Tribuna, iunie 1898 (Anul 15, nr. 118-140)

1898-06-10 / nr. 125

Anul XV Sibiiu, Mercuri 10(22 Iunie 1898 abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., »/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohe: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., »/, an 7 fl., 1 an 14 fl. .Pentru România și străinătate: */» an 10 franci, V* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prim­a­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: strada Poplâari Nr. 15 Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiară Numeri singuratici â 5 cr. şi vând la »Tipografia«, soc. pe acţiuni Numeri singuratici â 20 bani se vând la librăria G. Cârjean în Ploeşti li armată maghiară. Vorba e despre pretoriană Ungariei, favoriţii lui Bánffy, vulgo, gendarmii. Cine nu-­i cunoaşte, măcar din au­zite? Volniciile şi vitejiile lor, faţă cu ţărani nearmaţi şi ca damele române, cari poartă tricolor naţional la piept, sunt obiectul cronicei de zi a ziarelor noastre. Măcelurile de la Doi, Mehadica, Scă­rişoara, şi celelalte multe, le-a înscris nu­mele cu sânge în analele atrocităţilor un­gureşti. De când cu procesul Memorandu­lui s’a hotărît înmulţumirea lor mai ales în părţile ardelene, printre Români, Dieta a aprobat cu dragă voe noul proiect. Doar’ era vorbă de înfrînarea Valahilor ! Şi înmulţirea s’a făcut an de an tot mai mult. Au întrevenit apoi turburările so­cialiste, şi aceste au dat un pretext, cu care se poate acoperi adevăratul scop, pe care guvernul maghiar îl umăreşte cu în­mulţirea gendarmeriei... Astăzi există în Ungaria zece mii de gendarmii Şi sporirea acestui număr urmează. E o întreagă armată, cu organisaţie pro­prie, militară şi administrativă. Sânt câ­teva state europene, suverane şi indepen­dente, cari nu au atâta armată, de ori­ce fel, câţi gendarmi avem noi, graţie sistemului de forţă brutală şi viclean spionaj, intro­dus de faimosul Bánffy. Şi se ştie cât de maghiară este această nouă armată, creată în pragul noului milleniu, în toată firea sa, în toate manifestaţiunile şi acţiunile sale. Şi contingentul ei se va spori. Este un proiect gata — spune guvernamenta­lul Pesti Napló — care se va aşterne în curând M. Sale spre aprobare previe, apoi se va aduce în dietă, care de­sigur îl va aproba. în timpul de faţă gendarmeria atîrnă de la două ministerii: cel de honvezi şi cel de interne. Deoparte sunt soldaţi, de altă parte funcţionari de administra­ţie. Ştim, şi simţim zilnic cât de mare şi hotărîtor, peste vieaţă şi moarte, este mai ales rolul lor în administraţie. Trei şefi proprii au acum gendarmii; până aci era numai unul: Iablánczy Sán­dor. De curând mi-au dat un ajutor cu rang de colonel, Stesser György. Aceştia conduc afacerile militare. Pentru resortul administraţiei au creat un nou post, la care e denumit cu rang de colonel, dl Reinle Gábor. Acestea sunt momentele noue cari dau prilej amintitului Pesti Napló să me­diteze asupra gendarmeriei, care e o „în­treagă armată mai mică“ — cum însuşi spune. E vorbă, că înmulţindu-se contin­gentul de ficiori — mai ales Unguri şi Secui — se simte lipsa de oficeri. De aceea „Pesti Napló“ propune, să se cre­eze o şcoală militară pentru gendarmerie, în care să fie primiţi dintre ficiori cei mai distinşi şi mai capabili, spre a fi instruiţi, ca să fie oficeri. Asta e propunerea ziarului guverna­mental, sau mai bine zis a guvernului. Nu ne îndoim că ea se va realiza. Pen­­tru­ că, cu omnipotenţa guvernului, stabi­lită deja aşa de simţitor pentru întreagă ţeara, — altfel nici nu e cu putinţă. Cât pentru ficioli, nu e îndoială că se vor găsi. Spune „Pesti Napló“, că cei mai voinici Unguri întră cu drag la gen­darmi. Sânt bine plătiţi, lucru nu prea au, car’ libertatea de care se bucură, şi care le dă frâu liber, îi măguleşte. Afară de aceea — ne asigură tot ziarul guvernului — li­ se va da voe ficio­rilor din armata comună ca se între la gendarmi. Din aceştia se vor alege cei mai potriviţi. — Numai de oficeri e lipsă, şi aceştia vor să-ş i crească tot dintre ficiori. rr­ ....... Se vede că guvernul preţueşte mult calităţile specifice, aşa zicând tradiţional înrădăcinate ale gendarmilor, şi ţine mult ca ele să persiste şi la oficeri. De aceea nu primeşte elemente străine, între oficeri, ci vrea să-şi crească „von Pick­auf* cum era la grăniţeri. Acesta e proiectul de azi, şi reali­tatea de mâne, o nouă armată maghiară, pe lângă honvezime. Ne putem închipui înainte situaţia ce se va crea poporului, — „liberilor cetăţeni“ — şi mai ales miserei „plebs contribuens“ a Valahilor. Omnipotenţa guvernului se va în­grădi astfel şi cu o armată proprie, care ascultă orbit de ministerul de interne, adecă de consiliul de miniştri. Vom avă apoi o adevărată autocraţie organisată, o adevărată dictatură înarmată, care va domni după placul seu sub firma „con­stituţionalismului liberal“. Asta pentru cele interne, pentru noi. Dar, chestiunea mai are o parte şi mai importantă, din punctul de vedere al mo­narchiei întregi. Ungurii, cari s’au erigeat în element conducător şi singur stăpânitor în această jumătate a monarchiei, au deja o ar­mată naţională maghiară, creaţiune a geniului lor de rassă: honvezimea. Oare nu e destul atâta? Oare este bine pentru echilibriul monarchiei ca ei să-’şi mai creeze o armată, şi mai maghiară, şi mai independentă? Este oare consult, din punct de vedere mai înalt — a se permite şi o gardă înarmată şovinismului încarnat, care personificat în ministerul unguresc, ţine cârma statului şi deţine stăpânirea peste atâtea popoare dornice de libertate naţională şi hotărîte a-­şi asigura cu ori­ce preţ existenţa şi desvoltarea lor naţională ? Deunăzi un cas extraordinar sa întâmplat la Câmpeni. Eroii au fost tot grăniţerii ideei de stat, gendarmii. „Tri­buna“ a relatat despre purtarea lor. Un distins Român, victimă şi el a acestor atrocităţi, descriind caşul într’un ziar, încheie cu următoarele reflexiuni de actualitate: Prea credem, că aceste caşuri recente ni-a dus înainte sfânta causă, şi că inteligenţa română, şi mai ales fruntaşii poporului vor vede primejdia în care suntem şi vor pune la o parte ura şi pisma unindu-se într’o falangă puternică întru apărarea drepturilor noastre. Dacă nici o nuntă, fără petrecere, nu putem ţine, nici o rugăciune în biserică nu putem zice, fără de a fi insultaţi de gendarmi, atunci nimic nu ni-a rămas din libertăţile personale, şi ve întreb, domnilor condur­cetori: oare mai avem timp de a­per­de CU certele?...* Noi punem caşul sub reflectorul vii­torului ce ni­ se deschide prin noul pro­iect, marcat mai sus, și întrebăm la rîn­­dul nostru, credem cu și mai mult drept: oare mai avem timp de perdut cu des­ti­nar­ile, neîntemeiate decât pe veleităţi ori rătăciri? Pentru­ că cât timp vor fi des­binări, fatal vor fi şi discuţiuni, pe cari unii le vor numi certe Mai avem, deci, timp de perdut cu desbinările... Da, ori ba? Să răspundă Redivi­­vus! Să răspundă publicul românesc redi­­viv, deştept şi cu inimă caldă pentru causă. Sibiiu, 21 Iunie n. Abzicerea Monarchului. Eară şi vară revine în presă retragerea M. Sale Mo­narchului de la cârma monarchiei în favorul moştenitorului de tron. Mai de curând a reîmprospătat ştirea Daily Chronicle din Londra, care o publică ca o corespondenţă din Mitachin, drept ştire ce circulă în cercurile bine informate. După informaţia ziarului englez M. Sa, nemulţumit de stările actuale din monarchia ar­abzice în favorul Archiducelui Otto, fratele moştenitorului de tron Fr. Ferdinand, care n’ar fi destul de sănătos. Congresul Şerbilor. In 20 i. c. s’a deschis în Carloviţ conferenţa Sârbilor, convo­cată de patriarchul Brancovici. S’au întrunit cei mai distinşi conducători ai bisericei sâr­beşti, spre a se sfătui privitor la congresul na­ţional-bisericesc. Se vorbeşte că conferenţa va decide, ca în timpul cel mai scurt se se facă paşii nece­sari pentru convocarea din nou a congresului. Din Ţeara „Turcilor“. Scopurile lor. Armele lor. Oradea-mare, 19 Iunie­­. Am raportat la vreme, cum că înaltul consorţiu, Perczel-Bdnfy Jeszenszky, a cautat prin cabinetul pentru apărarea sfintei idei două din telegramele puse de aici în 16 Maiu­s. Cu a treia nu mai ştim nici astăzi ce au făcut. Ca epilog las aci se urmeze în tradu­cere comunicatul direcţiei poştelor din Cluj, ce­­l-am primit în zilele acestea. Direcţia r. ung. a poştelor şi telegrafului din Cluj. Nr. 10.192 —1898. D-sale d-lui Balcas Dacian student în drept, la dl advocat Dr. Demetriu Kiss Oradea-mare, strada Domnească, în urmarea recercărei d-tale din 19 a lunei trecute, adresată catră oficiul de postă şi telegraf din Oradea-mare. Te avisez, că nici ordinul Excelenţei Sale dlui ministru r. ing. de comerciu datat sub nr. 34.293 în cauza celor două telegrame din chestiune, ce au fost reţinute, precum nici arătarea oficiului de poştă şi telegraf din Cluj, care a servit ca basă acestui ordin, ca unele obiecte ce ating sfera oficioasă de activitate a institutului de poştă şi telegraf, nu pot să le comunic cu d-ta. Notez însă, că actul reţinerei ’şi-a avut basa in articolul 7 al convenţiei internaţio­nale despre serviciul telegrafic din 1875 înar­­ticulată prin art. de lege LVI. din anul 1898. Cluj, 13 Iunie 1898. Sipos m. p." Bată şi in ungureşte partea esenţială a acestui comunicat: „...A kérdésben forgó viszatartott 2 távirat ügyében kereskedelemügyi m. kir. Minister ur ő Nagy­méltóságának 34,293 sz. alatt kelt rendeletét, valamint a Kolozsvári posta- és távirdahivatalnak ezen rende­let alapjául szolgált jelentései, mint a posta- és távírda intézet hivatalos ügyköret érintő tárgyai ennek nem közölhetem“. * Nu mă uimeşte şi nici nu mă alterează, că direcţia poştelor din Cluj a aflat modul cum se ticluiască un motiv, pentru care să-­mi denege comunicarea ordinului de oprire şi a suşternerei depeşilor, precum nu m’ar fi uimit nici dacă o poştă ungurească mă lăsa fără de răspuns, fiindcă nu cunosc relaţiunile dela ofi­ciul poştei din Cluj şi nici pragmatica poşte­lor ungureşti ce îşi învălesc activitatea cu atâta predilecţie în neguri, şi se închid bine de ochii celor nechemaţi, umblând la şeful po­ştei din Oradea-mare în causa acestor tele­grame, am întrebat pentru­ ce este de lipsă ca o telegramă să fie purtată pe la Pesta înainte, şi numai după aceea se fie oprită, şi pen­tru­ ce nu poate să facă atâta ispravă şi un oficiu de poştă? ‘ST: Am primit răspuns, că la Cluj de­sigur nu vor fi ştiind româneşte şi le-au trimis pen­tru traducere. La poşta din Orade­a mi-au primit tele­gramele. Cred, că nu va fi fost nici aici cine să le înţeleagă. Sau da? Aici nu le-au înţeles şi le-au primit. La Cluj nu le-au înţeles şi le-au oprit. Măr­turisesc, că nu prea înţeleg acest capriţiu, deşi m’am născut sub cerul acestei ţări a scanda­­lelor şi mirozeniilor. Tot ce pot să bănuesc­­, că pragmatica poştelor ungureşti nu conţine nici o disposiţie cu privire la executarea §-lui 7 al convenţiei despre serviciul telegrafic, care le dă voe statelor se oprească telegramele, a căror expe­diare le-ar pricinui primejdii. Nici un ordin ministerial, nimic, chiar nimic. Totul e lăsat în voea şi bunul plac al oficianţilor, cari unii cunosc fatalul articol al convenţiei internaţio­nale, care alţii sânt mai nesiguri şi neorien­­taţi în aplicarea aceluia, car’ alţii mai inven­­ţioşi, mai întreprinzători. * Dacă mai înainte în relaţiune cu ideea de stat visam ordine, — regularitate bă­nuiam numai, — acum după­ ce această bănuială mă urmăreşte ca o idee fixă şi îmi aduc aminte că în această ţeară nu sânt decât paşale şi gendarmi şi bagagiu pentru gloanţele lor, ’mi-am distrus ilusiile naive despre ordine şi ’mi-am făcut cea mai firmă convingere, că suntem lă­saţi în voea bunului plac şi al capriţiului unei haite de amploiaţi aroganţi şi harţăgoşi, sân­tem puşi far’ de controlă la disposiţia marilor şi micilor tirani cu cruci la gât, ori cu pinteni la călcâie. Le-am scris acestea mai cu seamă pen­tru acei, ce tot nu au avut încă prilejul de a învăţa această şcoală ungurească, pentru­ ca să se convingă despre primejdiile iluzilor clădite în Ţeara­ Ungurească. Ear’ acei cari în­casări grave familiare — sau fie de ori­ce natură — doresc să-’i infor­meze cu grabă pe ai sei, să telegrafeze un­gureşte, pentru­ că li­ se poate Întâmpla, cum ’mi­ s’a întâmplat şi mie, că o poştă le va primi telegrama, ear’ alta neînţelegându o o va susteine la minister, de unde nu va veni decât peste trei zile. Cei­ ce nu ştiu ungureşte nu au decât se înveţe cu grabă, ori în astfel de caşuri să alerge — la tâlmaci. Dar’ ce vreaţi în „Magyar nemzeti állam“, în cel mai liberal stat de pe faţa pământului ? Cui nu-’i place , menjenek Nagy-Oláh­országba ! Aici e aşa cum e. Dar’ dacă nu-’i place cuiva, să-’şi cerce o patrie mai bună. Atâta ar pută să priceapă ori­cine. tt Gerdarmi şi paşale... Nemţii zic: „Pascha's giebt es nur dort wo es Türken giebt*. Am puta şi noi să înţelegem.... Lucian Bolcaş. Stări de nesuferit. Comasările. — Nemeş şi iobagi. — Scoa­terea dărilor. — Casse goale. — Drumurile comunale. Valea Haşdaţii, Iunie, 1898. Sânt de nesuferit stările, ce ni­ s’au creat nouă pe aici de câtră administraţia bâuffystă. Daţi-’mi voe, die Redactor, să le expun, fie şi pe scurt. Voia începe ca comuna Silvaşul-maghiar, situat aproape de drumul ce duce în apus spre munţii Dobrinului, între comunele: In­dol, Lutu, Micuţ, Muiereu, Silifte şi Giurița. înainte cu vre-o 4—5 ani starea mate­rială a acestei mici comune, care numără abia 42—45 familii curat româneşti, era între cele mai înfloritoare. S’a început urgisita comasare a întreg hotarului comunei (o numesc astfel, de oare­ce în Ungaria nu ştiu se se fi făcut vre-o comasare dreaptă şi legală) şi prin acea­sta şi spesele relativ grozave faţă de un po­por aşa mic şi puţin. Pentru spese de coma­sare s’au dat din partea noastră 2346 fi., care sumă considerabilă a înfundat poporul în da­torie, pe cari le ar trece omul cu vederea, dar’ când toate fasele comasărei au fost sucituri nedrepte şi iliegalităţi, particularism şi ne­dreptate, o astfel de comedie în câteva scene e prea scumpă cu aşa sumă considerabilă. Ju­decata adusă prin forul I., să subînţelege, s’a adus în favorul renegatului mare proprietar Carol de Vincenti şi in defavorul foştilor co­­loni, unde în special s’a comis cel mai mare abus prin sentenţa adusă în causa de segre­gare a pădurilor, pentru care bietul român s’a pîrît în 30 de ani şi a sperat atâta, încât ar fi putut cumpăra de 3 ori atâta pădure cât ’i a judecat tribunalul din Turda. Tot aşa s’a făcut şi cu locurile arătoare şi cu fânaţe, dintre cari cele mai grasa şi mai bune s’au judecat marelui proprietar, car’ pen­tru bietul ţăran român au rămas săcăturile şi cojile în schimb pentru mierţele de galbeni, cari prin cruntă sudoare a feţei sale câştigate le varsă în visteria statului. Judecata aceasta nedreaptă, de sine se înţelege că a fost apelată la tabla regească din Cluj, unde acuşi de 5 luni de zile se trăgănează aducerea sentenţei, respective schim­barea aceleia de forul I. Ce speranţe ne leagă Insă şi de aceasta ? In urma acestor nelegiuiri şi multor spese, poporul a desperat şi acum se află în miseria cea mai mare. * In Silvas era un jude, Popa Vasile, cam iubitor de domni, însă Român, — şi Silvăşenii au fost îndestuliţi cu el aşa printre ele. Ce să vezi însă? Intr’o bună ziuă ne trezim, că acesta e substituit cu Carol Vincenti, proprie­tarul mare, carele singur numai pentru tero­rizarea poporului a dorit oficiul acesta. Aci însă ’şi-a dat capul de peatră, căci preotul lo­cal şi cu toţi poporenii în conţelegere au în­frânt toate meşteşugurile lui răuvoitoare şi, har Domnului, am ajuns acolo, de azi nici un si­văşan nu-­i calcă în breazdă cu nici un soiu de lucru, încât ţi merge bine, — al dracului. * Acest Vincenti prin tractarea cu oameni e unic în felul seu. El ’şi-a pus de cuget şi s’a exprimat înaintea multor oameni, că până­ ce nu face din poporul Silvaşului iobagi nu se odihneşte. El doreşte, ca un ziler să muncească în breazda lui pentru 15—20 cr. pe zi fără mâncare, — drum să nu facă şi cu un cuvânt să fie scutit prin popor de sub povara sarcinilor. încercările lui au dus, ce e drept, mai ântâiu la isbândă, acum însă nu na-am odihnit până am înţărcat viţălul şi m i-am pus în rând cu toți oamenii în lucrurile satului. Şi dacă bunul D-zeu ne va ajuta îl vom mai catechisa. * Voiu trece la scoaterea dărilor. Nu am cuvinte, nici pot îndestul aprecia această campanie asupra averei poporului. Ori­ce arunc de tot soiul se face fără întrebarea membrilor în comitetul comunal, adecă: de nobis sine nobis, car’ când se plătesc, adecă se storc, nu-’ţi poţi da seamă cum s’au putut sui acele aşa de grozav. Ni­ se aduc turmele în sat din staul, la ameazi când să se mulgă, le „leagă“, cum zic Românii, şi nu-­ţi poţi deameted­ capul cu: „ez kamat, ez késedelmi kamat, ez végrehaj­tási dij, ez adószedői díj, ez*... mai ştiele şi dracul ce fel de dij­uri. Destul că bietul dobitoc flămânzeşte, îl bate ploaia şi de multe­­ori ni­ se vinde, car’ sărmana opincă plăteşte şi în veci de veci e datoare. Nici în anul acesta misei nu am fost cruţaţi, ba încă mai amară a fost execuţia ca de altă­dată Aici am de a aminti pe fai­mosul notar Knoll Gusztáv, fără seamăn şi fără păreche în terorisări şi abasuri de putere. De câţiva ani ştiu că numai din Silvaş s’au dus vântului 130 boi, şi astăzi sărmanii ţărani se însoţesc, şi câte 2—3 prind şi fac un plug, pe când mai nainte cu 2—3 ani eşiau din 40 ogrăzi 40 de plugari. Dacă aceste vor continua mersul lor de până acum e vai de noi, căci pierim. Gai să mulţumim oare restriştele vieţei? Ţie, stăpâ­­nire vitregă şi duşmană, care nu ai în sufletul tău nici cea mai mică armă de echitate şi umanism. Aduceţi-vă aminte însă, zdrobitorilor, că Dumnezeu nu doarme şi vai va fi de voi când suferinţele îşi vor ajunge culmea şi răbdarea sfirşituii. * Cassele Wertheim pentru comune. Când lipsa e mai mare, când miseria copleşeşte, când mor de foame fiinţe cu suflet dumnezeesc, pre­cum s’a întâmplat în Sălişte (comună lângă Silvaş), vitrega stăpânire fără nici o întrebare, fără consultare trimite pe capul nostru casse, în cari să păstrăm golătatea şi sărăcia. Gassele s’au cumpărat dela firma Besky şi au costat pe fiecare comună cu porto cu tot aproape la 100 fi. Pentru­ ce aceste neghiobii ? Pentru­ ce îngreu­naţi pe civii acestei nefericite patrii? Nu ve­deţi, că toată ţeara geme în miserie, sânteţi surzi, nu auziţi glasurile sfăşiitoare de inimi a celor lipsiţi şi storşi până la măduvă ? Ori vi-e mai presus, stăpâni vicleni, fericirea unei firme decât a întregei patrii?! * Să vedem de drumurile comunale. Sânt bune şi avantajioase şi recunoaştem folosul şi obligamentul de a le face, însă ce abus e şi aici. Doamnei Gând e timpul cel mai scump de plug, cântem siliţi a eşi la drum. Ogoa­rele, ca pe timpul Tătarilor ne rămân pustii, nutreţeie le mâncăm cu vitele pe lucrurile drumului, care pe plug nu ne mai rămâne ni­mic şi ne cad vitele pe breazdă. Şi apoi vai de cel­ ce nu-­şi face drumul după capriţul lui ______________Nr. 125

Next