Tribuna, februarie 1896 (Anul 13, nr. 24-47)

1896-02-01 / nr. 24

Pag. 94 Sibiiu, Joi, TRIBUNA 1/13 Februarie 1896 Nr. 24 1 Aceste referințe devin însă și mai crasse îndată­ ce aruncă omul o privire asupra chartei etnografice“. Arată apoi, că Ungaria etnograficeşte se împarte între mari contingente de limbă, în nord, contingentul slav cu ceva mai bine de 4% milioane suflete, dintre cari 74.32% ne­­maghiari şi numai 25.63 Maghiari, în Ost contingentul român cu ceva mai bine de 4 mi­lioane, dintre cari 74.01% nemaghiari şi nu­mai 25.9°­0 Maghiari şi între acestea de la Ost spre Vest contingentul Maghiar cu 6% mili­oane, dintre cari 77.61% maghiari şi 22.39% nemaghiari. în fine arată, că numai Germanii nu formează o massa compactă şi zice mai departe: „Numerii sunt seci, dar o dovedesc în mod nerăsturnabil. Şi în acest cas dovedesc, că Maghiarii în două părţi întinse ale ţerii, cari cuprind 173.675 ehl. a, abia fac a patra parte, adecă minoritatea disparentă a unei populaţiuni de 8% milioane. Aceşti numeri, cari sunt scoşi din isvoare oficioase maghiare, vor­besc mai elocvent şi mai pătrunzător, decât toate vorbele. Dovedesc în mod eclatant, că inştiinţele Maghiarilor de a întemeia un stat naţional unitar trebue se se baseze pe min­ciuni, deoare­ce lipseşte basa şi condiţia cea dintâi şi mai principală, superioritatea nume­rică a poporaţiunii, care tinde după heghe­­monie. Dar’ oare această lipsă nu s’ar putea egalisa şi suplini prin calităţile mai nobile ale rassei, prin o cultură superioară, prin posede­­rea de arme spirituale mai agere și puternice, scurt, prin acele bunuri, cari, ca la popoarele antice ale pretimpului clasic, sunt fructele unei desvoltâri istorice de sute de ani, fructele geniilor mari, cari ca fenomene seculare con­centrează oare­cum în ei toată puterea spiri­tuală a naţiunii, din care au eşit? Şi la această întrebare trebue se răspundem cu nu!“ în cele următoare ne desvăleşte pe scurt istoria Maghiarilor de la venirea lor în Unga­ria, încreştinarea lor prin călugări şi misionari germani, colonisările repeţite de Germani. Arată apoi, cum multele lupte interne şi ex­terne, cu deosebire cele seculare în contra Turcilor, n’au putut favorisa desvoltarea lor culturală, şi prin urmare nici pe basa trecu­tului lor naţional, nici pe cel al desvoltârii lor culturale nu pot pretinde de a domni peste celelalte naţiuni din ţeara. „Bunul cel mai mare şi sfânt al unui popor — continuă apoi — şi totodată şi mă­surătorul cel mai infalibil al desvoltării sale culturale, a conştienţei sale naţionale e limba. Ce grad se poate însă atribui culturii maghiare, ce putere naţională etică poporului maghiar, ce îndreptăţire morală şovinismului lor modern, când e bine ştiut, ca până la primul pătrar al secolului nostru limba de conversaţiune a societăţii mai înalte, limba publică şi a le­gislaturii a fost exclusiv cea latină.“ Trece apoi la activitatea contelui Szé­­cheny şi Drăk, arătând inştinţele lor de a întemeia un stat unitar independent, dar­ pe lângă cea mai strictă observare a drepturilor celorlalte naţionalităţi. Şi în fine citează cu­vintele acestui barbat mare rostite cu ocasiu­­nea alegerii sale de president al academiei maghiare la 1842 şi observă, că aceste cu­vinte astăzi ar fi sunat şi mai aspru, astăzi, când a intrat un nou factor în mişcarea na­ţională: „Jidănimea“. Arată cu cuvinte elocvente, cum Jidanii folosindu-se de curentul liberal din Ungaria, încetul cu încetul din nimic s’au ridicat la cele mai înalte posturi, şi cum azi aproape­­ întreaga presă din Ungaria e în mâ­­nile lor, în fine ira, pune în vedere un al doilea articol München, 1896. M. Aegea. Altul ca să mai facă puţină variaţie în strigături, începe mai domol: Fă-mă, Doamne, ce mai face Numai popă nu mă face, Să mâne pită bombăită Şi colaci dela săraci; Fă-me frunză de stejar La mândruţa ’n buzunar. De multe­ ori se întâmplă, că vin la sărbătorile noastre Saşi de peste Olt de pri­veai» la joc. Le aruncă şi lor câte o strigă­­tură ca următoarea: Sasule bătut de cruce, Ce mânci Vinerea cu dulce, Că ţii şura lângă paie Şi ’i-o­i da vr’o flăcăraie. După­ ce au mînat o ardelenească sdra­­vănă, încep Ţiganii a zice invîrtita româ­nească. Când crede vătavul, că a durat jocul destul, face semn Ţiganilor să tacă. Fiecare ficior joacă cu aceeaşi fată pânâ­ ce încetează Ţiganii de a mai zice; nu este iertat să schimbe fata sau să o lase până­ ce nu se sfîrşeşte jocul. Tot astfel, dacă întră odată cineva în joc, trebue să joace până la urmă ; de aici zicătoarea: „dacă întri în joc, trebue să joci“. Unii dintre ficiori mai isteţi joacă cu câte două fete, mai târ­ziu apoi în decursul jocului neaflându-l şi vre­unul soaţă, bucuros cedează una. (Va urma.) Odoare millenary Cel mai frumos va sta „deocamdată pentru multă vreme“, tot fostul director al „Mu­se­ului de bele arte“, înfiin­ţat de Jidanul C s á k y întru amintirea şi gloria aldămaşului millenar. în fiecare zi se descoper o mulţime de amănunte nouă, sensaţionale despre modul şi chi­pul, cum acest odor al naţiunii cavale­reşti cavaleriza banii ţerii, în complici­tate voluntară sau involuntară a miniş­trilor. îngrămădirea materialului mai ur­gent însă ne-a oprit până acum să îm­părtăşim cetitorilor amănuntele acestea despre isprăvile lui Pulszky Károly. Afacerea devenind „scandal european“ (a se vede rubrica: Parlamentul maghiar) credem de trebuinţă a reproduce numai unele din noianul ce s’a îngrămădit. Ântâiu şi ântâiu se impune întrebarea cum a ajuns Pulszky, dela cine, pe a cui răspundere şi din a cui împuternicire a că­pătat el atâţia bani, că­­ în dietă nu se vo­tase nimic din cei 400.000 floreni mâncaţi de pungaşul director. Csáky se zice, că n’ar fi consimţit tocmai cu proiectul jgrandios conce­put de Pulszky, care cerea pentru întru­parea lui 3 milioane; de aceea s’a adresat câ­­tră W e k e r­­ e, care ar fi înduplec­at pe Csáky indegetând asupra reservelor de bani în cassele statului, din care ’i­ se și asignase 1 milion, fără știrea parlamentului. întrebarea e numai: din care reserve s’au dat aceşti bani? Poate chiar din fondul religionar? Şi încă chestiune de competenţă: W e k e r­­ e a dat lui Pulszky prima şi a doua rată, adecă 264.876 florini, în Decemvrie 1894, pe când după demisionarea cabinetului, guvernul con­ducea numai provisor trebile, două zile înainte de venirea la cârmă a ministerului Bánffy. Rata a treia, 115.000 fi. Pulszky a primit-o deja de la Wlassics. Din scrisorile, găsite în cutia mesii de scris a lui Pulszky se dovedeşte, că acesta făcea negoţ cu tablourile cumpărate în Italia şi e lucru cunoscut, că pe la sfirşitul anului trecut Pulszky a vândut în Viena şi Buda­pesta multe obiecte de artă, strînse în călă­toria lui. Când deputatul Fenyves­si, că­lătoria prin Italia după urmele lui Pulszky, mulţi comercianţi de obiecte de artă şi­ s'au plâns, că domnul director cumpărase multe lucruri preţioase dela ei, plătindu-le numai o parte a preţului, car’ partea mai mare a preţului le rămăsese dator, plus câ-’i trăgea pe sfoară şi în diferite alte chipuri. Acestea toate după­ ce Pulszky căpătase de mult cei 264 000 de fi. Pulszky trăia în Italia ca un mic potentat, încât toţi se mirau în ce mod stră­lucit representă el Ungaria. în galeria de tablouri din Budapesta se găsesc şi acuma încă multe plicuri cu adresa: Ilustrissime Signor. Conte Carlo Pulszky, directore de Pi­­nacothek­a Budapest. Tabloul, falsificat zis, de „Rafael“ a fost cumpărat de către Pulszky, la o lici­taţie, ce s-a ţinut in Milano, la 15 Noem­­vrie anul trecut, unde se vindea o galerie de tablouri, cunoscută în lumea artistică sub nu­­mele de Scarpa. Aici Pulszky făcu cu­noştinţă cu o damă, cu apucături elegante, care se lăsa a fi titulată „contesa Chevignă“, şi nu pare a fi alta decât o demimondă, cu­noscută în lumea mare din Paris, sub numele de Clio de Mérodé, din causa căreia s’a născut cearta şi desbinarea între regele şi regina Belgiei. Deşi tabloul amintit, după apreciarea oamenilor celor mai competenţi nu preţueşte mai mult decât 20—25.000 franci, totuşi „contesa Chevignă“ a urcat la licitaţie preţul până la 131.000 franci, vânzând tabloul a doua zi lui Pulszky pe preţ de 135.000. Tabloul însă s-a dovedit pe deasupra că nu e de Rafael, ci de pictorul Sebastiano del Piombo, că e prelucrat din nou şi astfel preţul lui artistic şi bănesc scade şi mai mult. Alte pungăşii, în Amsterdam Pulszky facil cunoştinţa unui comerciant evreu de ta­blouri, cu numele Goldstieker şi se în­ţelese ca el să facă gheşefturi. Pulszky îi puse la dispoziţie galeria de tablouri, al cărei director era şi astfel Jidanul care-’şi trimisese tablourile la Budapesta spre vânzare, nu numai nu plătea nimic pentru găzduirea lor, dar’ le trecuse peste graniţă fără a plăti vamă, fiindcă toate soseau pe numele „dlui director al pi­oaeotecei“. Ba încă ceva: slujitorii în livree ai galeriei naţionale umblau cul tablourile Jidaoului prin oraş. Altele vor urma. Din parlamentul maghiar. Şedinţa din 8­­. c. Desbaterea se continuă sub presidiul vice-presidentului Berzeviczy. Deputatul Okolicsány regretă foarte mult că guvernul risipeşte în mod volnic averea statului, acea avere, care resultă din contribuirile cetăţenilor, făcute cu lacrimi şi în sudoarea feţei. Pe când pe de-o parte averea se con­sumă, datorinţe sfinte sunt negligiate, şcoalele, universităţile. Pledează pentru proiectul de resoluţiune a lui Ugran. Ministrul Wlassics îi răspunde într’o vorbire mai lungă următoarele: Ce priveşte şcoalele medii, el asigură, că la 12 ani numărul şcolarilor a crescut dela 40.000 la 51.000. Gimnasii sunt în pro­porţie, mai multe în Ungaria ca în Austria, dar d­e­rea împărţirea lor teritorială. Se provoacă la Braşov, unde sunt 6 gimnasii, pe când în 14 reşedinţe comitatense şi în mai multe oraşe cu peste 20.000 locui­tori nu-­i nici un gimnasiu. Va­nisul trepta să sporească gimnasiile. Toată politica lui de învăţământ este condusă de idea şcoalelor medii unitare.­­Idea aceasta este împrumutată din cele sale­­vate în parlamentul din Berlin! Red.­ Se ocupă cu revizuirea planului de învăţământ, la care fondul principal îl pune pe înmulţirea cuprinsului naţional. Ajutorarea în măsură mai mare a şcoa­­lelor medii confesionale o află de dorit. Va îngriji şi de aceea, ca să se scrie cărţi di­dactice bune, mai ales pentru ţinuturile lo­cuite de naţionalităţi. Lucrările pregătite pentru revizuirea legii instrucţiunii poporale sunt în curgere. Crede că în caşurile mai arzătoare se va putea ajutora şi pe calea or­­dinaţiunilor. „E de nesuferit“ zise, „că sta­tul n’are o ingerenţă mai mare în procedura proceselor disciplinare pornite în contra învă­ţătorilor dela şcoale confesionale pentru unel­tirea în contra statului (Vii aprobări de toate părţile.) Spun sincer — şi pentru ceea ce spun mă voiu achita eu! — că sânt autorităţi superioare bisericeşti, pe cari le-am argitat de câte 15— 16 ori în caşuri, când pentru uneltiri anti-patriotice am voit să pornesc proces disciplinar contra unor învăţători anu­miţi, fără ca măcar să-­mi fi răspuns. (Ne­linişte în stânga estremă.) Cred, că această parte a cestiunii e atât de coaptă, încât în­treaga on. cameră mă va aproba, dacă în privinţa aceasta voi presenta un proiect de lege nucelar“ (Vii aprobări de toate părţile.) — Respinge proiectul de resoluţiune al lui Ugran. Urmează la ordinea zilei petiţiunile, între car­ mai importantă petiţia mai multor comi­tate, în care să cere reforma casei mag­naţilor. Deputatul Tóth propune în legătură cu această petiţia, ca guvernul să înainteze un proiect de lege referitor la reorganisaţiunea casei magnaţilor. Bánffy comunică, ca guvernul nu a luat în programul său şi această lucrare, ci are alte chestiuni de resolvat. Propunerea lui Tóth se respinge.* Şedinţa din n­­­. c. Deputatul Szmialovsky descrie si­tuaţia preoţilor în Ungaria de­ Nord şi urmează regularea congruei. Molnár atrage atenţia guvernului de a înmulţi inteligenţa lucrătorilor, prin care împregiurare ar deveni superfluu importul cel mare al articolilor de industrie. Papp Géza este in principiu un ade­rent al şcoalelor de stat, decât că­ această idee este condamnabilă din punct de ve­dere practic(!). Introducerea şcoalelor de stat la noi este superfluă, deoare­ce chiar şi şcoalele confesionale stau pe un niveu destul de înalt. Idea lui Ugron, ca prin autonomie se se creeze o basa unitară a tuturor biseri­cilor este falsă — din punct de vedere naţional. Nu poate accepta nici idea şcoalelor medii unitare. Cere, ca în Ungaria să se delăture celibatul, care jigneşte adânc interesele naţionale. Kovács Albert impută guvernului, că de 3 ani încoace nu s’a folosit de dreptul seu de controla în şcoalele naţionale, cu toate­­că nici-când nu au fost atât de mari agitaţiu­nile naţionaliste, ca în aceşti trei ani din urmă. Astăzi s’ar mai puta resolva chestia naţionalităţilor cu ajutorul şcoa­­l­­­o­r,­­ dacă guvernul ar voi se introducă şcoalele de stat. Peste zece ani însă nu se va mai pută. El este convins, că guvernul se fereşte de întroducerea şcoalelor de stat, atât în mod succesiv, cât şi sporadic. Budge­tul insă îl primeşte. Contele Apponyi: Regret a nu fi în posiţia de a mă ocupa astăzi cu chestiile cul­turale, asupra cărora au discutat antevorbi­torii mei, căci mă văd constrîns a-­mi în­drepta atenţia asupra unei chestiuni penibile, care deja a început a lua dimensiu­nile unui scandal european (aplause) şi care pretinde, ca parlamentul se fee oare­­cari conclusiuni, pentru a convinge pe deo parte opinia publică, că parlamentul acesta ve­ghează fidel asupra averii morale şi mate­riale a ţerii, pe de altă parte însă a de­monstra opiniei publice europene, că acest parlament ţine mult la reputaţiunea Un­gariei. Este fapt, că s’au folosit sume conside­rabile pentru scopuri, ce e drept aprobate în principiu de cătră comisiunea millenară, pen­tru cari scopuri însă parlamentul nu a votat nici un crucer. Este fapt, că pe toată linia domnesc suspiţiuni, că averea statului a fost stinghe­rită. (Aplause). Recunoaşte, că guvernul se poate folosi de oare­cari sume şi înainte de a le încu­viinţa parlamentul, dar­ numai în caşuri pres­sante, când apoi are să şi relateze asupra lor motivându - le, căci parlamentul singur are dreptul de controla, de care în caşul „Pulszky“ a fost despoiat. Nu află nicăiri motivată pă­rerea, că cumpărărea obiectelor de artă a fost tocmai atât de urgentă şi presantă, încât parlamentul nu ar fi avut şi el timp de control­ă. Ministrul de culte de atunci (Csáky) ’i-a dat lui Pulszky doi soţi, ca să-’i stee în aju­tor la procurarea obiectelor de artă, cari ambii însă nu au corăspuns chemării lor, astfel că Pulszky a lucrat un timp oare­care singur, până­ ce succesorul lui Csáky, Eötvös, nu ’i-a dat alţi doi soţi. Lipsesc acum datele, cari au să demonstreze, cari obiecte au fost pro­curate de Pulszky singur şi cam­ în conţele­­gere cu câte doi sfătuitori. (Mişcare). Urmează cel mai important episod. Pulszky a anunţat în 17 Decemvrie 1894, că în procurarea obiectelor a trecut peste suma încuviinţată de 167.000 fi. cu alţi 204.876 fi., care consiliul ministerial — consiliul miniştrilor din cabinetul Wekerle — a acceptat obiectele şi a încuviinţat suma cu care a trecut peste cea creditată. (Mişcare). Ce e drept, atunci era acest cabinet aproape de crasul al 12-lea şi demisiunea ’şi-a fost înaintat-o, numai astfel se poate explica îm­­pregiurarea, că acel cabinet a trecut peste dimensiunile activităţii sale. După acestea trece la activitatea în afa­cerea aceasta a actualului ministru de culte, care şi el a fost foarte uşuratic, întrucât nu a dispus controlă severă. Reputaţiunea ţerii cere adevărul“ cere lămurirea tuturor faptelor. Aceste lămuriri însă nu sunt suficiente prin vorbirile pro şi contra. Unicul factor lămuritor poate fi o comisiune parlamentară revisuitoare. Pro­pune deci, ca parlamentul conştiu fiind de datorinţa sa de controlă să exmită din sinul său o comi­siune revisuitoare din 15 me­mb­ri pentru constatarea stărilor faptice. (Aprobări vii) Ministrul-president Banffy: Coatele Apponyi a explicat, că afacerea aceasta, care e pe cale a deveni scandal european, (voci: este deja!) constă din două părţi. Cred însă­ că nu este în interesul parlamentului a trage de păr zi de zi chestiuni menite de a provoca prin ele s­c­a­n­­d­a­l. (Nelinişte mare). O voce in stânga: Porcărie! Altă voce: Ho­ţie! Vajay István: Apărător al ho­ţilor! Bartha Miklós: Astorfel de oa­meni !­­s­e încredinţează averea statului! (Svon teribil. Strigăte: Ocro­titorul tâlharilor! [orgazda] Pa­nama!!) Polony Géza: Să nu se fure! Lukács Gyula: Voiţi doar’ ca să pu­nem onoarea ţerii în mâna hoţilor?.... Bánffy: Chestia se poate aplana şi pe cale administrativă (Contraziceri). Se ocupă numai cu prima parte a vorbirii lui Apponyi şi comunică, că afacerea „Pulszky“ este deja supusă unei cercetări amănunţite, (o voce: Cine cercetează?) şi despre resultat se va relata la timpul seu. Astfel comisia propusă de Ap­­ponyi este cu totul superfluă. D­rákul ies. Astfel cutează a vorbi aici? El este apărătorul hoţilor! (Strigăte de­ Orgazda). Ministrul V­las­­es comunică, că comi­siunea exmisă de el a constatat, că euitele lui Pulszky nu sunt toate în regulă şi In con­­secvenţă s’a şi înaintat acasă judeecăto­­rească în contra lui, sau a luat paşii ne­cesari pentru asigurarea pretensiunilor even­tuale ale statului. Nu poate fi pentru comisia propusă de Apponyi, de­oare-ce aceasta ar în­semna, a însărcina o comisiune cu consurarea faptelor săvîrşite de un nebun şi de fraudant, ceea­ ce nu se întâmplă în un stat consti­tuţional. Desbaterile se vor continua în şedinţa proximă. Lupta în comitate. Turcu te bate, Turcu te judecă. Alămor, 10 Febr. 1896. Va crede cineva după rapoartele ce s’au făcut cu ocasiunea alegerii municipale dela Vingard, că s’a întâmplat acea alegere fără de lupte şi fără incidente, dar’ nu, subscrisul dimpreună cu ceialalţi alegători din Alămor, în număr de 17, am plecat în 27 ianuarie des de dimineaţă cu un mare dor, spre a ne putea împlini o sfântă datorinţa faţă cu noi şi drepturile noastre, am ajuns pe la 10 ore în Vingard, când am ajuns votarea decurgea, alegătorii români au şi început a se plânge, că din partea unor slujbaşi ai statului li­ se face presiune — îi îndeamnă ca să iee se­­duile de a­le lor, fiind postaţi în antisambră. S’au provocat alegătorii din Bozu ca să între să-­şi dee voturile. După un sfert de oră ese veneratul preot gr.-cat. al Bozului şi ne îm­părtăşeşte subscrisului şi dlui Nicolae Velţan din Cut, că preşedintele alegerii ar îndrăzni înaintea bărbaţilor de încredere a desface şedulele şi a le ceti. Tot respectivul domn ni-a mărturisit, că şedula dînsului ’i-a des­făcut-o şi ’i-a mulţumit. Subscrisul am ru­gat preoţimea adunată spre a ne consulta ce e de făcut. Părerea tuturor a fost, ca să tri­mitem doi representanţi, ca să roage pe pre­­sidiu să încungiure atari abusuri. S’a ales dl Nicolae Velţan şi subscrisul a ne presenta la presidiu; îndată am pornit, dar’ la uşe era postat pretorul Szalanczi Jenő cu doi gen­­darmi, dînsul ne-a interzis întrarea, ’l-am ru­gat să ne conceadă, fiindcă sântem represer­­­tanţii alegătorilor români, car’ el îngâmfat s’a exprimat cu cuvintele: „nem engedem, én vagyok szolgabiró“, ’l-am mai rugat odată şi la a doua rugare a demandat la 2 gendarmi ca să mă iee înaintea lor şi să mă scoată din Vingard, am trebuit să mă supun şi aşa escortat de gendarmi, ca un fur, am trebuit se părăsesc locul de alegere. Că acel domn a avut pic pe mine o ştiu din 14 Noemvrie de la prima alegere când­­l-am provocat publice ca se lase în voe pe alegătorii români şi se nu-’i silească a lua sedulele lor. Altcum răul de multe­ ori are în sine şi ceva bun, astfel şi atuncia alegătorii ro­mâni văzând nedreptatea ce­­mi­ s’a făcut, s’au îmbărbătat şi mai tare şi la domni nu le-a mai venit gustul de-a mai umbla cu să­­râturi ungureşti. Aşi fi descris mai pe larg cine-’i Szalăuczy Jenő, dar’ nu merită. Alexiu Lasar, preot gr.-cat. REVISTA PRESEI. Un colaborator din Budapesta al „Zas­­tavei analizează în numărul acesteia dela 28 Ianuarie ”. un articol despre Români, apă­rut încă în numărul 342 al lui „Budapesti Hírlap“ din anul trecut, în acest articol se găsia şi trusa: „Se înmulţesc tare şi sânt proşti (Valahii), dată căror elemente au a mulţumi victoriile lor. Şi mai una: „cu t­oate­ câ avem în mânile noastre puterea politică şi armată“, n’au ajuns a maghiariza nici un singur Român, ci din contră: „Ca o lavină se întinde valahimea prin Ardeal“. Autorul articolului din „Zastava“ ridi­­culisează în expresiuni caustice plânsetul lui „Budapesti Hírlap“ şi încheie: „Uşor se poate întâmpla, că străinii vor voi să vadă şi să audă, pe timpul milleniului, nu numai pe Maghiari, ci şi alte popoare din Ungaria. Este de temut, că la începutul m­il­­­leniuli al doilea se va vedea biruinţa acelor „proşti“, a acelei „lavine“ — şi apoi ce va fi de voi? Oare nu o fi aceasta ceva groaznic? Decât noi nădăjduim, că voi nu o să o per­miteţi aceasta, ci că veţi căuta şi orîndul, că această binecuvântată ţeara să scape cât de curând de „Valahul prost“, de „Slovacul pu­turos“, de „Sârbul sălbatic“ etc. O „seară siciliana“, sau „o noapte de Bartolomeiu“, iată ce ar încununa în mod destoinic serbă­­riie voastre“.* „Ndrodnie Novinya, cu prilegiul strîn­­gerii obiectelor pentru museul naţional slovac, analizează „Firea poporului nostru“ (slovac) şi luând pe rînd unele rase din trecut, scrie: „Cum este poporul nostru? Bun şi cu inimă nobilă, sîmburele lui e sănătos, cu min­tea adâncă, cu simţăminte frumoase, cugetare regulată, moravuri curate, caracter firm, dar’ slab în voinţă, pentru sine însuşi nu e voinic, deşi ştie mult eroiceşte în grupare; nu e conşiiu de sine în sensul modern, foarte tre­buincios, fără de care nu credem că vre-o na­ţiune s’ar pută păstra în vălmăşagul evoluţiu­­nilor culturale, locuind în centrul Europei“... Ziarul încheie: „Da, îl vom deştepta, îl vom convinge, că în cer are pe Dumnezeu, care pe pământ, în patria lui singurul amic, iubitor şi spriginitor, garda sa naţională credincioasă, care pe faţă mărturiseşte că este a lui, îl stimează şi îl iubeşte până la uitare de sine însuşi, mărtu­riseşte deschis credinţa naţională slovacă, pro­­povedueşte vieaţa şi mântuirea poporului său până la istovirea puterilor“.

Next