu cu vre-o 5—6 alegători lângă dînşii. Laudă acestor doi domni, cari la toate ocasiunile de interes naţional sunt la postul lor, premergând ca exemplu. Aşteptăm să vină alegătorii din alte comune cu preoţii şi învăţătorii, însă în zadar. Votisanţi pentru lista stăpânirii s’au presentat peste 100. Noi văzând că sântem în număr de tot mic, la propunerea domnilor preoţi mai sus numiţi, fiindu-ne forţele de tot neegale, ne-am depărtat. îmi vor ierta domnii preoţi, advocaţi şi învăţători din Dretea, Beleș, Mănășturul-român, Fineiu, Călățele, Calata, Ciula, Bociu, Mărgău, Rogojel etc., dacă îi voiu întreba, pe această cale, că unde au fost atunci ? sau de ce nu ’și-au luminat alegătorii despre însemnătatea acelei alegeri? Doar’ li-a fost teamă de dlulsolgăbirău? De domnia lui n’au avut să le fie greu, căci în mai multe rînduri s’au exprimat publice, că convingerile fiecui le res- j pectează, astfel la alegeri puteau să participe fără de teamă, că vor fi luați la ochiu. în 8 Noemvrie am avut altă alegere, anume de medic, în cercul Vâlcăului-ungur. La acest cerc aparţin 6 notariate cu o poporaţiune de 16.000 suflete, din ele sânt abia 2000 ungureşti. Concurenţi am avut numai unul, de naţionalitate Slovac. S’au ales cu aclamaţiune de cari au fost presanţi. Şi la această alegere au lipsit preoţii, pot să zic demonstrativ, căci din 10 numai unul s’a presentat, dl Petru Cucuian. Punem caşul, că putea să fie concurent şi de Român şi Ungur, prin nepresentarea inteligenţei române şi la această alegere putea să reese altul, nu Român. Nu ne interesăm de căuşele noastre şi prin aceasta pordem toate posiţiunile. Nu-i însemn cu numele pe cei cari nuşi-au făcut datorinţa, că ar fi un pomelnic prea lung. Domnul protopop din acest ţinut şi unii advocaţi de român din Huedin sperez că în viitor la astfel de ocasiuni, cum a fost şi alegerea la municipiu, vor convoca alegătorii la stat şi le vor da direcţiunea pe care să o urmeze, căci poporul este ascultător. Un alegator.* Din cercul Arpaşului, în anul 141 al „Tribunei“ a apărut un raport despre alegerea din Arpaş a 3 membri municipali. Revin asupra acelui raport nu ca să desminţesc ceva din cele cuprinseîn el, ci mai vîrtos ca se’l întregesc accentuând un lucru ce s’a trecut cu vederea. Sânt de principiu, că păcatele contra naţiunii nici-odată nu trebue tăinuite, ci fără nici o considerare descoperite şi aspru combătute ear’ păcătoşii înfieraţi. Cu atât mai puţin este iertat a trece cu vederea faptele vrednice, cari pot fi arătate de pildă. In raportul din chestiune nu numai că nu s’au expus păcatele şi păcătoşii mulţi cari au păcătuit contra naţiunii, dar’ nici faptei vrednice a harnicului preot din Noul român Teodor Bonca, nu s’a dat câtuşi de puţină atenţiune, amintindu-se măcar. Pe la 11 ore zice raportul — şi drept, are — solgăbirăul era sigur de voturi. Şi nu e mirare, căci alegătorii încă de acasă survenit instruiţi în sensul a vota pentru solgăbirău. Când era însă situaţia mai desperată— căci deja au început a merge la urnă — soseşte în mijlocul nostru preotul Bonca şi informat asupra situaţiunii un moment nu stă la îndoeală asupra paşilor de întreprins. Adună alegătorii în curtea unlui om din apropiere şi ţinându-le o vorbire înflăcărată îi electrisează astfel încât dând expresiuni regretului de a nu-l putea alege pe dînsul (căci oamenii stăpânirii ’i-au fost delăturat) declară publice, că vor primi pe toţi candidaţii naţionali propuşi. Ear’ urmarea a fost trânteala sdravănă a fisiMa găbirăului, care a rămas ruşinat, întreg meritul acestei victorii fireşte că incontestabil preotului Bonca îi compete şi poporului care atât de bine ’l-a ascultat. Un alegator. Adunarea generală a „Reuniunii femeilor române din Abrud şi Abrudsaf*, ţinută în S120 Sept. a. c. 1. Doamna presidentă Ana Filip a deschis şedinţa prin vorbirea următoare : Onorată adunare generală! Dacă ne împrospătăm înaintea ochilor sufleteşti evenimentele măreţe, cari au ridicat însemnătatea acestui an, inima fiecăruia dintre noi va bate mai puternic şi mai călduros şi ochii noştri iresistibil se vor scălda în lacrimi de bucurie, în lacrimile sfinte, cari descoper şi tălmăcesc tainele şi dorinţele inimii noastre. Ştiţi bine că între împregiurări critice, când reuniunea noastră încungiurată de toate părţile de valuri periculoase, era ameninţată în existenţa sa, mai bine zis în scopul său, cu care se identifică, în aceste momente critice, din îndemn dumnezeesc, din iubire de neam şi îngrijire pentru viitorul acestuia, doi patroni marinimoşi au grăbit să întindă mână de ajutor reuniunii noastre lipsite şi jertfind din avutul lor, să-i asigure viitorul pe ani înainte, să o pună în poziţie de a-şi putea urma cu succes calea cătră scopul, la care ţinteşte. Cu deosebită stimă trebue se pronunţ numele acestor preaveneraţi patroni, al d-nei Iuliana Văsîiu şi al dlui Ioan Visia, cari prin donaţiunea făcută reuniunii ’şi-au înscris numele cu litere de aur în analele acesteia şi ’şi-au asigurat stima şi recunoştinţa tuturor acelora, cărora le zace la inimă progresul şi cultura poporului nostru. Casele donate reuniunii noastre pentru şcoala de fetiţe române, vor vesti urmaşilor liberalitatea şi nobleţă inimii donatorilor, al căror nume cu sfântă pietate va fi păstrat în decursul veacurilor. Folosesc această ocasiune, de a-’mi duoi expresiunea mulţumitei şi recunoştinţei nemărginite cu care datorim nobililor noştri patroni, şi le doresc, ca se-’şi afle cea mai mare mângâiere în fructele jertfei depuse pe altarul neamului lor. Se-şi ţină D-zeu la mulţi ani! Nu pot să nă amintesc totodată şi în legătură cu acestea un alt act de binefacere, de care a fost împărtăşită reuniunea din par-