Tribuna, ianuarie 1897 (Anul 14, nr. 1-23)

1897-01-14 / nr. 9

Anul XIV Sibiiu, Marţi 14/26 Ianuarie 1897 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., 1/1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: 1/l an 10 franci, */g an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNÎLE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici î­n cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acţiuni. Oprirea conferenţei din 24 Octomvrie. Ministerul de interne s’a grăbit a resolva şi afacerea oprirei ultimei con­ferenţe naţionale, care era să se ţină la 24 Octomvrie n. a. trecut. La recursul, pe care domnul Dr. Ioan Raţiu ,l-a dat în 11 Noemvrie a. tr. în contra hotărîrii primarului şi a vicecomitelui din Sibiiu, (vezi nrul 254 al „Tribunei“ din a. tr.) a sosit acum şi răspunsul ministrului, şi astfel întreagă afacerea, încât priveşte partea formală de justiţie (?) administrativă, este definitiv resolvată. Şi resolvarea reese în defavorul nostru. Iată aci actele acestei cause, acte cari mărturisesc elocvent despre prigo­nirea sistematică la care suntem expuşi, şi despre uşurătatea revoltător de cinică, cu care guvernul „liberal“ al ţerii trac­tează cea mai gravă chestiune a Un­gariei şi a Monarchiei întregi: chestiunea naţionalităţilor. M. kir. belligymîniBter. 1217 szám. res. Szebenvármegye közönségének. Nagyszeben. A vármegye alispánjának f. é. Oktober hó 3- án 19.942 sz. a. kelt másodfokú hatá­­rozatát mely szerint Nagy-Szeben város polgár­mestere által hozott határozat helybenhagyá­sával a f. u. Oktober hó 24-ére Nagysze­­benbe egybe hivott általános román választói­­gyűlés megtartása nem engedélyeztetett. Dr. Ratiu János által közbetett felebbezés foly­tán felülvizsgálván, indokainál fogva helyben­­hagyom. Erről a vármegye közönségét f. e. No­vember hó 19-án (!) 21.060 sz. a. kelt jelen­ése s csatolmányainak visszaküldése mellet azzal értesítem, hogy az olyan gyűlés, mely nem a választókból, magukból, hanem ezek delegált­jaikból alakul , nem tekinthető az 1874: XXXIII. t. sz. 104 §-a szerinti pártgyülésnek; s eb­ből az okból, valamint abból is, hogy a gyű­lés tagjai nemzetiség, és nem választókerü­letbeli községek, vagy választó kerültek sze­rint és illetve nem mint bizonyos választó ke­rület, vagy községek választói vannak csopor­tosítva, a szóban forgó gyülémek mit nem vá­lasztói pártgyülésnek az 1870 évi XXXIII. t. sz. 104 §-a alapján tett eltiltása teljesen in­dokolt. Budapest, 1896 December hó 24-én a minister helyett Laczkoczy s. k államtitkár. Traducere: Ministrul r. n. de interne. Nr. 1217 rés. Publicului din comitatul Sibiiului in Sibiiu, în urma recursului dat de Dr. Ioan Raţiu, revisnind sentenţa de instanţa a doua a vicecomitelui comitatens, datată la 30 Oc­tomvrie a. c. numărul 19.942, în Înțelesul că­reia, cu aprobarea hotărîrii adusă de prima­rul orașului Sibiiu, nu s’a permis ținerea con­ferenței electorale generale române, conche­­mată pe 24 Octomvrie a. c. — o aprob în urma motivelor sale. Despre aceasta, în urma raportului nnul 21.060, dela 19 Noemvrie a. c. pe lângă re­trimiterea aduselor Înştiinţez publicul comi­tatului cu acea observare, că o atare adu­nare­, care se compune nu din înşişi alegătorii, ci din delegaţii lor, nu se poate privi, ca o conferenţă de partid conform a­ nrei 104 din art. de lege XXXIII, din 1874, din cauza aceasta, precum şi din aceea, că membrii adu­nării sunt grupaţi după naţionalitate şi nu după comunele din cercurile electorale, sau după cercurile electorale, respective nu ca ale­gătorii unui anumit cerc electoral, sau ai unei anumite comune, — oprirea pe basa­j­ului 104 a art. de lege XXXIII, din 1874 a adu­nării din chestiune, ca a uneia care nu e adu­nare electorală de partid, a fost pe deplin motivată. Budapesta, la 24 Decemvrie 1896, în locul ministrului: Latkoczy m. p., secretar de stat. Va sĕ zică, ministrul, prin substi­tutul său Latkoczy, îşi însuşeşte motivele opririi, şi declară pur şi simplu că opri­rea a fost pe deplin motivată. E de observat, că ministrul, nici în resolvarea recursului dat în cauza confe­renţei din Maia (vezi nrul 259 al „Tri­bunei“ din a. tr.), nici acum nu amin­teşte cu nici un cuvinţel legea de naţio­nalităţi, la care în primul loc s’a pro­vocat primarul Sibiiului, — dar’ îm­­pregiurarea aceasta puţin hotăreşte în meritul causei. Ea poate să ne dove­dească că şi ministrului îi e ruşine să se provoace la legea „despre egala în­dreptăţire a naţionalităţilor11 când comite cel mai brusc şi mai violent atac asupra aceleiaşi legi, dar’ ce folos avem noi de aceasta făţărită sfială? El nu aminteşte de lege, dar’ o calcă în picioare, şi prin încălcarea ei ne opreşte funcţionarea organismului no­stru de partid naţional. Şi ad­ e punctum, saliens. Prin ţinuta aceasta a guvernului faţă de noi am ajuns Intr’o situaţie din cele mai grave. Ni­ se face imposibilă Întrunirea, ni­ se ia posibilitatea de a conveni şi a ne sfătui tn mod legal şi public asupra afacerilor noastre. Aceasta este partea politică a afa­cerii şi aceasta singură ne priveşte. Stăm acum în faţa unui fapt, ca şi care nu ni­ s’a mai pus în cale In timpul din urmă. Ce vom face acum? Vom lăsa, ca asupra causei vitale a poporului românesc se decidă un pri­mar, un vicişpan ori un ministru, aşa de uşor? — Vom lăsa să ni­ se pună scă­luş în gură, şi cătuşi în picioare? — Vom permite ca cu atâta cinism să ni­ se denege dreptul la vieaţă politică naţio­nală, fără a zice un cuvenil Atenei nici nu am fi vrednici de stări mai bune, decât cele ce ’ni­ le pre­găteşte guvernul unguresc. S’a declarat solemn, în aprobarea tu­turor Românilor, că existenţa unui popor nu se discută, ci se afirmă. Vom şti afirma şi practica adevărul cuprins în aceste cuvinte? De căutăm în giur, de observăm semnele caracteristice, ce se ivesc ici şi colea, răspunsul nu este mângăitor. Dar’ credem in geniul bun al nea­mului românesc, care ’ni-a păzit în de­cursul veacurilor şi ne-a scăpat din si­­tuaţiuni şi mai grele, şi nădejde avem, că acest bun geniu va inspira sufletele, bune româneşti, ca în faţa duşmanului comun şi a marilor primejdii, să pună la o parte toate miseriile mici personale, toate urile şi pismuirile, şi să se con­centreze, unul ca unul, sub steagul luptei naţionale, pentru apărarea drepturilor sfinte ale poporului românesc. FOIŢA „TRIBUNEI“. DIN LUPTĂ VIEŢII. — Sonete. — I. De ce te sbaţi şi­’ţi porţi mereu gândirea In alte lumi — fantasme a ’nchipuirii — Cuprins de un sarbed vis al fericirii, Ce-’i în tot locul — totuş nicăirea__? Prea ideal ’ţi-e sufletul, — gândirii Prea vagă-’i laşi să-’i fie rătăcirea, Căci hotărîtă doară ni-e menirea, Cărarea tuturor — prin legea firii! De a existenţii furie cuprinsă In teatrul lumii geme omenimea. .. Dar’ piesa vieţii cine s’o înţeleagă.. . ? Când eşti un picur de apă­’n marea întinsă, Tu totuşi vrei să cârmueşti mulţimea, Şi vrei să te asculte o lume —■ întreagă... ? 1 H. Tu n’ai cerut să-’ţi dee existenţa Şi când ’ţi-au dat-o, nu ai priceput-o — Ca tine lumea-’ntreagâ n’a cerut-o, Căci cine să-’şi dorească suferinţa ?! Ce tristă-’i lumea asta n’ai ştiut-o Când te-ai născut, şi n’ai simţit dorinţa De a trăi — dar’ azi simţeşti căinţa, Că te-ai născut şi vieaţa ai început-o ! Alergi şi lupţi, puterea ţi­ se stinge, în fuga ta spre-o ţintă fericită De care-o vecinicie te despart»...­­ Şi urli, gem­, asuzi sudori de sânge In lupta­’n care te-a zvîrtit ursita, Din care n’ai cerut să-’ţi facă parte! 1 III. Plângând te naşti, plângând păşeşti în vieaţă, Ursit îţi este sufletul spre jale, Ear’ lacremile­’s hrana vieţii tale,­­ Durerile te leagănă pe braţe ! Şi inima vrând mintea să-’ţi Inşule Te farmecă cu-a luptelor dulceaţă, Spre-un viitor acoperit de ceaţă, Alergi orbit, pe-o colţuroasa cale ! Din lumea ta de intunerec plină, Un ideal din alte sferi senine Zimbind te chiamă vecinie înainte... Ear’ ta te sbaţi spre dunga de lumină, Nu ştii, că drumul apucat de tine, Conduce-’n cimiterul cu morminte... I IV. Păgâne patimi şi dorinţi păgâne Te mână-’n lupta vieţii fără ştire, Te sbaţi după o dulce nălucire, Pe când durerile Iţi sânt stăpâne — Din toiul luptei pentru fericire Tu ştii cu ce te-alegi şi ce-’ţi rămâne? Eterna frică de eternul mâne, Desgustătoarea neindestulire! Trecutul amintirea-’l stăpâneşte, Presentul e al nestătorniciei, Şi nepătruns de minte-’i viitorul... Presentu-’n veci nu te îndestuleşte, răr, Trecutul e prilegiu melancoliei, Spre viitor te lupţi ducându-’i dorul...! V. Să mori, se-’ncete vieaţa sbuciumată, Locaş să-’ţi dee ’n sinul lui mormântul, Să-’ţi doarmă vecinie inima şi gândul, De tine însăţi să te scapi odată... Să nu simţeşti dorinţi, nici patimi — vîntul De-asupra criptei tale-o să te bată... Vei odihni în groapa ta uitată, vŞi rînd pe rînd, te-a mistui pământul ! Căci, hotărîtă tuturor ni-e soartea — Mormintele la toţi ne sânt menite, Cu pacea lor ce ţine o vecinicie... Dar’ totuşi când ’ţi vine-’n minte moartea, Şi-a vieţii greutăţi nerăsplătite — Te-’ntrebi: de este sens In tragedie... ? 1 . Emilian. Dr. Gregoriu Silaşi. — Autobiografie. — (Urmare şi fine). Ajuns la profesura d­i­n Cluj, aici — ca se fac de aceea, că am fosit în vre-o patru rînduri luat in combinaţiune la episcopiile va­cante a Gherlei, Oradei-mari­­şi Lugojului; că in 1872 am fost candidat din partea Româ­nilor din Solnocul inter, de deputat dietat con­tra contelui Sam. Wass; că încrederea con­fraţilor români mă Introduse 1&­ 1873—5 în congregaţiunea comitatului Cojochei, ca mem­bru ales; că am preşezut şi parte, mai preşed „Reuniunea socialilor români din C­luj*, azi cu fond de vre-o 500 fl. şi vre-o 40­-50 mem­bri, şi alte însoţiri sociali-culturale ţi literare — condusei asemenea societatea literară so­cială a junilor români universitari „Iulia* fiind preşedintele acesteia îndată de la leagă­nul ei In decurs de mai mulţi ani. Societa­tea „Julia* era, chiar şi după mărturisirea mai multor profesori de universitate maghiari, şi avea din ce în ce să fie, cea mai înflori­toare şi mai solidă între societăţile similare, ce există lângă universitatea de aici. La di­zolvarea ei, în Noemvrie anul trecut, întâm­plată în urma cravaturilor clujene din Maia a aceluiaşi an avea peste 2300 fl.­avere, di­verse mobiliare şi o bibliote­ă frumuşică. Dînsa contribui nu puţin la deşteptarea şi întărirea spiritului social in româniimea din Cluj şi împregiurîme, prin reuşitele sale ma­­ialuri, concerte şi şedinţe literare publice, prin care aduse în 1873 împreună cu ideea tot­odată primii oboli la „Fondul pentru înfiinţa­rea unei şcoale române de fete în Cluj", fond stătător azi din peste 5000 fl., cam şi îna­inte cu câţiva ani la întemeierea dorită a fon­dului pentru înfiinţarea unui gimnasiu român tn părţile Chiorului sau ale Sălagiului. Ce se ţine de activitatea­’mi literară, afarâ de participarea mea preponderentă la lucrările mai sus memorate ale societăţii teo­logilor dela S. Barbara, am pornit In Iuliu 1865 foaia săptămânală bisericească, literară şi scolistică , Sionul Românesc, continu­ându-­l la 1866 şi apoi în 1871, pe care V. Gr. Pop, în „Conspecte asupră literaturii române şi a scriitorilor ei“, Bucureşti 1­872, partea II, pag. 185, îl numeşte „cel mai serios ziar bi­sericesc între toate cele apărute până acum atât dincolo, cât şi dincoace de Carpaţi*. Tot în Viena editai la 1866 o cărticică de rugăciuni: „Călăuzul ostaşului creştin*, care în Cluj şi respective în Gherla: Apologie, disensiuni filologice şi istorice maghiare pri­vitoare la Români“, cartea I, 1879; Renaşte­rea limbii române în vorbire şi scriere“ fasci­colul I. 1879, fase. II. 1881. De present îmi ordinez materialul adunat şi notiţele despre istoria literaturii şi limbii române, după cari notiţe mărturiseşte şi d. profesor din Deva Ioan Lazariciu, a-’şi fi compus mare parte „Elementele de istoria literaturii române*, Sibiiu 1884. Afară de acestea publicai diverse trac­tate ştienţifice şi literare prin foile noastre periodice. Aşa: „Dialectul macedo-român paralel cu cel daco-român“ („Transilvania* 1874.) „Despre însemnătatea literaturii ro­mâne tradiţionale* („Transilvania* 1875, nu­­merii 3- 5.) „Romanul in poesia sa poporală“ — studiu asupra întregei noastre literaturi po­porane din punct de vedere etic, isto­­rico-mitologic, și limbistic. („Transilvania“ 1875—6.) „Psaltirea calvino-română versificată* (Transilvania, 1875, anii 12—14). „Să se duplice, ori ba, unele consonante în limba română*? („Familia“ 1878.) „Analogia în limbă* (Telegraf român 1878.) „Oare din Francesa să împrumutăm“ ? (Familia 1881.) „Limba literară și limba poporală" (Fa­milia 1882.) „Abecedarul român din secolul XXII. (Amicul familiei 1883.) „A dácziai román nyelv régisége“ (Er­délyi Muzeum 1876 arii 2—5). „A maczedoniai román nyelvjárás* (Érd. M. 1875.) „A roméni mű meseköltészet kezdetei. (Acta Univ. Seient. R. Claud. 1878—9) şi al­tele. Cluj, 1885. Grigoriu Silaşi. Sibiiu, 25 Ianuarie n. Scrisorile lui Bânffy. Ministrul­­president Bânffy e un om, care pentru aceea nu respecteazâ legea, pentru­ că nu o cunoaşte­ Căci dacă ar fi cunoscut dînsul I­v-ul 327 din codul penal, sigur că nu se fo­losea în plină şedinţă parlamentară de scri­sorile, cari, cum singur a recunoscut-o, »nu pe cale cinstită« au ajuns în posesiunea sa. Deși baronul Bánffy a declarat în dietă, că nu a voit se va teme pe nime­ni nu a voit să strice nimănui cu citarea unor pa­­sage din scrisorile „ce l i­ se trimit«, totuși faptul acesta, condamnat de toate fracțiunile oposiționale din dietă, nu va rămâne fără urmări. Atât deputatul Bl a s k o v i c h, care a scris epistola cu pricina, cât și deputatul Molnár János, căruia a fost ea adresată, vor face arătare criminală în contra ministrului­­president Bânffy și vor cere condamnarea lui pentru violarea secretului epistolar, pe basa­j­ului 327 din codul penal. S’a pornit apoi şi pe cale socială un curent puternic în contra dlui Bánffy, pentru­ că tradarea unui secret cuprins în scrisoare, se împotriveşte regulelor celor mai elementare de cavalerism şi­­ onestitate. în casina naţională un­gurească se discută mereu acest cas de mojicie, şi vederile magnaţilor nu sunt pe partea baronului Bánffy. Vom ajunge poate să vedem în fruntea guvernului un ministru­­president, care e şters dintre membrii ca­­sinei magnaţilor. Căci la noi şi asta e cu putinţă! Alkotmány se încearcă să prorocească chiar și o crisă ministerială din această nouă bravură a baronului Bânffy, care poate că s’ar și arăta pe prisonul »liberalismului«, dacă nu ar fi — *cuota«. Câtă vreme inse »cuota« nu e regulată, Bânffy poate să păcătuească în contra tuturor paragrafilor din codul penal, căci — nu se va duce­ în chestia naţională. Primim ştirea, că dl Dr. P o p o v i­c i, unul din fruntaşii ro­mâni din Bucovina, s’a decis a întreprinde o lungă caletorie de studiu prin Austria şi Germania, cu scopul de a pune în curent pe toate cercurile politice cu chestiunea naţională, îndeosebi cu soartea Românilor din Austro-Ungaria. D-sa va sta timp îndelungat în Viena, Praga, Gratz, Triest, Lemberg, München, Dresda, Lipsea, Stuttgart, Hamburg, Berlin, Darmstadt şi Köln, şi va căuta să obţie au- Nr. 9 clienţă la MM. II. împăraţii F r a n c i s c Iosif, la regele Wilhelm al Saxoniei, la domnii Bismarck şi Hohenlohe. Ii dorim reîntoarcere sănătoasă din însem­nata călătorie şi bun succes bravului na­ţionalist . Misiunea contelui Goluchovski. Sosit din călătoria de la Berlin şi Drezda, con­tele Goluchovski a fost primit în audienţă privată din partea Monarchului, căruia­­i-a făcut o amănunţită dare de seamă despre re­­sultatul călătoriei. Ştirile, că ministrul de ex­terne a fost la Drezda numai din indemn propriu şi din curioasie faţă de regele Al­bert din Saxonia nu sunt exacte, pentru­ că contele Goluchowski şi aci a avut misiune politică de mare însemnătate. Cum se știe, regele Albert e comandantul suprem al ar­matei germane de sud şi din punct de ve­dere strategic trebuia se cunoască și dînsul planurile statelor aliate. Contele Golu­chovski a avut dar’ misiunea de a ’i­ le co­munica. Conferările din Berlin nu s’au în­­vertit numai în giurul situaţiunei şi a che­stiunii orientale, ci s’au făcut şi unele mo­dificări esenţiale în contractul de alianţă, legat la anul 1879 între Germania şi Austro- Ungaria, dându-se alianţei şi datorinţelor isvorite din ea, — o textuare mai pre­cisă, care se nu aibă necesitate de expli­­caţiuni. Va se zică, nu sărbările »Vulturului negru« au chemat pe contele Goluchovski la Berlin! Metropolitul Antim. Din Bucu­reşti ne vine ştirea, că patriarchatul din Con­­stantinopol a trimis o notă ministrului cul­telor din Turcia, anunţând că nu poate re­cunoaşte nici valabilitatea alegerei unui Me­tropolit român al Macedoniei în persoana episcopului Antim, nici înfiinţarea unei me­tropoli sau episcopii române. în ce priveşte pe episcopul Antim, patriarchatul a hotărît să-­l trimită, ca pe­deapsă, la o mănăstire din Asia­ mică cu rangul de archiereu. Ministrul cultelor din Turda a aprobat hotărîrea Patriarchului. Iată succestul dlui D. A. S t u r d z a, care poate striga acum de nou: »Trăească M. Sa Sultanul!«

Next