Tribuna, ianuarie 1898 (Anul 15, nr. 1-23)

1898-01-14 / nr. 9

ecinului nostru îi cresc de-a gata ugurii noștri cei mai buni. de vedere austriac, mai înăbhi de mintea, ca să pricepem fermei fi capabili am putea fi, slabi fi sărmani am ajuns se kvată a înțelege cum s’a făcut, noi s’a vestejit orice inițiativă, pentru probleme mari comune mijlocul puternicului concert şi putere al statelor noi ie validita numai foarte moreschide ochii asupra acelei înce bunul nostru vecin, care şi fără consideraţie, la formale de stat şi nicicând nu se Ine şi intresele sale, progrese mult şi ajunge aşa de uşor tot perdem.ea ne-am hotărît a persista de vedere austriac, fără ae înjurăturile şi larma presei acesta de vedere e bun şi El stă pe teritorul nostruil nostru. .CRONICA Sibiiu, 25 Ian. n. 1898. fica Episcopului Meţianu. li loan Botezătorul, din indiei zilei onomastice a Episcop’au presentat la Prea Sfinţia Sa Emsistoriu.lfii, corpul profesoral de la se- Siecesan, representanţa comunei biseri- Arid, şefii autorităţilor civile şi mimulţi onoraţiori din oraş, dorind aţiei Sale ani mulţi fericiţi, ca să fintinua rodnica activitate depusă intrarea marilor interese ale bisericei şi oraşului român la Cernăuţi, dl Gogălniceanu a primit de la Tabiei ordinul Stanislas, în gradul de corerolog. Dumitru Fara, elev al şcoalale din Timişoara. Român de naştereviţa, a răposat acolo Vineri, in 9/21spitalul orăşenesc, în etate de abia Fara, care se dedicase specialităţei ta, a fost unul dintre cei mai talenbuentanţi ai şcoalei teatrale timişorene, amântare, care s’a întâmplat Sâmbătă,, după ritul gr.-or. român, colegul rău George Russu, asemenea Român de lin Giula, a ţinut o vorbire pătrun- Regretăm foarte încetarea din vieaţă lului Dumitru Fara, care promitea a deartist dramatic de primul rang şi paimânilor bănăţeni, A. Boboteaza la Bucureşti. Muţia Jia s’a făcut la Bucureşti cu solemnitatea unită, serbarea Bobotezei, la care a asisi M. S. Regele, miniştrii, generalii şi demnitari ai statului. După săvîrşirea lui divin oficiat de Metropolitul-Primat, dat de înaltul cler, s’a procedat la apelor, o solemnitate care, conformlor, constă în asvîrlirea sfintei cruci mdului şi binecuvântarea apei. Mai mulţi pioşi s’au asvîrlit şi au scos din apă o cruce. După terminarea solemnităţei Regele, înconjurat de statul-major, a defilarea trupelor, a căror ţinută a mutfoarte mult pe Suveran. „Solemnitatea, ,Drap.“, s’a încheiat cu câteva incidente. Astfel, câţiva Evrei, cari se aflau printre spectatori, au fost asvîrliţi în apă în ripetele generale ale publicului dintre care unii strigau: — „Muiaţi“ bine, măi !... * Din Făgăraş ni se anunţă, că tifosul, ca de mai multă vreme bântuie în rasarma garnisoanei de acolo, e în decreştere. Gasuri de îmbolnăvire n’au mai fost altele. Caşurile de moarte au crescut însă în cele două săptămâni din urmă de la 7 la 16. Deplin convalescenţi sânt până acum 42 de soldaţi, sub tratament medical se află încă 48. Convalescenţii au fost concediaţi pe câteva săptămâni.* Sporirea personalului judiciar. Ministrul de justiție a hotărît să sporească în anul acesta personalul judiciar cu 50 şubjuzi, 8 conducători de cărţi funduare, 12 adjuncţi la cărţile funduare, 30 de scriitori, 21 de servitori şi 200 de diurnişti. * Zăpadă mare In Moldova. Se comunică din Bacău, că prin împrejurimile Moineştilor şi Părincei, zăpada a căzut zilele acestea în cantităţi atât de considerabile, încât comunicaţiunea între mai multe sate a fost cu desăvîrşire întreruptă.* Contra sindicatului Dreyfus şi a Jidovilor o violentă demonstraţie s’a aranjat Sâmbătă în Algir. Vre-o 600 de antisemiţi au hotărît într’o întrunire întemeierea unei societăţi în scop ca la proximele alegeri să exchidă pe toţi Jidovii. O ceată de vre-o 300 de Jidovi înarmaţi cu bâte au voit să atace pe antisemiţi, dar au fost respinşi de poliţie. După întrunire antisemiţii au spart ferestrile la mulţime de Jidovi. S’au făcut 40 de arestări. Mulţi poliţişti au fost grav răniţi. Ordinea s’a putut restabili abia cătră ziuă. Un „Barbă-albastră“ osândit la 80 de ani. Tribunalul din Chicago a osândit nu de mult la 80 de ani temniţă pe un „ Barbă-albastră', care a fost denunţat, că trieşte cu 4 soţii. Pentru fiecare soţie ’i s’au dat 20 de ani. Dar’ pe cum s’a descoperit, aventurierul „Barbă-albastră“ mai are vre-o câteva soţii, cari aflând vina bărbatului lor ’l-au denunţat şi ele. Dacă şi pentru acestea va fi osândit la câte 20 ani, bietul „Barbă-albastră“ ar trebui să trăească aproape cât Methusalem, ca să-’şi poată face toate osândele!* Din vieaţa deputatului Wolff, faimosul scandalagiu de peste Leitha, un ziar din Praga publică următorul episod foarte interesant: Pe când era încă student, Wolff, ajuns în mare lipsă, s’a hotărît să-’şi puc capot zilelor. Pe o negură deasă s’a dus la podul aşa zis al Pragei şi de-acolo privii „poftitor“ la valurile rîului Moldva. Odată — se decise şi... îşi luă avoataspre valuri. Dar irtate clipa de-a sări peste pod, un salvator eşi ca din pământ şi-’l reţinu. Salvatorul, un Ceh, luă de braţ pa candidatul la moarte şi desfăturându-’l dela negrul lui pian, îi dete drept mârigăiere, portmoneul seu cu 80 fi., cu observarea să -i înapoieze banii, când va putè. Cu acestea salvatorul se face nevăzut. El trăeşte însă şi acum în Praga, dar’ Wolff, deşi deputat şi deci om nu chiar sărac, tot nu ’i-a plătit cei 80 fi., — poate şi asta dinnaţionalism“, de vreme ce salvatorul seu e — Cehi . Cel mai mare tunel e planul să se clădească în America, la Colorado. Tunelul va avea să lege mai multe regiuni despărţite de munţi înalţi şi va fi de 50 chm. lungime, 4 înălţime şi 5 lăţime. Pentru luminat vor fi aşezate 950 lămpi. Clădirea tunelului se va termina, conform planului, în vre-o 20 de ani. ♦ Urmările jocului de cărţi. Un cas foarte instructiv pentru iubitorii de cărţi... fără editor se anunţă din Lemberg. In casina naţională de acolo, care în batjocura frumoasei numiri ce poartă e o adevărată speluncă de hazard, un conte a câştigat într’o noapte toţi banii unui sublocotenent de husari. „Nobilul“ conte nu s’a mulţumit cu atât, ci a doua zi a şi denunţat autorităţilor militare pe oficer, pentru că acesta îi mai rămăsese şi dator. Urmarea a fost, că ofiţerul a trebuit să părăsească serviciul militar, rămânând astfel fără carieră.... Ştiri mărunte. La Dobriţin s’a întâmplat zilele trecute o sângeroasă bătaie între câţiva honvezi şi câţiva poliţişti, dintre cari unul a fost greu rănit la un ochiu; honvezii au fost arestaţi. — La Calaferia (Turcia) s’a găsit pe o moşie un preţios relief de marmoră, representând pe regele Filip al Macedoniei şi pe soţia sa; relieful s’a depus în museul imperial din Stambul. — La Orosháza un funcţionar, Csernok, a fost lovit de apoplexie şi a murit pe când juca foarte vesel cărţi cu soţia sa, şi chiar când zisese de o carte: »Asta tot o bab — Pe Marea Roşie o expediţie astronomică austriacă a fost atacată de beduini; din norocire însă, beduinii au fost respinşi înainte de-a fi făcut vreun rău. PŢA „TRIBUNEI“. Zicători explicate de G. Coşbuc. I. I Asvîrle cu barda’n lună. Sa zice despre omul cu fire iute, omul u capul a mână, care se duce orbiș spre rimejdie și cu care nu e bine să te prinzi ăş. Eu cred — până la găsirea vr’unei alte xplicări — că zicătoarea e de origine antică e începutul tn vechile obiceiuri jurie popoarelor. Aruncarea bardei joacă Important în procedura limitarei moîntr’alt loc am arătat obiceiul vechiu sirat de altfel mai până prin zilele noacă strămoşii noştri când limitau hotarele ori ale moşiilor, luau cu ei copii, pe bateau pe locul unde se puneau petri , ca să ţie jeointe vieaţa întreagă local tarele. area însăşi, era alt oprietăţi atîrnă de i. Dela un anutră, o măciuca, tea să arunce lui. Dela ' departe. Asfel se regula proprietatea. Acest obiceiu mai există la popoarele slave — şi ca reminiscenţă şi la noi — căci unele neamuri slave (d. e. Bulgarii, Cazacii) au proprietăţi comune şi fiecare lucrează atâta pământ cât îl poate cuprinde cu aruncarea bardei. Acest sistem de împărţire al pământului, numit al maximului, se practică şi astăzi, basa împărţirei fiind tot puterea fisică. Rusia a împroprietărit pe Românii din Basarabia, dând fiecărui cap de familie întinderea maximală de pământ pe care îl putea cultiva o familie. Tot așa a împroprietărit pe Polonii din Polonia rusească. Cuvântul bardă e de origine obscură. El există însă în toate limbile romanice, e cunoscut în limbile germanice și e frecvent în cele slave.*) Probabil, obiceiul aruncărei cu barda e de origină slavo-germană; pe timpul invălmășirei popoarelor obiceiul s’a răspândit peste toată Europa. , Zicătoarea noastră: asvîrle cu barda ’n lună e o exagerare, vrea să zică: până ’n lună. S’au întâmplat cașurică la limitarea moşiilor, să se afle câte unii oameni foarte puternici sau bine deprinşi cu asvîrlirea, cari aruncau barda la distanţe foarte mari şi astfel îngroziau pe ceialalţi aruncători, căci oarecum le răpiau pământul. Aceştia, încrezuţi în puterea lor şi având drepturi mai mari *) Bardă există în cuvânt helebard, (lande cu bardă), care e de origină gotică: helembart , secure de despicat coiful, decât alții, erau tiranii celor slabi, le călcau moșiile, căci la vreme de judecată tot aruncarea bardei da sentenţa hotărîtoare. „Cu ei să nu te prinzi, că’ţi asvîrl barda până ’n lună*. Deşi Înţelesul zicătoarei a evoluat, totuşi e uşor de văzut cum a ajuns zicătoarea la înţelesul de astăzi. Omul care asvîrle cu barda până la lună e îndrăzneţ şi încrezut şi se poate prinde de piept cu cine vrea. Aici e isvorul celeilalte zicători, dă cu bardan Dumneseu, care se raportă la omul nebun, la cel ce se răsvrăteşte contra tuturor legilor sociale şi morale, la anarchist. II. Marea cu sarea. A făgădui marea cu sarea (în Muntenia cu adausul, şi Oltul cu totul) ,se zice despre cel ce face făgăduieli peste măsură de man şi din capul locului cu intenţiunea da a eu le ţiră. Echivalentul zicătorei în limba latină, e: magnes montes promittere. (La Persius, 3, 63). Aceasta era forma cunoscută de popor: forme mai puţin întrebuinţate erau: montes auri policeri sau montes aureos promittere. Latinii ziceau prin urmare a promite murai. Şi aşa zice şi Francezul promettre monts et merveilet, tot aşa italianul promettere monti, murgătoarea franceză promettre montagnes d'or e savantă. Cum au ajuns însă Românii să se depărteze de forma latină, şi în loc de munţi să zică mare? Era mai uşor oricărui popor nelatin să schimbe munţii cu marea, căci şi Italienii şi Portughezii şi Spaniolii şi Francezii trăesc pe malurile mărei şi o cunosc, dar’ Românii ce au avut cu marea? E adevărat că’n autorii latini se găseşte zicătoarea şi aşa: maria montesque pollicen (Salustiu. Cetii. 2, 3) *şi tot aşa au păstrat-o Italienii: promettere mari e monti. Dar’ cum au perit munţii în zicătoarea noastră şi a rămas marea? Românii au avut odată putere pe ţeară şi pe mare, atunci când Marea-Neagră era „lac moldovenesc®. S’a născut zicătoarea pe vremile acelea, ori cel puţin s’a cristansat atunci ? Ori că Românii trăind în munţi, nu aşteptau să Ie făgăduiasca nimeni munţii căci erau ai lor — şi au simbolisat făgăduiala neîndeplinită cu marea cea necunoscută, depărtată şi fabuloasă pentru dînşi. Eu bănuiesc că zicătoarea a fost: marea cu zarea, adecă cu toate îndepărtările, cu tot cuprinsul orizontatului, car’ orizontul e In aparenţă creştetul munţilor. Astfel ne-am apropia de tipul Satin al zicătorei. Că în loc de munţi s’a zis zare e lesne de explicat, şi azi zice ţăranul despre vr’un loc: n’are zare, adecă e închis de dealuri, apoi zarea dealului etc. Pe lângă acestea rima e mai puternică în frasele stereotipa decât iubirea da-a conserva an cuvânt, deci e mai favorabil pentru memorie să zici mare şi zare decât mare şi munţi.*) Ear’ în urmă ce ar căuta sau alături cu mama, şi nu ma bine alături munţii de unde se scoate? III. A vorbi de călare. Vorbeşte de călare (nide ’n călăi adecă da pe cal) vrea să zică a vorbi cu mâldrie, cu dispreţ, a vorbi de sus şi a te ui peste umăr la cel cu care vorbeşti. Zicătoarea e moştenită de la Romani îşi are origina în felul de vieaţă al patricii unor cavaleri cari erau în Roma totdeauna imeni bogaţi şi din familii vestite. Mândria călăreţilor in Roma era de afel cu mult mai explicabilă şi mai întemeia decât a „Ritteriior“ din evul mediu sau a călăreţilor din oştirile moderne. Romanii aveau expresia sermo equel tris (felul de a vorbi al călăreţilor) care apus’a generalisat, întrebuinţându-se pentru primândrie în vorbe şi în purtare. Dela Romai au împrumutat tn urmă Grecii expres!unei primata ippobamona. Ci contrastul acest sermo igneatris Romanii numiau în batil i-.ură foia? de a vorbi al omului sărac şi ui vosas sermo pedesfcris, car’ Grecul logos pezoi Sermo pedestria ar corespunde cu: a vorb cu gura de jumătate. Tot de origine romană şi tot din vieţi călăreţilor sânt zicăt orile noastre aţi ju catul, îţi cunoaşte calul. (Va urma). [ *) Tot din pricina rimei zice Italianul/ Prometere Borna e Toma, în loc de promittere Borna e lutul Toma n’are mei un rost. Sibiia, Mercuri, TRIBUNA VIEATA SOCIALA. Petrecerea din Orlat. — Raport special. — Sibiu, 24 Ian. n. O plăcere sufletească de nepreţuit simţeşti şi cu frumoase nădejdi şi amintiri te alegi, când, istovit de neîntrerupta luptă de azi pe mâne, părăseşti pe o leacă de vreme vieaţa sgomotoasă de oraş, vieaţa înveninată de atâtea meschine patimi... „moderne“ — şi cu dor în suflet de o petrecere nepretenţioasă, dar’ mângâietoare prin sinceritatea ei, curată ca şi gândul celor ce o aranjează şi înălţătoare ca scopurile lor, te retragi la ţeară, într’un drăguţ de sat românesc, să vezi ce mai pot şi ce mai direg ai noştri din „province“.. De data asta — Orlatul, marea şi infioritoarea comună românească din vecinătatea noastră nu prea depărtată, ’mi-a dat cu prisosinţă, ba chiar peste aşteptare, tot ce sufletul ’mi-a dorit ca desfătare, mângâiere şi veselie... In seara da Duminecă, învăţătorii români din Orlat au aranjat o producţiune de toată lauda şi o petrecere cu joc de toată veselia şi seninătatea. Producţia s’a început pe la 8 ore, în fiinţa de faţă a unui public număros, care alungase cu desăvîrşire din sală golul urît şi întristător, oaspe încăpăţînat de „zelos“ al petrecerilor, unde nu publicul, ci nepăsarea publicului sex presents. Programul, ales şi bogat, s’a jucat peste aşteptare de reuşit, stîrnind în toţi cei de faţă mulţumire mare şi veselie curată. Poesia „Coriolan“ (de V. R. Baticescu) a fost declamată cu mult succes şi cu simţită însufleţire de d-şoara Invăţătoreasă Maria Şimonca. Cu o pricepere de toată lauda, domnişoara declamatoare a ştiut scoate la iveală, în ton şi accent, in căldură şi emoţie, pasejiile sublime ale tragediei lui Coriolan, pasejiile când iubirea de mamă învinge ura eroului faţă de Roma „nerecunoscătoare“. Aplause vii şi repeţite au răsplătit frumoasa declamaţie. După o mică pausă, apar pe scenă, în haine de sărbătoare, vre-o 30 de ţărani, fruntaşii din Orlat. E corul de plugari. Deşi întemeiat de abia vre-o 8 săptămâni, corul acesta s'a produs cu atâta succes, că întreg publicul a rămas în uimire. Toate punctele ce-au fost de prestat: Spusu-mi-a frunza de vie, Doina şi Tainic se luptă au fost aşa de frumos executate sub conducerea bravului învăţător I. Giurgiu, că au stors generala admiraţie a publicului. Laudă şi cinste harnicului dirigent I. Giurgiu, care mult va fi obosit şi va obosi învăţând pe corişti, laudă şi cinste neobositului primar comunal George Stoiţa, care cu drag atărue pentru tot ce e întreprindere culturală şi naţională românească, şi nu mai puţină laudă şi cinste harnicilor ţărani fruntaşi, cari fără preget au grăbit a forma corul şi cu deşteptăciune au ştiut deveni corişti. „Numai una“, drăgălaşa poesie a lui Coşbuc luată din vieaţa poporului, a fost foarte bine declamată de dl I. Stoia, învăţător, şi a plăcut mult publicului, carel-a aplaudat viu pe declamator. Minunat a declamat dl I. Giurgiu „Rugămintea din urmă“, una dintre cele mai excelente poesii ale noastre. Publicull-a şi aplaudat furtunos. Vodevilul într’un act „Cinel-cine” (de V. Alexandri), deşi atât de mult jucat la pnducţiile noastre din provincie, n’a rămas pe jos în succesul repres;.ntărei, de vreme ce persoaneleşi-au ştiut juca rolurile spre deplina plăcere a publicului. A plăcut nespus şi mereu a provocat haz general dl I. Giurgiu, care a predat rolul originalului ficior boieresc Graur de credeai că-’i adevărat ţăran, nu „d ăia cu haine nemţeşti*. Foarte bine a’a ştiut »fia In rolul boierului Sandu dl Leon Maior, simpaticul învăţător venit numai de curând la Orlat. Cu tot succesul a jucat şi doamna Decei (Smarandiţa), de asistănei d-şoarele Matilda Papiu, V. Popovici şi M. Şimonca. Nu pot să nu amintesc, că întreagă aranjare a producţiei a fost foarte succeasă şi pentru asta meritul revine în primul rînd valorosului preot tinăr Decei, care în sinul poporanilor Bei din Orlat e un adevărat preot cu crucea ’n frunte şi un luminător, însuşi luminat, al poporului. După producţie a urmat o mică întrunire la mese întinse. Aici dl preot Decei a rostit o vorbire avântată, mulţumind publicului pentru participare. Dintre străinii ce au participat,mi-am putut însemna pe: popularul paroh Isaia Popa din Ocna, cu st. soţie şi cu domnişoara Silvia Roman, parochul Opriş din Şara-mare, cu st. soţie şi cu d-şoara fiică, preotul Boţan cu simpatica-i soţie (fiica protopopului Moldovan din Mediaş), d-şoarele Grama şi Pop din Făgăraş, alte câteva d-şoare din jur, dl notar Decei cu sf. soţie, Dr. Elie Dăianu, câţiva tineri sibieni, domnii Arsenie şi Şurean din Gurartului şi alţii. Jocul ce a urmat întrunirei a fost foarte veselnic, în pansa cea mare, care a fost la culmea animaţiei, s’au rostit frumoase vorbiri: dl paroch Decei pentru Dr. Dăianu, dl Dr. Elie Dăianu pentru Orlăţeni, dl paroch Isaia Popa tot pentru Orlăţeni şi dl I. Scurtu pentru popor. A produs mare însufleţire şi... duioşie dl Isaia Popa, cântându-ne cu admira Din Naseud. — Scrisoare particulară. — Reuniunea de cântări. — Serata'niunei. — Petrecere. — 13 La timpul seu ziarul d-voastra TM voit a lua notiţă despre reuniunea de cântări din loc, care înfiinţată 1889 după o stagnare de câţiva ani a luat firul activitaţei sale cu finea anuţ cat. Onoare şi recunoştinţă inteligenţei: în special presidectului reuniunei, dlui Dr. Alexia Larionessi şi comitetului acari apreţiând după cuviinţă important stela ca factor cultural - social români pus la cale o nouă vieaţă socială în nl nostru — durere — osândit la o lete mai mulţi ani spre dauna ţinutului omului nostru. Cred, că va greşea afirm, că timpurile grele de acum, dă cu seamă necesitatea unei acţiuni solid comune pe toate terenele vieţei romar fost în locul prim bolduî, ce a îndemteligenţa noastra considerabilă atât ca cât şi ca forţa intelectuală, că rap condamnabilul indiferentism să-’şi faci vrinţa dictată da iubirea de neam şi de progres. Mare şi justă e bucuria când vedem aproape pe toţi grupaţi iul acestei reuniuni pentru a promova unei scop. Premiţând aceste mă voiu insul al un scurt dar’ obiectiv raport asupra st aranjate de reuniune la 12 ianuarie 1898. Observ, că la compunerea progran ţinut cont de obiceiurile noastre românei a fi felicitaţi în ajunul Anului Nou cu co! Dj astă data însă nu a primit fiecare la sa obicinuitele colinde, ci cu toţii au la un joc pentru a asculta frumoasa d a dlui G. Dima, punctul I, din programi ratei, cântată cu multă evlavie şi setu de corul reuniunei. Punctul 2 din program a dat qaaii rasterul petrecere!, a scos în relieful naţional al ei: „Ilustraţiunea românig frumoasă şi artistică variaţie a imnului nai „Deşteaptă te Române“. Aplause finoase au cerut repetarea piesei, drept doi că d-şoara Estella Mureşan a cântat-o mult succes la pian. Punctul 3 a fost „Mihnea şi Baba“, sie de D. Bilintineanu, declamată de d-şl Otilia Filipan. Rolul greu al babei, mai seamă brăstămul aceleia a fost interpre fără greş. Forţa declamatorică a d-şoareiI lipan B’a manifestat la această serată pe prima dată în ţinutul nostru. Punctul 4 şi o deasemenea s’au exitat cât se poate de bine. Duioasa cân „Moţul la drum“, composiţia dlui 1. Vidul secerat aplausela tuturor. Culmea aplaust a fost la: „Vino lele“, composiţia musicali 14/26 Ianuarie 1898 Nr. 9 bila’i voce de bas câteva cântece poporal de să tot trăeşti ascultându-’l. După pausă a urmat earaşi joc, car’ cătră ziuă tinerii au încins o straşnică comandă Numai trenul — care nu cunoaşte altă veseli decât... fluieratul — a putut pune capăt pe trecerei, plecând cu oaspeții cătră Sibiiu. sc.