Tribuna, noiembrie 1897 (Anul 14, nr. 243-266)
1897-11-26 / nr. 262
Pag. 1046 Sibia, Mercuri, 26 Noemvrie (8 Decemvrie) 1897 Nr. 262 TRIBUNA dar cele dintâiu elemente de instrucţie tinerilor cari mai târziu aveau să aibă un atât de mare rol în mişcarea de regenerare naţională de peste munţi. Ioan Eliade Rădulescu a fost şi el printre elevii dascălului transilvănean. Ar fi exagerat să zicem, că George Lazar a pregătit revoluţia lui Tudor Vladimirescu, dar, ceea ce desigur se poate spune este că a înlesnit-o, aruncând schântei de lumină, şi prin urmare de vieaţă, asupra poporului ce lâncezia în întunerec şi piroteală. După acest întâiu dascăl românesc, de pe la începutul secolului nostru şi până pe la 1847 a urmat o adevărată emigraţiune de Români instruiţi din Transilvania şi Bănat cătră Muntenia şi Moldova. Aşa în Muntenia au trecut: Ioan Maiorescu, Gavril Munteanu, Beniamin Todoru, David Almaşianu, A. Adamescu, D. Pisone, Neagoe, G. Fontanini, Petru Suciu, Const. Roman, A. Tr. Laurian şi alţii, care în Moldova: Simion Romonţai, Vasile Pop, Damaschin Bojinca, Alex. Teodori, Ioan Costa, Eftimie Murgu, Fabian, Câmpeanu, Stoica şi alţii. Toţi aceşti bărbaţi au ocupat posturi în învăţământul public al principatelor, pe care, pe cele mai multe locuri, au trebuit să-l şi creeze, aducând astfel mari servicii redeşteptărei fraţilor noştri. Emigrarea s’a continuat şi după 1848, — şi se cuvine să facem aci o menţiune specială despre trecerea lui Simeon Bărnuţiu ca profesor la universitatea din Iaşi, atunci înfiinţată, unde nemuritorul nostru bărbat a înfiinţat o adevărată şcoală de proseliţi, cari îşi aduc şi astăzi aminte cu respect şi veneraţie de bunul, blândul, desinteresatul şi entusiastul lor profesor. Fireşte că toţi aceşti bărbaţi părăsiau patria, unde nu-’şi puteau valora cunoştinţele şi treceau munţii pentru a-’şi face o carieră; dar’ de sigur ei erau mînaţi într’acolo şi de o caldă iubire de neam; şi pe atunci mai mult în principate decât la noi era nevoe de o puternică sguduire din letargia în care vitrega domnie a Fanarioţilor afundase sentimentul naţional. Până întru atâta urmele acestei nefaste domnii remăseseră încă în vieaţa culturală a păturei superioare din Muntenia şi din Moldova, încât nici după trei decenii dela revoluţia lui Tudor Vladimirescu ele n’au putut fi cu desăvîrşire desrădăcinate; şi dacă limba română a înlocuit peste tot locul pe cea grecească, car’ Grecii rămaşi în ţeară s’au contopit în sînul naţiunei române, printr’un proces firesc şi nesilit de asimilare, mai rămăseseră cu toate aceste unele înclinări în spirite, care făceau pe cei mai mulţi să fie mai accesibili ideilor generoase cosmopolite, decât ideilor naţionale. Aşa se explică faptul, că la 1848 patrioţi luminaţi, dar’ crescuţi în mediul acela şi necunoscători îndeajuns ai stărilor de lucruri de la noi, ca Bălcescu, Cesar Boliac şi alţii, — revoluţionari şi ei, — sfătuiau pe conducătorii Românilor transilvăneni să sprijinească politica şi planurile lui Kossuth, care lor li se păreau inspirate de marile principii de libertate, egalitate şi frăţie, dar care în realitate erau inspirate numai de grandomanie şi şovinism, precum s’a dovedit în urmă şi precum conducătorii noştri bine au înţeles-o de pe atunci. Tot aşa să esplică faptul, că membrii comitetului naţiunei române din Sibiiu, siliţi să se refugieze în Muntenia, după ce Bem cuprinse oraşul, n’au fost trataţi acolo tocmai cu tandreţă, ci au fost chiar arestaţi. »Până la 1848, scrie Bariţiu, (Ist. Trans, v. II, p. 567). Românii din Muntenia se simţiau iritaţi asupra ardelenilor, sau cum le zic în Muntenia Ungureni, mai mult clienţi de ai Rusiei şi unii Români, cari puteau să fie prea buni patrioţi, dar’ în vitalitatea naţiunei române ca individualitate politică nu aveau credinţă nici cât un grăunte de muştar; de aceea ei se năcăjiau pe ungureni că ce tot mai cântă atâta despre naţie, naţiune, naţionalitate românească, pe când aceasta nu va fi niciodată în stare să stee nesprijinită de altcineva, pe picioarele sale«. Spiritul acela de încredere în puterile vii ale naţiunei, fără de care nimic mare nu se poate face, a plecat şi s’a răspândit în principate de aici, dela noi, prin acei emigraţi, lucru de care ne putem mândri şi bucura, cu toate că emigrarea în România ne-a răpit şi ne răpeşte şi astăzi număroase elemente culte, pentru a căror pregătire noi am făcut multe sacrificii şi care ne-ar fi de atâta folos în luptele grele ce suntem siliţi să ducem.... Dacă am fi cel puţin compensaţi în altă formă, prin alte avantajii morale pentru neam, de golurile pe care cei ce se expatriază şi se fac în cele mai multe caşuri cetăţeni ai regatului român, le lasă în rîndurile noastre! Volnicia dela Beiuş. — Oprirea adunarei „Astrei“. — — 3 Decemvrie b. Adunarea de constituire, convocată pe 2 Dec., a fost oprită de cătră harnicul protopretor Beliczay Sándor. Iată actul: Dl protopretor adecă, fără să excepţioneze momentan, n’a luat la cunoştinţă insinuarea făcută în persoană de cătră dl president ad hoc, ci în preziua adunărei trimite pe subpretorul Markovits la dl president, ca să-’i ceară un exemplar din convocare şi insinuare în scris. N’a cerut însă „statutele“, din cari să se convingă — vezi Doamne — despre veritabila aprobare ministerială, care o trăgea la îndoială din insinuarea dată şi in scris. Ca să arete şi mai teribil puterea ideei de stat, deşi în preziuă a zis imanuatorului Insinuăm, că toate sânt bine, numai cu un cias înainte de terminul adunărei a trimis oprirea şi totodată doi gendarmi au întimpinat pe adânc lovitul învăţător la şcoala gr.-or., al cărui fiiu-preot, chiar atunci îşi dete sufletul. Cu un cias mai târziu şi din casină era să ne împrăştie. Până noaptea au circulat gendarmii, nu cumva să ne întrunim undeva. Prin acest fapt colosal de patriotic cugetă faimosul Beliczay a se scoate din îngreţoşatele cercetări grele pornite în contra lui. Actul oprirei. Iată şi actul de oprire în traducere : Nr. 4483/1897. Ioan Butean, locuitor în Beiuş anunţă, că a convocat la o adunare în localităţile şcoalei gr.-cat. din Beiuş, pe ziua de 2 Decemvrie 1897, la 4 ore d. a., pe inteligenţa din Beiuş şi jur, pentru constituirea despărţământului Beiuş al „Asociaţiunei pentru literatura şi cultura poporului român“. Decis. Având în vedere, că statutele amintitei Asociaţiuni culturale nu au fost presentate, pentru scurţimea timpului nu s’a putut câştiga convingere, dacă statutele amintite sânt aprobate din partea ministrului de interne sau nu, pentru aceea ţinerea adunărei nu s’a putut concede. Despre ce anunţătorul Ioan Butean, locuitor în Beiuş prin presentul decis să încunoştiinţează, că anunţările de acest cuprins pe viitor din cas în cas să se facă cu 8 zile mai nainte de ţinerea adunărei. Beiuş, 2 Decemvrie 1897. Beliczay m. p., prim-pretor. Studenţii români in chestia evreiască. Bucureşti, 22 Nov. v. Un raport detailat ce v’am trimis în zilele trecute asupra lucrurilor Întâmplate Duminecă, 16 Noemvrie st. v., când cu scandalul provocat de Evreii români(?), cari voiau să ţină o întrunire de protestare contra proiectului de lega al dnui general Berendei — ministru de resboiu, — în sala Dacia — precum să vedem şi-a perdut urma, neapărând până azi în coloanele preţuitului d-voastre ziar. (Nu mi-a sosit. Va fi la Jeszenszky... Red.). Obraznici şi nerecunoscători din firea lor. — Evreii de aici, încurajaţi da evenimentele ce se desfăşură în Austria — dupăcum susţin mulţi — au crezut în înferbinţeala creerilor lor, că a sosit timpul se ese în ţeara noastră la iveală cu pretensiunile lor nedrepte şi agăţându-se de un pretext sau altul, se strige, şi se protesteze în faţa lumei culte, că Românii sânt mai barbari ca orişicare alt popor, căci voesc să le casseze până şi dreptul de a servi în armată, pentru, ■patria, la a cărei independenţă au conlucrat şi ei prin vărsarea sângelui lor pe pământul Bulgariei în lupta contra Turcilor şi la a cărei desvoltare şi înflorire zilnic jertfesc „cu drag“, dându-i şi obolul lor, unde, şi de câteori ţeara le cere. Afirmaţii pe cât de nejuste, pe atât de neiertate, dar’ demne de mincinoşii şi parşivii lor susţinători. Vecinic rătăcitor şi şarlatan în toată puterea cuvântului — Jidanul — totdeauna şi în toate timpurile a fost o cangrenă pe corpul popoarelor cu el conlocuitoare, o adevărată şi nesaturată lipitoare, devenită pro- verbială prin faptele sale, al cărui scop principal în vieaţă nu este altul, decât a suge şi a-şi acapara tot ce vede, tot ce-’i place şi-’i stă în cale, despoind cu o nebună lăcomie, prin „mijloace permise şi nepermisent pe deaproapele seu, şi pe toţi cu cari a avut ceva de a face. Duşmanii cei mai neîmpăcaţi ai creştinătate, „Ei, de câte ori numai ocasta li-a’a dat, în public ca şi în ascuns, au terfelit şi batjocorit în modul cel mai josnic şi mai condamnabil, tot ceea ce înaintea noastră — cam iardaţi sub învingătorul steag al crucei fiind, — mai scump şi mai sfânt ne este. Sânt multe şi de toţi bine cunoscute faptele Jidanilor, în genere, decât să mă mai opresc lacaşuri speciale. Experienţa zilnică şi tristă — probează, durere, până la evidenţa aserţiunile mele. O privire fugitivă, dar, clară, în trecutul popoarelor ne întăreşte mai mult în convingerea noastră. Chem istoria, ca să spună, şi celor necrezători să le mărturisească, dacă nu au fost jidanii totdeauna, cei ce au încurcat prin vicleniile şi intrigile lor, ieri ca şi azi, iţele bunelor înţelegeri dintre popoare, dacă decadenţa lor, nu li se atribue acestor nechemaţi şi urgisiţi, „potracări“, cari in loc să ajute clarificarea lucrurilor şi neînţelegerilor,ţi se pare că mai mult şi intenţionat le-a întunecat şi cufundat, aruncând simţurile discordiei şi a urei între conlocuitorii unei ţări după axioma: „inter duos litigantes tertius gaudet“. Dar’ să nu vorbesc numai în general, în întrunirea de la „Dacia“, str. Carol, presidentul ei, dl Westfried. Evreu şi „medic“ la spitalul „Caritas“ (!), a cutezat a susţină că Jidani în răsboiul din 1877/8 ’şi au vărsat sângele pentru apărarea şi independenţa României, „ţeara lor“ (noastră)?! Auzi afirmaţia!? Când după statistica de atunci, lămurit, cunoscut este tuturor, că un singur Jidan a căzut pe câmpul de luptă (poate de frnchi) şi că toţi cei ce mai rămase în armată, o parte o luase la talpă, la auzul gloanţelor şi a ghiulelelor nu aveau curagiul să stea în faţa adversarului fanatic, fapt ce a făcut pe oficerii români, cari au avut „fericirea de a se convinge“ de „puternicul sprijin“ ce-i capace, da ţârei „elementul jidovesc“, ca pe toţi jidanii în luptă aflători, se-ş i cheme pentru serviciu: „putzer* la oficeri şi la alte tururi de a 2-a şi a treia mână“. Astfelşi-au vărsat „ei curajoşii“ sângele pentru independenţa ţarei noastre. Spue lumea şi istoria, dacă nu susţin adevărul! Să continuăm, în obrăznicia lor Jidvnii orbiţi de promisiunea talmudului lor „că ei sânt meniţi a fi un popor mare şi aniversar, un popor de domni peste o imensă şi felurită massă de floţi „gojdi“, ei îşi permit totul, lucrând fiecare Jidan în felul cum el ştie pentru realizarea acestei promisiuni, după ei aproape“. Ei fac tot în contra şi spre detrimentul tuturor nejidanilor, acestea — în România ca şi în alte ţări cari au avut nefericirea de a- i adăposti la sînul lor — pentru ca mai târziu, dar’ ce zic, încă din primul moment ce ’şi-au pus piciorul acolo, să lucre cu primul gând la sărăcirea statului respectiv, la ruina lui, şi totuşi, horibile dictu au pretenţia chiar, că ei zilnic, de câte ori ţeara le cere, jertfesc cu drag pentru „desvoltarea, bunăstarea şi Înflorirea ei." Ce naivi ne cred — Jidanii! Se poate, că în dicţionarul limbei lor nu există deosebire între conceptul: ruină şi bunăstare. Altfel nu le-ar confunda cu atâta uşurătate şi nepricepere. Oho! „perciunaţilor*, a trecut vremea ca lumea să nu vă cunoască azi, şi să nu desmintă minciunile şi şarlatiniile voastre. Azi nime nu vă mai poate suferi pentru faptele voastre. „Numai robii voştri vă aduc laude, numai datornicii voştri supunere. Sânteţi puternici numai prin despotism al aurului, dar nime nu vă simpatisează“. Cum aţi despreţuit voi odinioară pe Christos, cum îl dispreţuiţi astăzi, aşa vă despreţueşte şi lumea. Ne-aţi sărăcit materialiceşte, mai voiţi să ne răpiţi şi drepturile politice ?... * în vederea acestor considerante, provocaţi la luptă prin înşişi Jidanii, cari aşa de infam au tractat cu studenţimea în Dumineca trecută la „Dacia“, unde sânge creştinesc au vărsat, studenţimea universitară română a primit mănuşa de „ei“ aruncată şi ca an entusiism adevărat patriotic, au întrat în lupta duşmanilor creştinătăţei. Art. 8 din constituţie zice: Numai împământenirea aseamănă pe străin cu Românul pentru exercitarea drepturilor politice. Şi observarea constituţiei trebue apărată. Iată pentru ce studenţimea română a început campania de luptă contra „lor“, prin întruniri mari în toată ţeara. Sebam. Un salut tinerimei din România. Cluj, 1 Dec. n. 1897. Iubiţi colegii Bravi vă ridicaţi, măreţe acţiuni porniţi, puternic şi cu bărbăţie răsună glasul vostru de protestare, în favorul celor asupriţi şi prigoniţi de veacuri, de soarte şi de duşmani, fraţi iubiţi, tineri bravi, colegi scumpi din România liberă... Vă privim cu admirare, gândul nostru de-apururea e la voi, inima noastră cu însufleţire bate, la ori-şi-ce mişcare, la ori-şi care pas hotărît al vostru. In favorul sfintei noastre cause şi cu iubire şi interes vă urmărim în acţiunile măreţe ce le-aţi început, strigându-vă din tot sufletul nostru: înainte, înainte pe drumul apucat, desfăşuraţi stindardul naţional, ca frumos şi larg se fâlfăe şi adunaţi în jurul lui mulţi, ba pe toţi Românii cu inimă şi da bine, căci sfântă este causa noastră şi e de o vitală importanţă nu numai pentru noi cei prigoniţi, ci pentru întreg neamul românesc. Ca vieaţa noastră, de existenţa noastră naţională e vorba, şi când cuţitul ni se pune la piept, datori sânteţi a sari în ajutorul şi mântuirea noastră. Voi aţi sărit, dragi tineri şi iubiţi colegi, cu inimă şi însufleţire. La glasul vostru de protest şi indignare, răsună plaiurile mănoase ale României libere, răsună văile şi munţii Transilvaniei şi ai Ungariei, răsună lumea întreagă şi toţi cu simpatie se îndreaptă spre noi, spre cei asupriţi. Şi la glasul vostra însufleţire cuprinde pe bătrânii şi luptătorii obosiţi, ori indiferenţi de causa noastră de la voi, însufleţire ne cuprinde pe noi, însufleţire cuprinde pe luptătorii noştri de aici. România liberă protestează în contra voiaiciilor, la cari sântem expuşi, unul câte unul se pornesc fraţii noştri de dincolo în urma voastră, voi sânteţi numai avantgarda falangei puternice de luptători ceurmează, protestele voastre alarmează lumea şi înspăimântă pe duşman, care mişcarea României întregi în favorul nostru şi încurajările voastre, varsă nouă putere şi nou curaj în inimele luptătorilor noştri de aici. Par’că o eră nouă pentru causa noastră, se începe: România din nou se ridică cu putere spre apărarea şi încurajarea noastră — la ţinuta ei nici noi Românii de dincoace indiferenţi nu rămânem — şirurile luptătorilor se string şi se lumbiagă, stindardul măreţ de luptă din nou îl desfăşură partidul naţional, şi sub el din nou ne înrolăm, — hotărîţi de a merge înainte.... înainte... Şi noi, tinerimea, sântem mândri şi cu admirare sfântă privim la voi, pentru că mult, foarte mult avem a vă mulţumi vouă, iubiţi colegi ! Voi aţi dat pentru prima dată schi înteiat din care acum s’a aprins şi mereu să aţiţă focul sacru ce cuprinde inimile tuturor Românilor. înainte dar’, iubiţi colegi şi fraţi, ridicaţi sus.... sus causa naţională la înălţimea sfântă ce o merită. Voi sânteţi chemaţi a o apăra de certele şi micile consideraţii. În inimile voastre virgine nu e, nu poate fi patima pentru luptele politice de partid. Voi numai însufleţire pentru causa naţională puteţi avă în suflet, iubire pentru tot ce e românesc şi durere pentru durerile noastre. Inima voastră numai în focul iubirei de neam arde şi se mistueşte... Voi sânteţi deci chemaţi a ridica chestia naţională la nivelul cuvenit, şi voi v-aţi făcut în trecut, vă faceţi în present, şi vă veţi face şi în viitor, sântem siguri, datoria. Şi dacă azi întreg poporul românesc e mândru cu voi, cu atât mai mândri sântem noi tinerimea, fraţii şi colegii voştri, căci inimele noastre tinere şi înflăcărate, par’că mai aproape stau da inimele voastre, par’că din inimele voastre sânt rupte. Şi dacă noi tinerimea de aici nu putem să vă urmăm pe drumul arătat de voi, nu putem desvolta o acţiune asemenea vouă, asta ne doare şi chinuri fantalice ne dă. Voi sânteţi liberi, noi robiţi, voi vă puteţi mişca în largul vostru, noi sântem încătuşaţi şi la mâni şi la picioare. Voi puteţi să vă adunaţi, să protestaţi şi să strigaţi după ajutor, nouă nici să ne plângem nu ne e iertat. Voi sânteţi în ţeara libertăţii, noi în ţeara puşcăriilor. Voi însufleţiţi prin acţiunile voastre pe concetăţenii voştri, noi am fi daţi pe mânile gendarmilor şi am umplea puşcăriile. Cu mândrie şi însufleţire sfântă urmărim însă toate acţiunile voastre măreţe... Fiţi siguri, că sufletul care bate în voi şi în noi bate, şi dacă acum încătuşaţi suntem şi la mâni şi la picioare, când causa sfântă şi momentul oportun va cere, ne vom sfărma catenele ridicându-ne unul ca unul, şi vrednici de voi, iubiţi colegi, şi de causa ce o apărăm, vom sări în ajutorul părinţilor noştri, ca alăturea cu ei să învingem sau să murim... Până atunci cu dragoste privim la faptele voastre măreţe, inima noastră e cu voi, ochii noştri vă urmăresc în tot locul cu dreg şi voi sânteţi fata noastră, mândria noastră! înainte... înainte! Emil Sabo, student în aloaofie. CRONICI Sibil®. 7 Doc. n. 1897. Studenţii din România contra Evreilor. Alaltăieri s’a ţinut în sala „Dacia“ întrunirea studenţilor universitari din Bucureşti şi Iaşi în chestiunea Evreilor. A luat parte lume multă. Preşedinte al adunărei a fost proclamat studentul Dimitrie Danieleanu. Au vorbit studenţii Gheorghiade (ieşan), G. Danieleanu, Miculescu, Tanara, Dametrescu- Brăila, Brâescu (ieşan) şi Polihroniadi. în fine s’a primit moţiunea propusă de studentul Iorgala, prin care cetăţenii capitalei şi studenţii universitari romani se obligă a lua poziţie faţă cu tendenţele de acaparare ale Jidanilor şi a se trimite memorii Regelui şi Corpurilor legiuitoare pentru a se arăta legitimitatea acestei acţiuni. Adunarea a decurs în ordine şi lumea s’a depărtat în linişte. Pe strade însă s’au întâmplat manifestaţiuni şi chiar ciocniri între cetăţenii creştini şi între Jidani. S’au bombardat ferestrile multor case şi prăvălii,, mai ales în stradele mai populate de Jidani. Au fost sparte şi ferestrile mai multor case creştine. Prin întrevenirea gendarmilor şi poliţiei s a pus capăt manifestaţiunilor. Sau făcut multe arestări. Sânt şi mulţi răniţi. * Fapte vrednice de laudă. Din comuna Feneş ni se împărtăşesc frumoase fapte creştineşti. Femeia Anica Oltean năs. Selegean, văzând că sf. biserică de acolo este lipsită de un fond cât da mic, din care s’ar pută acoperi lipsele bisericeşti şi şcolare, a aflat de bine, împreună cu soţul P. Oltean, măiestru de moară, acum răposat, şi transpună din averea proprie pe numele sf. biserici un rît în preţ de 1500 fi. v. a. A mai donat 100 fi. v. a. pentru repararea bisericei, ceea ce s’a şi făcut. Totodată ca începutul unui fond spre a se edifica şcoală corăspunzătoare, a donat încă 50 fi. v a., asemenea şi la biserica din Samoşfalău 50 fi. v. a. A mai pregătit cu spesele sale 4 rînduri de vestminte pentru administranţi, un prapor negru şi alte lucruri sacre. Asemenea familia de acolo loan Rus a donat sf. biserici 50 fi., iar alţi 50 fi. v. a. ca fond, din ale cărui interese vor fi a se cumpăra cărţi pe seama pruncilor miseri. Pentru toate aceste vrednice fapte creştineşti, poporul din Feneş aduce şi pe calea aceasta u mulţumitele sale bravilor dăruitori, urându-ie vieaţă îndelungată şi fericită. • Contra colorilor săseşti, Bistritzer Zeitung scrie, că poliţia din Bistriţa a pornit cercetare contra reuniunei de patinat, pentru că aceasta, în scop de a arăta publicului când e deschis terenul de patinat, a arborat colorile săseşti albastru-roşu. La pertractare, conductorul reuniunei Dr. Gustav Lang a fost osândit la o zi temniţă şi 10 fl. amendă. Acum satul a dat recurs. Foaia săsească scrie, că pasul poliţiei a provocat generală amărăciune mai ales că reuniunea de patinat arbora — nepedepsită — culorile săseşti deja de 25 de ani.* O faptă vrednică de imitat. Sub acest titlu cetim în revista „Albina“ din Bucureşti următoarele: încă din anul 1893 s’a fondat în comunele Breaza-de-sus şi de jos din judeţul Prahova, o societate de credit şi economie „Caraimanul“. Iniţiatorii acestei societăţi, cari au pus umărul şi au lucrat la fondarea şi prosperarea ei, sânt numai învăţătorii din sus zisele comune împreună cu alţi câţiva oameni da inimă, cari au priceput mai dinainte scopul şi foloasele ce vor eşi. Societatea, care la început, când s'a cetit statutele şi s’a pus basete foadărei, număra numai 18 membrii, astăzi are aproape 1000 de membri, car’ capitalul vor depus să urcă la suma de 420.000 lei. E de admirat, că într’o comună rurală să existe o societate de credit aşa de mare şi puternică şi să se întărească într’un timp aşa de scurt!... Ţăranul, căruia la început ’i se părea un fel de jucărie societatea şi care credea, că cine dă bani la societăţi de acestea nu-’i mai ia înapoi, vine astăzi singur şi-’şi depune banul seu de unde are, de unde nu are, numai să se facă şi el societar. El face aceasta mai cu seamă după ce a văzut şi s’a convins că banul seu e mai sigur la societate, decât încuiat în ladă, îl poate lua înapoi şi încă cu procent de 109 0. De aceea vine fiecare să depue la societatea „Garaimanul“ micul seu avut. Societatea din fondul seu de reservă şi cu învoirea consiliului de administraţiune face şi câte un mic ajutor în bani pe la câte un ţăran căzut în nenorocire, ba încă la finele anilor şcolari trecuţi a ajutat consiliul comunal din ambele freze cu cărţi, obiecte de studiu şi alteie.