Tribuna, august 1897 (Anul 14, nr. 170-192)

1897-08-05 / nr. 173

Anul XIV Sibiiu, Marţi 5/17 August 1897 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 1/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/l an 3 fl. 50 cr., 1/l an 7 fl., 1 an 14 fl. 1Pentru România şi străinătate: 1/l an 10 franci, V, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 173 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Mr. 14. Se prenumeră și la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază1 Numeri singuratici î­n cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acțiuni. ——mimmammmmmmmmmmmmmammmm--------­ Mâna neagră. (1) Sub flamura roşie a anarchis­­mului earăşi jubilează fanaticii propa­gandei faptice. După o lungă amorţeală, întreruptă de un atentat nesucces contra regelui Italiei,­­ anarchiştii au de nou zile de generală bucurie. Omorul prim­­ministrului spaniol Canovas del Castillo,­­i-a reînviat. „Cu un tiran mai puţin* — e stri­gătul spasmodic al adoratorilor „mânei negre*, şi cumplită spaimă stîrneşte stri­gătul pretutindeni în Europa. Sângele bătrânului bărbat de stat al Spaniei vieaţă a dat anarchiştilor, şi teroare răspândeşte în şirurile celor contrari anarchismului. Amorţită odată, teribila fantomă a propa­gandei faptice pentru anarchism, îngro­zeşte de nou spiritele. Ziarele, din Spania ca şi din alte ţeri, au revenit cu insistenţa inherentă asupra primejdiilor mari şi iminente, tema apărării celei mai intra­­sigente contra cumplitului flagel social. Se propun, şi în parte reîncep a se pune în practică, cele mai necruţătoare măsuri de apărare faţă de năvala anarchistă. Franţa ia severe disposiţii contra refu­giaţilor anarchişti, Spania plănueşte pri­goană generală contra erostraticului element. Chiar judecat în cea mai desăvîr­­şită obiectivitate, anarchismul e o boală socială a secolului, şi constitue o pri­mejdie nespus de gravă pentru omenime. Simburele destrucţiunii totale, asta e ca­racteristica anarchismului; oameni anor­mali, inclinaţi spre mania uciderii, ii sunt apostolii. Mai anii trecuţi, când cu atâta neînchipuită furie s’a dat în vileag noua doctrină a veacului — doctrină în sine o exagerare in­­sană a socialismului — ţerile mai bân­tuite de grozavul flagel, în prima linie Francia, — s’au grăbit a lua radicale măsuri, codificate până şi în legile ţerii, contra primejdiei enorme ce ameninţă cu desăvîrşită pustiire tot ce milenii de muncă uriaşă au creat. In asemenea condiţii presentat, ne pare prea firesc, dacă toţi sincerii iubi­tori ai progresului, toţi devotaţii ostaşi ai umanitarismului, trebue să fie şi sînt con­stituiţi zid de apărare şi vrăjmaşi decla­raţi şi absoluţi ai anarchismului. Aceasta fără nici o deosebire de neam, confesiune şi idei. Singură Ungaria — ţeara atât de liberală în presentare, pe cât de reacţio­nară de fapt — face excepţie şi în acest punct de general interes şi mare al în­­tregei omeniri. Pe când în Italia se reîncepe, ear’ în Spania se încunună diabolica propa­gandă faptică, — în Ungaria anarchişti aşa zişi „ideali* sânt achitaţi, dacă aduşi sânt înaintea tribunalului pentru propa­garea ideilor insane ale totalei destrucţii, ear’ cel achitat, şeful anarchist Dr. Eugen Smitt ţine sub ochii şi cu voia autorită­ţilor prelegeri sistematice despre noua şi cea mai „ideală” doctrină a viitorului. Mai mult! După toate semnele e prea probabil, că în curând un legal club anarchist, cu statute şi regulament recunoscute de mi­nistru, va opera în dragă voe de-a lungul şi de-a latul ţerii, sămânţa nimicirei a tot ce există semănând între cetăţeni. Şi aceasta, după­ ce socialismul cu­prinde, asemenea cu voea şi din vina stăpânirei, tot mai larg teren în ţeară. In aceeaşi vreme şi paralel cu li­bera desfăşurare a acestor sinistre ele­mente doctrinare hotărît contrare ori­cărui sistem de stat, un tablou de cea mai amară ironie ne stă înainte. Naţionalismul, doctrina cea mai firească şi cea mai întemeiată a omenirii, e — cu supremă forţă — împedecată în desvoltarea sa. Şi o comite aceasta în­săşi puterea statului, care în absoluta sa majoritate o formează aderenţii necondi­ţionaţi şi naturali ai naţionalismului, po­poarele nemaghiare ale ţerii.I­­sbind făţiş şi aprig legile ţerii, sancţionate de primul cetăţean al patriei, de însuşi Monarchul, vremelnicii miniştri ungureşti îndrăsnesc a lansa cele mai vol­nice şi mai barbare ordinaţiuni contra naţionalităţilor, denegându-le ori­ce or­­ganisare după naţionalitate, cu un cu­vânt existenţa, vieaţa naţională. Astfel sub egida constituţionalis­mului, popoarele nemaghiare ale ţerii sunt scoase din cadrul legilor. Şi totuşi nici un cetăţean nemaghiar nu recurge la mijlocul extrem şi singur posibil în stări total abnorme în vieaţa popoarelor, la dreptul de legitimă apă­rare prin forţă, atunci când apărare legală e cu desăvîrşire eschisă prin însuşi statul. Nici un cetăţean nemaghiar nu procede aşa cum însăşi istoria admite a se procede în asemenea caşuri. Nici un cetăţean nemaghiar nu se declară aderent al apărării faptice. Dacă oameni anormali şi decăzuţi, vrăjm­aşi juraţi ai progresului omenesc, hiene setoase de sânge, agită şi luptă cu ori­ce mijloace, cât de extreme, pentru doctri­­narismele lor şi contra unor tirani fictivi, cum nu se vor lupta energic şi loial pentru drepturile lor mari şi sfinte şi contra tira­nilor reali devotaţii cetăţeni ai patriei, peste care numai ei sânt legiuiţii stăpâni ? A VllI-a Conferenţă Interparlamentară. — Raport special al „Tribunei*. — II. Bruxelles, 10 August 1897. Chestiunea arbitrajului. Dupâ­ ce representanţii diferitelor ţări au răspuns discursului de bunăvenire al pre­şedintelui, representantul Angliei, d. Stanhope a propus conferenţei o moţiune, în sensul că­reia membrii grupurilor parlamentare englez şi belgian îşi iau angajamentul de a inter­veni pe lângă guvernele lor respective în scop de a se ajunge la încheerea unui tratat de arbitragiu permanent între Anglia şi Bel­gia, luându-se ca punct de plecare ultimul incident ivit între aceste două ţări cu ocazia expulsării socialistului englez Ban-Tillet de pe teritorul Belgiei. Pentru cetitorii neiniţiaţi asupra acestui incident trebue să spun, că Ben-Tillet e un socialist englez, care a trecut pe solul Bel­giei şi a încercat se organiseze lucrătorii din portul Anvers într’un sindicat asemănător ace­­lor­ ce există de multă vreme în porturile en­gleze. Pentru acest fapt guvernul belgian ’l-a expulsat. Guvernul englez, care își protejează su­pușii pretutindenea, a cerut socoteală guver­nului belgian. Acesta a propus un arbitragiu pentru a judeca incidentul, care guvernul en­glez a admis propunerea. Cazul în sine e fără importanţă; el însă devine important, când se ţine socoteală de împrejurarea, că două guverne recurg la arbi­tragiu pentru a viola un incident dintre ele. Şi tocmai de acest incident zice representan­tul Angliei, că trebue să se servească cele două grupuri parlamentare, englez și belgian, pentru a ajunge la încheerea unui tratat de arbitregiu permanent între guvernele celor două state. Propunerea, în urma unor desbateri con­tradictorii, la care au luat parte d-nii: Des­­camps (Belgia), de Saisy (Franţa) Brocqueville (Belgia), Grenier (Anglia) şi Fred. Passy (Franţa), a fost admisă în unanimitate, mi­nus unul. Conferenţă a votat apoi o moţiune ge­nerală, presentată de d. Descamps şi amen­dată de d. Lorand (Belgia), în sensul căreia toate grupurile parlamentare sunt invitate să pue în joc toată influenţa lor, fiecare pe lângă Camerele şi guvernele respective, spre a se ajunge la violarea tuturor incidentelor, ce pot să survie între diferitele state, pe cala arbitragiului, în care scop, zice moţiunea, con­­ferenţa preconisează ideea înfiinţării unei­­ curţi permanente de arbitragiu pentru con­flictele internaţionale. Şedinţa a doua. E chestiunea de a se da o mai mare întindere principiului stabilit în şedinţa pre­cedentă. Se cunosc peripeţiile incidentului dintre Anglia şi Statele-Unite. Anglia voia să se amestece într-o afacere a Venezuelei, despre care acest din urmă stat susţinea că e de or­din intern. Venezuela, ameninţată de Anglia, cere sprijinul Statelor-Unite. Statele-Unite îi acordă acest sprijin şi preşedintele acestei mari confederaţiuni pronunţă un mesagiu ame­ninţător la adresa Angliei, mesagiu care a fost un moment considerat ca o adevărată­ de­­claraţie de răsboiu. D. Mac­­Kinley, preşedin­tele Statelor­ Unite, a dat astfel încă odată aplicabilitate vestitei teorii a lui Monroe, după care „America e a Americanilor*, și Europenii n’au nici un drept de amestec, și nici o politică de extensiune sau de cucerire din partea lor nu poate fi considerată de­cât ca o provocare de resboiu. Tratatul anglo american. D. Grenier (Anglia) desvoltă această chestiune, în ultima ei rasă. „Regretând profund că Senatul State- For­ Unite a refuzat să ratifieze tratatul de ar­bitragiu anglo-american, — zice moţiunea dlui Grenier, — conferenţă e cu toate aceste fericită de progresul, ce ’l-a realizat princi­piul abitragiului şi de aceea, că resoluţiuni votate de parlamentul Marei­ Britanii, de con­gresul american, de camera deputaţilor Fran­ciei şi de consiliul naţional elveţian în favoa­rea tratatelor de arbitragiu In timpul celui din urmă an, s’au adaugat pe lângă aceea a Parlamentului Austriei, Belgiei, Danemarcei, Norvegiei şi Suediei. „Conferenţă mai exprimă ferma credinţă, că parlamentele şi guvernele europene vor continua a se sili să încheie tratate de arbi­­bitragiu între ele şi cu Statele Americei, des­chizând cât mai curând negocieri cu guvernele acestor ţâri. „Conferenţă ia de asemenea act cu sa­tisfacţie, că se prepară un alt tratat de ar­bitragiu din iniţiativa preşedintelui Mac­Kinley şi are deplină încredere, că acest tratat va fi ratifiat în viitoarea sesiune a congresului. „Conferenţă presentă sincerele sale mul­ţumiri guvernelor englez şi american pentru impulsiunea ce au dat causei arbitragiului şi păcii prin marele proect ce au elaborat în vederea de a regula diferendele fără violenţă şi curgere de sânge. „Conferenţă se bucură de faptul că oa­meni politici responsabili din două din cele mai mari state ale lumei au admis, prin tratatele ce au proectat, posibilitatea arbitragiului şi constituirea unui tribunal de pace. „Preşedintele conferenţei e invitat a co­munica resoluţiunile precedente dlui preşe­dinte M­c­Kinley, preşedintelui senatului Sta­telor­ Unite ale Americei, lordului Salisbury şi primilor miniştri ai celorlalte guverne“. Discuţia asupra propunerii grupului englez, D. Fred­ Passy (Franţa) constată că ca­mera deputaţilor din Franţa a manifestat în mai multe ccasiuni dispoziţii favorabile pen­tru încheierea unui tratat de arbitragiu cu statele Americei. D. de Saisy (Franţa) zice că formula dlui Crem­er cuprinde formula cea mai intan­gibilă şi mai practică a tribunalelor de pace. D. Barrows (Statele-Unite) aderează la moţiunea Cremer şi declară că o va presentă d-sa însuşi preşedintelui Statelor-Unite. Propunerea grupului englez, pusă la vot e primită cu unanimitate. Neutralitatea. Grupul german depune propunerea ur­mătoare : „Din moment ce se vor ivi contestaţiuni între două sau mai multe ţeri, biuroul inter­parlamentar din Berna, după­ ce va fi luat lă­muririle necesare de la membrii biuroului apar­ţinând ţerilor interesate în aceste diferende şi de la grupurile lor parlamentare, va fixa cât se va puta mai repede punctul de fapt al dificultăţii şi va căuta prin toate mijloacele posibile şi mai cu seamă pe calea presei ca informaţiunile sale se primească cea mai în­tinsă publicitate posibilă. „Conferenţă invită în acelaş timp gru­purile parlamentare ca din moment ce con­testaţiuni se vor ivi, se procure imediat biu­roului interparlamentar lămuririle de lipsă şi se aducă informaţiunile ce vor fi stabilit, la cu­noştinţa autorităţilor şi publicului ţerilor lor*. Discuţia propunerii grupului german. D. Stanhope (Anglia) explică pro­punerea. D. Max Hirsch (Germania), autorul propunerei, zice că ea va avu ca efect, ca din moment ce un conflict se va ivi, opinia pu­blică să fie luminată asupra adevăratei stări a lucrurilor şi să nu fie dusă în rătăcire prin exagerări, prin falsificări şi prin sentimentul urâcios al şovinismului nesocotit şi intolerant. Cu o uşoară amendare, propunerea e admisă ca mare majoritate. Se votează apoi o propunere a dlor Beernaert, Descamps şi Lorand, care invită pe deputaţii participanţi la conferenţă se se­­ziseze ori­ce ocazie când e vorba de încheierea unor tratate de arbitragiu speciale, să le ge­­neralizeze, cerând guvernelor respective în­cheierea de tratate de arbitragiu per­manente. Această din urmă propunere, pusă în discuţie în şedinţa precedentă, dar­ nevotată, a făcut obiectul unor scurte desbateri în această a doua şedinţă şi a fost adoptată cu unanimitate. Situaţia neutrilor. D. Bayer (Danemarca) depune propu­nerea următoare: „Când două sau mai multe state sânt de acord întru a adopta un cas de resboiu un regim de neutralitate, acest acord va fi noti­ficat tuturor celorlalte state cu care zisele state sânt in relaţiuni diplomatice. „Statele, ce se găsesc sub regimul neu­tralităţii, vor provoca atunci constituirea unei curţi arbitrale“. Discuţia propunerii grupului danez. D. Rahusen (Olanda) crede că nu e de ajuns pentru un stat de a se declara neutru; se uită a se spune dacă celelalte puteri vor respecta această neutralitate. D. Descamps (Belgia) aminteşte, că con­­ferenţa de la Berna a admis principiul, după care din moment ce o ţeară declară că ad­mite neutralitatea, această declaraţiune trebue să fie de ajuns pentru­ ca neutralitatea să fie respectată de puteri. Acest principiu a fost admis pentru basinul Congului. D. Lafontaine (Belgia.) Dacă toate mi­cile ţeri ale Europei se declară neutre, acea­sta însemnează că toate aceste ţeri nu voesc să mai revie la răsboiu. E o declaraţie ca­pitală. Dacă Negri din Congo au beneficiat deja de acest regim, care-­i preservă contra răsboiului, nu trebue să fie nici un obstacol pentru­ ca acelaş lucru să se întâmple şi faţă cu naţiunile civilisate.­­ Lafontaine ade­rează la propos­ţ­unea lui B­oer, dar’ ar dori să o amendeze în sensul, că neutralitatea va puta fi declarată de o singură ţeară în timp de pace ca şi în timp de resboiu. D. P. Grădişteanu (România) zice că întru cât priveşte pe România ea e totdeuna gata a se declara şi totdeauna mulţumită a fi declarată ţeară neutrală, dar’ unde sânt garanţiile care să consfinţească o asemenea hotărire? întreabă vicepreşedintele senatului român. Rusia constitue un pericol perma­nent pentru noi. Neutralitatea ce am dori-o noi, n’ar fi respectată de marea putere dela Nord. Avem o convingătoare dovadă într’un trecut recent. La 1877 România ar fi voit să rămâe neutră. Rusia însă a trecut peste frontieră cu trupele sale şi noi ne-am văzut siliţi, la început fără voea noastră, să luăm parte la resboiul ruso-turc. Cine ne-ar puta garanta şi astăzi neutralitatea, pe care noi o dorim, să nu fie numai platonică şi lipsită de ori­ce sancţiune. Dl Polszmandy (Ungaria) încurcă câteva vorbe, cântând să stabilească, că România n’a fost şi nici n’a dorit să fie neutrală în 1877, cuvinte, la care domnul Grădişteanu n’a crezut demn să replice. Altă propunere. Dl Houzeau de Lehaye (Belgia) zice, că membrii biuroului au căzut de acord asupra propunerii următoare, în ce priveşte chestia neutralităţii: „Când unul sau mai multe state decid adoptarea unui regim de neutralitate, decla­­raţiunea lor va fi semnalată celorlalte state. „Dacă acestea recunosc, că declaraţiu­­nea e conformă dreptului ginţilor, vor răs­punde prin angajamentul de a respecta neu­tralitatea ce le e notificată şi naţiunile care vor fi adoptat regimul neutralităţii vor trebui se provoace o înţelegere în vederea consti­tuirii unei cărţi arbitrale*. Această propunere a fost respinsă cu o mică majoritate. Continuarea discuţiei. Dl Golfs (Belgia) apără ceealaltă pro­punere. Onoarea militară, aşa cum se înţe­lege astăzi, se deosebeşte de onoarea civilă. Cel care triumfă prin forţă brutală învinge în cas de resboiu, ceea­ ce nu se întâmplă în vieaţa civilă. Respectul teritoriilor neutre ar trebui se fie absolut, adecă că beligeranţii n’ar trebui să poată trece peste frontierele acelor teritorii, decât constituindu-se prisonieri şi de­panând armele. Ar trebui ca chestiunea acea­sta să fie odată hotărîtă de conferenţă inter­parlamentară. Dl Lafontaine (Belgia) crede, că propu­nerea e inutilă. Chestiunea e deja vidată. Neutralitatea Belgiei şi a Elveţiei e pe deplin garantată. Dl Golfs stărneşte. Dacă neutralitatea Belgiei şi Elveţiei e într’adevăr garantată, atunci la ce se mai întreţin, în amândouă ţe­rile şi cu atâtea cheltueli, armate? Dl Lafontaine şi dl Lorand (Belgia) zic, că chestiunea e vidată. Respectarea neutra­lităţii e un punct câştigat. Conferenţa nu poate cere existenţa a ceea­ ce există. Toate trata­tele de dreptul ginţilor consacră principiile ce dl Colfs ar dori să le vadă consacrate, ceva cam tardiv, de conferenţă. Dl de Saisy (Francia) zice, că nimenea nu se gândeşte să atace neutralitatea Belgiei. Dl Goblet d'Alviella (Belgia) crede, că este a Intra intr’o cale rea predispunând sta­tele a se declara neutre. Statele neutre sânt acele, care nu voesc răsboiul, dar’ ele ar ră­­mâne desarmate faţă de acei cari ar împinge popoarele la răsboiu. Nu trebue deci ca ace­ste state să se mulţumească cu declararea ne­utralităţii ca o garanţie a păcii. In urma acestei discuţii se propune o moţiune în sensul, ca chestiunea neutralităţii să fie trimisă biuroului interparlamentar din Berna, pentru a fi din nou studiată, o mo­ţiune admisă cu mare majoritate. Protestul Românilor contra Opresiunei maghiare. Sibiiu, 16 Aug. Protestul din Bruxella a venit ca o surprindere neaşteptată, pe cât de neplă­cută pentru Maghiari, pe atât de plăcută pentru Români. Nici că se putea utilisa acel protest într’un moment mai po­trivit ca acum la congresul din Bru­xella. Intre apostolii păcii, cari ţin la principiul: dreptul să premeargă forţei, se află în­totdeauna suflete generoase, cari ascultă cuvântul de protest al unui po­por oprimat, căruia sub regimul brutali­tăţii deocamdată nu­­i-a rămas decât acea­sta armă platonică. In privinţa aceasta, cum sântem in­formaţi, la conferenţă din Bruxella causa noastră a avut un succes mulţumitor, de care vom avu prilej a da seamă în pro­ximii numeri. Ungurii fireşte sânt furioşi de acest nou atentat. Ei neagă toate acusele din protest şi zic că opresiune există numai „în închipuirea creerilor înferbântaţi ai agi­tatorilor*. Dar’ faptele totdeauna vor­besc mai elocvent şi mai zdrobitor decât ori­ce om, fie acela chiar agent al guver­nului unguresc, fie chiar Pázmándy. Ori­când ar fi apărut acest protest am fi putut ilustra cu fapte de zi, proas­pete şi netăgăduite, acasele ce le facem

Next