Tribuna, ianuarie 1896 (Anul 13, nr. 2-23)
1896-01-24 / nr. 18
Sibiiu, Mercuri 24 Ianuarie (5 Februarie) 1896 Anul XIII Nr. 18 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V* an 2 fi. 50 cr.,/» an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohe: 1 lună 1 fl. 20 cr., */1 an 3 fl. 50 cr., »/« an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 franci, V* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plutindu-se înainte. BrüklMX Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia ■■ Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră și la poşte și la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Fond politic. (*) Ne propusesem să arătăm într’o serie de articoli care e fondul politic al crisei prin care „Tribuna“ a trecut în vremurile din urmă. împrejurările însă ne-au împedecat de a spune întreg cuvântul nostru în această chestiune. Incidentul și frămîntările, — din care trebuia sc ese în cele din urmă limpezirea situaţiei, — s’au urmat cu o precipitare, care reclama întreaga noastră activitate şi tot spaţiul coloanelor noastre unei lupte cu caracter mai mult militant, decât principial. Astăzi crisa s-a terminat. Fruntaşii naţiunii au asigurat naţiunii proprietatea „Institutului Tipografic“ şi a ziarelor „Tribuna“ şi „Foaia Poporului“. Cu încetarea crisei, lucrurile au reluat mersul lor firesc, normal, — şi nădăjduim că pentru totdeauna. Hotărîrea noastră de a pune în lumină fondul politic al crisei prin care am trecut nu mai poate, prin urmare, să aibă acuma nici o raţiune de a fi urmată, şi mai ales în forma aceea, însufleţiţi cu toţii, credem, de aceeaşi dorinţă a liniştei şi a concordiei, după cum cu toţii sîntem însufleţiţi de acelaş ideal, se cuvine să trecem sub uitare tot ce s’a petrecut de două luni şi jumătate încoace, — să ne închipuim că totul a fost un vis urît, din care ne-am deşteptat în sentimentul curat al iubirii de neam, sentiment care totdeauna ne-a unit. Şi să ne urmăm lupta înainte. Lămurirea unui punct cardinal al politicei noastre, credem că se impune în primul loc cu toată necesitatea unei imediate actualităţi. Şi acel punct este: Care e, care trebue să fie atitudinea noastră faţă cu fraţii noştri de peste munţi, faţă cu partidele politice din România? Dela buna înţelegere a acestei chestiuni atârnă înlăturarea multor greşeli în viitor. Mai întâiu, trebue să o mărturisim, în această privinţă n’avem nimic nou de spus. Linia noastră de purtare în chestia ce ne preocupă a fost lămurit trasă cu deosebite prilegiuri. E de ajuns să amintim una din enunciaţiunile comitetului central al partidului naţional român, votate în şedinţa sa dela 3—4 Aprilie 1894. „Situaţiunea noastră politică, — zice amintita enunciațiune, — interesele mari ale causei noastre naționale, reprezentate prin partidul național, nu permit ca, în lupta pentru realizarea programului nostru național, să ne oferim sau să ne lăsăm a fi angagiați în serviciul vreunui partid politic, fie în patrie, fie în afară de patrie, sau să ne amestecăm în discuţiunile interne ale acelor partide, câtă vreme nu vedem atins programul nostru naţional şi direcţiunea activităţii spre realizarea acelui program". Acestea le enunţă comitetul partidului naţional în ajunul procesului Memorandului. Şi nu se poate o declaraţiune mai lămurită şi mai categorică. Intr’adevăr, în România sunt două partide de guvernament: partidul naţional-liberal şi partidul conservator; pe lângă aceste două partide trebue să adăugăm grupările democratice, cami, dacă sub domnia actualei legi electorale nu pot încă ajunge să fie representate în parlament de un număr însemnat de representanţi, dispun totuşi de ziare destul de răspândite şi se bucură de simpatia unei însemnate pături a societăţii române. Ca în orice ţeară cu regim constituţional, aşa şi în România, aceste partide luptă între ele pentru a-şi afirma ideile lor şi pentru a le realiza, venind la putere; şi, poate, că mai mult decât aiurea, lupta aceasta, în România, e uneori mai vie, mai aprinsă, mai personală; poate că mai mult decât aiurea în România politicianii din fiecare tabără pot spune: cine nu e cu noi, e în contra noastră. Aceasta fiind situaţia partidelor şi grupurilor politice din România, acesta spiritul şi caracterul luptelor dintre ele, e evident, că, dacă noi, în simpatiile noastre, am căuta să înclinăm balanţa către unul din ele, ne-am înstrăina — ipso facto — dragostea şi amiciţia celorlalte; şi trebue să o mărturisim, nu fără drept cuvânt, deoarece am lua posiţie în contra lor. Dar’ acesta’i interesul nostru, acesta’i interesul causei noastre, să ne înstrăinăm simpatiile unei părţi din Români şi să ne facem duşmani, pentru motive, care în definitiv nu ne privesc, atât de aproape ? De bună seamă că nu! Lupta noastră naţională are nevoe de simpatiile lumii întregi şi în special de sprijinul, dus până la devotament, al întregei suflări româneşti. Condus de această idee şi de acest sentiment, comitetul central al partidului naţional a votat enunciaţiunea citată mai sus, car’ venerabilul seu preşedinte, dl Dr. I. Raţiu, s’a exprimat în diferite ocasiuni zicând, că noi Românii din Transilvania şi Ungaria nu putem vedea în Românii din regatul liber al României conservativi, liberali, radicali, ci numai Români, numai fraţi. Aceasta-i atitudinea dictată de interesele bine înţelese ale causei noastre naţionale, şi noi voim să rămânem, şi vom rămână pe viitor, la această înălţime senină, de unde putem privi, fără ură şi fără părtinire, cu egală dragoste şi cu frăţească iubire asupra românimii întregi. E drept, că unii dintre noi au într’o deosebită stimă şi simpatie, partidul naţional-liberal din România. Şi noi îi înţelegem. Partidul naţional-liberal, condus de oameni mari de suflet şi de fapte, a scris într’adevăr pagine neperitoare în istoria neamului românesc; partidul naţional-liberal numără şi astăzi în rînduriie sale patrioţi luminaţi şi buni, gata la orice jertfe pentru a neamului înălţare ; car’ în vremuri critice aceşti membri ai partidului naţional-liberal din România au apărat cu căldură, cu entusiasm şi sacrificii causa noastră naţională, atât în ţeară, cât şi în străinătate. Dar’ dacă înţelegem pe aceia dintre noi, cari au într’o deosebită stimă şi simpatie partidul naţional-liberal din România, nu putem să-’i şi aprobăm fără de nici o reservă. Şi nu putem să-’i aprobăm fără reservă, pentru bunul cuvânt, că, în conştiinţă, ei n’ar pute afirma, că în celelalte partide nu se găsesc deasemenea buni patrioţi şi buni naţionalişti. Ear’ aceasta e atât de adevărat, încât, la simpla enunţare a faptului, fiecăruia dintre noi îi vine în minte şi pe buze o sumedenie de nume proprii, cu cari s’ar pută ilustra afirmaţiunea noastră. Atunci?... la ce s’ar reduce lucrul? S’ar reduce cel mult la o chestie de proporţii. — „Numărăm mai mulţi amici printre naţionalii liberali“, ne-ar putea zice preopinenţii noştri. — „Poate!“ le răspundem noi; „dar, chiar de am număra de zece ori pe atâţia şi de zece ori mai buni, încă nu ne e iertat să ne înstrăinăm simpatiile şi sprijinul acelor mai puţini conservatori ori democraţi, amici ai causei noastre. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât naţionalii-liberali nu ne pun şi nu trebue să ne pună o atare condiţie pentru sprijinul moral, atât de scump nouă, pe care-’l dau causei naţionale româneşti“, într’un cuvânt, — şi pentru a se limpezi cu desăvîrşire această chestie, şi pentru a se seca odată isvorul oricărei rele înţelegeri a lucrurilor pe viitor, — luptele politice din România, fiind o chestiune de resort intern al regatului vecin, cad în afară de sfera competenţei amestecului şi criticelor noastre. în lupta noastră avem nevoe de simpatia şi de sprijinul tuturor Românilor, fără deosebire de culoare politică. E de datoria fiecăruia dintre noi să căutăm a dobândi noi prieteni causei noastre, care nu să nu-’i înstrăinăm pe acei pe cari îi avem. Causa naţională este mai presus decât luptele militante dintre partidele politice; ea trebue prin urmare să rămână de sine stătătoare şi neînrîurită întru nimic în mersul ei de aceste lupte. La comunicatul despre resolvarea crisei mai adaugem câteva detailuri, ce le-am aflat ulterior. In şedinţa membrilor comitetului naţional, după exposeul presidentului asupra stării chestiunii, s’a ales o comisiune de 6 inși, cari aveau se facă pe basa exposeului propunerile, ce le vor afla cu cale. Aceasta comisiune a provocat pe dl T. L. Albini ca se dee declarațiimnea, pe care comitetul ’i-a fost cerut’o în Noemvrie. T. L. Albini a declarat, că acum e gata a da declarațiunea cerută, dacă majoritatea membrilor va fi de această părere. Pusă la vot în şedinţă, s’a hotărît cu 14 contra 2 voturi (16 au fost membrii presenţi) ca Albini să dee declaraţia. Această hotărîre s’a şi împlinit. Printr’un act luat la notarul public, Albini a dat declaraţiunea cerută şi a fost absolvat de la orice îndatorire sau responsabilitate pe viitor. Dintre celelalte conduse luate de comitet relevăm pe cea referitoare la foştii redactori, luate cu 11 contra 5 voturi. în urma acesteia demisionarea dlui G. Bogdan-Duică e definitivă; dlui I. Russu-Sinanu ’i s’a dat însă posibilitatea de a reintra ca colaborator în redacţie, după ce vă fi împlinit unele condiţiuni stabilite de comitet. Pentru supravegherea pe viitor a conducerii şi administrării ziarelor s’a ales o comisiune de trei, membri ai comitetului. Proces de pressă pentru congresul naţionalităţilor. Cetim în „Zastava“ de la 1 Februarie: „Dreptatea maghiară vrea se strălucească în anul millenar şi faţă cu noi Sârbii. In ziua de 12/24 Februarie se va ţină înaintea juraţilor din Seghedin, pertractarea contra lui Vladislav Staneoviei, dascăl in Başahid, din causa articolului publicat în „Zastava“ şi intitulat: „însemnătatea congresului naţionalităţilor“. Doi membri ai redacţiunii noastre sunt deja aşezaţi în temniţa din Seghedin, — al treilea vine acum, se ne ajute Dumnezeu. Apărătorul lui Stancovici va fi tmărul nostru advocat Dr. Steva Ad am ovici din Novi-Sad“. Simţul de solidaritate, mai ales în caşul acesta, unde e vorba de congresul naţionalităţilor, recere, ca advocaţii români să se insinueze la locul competent, ca apărători. De ale bisericii sârbeşti. Foile sârbeşti vestesc, că în curând se va întruni sinodul episcopesc-sârbesc cu scop de a alege pe titularul diecesei din Verşeţ, scaun devenit vacant prin moartea episcopului Nikanor. Cele mai multe şanse le are actualul administrator al diecesei, Z meia novici. După această alegere, pe la mijlocul îunei Mirii, va fi convocat congresul bisericesc-naţional al Sârbilor, care va avea resolut multe lucruri importante, pentru însăşi vieaţa naţionalâ a aliaţilor noştri. într’un articol din luna Noemvnie am spus ce fel de pretext învoacă B á n f f y pentru a impedeca întrunirea congresului, spesele congreselor precedente, plătite din banii luaţi împrumut din fondul bisericesc, pe când ele stint a se acoperi de cătră comune. Ziarele târbeşti fac apel stăruitor cătră comunele bisericeşti să grăbească cu strângerea banilor pentru a delătura şi acest pretext al guvernului. D’ale reînoirii pactului, încă de Sâmbăta trecuta au sosit la Budapesta trei miniştri cisieithani: Badeni, Bilinski, de finanţe; bar, Glanz, de comerciu, şi contele Ledebur, de agricultură. Duminecă a sosit şi însuşi ministrul de externe contele Goluchovski spre a fi de faţă în Budapesta pentru caşul eventualelor neînţelegeri. Cuvântul tinerimii. Tinerimea universitară română, întotdeauna cu plin şi sincer interes pentru causa neamului, în a cărui istorie pagini strălucite ’şi-a scris, urmărind cu atenţiune şi cele petrecute în timpul din urmă, a ţinut să-şi spună cuvântul asupra lor. în causa aceasta tinerimea noastră dela universităţile din Viena şi Budapesta a convenit a se exprima printr’o declarăţune comună. Lăudăm spiritul de solidaritate al bravei noastre tinerimi şi dăm locul cuvenit cuvântului ei. Batâ-’l: Declaraţiune. Evenimentele nefaste şi surprinzătoare, ce se petrec astăzi în sinul partidului nostru naţional, ne constrîng impetuos a ne ridica şi noi glasul îndurerat, conduşi — ca totdeauna — de nemărginită iubire de neam şi sinceră alipire faţă de sfânta noastră cauză, declarând următoarele : Faţă de abnegaţiunea şi devotamentul, cu care comitetul partidului nostru naţional a luptat şi faţă de enormele sacrificii, ce cu drag le-a adus pentru revendicarea drepturilor şi libertăţii noastre naţionale, pe lângă stima şi admiraţiunea noastră dăm expresiune adânc simţitei noastre mulţumite. Fiind însă aderenţi devotaţi nu ai persoanelor, ci ai causei, protestăm solemn în contra oricărei încercări de a abusa de nimbul şi gloria câştigată în trecut, căci nouă şi în genere poporului român, nu ne impune nimbul şi gloria conducătorilor, ci corectitatea şi realitatea luptei lor ! Deoarece politica noastră naţională e croită şi impusă de situaţiunea deplorabilă a poporului nostru şi de perversul sistem de guvernare, ce apasă greu asupra ţerii şi deoarece aspiraţiunile noastre politice nu trec peste hotarele patriei, declarăm, că niciodată nu vom primi o politică dictată şi influenţată de cercuri străine şi protestăm în contra tendenţelor de a escamota causa noastră naţională pentru scopuri de partid, atât între, cât şi afară de marginile ţerii. Deoarece atât volnicia adversarului, cât şi măreţia causei recer o solidaritate perfectă în conducerea şi tactica luptei, noi adânc indignaţi de spiritul de clică contrar oganisaţiunii partidului nostru — la care cu sfinţenie ţinem — şi de tendenţele neiertate ale unora, cari chiar în aceste timpuri critice produc neînţelegeri şi desbinări, insistăm, ca partidul naţional să fie fără amînare curăţit de orice elemente neoneste şi nevrednice, încuibate în sinul seu. Reprobăm şi condamnăm procedura acelora, cari desconsiderând cele mai vitale interese naţionale şi călcând în picioare disciplina de partid, au înscenat în redacţia „Tribunei“ scandaluri nemaipomenite, şi prin uşurinţa şi nematuritatea lor politică au dat însă la crişă şi la ivirea unor tendenţe separatistice, voind jertfirea independenţei noastre politice şi îndestulirea intereselor proprii, nejustificate, în consecinţă aprobăm paşii intreprinşi de comitetul partidului naţional întru salvarea demnităţii organisaţiunii noastre. Având neclintita convingere, că poporul român, demn de măreţele manifestaţiuni ale conştienţei sale naţionale, nu va întrelăsa a da resolută expresiune voinţei sale, aşteptăm o şi mai înverşunată şi energică continuare a luptei naţionale. Tinerimea universitară română din Veena şi Budapesta, Viena, în 24 Ian. 1896. Pentru tinerimea din Viena: Drd. Nicolae Comşa, Cornelia Mesaroș, stud. technic. Drd. Alexandru Vaida-Voevod. Budapesta, la 24 Ian. 1896. Pentru tinerimea din Budapesta: luliu Maniu, Aurel G. Vlad, ng. în drept, stud. iur. loan Scurtu, stud. în phil. S’a resolvat. Sibiiu, 4 Februarie n. Cu o deosebită mângâiere anunţăm poporului românesc, mângăitoarea veste, că crisa s’a resolvat! începută de mai bine de două luni, isbucnită de acum o lună, ea a sguduit opiniunea publică în mod dureros, a produs o ferbere neobicinuită, o tulburare ce a scos la suprafaţă multe lucruri necunoscute şi triste, acum însă văl peste trecut, căci crisa s’a resolvat. Chestiunea proprietăţii „Institutului“ şi a ziarelor, chestiunea, care a provocat toate celelalte neînţelegeri, care a fost mărul de ceartă în întreg decursul crisei, s’a regulat definitiv, mărul de ciarta s’a delăturat, car’ averea, de care se tracta, s’a asigurat în forma cea mai mulţumitoare şi mai sigură pe seama adevĕratului proprietar. Astfel crisa s’a resolvat ! Dacă neplăcere, disgust şi mâhnire a cuprins inimile româneşte simţitoare şi cinstite, să se înveselească de nou, căci crisa s’a resolvat bine. Dacă atâta timp am fost siliţi, ca zilnic să anunţăm tot mai rele şi mai rele veşti, mângăie-sc cetitatorii noştri cu faptul, că adevărul a eşit învingător, causa principală, de care se tracta, s’a mântuit. Oricât de mult au greşit cei greşiţi, oricât de mult s’au fost încăpăţînat în greşelile lor, în fine totuşi au revenit la păreri mai bune, totuşi partea mai bună a preponderat şi la ei în momentul decisiv, au ascultat de glasul poporului, au împlinit dorinţa lui şi şi-au redat earâşi, ceea ce a lui era şi este. Multe greşeli mari s’au făcut, multe miserii s’au descoperit în decursul acestui timp al crisei. Ele ne vor fi de învăţătură pentru viitor, pentru ca dacă prevăzători n’am fost la început, măcar din păţania proprie învăţând prevăzători să fim pe viitor. Multe greşeli mari au făcut, multe consideraţiuni au fost călcate în picioare, multe neiertate rele s’au comis. Dar’, în sfîrşit oameni sânt, — oameni spntem, să iertăm. Cea mai frumoasă învingere — între oameni, între fraţi, este iertarea. Românul iartă, şi ,dacă nu uită. Astfel şi noi, cuvântul iertării îl spunem şi voi voim să aruncăm peste cele petrecute, întrucât ele au fost chestiuni curat personale. Cu ziua de astăzi a părăsi voim acest teren, şi hotărîţi suntem a nu mai reveni, dacă cumva interpretând rău generositatea, provocaţi nu vom fi. Din parlamentul maghiar. Şedinţa din I. c. Şedinţa s-a ţinut sub presidiul vicepresidentului Berzeviczy Albert. înainte de ordinea de zi vorbeşte deputatul Szalay, comunicând casei, că voind el a cerceta unele acte cu privire la afacerea unui tren vicinal, nu a putut-o face, deoarece ministerul de comerciu încă nu a luat nici o măsură în această privinţă în ciuda condusului adus de parlament. Ministrul Daniel dă lămurirea, că el a dispus deja executarea, dar’ se vede că ordinul seu nu a ajuns încă la secţia căreia ’i s’a adresat dl interpelant. Urmează continuarea desbaterii asupra titlului: Teatru. Fenyvessy Ferencz critică aspru posiţia intendantului, care este cu totul superfluă şi cere aducerea afacerii teatrului în o strânsa legătură cu cercul de activitate a ministrului de culte şi instrucţiune, care intendantul să nu fie decât un funcţionar al ministrului. Arată pe urmă că teatru şi operă nu sânt nici conducători de capelă nici sofişti de rangul prim, aşa încât aceste institute de artă sânt foarte rău pregătite pentru Milleniu. Aceste jalbe le continuă şi precizează Pázmándy, care constată, că opera din Budapesta este cea mai bine dotată operă de pe