Tribuna, noiembrie 1897 (Anul 14, nr. 243-266)

1897-11-25 / nr. 261

Anul XIV Sibiu, Marţi 25 Noemvrie (7 Decemvrie) 1897 Nr. 261 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/l an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/l an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: */4 an 10 franci, x/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. * JT * Apare în fiecare zi de lucru uw iNSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră și la poște și la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se inapoiază Numeri singuratici ă 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acțiuni Adunări de protestare in contra raaghiarisârei! în fata noului atentat. Se întreabă azi tot Românul — o vedem din scrisorile ce ne sosesc — că ce e de făcut în actuala situaţie, când guvernul maghiar pregăteşte un nou atentat asupra comorii noastre naţionale, prin maghiarizarea tuturor numelor de oraşe şi sate, văi şi dealuri, munţi şi câmpii?... Interesul acesta viu îl considerăm ca un semn bun pentru poporul nostru, pentru că dovedeşte trezvia şi vigilanţa, cu care urmăreşte el totul ce se pregăteşte, totul ce se întâmplă în jur şi din aceasta luăm noi nutrement nădejdii, că la timpul dat, când va trebui să sărim cu toţii întru apărarea drepturilor noastre fireşti, nu în pustiu va răsuna glasul chemător al naţiunei mame ! Dar’ timpul a sosit, e aci! Proiectul cel nou „despre numele comunelor“ este un atac din cele mai cutezătoare, este un atentat din cee provocătoare, din câte au sevîrşit guvernele maghiare şoviniste asupra naţionalităţilor. S’au făcut legi întru maghiarizarea jutiţiei, a administraţiei şi a tuturor instituţiunilor de stat; toate acestea sub pretext de a validita limba oficioasă maghiară. Nu mai sântem ascultaţi în limba noastră la judecătorii; ni se enunţă sentenţe asupra avutului şi onorului nostru, asupra libertăţei şi vieţei noastre, întro limbă ce nu o pricepem. Poporul nostru e torturat formal de nişte funcţionari, pe care el îi susţine, şi cari nu-i pricep limba. S’a creat o situaţie cu totului perversă, de pare că poporul e pentru funcţionarii, ce-i susţine, dar’ nu funcţionarii, susţinuţi de el, pentru popor. Şi toate acestea nu li-au fost destul. Ne-au maghiarisat şcoalele, impunând limba maghiară pretutindenea, şi aproape ne-au maghiarisat şi legea. Gimnasiul românesc din Beiuş, înfiinţat de un episcop român şi susţinut din fondurile bisericei româneşti, este jumătate maghiarisat. Cel din Năsăud, susţinut din fonduri răscumpărate cu sângele bravilor graniţeri, carişi-au jertfit vieaţa pentru tron şi patrie, asemenea este infidat de baccilul maghiarisă rei, cară celelalte gimnasii ale noastre toate sunt ameninţate de aceeaşi soarte fatală, dacă nu ne vom reculege la timp, ca să punem un zăgaz torentului nebun, ce duce ţeara spre ruină. Ni-au maghiarisat chiar şi tainele legei noastre sfinte şi suntem ameninţaţi, ca limba maghiară se pătrundă până acolo, unde şi în cele mai barbare timpuri scut şi adăpost am găsit şi unde limba noastră maternă în veci a răsunat cu glas de rugăciune — adecă până la altarul închinat Dumnezeului părinţilor noştri. E pornit deja şi acest nesocotit povoiul în furia cel-a cuprins, guvernul îngâmfat şi arogant, a mers însă acum până la cutezanţa, ca să ne fee numele românesc ale comunelor, unde ne-am născut, al munţilor şi văilor, cari ne-au adăpostit neamul în decurs de veacuri, încă de pe timpul, când urmă de fiiu de al lui Árpád nu a călcat pe acest străbun pământ. Vor să ne şteargă toate urmele istorice, ce au imprimat părinţii şi străbunii noştri plaiurilor ce au străbătut, ogoarelor ce au arat şi văilor ce au umplut de doinele lor jalnice. Vor să extirpeze, cu un vandalism modern, toate numele de cari să leagă atâtea fapte de glorie ori de jale, de lupte ori de suferinţe oţăjitoare ale neamului nostru. După ce ne-au luat întreg presentul, şi nu ne mai lasă nici un prospect pentru viitor, vor să ne şteargă şi trecutul întreg, ca doară-doară ne vom hotărî cumva, într’un moment de neagră desperare, a ne arunca în braţele molochului ideei de stat maghiar, care cu gura deschisă aşteaptă să ne înghită... Dar’ viu este Domnul! Şi vie este conştienţa naţională a poporului românesc ! Nu vom lăsa nimic din ce e al nostru, nimic nu vom da de bunăvoie, şi protest solemn vom ridica înaintea lumei contra atentatelor, ce se plănuesc asupra avutului nostru naţional. Şi dacă cu forţa ni se va lua, vom umplea lumea toată de glasul plângerilor noastre, ca toţi să audă şi să ştie, că suntem hotărîţi, pe vieaţă, pe moarte, a ne apăra caracterul nostru naţional, şi limba noastră dulce, pentru care de la strămoşii noştri am trezit drept moştenire de a lupta mai mult decât pentru vieaţă. Sus deci, Români din patru unghiuri ! La luptă demnă şi impunătoare! în fapte să se dovedească unitatea vederilor, de care e călăuzit poporul românesc. Să ne întrunim în toate centrele româneşti, să sbiciuim toate tendenţele de maghiarizare, cari provoacă vrajbă între popoarele ţărei şi o slăbesc prin lupte intestine, şi să ridicăm puternic cuvânt de protest în contra atentatelor nesocotite ale guvernului şovinist. Demn şi categoric, hotărît şi impunător să fie cuvântul nostru în faţa lumei, ca să se ştie că una sântem, una simţim şi una voim, când ni se atinge caracterul naţional, la care ţinem mai mult decât la vieaţă. Mai bine morţi, decât magiarisaţi, — asta să fie declaraţiunea noastră în faţa noului atentat! S’a hotărît! Frumoasa pornire, de care am relatat deja, ivită în sinul inteligenţei din Sibiiu în conţelegere cu fruntaşii poporului nostru, e pe cale de a lua forme reale. Súntem informaţi, că s’a hotărît convocarea unei adunări de protestare în contra noului atentat de maghiarisare! Adunarea se va ține la 14 Decemvrie aici în Sibiiu. Vor fi conchemați alegătorii români din toate cercurile electorale din acest comitat. S’au luat măsuri ca asemenea să se facă în toate părțile. întocmai ca la 1893 toate centrele românești vor avea se se pronunțe cu protest contra maghiarisărei şi în special contra noului atentat, pe cât de ridicol, pe atât de provocător. La lucru deci! Una să fim şi unisono se resune glasul de protest al poporului românesc în contra tendenţelor nefaste de a ne despoia de caracterul nostru naţional! Sibiiu, 6 Dec. n. Conferenţa deputaţilor saşi. Cetim în „Egyetértés", că Sâmbătă după ameazi s’a ţinut într’o oale a clubului liberal o conferenţă separată a deputaţilor saşi, la care au participat mai toţi. Obiectul conferenţei a fost proiectul de lege despre numele comunelor şi alte localităţi. După o lungă discuţie ,şi-au redus pretenţiunile la un neînsemnat minim, care negreşit că n’ara se mulţumească nicidecât pe alegători. Anume ei cer „ca se li se permită în scrisorile oficioase şi în cărţile didactice pe lângă numirea oficioasă maghiară în parantesă şi numirea germană(!!). Această dorinţă ’şi-au presentat-o ieri în conferenţa partidului liberal. Dar’ Sâmbătă seara au călătorit doi Saşi la Viena să informeze pe Bánffy şi să’l câştige pentru pretensiunile lor. De altfel Saşii au hotărît, că dacă eventual partidul liberal nu ar primi pretensiunea, vor presenta-o camerei, ca amendament. Dar, se zice că nu vor depăşi din partidul liberal şi dacă partidul nu ar primi amendamentul!!! E caracteristică de tot ţinuta deputaţilor saşi în faţa adunărilor de protestare şi a îndrumărilor primite de la alegători. Ba e şi sedemnă. Contra Ovreilor, cari au păşit aşa de obraznic în întrunirea lor de la „Dacia“, se porneşte acum o campanie din partea tinerimei universitare din Bucureşti. Pe ieri a fost conchemată o întrunire publică, prin următorul apel: Români ! Ovreii vor astăzi se devină stăpânii ţerei noastre. Nu le a fost de ajuns, că au sărăcit frumoasa Moldovă şişi-au întins ghiarele răpitoare şi în Muntenia; că au terfelit tot ce ne este nouă scump şi sfânt, răspunzând cu ingratitudine la legenda noastră ospitalitate; ei vor acum să întroneze domnia talmudului în Ţeara Românească. Şi pentru ajungerea criminalului lor scop, nu să sfiesc de a declara, că vor face apel la străinătate şi vor uşa de mijloace permise şi nepermise. Români! Planul ’şi’l-au pus deja îa executare. Nu mai departe decât Dumineca trecută au răspuns studenţilor universitari români, cari voiau a-şi spune liniştit şi psefaic cuvântul lor în această vitală chestiune, prin lovituri şi insulte. Noii Apărători ai patriotismului sacru lăsat de glorioşii noştri stramioli, suntem acum la postul nostru şi vă chemăm la luptă alături de noi, convocându-vă la o mare întrunire naţională, ce se va ţină Duminecă, 23 Noemvrie, la orele 2, în Bala Dacia. Români ! Veniţi cu mic cu mare la această întrunire, pentm ca atât cât mai este timp să avizăm la măsurile de luat contra celor ce în ţeara noastră, în capitala noastră, au curajul să ne insulte şi să ne lovească. Veniţi să jurăm cu toţii, că nu vom desarma decât atunci, când România va fi a Românilor. Studenţimea universitară română. Oricât da legitimă şi justificată găsim această campanie a tinerimei, nu ne putem ascunde temerea, ca nu cumva în preocupaţiune de ea, să se uite causa naţională.. Acţiunea independentă a guvernului ungar. „B. Hírlap“ anunţă că Banffy ar fi să presente în şedinţa de azi a dietei un proiect de lege, privitor la dispunerea independentă a Ungariei asupra afacerilor comerciale şi vamale, spre a susţină provisor statul quo pe 1 an de zile. Proiectul, dupăcara anunţă ziarele, are aprobarea prealabilă a Maiestăţei Sale. Luptele Românilor. Supplex libellus. V. (d). Dacă chestiunile religioase, şi mai ales unirea unei părţi a Românilor cu sfântul Scaun de la Roma, păreau de natură a divisa poporul român în două tabere deosebite, atâtea alte afinităţi, precum limba, datinele şi în mare parte suferinţele şi interesele lui comune, îl ţineau strîns unit laolaltă, în anul 1791, adecă la şepte ani după revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan şi la patruzeci-şi-şepte după căderea în disgraţie a marelui nostru episcop Inocenţie Clain, cei doi episcopi de atunci ai Românilor, — episcopul greco-catolic loan Bob şi episcopul greco-oriental Gherasim Adamovici, — au redactat, iscălit şi înaintat la Viena, în bună şi frăţească înţelegere, un memorand, cunoscut sub titlul de Supplex libellus Valachorum. Reamintim cetitorilor cuprinsul acestei suplice, după resumatul făcut de G. Bariţiu în a sa »Istorie a Transilvaniei« (vol. I., pag. 538), fiind un document foarte important în istoria desvoltărei noastre naţionale. Ea cuprindea cinci puncte, şi anume: 1. Nomenclaturile inspirătoare de ură şi batjocură cuprinse în legile acestei ţeri şi aplicate la naţiunea română, precum: »tolerată, nu admisă între staturile ţărei şi nu indigenă« şi alte expresiuni de acestea infame şi nedemne de o legislaţiune, să fie şterse şi cassate, car’ naţiunea română să fie rehabilitată în usul tuturor drepturilor civile şi politice ale acestei ţări. 2. Naţiunei române să l i se dee, între celelalte trei naţiuni politice, locul cuvenit ei. 3. Clerul naţiunei de religiune orientală, fără distincţiune dacă este sau nu este unit întru toate ale credinţei cu Roma, precum şi nobilimea şi plebea de la oraşe şi sate, toate aceste clase de locuitori se fie considerate şi tratate întocmai ca şi clerurile, nobilimea şi plebea celorlalte naţiuni şi să se bucure de aceleaşi drepturi. 4. Cu ocasiunea alegerilor şi numirilor de funcţionari în toate municipiile şi comunele să se aplice şi dintre Români indivizi calificaţi, în proporţiunea numărului locuitorilor de naţionalitate română. 5. Acele municipii (comitate, districte, scaune), în care Românii întrec cu numărul lor pe celelalte naţionalităţi, să-’şi fee nume românesc, car’ acele în care sânt alte naţionalităţi în majoritate să aibă nume dela acestea, sau amestecat ungarico-românesc, saxonico-românesc, sau, cassând orice nomenclatură după naţionalităţi, municipiilor să li se dee numiri dela rîuri ori dela cetăţi, apoi toţi locuitorii, fără nici o distincţiune de naţionalitate şi religiune să se bucure de aceleaşi drepturi, să-şi poarte cu toţii, în proporţiunea facultăţilor, aceleaşi sarcine. Am reprodus întreg cuprinsul acestei suplice pe deoparte pentru ca să se vadă cât de modeste și cât de legitime erau cererile Românilor, care pe de altă parte pentru că Supplex libellus Valachorum e, cum am zis un document de cea mai mare însemnătate în desvoltarea poporului român, ca unul ce marchează o epocă în care aspiraţiunile acestui popor încep a se concretiza şi a se cristaliza în resoluţiuni politice precise şi naţiunea română se afirmă într’o formă mai desăvîrşită, ca atare. Suplica celor doi episcopi români, făcută şi adresată în numele întregului popor românesc, a fost înaintată împăratului Leopold al II-lea, care acesta a recomandat-o dietei Transilvaniei spre cercetare. Şi s’a întâmplat apoi ceea ce se întâmplase şi în trecut cu toate suplicele de mai înainte ale episcopului Inocenţie Clain — adecă aceeaşi bunăvoinţă din partea Curţei imperiale şi aceeaşi împotrivire îndărătnică şi răutăcioasă din partea dietei Transilvaniei. în dietă, într’adevăr, s’au petrecut lucruri urîcioase. Episcopul loan Bob a fost ameninţat şi el în chipul cel mai brutal. Ear’ desbaterile asupra petiţiunei nici n’au fost trecute la protocolul şedinţei. Ori cum ar fi fost însă, ideile îşi făceau cursul lor, — şi în urma acestor lupte au resultat foloase însemnate pentru poporul român, zilele de robotă ale iobagilor s’au redus la două pe săptămână, după cum am arătat în urmă, car’ folosul cel mai mare a fost acela de a fi pus în chip lămurit şi politiceşte unele principii şi unele base, menite să pregătească în urmă spiritele pentru mişcările ulterioare, şi mai ales pentru imposanta manifestare a naţiunei române din 1848. Suplica episcopilor Bob şi Adamovici din 1791 ne evocă în minte, prin asociaţie de idei, Memorandul, presentat la o sută şi unu ani după aceea, în 1892, de cătră fruntaşii poporului nostru. Câtă asămănare în unele privinţe între aceste două suplice, între aceste două memorande, — şi câtă deosebire în alte privinţe. Amândouă petiţiunile formulează drepturile poporului român şi le reclamă; în amândouă împrejurările stăpânirea ungurească e ostilă oricărei desvoltâri mai mari a Românilor, oricărei creşteri a însemnătâţei lor instat. Dar’ memorandul episcopilor Bob şi Adamovici a fost primit de împăratul şi înaintat dietei spre resolvare, pe când memorandul din 1892 al fruntaşilor Români a fost respins. Episcopii Bob şi Adamovici au fost lăsaţi în libertate, pe când membrii comitetului naţional au fost osândiţi la pedepse grele de temniţă şi de amende, pentru că au îndrăznit să se adreseze cu petiţiunea unui întreg popor celui mai înalt factor constituţional din stat.... Cine ar fi putut crede că, cu 101 de ani în urmă, stăpânirea era mai conciliantă faţă de memorandişti! Oricum fie, vedem, din Supplex libellus Valachorum, cum şi din simpla înlănţuire a faptelor, cum conştienţa naţională a poporului nostru, la început vagă, nehotărîtă, fără contur, se clarifică din ce în ce mai mult şi cum acest popor să pregăteşte, pe încetul şi temeinic,pentru vieaţa politică şi naţională.