Tribuna, iulie 1898 (Anul 15, nr. 141-166)

1898-07-22 / nr. 158

Pag. 634 8ibn­a, Mercuri, TRIBUNA 22 Iulie (3 August) 1898 Nr. 158 existentă cu puternica împărăţie a Ma­­iestăţei Voastre se devină şi mai strînsă —­ dorinţa mea cea mai ferbinte este fericirea Maiestăţei Voastre şi a casei împărăteşti, şi rog prevedinţa divină, ca să reverse toate binecuvân­­tările sale peste Maiestatea Voastră şi supuşii sei credincioşi. Ridic păharul meu pentru sănătatea Maiestăţei Voa­stre, pentru sănătatea Maiestăţei Sale Ţarevnei şi a augustei mame a Ma­iestăţei Voastre. Trăească Măiestă­­ţile Lor«. După toastul Ţarului musica în­­tonă imnul român, iare după al Rege­lui Carol cântă imnul rusesc. Revista de la Ţarskoe-Selo. Sâmbătă, la 30 August, a avut loc o mare revistă militară. In faţa Regelui Carol, Principelui moşte­nitor şi a Ţarului, au defilat 34.600 ostaşi cu 204 tunuri, sub comanda marelui duce Vla­dimir. Ţarul punându-se la fruntea trupelor, în persoană a făcut Regelui Carol onorurile mi­litare. După revistă s-au reîntors cu toţii la Petesburg. Distincţiuni. împăratul a conferit dlui D. Sturdza, preşedinte al consiliului de miniştri al Ro­mâniei, ordinul „Vulturul Alb“. A făcut ca­dou generalului Vlădescu o tabacheră împo­dobită cu briliante. Toată suita regală a pri­mit dovezi de Înaltă distincţiune. Dl Rosseti- Solescu a primit ordinul „Sfintei Ana“ de clasa I-a. Visita Regelui Carol şi presa­ „ Journal des Deba­ts“ din Paris vorbeşte în terimnii următori de visita Regelui Carol la curtea Rusiei: „Visita aceasta a Regelui Carol are o im­portanţă deosebită. Dela răsboiul din 1876 şi tratatul dela Berlin Încoace, relaţiunile erau destul de încordate între Bucureşti şi St.­­Petersburg. România nu voia să uite că, drept răs­plată a serviciilor sale, ’i­ se luase Basarabia. In­conştienţă pretindea că se orientează spre tripla alianţă. De câtva timp s’a produs, totuşi, o descordare (détente): cu prilejul ultimei că­lătorii a Regelui la Iaşi. Ţarul trimisese, pentru a-’l saluta, pe guvernatorul provinciei vecine şi atenţiunea aceasta a fost foarte bine apreciată. S’a mai putut considera ca o dovadă de mai multă bunăvoinţă faptul, că o parte a ultimului Împrumut de conversiune română, 4 la sută fusese plasată la Paris... Şi trebue notat mai ales că evenimentele acestea se produceau sub un minister liberal, căci chiar liberalii au fost, sub Ioan Brătianu şi elevii sei, apostolii cei mai favorabili ai unei apropieri din ce In ce mai accentuată cătră tripla alianţă. Dl Dem. Sturdza presidiind călătoria la Petersburg nu încăpea nici o Îndoială, că inte­resul ţiirei şi dorinţele ei erau destul de evi­dente; şi in acelaşi timp era o garanţie pentru acei cari s'ar fi putut alarma şi crede intr’o convertire veritabilă. Noi cari n’avem in Balcani nici un in­teres direct şi a căror unică preocupare e menţinerea păcei, nu putem decât să ne feli­cităm pentru aceste disposiţiuni fericite. Tot ce va pută contribui să ţie In frău pasiunile populaţiunilor balcanice ne va plăcea: am aplaudat călătoria la Bucureşti a prinţului Bulgariei, cuvintele atât de călduroase ce s’au să-’şi străpună curtea la Buda, la din contră să le fie conces Ungurilor să-­şi încoroneze un Rege nou în persoana lui Fr. Iosif moşte­nitorul coroanei. Bucureşti, 1 August. Aseară răspândindu-se în capitală ştirea, că trupele otomane sunt aproape de a întră în ţeară, se făcu o număroasă adunare în sala teatrului. I. C Brătianu expuse adunărei starea lucrurilor printr’un cuvânt plin de energie. Mai vorbiră şi alţii, apoi toţi cei de faţă într’un glas jurară că vor jertfi totul, chiar şi vieaţa pentru sfânta causă a poporului, şi că nu se vor odihni până­ ce România nu va fi liberă şi fericită. Noaptea a sosit Pinghir Efendi din partea E. S. Soliman Paşa cu o scrisoare cătră Metro­politul. Poporul înştiinţat despre aceasta ceru, ca cetirea scrisoarei să se facă înaintea membrilor guvernului provisor şi după ameazi se adună pe »Câmpul Li­­bertăţei« în număr de vre­o 25.000 şi pro­testa în contra acestei încălcări a ţărei arătând că ar fi neîndreptăţită, întru­cât »prin nici un articol din constituţie nu se atinge cât de puţin drepturile sublimei Porţi«. Apoi se primi acest protest: 1. Dacă Poarta va respecta drepturile Ro­mânilor şi va primi constituţia ce îşi deteră, atunci Românii recunoscători bunului Suveran nu numai că îi jură credinţă, dragoste şi supunere, dar’ încă şi mai mult, că vor sluji de scut Constantinopolului. 2. Că dacă sublima Poartă nu-­şi va retrage trupele de pe pământul român şi dacă va căuta ca prin puterea armată să se mestece în trebile interne ale ţărei: toate tractatele ce există se socotesc chiar de Poartă desfiinţate. 3. în atare cas naţiunea română este liberă de ori­ce îndatorire ar­avă cătră înalta Poartă. 4. Că ori­ce legi ori aşezăminte se vor impune Românilor dela străini, acele vor fi socotite ca ilegale şi prin urmare este da­toria ori­cărui Român de a nu li­ se supune de bunăvoe. 5. Că ori­ce Român va unelti sau va contribui ca să aducă armate străine în ţeară, sau ca să oprească mai multă vreme pe cele aduse, perde dreptul de Român, este decla­rat ca duşmanul societăţei şi afară de lege. După primirea acestor puncte poporul cu musica în frunte, s’a dus la palat, unde îl aşteptau membrii guvernului provisor. Trecând înaintea locuinţei lui Pinghir Efendii strigătele de: Să trăească M. S. Sultanul, să trăească România, răsunau şi umpleau aerul. Ajunşi la palat N. Bălcescu adresă poporului câteva cuvinte de mulţumire şi pe urmă I. C. Bră­tianu îi îndemnă pe toţi la linişte şi ordine şi apoi se împrăştiară. (Pruncul Român. Heliade: Memoires.) pronunţat şi visita In acea Dobroge, pe care irredentismul bulgar a considerat-o atâta timp ca pe a sa. Vedem ca şi mai multă favoare exodu­rile spre Petersburg a prinţilor supăraţi până acum cu Rusia şi sforţarea lor de a se asocia azi la politica inaugurată de cei doi împăraţi, politică de echilibru şi de pace“. * Ziarul rusesc Novosti consideră so­sirea M. S. Regele României în Rusia ca un eveniment de cea mai mare însemnă­tate politică. Această foaie respinge ver­siunea după care România ar fi un in­strument al triplei alianţe şi expune că România n’a fost nici­odată agentul triplei alianţe şi probabil că nu va fi nici pe viitor. Politica României s’a distins în­totdeauna prin independenţa sa. Călătoria solemnă a M. S. Regelui Carol în Rusia va întări şi mai mult le­găturile ce există între Rusia şi poporul coreligionar, care luptă contra inimicului comun. în unirea strînsă şi frăţească cu Rusia, România găseşte toate condiţiunile pentru desvoltarea în toate direcţiunile, a forţelor sale naturale şi a misiunei sale. Moartea lui Bismarck. Ultimele momente. In timpul din urmă Bismarck se părea că merge spre bine. Schweninger, medicul seu de casă după­ cum s’a exprimat cătră mai mulţi, nu s’a aşteptat la o catastrofă aşa grabnică. Sâmbătă boala principelui s’a agravat. Dimineaţa s’a simţit de tot rău. Schweninger a fost chemat imediat la patul bolnavului. La ameazi in urma unui atac de apo­­plexie ’şi-a perdut conştienţă, şi nu mai recu­noştea pe nime. Agonia ’i­ s’a lnceput la orele 9 seara. In jurul muribundului erau toţi membrii fa­miliei. Lupta cu moartea ’i-a fost lungă şi du­reroasă. Corpul ’i­ se sbătea cuprins de su­dori răci şi horcăitul li suna atât de Înfio­rător, cât femeile din jur, pătran­e de milă au părăsit chilia, ne mai putând resista pri­­veliştei Înfiorătoare, ce o da luptându-se cu moartea. Moartea s’a întâmplat la orele 11 noaptea. Ştirea morţei şi Imperatul. Principele Herbert, fiiul lui Bismarck, a înştiinţat telegrafic pe împăratul Wilhelm de­spre moartea tatălui său. La porunca împăratului, un regiment de ostaşi a sosit la Friedrichsruhe, să ţină cordon in jurul castelului. împăratul Wilhelm,­­şi-a exprimat tele­grafic condolenţele întristatei familii. Tele­grama e ţinută iu termini foarte intimi şi elogioşi la adresa lui Bismarck, pe care ti numeşte „model de devotament“. Contele Pozodowszki, a fost trimis de către Împăratul la Friedrichsruhe, ca şi cu graiul viu, să exprime condorenţele împăratului întristatei familii. împăratul a cerut telegrafic ca Bismarck să fie înmormântat în Berlin. La aceasta a răspuns Herbert, că tatăl seu a dispus prin testament să fie Înmormântat ln Friedrichsruhe, pe o colină din apropierea castelului. Ziua Inmormântărei nu e Încă fixată, însuşi Împăratul vrea să vadă programul, după care se va face ceremonialul funebral. Cadavrul a fost aşezat pe catafalc, dar’ un castel nu e permis nimărui să Intre. Străinii cu mulţimea sosesc în Friedrichs­ruhe, ca să poată asista la înmormântare, aşa încât locuinţe nu se mai pot căpăta numai cu preţuri mari. Pregătirile pentru Înmormântare se fac. Corpul lui Bismarck va fi îmbalsamat, car’ deasupra criptei se va ridica o frumoasă capelă. Doliul. Telegramele de condolenţă şi cununile sosesc necontenit la Friedrichsruhe. Condo­lence telegrafice au trimis Monarchul nostru Francisc Iosif, regele Umberto al Italiei, regina Victoria a Angliei, Ţarul etc. Germania întreagă e un doliu. Din man­dat Împărătesc, pe edificiile publice din toată ţeara sunt arborate stindarde de doliu. întreagă presa europeană se ocupă pe larg de Bismarck. Opinia Francezilor, în Paris ştirea morţei lui Bismarck nu a produs nici o sensaţie. Unele foi nici nu înregistrează ştirea, altele foarte pe scurt. Toate Insă se unesc Intru a-’i critica aspru ţinuta politică. Ziarul Rappel scrie, că politica lui Bis­marck se poate coprinde In două cuvinte:­«­­fi sânge, ear’ triumful acestei politici a fost o fatalitate oarbă. Radical zice, că Bismarck a tmpedecat progresul şi civilisaţiunea. Petit Journal deşi recunoaşte că a fost mare bărbat de stat, susţine că a fost tiran, care cu sânge şi viclenie a zidit unitatea im­periului german. Figaro­tn un articol mai lung apreciază evenimentele răsboiului din 1870 şi sfârşeşte cu cuvintele, că Bismarck va rămână dea­­pururea o persoană odioasă Înaintea Fran­cezilor. Matin 11 caracterisează ca pe un om cu talente rari, care însă nu a cunoscut cinste, drept și loialitate și a fost un mare despot. Date biografice. Otto Eduard Leopold principe de Bis­marck, fost cancelar al imperiului german și prim-ministru prusian, n. 1 Apr. 1815 dintr’o veche familie nobilă, pe moșia familiei sale Schönhausen. Studiile secundare ’și­ le-a făcut In Berlin. In 1832 se duse la Gottingen, unde urmă cursurile facultăţei de drept, fără Insă a se obosi prea mult cu stadiile obligătorii, ci căutând mai ales a-­şi dobândi cunoştinţe după­ cum ii venia lui la socoteală. Cu chipul acesta el nu ajunse să obţină o diplomă aca­demică. El Intră Inse In curând In serviciul administrativ şi In această calitate fu permu­tat la Aachen. In 1838 îşi făcu anul militar la al II. batalion de vânători de la Greifswald, unde se apucă de stadiul agriculturei, pen­­tru­ că avea de gând să-­şi administreze el în­suşi moşia părintească. După moartea tatălui seu el fu ales deputat la dieta provincială a Saxoniei. B. înţelese repede, că Prusia ar tre­bui să-’şi dee o constituţie ceva mai liberală. Părerile sale In această privinţă erau Insă cu mult mai moderate decât ale generaţiei sale pornite In curentul liberalismului, aşa că ’i­ se făcea imputarea că ar fi reacţionar. Consti­tuţia dela 184911 nemulţumea, pentru­ că, după opiniunea lui, ea acordase coroanei prea pu­ţine drepturi. Scopul meu era atunci să înfiin­ţeze un puternic partid regalist. Regele Fri­­deric Wilhelm IV. II numi consilier de lega­ţie la ambasada federală din Frankfurt a. M. Pe acea vreme statele germane formau o con­federaţie fără nici o consistenţă reală. In po­­siţiunea sa B. avu prilej a se convinge de neajunsurile acestei legături politice dintre statele germane, precum şi de ostilitatea ace­stor state, faţă de Prusia, pentru a cărei he­gemonie B. căuta să-­şi câştige aderenţi. In Frankfurt a. M. B. se ocupă cu ideea creărei unui parlament vamal. în 1859 el accentua cu putere principiul, că Prusia ar trebui să se emancipeze de tutela Austriei şi să-­şi asigure hegemonia In ţările germane. Ideea lui Inse nu găsi aprobarea guvernului Hohenzollern-Schleinitz şi astfel B. fu reche­mat şi trimis ca ambasador la Petersburg. Aci el rămase trei ani şi­’şi câştigă favoarea Ţarului şi a diplomaţiei ruseşti. In 1862 el fu trimis ca ambasador la Paris, car’ In toamna aceluiaşi an fu numit ministru şi provisor president al consiliului de miniştri. B. se angaja să asigure reorganisarea armatei, o dorinţă a Regelui, şi spre acest sfîrşit el păşi foarte conciliant în comisiunea budgetară dela 30 Septemvrie, arătând că Prusia are nevoe de o mare şi puternică armată, pentru­­ că Germania nu trebue să se peardă iu teorii liberale, ci are trebuinţă de forţă, căci marile chestiuni politice nu se lasoiva cu discursuri şi cond­use de ale ma­­jorităţei, ci „prin fel şi sânge". Majoritatea camerei Insă nu avea Încredere In B. şi nu voia să audă de credite pentru noua organi­­saţie militară. B. se hotărî atuncia a guverna fără budget şi incepu a vorbi camerei pe un ton violent, declarându-’i, că toată chestia se reduce la un joc de forţă, car’ cel­ ce are pu­terea va proceda după cum crede de cuviinţă. Astfel prăpastia Intre B. şi cameră deveni enormă. Insă în acest timp B. se apucă a da chestiunei germane o soluţiune: în 1863 el ceruse deja Austriei, ca aceasta se împartă cu Prusia conducerea afacerilor germane, sau, în caz contrar, relaţiile dintre Prusia şi Austria vor fi compromise. Austria Insă credea pe Prusia slăbită de conflicte constituţionale şi nu cedă, aşa că relaţiile Intre aceste două ţări fură rupte. B. îşi făcfi din Italia o aliată. Pe câmpul de răsboiu Prusia rămase învingă­toare şi B. se mulţumi să arondeze teritorul prusian prin anexiunea statelor Schleswig- Holstein, Hannovers, Kurhessen, Nassau şi Frankfurt şi intemeia astfel hegemonia Prusiei asupra Germaniei de nord, pe care o alia apoi cu statele germane de sud prin o alianţă ofensivă şi defensivă. Succesele militare şi diplomatice ale lui B. schimbară opinia pu­blică In favoarea lui şi el găsi chiar sprijin la opoziţia liberală. Spre a evita un conflict cu Francia, care ceruse compensaţiuni In provinţa renană, el căută să amine Intrarea statelor germane de sud In federaţiunea germană. Francezii le se perdură în curând răbdarea şi se folosiră de chestiunea candidaturei la tronul Spaniei spre a declara Prusiei răsboiu. Spre a sili pe Eu­­glitera a persista In neutralitate, B. publică la 29 iulie 1870 o serie de desvăliri, arătând planurile lui Napoleon asupra Belgiei. Răs­­boiul se termină cu noroc pentru Prusia şi B. anexă Alsaţia şi Lotaringia spre a asigura Prusiei o frontieră de fortăreţe. In Versail­les apoi el Încheie tratatele, prin care statele germane de sud Intrară in federaţiunea ger­mană. Pacea dela Frankfurt a. M. o încheie tot el. Cu înfiinţarea­­imperiului german“, B. fu numit cancelar al imperiului. Înălţat la rangul de principe şi dotat cu un mare do­meniu la Laaanburg. Dela răsboiu Încoace B. purtă o luptă înverşunată In contra partidului catolic şi se ocupă mai ales cu chestiunile sociale şi finan­ciare ale imperiului. în politica exterioară scopul seu era de aci Înainte menţinerea pă­cei. După congresul dela Berlin el încheie tn 1879 o alianţă cu Austria, căreia­­i­ se adause mai târziu şi Italia. Naţiunea germană, recunoscătoare pentru meritele sale,­­i-a ma­nifestat de repeţite­ ori simpatiile ei. După urcarea pe tron a împăratului Wilhelm II., se iviră diferenţe între tinărul monarch şi fon­datorul unităţei germane, aşa că acesta îşi dădu­­­n 1891 demisia şi se retrase la Frie­drichsruhe. Antagonismul dintre B. şi Împă­ratul Wilhelm a produs o adâncă deprimare în opinia publică germană. (Din .Encicl. rom.“) Procesul Mahr—Szabó. — Raport particular al „Tribunei“. — n. Caransebeş, 27 iulie. Pertractarea continuă cu ascultarea acu­­saţilor. Szabó întreabă pe Balogh, ori de ’l-a ru­gat el mai de multe­ ori, ca se Intre vină pen­tru transferarea lui Mahr? Advocatul lui Mahr: Ştie acusatul ce referinţe au fost Intre Mahr şi Szabó? Acusatul: Nu ştie! Petroviciu László, fostul notar in Bă­nia . A subscris arătarea la provocarea lui Szabó. N’a cunoscut cuprinsul. A subscris-o fără să o cetească. Ar subscrie-o şi acum. îl îndeamnă referinţa duşmănoasă, care există între el şi judele Mahr. Mahr s’a amestecat in afacerile admini­strative la alegerile de primari, căci el a fost membru în partida naţională română. Voeşte să dovedească, că aici e şi partidă naţională şi aminteşte, că Românii au trfiinţat o bancă românească. Mahr a scos pomii milionari. Fapta acea­sta a judelui a avut urmări rele, căci şi alţii au scos pomii milionari. Procurorul: In care casină eşti membru ? Acusatul: In cea maghiară. Procurorul: D-ta n’ai umblat cu naţio­naliştii ? Acusatul: Nu. Procurorul: Ce păcat este, că Mahr a vorbit cu Miletici şi Bogoeviciu? Acusatul: Fiecare guvernamental s’a fe­rit să convină cu oamenii aceştia. Bieleilerencz (Neamţ): A subscris arătarea in cancelaria protopretorială. N’a ce­tit-o, fiindcă nu ştie ungureşte şi nici nu ’i­ s’a spus cuprinsul. Szabó ’l-a îndemnat să subscrie. A subscris, pentru­ ca unul dintre cei doi să fie transferat. N’ar fi subscris, dacă ar fi ştiut că este timbrat de om periculos. Mahr nu a mers In casina maghiară şi un hotel nu s’a pus la masa lor. Nu ştie, că pomii scoşi de Mahr să fi fost millenari. Judele: Ştii că Mahr a convenit cu na­ţionalişti ? Acusatul: Da. Judele: Dar’ şi d ta ai convenit cu ei? Acusatul: Nu-’i fac imputare, pentru că a umblat cu naţionaliştii. Adv. lui Mahr: A umblat Mahr şi Îna­inte de a se certa cu Szabó cu aşa numiţii naţionalişti ? Acusatul: Mai nainte a fost membru în casina maghiară şi a fost cu noi. Judele: Umblă şi alţii cu naţionaliştii? Acusatul: Da. Adv. lui Szabó: Este adevărat, că cu ocasiunea unei alegeri ar fi zis Mahr, că el se ţine de partida română? Acusatul: Mahr a zis, că dacă m’aş fi ţinut de partida sa, aş fi eşit învingător. Advocatul: Şi care partidă e aceasta ? Acusatul: Partida poporală! Advocatul: Şi ce partidă e aceasta ro­mână? Acusatul: Acolo sânt numai Români, toţi alegătorii sânt Români. Călin Vuiescu, primar in Dalboseţ: A fost bolnav la ziua aceea şi a trimis pretorul după el. Acolo a aflat pe notar, care­­i-a pro­vocat şi subscrie un atestat de moralitate pen­tru Szabó. Dacă ar fi ştiut că e arătare con­tra lui Mahr, nar fi subscris. Ascultarea martorilor. Mokosay, pe atunci pretor In Bozoviciu. In Martie 1896 Szabó ’i-a propus să cerceteze pe toţi notarii, ca să­’i cunoască mai bine. înainte de a pleca, dl Szabó ’mi-a predat o scrisoare să o predau lui Popoviciu şi la re­întoarcere se ’i-o predau. Gând am dus scri­soarea in comună, n’am cunoscut cuprinsul. Nu ştie nimic rău despre Mahr, nu s'a ocupat cu afacerea aceasta. Judele: Szabó In arătarea sa zice, că mai mulţi ’l-au rugat să ceară transferarea lui Mahr. Martorul: Nu ştie. Lazar Cerbu: A fost de faţă în can­celaria lui Popoviciu şi a auzit, că notarul a zis cătră învăţătorul Bodeni să subscrie un atestat de moralitate pentru Szabó. învăţă­torul n’a cetit arătarea. Nicolae Negru: A fost de faţă în can­celaria notarială din Dalboseţ şi a auzit de­­spre atestat de moralitate pentru Szabó. Trăilă Purca, învăţător In Şopotul­ nou. A căpătat scrisoare să meargă cu sigilul la can­celaria notarială în Dalboseţ. Notarul ’i-a spus să subscrie o rugare contra lui Mahr şi atunci s’a dus acasă fără să subscrie. George Drăgilă: A fost de faţă, când notarul Popoviciu a spus, că e un ateßtat pen­tru Szabó. Notarul ’şi-a dat cuvântul de onoare, că e ateßtat. De Mahr n’a fost vorbă. loan lovanel mărturiseşte ca George Drăgilă. Vichentie Puia din Bania: Dl Mahr a zis te se unească cu toţii la alegeri, ca să în­ceteze odată certele Intre ei. Nu este adevărat, că Mahr ’i-ar fi în­demnat să se alieze cu popii. Ilie Albu din Bănia, mărturiseşte ca şi loan Iovanel. Aron Bihoiu din Bozoviciu: N’a văzut, că Mahr să fi jucat vre-un joc naţional român. Se înfăţişează cu notarul Balogh László şi îi spune acestuia, că el a văzut pe Mahr jucând cuadu­l. Fekete Károly, fost birtaș la casina ro­mână . N’a auzit să fi jucat Mahr jocuri ro­mâne. Mahr a fost aproape toată ziua In ca­sina română, dar’ de politică nu s’a vorbit nici când Balogh ’i-a zis, că-’i dă 50 fi., dacă îl va pălmuî și arunca afară pe Mahr. Cinci Țigani mărturisesc, că ei nu au văzut pe Mahr jucând, când s’a cântat doina lui Lucaciu — Lukács nóta — Kafka, poatar, spune, că la o şedinţă dl Mahr a făcut pro­punerea, ca casinei să nu ’i-Be dee colorit naţional maghiar, pentru­ ca să poată şi Ro­mânii Intra ca membri şi astfel să se înmul­ţească numărul membrilor. Spune, că cel mai bun prieten al lui Szabó a fost Miletici, tot împreună au fost în casină. Szabó­­l-a întitulat per „Miletici bácsi*. Ai și noapte au fost la­olaltă. Gusovsky József, apotecar, spune, că și el a votat cu propunerea lui Mahr. Sperger Ignatz cunoaște pe Mahr de bun patriot. George Acăin nu cunoaşte pe Mahr de contrar Maghiarilor. E membru In casina maghiară şi română. loan loanoviciu din Bozoviciu, fost mem­bru In casina maghiară. Nu ştie din ce motiv a făcut Mahr propunerea, ca să se şteargă cuvântul „naţional“. Petru Majlariu din Bănia, a auzit că Mahr a zis: „Dacă e de vină Petroviciu, pu­teţi să-­l prriţi“. Donszky Lukács, directorul şcoalelor civile din Caransebeş, a călătorit acum 3 ani la Bozoviciu şi a auzit de la Szabó, Grama, vin­einspector, Grama, învăţător, că purtarea lui Mahr nu corăspunde cu oficial sea, pen­­tru­ că petrece mult în societatea românească.

Next