Tribuna, ianuarie 1896 (Anul 13, nr. 2-23)

1896-01-24 / nr. 18

Sibiiu, Mercuri 24 Ianuarie (5 Februarie) 1896 Anul XIII Nr. 18 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V* an 2 fi. 50 cr.,­­/» an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohe: 1 lună 1 fl. 20 cr., */1 an 3 fl. 50 cr., »/« an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 franci, V* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plu­tindu-se înainte. Brükl­MX Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia ■■ Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră și la poşte și la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Fond politic. (*) Ne propusesem să arătăm într’o serie de articoli care e fondul politic al crisei prin care „Tribuna“ a trecut în vremurile din urmă. împrejurările însă ne-au împedecat de a spune întreg cuvântul nostru în această chestiune. Incidentul și frămîn­­tările, — din care trebuia sc ese în cele din urmă limpezirea situaţiei, — s’au urmat cu o precipitare, care reclama în­treaga noastră activitate şi tot spaţiul coloanelor noastre unei lupte cu caracter mai mult militant, decât principial. Astăzi crisa s-a terminat. Fruntaşii naţiunii au asigurat naţiunii proprietatea „Institutului Tipografic“ şi a ziarelor „Tri­buna“ şi „Foaia Poporului“. Cu încetarea crisei, lucrurile au re­luat mersul lor firesc, normal, — şi nă­dăjduim că pentru totdeauna. Hotărîrea noastră de a pune în lu­mină fondul politic al crisei prin care am trecut nu mai poate, prin urmare, să aibă acuma nici o raţiune de a fi urmată, şi mai ales în forma aceea, însufleţiţi cu toţii, credem, de aceeaşi dorinţă a liniştei şi a concordiei, după­ cum cu toţii sîntem însufleţiţi de acelaş ideal, se cuvine să trecem sub uitare tot ce s’a petrecut de două luni şi jumătate încoace, — să ne închipuim că totul a fost un vis urît, din care ne-am deşteptat în sentimentul curat al iubirii de neam, sentiment care totdeauna ne-a unit. Şi să ne urmăm lupta înainte. Lămurirea unui punct cardinal al politicei noastre, credem că se impune în primul loc cu toată necesitatea unei ime­diate actualităţi. Şi acel punct este: Care e, care trebue să fie atitudinea noastră faţă cu fraţii noştri de peste munţi, faţă cu partidele politice din România? Dela buna înţelegere a acestei chestiuni atârnă înlăturarea multor greşeli în viitor. Mai întâiu, trebue să o mărturisim, în această privinţă n’avem nimic nou de spus. Linia noastră de purtare în che­stia ce ne preocupă a fost lămurit trasă cu deosebite prilegiuri. E de ajuns să amintim una din enunciaţiunile comitetu­lui central al partidului naţional român, votate în şedinţa sa dela 3—4 Apri­lie 1894. „Situaţiunea noastră politică, — zice amintita enunciațiune, — interesele mari ale causei noastre naționale, reprezentate prin par­tidul național, nu permit ca, în lupta pentru realizarea programului nostru național, să ne oferim sau să ne lăsăm a fi angagiați în serviciul vre­unui partid politic, fie în patrie, fie în afară de patrie, sau să ne amestecăm în discuţiunile interne ale acelor partide, câtă vreme nu vedem atins programul nostru naţional şi direcţiunea ac­tivităţii spre realizarea acelui program"­. Acestea le enunţă comitetul parti­dului naţional în ajunul procesului Me­morandului. Şi nu se poate o declara­­ţiune mai lămurită şi mai categorică. Intr’adevăr, în România sunt două partide de guvernament: partidul naţio­­nal-liberal şi partidul conservator; pe lângă aceste două partide trebue să adău­găm grupările democratice, cami, dacă sub domnia actualei legi electorale nu pot încă ajunge să fie representate în parla­ment de un număr însemnat de repre­­sentanţi, dispun totuşi de ziare destul de răspândite şi se bucură de simpatia unei însemnate pături a societăţii române. Ca în ori­ce ţeară cu regim consti­tuţional, aşa şi în România, aceste par­tide luptă între ele pentru a-­şi afirma ideile lor şi pentru a le realiza, venind la putere; şi, poate, că mai mult decât aiurea, lupta aceasta, în România, e une­ori mai vie, mai aprinsă, mai personală; poate­ că mai mult decât aiurea în Ro­mânia politicianii din fiecare tabără pot spune: cine nu e cu noi, e în con­tra noastră. Aceasta fiind situaţia partidelor şi grupurilor politice din România, acesta spiritul şi caracterul luptelor dintre ele, e evident, că, dacă noi, în simpatiile noastre, am căuta să înclinăm balanţa către unul din ele, ne-am înstrăina — ipso facto — dragostea şi amiciţia ce­lorlalte; şi trebue să o mărturisim, nu fără drept cuvânt, deoare­ce am lua po­­siţie în contra lor. Dar’ acesta­’i interesul nostru, ace­­sta­’i interesul causei noastre, să ne îns­trăinăm simpatiile unei părţi din Ro­mâni şi să ne facem duşmani, pentru motive, care în definitiv nu ne privesc, atât de aproape ? De bună­ seamă că n­u! Lupta noastră naţională are nevoe de simpatiile lumii întregi şi în special de sprijinul, dus până la devotament, al î­n­­tregei suflări româneşti. Condus de această idee şi de acest sentiment, comitetul central al partidului naţional a votat enunciaţiunea citată mai sus, car’ venerabilul seu preşedinte, dl Dr. I. Raţiu, s’a exprimat în diferite ocasiuni zicând, că noi Românii din Tran­silvania şi Ungaria nu putem vedea în Românii din regatul liber al României conservativi, liberali, radicali, ci numai Români, numai fraţi. Aceasta-­i atitudinea dictată de inte­resele bine înţelese ale causei noastre naţionale, şi noi voim să rămânem, şi vom rămână pe viitor, la această înăl­ţime senină, de unde putem privi, fără ură şi fără părtinire, cu egală dragoste şi cu frăţească iubire asupra românimii întregi. E drept, că unii dintre noi au în­tr’o deosebită stimă şi simpatie, partidul naţional-liberal din România. Şi noi îi înţelegem. Partidul naţional-liberal, con­dus de oameni mari de suflet şi de fapte, a scris într’adevăr pagine neperitoare în istoria neamului românesc; partidul na­ţional-liberal numără şi astăzi în rîndu­­riie sale patrioţi luminaţi şi buni, gata la ori­ce jertfe pentru a neamului înăl­ţare ; car’ în vremuri critice aceşti mem­bri ai partidului naţional-liberal din Ro­mânia au apărat cu căldură, cu entusiasm şi sacrificii causa noastră naţională, atât în ţeară, cât şi în străinătate. Dar’ dacă înţelegem pe aceia dintre noi, cari au într’o deosebită stimă şi sim­patie partidul naţional-liberal din Româ­nia, nu putem să-’i şi aprobăm fără de nici o reservă. Şi nu putem să-’i apro­băm fără reservă, pentru bunul cuvânt, că, în conştiinţă, ei n’ar pute afirma, că în celelalte partide nu se găsesc dease­­menea buni patrioţi şi buni naţionalişti. Ear’ aceasta e atât de adevărat, încât, la simpla enunţare a faptului, fiecăruia din­tre noi îi vine în minte şi pe buze o sumedenie de nume proprii, cu cari s’ar pută ilustra afirmaţiunea noastră. Atunci?... la ce s’ar reduce lucrul? S’ar reduce cel mult la o chestie de pro­porţii. — „Numărăm mai mulţi amici printre naţionalii­ liberali“, ne-ar putea zice preopinenţii noştri. — „Poate!“ le răspundem noi; „dar, chiar de am nu­măra de zece­ ori pe atâţia şi de zece­ ori mai buni, încă nu ne e iertat să ne în­străinăm simpatiile şi sprijinul acelor mai puţini conservatori ori democraţi, amici ai causei noastre. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât naţionalii-liberali nu ne pun şi nu trebue să ne pună o atare condiţie pentru sprijinul moral, atât de scump nouă, pe care-’l dau cau­sei naţionale româneşti“, într’un cuvânt, — şi pentru a se limpezi cu desăvîrşire această chestie, şi pentru a se seca odată isvorul ori­cărei rele înţelegeri a lucrurilor pe viitor, — luptele politice din România, fiind o ches­tiune de resort intern al regatului vecin, cad în afară de sfera competenţei ames­tecului şi criticelor noastre. în lupta noastră avem nevoe de simpatia şi de sprijinul tuturor Româ­nilor, fără deosebire de culoare politică. E de datoria fiecăruia dintre noi să căutăm a dobândi noi prieteni causei noastre, care nu să nu-’i înstrăinăm pe acei pe cari îi avem. Causa naţională este mai presus decât luptele militante dintre partidele politice; ea trebue prin urmare să ră­mână de sine stătătoare şi neînrîurită întru nimic în mersul ei de aceste lupte. La comunicatul despre resolvarea crisei mai adaugem câteva detailuri, ce le-am aflat ulterior. In şedinţa membrilor comitetului naţional, după exposeul presidentului asupra stării chestiunii, s’a ales o comi­siune de 6 inși, cari aveau se facă pe basa exposeului propunerile, ce le vor afla cu cale. Aceasta comisiune a pro­vocat pe dl T. L. Albini ca se dee de­clar­ațiimnea, pe care comitetul ’i-a fost cerut’o în Noemvrie. T. L. Albini a de­clarat, că acum e gata a da declarațiunea cerută, dacă majoritatea membrilor va fi de această părere. Pusă la vot în şe­dinţă, s’a hotărît cu 14 contra 2 voturi (16 au fost membrii presenţi) ca Albini să dee declaraţia. Această hotărîre s’a şi împlinit. Printr’un act luat la no­tarul public, Albini a dat declaraţiunea cerută şi a fost absolvat de la ori­ce în­datorire sau responsabilitate pe viitor. Dintre celelalte cond­use luate de comitet relevăm pe cea referitoare la foştii redactori, luate cu 11 contra 5 vo­turi. în urma acesteia demisionarea dlui G. Bogdan-Duică e definitivă; dlui I. Russu-Sinanu ’i­ s’a dat însă posibi­litatea de a reintra ca colaborator în re­dacţie, după­ ce vă fi împlinit unele con­­diţiuni stabilite de comitet. Pentru supravegherea pe viitor a conducerii şi administrării ziarelor s’a ales o comisiune de trei, membri ai co­mitetului. Proces de pressă pentru congre­sul naţionalităţilor. Cetim în „Zastava“ de la 1 Februarie: „Dreptatea maghiară vrea se strălu­cească în anul millenar şi faţă cu noi Sârbii. In ziua de 12/24 Februarie se va ţină îna­intea juraţilor din Seghedin, pertractarea con­tra lui Vladislav St­ane­o­viei, dascăl in Başahid, din causa articolului publicat în „Z­asta­va“ şi intitulat: „însemnătatea congresului naţionalităţilor“. Doi membri ai redacţiunii noastre sunt deja aşe­zaţi în temniţa din Seghedin, — al treilea vine acum, se ne ajute Dumnezeu. Apără­torul lui St­anco­vici va fi tmărul nostru advocat Dr. S­t­e­v­a A­d a­m o­v­i­c­i din Novi-Sad“. Simţul de solidaritate, mai ales în caşul acesta, unde e vorba de congresul naţionali­tăţilor, recere, ca advocaţii români să se in­sinueze la locul competent, ca apărători. De ale bisericii sârbeşti. Foile sârbeşti vestesc, că în curând se va întruni sinodul episcopesc-sârbesc cu scop de a alege pe titularul diecesei din Verşeţ, scaun deve­nit vacant prin moartea episcopului Nika­­nor. Cele mai multe şanse le are actualul ad­ministrator al diecesei, Z mei­a n­o­v­ici. După această alegere, pe la mijlocul îunei Mirii, va fi convocat congresul biseri­­cesc-naţional al Sârbilor, care va ave­a re­­solut multe lucruri importante, pentru însăşi vieaţa naţionalâ a aliaţilor noştri. într’un ar­­ticol din luna Noemvnie am spus ce fel de pretext învoacă B á n f f y pentru a impedeca întrunirea congresului, spesele congreselor precedente, plătite din banii luaţi împrumut din fondul bisericesc, pe când ele stint a se acoperi de cătră comune. Ziarele târbeşti fac apel stăruitor cătră comunele bisericeşti să grăbească cu strânge­rea banilor pentru a delătura şi acest pretext al guvernului. D’ale reînoirii pactului, încă de Sâmbăta trecuta au sosit la Budapesta trei mi­niştri cisieithani: Badeni, Bilinski, de fi­nanţe; bar, Glanz, de comerciu, şi contele Ledebur, de agricultură. Duminecă a sosit şi însuşi ministrul de externe contele Golu­­chovski spre a fi de faţă în Budapesta pen­tru caşul eventualelor neînţelegeri. Cuvântul tinerimii. Tinerimea universitară română, în­totdeauna cu plin şi sincer interes pen­tru causa neamului, în a cărui istorie pagini strălucite ’şi-a scris, urmărind cu atenţiune şi cele petrecute în timpul din urmă, a ţinut să-­şi spună cuvântul asu­pra lor. în causa aceasta tinerimea noas­tră dela universităţile din Viena şi Buda­pesta a convenit a se exprima printr’o declarăţune comună. Lăudăm spiritul de solidaritate al bravei noastre tinerimi şi dăm locul cu­venit cuvântului ei. Batâ-’l: Declaraţiune. Evenimentele nefaste şi surprinză­toare, ce se petrec astăzi în sinul parti­dului nostru naţional, ne constrîng impe­tuos a ne ridica şi noi glasul îndurerat, conduşi — ca totdeauna — de nemărgi­nită iubire de neam şi sinceră alipire faţă de sfânta noastră cauză, declarând urmă­toarele : Faţă de abnegaţiunea şi devotamen­tul, cu care comitetul partidului nostru naţional a luptat şi faţă de enormele sa­crificii, ce cu drag le-a adus pentru re­vendicarea drepturilor şi libertăţii noastre naţionale, pe lângă stima şi admiraţiunea noastră dăm expresiune adânc simţitei noastre mulţumite. Fiind însă aderenţi devotaţi nu ai persoanelor, ci ai causei, protestăm solemn în contra ori­cărei în­cercări de a abusa de nimbul şi gloria câştigată în trecut, căci nouă şi în ge­nere poporului român, nu ne impune nimbul şi gloria conducătorilor, ci corec­­titatea şi realitatea luptei lor ! Deoare­ce politica noastră naţională e croită şi impusă de situaţiunea deplo­rabilă a poporului nostru şi de perversul sistem de guvernare, ce apasă greu asu­pra ţerii şi deoare­ce aspiraţiunile noastre politice nu trec peste hotarele patriei, declarăm, că nici­odată nu vom primi o politică dictată şi influenţată de cercuri străine şi protestăm în contra tendenţelor de a escamota causa noastră naţională pentru scopuri de partid, atât între, cât şi afară de marginile ţerii. Deoare­ce atât volnicia adversarului, cât şi măreţia causei recer o solidaritate perfectă în conducerea şi tactica luptei, noi adânc indignaţi de spiritul de clică contrar o­ganisaţiunii partidului nostru — la care cu sfinţenie ţinem — şi de ten­­denţele neiertate ale unora, cari chiar în aceste timpuri critice produc neînţelegeri şi desbinări, insistăm, ca partidul naţional să fie fără amînare curăţit de ori­ce ele­mente neoneste şi nevrednice, încuibate în sinul seu. Reprobăm şi condamnăm procedura acelora, cari desconsiderând cele mai vi­tale interese naţionale şi călcând în pi­cioare disciplina de partid, au înscenat în redacţia „Tribunei“ scandaluri ne­mai­po­menite, şi prin uşurinţa şi nematuritatea lor politică au dat însă la crişă şi la ivirea unor tendenţe separatistice, voind jertfirea independenţei noastre politice şi îndestulirea intereselor proprii, nejustifi­cate, în conseci­nţă aprobăm paşii intre­­prinşi de comitetul partidului naţional întru salvarea demnităţii organisaţiunii noastre. Având neclintita convingere, că po­porul român, demn de măreţele manifes­­taţiuni ale conştienţei sale naţionale, nu va întrelăsa a da resolută expresiune vo­inţei sale, aşteptăm o şi mai înverşunată şi energică continuare a luptei naţionale. Tinerimea universitară română din Veena şi Budapesta, Viena, în 24 Ian. 1896. Pentru tinerimea din Viena: Drd. Nicolae Comşa, Cornelia Mesaroș, stud. technic. Drd. Alexandru Vaida-Voevod. Budapesta, la 24 Ian. 1896. Pentru tinerimea din Budapesta: luliu Maniu, Aurel G. Vlad, ng. în drept, stud. iur. loan Scurtu, stud. în phil. S’a resolvat. Sibiiu, 4 Februarie n. Cu o deosebită mângâiere anunţăm poporului românesc, mângăitoarea veste, că crisa s’a resolvat! începută de mai bine de două luni, isbucnită de acum o lună, ea a sguduit opiniunea publică în mod dureros, a pro­dus o ferbere neobicinuită, o tulburare ce a scos la suprafaţă multe lucruri ne­cunoscute şi triste, acum însă văl peste trecut, căci crisa s’a resolvat. Chestiunea proprietăţii „Institutului“ şi a ziarelor, chestiunea, care a provo­cat toate celelalte neînţelegeri, care a fost mărul de ceartă în întreg decursul crisei, s’a regulat definitiv, mărul de ciarta s’a delăturat, car’ averea, de care se tracta, s’a asigurat în forma cea mai mulţumitoare şi mai sigură pe seama adevĕratului proprietar. Astfel crisa s’a resolvat ! Dacă neplăcere, disgust şi mâhnire a cuprins inimile româneşte simţitoare şi cinstite, să se înveselească de nou, căci crisa s’a resolvat bine. Dacă atâta timp am fost siliţi, ca zilnic să anunţăm tot mai rele şi mai rele veşti, mângăie-sc cetitatorii noştri cu faptul, că adevărul a eşit învingător, causa principală, de care se tracta, s’a mântuit. Ori­cât de mult au greşit cei gre­şiţi, ori­cât de mult s’au fost încăpăţînat în greşelile lor, în fine totuşi au revenit la păreri mai bune, totuşi partea mai bună a preponderat şi la ei în momentul decisiv, au ascultat de glasul poporului, au împlinit dorinţa lui şi şi-au redat earâşi, ceea­ ce a lui era şi este. Multe greşeli mari s’au făcut, multe miserii s’au descoperit în decursul acestui timp al crisei. Ele ne vor fi de învăţătură pentru viitor, pentru­ ca dacă prevăzători n’am fost la început, măcar din păţania proprie învăţând prevăzători să fim pe viitor. Multe greşeli mari au făcut, multe consideraţiuni au fost călcate în picioare, multe neiertate rele s’au comis. Dar’, în sfîrşit oameni sânt, — oameni spntem, să iertăm. Cea mai frumoasă învingere — în­tre oameni, între fraţi, este iertarea. Ro­mânul iartă, şi ,dacă nu uită. Astfel şi noi, cuvântul iertării îl spunem şi voi voim să aruncăm peste cele petrecute, întrucât ele au fost che­stiuni curat personale. Cu ziua de as­tăzi a părăsi voim acest teren, şi hotă­­rîţi suntem a nu mai reveni, dacă cumva interpretând rău generositatea, provocaţi nu vom fi. Din parlamentul maghiar. Şedinţa din I­­. c. Şedinţa s-a ţinut sub presidiul vicepre­­sidentului Berzeviczy Albert. înainte de ordinea de zi vorbeşte depu­tatul Szalay, comunicând casei, că voind el a cerceta unele acte cu privire la afacerea unui tren vicinal, nu a putut-o face, deoare­ce mi­nisterul de comerciu încă nu a luat nici o mă­sură în această privinţă în ciuda cond­usului adus de parlament. Ministrul Daniel dă lămurirea, că el a dispus deja executarea, dar’ se vede că ordi­­nul seu nu a ajuns încă la secţia căreia ’i­ s’a adresat dl interpelant. Urmează continuarea desbaterii asupra titlului: Teatru. Fenyvessy Ferencz critică aspru po­­siţia intendantului, care este cu totul super­fluă şi cere aducerea afacerii teatrului în o strânsa legătură cu cercul de activitate a mi­nistrului de culte şi instrucţiune, care inten­dantul să nu fie decât un funcţionar al mi­nistrului. Arată pe urmă că teatru şi operă nu sânt nici conducători de capelă nici sofişti de rangul prim, aşa încât aceste institute de artă sânt foarte rău pregătite pentru Mil­­leniu. Aceste jalbe le continuă şi precizează Pázmándy, care constată, că opera din Buda­pesta este cea mai bine dotată operă de pe

Next