Tribuna, septembrie 1896 (Anul 13, nr. 192-215)
1896-09-19 / nr. 206
Anul XIII Sibiiu, Joi 19 Septemvrie (1 Octomvrie) 1896 Nr. 206 KaaaaBatsas ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., % an 2 fl. 50 cr., % an 5 fl., 1 an 10 fl. f'entru durerea la casă cu 15 cr. ps lună mai mult. Pentru monarchia: Lună 1 fl. 20 cr., '/* an 3 fl. 50 cr., */ian 7 A. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1 , an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară fir, a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Popiăc,f Nr. IS. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Apare în fiecare zi de lucru Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiat Numeri singuratici k 5 cr. se vend la „Tipografia“, şoc pe acţiuni Repriviri şi Lămuriri. ii. Tot în Pesta s’a hotărît între noi, ca se dăm nişte enunciaţiuni sau un Manifest, cătră naţiune, cu privire la atitudinea şi acţiunea noastră politică pe viitor. Cu compunerea acestui Manifest s'a însărcinat secretarul general al comitetului Dr. V. Lucaciu. Nu-i adevărat, că acest manifest ar fi fost gata pe timpul când ne aflam în Budapesta. Dovadă sunt scrisorile părintelui trimise mie din Roma. Aceste scrisori dovedesc pe deplin ţinuta sale îndoelnică şi nehotărîtă, în chestia manifestului. Iată unele părţi din aceste scrisori: în 6/XI, 1895 părintele Lucaciu îmi scrie din Roma următoarele: „Poimâne vă trimit scrisori, de care se ve puteţi servi în şedinţa fruntaşilor din 15 c. un cuvânt cătră popor şi câteva puncte de réstiluţiuni (adecă Manifest) cari se clarifice situaţiunea. Tot din Roma îmi scrie părintele Lucaciu în 11/XI 1895, următoarele: »Cuvântul meu cătră popor trebue să sune altfel, decum îl pregătisem, din pricina »Telegrafului«. Ce se amână, nu rămâne«. în 14/XI 1895, am primit dela domnia-sa tot din Roma următoarea telegramă: „ Scrisorile proiectate pentru mulțimea unor ocupaiuni urgente nu le-am putut termina*. în 2/XII 1895, părintele Lucaciu îmi scrie din Roma: «Eu am fost de părere, că din şedinţa comitetului veţi da enunciaţiunile necesare asupra situaţiunii, introducându-le cu câteva vorbe frăţeşti. Şi fiindcă »Telegraful Român«, face cum ştie dînsul, am crezut, că ar fi consult se-mi glăsuesc şi eu vorba mea. Asta fireşte, nu atinge deloc lucrarea noastră împreună, ci mai vîrtos întăreşte solidaritatea (???) dovedind perfecta identitate a părerilor. De aceea mă găsesc ear’ încurcat, fiindcă îmi lipseşte basa pe care aş fi dorit şi doresc să mă pun cu enunciaţiunile comitetului«. La aceasta scrisoare mi-am respuns eu în 11/XII 1895, precum urmează: »Astăzi am mai cetit odată scrisoarea d-tale din 2/XII, din care văd, că noi nu ne mai înţelegem«. D-ta scriai: Eu am fost de părere, că din şedinţa comitetului veţi da enunciaţiunile necesare (Manifest) asupra situaţiunii. Ipsima verba, aşadară când zici»veţi da«, d-ta eşti exchis dintre cei ce vor subscrie enunciaţiunile. Aşadară se dăm noi enunciaţiuni, fără d-ta? Crezi d-ta, că acest lucru nu va face rea impresie, asupra publicului românesc? Dacă nu poţi veni la întrunirea noastră viitoare, împuterniceşte-me pe mine, ca să te subscriu la enunciaţiunile, pe care le vom face noi aici, de vreme ce d-ta nu le faci, deşi ne-ai promis în scrisoarea din 6 Noemvrie 1895, că vor fi gata şi expedate pe ziua întrunirii noastre din 15 Noemvrie, dar promisiunea a rămas neîmplinită................... Dar o mai mare lipsă aș avea să te reîntorci odată acasă la noi................................ și să lucrăm împreună«. Tot din Roma în 12/XII 1895, îmi scrie părintele Lucaciu: »De aici plec în 19 la Budapesta, de unde mă duc mai departe«. »îndată ce ne ne c o n s u lt ă m (în Budapesta), fac proiectul enunciaţiunilor necesare. Aşadară la revedere în Budapesta unde vom clarifica situaţia«. Despre ziua sosirii lui în Budapesta, curios că eu n’am fost avisat. La scrisoarea mea din 11/XII 1895, îmi răspunde părintele Lucaciu în 16/XII 1895, tot din Roma: »Acum văd cât de bine am făcut, că n’am trimis proiectul meu de enunciaţiuni. Nu ne înţelegem! Acum plec şi vă avisez pe telegraf despre momentul plecării şi a sosirii mele în Budapesta, unde apoi ne vom sfătui şi toate le vom face în bună conţelegere, îmi pare rău, că acum nu pot vorbi de la statua şi columna lui Traian, fiindcă nu vreau să previn enunciaţiunile comitetului. Stând aşa de iminentă plecarea mea, Vă rog ca să aşteptaţi cu enunciaţiunile (Manifest), până sosesc şi eu«. Părintele pleacă din Roma, dar’ pe mine nu m- avisează despre sosirea sa în Budapesta, ca să ne sfătuim, ci numai pe dl Iuliu Coroianu. La 25/XII 1895, părintele Lucaciu îmi scrie din Budapesta următoarele: „Lată ce chestii am lămurit eu Iuliu: I. Chestiunea economică separată de chestiunea politică. II. Ce a dat însă la regularea chestiunii economice (înţelege crisa „Tribunei“). III. Nu s’ar fi putut regula chestiunea în altă formă ? (Nu), zice părintele Lucaciu. IV. Nu invoalvă regularea chestiunii economice, o rupere cu direcţia politică a partidului naţional ? (Nu), zice tot părintele. „Române, continuă părintele Lucaciu, să se discute chestiunea politică a „Tribunei“. Din Budapesta părintele Lucaciu fără să mă aviseze a plecat la Bucureşti, de unde s’a reîntors cu totul schimbat în păreri. După şedinţa comitetului din 1 Februarie 1896 şi după ce părintele Lucaciu tot mai mult s’a depărtat de vederile majorităţii comitetului şi după ce nu mai aveam speranţă, că dînsul va face Manifestul în 6 Februarie 1896, mi-am trimis un proiect de Manifest, compus tot de acel membru din comitet, care făcuse şi Memorandul, — cu următoarea provocare: Domnule Irucaciu! în cas dacă majoritatea membrilor întemnițați va primi acest proiect de Manifest și d-ta vei fi cu totul de altă părere, să dăm Manifestul fără subscrierea d-tale? sau să te considerăm, că te-ai alăturat la părerea majorității? Te rog să te declari etc... Dr. Rațiu, ar fi dorit și dorește să se pună cu enunciațiunile. Dar’ în 6 Noemvrie, când era mai gata cu ele, a lucrat fără basă și cine ’l-a încurcat mai târziu? Noi nu, căci noi tot același lucru îl ceream, adecă Manifest și ear' Manifest. Ce e drept, d-sa avea mare dor, să vorbească cătră poporul român, dela columna lui Traian, car’ noi ziceam: »Poţi vorbi cât îţi place în numele d-tale dela columna lui Traian, dar’ trimite-ne mai întâiu Manifestul, să-’l publicăm cu d-ta dimpreună«. în 12 Decemvrie îmi scria: îndată ce ne consultăm, fac proiectul de enunciaţiune. S’a consultat cu dl Coroianu în Budapesta, dar’ Manifestul nu ni’l-a trimis. Aceste sânt fapte petrecute în restimp de un singur an, în vieaţa d-sale şi acum vin din nou, ca să întreb: Cine, a înfundat chestiunea naţională ? în faţa traselor dubioase ale d-sale eu am pus faptele reale, aşa cum s’au întâmplat, şi las ca publicul românesc să le aprecieze nepreocupat. Atâta deocamdată. Dr. Ioan Raţiu. La această provocare, pe lângă retrimiterea proiectului de Manifest, părintele răspunde următoarele: Die Raţiu! Nu numai, că nu pot primi acest Manifest, ci pentru cașul când s’ar publica, pretind ca expres să se amintească faptul, că eu nu ’l-am primit, nu l-am iscălit, nu cumva publicul român să fie în aceea rătăcire, că așa ceva poate se ese dela mine, sau cu consentimentul meu» mai ales în epoca aceasta critică. Eătă pe scurt istoria Manifestului. Epistolele părintelui la care m’am provocat şi din care am făcut extrasele mai sus descrise, se află la mine în original şi cei competenţi le pot vedea. Domnia Sa zice, în una din epistolele citate, că Manifestul era gata în Pesta, dacă adevăr spunea, că era gata pentru ce nu ni’l-a trimis din Roma şi dacă în 6 Noemvrie 1895 aşa mult înaintase cu compunerea lui, încât ne putea promite, că peste 2 zile îl va expeda, ca să ne sosească pe 15 Noemvrie, ziua întrunirii fruntaşilor, cum se poate, că acest operat nu ’l-a isprăvit nici în 120 de zile?!! Cum se poate, mai departe, că în 2 Decemvrie a fost de părere, că noi din şedinţa comitetului vom da enunciaţiunile necesare? Adecă noi aşteptam zi de zi Manifestul şi deodată ne pomenim cu o scrisoare a d-sale în care îşi exprimă mirarea că n’am dat noi fără dînsul enunciaţiunile! Tot în 2 Decemvrie ne scrie, că e încurcat, că-i lipseşte basa pe care Sibiiu, 30 Sept. 1896. Pro memoria. O broşură preţioasă a apărut tocmai acum un Pom cu titlul: „La Question de trois nationality’s en Hongrie. Compte rendu du meeting Unu 11 juillet 1896 ă la salle Wagram, a Paris etc... Paris 1896“. Broşura aceasta, după cum insuşi titlul o spune, e un raport complet despre marele meeting al celor trei naţionalităţi, care s’a ţinut sub presidiul dlui Emile Flourens, fost ministru. Conţine pe 100 pagine, octav mare, un articol in care se expune originea şi motivele meetingului, apoi toate discursurile rostite, toate telegramele şi adresele de aderenţă sosite din toate părţile, (acestea singure umplu 22 pagine), toţi articolii presei franceze asupra meetingului, între cari unii preţioşi, nouă necunoscuţi, şi la sfârşit se reproduce o mare parte din Protestul lansat contra milleniului de „comitetul executiv a congresului naţionalităţilor“. Broşura este odată de „comitetul celor trei naţionalităţi * (cu reşedinţa la Paris, 25, Boulevard Saint Michel), este astfel o pro memoria frumoasă tusuşi meetingului şi face un foarte bun rerviziu causei naţionalităţilor in străinătate, oferind ori-cui s’ar interesa, un bun materal. Laudă şi cinste „comitetului celor trei naţionalităţi“ din Paris Leipziger Zeitung — organul oficios al guvernului regal al Saxoniei — publică iarăşi ceva contra Maghiarilor. Prilegiu la aceasta ii dă cartea, cunoscută deja cetitorilor noştri din numerii 143, 145 etc ai „Tribunei“ : „ Ungarns Tausendjährung, de H. Wastian. Iată ce scrie organul oficios al Saxoniei: „Nu nu contra statului ungar, nici nu contra poporului maghiar e îndreptată această „scriere festivă millenară“, — ci nu contra nemărginitului şovinism şi închipuire aproape de necrezut a maghiarimii, şi nu contra violentării fără păreche a tuturor locuitorilor nemaghiari ai țerii, mai ales a Germanilor. Timpul pentru o atare scriere e ales potrivit, pentru că înfumurarea maghiară de abia va fi mai produs atâtea floricele, ca chiar acum, când reclamele umflate ale presei jidano-maghiare din incidentul milleniului dovedesc, că poporul maghiar se ţine egal cu toate popoarele europene din apus, tn privinţa culturală*... — Care este motivul urei maghiarilor contra germanilor? — se întreabă recensentul cărţii — şi răspunde: t e m e r e a de puterea culturală a spiritului german; după aceea face următoarea observare: „Fie ca sacra indignare, care se arată pe aceste pagini, fie, ca flacăra unei inimi germane, care se ogliadeaza în aceasta scriere, să cuprindă inimile tuturor germanilor, oriunde ar locui ei, în Ungaria — ori in imperiu“... Iată de ce-a fost bun milleniul: ca toată lumea să le spună Maghiarilor, că’s nebuneşte înfumuraţi. ----- «a»«e»-----PROCESUL „TRIBUNEI“. — Al 33-lea. — — Dela corespondentul nostru. — Cluj, 29 Sept. n. 1896. Cronica proceselor politice intentate în contra noastră s’a îmbogăţit cu o pagină. Azi s’a ţinut pertractarea finală înaintea curţii cu juraţi de aici în al 23-lea proces de presă, intentat în contra ziarului nostru pentru un articol întitulat „Biserica şi şcoala“, publicat din incidentul sărbărilor millenare. Intre multele procese ce am îndurat până acum vor fi fost multe şi mai bogate în materie şi mai interesante la obiect, dar puţine mai instructive şi mai semnificative decât acesta la a cărui pertractare finală azi am asistat. înaltul minister porunceşte să ne veselim şi bucurăm; noi nu avem motiv să facem aceasta, dar’ avem o miie şi o sută ca contrarul să facem şi spunendu-o aceasta, spunând în „liberala“ noastră patrie, crimă comitem şi în temniţă sântem aruncaţi. Iată situaţia: Trăim în era împăcăciunii şi ne împăcăm a naibii! Procese peste procese, condamnări după condamnări, legile se desconsideră, orice manifestaţie a vieţii naţionale se oprimă, şcolile pe rînd ni se închid, totul se comite pentru coruperea poporului şi inteliginţei, preoţi şi mireni de opotrivă, pentru orice nimica în temniţă sântem aruncaţi şi toate aceste la noi, după zisa marilor, „savanţi“, „diplomaţi“ sânt semne de împăcare! Intr’adevăr sântem curioşi, că dacă aceste sânt „semne“ de „împăcare“, cum va fi însăşi pacea ? Pertractarea a decurs în modul obicinuit. Se vedea, că totul e numai formalitate goală. Ori şicare dintre presenţi era în curaj, că juraţii vor aduce verdict condamnator. Procurorul ca de obiceiu a aruncat câteva trase de laudă la adresa nobilei naţii maghiare, câteva înjurături la adresa noastră şi provocându-se la patriotismul juraţilor a cerut condamnarea acusaţilor. De motivare juridică nici pomană. O vorbă ca o sută. Ungurul e domn, e nobil în sentimente, cavaler şi mărinimos, cine aceasta nu o crede, ba chiar dovedeşte contrarul, e „rău patriot“, e „om fără caracter“ ergo trebue pedepsit ? Acuzaţii au observat ţinuta doamnă resolută. Apărătorul, domnul advocat Iuliu Coroianu prin pledoarul său splendid, predat cu adevărată, oratorie a făcut o adâncă împresiune chiar şi asupra publicului unguresc. Liniştit, energic şi cu demnitate a respins invectivele procurorului la adresa Românilor şi cu sarcasm pătrunzător a redus afirmaţiunile acasei la adevărata lor valoare. în faţa argumentelor neresturnabile şi a logicei puternice, procurorul în replica sa, n’a ştiut ce se mai răspundă decât să-’şi ceară scuse! Juriul a declarat de vinovaţi, pe ambii acusaţi, car’ tribunalul a condamnat pe basa verdictului, pe acusatul dl Andrem Balteş, redactorul responsabil al „Tribunei“ la un an şi trei luni închisoare de stat, 300 fl. amendă şi suportarea speselor de 29 fl. 89 cr. Verdictul juriului faţă de dl Marschall, tribunalul ,l-a anulat din motivul că-i lipseşte basa de drept. Pertractarea. Iată de altfel decursul acestei pertractări ţinute spre mai marea preamărire a anului millenar. Presidentul baronul Szentkereszty la orele 8 dimineaţa deschide şedinţa. Ca juzi votanţi funcţionează juzii Csiszár şi Mikó din partea procuraturii , de faţă procurorul Soimi. Presidentul constată, că acuzaţii domnul Andreiu Babeş, redactorul responsabil al „Tribunei“ şi domnul Iosif Marschal, responsabil pentru ediţie s’au presentat şi că cu apărarea lor ,l-au încredinţat pe dl advocat Iuliu Coroianu. Ca interpret e dl Dr. N. Lehmann. După aceste presidentul ceteşte lista juraţilor de pe cvartalul present, dintre cei de faţă abia sânt 8 inşi. Demandă citarea din nou a juraţilor şi până la presentarea lor suspende şedinţa. Presentându-se juraţii citaţi presidentul la IO1/* redeschide şedinţa şi cetind lista celor presenţi învită pe acusaţi şi procuror a se folosi de dreptul lor de a respinge fără motiv dintre juraţi pe 6—6 inşi. Nefolosindu-se nici procurorul nici acusaţii de acest drept se sortează 12 inşi, de la cari se ia jurământul prescris. După aceasta se ia naţionalul acusaţilor şi presidentul provoacă pe notar se citească actul de acasă precum şi articolul încriminat la traducere ungurească. Notarul ceteşte cu ton răguşit, cu întreruperi, aproape fără înţeles acasa şi articolul încriminat, şi după aceea se purcede la interogator. (Va urma.) Bucureştii în nume de scrvtoare. — Raport special al „Tribunei“. — IL Bucureşti, 28 Septemvrie n. E zi de Luni. Ziua sosirii împăratului şi Regelui Francisc Iosif I., care de azi-dimaineaţa se află deja pe pământ românesc. Intrarea M. Sale în gara dela Vârciorova s'a întâmplat la orele 6 şi un sfert dimineaţa, care la orele 9, marele oaspe a sosit la Craiova, undei-a aşteptat Maiestatea Sa Regele Carol. Asupra Bucureştilor s’au întins nişte nori, cari pe semne nu se vor resfira aşa curând. De astă-noapte plouă în continuu, în stropi mărunţi şi calzi. Dacă s’ar pută da crezământ babeior, ploaia aceasta ar trebui să fie considerată de bun augur. Se zice, că însemnează noroc. Pe lângă tot norocul acesta insă, publicul bucureştean — (ales damele) — e supărat foc, că ’i s’a stricat „paradia“. Trebue să ştim adecă un lucru. Publicul din capitala României e foarte accesibil pentru manifestaţiuni — cari nu costau parale, îi place se iee parte la „părăzi“. Evenimentul însemnat de astăzi a atras şi multă lume din provincie la Bucureşti. De două zile toate trenurile sosite în capitală au fost îndesate de lume. Cine numai a putut, a venit pentru a vedea cu ochii sărbările de azi şi de mâne. O mare înlesnire s-a făcut publicului extern, din partea direcţiunii cailor ferate române, acordându-l i-se bilete de venire şi întoarcere pentru un preţ redus cu 50% îmbulzeala străinilor e atât de mare, încât pe la toate gările de frunte au trebuit adăugate vagoane, din care cause apoi toate trenurile au sosit cu mari întârzieri în capitala. A venit multă lume şi din Ardeal, Români, Saşi şi Unguri, precum şi din Bulgaria. Hotelurile din capitală, toate sânt ocupate, astfel, că primăria capitalei a fost silită se facă loc pentru străinii ce vor mai veni, la „asilul comunal de noapte“ şi din case particulare. Pe lângă toate că ploauă de ţi-e milă de bietele steaguri, stradele sânt pline de lume, care circulă în sus şi în jos admirând frumoasele decoraţiuni. Sânt cei veniţi din provincie, a căror număr se crede a fi cam 30—40.000. Mai luând acum, că 35.000 de soldaţi sânt concentraţi in capitală, pentru a defila mâne in faţa împăratului-oaspe, îşi