Tribuna, noiembrie 1895 (Anul 12, nr. 244-267)

1895-11-25 / nr. 263

Nr. 263 Ann XII Sibiiu, Sâmbătă 25 Noemvrie (7 Decemvrie) 1895 55 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., % an 2 fl. 50 cr., % an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., % an 3 fl. 50 cr., ./. an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1 an 10 franci, 1 an 20 franci, 1 an 40 franci­ Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Răul cel mare. (L.) Când vre-un guvern unguresc ajunge în strîmtoare şi vede că din causa unei ilegalităţii oare­care opinia publică a „patrioţilor“ se întoarce cu furie con­­tra­’i, sevîrşeşte o nouă ilegalitate, în contra naţionalităţilor, abătând astfel nu numai atenţia Ungurilor, dar’ storcend­ifi aplausele lor pentru „energia cu care paralisează uneltirile trădătorilor de pa­trie“. Numai aşa Tisza era aprobat când vorbia despre „sdrobirea sobolilor“, iar’ Hieronymi ’şi-a câştigat şi el glorie prin cunoscutele ucazuri privitoare la sis­tarea activităţii comitetului naţio­nal român. Purtându-se astfel stăpânii cei mari, fişpanii şi solgăbiraele au prins şi ei dra­goste pentru călcarea legilor în detrimen­tul naţionalităţilor. Ei ştiu dinainte, că cu cât vor asupri şi nedreptăţi mai tare pe naţionalităţi, cu atât mai mult vor fi lăudaţi. Ba sânt între ei mulţi, căror i­ s’a iertat şi iartă cele mai mari tică­loşii, numai pentru­ că s’au arătat „mână de ier“ contra noastră, pentru­ că la ale­geri — în comitate şi pentru parlament — au făcut să triumfe „idea de stat“. Cu astfel de apucături, Ungurii au ajuns să creadă, că drepturi consti­tuţionale nu li­ se mai cuvin decât fiilor aleşi ai lui Árpád şi Israil. • Dar’ când văd că naţionalităţile vor şi ele să-­şi validiteze drepturile, strigă după gendarm­i, poliţie şi procuror, această trinitate sfântă, pe care se ra­zi«,­ azi statul ajuns în preajma mille­­nimui. Avem în privinţa aceasta dovezi noue, ce se înmulţesc pe fiecare zi. Astfel ’i-a supărat mult pe Unguri faptul, că în comitate Românii au luptat nu numai curagioşi, dar’ şi repurtând victorie. Mai mulţi fişpani s’au compromis deci, pentru­ că n’au putut să-’i sdrobească pe Români, ci au lăsat ca în câte un comitat, ca la Arad şi Alba-de-jos, de pildă, Românii să învingă pe toate liniile. Pentru salvarea „ideii“ greşeala tre­­bue să se repare însă. De aceea „pa­trioţii“ nu s’au mulţumit cu potopul de ocări a presei maghiare la adresa Româ­nilor, ci stăpânirea a mai dat şi ordinul, ca alegerile unde au reuşit Românii, s­ă fie nimicite. Prilegiu pentru acea­sta ’şi-au făurit „patrioţii“ , unde au vă­zut, că n’au speranţe de învingere, au aruncat în urnă cu un bilet două mai mult. Iar’ consiliile administrative electo­rale nu zadarnic sunt puse la disposiţia fispanilor. Ele execută porunca prompt: pretutindenea, pe unde au fost alegeri protestate şi aleşii sunt Români, au ni­micit alegerile. Astfel guvernamentalul „ Kolozsvár“ de la 5 Decemvrie scrie cu mare bucurie că în comitatul Albei-de-Jos au fost anulate alegerile din Z­­­a­t­n­a , Ighiu, Blaj, Vingard şi Ocna- S­i­b­­­i­u­l­u­i, „unde aleşii toţi erau Români“. Tot aşa se procede şi în alte părţi, pe unde au reuşit Românii. Dar’ „patrioţii“ nu înţeleg să-’şi mărginească „energia“ numai la atâta. Nu, ei merg mai departe. Acum că s’a accentuat atât de fruntaşi de ai noştri, cât şi de organele de publicitate româ­neşti necesitatea imperi­oasă a organisării clubu­rilor electorale comita­te­n­s­e, foile ungureşti toate — între ele cea dintâiu „imparţiala“ „Buda­pesti Hirlap“ de la 4 Decemvrie — cer, ca „pe basa ordinului dat de Hieronymi, să se interzică Valahilor ori­ce organi­­s­a­r­e“. Din două una: ori că ziariştii ma­ghiari nu cunosc legea, şi scriu din pros­tie aşa , ori că o cunosc, şi motivul pentru care cer represalii contra noastră este ura şi alte simţuri detestabile ce au faţă de noi. Cea dintâiu: insuficienţa, necunoaş­terea acestui drept cardinal al cetăţeni­lor, nu li­ se poate atribui. Rămâne deci ura, care-’i face răi, meschini şi stupizi. Dar’ răul cel mare în statul ungar nu este numai faptul, că toate guvernele ’şi-au făcut un sistem din prigonirea na­ţionalităţilor, nici că toţi slujbaşii înalţi şi mărunţi caută să-’şi câştige merite căl­când legile înspre răul nostru. Nu. Gu­verne şi slujbaşi ca acestea, au mai fost şi sânt ele şi în alte state. S’au prăbu­şit însă şi stint pe cale de a se nimici, pentru­ că poporul, massa cea mare şi su­verană a cetăţenilor, s’a ridicat cu tărie împotriva tuturor tirăniilor. Răul cel mare în statul maghiar este faptul, că s’a viciat întreaga simţire şi gândire a populaţiunii care decide de soartea guvernelor ungureşti. Foi cu Voia să se arunce la picioarele lui, a-’i cere­­ iertare, a-’l ruga să-’i asculte mărturisirea ru­­şinei şi a căinţei sale. Domnule! strigă Laurențiu cu o voce ru­gătoare... Dar’ Germanin nu se arătă dispus s’o asculte; sta de vorbă cu Hiacint in culoar. Puţin mai târziu, închise uşa dela intrare, apoi se urcă cu fratele seu în etagiuî ântâiu, şi întreaga casă recăzîi într’o adâncă tăcere, întreruptă numai de murmurul îndepărtat al rîului şi de bâzăitul tremurător al greu ruşilor din grădină, mare trecere — ca „Budapesti Hirlap“ de pildă — nu se mai genează a cere scoaterea din lege a naţionalităţilor. Ear’ ungurimea întreagă aplaudă la asemenea fapte, şi socoteşte, că este o primej­die pentru stat, dacă şi naţiona­lităţile îşi exercită dreptur­ile lor constituţionale. Magazinul Barbuni, I — Roman. — De André Th­euriet. Tradus de I. E. Prodan. (Urmare). — Linişteşte-te, zise Germanin cu o voce foarte calmă, eu nu-­ţi voiu face nici im­putări nici nu te voiu ocări. E fără folos, nu voesc­ scandal. Pentru onoarea familiei noastre nu este iertat ca lumea să poată cle­veti despre noi. Vom salva aparenţele; dar’ d-ta înţelegi, că între noi nu mai există in­timitate nici încredere posi­bilă. Vom fi des­părțiți de faptă, aceasta-i tot... Mă voiu alan­­gia ca se locuesc aici, cât se poate mai adese­ori; domnia-ta vei sedă în casa noastră din Villette, și eu mă voiu îngriji, ca să nu duci lipsă de nimic.. Laurențiu facu o mișcare ca­ și­ cum ar voi să protesteze, dar’ el nu-’i dete timp să-’i întrerupă și continuă resolut: — Aceasta o voesc, şi cel mai mic lucru ce ’ţi-’i cer este: să te supui... Domnia-ta vei locui în Villette; Hiad­ant te va recon­­duce mâne acolo... Mai mult n’am­ nimic de a-’ţi zice. Descrine uşa şi eși fără chiar a-’şi privi femeia. Aceasta împinse la foc fotoliul pus înaintea ei și se repezi cătră bărbatul seu­­. Casa celor doi Barbuni deveni earași mai melancolică, mai tăcută și mai solitară, ca pe timpul domnișoarei Lenette. Persie­­nele ferestrilor, care dau în strada Bourg-ului stăteau hermeticește închise, afară de două oare. Sâmbăta, când Catinca prăfuia mobilele şi lustruia satenul. Uşa de la intrare nu se deschidea de două­ ori pe zi. Interiorul, unde tapetele înâbuşiau sgomotul paşilor, avea aspectul semiobscur şi muţenia unui claustru: în el se vorbia numai încet, ca într’o biserică. Domnul Havier, ca băiat prudent, nu aşteptase ziua următoare pentru a pleca. în aceeaşi noapte încă, se puse pe trenul cel dintâiu şi plecă la Metz. O dată în singuri­­tate în sinul familiei sale, pretextase o ne­aşteptată boală şi, cerând cu stăruinţă un concediu nemărginit dela procurorul seu, în­sărcinase pe un coleg de al seu să-­i iee din locuinţa Lafrogne-ilor cărţile şi lucrurile sale în parlament se continuă discţia spe­cială asupra budgetului, făcându-se numai icî­­colo câte o digres une. Ieri şi alaltăieri dis­cuţia s’a învîrtit în jurul chestiunii importante provocate de deputatul Hodossy asupra re­­laţiunilor politice dintre Croaţia şi Ungarie. Însă la discuţiune fireşte că au fost în te­n­de mobile. După opt zile, Germania lăsând să curâţească locuinţa vacantă, îşi transpor­tase­m ea hainele şi scrisorile. Aici se culca el când vre­o afacere neprevăzută îl re­ţinea în Villette; timpul celalalt îl petrecea la fermă Ce privea pe Laurenţia, ea ducea o exi­stenţă de călugăriţă şi de penitenţă. Grija sa cea dintâiu fusese să-­şi concedieze femeea sa în casă şi să se îndestuleze cu serviciul Ca­­tincei. Apoi operase o reformă în garderoba sa; îşi luă rămas bun dela toaletele sale ele­gante, dela nodurile sale de panglici şi de dantele, şi dela toate subtilităţile de cochetă­rie, pe cari îi plăcea să le inventeze. Se îm­brăcă iarăşi într’o haină simplă de lână nea­gra şi­’şi închise podoabele în besactelele lor. Mobilele din budoar şi din salon fură învă­­lite în feţe, obiectele de lux de aramă şi po­­licandrele de cristal de stâncă dormeau în­chise în gaz. Laurenţia locu­i numai în odaia sa de dormit, unde un portret al mătuşei Lenette, un vechiu pastel în colori pe jumă­tate şterse, îi arunca dimineaţa şi seara o privire reprobatoare. Nu vedea pe nimenea dacă nu era cumva, pe timpul mâncării, me­todicul Hiacint, care venia melancolic să şeadă în faţa cumnatei sale. Vorbiau puţin laolaltă, afară de presenţa Catineei, dar, când erau între patru ochi, cel mai mare dintre Barbuni dornfiamutea şi-un peşte de pe firma sa. Mânca, cu nasul pe farfurie, când Laurenţia îşi ridica une­ori ochii cătră el cu un aer rugător şi când pre­­simţia, că ea voia să facă apel la îndurarea în anul Domnului 1895, biuroul de statistică din Budapesta a prelucrat resulta­­tul conscrierii poporale din 1891, referitoare la capitala şi reşedinţa Budapesta, şi li-a pu­blicat într’un op în două tomuri. Vom publica datele, cari mai vîrtos ne interesează pe noi şi cari pun ln lumină mai c­rută capitala Ungariei, în anul 1891 numărul locuitorilor Bu­dapestei s'a urcat la 506.384; proporţia din­tre bărbaţi şi femei­e: la fiecare 1000 băr­baţi cad 1055 femei. în primul loc e bătător la ochi raportul dintre cei născuţi în Budapesta şi despre emigraţi şi că acest raport scade în favorul Budapestei. Anume la 1881 locuitorii din Budapesta născuţi în loc dau 42% în 1891 însă numai 39%. Statistica nu spune însă religiunea şi caracterul emigraţilor ca să ştim că aceia aveau perciuni. După religiune: romano-catolici 64%, protestanţi 5%, reformaţi 7% mosaici 21%, diferinţa, gr.-cat., gr.-ort., unitari, baptişti, an­glicani, nazarineni, mahomedani şi fără re­ligiune. Auziţi deci, oameni buni, că dintre lo­­cutorii Budapestei mai a patra parte sânt Jidani, căci sânt 102.377 din care 76.000 s’au declarat de Maghiari (wj magyar) Cât de maghiarisată e capitala vestitei Ungaria dovedeşte împregiurarea, că 102.403 nu ştiu vor fi ungureşte. Oare pentru­ ce n’au învăţat-o ? N’au lipsă de ea, sa, îşi întorcea capul şi începea o conversa­­ţiune intimă cu pisica care să linguşea pe la picioarele sale. Laurenţiu na cuteza a insista, vedea, că Hiacint avea un judecător indignat, și cu atât mai mânios, cu cât el fusese cel puțin aplecat a o crede culpabilă. După me­­zelicuri, Hiacint, împăturându-l și șerveta car’ cu multă îngrijire, să scula, mergea să dee două seu trei mici lovituri săci în barometru, murmurând: „va ploua mâne“, sau : „arată spre frumos“, apoi scotea un greu oftat şi se furişa fără sgomot, precum intrase. Germania nu asista la aceste mâncări decât arareori, în serile in cari era silit să se culce în Villette, şi atunci prânzul era şi mai jaluie. Laurenţia nu cuteza nici să-­şi ridice ochii, nici să se mişte şi, dacă din pe­trecere, bărbatul seu îi adresa vre-o vorbă, credea că află în fiecare cuvânt o intenţiune răutăcioasă sau batjocoritoare. Când ni­ se întâmplă pentru întâi­a­ data să iee parte la cină în familie, Germania stete întunecos şi tăcut până când se ridică masa; dar’ în momentul de a se scula, zise Laurenției fără a o privi. — Pe Mariana ai alungat-o dar’ ? — Da, domnule, murmură Laurenția, era o cheltuealâ de prisos, am voit să mă dedau a servi însămi. — într’adever, replică Germanin cu un ton sarcastic, fata aceasta nu­’ţi mai putea fi de nici un folor acum... în..eleg! Laurenţiu crezu că el îi da să înţeleagă, că Mariana îi servise de complice In Rem-Pertractări dualistice. în Săptămâna viitoare vor pleca la Viena primul ministru Bănffy, cu colegii sei din minister Lukács şi Dániel pentru a începe cu miniştrii austrieci pertractările în vederea prelungirii dualismului şi a resolvării chestiei de bancă. Alegerile în România. Privitor la alegerile din România, primim următoarele amănunte: Bucureşti, 5 Decemvrie. Colegiul ântâiu de Senat, compus din marii proprietari şi din elita inte­lectuală a ţării (doctori, advocaţi, profe­sori etc.), s-a arătat ca fiind cu desăvâr­­şire pe partea liberalilor. Din 58 aleşi, 57 sânt membri ai partidului naţional­­liberal. Dl D. Sturdza, prim-ministru, a fost ales cu majorităţi sdrobitoare în două locuri, la B­ucur­eşti şi Brăila. In acest din urmă colegiu cei mai aprigi luptători pentru actualul prim-ministru au fost alegători de origine ardeleană, ca Sasu, fraţii Uremie şi alţii. La Galaţi dl V. A. Urechioi, presiedent al Ligei, deasemenea a obţinut o mare majoritate în contra chiar a dim Lascar Catarg­iu, fost prim-ministru con­­servator, care înainte fusese ales aici în opoziţie sub guvernul liberal. Dintre foştii miniştri conservatori au mai căzut domnii Cărp şi Lahovari. Azi se fac alegerile în colegiul al Il-lea de Senat. E sigur, că şi aici candidaţii liberali vor reuşi pe toate liniile. Alegerile se petrec într’o rară ordine. Din parlamentul maghiar­ p ţările din Zigreb, cari nu se vor uita uşor de cătră oposiţionalii maghiari. Noi nu in­trăm în meritul discuţiunii. Deputatul Făgăraşului, Dr. Nicole Şer­­ban, a adresat în şedinţa din 4 Dec. minis­­trului-preşedinte o interpelare de următorul cuprins: „Are cunoştinţă preastimatul domn mi­­nistru-preşedinte despre persecuţiunile însce­nate de cătră comiţii­ supremi în contra na­ţionalităţilor şi îndeosebi a celor din comita­tul Făgăraşului? Află dl ministru-preşedinte împregiurarea aceea de legală şi doamnă, ca în urma acestui sistem de guvernare fiii po­porului român să fie exchişi de la posturile de oficianţi comitatensi ? A cugetat şi, domn mi­nistru preşedinte, că prin aceat­a procedură ne­­cualificabilă va face ţeara fericită, şi popoarele îndestulite şi s’a gândit la astfel de consecvenţe ? Ce fel de măsuri voeşte să fee pentru restrîn­­gerea acestor abnormităţi?“ Sântem curioşi de răspunsul ce dl Bánffy va plămădi! Statistica Budapestei­ Vezi, Clujule! trimite Kultur-egylet­u la Pesta, că acolo ar fi mai necesar! Referitor la cunoştinţele limbistice a locuitorilor 45% vorbesc numai o limbă, 47% două limbi, car’ numai 7% vorbesc mai mult de doue limbi. Testimoniu de peupertate. Consecvenţa finală: Compatrioţii noştri maghiari trimbiţează mult gloria patriei, car’ acasă la ei, în capi­tala şi reşedinţa lor, nu văd, că 102.403 de oameni nu ştiu vorbi ungureşte nu văd, că în Budapesta acuşi să înalţă sina­­gogele jidoveşti, precum s’au înălţat după Mohácsul trecut moseele turceşti. Câtă avere au Jidanii în Budapesta sta­tistica nu spune. Bine face că nu spune, că dacă ar spune, Ungurii s’ar face numai de rîs. Mergeţi, fraţilor Maghiari, pe calea apu­cată şi veţi ajunge a plânge pe ruinele Un­gariei cum au plâ­ns Jidanii pe ruinele Ieru­salimului. N. T. Cronică politică. {Evenimentele din Orient). De oare­care vreme în opiniunea publică euro­peană se iviseră unele nedumeriri privi­toare la atitudinea Germaniei în afacerile turcești și se exprimă în anumite locuri părerea vagă, că s’ar arăta oare­cum prietenoasă Turciei. Nedumeririle ace­stea se basau în prima linie, nu atât pe fapte, ca pe apreciările presei germane, între cari şi a celei oficioase. Astfel, spre pildă, însăşi „Nord­deutsche Allgemeine Zeitung“ de la 28 Noemvrie, are un articol de na­tură a confirma întru câtva acele nedu­meriri, căci se găsesc în el următoarele trase şi apreciări : „Era imposibil să ducă la bun sfîrşit, dacă se vătăma în părţile lui cele mai simţitoare, demnitatea rasei dominante“... „După­ ce însă sultanul Abdul Hamid a dat asigurarea solemnă (în scrisoarea cătră lordul Salisbury), că vrea să întrupeze reformele cerute, nu mai încape indoeală, că apreciatorul cel mai com­petent totuşi o consideră cu putinţă. Tot atât de puţin însă poate exista îndoeala, că un sultan va fi cu atât mai lesne stăpân peste greutăţile enormei sale misiuni, cu cât autoritatea sa va rămână mai puţin neştirbită şi micşorată“... Până azi nici nu s’a putut constata cu siguranţă, dacă Armenii locuitori în vilaietele Erzerum şi Van precum şi in partea nordică a vilaietului D i a r b e k i r for­mează majoritatea locuitorilor pe acest teritor faţă cu Turci şi Turzi­i... Fie însă cum o fi privitor la relaţiunile relative ale raselor şi naţionalităţilor în partea imperiului ce zace bercouit, şi ea voi să protesteze, dar’ el îi astupă gura cu un: — E bine! foarte sec şi e­l cu Hiacint. Aceste lovituri brusce şi ofensatoare erau pentru Laurenţia cele mai grele dintre tor­turi. Ea simţia, că el o judeca mai culpa­bilă decum era în realitate şi, că faţă de ea, avea un dispreţ batjocoritor. Uneori umilită şi cuprinsă de durere, voia să meargă să-’l afle şi să încerce a se justifica; apoi îi era teamă, ştia dinainte, ca numai auzindu-’i vorba aspră şi ironică, s’ar turbura şi n’ar ajunge decât a-’şi strica şi mai mult situa­­ţiunea. Prefera să tacă şi să aştepte. Se temea, provocând o explicare, că îşi va perde ultima speranţă şi se silia atât de mult să ’şi-o păstreze! Ea ţinea la ea, nu din interes sau din amor propriu, — dar’ în urma unui simţă­mânt de o natură mai misterioasă şi mai gin­gaşe. Voia să recucerească stima lui Ger­manin, cu totul simpl, fiindcă începea să-­şi iubească bărbatul. Da, Laurenţia iubia pe Germanin La­­frogne. Labirintul inimii femeeşti, atât de com­plicat şi aşa plin de cărări încurcate, are astfel de întorsături stranii şi de surprinderi minunate. Femeile sânt supuse în mod ire­­sistibil atracţiunii forţei şi, după d-na Sga­­narelle, „le place să fie bătute“. Cine voeşte să le câştige tandreţa, trebue să le bată mo­raliceşte sau trupeşte, a măsurat posiţiunii şi obiceiurilor lor sociale. (Va urma).

Next