Tribuna, august 1896 (Anul 13, nr. 169-191)

1896-08-01 / nr. 169

r Lueger în München. — Raport special al „Tribunei“. — München, 10 August . Astăzi, 10 August, au sosit în gara de est de aici la 6 ore 37 minute seara Dr L­u e g­e­r, Ernest Schneider şi A. Schrei­ber, redactor la „Deutsches Volks­blatt“ în Viena. La gară au fost intimpi­­naţi de membrii partidei antisemite de aici numită „Reformpartei“. Mai multe dame le-au oferit buchete. Strigătele de „hoch“ pă­reau că nu mai au sfîrşit. în curtea gării o mulţime mare de cetăţeni münchenezi lucrători aşteptau cu nerăbdare eşirea Drului Lueger de pe peron. Caracteristic a fost, că în gară, Dr. Lueger văzând un copil foarte drăguţ în braţele unei femei, ’l-a luat în braţe şi ’l-a sărutat. Aceasta a produs o impresie deosebit de plăcută asupra publicului privi­tor, care a erupt într’un „hoch“ fără sfirşit La trepte aştepta o trăsură de gală foarte elegantă, decorată cu colori bavareze care era destinată pentru cei sosiţi. Pe lângă toate rugările preşedintelui „ Reform parter­ului, Ludwig Wenng, totuşi Dr. Lueger nu voi se se urce în trăsura aceea, ci lăsă două dame se se urce în locul lui. El s’a suit în­­tr’o altă trăsură. O grupă de vre-o câţiva studenţi ro­mâni ’i-au salutat cu strigăte de „»a? troească !“ Dr. Lueger şi Schneider s’au in­tors şi le-au mulţumit cu aceleaşi cuvinte. Partida antisemită de aici, a arangiat îndată o convenire a antisemiţilor în restau­rantul „Mi­nchener Kindl“. Sunt abia 7 şi ju­mătate ore şi sala — care trece de cea mai mare în München — e plină, începutul e fixat pe 8 și jumătate ore seara. Mâne la 11 ore va avă loc în onoarea antisemiților vie­­nezi un „Frühschoppen“ în hotelul „K­a­i­­serhof“. Pag. 674 S­ibiiu, Joi, TRIBUNA 1/13 August 1896 cea mai grea de resolvat, rămâne cu to­tul în suspense, cu atât mai mult, că documentele (nunţii şi renunţii) preschim­bate până acuma între cele două deputa­­ţiuni regnicolare n’au ajuns la nici o ispravă. Fiind însă chestiunea cuotei şi din multe privinţe cea mai importantă dintre toate, ne vom ocupa deocamdată în arti­­colii noştri cu ea, atât pentru interesul ei general, cât şi pentru­ că eventual ar pute deveni punctul de pornire al unor întâmplări politice. Representaţiunea consistorului săsesc din Ardeal. Excelenţa Voastră ! Cu înaltă stimă subscrisul consistor al bisericii evang. de confesiune augustană, din părţile transilvănene ale Ungariei, a privit un fard grige „congresul didactic regnicolar*, arangiat din incidentul serbărilor milleniului şi ţinut în 3—8 iulie în capitala ţerii. Ne­­stabilirea problemelor sale, fiind de prevăzut massa cea mare a participanţilor, naturala agitaţie provocată deja prin milleniu, ispita toc­mai prin aceasta mărită, de a se distinge, toate acestea atârniau deja de mai înainte cugetul, că această adunare, puţin acomodată pentru li­niştita desbatere a unor chestiunii importante ale învăţământului şi educaţiuni va trece peste firescu-mi cerc de activitate, designat ei prin poziţia participanţilor săi, şi se va simţi chemat, a proclama ca un fel de parlament pre­gătitor, puncte de directivă pentru legislativă, a lăsa să fie înlocuită o adunare de pedagogi cu o demonstraţie, după cea mai intimă fiinţă a sa politică. Ceea­ ce s’a petrecut In realitate, a jus­tificat această îngrijorare. „Al doilea con­gres didactic regnicolar* n’a lucrat, n’a des­­bătut, ci într’o formă în partea cea mai mare tumultoasă, a întimpinat cu strigăte de bucurie „resoluţiunile“ propuse lui de un mare număr de oratori, cari se întreceau între sine, reso­­luţiuni, cari ori­cât de diferite în particu­lar, îşi află totuşi în general focarul lor co­mun în gândul, că şcoalele bisericii cre­ştine, mai ales cele cu limbă de pro­­punere nemaghiară ar trebui con­form firii lor statificate, adecă ma­­ghiarisate, o „muncă de uriaş“ aceasta, dela care cei mai mari bărbaţi de stat ai Ungariei, dela care Deák şi Eötvös în înţe­leaptă judecare a relaţiunilor faptice şi în sfiala plină de respect faţă de cele mai pro­funde sentimente ale jumătăţii locuitorilor Ungariei şi nu mai puţin faţă de istoria sa, s’au ţinut departe. Această generaţie de as­tăzi nu se cugetă de loc a depune in proce­siune sărbătorească o cunună de lauri la pi­cioarele statuei celui dintâiu ministru ungar de instrucţiune publică, Iosif Eötvös, întemeie­torul şcoalei ungare de azi şi a dărîm­a în acelaşi timp opera creată de el în cea mai adâncă a ei temelie. Ia locul şcoalei de edu­caţiune, care are să crească pentru stat cetăţeni credincioşi legilor şi pe lângă aceea mai lasă loc şi pentru problemele culturale ale bisericilor şi ale tuturor neamurilor locui­toare în Ungaria, trebuesc între „şcoala unitară naţională“, o notă, aleasă cu mai multe înţelesuri, dar­ atât de clar presentată prin lă­muririle celor mai Însemnaţi oratori ai con­gresului, încât nimeni nu mai poate dubita, că prin aceea se marchează drept ţintă şi ar­zătoare problemă a guvernului şi statului un­gar, ca în Ungaria să se impună cât mai în grabă în toate şcoalele limba maghiară ca singura limbă de propunere, toate să fie statificate în massa, ca corporaţiunilor sus­ţinătoare de şcoale, bisericilor ş. a. m. d. să le mai rămână în esenţă numai procurarea mijloacelor materiale a subsistenţei lor. Punctul lor de culminaţiune şi-­l ajung aceste curente, cam­ de nou safevează ideea „examenului cultural“, o idee dovedită deja de nenorocită, şi o ţin de realisabilă în Un­garia,­­ în provocarea adusă înaintea con­gresului de cătră a 5-a adunare generală de învăţători, ca să lucre intr’acolo, ca confe­siunea să rămână ce e drept şi pe mai de­parte în posesiunea fondurilor ei şcolare, dar’ să fie deobligată printr’o lege, ca să pună la disposiţia statului sumele destinate la salari­­zarea învăţătorilor. Pe lângă aceasta se re­face aproape cu totul influenţa, pe care o asigură de present legea şi statului şi guvernului său. Nu nu­mai că există deja datoria de a arăta toate celea statului, nu numai că statul poartă in­­specţiune şi supraveghere asupra localităţilor şi intocmirea acelora, asupra cercetării şcoa­­lelor şi observarea planului şi a cărţilor de învăţământ aprobate de el; fără învoirea re­­presentantului seu nu-­i valabil nici un testi­moniu de cualificaţiune al unui învăţător de şcoală poporală; el examinează însuşi şi exclusiv în limba maghiară pe candi­­daţii de profesori la şcoalele medii; limba maghiară e obiect obligat de instrucţiune în fiecare şcoală, chiar şi la ultima şcoală poporală cu o clasă; fiecare oficiu al unui Învăţător trebue se li­ se aducă la cunoştinţă, spre a cerceta, dacă respectivul posede şi capabilitatea legală, trei feluri de organe de stat sau comitatense sunt autorizate a cerceta la ori­ce timp fiecare şcoală popo­rală confesională... Congresului didactic regul­­iolar nu-­i ajung toate acestea. Susţinerea acestor şcoale dela sine li este deja o dovadă de sentiment „vrăşmaş statului* şi de aceea trebuesc ele schimbate în „şcoală unitară, lntr’adevăr o muncă de uriaş, dacă se ia în considerare, că după raportul ministeru­lui de instrucţiune publica pe anul 1896 din cele 16.838 de şcoale poporale din Ungaria numai 865, adecă 5­11 procente, sunt şcoale de stat şi 1952, adecă la 52 procente şcoale comunale, toate celelalte — excepţionând 222 de institute private sau de reuniuni — sunt şcoale confesionale şi că puţin peste jumătate din totalitatea lor (57­6 procente) folosesc ca limbă de propunere numai limba maghiara, toate celelalte (numai 23­3 procente) folosesc una din celelalte limbi din Ungaria, azi în­­dreptaţite încă prin lege. Şi e o problemă de uriaş pentru stat, care acum ia parte la cheltuelile acestor şcoale numai cu 2­63 mi­lioane fl. anual, în vreme­ ce mai mult ca 16 milioane se dau de către ceialalţi susţinători, în mare preponderanţă bisericeşti, în loc de a influenţa în folosirea înţeleaptă a dreptului său de inspecţiune şi supraveghere mai înainte de toate într’acolo, ca cele aproape 20 procente a acelor copii obligaţi a merge la şcoală, cari nu cercetează încă nici o şcoală, să nu mai fie substraşi dela aceasta, e vorbă ca acele şcoale să se supună unei trans­formări în ultimu-­­i resultat cu totului tot nesigur, cari de present îşi săvîrşesc încă între marginile legii munca lor şi dintre cari o parte se poate numi cel puţin chiar de aceeaşi condiţiune cu şcoalele de stat. O muncă atât de destructive, pentru­ că nu cruţă nimic existent, o muncă atât de re­voltătoare, pentru­ că aţîţă şi vatăm­ă cele mai sfinte sentimente a milioanelor din patrie cutează congresul didactic regnicolar* a pretinde să în­deplinească guvernul, căruia fusese însărcinat co­mitetul instituit de el a-­i presenta „resolu­­iunile“ sale. „Revizuirea“ tuturor legilor de instrucţiune publică în spiritul, în care sânt mnute aceste resoluţini, ar provoca nu mai pu­in decât toate bisericile patriei în massa mai mare ori mai mică la lupta de apărare contra acestui spirit, de­oare­ce aproape nici una nu voeşte să-­şi predee şcoalele în hatîrul şcoalei de stat sau să se îndestuleascâ cu simpla aco­perire a speselor. Deja în decursul congresului mai multe conferenţe confesionale — între cari cea rom.­­cat., la care au participat 1000—2000 de noi — au arătat aceasta peste ori­ce îndoială. Unele dintre acestea nu voesc ni­cidecum să-­şi schimbe şcoala lor cu cea de stat şi la aceasta se întemeiază pe legile fundamentale ale patriei, pe jurământul de încoronare al I Regelui şi pe dreptul divin, care le impune datoria de a reda Ungariei prin şcoală carac­terul seu „marian*, celelalte mai mult decât 5000 de şcoale ale aşa numitelor naţionali- t taţi, cari nici n’au fost representate la con-­­ gres, încă vor să-­şi păstreze şcoalele lor, pen­tru că în eventuala răpire a acestora ele văd vătămarea unui drept întemeiat în legi posi­tive şi în dreptul natural al fiecărui popor, la propria desvoltare culturală — şi o gravă primejdie... Dacă consistorul bisericii evang. auto­nome din părţile transilvănene ale Ungariei s’a simţit îndatorat de a se exprima de pe acum cum consideră el acele „r­e s­o lu­ţi­u n­i* ale congresului regnicolar didactic şi că ce griji şi ce agitaţie trebue se provoace ele în multe cercuri ale patriei, şi cum aceste cond­use deja de pe acum au provocat organisări de partide con­trare, cari statului li pot folosi cu mult mai puţin decât şcoalele confesionale ţinute în ordine, el nu poate să fie reţinut dela acea­sta prin considerarea, că doar’ cei întruniţi în „congres* n’au dela nimenea un mandat formal, că desbaterea a fost în mare parte lipsită de formele cuvenite şi că o parte a „resoluţiunilor“ publicate a fost pusă deja sub întrebare prin decisiunile conferenţelor confesionale. Că cel­ ce face consimte sau cel puţin lasă să treacă, nu poate avă loc aici. Drep­tul nostru de a vorbi îl aflăm în faptul, că biserica noastră susţine în cele 253 parochii ale sale, afară de 9 şcoale medii (7 gimnasti şi 2 şcoale reale) 273 de şcoale poporale cu 662 clase şi 696 învăţători, sperând anul aproape 1n milion; în faptul, că numărul băie­ţilor cari cercetează şcoala e aproape ega cu al celor obligaţi la şcoală şi în sfîrşit, că nici una dintre şcoalele ei n’a primit nici o singură admoniţiune în sensul legii. Drep­tul nostru formal nu numai de a susţină ma­terial aceste şcoale, ci şi de a le conduce cu cuvenita înrîurire asupra sistemului de învă­ţământ, asupra învăţătorilor şi a şcolarilor e cuprins afară de legile amintite mai sus, re­feritoare la toate bisericile încă şi în acele legi speciale ardeleneşti garantate prin con­tracte şi concordate, în art. 63 din 1868 asu­pra regularii uniunii Ardealului cu Ungaria, la punctul 14, în sensul cărora bisericilor re­­ciplate din Ardeal le compete şi dreptul asu­pra şcoalelor lor. Şi la tot caşul noi sun­tem şi azi convinşi şi aceasta ni-o confirmă şi declaraţiunile publice ale unor personali­tăţi cu autoritate, că înaltul guvern, conside­rând opera culturală, pe care o fac şcoalele noastre, deşi limba de propunere mai în toate num­i cea maghiară şi în direcţiunea de a creşte statului cetăţeni credincioşi, nu va păşi pe calea la care îl provoacă „resoluţiunile şi număroşii oratori ai „congresului al doilea didactic“, ci ţinând la tradiţiunile legilor şco­lare din 1868 îşi va afla problema mai mult întru a promova bucuria în lucrarea binelui comun, iubirea de patrie la toţi cetăţenii fără deosebire de confesiune şi neam. Cuvântul, pe care­­l-a spus Excelenţa Sa dl ministru de culte şi instrucţiune publică în cuvântarea de la congres, că adecă pe nici un teren nu trebue făcute reformele cu mai mare cumpă­nire ca şi pe cel al instrucţiunii, pentru­ că de acestea sunt legate vieaţa culturală a unor generaţiuni întregi şi soartea naţiunii. Sperăm, că nu va rămână neaplicat tocmai acum în faţa mulţimii de idei şi proiecte, pe care le a scos la lumină „al doilea congres didactic reg­nicolar* şi pe cari are de gând a le aşterne şi guvernului, în contra spiritului din care au isvorît acele „resoluţiuni* şi care respiră din multe vorbiri comentatoare şi recomandatoare, în contra spiritului de o duşmănie deosebită faţă cu alipirea de până acum cătră formele ger­mane de instrucţiune, în contra spiritului de intoleranţă şi despreţuire a dreptului şi a legii, în contra spiritului care apasă ori­ce vieaţă ce nu se manifestă într’o anumită formă În patria, pe care Dumnezeu a dăruit-o cu multe diferite neamuri şi biserici, în contra spiritului falsului patriotism, care fără cunoa­şterea adevărată a realităţii zelează contra tuturor celoralalţi, — am trebuit să ne ridi­căm de pe acum vocea noastră de admentare, am trebuit să protestăm contra acestui spirit şi să declarăm, că ori­ce „revizuire“ a exi­stentelor legi despre instrucţiune, pe care o va provoca acest spirit, va sili biserica noa­stră să fee poziţie potrivnică cu toate mijloa­cele neoprite de lege. Avem conştienţă pro­fundă, că in privinţa fidelităţii şi a inştiinţei cinstite pentru binele statului ungar, a cărui soarte am împărtăşit-o noi şi strămoşii noştri de acum 8 veacuri, nu stăm îndărăptul nimă­­rui şi merităm scutul, care ni-au garantat le­gile acestui stat până în ziua de astăzi bise­ricii noastre, a cărui ochiu este şcoala ei. Ne este scumpă şi pacea internă în această patrie, fără de care pace după cuvin­tele publice ale unui membru însemnat al guvernului, Ungaria nu poate trăi şi prospera. Nu noi înse, ci aceia periclitează pacea, cari vor să siluească guvernul şi legislaţiunea, ca opera de abia începută a culturii să o între­rupă cu asalt, şi buna înţelegere, care în­totdeauna va fi numai fructul binecuvântat al dreptăţii şi reciprocităţii reciproc, să o jertfească pentru o uniformitate, care dacă s’a realizat undeva, s’a dovedit pretutin­denea de isvor na puterii, ci slăbiciunii. Binevoiţi, Excelenţa Voastră, a considera declaraţia aceasta a noastră, în care ne-am intuit după cea mai bună cunoştinţă şi con­ştienţă, a ne împlini datoria atât faţă de bise­rica noastră, cât şi faţă de interesele statului şi ale tuturor locuitorilor sei fără deosebire de confesiune şi neam, vrednică de o exami­nare serioasă şi judecare dreaptă şi a primi cu bunăvoinţă expresiunea stimei noastre celei mai desăvîrşite. Sibiiu, 14 Iulie 1896. Din şedinţa Consistorului bisericii evan­gelice de conf. aug. din părţile ardelene ale Ungariei. Dr. Fr. Müller, episcop, Dr. Friedrich Orendt, Archivar. — Raport pe basa programelor din 189516. — I. Gimnasiul din Braşov. (Urmare şi fine.) Partea a doua a programei conţine da­tele şcolare, dintre cari remarcăm următoarele: Personalul didactic a constat: la gim­­nasiu din 13 profesori (director V. Oniţiu); la şcoala reală şi comercială din 11 profesori (director al şcoalei comerciale Ioan Socaciu, dirigent de studiu al şcoalei reale G. Chelariu). Au mai fost încă 4 profesori secundari. Dintre reformele şi inovaţiunile mai însemnate, menite a ridica resultatul învăţământului, însemnăm cu multă satisfacţie, fericita idee a instituirii „bibliotecilor de clasă“, cu scopul „de a face peste tot cu putinţă potrivita lectură privată a şcolarilor“. Această reformă propusă de dl director Oniţiu s’a votat încă anul trecut, care în anul pre­sent s’a şi realizat, înfiinţându-se 4 biblioteci de acest fel, în cele 4 clase superioare ale gimnasiului şi plasându-se fiecare îa câte un dulap nou în localul claselor respective, pu­­nându-se „sub controla profesorului de clasă şi in îngrijirea unuia dintre şcolarii cei mai buni. O altă inovaţiune mai de seamă e, redu­cerea orelor de prelegere. In vreme ce până acum suma orelor obligate pe săptămână era pentru un profesor 20, ear’ pentru director 10, în anul acesta numărul orelor directorului s’a redus la maximul de 8 ore pe săptămână, ear’ direcţiunea la împărţirea orelor s’a în­grijit, ca profesorii să nu aibă peste 18 ore pe săptămână, reducând pentru profesorii mai bătrâni numărul orelor până la 17 şi 16 ore pe săptămână; 19 ore au avut nu­mai câţiva profesori. Tot ce a trecut peste acest număr, s’a socotit ca suplinire şi s’a remunerat separat. Biblioteca şcoalelor medii conţine: 5783 opuri în 7102 volume şi 2043 fascicole; în cursul anului s’a sporit cu 744 volume, dintre cari 567 cumpărate. Museul istoric-filologic s’a arangiat şi organisat definitiv anul acesta. Starea activă a fondurilor administrate de corpul profesoral, se prezentă la sfîrşitul anului şcolar astfel: Fondul „Coressi“: 562 fl. 68 cr. depuşi la filiala „Albinei“; Fondul pen­tru ajutorarea şcolarilor săraci: 2124 fl. 90 cr. ; Fondul „Balaşa St. Blebea“ pentru pre­­miarea şcolarilor distinşi în musică: 305 fl. 72 cr. Societatea de lectură „Ioan Popasu“ a studenţilor de la gimnasiu şi şcoala comercială, a fost condusă de dl profesor Nic. Bogdan, are un fond de 1633 fl. 92 cr. şi o biblio­tecă de 1042 numeri în 1230 volume. Şcoala elementară capitală de toate zi­lele, a avut: cea de copii 7 învăţători, cea de fetiţe 5, eare şcoala elementară capitală de repetiţiune: 1 învăţător la copii şi 1 la fe­tiţe. Fetiţele au mai fost instruite în lucrul de mână de o învăţătoare definitivă. Şcolari înscrişi au fost: la gimnasiu 319, la reale 147, la comerciale 85, la şcoala primară de copii 406, la cea de fetiţe 238, la şcoala de repetiţiune 25 copii şi 61 fe­tiţe; total 1281. Elevii din şcoalele medii au fost toţi Români, afa^'^e 1 German, 1 ghiar, 2 Slovaci şi/* Vi' Dupi locu'R‘ “,?te,rii: fV' 84 di, ; co“it'““1 T . . ./u ^ din România etc. ngaraşului/ A«ff * v^tor ce va începe cu 1 Septem­. li­^96 înscrierile vor dura 3 zile vrie ^ * Nr. 169 Vedem deci, că falnicele noastre şcoale din Braşov, profesează pe zi ce merge tot mai rapid, tot mai temeinic. Şi în faţa acestei îm­­p­ătoare constatări, dorim din suflet pu­tere, statornicie profesorilor acestor şcoale, în nobila lor muncă de Apostoli ai luminii, minţii şi inimii, pentru­ ca nici-când se nu so­­voiască a fi aprigi „dascăli români“, ci în­totdeauna numai propăşirea naţiunii noastre având-o înainte-le, cu neprihănit devotament şi învăpăiată dragoste de neam se crească din fiii noştri, bărbaţi cu vederi largi, adeve­­rat culte şi mai presus de toate caractere, in­dependente, onorabile, resolute şi­­ buni Ro­mânii Ascanio. Colecta pentru nenorociţii de la Mehadica. — A treia listă. — Au mai binevoit a contribui pentru ajutorarea Românilor nenorociţi din Me­hadica, următorii generoşi domni şi doamne : Din Râmnicul-Vâlcii. Domnul Nicolae Moisin a colectat 101 lei, adecă.........................................fl. 47.69 Dela următori domni: Lai Alexandru Predoviciu, curelar 5. — Ioanăş Herța, hanjiu . . . 2.— Eftimiu Muntean, hanjiu în Sib­iu................................... 1.— Ioan Câmpean, mecanic . . 1.— Iosif Pânzer, mecanic (lăcătuș) 1.— Constantin Popa, comerciant . 1.— Nicolae Steflea, curelar . . 1.— Moise Hohoiu, cismar . . . 2.— Nicolae Ionescu, calfă cismar —.50 loan Bunescu, calfă cismar . ..50 Ilie Voinica, curelar . . . 1.50 Nicolae Moldovan, cojocar . 1.— Ilie Herţa, pielar .... 2.— Ana Ilie Herţa.....................2.— Constantin N. Steflea, comer­ciant ....................................2.____ Dumitru P. Bloţ, comerciant 1.— Nicolae Almășan, curelar . . 2.— Aleman P. Blot, comerciant . 1.— Dumitru D. Blot, comerciant 1.— Petru P. Blot, comerciant. . 2.—­ loan Nan, comerciant . . . 1.— loan Cocă, comerciant. . . 5.— Bucur Şogan, comerciant . . 2.— Bucur Bara, pardositor . . 1.— Simeon Bunea, calfă curelar . —.50 loan Gâlescu, comerciant . . 2.— P. I Elmvescu, comerciant . 1.— G. I. Pratodian, cofetar . . 1.— Irimia Ionescu, cofetar. . . 3.— Petre Constantinescu, croitor 1.— Petre Ionescu, barbier . . —.50 Alex. Almășan, calfă barbier 1.— George Popescu, calfă barbier —­.50 Nicolae loan (Cetățuia) . . —.50 I. Enescu, proprietar (Cetăţuia) 1.— Nicolae N. Simion, plosear . 2.— loan Goşa Hălmău, hanjiu (Bu­joreni)...............................1.— Elena I. Goşa Hălmău (Bu­joreni)....................................—.50 George Ca­vrii, birjar . . . —.10 Dumitru George, birjar. . . —.20 Pavel Andronie, birjar . . —.50 Tom­a Pătărău, calfă băcan . 2.— Paraschi­va Herţa (Borcea) . 1.— Maria Nistor..........................—.10 Petru Irimie Herţa, curelar . 5.— Vasilie Roman, curelar . . 1.— Constantin Bordia, frîngher . 1.— Lam. Schwarzbü­­iller, frîngher 1.— Grigorie Fărcaș, comptabil . 2.— Dumitru Marcu, hanjiu (Corbu) 1.— Iosif Marcon, ciasornicar . . 1.— Ilie Rodeau, ferar . . . . —.50 Nicolae Muntean, calfă cismar —.50 Morit Goldenstein, comerciant 1.— I. Klingovschi, buhner (dogar) 1.— Ignat Kovaciu, tâmplar . . —.50 Anania Morariu, haojiu . .­­.— Const. Petrescu, calfă cismar —.20 Alexandru Constantinescu, calfă cismar...............................—.20 Sava Ursa, cojocar .... —.50 Ilie Marco, calfă tăbăcar . . —.50 Victor Pop, calfă curelar . . —50 Ilie Marinescu, calfă croitor . — 30 Ilie Hera, muncitor . . . —­10 Aleman Moga junior, comer­ciant ....................................—20 Nicolae Toma, învățăcel la tâmplărie /................................—-50 Ciorap econom de oi . 2.— L'Izir Călbo,»^ cismar . . —­50 Nicolae Fulea, cismar . . . — 50 Nicolae Frațilă, proprietar . 2.— I. M. Bogdan, magaziner la gară......................... . 1 — Nicolae I. Simian, comerciant 2.— Dumitru I. Simian, comer­ciant ....................................2 —

Next