Tribuna, ianuarie 1898 (Anul 15, nr. 1-23)

1898-01-14 / nr. 9

Anul XV Sibiiu, Mercuri 14/26 Ianuarie 1898 ABONAMENTELE Pentru Sibivi: lună 85 cr., 1/l an 2 fl. 50 cr., 1jt an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarche: lună 1 fl. 20 cr., 1/l an 3 fl. 50 cr., 1jt an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1an 10 franci, * */« an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-­ a treia­ oară 5 cr., şi timbru de 30 Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Telefon nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la libră! Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu ! Numeri singuratici î­n cr. se vând la »Tipografia«, scr­ iceţi-ve aminte! Sunt în vieaţa popoarelor zile altătoare, cari pun hotar între viitor, şi strălucesc ca nişte sori­ii şi nestinse, luminând secolu­­l calea ce au să o percurgă ur­ânt zile înseninătoare de mari fapte, cari şoptesc tainic de râbine reînviate, de abnegație, , curaj şi jertfe, puse în ser­­icei şi luptei pentru recâştiga­­urilor perdute. Sânt zile, a căror face se tresară inimile, se­se iţele şi, ca dintr’un isvor bine­­să ni­ se dee nou nutrement, şi nouă putere în continuarea te a luptelor pentru drept şi un an din secolul nostru nu comemorative mai însemnate fate popoarele, ca anul 1848. îtr’un an versul sfânt de liber­­bresunat deodată şi pretutindenea, munţii şi văile, peste câmpiile şi­­Europei, ca la 1848. Dela pe­ Iberică şi din valea Tibrului până viţele moscovite, din valea Dunărei­­şi până la malurile franceze ale ii Atlantic una şi aceeaşi dorinţă uitat piepturile a milioane de oameni­, acelaşi ideal şi-a pus în mişcare, falul libertăţei şi drepturilor indi­­si naţionale; era reînvierea pe­­şi eliberarea lor din cătuşele Işi ale despotismului; era începu­­promiţător al unei noue vieţi, fie largi şi vivificătoare de libertate fie universală; acest ideal încălzitu-s’au şi în­­­ moşii şi părinţii noştri Focul sacru al libertăţei a ut prin oraşe, prin sate şi ca­ri ’şi-a făcut intrarea şi în cea din rcolibă iobăgească. ită pentru­ ce, la semnul dat adunatu­ri de mii de Români din toate unghiu­­ei la Blaj, aşa, că în protocolul luat­oare corect s’a zis, că s’a adunat­­nea română din toată Transil­­spre a se înţelege asupra tre­­lor sale şi asupra modului de a repta “. fost ziua de 3/115 Main, 1848! Ei măreaţă, cu înălţătoare momente pătoare de mari şi sfinte suveniri, duplă însemnătate în vieaţa isto­­poporului român, acea zi naţiunea română „ajun­­ta conştienţa drepturilor individuale Işti, ceru fără întârziare desfiin­­tobăgiei“. :’a decretat deci libertatea indivi­zii tot atunci, cu mare însufleţire aclamat şi libertatea naţională, în ful 1, fit. c) a protocolului adună­­zice:­i„Naţiunea română sa declarat şi proclamat de naţiune de sine stă­­re şi de parte întregitoare a Tran­­iiiei, pe temeiul libertăţei egale“.­­După lungi secoli de restrişte şi su­­d, poporul român din Ardeal pentru îşi-dată s’a proclamat în totalitatea le naţiune liberă, pretinzând toate [urile şi prerogativele, ce compet unul liber şi conştiu de misiunea sa. |Iată însemnătatea zilei de 3/15 1848. Temeiurile puse atunci de­staşii noştri sunt solide şi neînfrânte,­­­că isvorîte sunt din ideea libertă­­dreptăţei eterne şi pecetluite au bi jertfă de sânge. Ele vor dăinui iri de-a rîndul şi din generaţie în parte lumina­­ vor calea poporului tu.­­Cuvine-se deci, ca după scurgerea frumâtăţi de veac, noi urmaşii de azi ■avilor dela 1848, prinos sé aducem lirei lor şi amintirei zilei de 3/15 Cuvine-se şi datorinţă avem so scr­­iu însufleţire şi pompă proclamarea vtăţei noastre naţionale. Credem, că în privinţa aceasta toată suflarea românească de un gând şi de o simţire este. Credem, că întocmai ca la­­ 1848 nimeni nu va fi între Români atât de mişel, de-a „se retrage din gloriosul loc“, dacă ni­ se va cere „să trecem prin spadă şi prin foc“. Căci da, timpul şi împrejurările, în cari trăim grele sunt din cale în afară, dar­ tocmai amintirea anului 1848 tre­­bue să ne dee nou curaj şi noua însufle­ţire, căci grele, mai grele zile au avut pă­rinţii noştri la 1848 şi totuşi ei nici n’au desperat, nici nu s’au descurajat. Ne­înfricaţi au mers ei înainte şi sus au ţi­nut flamura libertăţei, pe care înscrisă era onoarea naţională. Onoarea naţională, pe care ei curată şi nepătată ne-au lăsat-o de moştenire, ne obligă să serbam aniversarea anului 1848. Pregătiri se facem de cu vreme şi pre­tutindenea şi la timpul său să salutăm cu reverinţă în o mare adunare şi în multe alte adunări locale pe aceia, cari părtaşi au fost la sfânta luptă pentru naţiune, tron şi patrie şi încă trăesc. Apoi să mergem în procesiune la locul de vecinică odichnă a celor repensiri, să le încunu­năm mormintele cu flori şi verdeaţă şi să ne închinăm umbrei lor, după­ cum a cântat poetul la 1848: „Plecaţi genunchii voştri ântâiu pe la morminte, „Şi ţărîna străbună ferbinte-o sărutaţi, „De-al lor curaj, virtute, aduceţi-vi-aminte, „Şi voi patriotismul de-acolo­’l învăţaţi 1 Sibiiu, 25 Ianuarie s. Abzicerea bar. Jósika. Ministrul a latere baronul Samuil Jósika ’şi-a dat de­­misiunea din postul seu, din cause sanitare. Substitut provisor a fost denumit de cătră Maiestatea Sa prim-ministrul Bonffy. Mihail Pavel, episcopul Orăzei-mari, serbează mâne aniversarea a 25-a, de când a fost consacrat de episcop de cătră metropoli­­tul Vancta. Acest jubileu, așa de frumos, se serbează cu o linişte pie. Cel puţin noi nu cunoaştem nici o măsură de sărbătorire sgo­­motoasă. Tot ce s’a dispus a se face e: ser­barea în bisericile diecesane a unei slujbe de mulţumită cătră D-zeu. Exe. Sa a avut în decursul acestor 25 ani o carieră laborioasă, în Gherla unde a fost mai ântâie, a urmat metropolitului Vancea, care cu zel mare începuse a inaugura era re­formelor. Executarea acelor reforme în die­­cesă a rămas moștenire succesorului seu, ac­tualul iubitor, care s’a achitat cu laudă de această datorie. în scaunul dela Oradea-mare a urmat episcopului Olteanu, de tristă pomenire, care pe lângă un nume rău n’a lăsat în urma sa decât datorii şi stări sdruncinate în averile die­cesane. Pe terenul acesta episcopul Pavel a avut mult de făcut, de dres şi de suplinit, şi a şi făcut mult. Colosalele averi ale acestei diecese singure pot ocupa grijile unui bărbat mare, dacă e să fie bine administrate. Epis­copul Pavel li-a şi dat o atenţiune deosebită şi roade ale cafenelelor sale în această direc­ţiune sunt monumentele culturale ridicate toate din mărinimia sa proverbială. Pe acest teren a făcut mai mult decât toţi antecesorii sei la decurs de un secol. Şi întru adevăr cu prilejul acestui iubi­reu institutele întemeiate de Exc. Sa vorbesc în modul cel mai elocvent spre a-şi celebra meritele pastoricei. La aceste glasuri de re­cunoştinţă se asociază toţi Românii, între cari generosul episcop cu toate vitregităţile ce­­i­ le-a creat guvernul să bucură de stimă ge­nerală. Unirea din Blej dedică archiereului ju­bilant un articol festiv, din care extragem ur­mătoarele : „Ceea­ ce noi putem să zicem, este, că vieaţa episcopului nobtru iubitor privită aşa de pe înălţimea alor 25 ani, ni­ se pare un soare strălucitor, un isvor necuprins de glorie. Dar’ ce vedem colo în fundul soarelui strălucitor. E un punct negru, e o negură, mică, abia perceptibilă, covîrşita de razele luminoase, în­tocmai precum putem descoperi şi pe strălu­citul glob al soarelui. A, punctul acela negru, aruncat de mână duşmană, îl doare mai amar pe bunul archie­­reu, de câtă bucurie simţeşte privind înapoi la toate faptele sale cele bune! Cine cunoaşte împrejurările, cine cunoa­şte adevărul faptic, ştie, că bunul archiereu a căzut victimă la sfaturi rele, — poate şi ace­ste rele numai inconştient, — şi că răspun­dere numai foarte n­esemnată poate să zacă asupra lui. Dar­ ce e un punct aşa de neînsemnat în mijlocul mărei neţărmurite de fapte stră­lucite şi glorioase?* — Acest „punct nrgrn° atins de „Unirea“ e gimnasiul din Beiuş, adecă maghiarisarea lui parţială, în mijlocul semnelor de devotament şi iubire, ce-’l vor încunjura mâne pe venera­bilu­ păstor, de sigur că dînsul va simţi mai greu acest „punct negru“. De aceea noi îi dorim, ca D-zeu să-’l ajute, să reuşească a-’l delătura încă în vieaţă. „In Ungaria“. — Studiu politic — de Baron Johan de Witte. VI (Urmare).­­ lângă cea de la Kolozsvár (Cluj), oraş unguresc şi centrul Kulturegyletului, unde e sigur că va vedea totdeauna pe Români condamnaţi de un juriu ostil. Ce justiţie se poate spera când îţi amin­teşti că într'un proces de presă intentat acum câţiva ani generalului Traian Doda, procurorul apela la j araţi de a-­şi aduce aminte, ca îna­inte de a fi judecători imparţiali, ei trebuesc să se arete buni Maghiari? „Presa română e tot aşa de liberă ca şi a noastră“, spune un scriitor ungur.*) „în fiecare zi, ea poate propaga ideile daco­­româneşti: Ungurii n’o opresc dela aceasta, eată dar’ tirănia lor ! “ Acestor aserţiuni le răspund cifrele statisticei care arată că dela 1 Ianuarie 1891, până la 21 Decemvrie 1894, procurorii maghiari au intentat 30 ,de procese la 134 de jurnalişti români şi­­i-au condam­nat la pedepse, a căror sumă se ridică la 50 de ani 9 luni şi 3 zile de închisoare şi 11.840 fiorini amendă (25 000 fr.). Ca şi libertatea presei, libertatea de a­ se asocia nu există pentru Românii din Un­garia. Când este vorba de a se înfiinţa vre-o societate literară sau agricolă, vre-un casino sau o simplă societate de binefacere autori­­zaţia guvernului e retusată fără milă. Nu ştim să enumerăm toate vexaţiunile, violenţele şi prescripţiunile la care sunt su­puşi aceşti vecini, opresaţi, ici o mulţime de notabili români sunt arestaţi, sub diferite pre­texte şi miserabil trataţi până­ când să se ho­tărască a li­ se recunoaşte nevinovăţia; mulţi din ei mor în urma răului tratament la care Legea obligă pe guvern, ca, în mate­ricii sunt supuşi a colo, un advocat condamnat la 6 săptămâni închisoare, pedeapsă redusă în apel la 150 florini amendă, pentru­ că a cutezat să cetească un roman scris în regatul României, deşi neinterzis în Ungaria.-----— Peste tot locul, tineri şi tinere închişi, pentru­ că au purtat la pălărie sau la corsaj colorile naţionale. Mai multe pagini ale Re­plice­ janimei transilvănene, sunt consacrate arătărei actelor de o brutalitate ne­mai auzită exercitate de gendarmi asupra sărmanilor ţă­rani cari nu cunoşteau limba biurourilor un­gureşti. (Va urma). administrativă să numească funcţionari apar­ţinând, pe cât este cu putinţă, diferitelor naţionalităţi şi cari se cunoască limbile unitate în ţeară. Ca şi toate celelalte şi acest articol este violat. Locurile sunt încredinţate Maghia­rilor sau Ovreilor maghiarisaţi, (căci şi aci, după­ cum e în toată Ungaria, Ovreii joacă un rol mare), cari nu înţeleg câtuşi de puţin limba populaţiunei şi cari îşi exercită misiunea lor cu un arbitrarism scandalos, întru­cât pri­veşte funcţionarii aleşi*) Maghiarii întrebuin­ţează mijloacele cele mai nepermise pentru a face ca candidatul lor se reuşească, de aceea aceste alegeri au un caracter absolut deri­zoriu. Dacă însă, cu toate acestea un Român ajunge primar, notar ori medic, se născoceşte împotriva lui o ocupaţie oare­căra pentru a se scăpa de el. Acum câţiva ani baronul Bănffy a ordonat o anchetă disciplinară contra tuturor primarilor cari nu vorbesc nici scriu limba maghiară (condiţie necerută de lege). Această anchetă dăda resultatele dorite: o mulţime de primari fără destituiţi şi pedepsiţi cu o amendă dela 50—100 florini. Cu puţin timp însă înainte, mulţi dintre ei fusese ame­ninţaţi cu o amendă de 100 florini de n’ar primi funcţiunea de primar. Astfel, cu toate cele spuse de adversarii lor Românii din Ungaria care ar vrea să exercite funcţiuni în ţeara sa, trebue să în­ceapă prin a abdica de la naţionalitatea sa sau cel puţin se ascundă cu îngrijire origina şi sentimentele sale, şi chiar sub pedeapsa de a fi revocat, să-’şi maghiariseza numele. De aci results că cea mai mare parte dintre Românii culţi din Transilvania, descurajaţi, sunt siliţi să-’şi părăsească ţeara pentru a se duce să-’şi exercite profesiunea lor dincolo de Carpaţi, între fraţii lor din regatul României. Să mai vorbim despre presă? Legile cari o privesc, se aplică cu o curioasă parţialitate: pe când jurnalele maghiare se pot întrece în violenţe de tot soiul în contras Slavilor şi Va­lahilor, gazetarii români cari­­şi-ar permite ori cu câtă moderaţiune se expun nedreptăţile convieţuitorilor lor, sunt imediat aduşi înaintea tribunalelor: o lege specială a decis, că pu­blicistul dat judecăţei să sufere cheltuelile de judecată chiar de ar fi achitat; în Ungaria propriu zisă, curtea cu sediul la Pesta, con­damnă întotdeauna pe jurnaliştii români; în Transilvania ei erau aduşi înaintea curţei din Hermannstadt, oraş saxon (in papte), unde juraţii germani îi achitau câte­odată. Un astfel de „scandal* nu putea să dureze; în 1884, gu­­vernul a suprimat pur și simplu curtea jude­cătorească din Hermannstadt, alipindu-o pe *) Când se intemplor­afic se stabilească în vre-o comună curat românească vre-uun Jidan cârcîmar ori vre-un Ungur cismar e sigur că­­totj din ei va fi ales, sau mai bine ars, va fi numit primar. (Réplifiue, p. 72). „Grădina“ Austriei. — Din „Reichswehr“. — Dăm aci articolul de care am amintit ieri și-’l recomandăm în atenţiunea cetitorilor. Pentru a-’l înţelege bine, trebue recapitulată chestiunea Bulevată de „Reichswehr“ din pri­lejul protestului şi campania pornită de presa guvernului maghiar contra acelui articol. Traducem verbal acest articol, publicat în fruntea numărului de la 20 ian. n. a­ zia­rului vienez: „Un turn părăsit, uitat, pe o înălţime singuratică. Pe zidurile vechi se ridică tufiş des, printre treptele de peatră creşte buruieniş bogat, ferestrile sunt acoperite cruciş de plante acăţâtoare. înainte cu 30 ani acest turn era în mijlocul grădi­­nei, cercetat des şi mult lăudat, pentru­­că el oferia o privire liberă împrejur seu departe. Dar’ grădina a fost apoi îm­părţită şi un gard a fost tras prin mij­locul ei. Astfel turnul a căzut întrun ungher depărtat al unei părţi, şi afară de cealaltă parte a grădinei; el nu mai era centrul grădinei ci un punct, care a rămas la o parte; mai întâiu a fost ne­glijat, apoi uitat. Vecinului de dincolo­­i-a fost foarte plăcut acest lucru. Pentru­ că de pe tur­nul acela se putea vedea și peste tere­nul său și câte o ferestruică de acestea de privit în afacerile casnice e ceva in­comod. Apoi vecinul de dincoace (de că­­tre Viena! Red. „Trib.“) ar fi putut să aibă de pe acel turn o privire prea li­beră peste propriul său teren și ar fi ob­servat poate, că ici-colea gardul din mij­loc a fost stricat, și că câte­odată se întinde peste el o mână din vecini după câte un mor copt. De aceea a fost foarte potrivit (din punct de vedere al celuilalt vecin R. „Trib.“), că bunul om ’şi-a făcut în partea sa de grădină încă ci nuleţe, mici turnuri de bisericii cari, de abia se vede până lar mazere din apropiere, şi că aş! de această strimtă perspectivă eu­ avea o priveliște largă, cuprinzăti e­ste întregul grădinei. Din întâmplare am mers cătră vechiul turn uitat, şi neg pe înălțimea singuratică condus de dorul, de a intrevedé odată, strimtei politice de turnuleţ, o­­ imperială. Intr’adevér noi ni gândit, că odinioară dela această în a se păzia marea impărăţie a nu ne-a trecut prin minte, ca derăm ca dispărut gardul def blic) care separează cele doui imperiului, — noi n’am voiţi loc de singuratice straturi dej castraveţi, în loc de regate privim odată, fie şi fugitiv, tria noastră iubită. Şi, mărturisim sincer, inima deschis, când stăteam acolo sus şi vel cât de frumoasă şi vrednică de el este această patrie, cât de mare şi v netoare apare ea privită dintr’un de vedere austriac. Cu duioşie am sub noi multele turnuleţe ale ţărilor ne-am gândit, cu cât ar fi mai înţ­­ese şi mai salutar, dacă de aici s’ar­e politică, şi nu de acolo. Fireşte că atunci ne-am uitat şi la o parte, şi am privit printre cele acăţătoare şi dincolo, în grădin cinului. Şi atunci am observat, spre rea noastră, că acolo dincolo, e cu altfel decât la noi, că acolo naţiona­ţilor nu li-e permis nici­decum I cultive ogoralL lor, ci toate tribi lucre în pământul statului magi că acolo nu există egală îndreptă ci numai hegemonie maghiară, că aci nu cunosc regate şi feri, ci numai ţeară şi numai un regat. Apoi am văzut clar şi aceea spart­e gardul de graniţă (dualist Red. „Trib.“) şi cât­­ de­ uşor pili să întindă mâna aici după fructele coapte muncei din Cisleitbania. Şi atunci ne-a scăpat un­e la compătimire pentru cele 10 milioane demaghiari, cărora li-e oprit a se volta pe pământul lor după caracter lor propriu naţional şi un strigăt surprindere ni-a venit pe buze, cât am văzut o mână isteață, care trăg peste gard d­oamba cu cupta... Ne-au observat. Vecinul strigă, din gura șerpelui, și blastema, digitat foc, că cutează cineva se pt lucrurile dintr’un punct, pe care ani e strict oprit a păși. Acolo n’are ce căuta nime, chiar nime. Nu, asta a mai trebuit, ca să se mai cineva de acolo de sus în ţeara uriţi­rească, şi să se îngrijească de aceea, oare Saşii ardeleni, Românii şi Slova, sânt ei forţaţi la desnaţionalisare ori şi se păzească cineva dintr’un loc comod fructele pactului dualistic! Ji­e de acolo! Austriacul are să stee în re­gatele şi țârile sale, are să stee pe tur­nuleţele sale umile, și nu pe un punct înalt, care e aşa de­­ austriac. Noi auzim larma stimabilei prese din vecini, și auzim sgomotul, cu care vor să introducă o scară lungă de inter­­pelațiuni în parlament, ca odată pentru totdeauna să ne alunge dela înălţimea unei concepţiuni hotărît austriace. mai aceasta însé ne întăreşte în dinţa, că ar fi foarte de recoman­de a relua de nou, în mod di­bil, punctul de vedere, părăsit şi uit al ideei de stat austriac, al interesei imperiului austriac. De aii omul vede mai departe cât până la proximul fl»­aci vede în viitor și se p­ tare deja norii ar tună. De ari se pt cearta internă firea, de ari si nebunesc luci; un bob de ^ •) G. Bekicsice, fost deputat al camerei ungn­­ești­ ­. : la Question Roumaine et la lutte ilea races en nt (Paris 1875), ' . , Nr.

Next