Tribuna, noiembrie 1895 (Anul 12, nr. 244-267)

1895-11-25 / nr. 263

Pag. 1052 Sibiia, Sâmbătă, TRIBUNA Intre Trapezunt şi Diarbeki­r... !to­­tuşi crearea unui stat armean independent este lucru cu neputinţă. Armenii va trebui aşa­­dară se trăească la pace cu­ Turcii şi refor­mele promise de sultanul Abdul Hamid vor fi cu atât mai roditoare, cu cât le vor Intim­pina cu mai multa voie bună“. Paralel cu acest articol, scrie şi or­ganul lui Bismarck, „Hamburger Nachrichten“, într’un articol inspirat, după părerea lui „Neue Fr. Presse“, următoarele: „Germania nu va fi silită prin interesele proprii ale ei, a lua vr’o iniţiativă în chestiu­nea turcească. Pentru Germania, chestiunea armenească valorează tot atât de puţin ciola­nele sănătoase ale unui grenadir din Pomera­nia, precum în 1877 „das bischen Herzego­vina­“. Interesul Germaniei îi arăta clar, a rămână pe planul al doilea în jocul turcesc şi a se arangia după cele­ ce fac cei de pe planul întâiu“. Pe lângă aceste enunciaţiuni, Ger­mania a renunţat, din partea ei, la ce­rerea de a trimite şi ea o a doua co­rabie staţionară în golful de la Constan­­tinopol, scuzându-se că n’are deocamdată nici o naie la disposiţie, potrivită scopu­lui amintit, întrucât este îndreptăţită ori neîn­dreptăţită „nedumerirea“, scoasă la iveală mai ales de­cât că ziarele englezeşti, se poate judeca după pasagiul discursului de tron, cu care a fost deschis Reichstag-ul german la 3 Decemvrie. Iată cum sună: „Bunele şi amicalele relaţiuni ale im­periului cu puterile externe dăinuesc neschim­bate. Laolaltă cu Rusia şi Francia, Germania­­şi-a dat silinţa a preîntimpina încurcăturile mai departe ce ameninţau a se produce din causa răsboiului celor două imperii din Ori­entul asiatic. Mulţumită moderaţiunii bine cumpănite a guvernului japonez, opintirile noastre au avut resultat bun şi vor contribui la menţinerea şi lăţirea câmpului de muncă padaica pentru industria şi comerciul Ger­maniei“. „Atenţiunea noastră serioasă este în­dreptată la întâmplările regretabile în impe­riul turcesc. Fidel alianţelor sale şi principiilor dovedite ca bune ale politicei ger­mane, imperiul german este în­totdeauna gata a lucra împreună cu puterile chemate în prima linie prin interesele lor, pentru a sluji astfel afacerea păcii. Concordanţa hotărîrii tuturor popoarelor, a respecta tratatele şi a sprijini guvernul M. Sale Sultanului intru restabilirea stărilor regulate, dă temeiu la speranţa, că isbânda nu va lipsi când opinti­rile vor fi unite“. Şi ziarul de căpetenie cisleithan adaugă la aceasta: „Aceasta corespunde pe deplin atitu­­dinei de până acum a Germaniei, precum se poate recunoaşte din semne singuratice. Acea­sta este politica pacinică a principe­lui Bismarck, pe care duce înainte şi ur­maşul lui faţă cu actuala crişă turcească“. * ((Încă ceva din discursul de tron). „ N­e­u­e F­r. Presse“ are următoarea depeşe din Berlin. „La deschiderea Reichstag­ului în „sala albă“ au luat parte numai 60 deputaţi. La cetirea pasajelor, în care se anunţă depune­rea proiectelor de legi despreBursă, despre fabricarea margarinului (cu care se falsifică untul de vacă) şi despre concurenţa necinstită, au isbucnit strigăte de bravo. Deasemenea a fost viu aclamat şi pa­sagiul despre politica externă“. * (Alegerile în Galiţia). Cum s’au făcut ultimele alegeri în Dieta Galiţiei, încă sub actualul ministru-president cis­leithan, istoriseşte foaia ruteană „Di­lo“, pe basa jalbei locuitorilor din cercul Turka. Să cităm numai unele din caşurile­­ la Nitra: „Căpitanul cercual din Turca a che­mat la sine pe toţi primarii şi li-a poruncit a face astfel, ca ei înşişi să fie aleşi ca dele­gaţi, pentru a zădărnici astfel alegerea preo­ţilor ruteni. „Alegerile delegaţilor s’a întâmplat mai ales în cancelariile administraţiilor de moşii, adecă în cea mai mare parte în locuinţele arândaşilor ovrei, pentru­ ca agitatorii ovrei să aibă înlesnire mare. „în comuna Iavorov s’a fixat alegerea pe 10 Septemvrie, la 11 ore înainte de ameazi, întreagă comuna, 60 de inşi, aştepta intrarea comisarului cercual în cancelarie. Co­misarul însă, se înţelese în ajunul zilei de alegere, cu Jidanul din loc, atraseră pe pri­marul în câreamă, îl îmbătară cumplit; comi­sarul a luat apoi pe arendaşul de vămi Ovreul Smul Weiss, ca secretar, se duse în crepa­­tul zorilor pe căi piezişe la locuinţa prima­rului îmbătat şi a isprăvit alegerea numai cu câţiva jidani şi 2 ţerani. „în Târnova—Nijna s’a ales ca de­legat Ovreul Rand, numai şi numai pentru aceea, că comisarul n’a admis o grămadă de ţerani la alegere şi când preotul Sologul ii facu­ remonstraţii comisarului, acesta scoase sabia ameninţându-’l“. * („ Jüdische Presse“) din Berlin scrie despre candidatura Drului Bloch: „Contele Badeni are lipsă de depu­tatul Bloch şi nimic nu ’i-ar fi mai puţin după pofta lui, decât dacă Dr. Bloch nu ar mai sta In parlament şi n’ar fi membru al clubului polonez. Cei mai de frunte parlamentariani şi bărbaţi de stat, precum deputatul S c z e p a­­nowski şi venerabilul S m o 1­k­a, fostul ministru Iawoski s’au intrepus pentru alegerea lui Bloch. A nu-’l alege, ar fi nu numai comple­­sanţa cătră prinţul L­ich­tens­t­ein, ci o provocare directă şi vătămătoare a con­telui Badeni, pe care n’a meritat-o fo­stul locţiitor din Galiţia şi actualul mi­­nistru-president din causa meritelor ce ’şi­ le-a câştigat faţă cu noi evreii. Ar fi tot atât de puţin cuminte cât şi de fatal“. George Lazar. Disertaţiune cetită la serata literară ţinută în Cluj la 2 No­imvrie 1­98, ale Vaier Mol­do­v­an, stud. în drept. Popoarele îşi au etăţile lor întocmai ca indivizii. Trebue să treacă şi ele prin vîrsta nevinovată, fără de griji şi năcazuri, plină de sentiment şi poesie a copilăriei, prin încercă­rile şi luptele pline de foc şi de nobil entu­­siasm ale juneţei, prin vîrsta serioasă şi la­borioasă a bărbăţiei ş. a. m. d. Cu poporul român în parte se pare a se fi făcut o tristă excepţiune, deoare­ce o soarte vitregă nu şi-a dat timp să se bucure de fericirea, poate cea mai perfectă, a anilor copilăriei, ci­­l-a dat pradă, putem zice din leagăn, celor mai grele încercări. Nu am fost şi nu sântem un popor des­­merdat de soarte, acest trist adevăr îl vedem scris mai pe fiecare pagină a istoriei noastre naţionale, care cu acelaşi drept s’ar pută numi şi istoria suferinţei. Atâtea valuri de popoare sălbatice, atâtea schingiuiri nu a indurat nici un alt popor de pe faţa pământului. Şi daca cu toate acestea ne-am susţi­nut până azi ca Români pe aceste ţinuturi, şi dacă n’am fost înghiţiţi de valurile de po­poare, ce s’au năpustit asupra-ne e, că o mână supranaturală a condus destinele noas­tre, a veghiat asupra-ne, şi ne-a scăpat de pri­mejdii. Cel­ ce a cetit istoria Românilor şi a cer­cat a o înţelege, acela nu poate să nu se în­chine înaintea acestui spirit protector, care nu poate fi altcineva, decât geniul bun al ro­mânismului, de a cărui voinţă s’au sfâr­­cioase ale potrivnicilor. El e acela, care a fost mai aproape de noi de câte­ ori a fost primejdia mai mare. El a fost acela, care ni-a trimis băr­baţi mari şi apostoli, cari prin cuvântul, ba chiar prin martiriul lor au scăpat dala perire o parte sau alta a poporului român. Numai geniul românismului a fost, care cu înţelepciunea sa supranaturală, a îm­părţit primejdiile — resultante de altcum şi pro­priile noastre păcate — astfel, ca ele nici­odată să nu ameninţe cu perire toate provinciile lo­­cuite de Români în unul şi acelaşi timp, şi a făcut posibil celor favorisaţi de soarte se sară în ajutorul fraţilor prigoniţi. Căci „de câte­ ori“ — zice vener. V. Urechiă într’o conferenţă a sa, — „de câte­­„ori îa una din provinciile vechiei Dacii crive­sţul „se desfăşura, de câte ori furtuna urla pe „câmpie, altarele sfinte ale românismului se „ridicau în provincia, rămasă mai la adăpost, „în deşert oardele barbare dărimau între Nis­­­tru, Carpaţi şi Dunăre acele altare, vedeţi „colo ele se ridică noue. Preoţi mari săvîr­­„şesc misterele cultului: sânt Gelu Minmorut „Gladu. Ear’ când duşmanii vin şi insultă „acele altare a măsurat cum mâna lor dărîmă „o peatră din ele, sa ridică peste Dunăre al­tarele mai mari ale lui Ioniţă, ale Asa­­­nilor“... Până aci după dl Urechiă, şi nu va fi greu luând la mână istoria să continuăm noi, deoare­ce ştiut este, că abia apune puterea Asanilor şi românismul dă îndărăt în Mace­donia, şi iată că răsar ca din pământ două state tinere şi pline de vieaţă, Muntenia şi Moldova. Ear’ când mâni scelerate încearcă să ni­micească şi aceste două vetre, când fanario-Onorabilă Redacţiune! în 8 Nov. 1895, locuitorul din Certege Gerasim Bota lui Iosif, venind dala Albac- Aradi ’1 au întâlnit în drum 2 gendarmi din Albac, întrebându-’i „de unde e“ ? la ce a răspuns: „din Certege“, „dar’ ai pasus“ ? din­­sul ’l-a arătat, insă gendarmii ’l-au căutat în buzunare, şi au aflat un notes, în care era şi „un manifest al junimii academice“, care­’l primise cu ocasiunea când a fost la Cluj la adunarea cu procesul Memorandului, gendarmii îndată­ ce au văz­u manifestul au început a-’l bate şi înjura zicând: „tălnirule, de unde ai acesta“, el a spus că ’l-a primit în Cluj de la nişte studenţi români pe cari nu ’i-a cunos­cut că cine sânt. De aici ’l-au dus la ca­tismul se încearcă să dee o ultimă lovitură spiritului român din principate, atunci pro­vincia, leagăn al românismului, Transilvania e chemată se contribue la scăparea din prăpas­tie a ţerilor-surori, şi la readucerea lor la vieaţă naţională. Noi Românii ardeleni am dat din mijlocul nostru pe aed apostol, care prin zelul seu neobicinuit şi prin suferinţa sa a redeşteptat din somnul cel de moarte pe fraţii din principatele dunărene Dar’ să nu mergem mai departe, ci să ne oprim la un present, şi să cercetăm oare nu vom afla manifestarea unui spirit supra­natural în faptul, că pe când noi Ardelenii sântem supuşi la grele încercări şi pe când se atentează la naţionalitatea noastră, de atunci o altă provincie, România­ liberă e în înflorire şi e în stare să ne sară într’aju­­tor, satisfăcând astfel nu numai unei datorinţe de frate, ci şi recunoştinţa pentru ajutorul dat de altă­ dată. Dar’ nu voiu obosi pacienţa ascultă­toare şi cu aceste adevăruri istorice, ci voiu trece la înseşi obiectele lucrării mele de azi, la descrierea vieţii acelui bărbat, care a avut marea şi frumoasa misiune se fie apostolul poporului român, şi propoveduitorul evange­­liului naţional într’o provincie română, unde conştienţa naţională trage de moarte. Mă voiu încerca să dau în linia­mente generale biografia şi apreciarea activităţii grandioase a marelui dascăl român George Lazar şi me voiu sili să curtez o cât de mică parte din recunoştinţa ce o datorăm toţi Românii memoriei lui. (Va urma.) De ale matriculanţilor- Mediaş, în Nov. 1895, în comuna Şeica-mică cu intrarea în vigoare a legilor bisericeşti, primul nou născut inclus în matricula civilă — lucru natural —­­şi-a primit numele de „Traian“. Deşi în acea comună purtătorul civil de matricule este judele comunal, notarăşul Beniamin Berze, un evreu cât Wekerle de zdravăn, cine ştie pe ce cale a ajuns la ce­tirea numelor: „Traian“, „Pompei“ etc., şi aceste nume ’l-au întristat foarte. Numai­decât citează de bună-seamă cu ceva drept talmudal pe părinţii pruncilor res­pectivi la cancelarie, şi apoi să vezi la lecţii numai ca ele, să vezi la ameninţări, că „dim­preună cu popa lor îi va purta pe la solga­­birău pentru astfel de nume!“ Fireşte acestea au fost numai efluxul naturelului seu de a băga spaimă în cine poate, şi prin urmare notarăşul nostru până aci încă nu e tare in­teresant. Discursul seu rostit înaintea alor doi ţerani nu prea timizi, părinţii nou născuţilor se sfîrşeşte adecă cu întrebarea din partea lui, că „apoi ştiu ei barem că cine a fost „Traian “? Oamenii răspund, că „dl părinte ni-a spus de mult, că cine a fost“. Dl notară, însă, poate îndoindu-se de ştiinţa lor le spune apicat, că „dacă vreţi să ştiţi, că cine a fost Traian, eu vă spun, că el a fost hoţul cel mai mare din patruzeci­ şi-opt (48), care nu a ştiut alta decât să jefuească, şi voi puneţi copiilor voştri nume de hoţi ? Lasă, că voiu purta eu înaintea solgăbirăului dimpreună cu popa vostru cel sfătos!“ Oare cu care prunc şcolar de pe la şcoalele noastre ar pute rivalisa acest oficial „perciunat? Frumoasă peană în cununa no­­tarăşilor! Ca formă de „memento“ mai observ, că învăţătorul român din Şeica-mică, care e fericit de a purta rolul de „adjunct“ — poate mai mult din respect decât de dragul diurne­lor, acelui notarăş, — şi care mai că nu e ca­pabil de a sluji la trei domni: (economiei, adjuncturii şi dăscăliei), se­’şi deschidă ochii înainte de a exhaumia întreagă pacienţa po­porului seu ! Cu deosebit respect: Pi­seu. De ale gendarmilor. Munţii­ Apuseni, 1 Dec. 1895. 25 Noém vrie (7 Decemvrie) 1895 Nr. 263 sarma în Albac, unde noaptea ’l-au legat de mâni şi de picioare şi în 9 dimineaţa ,­l-au bătut atât de tare, încât sângele a eşit prin veştminte; de aici bătut ’l-au dus la pretură în Câmpeni, unde au luat protocol, punendu- ’ întrebările de sus, ba ’l-au întrebat că îl ştie ce ei, şi el a zis: „îl ştiu şi ’l-am învăţat de rost‘­, şi ’l-au pus să­’l reciteze, ceea­ ce a şi făcut. După aceasta ’l-au închis în temniţă şi în 11 Nov. a. c. au plecat cu el 2 gendarmi la Certege, şi au cercetat toată casa, şi au aflat o poesie de a Iancului, şi câteva foi, adecă „Tribuna“ şi „Foaia Poporului“. De aci au mers la Secătură, unde noaptea ’l-au ţinut legat de mâni şi de picioare. Şi abia în 13 Nov. au ajuns la Câmpeni, unde ’l-au închis I şi abia în 15 Nov. ’l-au luat din nou la pro- I­tocol, punendu-’i deosebite întrebări, că cine ’i-a dat manifestul, şi cine a fost conducător cu el la Cluj, şi el a spus că s’au dus singuri la Cluj mai mulţi peste munte, şi în Cluj au avut conducător pe Iosif Gomboş din Vidra etc., ’L-au pus de a spus de rost manifestul, şi ca remuneraţie că-’l ştie, pretorul Zarăndy Lipot (Sas Knöpfler), ’i-a dat o palmă in can­celarie şi ’l-a mînat acasă, eară el a cerut să-’i dee notesul şi hârtiile, însă ’i­ s’a spus, că nu le capătă, la ce el a răspuns superb: „îmi luarăţi manifestul, dar’ din cap nu-’l pu­teţi lua nici-odată nici cu bătaia, nici în alt mod.“ De aci s’a dus la dl advocat Dr.­Chirtop, căruia­­i-a enorat toate cele întâmplate, şi bra­vul advocat interesându-se de afacere şi el neştiind să-’i spună numele celui­ ce ’i-a dat palma, s’a dus cu dînsul la pretură şi ’i-a arătat pa Zaráady, care ’i-a dat palma, şi în­­trebându-’l, dl advocat a recunoscut. Apoi ’i-a dus la medie şi ’l-a visitat, în urma căror­a făcut paşi necesari atât contra lui Zirăndy, cât şi a gendarmilor, la judecătoria regească. Iată acest om sărac a fost purtat 8 zile, bătut, flămând, purtat pentru o hârtie nevino­vată şi şi acum e bolnav, neavând ce mânea, neputând lucra, ci din milă îl preved cei­ ce au mai mult. Eată libertate ungurească, că pe drumuri eşti atacat de susţinătorii ordinei, ca de la.........şi dacă eşti dus înaintea legii, eşti batjocorit înjurat şi pălmuit. .. Lupta în comitate. De sub Vlădeasa. Din corespondenţele ce le-am cetit în preţuitul ziar „Tribuna“ despre alegerile la municipii, m’am convins, că învingere au re­portat Românii în tot locul, unde conducătorii lor, advocaţi, preoţi şi învăţători, s’au pus în frunte, îmi saltă inima de bucurie când văd că se lucră, car’ de altă parte mă scârbesc până la suflet, când văd că sânt între noi şi de aceia, cari se retrag, se ascund ca bufni­ţele ziua, fug de luptă, nu vreau să se oţe­­lească în ea. Avem o grămadă de inteligenţă, un număr respectabil, puteri suficiente; locui­torii acestui ţinut afară de vre-o 4-5 comune sânt tot Români, oameni deştepţi, durere însă, că nu este nici o organisaţiune, şi astfel nu putem impune contrarului. în 7 Noemvrie st. n. au fost alegerile la municipiu în cercul B.-N­uedin. Alegătorii au fost înştiinţaţi unii la timp, alţii mai târziu, toţi au ştiut însă. La ziua sus numită m’am dus în Huedin şi cerc să văd unde sânt adu­naţi Românii şi ce sfat au făcut ca să me conformez hotărîrii mulţimii şi celor cari îi ştiam de şefi in acest ţinut şi se văd pentru cine se-­mi dau votul împreună cu amicii mei şi care este lista Românilor. Aflu din mulţimea, care trebuia să fie presentă, pe doi domni preoţi: Petru Cucuian din Mănăşturul­ unguresc şi Alexandru Sava din Bedeeiu cu vre-o 5—6 alegători lângă dînşii. Laudă acestor doi domni, cari la toate ocasiunile de interes naţional sunt la postul lor, premergând ca exemplu. Aşteptăm să vină alegătorii din alte co­mune cu preoţii şi învăţătorii, însă în zadar. Votisanţi pentru lista stăpânirii s’au presentat peste 100. Noi văzând că sântem în număr de tot mic, la propunerea domnilor preoţi mai sus numiţi, fiindu-ne forţele de tot neegale, ne-am depărtat. îmi vor ierta domnii preoţi, advocaţi şi învăţători din Dretea, Beleș, Mănășturul-român, Fineiu, Călățele, Calata, Ciula, Bociu, Mărgău, Rogojel etc., dacă îi voiu întreba, pe această cale, că unde au fost atunci ? sau de ce nu ’și-au luminat alegătorii despre însemnătatea acelei alegeri? Doar’ li-a fost teamă de dl­ulsolgăbirău? De domnia­ lui n’au avut să le fie greu, căci în mai multe rînduri s’au ex­primat publice, că convingerile fiecui le res- j pectează, astfel la alegeri puteau să participe­­ fără de teamă, că vor fi luați la och­iu. în 8 Noemvrie am avut altă alegere, anume de medic, în cercul Vâlcăului-ungur. La acest cerc aparţin 6 notariate cu o popo­­raţiune de 16.000 suflete, din ele sânt abia 2000 ungureşti. Concurenţi am avut numai unul, de naţionalitate Slovac. S’au ales cu aclamaţiune de cari au fost presanţi. Şi la această alegere au lipsit preoţii, pot să zic demonstrativ, căci din 10 numai unul s’a pre­sentat, dl Petru Cucuian. Punem caşul, că putea să fie concurent şi de Român şi Ungur, prin nepresentarea inteligenţei române şi la această alegere putea să reese altul, nu Român. Nu ne interesăm de căuşele noastre şi prin aceasta pordem toate posiţiunile. Nu-­i însemn cu numele pe cei cari nu­­şi-au făcut datorinţa, că ar fi un pomelnic prea lung. Domnul protopop din acest ţinut şi unii advocaţi de român din Huedin sperez că în viitor la astfel de ocasiuni, cum a fost şi alegerea la municipiu, vor convoca alegătorii la stat şi le vor da direcţiunea pe care să o urmeze, căci poporul este ascultător. Un alegator.* Din cercul Arpaşului, în anul 141 al „Tribunei“ a apărut un raport despre alegerea din Arpaş a 3 membri municipali. Revin asupra acelui raport nu ca să desminţesc ceva din cele cuprinse­­în el, ci mai vîrtos ca se­’l întregesc accentuând un lucru ce s’a trecut cu vederea. Sânt de principiu, că păcatele contra na­ţiunii nici-odată nu trebue tăinuite, ci fără nici o considerare descoperite şi aspru combătute ear’ păcătoşii înfieraţi. Cu atât mai puţin este iertat a trece cu vederea faptele vrednice, cari pot fi arătate de pildă. In raportul din chestiune nu numai că nu s’au expus păcatele şi păcătoşii mulţi cari au păcătuit contra naţiunii, dar’ nici faptei vrednice a harnicului preot din Noul­ român Teodor Bonca, nu s’a dat câtuşi de puţină atenţiune, amintindu-se măcar. Pe la 11 ore zice raportul — şi drept, are — solgăbirăul era sigur de voturi. Şi nu e mirare, căci alegătorii încă de acasă surve­nit instruiţi în sensul a vota pentru sol­­găbirău. Când era însă situaţia mai desperată— căci deja au început a merge la urnă — so­seşte în mijlocul nostru preotul Bonca şi in­format asupra situaţiunii un moment nu stă la îndoeală asupra paşilor de întreprins. Adună alegătorii în curtea unlui om din apropiere şi ţinându-le o vorbire înflăcărată îi electrisează astfel încât dând expresiuni regretului de a nu-­l putea alege pe dînsul (căci oamenii stă­pânirii ’i-au fost delăturat) declară publice, că vor primi pe toţi candidaţii naţionali propuşi. Ear’ urmarea a fost trânteala sdravănă a fisiMa găbirăului, care a rămas ruşinat, întreg m­e­­ritul acestei victorii fireşte că incontestabil preo­tului Bonca îi compete şi poporului care atât de bine ’l-a ascultat. Un alegator. Adunarea generală a „Reuniunii femeilor române din Abrud şi Abrudsaf*, ţinută în S120 Sept. a. c. 1. Doamna presidentă Ana Filip a deschis şedinţa prin vorbirea următoare : Onorată adunare generală! Dacă ne împrospătăm înaintea ochilor sufleteşti evenimentele măreţe, cari au ridicat însemnătatea acestui an, inima fiecăruia dintre noi va bate mai puternic şi mai călduros şi ochii noştri iresistibil se vor scălda în lacrimi de bucurie, în lacrimile sfinte, cari descoper şi tălmăcesc tainele şi dorinţele inimii noastre. Ştiţi bine că între împregiurări critice, când reuniunea noastră încungiurată de toate părţile de valuri periculoase, era ameninţată în existenţa sa, mai bine zis în scopul său,­ cu care se identifică, în aceste momente critice, din îndemn dumnezeesc, din iubire de neam şi îngrijire pentru viitorul acestuia, doi pa­troni marinimoşi au grăbit să întindă mână de ajutor reuniunii noastre lipsite şi jertfind din avutul lor, să-­i asigure viitorul pe ani înainte, să o pună în poziţie de a-­şi putea urma cu succes calea cătră scopul, la care ţinteşte. Cu deosebită stimă trebue se pronunţ numele acestor preaveneraţi patroni, al d-nei Iuliana Văsîiu şi al dlui Ioan Visia, cari prin donaţiunea făcută reuniunii ’şi-au înscris nu­mele cu litere de aur în analele acesteia şi ’şi-au asigurat stima şi recunoştinţa tuturor acelora, cărora le zace la inimă progresul şi cultura poporului nostru. Casele donate reuniunii noastre pen­tru şcoala de fetiţe române, vor vesti urma­şilor liberalitatea şi nobleţă inimii donatori­lor, al căror nume cu sfântă pietate va fi păs­trat în decursul veacurilor. Folosesc această ocasiune, de a-’mi duoi expresiunea mulţumitei şi recunoştinţei nemăr­ginite cu care datorim nobililor noştri patroni, şi le doresc, ca se-’şi afle cea mai mare mân­gâiere în fructele jertfei depuse pe altarul neamului lor. Se-şi ţină D-zeu la mulţi ani! Nu pot să nă amintesc totodată şi în le­gătură cu acestea un alt act de binefacere, de care a fost împărtăşită reuniunea din par-

Next