Tribuna, februarie 1896 (Anul 13, nr. 24-47)
1896-02-01 / nr. 24
Pag. 94 Sibiiu, Joi, TRIBUNA 1/13 Februarie 1896 Nr. 24 1 Aceste referințe devin însă și mai crasse îndată ce aruncă omul o privire asupra chartei etnografice“. Arată apoi, că Ungaria etnograficeşte se împarte între mari contingente de limbă, în nord, contingentul slav cu ceva mai bine de 4% milioane suflete, dintre cari 74.32% nemaghiari şi numai 25.63 Maghiari, în Ost contingentul român cu ceva mai bine de 4 milioane, dintre cari 74.01% nemaghiari şi numai 25.9°0 Maghiari şi între acestea de la Ost spre Vest contingentul Maghiar cu 6% milioane, dintre cari 77.61% maghiari şi 22.39% nemaghiari. în fine arată, că numai Germanii nu formează o massa compactă şi zice mai departe: „Numerii sunt seci, dar o dovedesc în mod nerăsturnabil. Şi în acest cas dovedesc, că Maghiarii în două părţi întinse ale ţerii, cari cuprind 173.675 ehl. a, abia fac a patra parte, adecă minoritatea disparentă a unei populaţiuni de 8% milioane. Aceşti numeri, cari sunt scoşi din isvoare oficioase maghiare, vorbesc mai elocvent şi mai pătrunzător, decât toate vorbele. Dovedesc în mod eclatant, că inştiinţele Maghiarilor de a întemeia un stat naţional unitar trebue se se baseze pe minciuni, deoarece lipseşte basa şi condiţia cea dintâi şi mai principală, superioritatea numerică a poporaţiunii, care tinde după heghemonie. Dar’ oare această lipsă nu s’ar putea egalisa şi suplini prin calităţile mai nobile ale rassei, prin o cultură superioară, prin posederea de arme spirituale mai agere și puternice, scurt, prin acele bunuri, cari, ca la popoarele antice ale pretimpului clasic, sunt fructele unei desvoltâri istorice de sute de ani, fructele geniilor mari, cari ca fenomene seculare concentrează oarecum în ei toată puterea spirituală a naţiunii, din care au eşit? Şi la această întrebare trebue se răspundem cu nu!“ în cele următoare ne desvăleşte pe scurt istoria Maghiarilor de la venirea lor în Ungaria, încreştinarea lor prin călugări şi misionari germani, colonisările repeţite de Germani. Arată apoi, cum multele lupte interne şi externe, cu deosebire cele seculare în contra Turcilor, n’au putut favorisa desvoltarea lor culturală, şi prin urmare nici pe basa trecutului lor naţional, nici pe cel al desvoltârii lor culturale nu pot pretinde de a domni peste celelalte naţiuni din ţeara. „Bunul cel mai mare şi sfânt al unui popor — continuă apoi — şi totodată şi măsurătorul cel mai infalibil al desvoltării sale culturale, a conştienţei sale naţionale e limba. Ce grad se poate însă atribui culturii maghiare, ce putere naţională etică poporului maghiar, ce îndreptăţire morală şovinismului lor modern, când e bine ştiut, ca până la primul pătrar al secolului nostru limba de conversaţiune a societăţii mai înalte, limba publică şi a legislaturii a fost exclusiv cea latină.“ Trece apoi la activitatea contelui Szécheny şi Drăk, arătând inştinţele lor de a întemeia un stat unitar independent, dar pe lângă cea mai strictă observare a drepturilor celorlalte naţionalităţi. Şi în fine citează cuvintele acestui barbat mare rostite cu ocasiunea alegerii sale de president al academiei maghiare la 1842 şi observă, că aceste cuvinte astăzi ar fi sunat şi mai aspru, astăzi, când a intrat un nou factor în mişcarea naţională: „Jidănimea“. Arată cu cuvinte elocvente, cum Jidanii folosindu-se de curentul liberal din Ungaria, încetul cu încetul din nimic s’au ridicat la cele mai înalte posturi, şi cum azi aproape întreaga presă din Ungaria e în mânile lor, în fine ira, pune în vedere un al doilea articol München, 1896. M. Aegea. Altul ca să mai facă puţină variaţie în strigături, începe mai domol: Fă-mă, Doamne, ce mai face Numai popă nu mă face, Să mâne pită bombăită Şi colaci dela săraci; Fă-me frunză de stejar La mândruţa ’n buzunar. De multe ori se întâmplă, că vin la sărbătorile noastre Saşi de peste Olt de priveai» la joc. Le aruncă şi lor câte o strigătură ca următoarea: Sasule bătut de cruce, Ce mânci Vinerea cu dulce, Că ţii şura lângă paie Şi ’i-oi da vr’o flăcăraie. După ce au mînat o ardelenească sdravănă, încep Ţiganii a zice invîrtita românească. Când crede vătavul, că a durat jocul destul, face semn Ţiganilor să tacă. Fiecare ficior joacă cu aceeaşi fată pânâ ce încetează Ţiganii de a mai zice; nu este iertat să schimbe fata sau să o lase până ce nu se sfîrşeşte jocul. Tot astfel, dacă întră odată cineva în joc, trebue să joace până la urmă ; de aici zicătoarea: „dacă întri în joc, trebue să joci“. Unii dintre ficiori mai isteţi joacă cu câte două fete, mai târziu apoi în decursul jocului neaflându-l şi vreunul soaţă, bucuros cedează una. (Va urma.) Odoare millenary Cel mai frumos va sta „deocamdată pentru multă vreme“, tot fostul director al „Museului de bele arte“, înfiinţat de Jidanul C s á k y întru amintirea şi gloria aldămaşului millenar. în fiecare zi se descoper o mulţime de amănunte nouă, sensaţionale despre modul şi chipul, cum acest odor al naţiunii cavalereşti cavaleriza banii ţerii, în complicitate voluntară sau involuntară a miniştrilor. îngrămădirea materialului mai urgent însă ne-a oprit până acum să împărtăşim cetitorilor amănuntele acestea despre isprăvile lui Pulszky Károly. Afacerea devenind „scandal european“ (a se vede rubrica: Parlamentul maghiar) credem de trebuinţă a reproduce numai unele din noianul ce s’a îngrămădit. Ântâiu şi ântâiu se impune întrebarea cum a ajuns Pulszky, dela cine, pe a cui răspundere şi din a cui împuternicire a căpătat el atâţia bani, că în dietă nu se votase nimic din cei 400.000 floreni mâncaţi de pungaşul director. Csáky se zice, că n’ar fi consimţit tocmai cu proiectul jgrandios conceput de Pulszky, care cerea pentru întruparea lui 3 milioane; de aceea s’a adresat câtră W e k e r e, care ar fi înduplecat pe Csáky indegetând asupra reservelor de bani în cassele statului, din care ’i se și asignase 1 milion, fără știrea parlamentului. întrebarea e numai: din care reserve s’au dat aceşti bani? Poate chiar din fondul religionar? Şi încă chestiune de competenţă: W e k e r e a dat lui Pulszky prima şi a doua rată, adecă 264.876 florini, în Decemvrie 1894, pe când după demisionarea cabinetului, guvernul conducea numai provisor trebile, două zile înainte de venirea la cârmă a ministerului Bánffy. Rata a treia, 115.000 fi. Pulszky a primit-o deja de la Wlassics. Din scrisorile, găsite în cutia mesii de scris a lui Pulszky se dovedeşte, că acesta făcea negoţ cu tablourile cumpărate în Italia şi e lucru cunoscut, că pe la sfirşitul anului trecut Pulszky a vândut în Viena şi Budapesta multe obiecte de artă, strînse în călătoria lui. Când deputatul Fenyvessi, călătoria prin Italia după urmele lui Pulszky, mulţi comercianţi de obiecte de artă şi s'au plâns, că domnul director cumpărase multe lucruri preţioase dela ei, plătindu-le numai o parte a preţului, car’ partea mai mare a preţului le rămăsese dator, plus câ-’i trăgea pe sfoară şi în diferite alte chipuri. Acestea toate după ce Pulszky căpătase de mult cei 264 000 de fi. Pulszky trăia în Italia ca un mic potentat, încât toţi se mirau în ce mod strălucit representă el Ungaria. în galeria de tablouri din Budapesta se găsesc şi acuma încă multe plicuri cu adresa: Ilustrissime Signor. Conte Carlo Pulszky, directore de Pinacotheka Budapest. Tabloul, falsificat zis, de „Rafael“ a fost cumpărat de către Pulszky, la o licitaţie, ce s-a ţinut in Milano, la 15 Noemvrie anul trecut, unde se vindea o galerie de tablouri, cunoscută în lumea artistică sub numele de Scarpa. Aici Pulszky făcu cunoştinţă cu o damă, cu apucături elegante, care se lăsa a fi titulată „contesa Chevignă“, şi nu pare a fi alta decât o demimondă, cunoscută în lumea mare din Paris, sub numele de Clio de Mérodé, din causa căreia s’a născut cearta şi desbinarea între regele şi regina Belgiei. Deşi tabloul amintit, după apreciarea oamenilor celor mai competenţi nu preţueşte mai mult decât 20—25.000 franci, totuşi „contesa Chevignă“ a urcat la licitaţie preţul până la 131.000 franci, vânzând tabloul a doua zi lui Pulszky pe preţ de 135.000. Tabloul însă s-a dovedit pe deasupra că nu e de Rafael, ci de pictorul Sebastiano del Piombo, că e prelucrat din nou şi astfel preţul lui artistic şi bănesc scade şi mai mult. Alte pungăşii, în Amsterdam Pulszky facil cunoştinţa unui comerciant evreu de tablouri, cu numele Goldstieker şi se înţelese ca el să facă gheşefturi. Pulszky îi puse la dispoziţie galeria de tablouri, al cărei director era şi astfel Jidanul care-’şi trimisese tablourile la Budapesta spre vânzare, nu numai nu plătea nimic pentru găzduirea lor, dar’ le trecuse peste graniţă fără a plăti vamă, fiindcă toate soseau pe numele „dlui director al pioaeotecei“. Ba încă ceva: slujitorii în livree ai galeriei naţionale umblau cul tablourile Jidaoului prin oraş. Altele vor urma. Din parlamentul maghiar. Şedinţa din 8. c. Desbaterea se continuă sub presidiul vice-presidentului Berzeviczy. Deputatul Okolicsány regretă foarte mult că guvernul risipeşte în mod volnic averea statului, acea avere, care resultă din contribuirile cetăţenilor, făcute cu lacrimi şi în sudoarea feţei. Pe când pe de-o parte averea se consumă, datorinţe sfinte sunt negligiate, şcoalele, universităţile. Pledează pentru proiectul de resoluţiune a lui Ugran. Ministrul Wlassics îi răspunde într’o vorbire mai lungă următoarele: Ce priveşte şcoalele medii, el asigură, că la 12 ani numărul şcolarilor a crescut dela 40.000 la 51.000. Gimnasii sunt în proporţie, mai multe în Ungaria ca în Austria, dar derea împărţirea lor teritorială. Se provoacă la Braşov, unde sunt 6 gimnasii, pe când în 14 reşedinţe comitatense şi în mai multe oraşe cu peste 20.000 locuitori nu-i nici un gimnasiu. Vanisul trepta să sporească gimnasiile. Toată politica lui de învăţământ este condusă de idea şcoalelor medii unitare.Idea aceasta este împrumutată din cele salevate în parlamentul din Berlin! Red. Se ocupă cu revizuirea planului de învăţământ, la care fondul principal îl pune pe înmulţirea cuprinsului naţional. Ajutorarea în măsură mai mare a şcoalelor medii confesionale o află de dorit. Va îngriji şi de aceea, ca să se scrie cărţi didactice bune, mai ales pentru ţinuturile locuite de naţionalităţi. Lucrările pregătite pentru revizuirea legii instrucţiunii poporale sunt în curgere. Crede că în caşurile mai arzătoare se va putea ajutora şi pe calea ordinaţiunilor. „E de nesuferit“ zise, „că statul n’are o ingerenţă mai mare în procedura proceselor disciplinare pornite în contra învăţătorilor dela şcoale confesionale pentru uneltirea în contra statului (Vii aprobări de toate părţile.) Spun sincer — şi pentru ceea ce spun mă voiu achita eu! — că sânt autorităţi superioare bisericeşti, pe cari le-am argitat de câte 15— 16 ori în caşuri, când pentru uneltiri anti-patriotice am voit să pornesc proces disciplinar contra unor învăţători anumiţi, fără ca măcar să-mi fi răspuns. (Nelinişte în stânga estremă.) Cred, că această parte a cestiunii e atât de coaptă, încât întreaga on. cameră mă va aproba, dacă în privinţa aceasta voi presenta un proiect de lege nucelar“ (Vii aprobări de toate părţile.) — Respinge proiectul de resoluţiune al lui Ugran. Urmează la ordinea zilei petiţiunile, între car mai importantă petiţia mai multor comitate, în care să cere reforma casei magnaţilor. Deputatul Tóth propune în legătură cu această petiţia, ca guvernul să înainteze un proiect de lege referitor la reorganisaţiunea casei magnaţilor. Bánffy comunică, ca guvernul nu a luat în programul său şi această lucrare, ci are alte chestiuni de resolvat. Propunerea lui Tóth se respinge.* Şedinţa din n. c. Deputatul Szmialovsky descrie situaţia preoţilor în Ungaria de Nord şi urmează regularea congruei. Molnár atrage atenţia guvernului de a înmulţi inteligenţa lucrătorilor, prin care împregiurare ar deveni superfluu importul cel mare al articolilor de industrie. Papp Géza este in principiu un aderent al şcoalelor de stat, decât că această idee este condamnabilă din punct de vedere practic(!). Introducerea şcoalelor de stat la noi este superfluă, deoarece chiar şi şcoalele confesionale stau pe un niveu destul de înalt. Idea lui Ugron, ca prin autonomie se se creeze o basa unitară a tuturor bisericilor este falsă — din punct de vedere naţional. Nu poate accepta nici idea şcoalelor medii unitare. Cere, ca în Ungaria să se delăture celibatul, care jigneşte adânc interesele naţionale. Kovács Albert impută guvernului, că de 3 ani încoace nu s’a folosit de dreptul seu de controla în şcoalele naţionale, cu toatecă nici-când nu au fost atât de mari agitaţiunile naţionaliste, ca în aceşti trei ani din urmă. Astăzi s’ar mai puta resolva chestia naţionalităţilor cu ajutorul şcoalor, dacă guvernul ar voi se introducă şcoalele de stat. Peste zece ani însă nu se va mai pută. El este convins, că guvernul se fereşte de întroducerea şcoalelor de stat, atât în mod succesiv, cât şi sporadic. Budgetul insă îl primeşte. Contele Apponyi: Regret a nu fi în posiţia de a mă ocupa astăzi cu chestiile culturale, asupra cărora au discutat antevorbitorii mei, căci mă văd constrîns a-mi îndrepta atenţia asupra unei chestiuni penibile, care deja a început a lua dimensiunile unui scandal european (aplause) şi care pretinde, ca parlamentul se fee oarecari conclusiuni, pentru a convinge pe deo parte opinia publică, că parlamentul acesta veghează fidel asupra averii morale şi materiale a ţerii, pe de altă parte însă a demonstra opiniei publice europene, că acest parlament ţine mult la reputaţiunea Ungariei. Este fapt, că s’au folosit sume considerabile pentru scopuri, ce e drept aprobate în principiu de cătră comisiunea millenară, pentru cari scopuri însă parlamentul nu a votat nici un crucer. Este fapt, că pe toată linia domnesc suspiţiuni, că averea statului a fost stingherită. (Aplause). Recunoaşte, că guvernul se poate folosi de oarecari sume şi înainte de a le încuviinţa parlamentul, dar numai în caşuri pressante, când apoi are să şi relateze asupra lor motivându - le, căci parlamentul singur are dreptul de controla, de care în caşul „Pulszky“ a fost despoiat. Nu află nicăiri motivată părerea, că cumpărărea obiectelor de artă a fost tocmai atât de urgentă şi presantă, încât parlamentul nu ar fi avut şi el timp de controlă. Ministrul de culte de atunci (Csáky) ’i-a dat lui Pulszky doi soţi, ca să-’i stee în ajutor la procurarea obiectelor de artă, cari ambii însă nu au corăspuns chemării lor, astfel că Pulszky a lucrat un timp oarecare singur, până ce succesorul lui Csáky, Eötvös, nu ’i-a dat alţi doi soţi. Lipsesc acum datele, cari au să demonstreze, cari obiecte au fost procurate de Pulszky singur şi cam în conţelegere cu câte doi sfătuitori. (Mişcare). Urmează cel mai important episod. Pulszky a anunţat în 17 Decemvrie 1894, că în procurarea obiectelor a trecut peste suma încuviinţată de 167.000 fi. cu alţi 204.876 fi., care consiliul ministerial — consiliul miniştrilor din cabinetul Wekerle — a acceptat obiectele şi a încuviinţat suma cu care a trecut peste cea creditată. (Mişcare). Ce e drept, atunci era acest cabinet aproape de crasul al 12-lea şi demisiunea ’şi-a fost înaintat-o, numai astfel se poate explica împregiurarea, că acel cabinet a trecut peste dimensiunile activităţii sale. După acestea trece la activitatea în afacerea aceasta a actualului ministru de culte, care şi el a fost foarte uşuratic, întrucât nu a dispus controlă severă. Reputaţiunea ţerii cere adevărul“ cere lămurirea tuturor faptelor. Aceste lămuriri însă nu sunt suficiente prin vorbirile pro şi contra. Unicul factor lămuritor poate fi o comisiune parlamentară revisuitoare. Propune deci, ca parlamentul conştiu fiind de datorinţa sa de controlă să exmită din sinul său o comisiune revisuitoare din 15 membri pentru constatarea stărilor faptice. (Aprobări vii) Ministrul-president Banffy: Coatele Apponyi a explicat, că afacerea aceasta, care e pe cale a deveni scandal european, (voci: este deja!) constă din două părţi. Cred însă că nu este în interesul parlamentului a trage de păr zi de zi chestiuni menite de a provoca prin ele scandal. (Nelinişte mare). O voce in stânga: Porcărie! Altă voce: Hoţie! Vajay István: Apărător al hoţilor! Bartha Miklós: Astorfel de oameni !se încredinţează averea statului! (Svon teribil. Strigăte: Ocrotitorul tâlharilor! [orgazda] Panama!!) Polony Géza: Să nu se fure! Lukács Gyula: Voiţi doar’ ca să punem onoarea ţerii în mâna hoţilor?.... Bánffy: Chestia se poate aplana şi pe cale administrativă (Contraziceri). Se ocupă numai cu prima parte a vorbirii lui Apponyi şi comunică, că afacerea „Pulszky“ este deja supusă unei cercetări amănunţite, (o voce: Cine cercetează?) şi despre resultat se va relata la timpul seu. Astfel comisia propusă de Apponyi este cu totul superfluă. Drákul ies. Astfel cutează a vorbi aici? El este apărătorul hoţilor! (Strigăte de Orgazda). Ministrul Vlases comunică, că comisiunea exmisă de el a constatat, că euitele lui Pulszky nu sunt toate în regulă şi In consecvenţă s’a şi înaintat acasă judeecătorească în contra lui, sau a luat paşii necesari pentru asigurarea pretensiunilor eventuale ale statului. Nu poate fi pentru comisia propusă de Apponyi, deoare-ce aceasta ar însemna, a însărcina o comisiune cu consurarea faptelor săvîrşite de un nebun şi de fraudant, ceea ce nu se întâmplă în un stat constituţional. Desbaterile se vor continua în şedinţa proximă. Lupta în comitate. Turcu te bate, Turcu te judecă. Alămor, 10 Febr. 1896. Va crede cineva după rapoartele ce s’au făcut cu ocasiunea alegerii municipale dela Vingard, că s’a întâmplat acea alegere fără de lupte şi fără incidente, dar’ nu, subscrisul dimpreună cu ceialalţi alegători din Alămor, în număr de 17, am plecat în 27 ianuarie des de dimineaţă cu un mare dor, spre a ne putea împlini o sfântă datorinţa faţă cu noi şi drepturile noastre, am ajuns pe la 10 ore în Vingard, când am ajuns votarea decurgea, alegătorii români au şi început a se plânge, că din partea unor slujbaşi ai statului li se face presiune — îi îndeamnă ca să iee seduile de ale lor, fiind postaţi în antisambră. S’au provocat alegătorii din Bozu ca să între să-şi dee voturile. După un sfert de oră ese veneratul preot gr.-cat. al Bozului şi ne împărtăşeşte subscrisului şi dlui Nicolae Velţan din Cut, că preşedintele alegerii ar îndrăzni înaintea bărbaţilor de încredere a desface şedulele şi a le ceti. Tot respectivul domn ni-a mărturisit, că şedula dînsului ’i-a desfăcut-o şi ’i-a mulţumit. Subscrisul am rugat preoţimea adunată spre a ne consulta ce e de făcut. Părerea tuturor a fost, ca să trimitem doi representanţi, ca să roage pe presidiu să încungiure atari abusuri. S’a ales dl Nicolae Velţan şi subscrisul a ne presenta la presidiu; îndată am pornit, dar’ la uşe era postat pretorul Szalanczi Jenő cu doi gendarmi, dînsul ne-a interzis întrarea, ’l-am rugat să ne conceadă, fiindcă sântem represertanţii alegătorilor români, car’ el îngâmfat s’a exprimat cu cuvintele: „nem engedem, én vagyok szolgabiró“, ’l-am mai rugat odată şi la a doua rugare a demandat la 2 gendarmi ca să mă iee înaintea lor şi să mă scoată din Vingard, am trebuit să mă supun şi aşa escortat de gendarmi, ca un fur, am trebuit se părăsesc locul de alegere. Că acel domn a avut pic pe mine o ştiu din 14 Noemvrie de la prima alegere cândl-am provocat publice ca se lase în voe pe alegătorii români şi se nu-’i silească a lua sedulele lor. Altcum răul de multe ori are în sine şi ceva bun, astfel şi atuncia alegătorii români văzând nedreptatea cemi s’a făcut, s’au îmbărbătat şi mai tare şi la domni nu le-a mai venit gustul de-a mai umbla cu sărâturi ungureşti. Aşi fi descris mai pe larg cine-’i Szalăuczy Jenő, dar’ nu merită. Alexiu Lasar, preot gr.-cat. REVISTA PRESEI. Un colaborator din Budapesta al „Zastavei analizează în numărul acesteia dela 28 Ianuarie ”. un articol despre Români, apărut încă în numărul 342 al lui „Budapesti Hírlap“ din anul trecut, în acest articol se găsia şi trusa: „Se înmulţesc tare şi sânt proşti (Valahii), dată căror elemente au a mulţumi victoriile lor. Şi mai una: „cu toate câ avem în mânile noastre puterea politică şi armată“, n’au ajuns a maghiariza nici un singur Român, ci din contră: „Ca o lavină se întinde valahimea prin Ardeal“. Autorul articolului din „Zastava“ ridiculisează în expresiuni caustice plânsetul lui „Budapesti Hírlap“ şi încheie: „Uşor se poate întâmpla, că străinii vor voi să vadă şi să audă, pe timpul milleniului, nu numai pe Maghiari, ci şi alte popoare din Ungaria. Este de temut, că la începutul milleniuli al doilea se va vedea biruinţa acelor „proşti“, a acelei „lavine“ — şi apoi ce va fi de voi? Oare nu o fi aceasta ceva groaznic? Decât noi nădăjduim, că voi nu o să o permiteţi aceasta, ci că veţi căuta şi orîndul, că această binecuvântată ţeara să scape cât de curând de „Valahul prost“, de „Slovacul puturos“, de „Sârbul sălbatic“ etc. O „seară siciliana“, sau „o noapte de Bartolomeiu“, iată ce ar încununa în mod destoinic serbăriie voastre“.* „Ndrodnie Novinya, cu prilegiul strîngerii obiectelor pentru museul naţional slovac, analizează „Firea poporului nostru“ (slovac) şi luând pe rînd unele rase din trecut, scrie: „Cum este poporul nostru? Bun şi cu inimă nobilă, sîmburele lui e sănătos, cu mintea adâncă, cu simţăminte frumoase, cugetare regulată, moravuri curate, caracter firm, dar’ slab în voinţă, pentru sine însuşi nu e voinic, deşi ştie mult eroiceşte în grupare; nu e conşiiu de sine în sensul modern, foarte trebuincios, fără de care nu credem că vre-o naţiune s’ar pută păstra în vălmăşagul evoluţiunilor culturale, locuind în centrul Europei“... Ziarul încheie: „Da, îl vom deştepta, îl vom convinge, că în cer are pe Dumnezeu, care pe pământ, în patria lui singurul amic, iubitor şi spriginitor, garda sa naţională credincioasă, care pe faţă mărturiseşte că este a lui, îl stimează şi îl iubeşte până la uitare de sine însuşi, mărturiseşte deschis credinţa naţională slovacă, propovedueşte vieaţa şi mântuirea poporului său până la istovirea puterilor“.