Tribuna, iunie 1896 (Anul 13, nr. 120-143)

1896-06-11 / nr. 128

Anul XI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1 « an 2 fl. 50 cr., »/, an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 a­ nu 1 A. 20 cr., »/* an 3 fl. 50 cr., ‘/1 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: 1 / an 10 franci, »/* an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Marţi 11/23 Iunie 1896 Abonamente se fac numai plătimru-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 128 INSERŢIUNI DE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 ci a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Stradă Poplăcii Nr. II. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoia« Numeri singuratici » , cr. se vend la „Institutul Tipografic“. Viitorul Ungariei. 1. „Ungaria sărbătoreşte milleniul seu, şi Europa asistă la aceste sărbători naţionale, neuitănd marile servicii aduse de naţiunea ungară civilisaţiunii, pe care ea a protegjat-o timp de secole contra barbariei orientale"­. Cu aceste cuvinte începe Beksics Guztáv un articol în „lievue Politique et Parlementaire“ din Paris. Şi cu cele dintâiu cuvinte — şi cele dintâiu neadevăruri! „Ungaria“, „naţiunea ungară“ nu-’şi sărbătoreşte milleniul. „Ungaria“, „naţiunea ungară“, e o ficţiune, care, cu toate aceste, se alcă­­tueşte din concretităţi; — şi aceste concretităţi sânt naţionalităţile din Un­garia. Dar’ naţionalităţile din Ungaria n’au toate un milleniu de existenţă în această ţeară. Românii au aproape două millenii, Saşii şi Şvabii numai câteva secole. Cum deci sărbează cu toţii milleniul lor? — Mister! Afară de aceasta, Croaţii, demon­strând ostentativ contra Maghiarilor, cre­dem că nu milleniul îl sărbătoresc. Şi iarăşi, nu milleniul îl sărbătoresc Ro­mânii, Sârbii şi Slovacii, când prote­stează­­solemn contra „scenăriei m­ille­­nare“, pe care o consideră ca „o amă­gire optică, pregătită pentru seducerea Europei“. Cei­ ce sărbătoresc sânt Maghiarii. Numai pentru ei Árpád însemnează ceva. Dar’„naţiunea maghiară“ nu e „na­ţiunea ungară“ şi „Ungaria“ nu­’i „Ma­­ghiaria“. Beksics se exprimă deci, cu voinţă, foarte impropriu, când pretinde că „Un­garia“, „naţiunea ungară“ îşi sărbează, milleniul. „Rievue Politique et Parlementaire“ a avut de altmintrelea prudenţa de a publica articolul lui Beksics Guztáv sub beneficiu de inventar şi cu o reservă ne­obicinuită pentru alţi articoli. într’adevăr, într’o notă specială, redacţia acestei reviste îşi declină ori­ce solidaritate cu articolul lui Beksics: „Ideile, statisticele şi conclusiunile ace­stui articol, atât de interesant în momentul când diferitele naţionalităţi, care compun im­periul austro-ungar, se agită“, — zice re­dacţia, — „rămân cu desăvârşire proprii au­torului. „Revista“ nu are a lua posiţie între diferitele naţionalităţi­“ etc. Şi „Revista Politică şi Parlamen­­tară“ a făcut bine, de­oare­ce articolul lui Beksics e plin de neexactităţi faptice şi statistice şi de deducţiuni ridicole, a­cum vom vede mai la vale. In prologul articolului seu Beksics Gustav, după­ ce constată că „Maghiarii (de astă-dată „Maghiarii“!) sânt astăzi representanţii aceleiaşi civilisaţiuni ai cărei apărători au fost altă­dată“, se întreabă . „Cu toate aceste Ungaria, care în acea­stă ântăie mire de ani a luptat victorios în contra atâtor potrivnici, fi va ea în stare se triumfe şi asupra elementelor destructive ce-o ameninţă în pragul milleniului seu al doilea ? “ Mare cuvent, mare chestiune! Şi Beksics Gustav adaugă: „Chestiunea orientală se apropie de des­­uodamentul sen fiual şi tot Orientul este plin de faptori disolvanţi ai ideii naţio­nale. Lupta de rasă cucereşte deaseme­­nea şi Ungaria, dar­ aceasta nu poate exista decât păstrându-şi caracterul seu naţional. Cu ocasiunea milleniului unguresc, este deci poate mai interesant a ne ocupa de viitorul Ungariei decât de trecutul se­u. E bine înţeles că Beksics Gustav ajunge la conclusia, că Ungaria va mai trăi cel puţin încă un milleniu în forma de astăzi; mai mult, „într’un timp rela­tiv scurt“ nu vor mai exista naţionalităţi în Ungaria, de­oare­ce toate se vor contopi în rasa maghiară. Voiţi propriele sale cuvinte? Iată-le: „Ideea naţională, deşi ajutată de o mare putere străină într’o epocă când rasa maghiară era relativ slabă şi isolată, n'a putut învinge resistenţa statului istoric ungar. Ea va pune aceasta cu atât mai puţin astazi, când forţele rasei maghiare s’au înzecit. Statul istoric ungar înaintează deci în chip iresistibil pe calea evoluţiunii sale şi va ajunge la scopul seu într un timp relativ scurt. Am va mai fi atunci vorbă de naţionalităţi Avem prin urmare tema lui Beksics Gustav: Care e viitorul reservat Unga­riei în al doilea milleniu ? Avem şi resultatul, conclusia sa: Intr’un timp relativ scurt rasa maghiară va absorbi pe toate celelalte, şi Ungaria va deveni un stat unitar-naţional-maghiar. „Nu va mai fi atunci vorbă de na­ţionalităţi“ sânt chiar cuvintele cu care articolul să încheie. Vedeţi că Beksics Gustav e un om expeditiv, cum­­i­ se şi şede unui „patriot“ care se respectă?!!... Să urmărim însă puţin firul argu­mentării sale, căci argumentele faptice şi premisele logice sânt hotărîtoare de va­loarea sau lipsa de valoare a conclusiei la care „patriotul“ nostru ajunge. Vom aluneca numai asupra capitolu­lui I al articolului în chestiune, în care autorul constată un adevăr cunoscut tu­turora, şi anume că ideea naţională pe une locuri a găsit teren favorabil şi a dus la unitatea politică (probă Italia), car’ pe alte locuri ea n’a găsit teren fa­vorabil şi acolo popoarele ’şi-au păstrat fiecare caracterul seu naţional (probă Austria, Ungaria, Rusia şi Turcia). în aceste din urmă state „ideea na­ţională a produs efecte disolvante“ (probă Turcia), care unde aceste efecte nu sânt aşa de manifeste, totuşi ele se pot con­stata (probă Austria). în ce situaţie se află Ungaria ? „în oare­care privinţe, — răspunde Beksics Gustav, — statul istoric ungar se află în o situaţie analogă cu aceea a Rusiei, adecă se găseşte în faţa alternativei următoare: sau a se resigna a ajunge la descompunere, sau a pune totul în mişcare pentru a deveni un stat naţional*. * Şi pentru­ ce această analogie cu Rusia? — Beksics ni-o spune iarăşi: „Pentru­ că şi Ungaria cuprinde diferite naţionalităţi străine (Aşadar, Românii, Sârbii, Slovacii etc. sânt străini în Ungaria!! — Red. „Trib.“) Ungaria a avut totdeauna un caracter naţional ungar (cuvântul „ungar“ în­semnează la Beksics „maghiar“. — Red. „Trib.“), dar’ a desvoltat atât de puţin acest caracter faţă de naţionalităţi, încât n’a făcut nici chiar ca limba maghiară să fie basa uni­tăţii naţionale şi politice. De-a lungul seco­lelor şi pana la epoca recentă limba latină a fost adoptată ca limbă oficială. Şi nu şovinis­mul, ci ideea naţională a înlocuit limba latină cu cea maghiară“. Ceea­ ce însemnează că Ungaria e a Maghiarilor, care celelalte naţionalităţi nemaghiare sânt străine în ea! Statul ungar a avut totdeauna caracterul naţio­nal maghiar, deşi limba oficială era limba latină, care acuma, întroducându-se limba maghiară ca limbă oficială, nu se face altceva decât se afirmă şi mai mult ideea de stat naţional maghiar! Eata cum presentă „patrioţii“ no­ştri stările de lucruri din Ungaria în străi­nătate ! „Cu toate aceste, — să întreabă Ba­sics, — revendicările politice ale ultraiştilor croaţi şi români nu însemnează cumva că sta­tul istoric maghiar începe a se descompune ?“ Se înţelege, că răspunsul e negativ, dar e negativ nu pentru­ că pătura condu­cătoare maghiară va căuta să dee satis­facere cerinţelor drepte ale naţionalită­ţilor, ci.... pentru alte motive. Mai întâiu, în ce priveşte pe Croaţi, Beksics Gustav zice, că încercările lor de a face un pas mai departe pe calea au­tonomiei de care se bucură sânt zădar­­nice; de asemenea, că e o utopie idealul lor de a concentra, sub hegemonia lor, elementele slave din sudul Ungariei: ei ar fi în caşul acesta majoritaţi de Şerbi şi ar trebui să cedeze numărului covîrşi­­tor al acestora, cu toată superioritatea lor culturală şi economică. FOIŢA „TRIBUNEI". Sperjurul. — Novelă istorică. — De Tr. I. Magier. (Urmare.) în ziua următoare fostul lacheu se pre­­senta înaintea lui Sfredei, pe care îl află șe­­zând îngândurat lângă o masă în coridor, pe care erau mai multe hârtii aruncate în disordine. „Te-am chemat, Sultze, începu Sfre­dei, „căci m’am convins, cu nedreptate ’ţi-am făcut, când te-am isgonit. Am aflat, că ai fost nevinovat. Regret că te-am nedreptăţit“. „Din parte-­mi mă bucur foarte, luminate stăpâne, că te-ai convins că nu sânt om ca­pabil de tradare“, răspunse Sultze, care în conştienţă ştia bine, că nici Sfredei nu-’l crede. „Un om, care în trecut ’mi-a făcut atâtea servicii oneroase ca tine, recunosc bucuros, că nu poate fi trădător“, aduse Sfredei cu ton prefăcut, scrutând în acelaşi timp trăsurile lacheului. „Te-am servit cu credinţă şi­­mi-aş fi dat în tot momentul şi vieaţa pentru Măria Ta. Nu pot decât să mă bucur, cu înşivă o recunoaşteţi“, respunse Sultze, făcând o mutră umilită. „Ei bine! Sper că şi de aci înainte îmi vei­­ fi credincios şi mă vei servi şi mai departe­­ cu onoare“, zise stăpânul privindu-­l cu ochi scrutători. „Am fost totdeauna om de onoare şi astfel voesc să mor, dar’ mă iertaţi Măria Voa­stră, dacă vă spun, că m’am decis a nu mai servi om de cuget să mă rentorc la locul natal, căci părinţii ’mi-au murit şi averea se prăpădeşte“, zise Sultze, minţind cu îngrijire prefăcută. „îmi pare foarte rău, că perc un om ce ’mi-a fost de aşa mare folos. Vei şti poate murmurul ce domneşte printre ţerani şi altul ca tine nu mă poate informa aşa bine. Dar’ încă ce! ? Un ticălos cu numele Mugur a cu­tezat a mă ameninţa, că mă va ataca în ziua mare. S’au retras mai mulţi în pădure şi de acolo conspiră. Aş răsplăti bogat pe cine m’ar pută ajuta să pun mâna pe acei mişei“. „E un adevăr un lucru ne mai­pomenit! Ce îndrăzneală proastă! Se vede, că s’a în­tors lumea pe dos“, zise Sultze cu astaţie. „Comandaţi miliţie şi-’i urmăriţi“. „Imposibil! Ar trebui mai ântâiu să aflu cuibul. La aceasta ’mi-ar trebui un om să aibă destoinicia ta, Sultze. Ia să te şi întreb deci, dacă un serviciu nu voeşti a mai întră, eşti Învoit cel puţin a-’mi da mână de ajutor, să descoperim pe hoţii aceia Răsplata nu-’ţi va lipsi, poţi fi sigur!“ „Ce pot, eu luminate stăpâne, să fac? Ar fi se-’mi pun vieaţa în joc. Cu Mugur nu prea poate omul glumi. Dar’ să zicem, că eu intr’a-a devăr aş afii cuibul, Măria Ta ai reculta poli- I ţişti, la caşul că ei n’ar pută fi toţi prinşi, la ce pod­ou am eu apoi să mă aştept din partea lor?“, să căsuna Sultze, simulând frică. „Da aceea să n’ai frică ! Vei cerca şi ispiti cu astaţie şi când vei da de urmă, îmi şopteşti mie — iţi garantez apoi, că în astă lume n’or mai face glume proaste de acestea“... „Nu e tocmai aşa uşor, luminate stă­pâne, şi dacă socoteala nu ese întocmai, apoi pentru mine va fi mai neplăcut resultatul. Pe lângă toată bunăvoinţa un serviciu aşa de pe­­riculos nu ştiu cum îl voiapută împliul“, zise Sultze, gândindu-se la remuneraţiunea ce prin viclenie voia se o mărească. Sfredei, care înţelegea bine modul, îi zise: „Sultze! de când te-ai făcut aşa timid ca iepurele V1... ’Trei mii de florini pun preţ pe capul lui Mugur! Ţi­ se îmbie un câştig din care poţi trăi, numai calcula să ştii“. „Voiu proba, luminate stăpâne, dar’ când va fi la îndemână, să nu pare­ cumva să vă scape, căci atunci va fi vai de noi“. „Ne-am înţeles!... Pe mine mă cunoşti!... Acum la lucru şi vezi să fie toate la timp!“... * Adunarea naţională din Blaj a Româ­nilor trecuse. O imposantă adunare la care alergară atâtea mii de oameni şi din cele mai îndepărtate unghiuri, cum nu se mai pome­nise încă. Românii îşi formulaseră dorinţele lor înaintea lumii şi facându-le cunoscute, aşteptau împlinirea lor de la stăpânirea ţerii. O însufleţire caldă cuprinsese toate inimile.­­ Cu toate acestea in linişte aşteptau îndrep­tarea relelor, hotâriţi firm, a prinde cu toţii arma, dacă ar da peste urechi surde. Vechiul feudalism ruginit, începe a­ se clăti din temelii. Mişcămintele ce în toate părţile se observau, erau mugurii unor re­forme radicale, ce aveau să urmeze, întocmai precum schimbarea repede şi desechilibrarea curentului aerian, prevestesc furtuna apro­piată. Sateliţii demonici vedeau şi ei cu în­grozire, că terenul li­ se surpă mereu de sub picioare, deci ca omul ajuns la desperare, se apucau de toate mijloacele. Şeimenii, se înţelege, nu rămaseră nici ei rece la suflarea acestui zefir al libertăţii, ci aşteptau numărând momentele. Mugur, care luase şi el parte la adunarea naţională, ţinea în curent pe săteni, despre toate fasele mişcării. Să păzia însă, a nu fi surprins de oamenii domniei, spre care scop se folosia mai ales de nopţile fără lună. Sfredei îşi muşca buzele amar, gândin­du-se la urmările ce se prevesteau mereu. în dimineaţa următoare, Şoimenii fură surprinşi cu o duzină de poliţişti veniţi de la comitat. Nimenea nu ştia ce poate fi la mi­jloc. Catră numărul de doisprăzece al poli­ţiştilor se mai adause o ceată de treispră­­zece sbiri domneşti înarmaţi din creştet până în tălpi, cari luară calea spre potecele Mă­­gurei. Acum toată lumea înţelegea, că e pusă l la cale o vânătoare de vordici. De altă parte­­ nici oamenii nu stau cu mânile în sîn, căci doar’ cu toată căldura inimii ţineau toţi la Mugur şi la ai sei. Mugur, trebuia să ştie şi el deci din vreme, că timpul s’a poso­morit !.. Liniştea solitară a Măgurei şi murmurul lin al păraelor deveniră turburate de tropoa­­tele cailor şi zingănitul armelor, ce luceau în splendoarea soarelui de Maiu. Convoiul per­secutor primi la „Dâmbul roşu“ comanda a se împărţi în trei direcţiuni. E uşor de înţeles, că aici trădare era pusă la mijloc. Mugur, deşi era neliniştit, că Săcuiul de mai multe zile nu se arătase la convenirile lor, la trădare totuşi de loc nu se gândia. Când vezu însă pe Nichita, vărul lui Aron, alergând cătră ei în ruptul capului, o presim­ţire rea îl turbură. Deci demânda soţilor sei să fie gata, căci nu sânt semne bune. Nichita abia gâfâind, le spuse să fugă, căci sânt urmăriţi de o mulţime de poteraşi şi sbiri. Acum Mugur înţelese pe da prin ce­­i-a făcut Săcuiul. Ce era se facă ? Timp de perdut nu era, căci după spusa lui Nichita, ei nu mai puteau fi departe. „Sus cătră muntele „Gorgaca“, căci pă­durea e deasă­. Dar’ grijiţi de voi şi la timp potrivit trageţi şi voi, de va ajunge lucrul la atât. Şi ochii totdeauna în patru să vă fie! Şi acum după mine!“ strigă căpitanul. Mugur nu sfirşi bine vorba, câm­ din vîrful muntelui „Pleşuvul“ se auzi o neche­­zătură de cal. Astfel, cu Croaţii Beksics Gustav o isprăveşte repede-repede. Croaţii vor fi totdeauna avisaţi la sprijinul Ungariei; ei nici n’ar trebui măcar să se gândească la o altă soarte, decât aceea, pe care „pa­trioţii“ maghiari din Budapesta binevoesc să li-o acorde. Trecem deci şi noi repede asupra acestui capitol al articolului lui Beksics Gustáv şi venim la Români. Aceasta însă în un al doilea ar­ticol. Armele maghiarizării. Redac­­ţiunea „Foii Poporului11 a primit deu­năzi o scrisoare, care ne-a înduioşat pe toţi. Scrisoarea vine de la un părinte în­grijit de soartea fiilor sei; prin ea ni­ se descoper metechnele de cari se folosesc pionerii maghiarizării pentru a face cât mai multe victime. Iată scrisoarea din chestiune în forma ei originală, naivă, care însă tre­­bue să ne dee mult de gândit. Mult on, domnule Redactori „Subscrisul vin a te ruga foarte frumos, ca să faci mare bunătate şi să mă îndrumezi la dorinţele mele cum aş pută isbuti, ca să-­mi ajung scopul dorit, precum sânt următoarele şiruri: „Mult on, domnule Redactor! Eu am 5 pruncuţi, 3 ficiori şi 2 fetiţe; un ficior şi o fetiţă sânt încă micuţei, care cel mai mare băiat de 14 ani şi umblă în I-a clasă civilă la Arad; apoi fetiţa de 13 ani şi umblă in a I­V-a clasă normală în Arad. Celalalt prunc de 9 ani şi umblă in a H-a clasă normală la Arad, toţi în clase maghiare, ştiu vorbi foarte bine limba maghiară, cară cel mai mare ficioraş şi fetiţa vorbesc şi limba germană. Toţi trei pruncii bine cres­cuţi şi foarte deştepţi şi înaintaţi în cultură, şi deci acum văzând eu că ei vor­bea, destul de bine ungureşte acum dela 1 Septemvrie nu aş mai cuteza ca să-m i las mai departe a umbla în clasele maghiare căci mă tem şi ’mi-e frică că se va înrădăcina prea tare maghiarisarea în inima lor şi atunci când vor fi odată oameni vor zice, că nu sânt Români, ci Maghiari, măcar dacă dânşii ne şi invită la astfel de afaceri, totuşi cât pot m’aş apăra ca să nu lucru aşa ceva, căci prin inspectorul de şcoale maghiare din Arad (tani­ely cu elő) (!) m’a chemat la sine şi a zis, că să-mi însch­imb numele meu şi să mă fac Maghiar cu prunci cu tot, că apoi mie îmi vor da un oficiu cu un salar de 40—50 fl. v. a. la lună şi pentru prunci se vor interesa ei de-’i vor ară­­dica la ori­ce rang de în­văţâtură se vor atrage pruncii, tot pe spesele lor, eu nu trebue să spesez nimica, nici pentru haine, nici costal, nici cărţile, ci tot pe spesele lor, fiindcă pruncii sânt nişte prunci solizi, eu însă n’am voit...“. Cu toate acestea din scrisoarea omu­lui nostru se vede, că promisiunile stră­lucite ’l-au clătinat, şi nu ţine necon­diţionat la neamul seu. El să roagă însă de noi, ca ultima încercare, să-’i dăm sfatul, cum să capete vre-o slujbă la Ro­mâni, cum să capete vre-un ajutor ca să-’şi aşeze băieţii în şcoale româneşti, cum zice el: „ca să nu mă înstrăinez de neam şi de naţiune, căci altmintrelea sânt silit a mă înstrăina, căci mai de­parte nu-’mi pot învăţa pruncii şi la sapă şi la plug nu-mi mai duc de ruşine, că mă batjocoresc sătenii...“ Iată un simptom îngrozitor. Un tată de familie, încolo cinstit, harnic, iu­bitor de progres şi bine, abonent şi ce­titor al „ Foii Poporului“ şi totuşi ispitit în cel mai mare grad. Pentru caracterisarea omului mai ci­tăm următorul pasagiu final din lunga scrisoare : „Mult onorate die Redactor! te rog ca se faci bunătate şi să -mi trimiţi cât mai cu­rând resultatul înapoi; scrieţi-­mi o epi­stolă şi o pocob­ifi în mijlocul foii mele, ca să nu mai serviţi posta de chilin pentru epistolă“. ...Eată simptom, care ar trebui să ne pună serios pe gânduri, şi se alunge dintre noi mulţimea micilor miserii, ce ne consumă. Nouele alegeri. „Budapesti Hirlap“ anunţă, că în cursul săptămânii viitoare, pro­babil Mercuri deja sau joi, parlamentul îşi va amîna şedinţele până în 7 Septemvrie­­. Amînarea nu se va face însă prin rescript re­gesc, ci simplu prin decisul camerei. în 7 Septemvrie camera se întruneşte din nou, dar o va dura numai foarte scurt timp. Cel puţin în cercurile deputaţilor e aproape gene­rală părerea, că încă în cursul lui Septem­vrie se va închide prin mesagiu de tron actuala sesiune a parlamentului şi înspre sfîrşitul lui Octomvrie se vor dispune alegeri noue. Spionagiu. Dup’olaltă au apărut în ziarele maghiare articoli referitori la Ro­mâni, articoli surprinzători prin detailante, adevărate şi mincinoase, ce le dau asupra unor afaceri interne româneşti. Astfel „Budapesti Hírlap“ publică un articol de riporteragiu, datat, chipu din Bra­şov, în care spune câte şi mai câte lucruri despre înfiinţarea unui nou ziar, despre pre­tinsa stare rea­la „Tribuna“, intimităţi de a redactorilor ei, mânia părintelui Lucaciu pe Sturdza, că nu ’l-a făcut episcop etc. etc.

Next