Tribuna, august 1898 (Anul 15, nr. 167-188)

1898-08-05 / nr. 170

Anul XV Sibiiu, Mercuri 5/17 August 1898 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., 112 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu IB cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., 1/1 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, V* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.­re în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcei Nr. 15. Se prenumără şi la poşte și la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici â 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acțiuni Numeri singuratici â 20 bani se vând la librăria G. Cârján, Ploești tomoi aBBSatBME88BMB8gBiBaaBBBKBaSMBMM8BgSBaaBBaMBa Slănicul-Moldovei, Aug. 1898. Naţiuni au existat de când e lu­mea şi de­sigur ele nu vor dispare de­cât odată cu omenirea. Acesta este un adevăr care se impune de la sine. Totuşi există popoare şi încă pretinse liberale, cari urmăresc cu energie cri­minala tendenţă de desnaţionalisare. Lumea de obiceiu se revoltă de jaful banditului de codru şi se indignează de nedreptatea, ce se face unui singur om. De mii de ori trebue să se re­volte mai mult de jaful banditului po­litic şi să se indigneze de nedreptăţile făcute unui popor întreg. La urma urmelor banditul de codru e pus afară de lege, contra lui te poţi apăra şi el adese­ori îşi riscă vieaţa. Banditul po­litic te jefueşte şi omoară în numele legilor, ce singur­e şi­ le crează şi contra fărădelegilor sale îţi sunt legate mânile. Din acest punct de vedere, ban­ditismul de codru este incomparabil mai moral decât cel politic. Deşi sunt cunoscute tristele resultate ale luptelor dintre popoare, se pare, că clasa stăpâ­­nitoare n’a profitat nimic din amara experienţă istorică, dovadă că nu vrea cu nici un preţ să înţeleagă marele principiu moral: „ce pe nu-ţi place, altuia nu-’i face*. Chemarea de că­petenie a stăpânirei este să lucreze pentru fericirea celor stăpâniți. In rea­litate se pare, că stăpânitorii de pretu­­tindenea s’au conjurat să nu-’și facă pe deplin datoria. Numai astfel se explică lupta lor sălbatica pentru cucerirea pa­terei. Dacă oamenii de stat ar fi preo­cupaţi nu de propriile lor interese, ci de fericirea popoarelor stăpânite, pu­terea n’ar fi pentru ei o binefacere ce­rească, ci mai de grabă o sarcină plină de sacrificii. Toate guvernele fac gre­şeli. Dar’ guvernul care greşeşte fără voia lui este o adevărată fericire față de altul, pentru care greşeală este sco­pul tuturor faptelor sale, între aceste din urmă este și guvernul maghiar, de­spre a cărui politică de maghiarizare vreau să vorbesc aci. Cu toate­ că guvernele în general­­și-au schimbat în mod radical, conform cu spiritul timpului, metoda lor de gu­­vernament, la Unguri s’a întâmplat toc­mai contrarul. Dela stabilirea, lor în Europa, nici-odată guvernele maghiare n’au fost atât de intolerante, atât de crude şi atât de sălbatice. Sub iobă­gie Românul era despoiat de roadele muncei sale, dar’ ’i­ se lăsa naţionalita­tea. Astăzi, graţie »europeni sârei« Ma­ghiarilor, pe lângă robia sa economică ’i­ se răpeşte şi dreptul la vieaţa na­ţională. Aceste fapte nu revoltă pe nime­nea, deşi se pretinde că există relaţii internaţionale între toate popoarele. Guvernele nu numai că nu se sinchi­sesc unele de faptele rele ale altora, dar, spre a se degaja de ori­ce respon­sabilitate, au ţinut să se consacre re­ciproc dreptul la fărădelegi, prin cu­noscutul, absurdul şi imoralul principiu al neamesteearei în afacerile interne ale unui stat străin. Aceasta, bine­în­ţeles, numai în timp de pace, când gu­vernele tiranisează poporul. Dar’ când cei tiranisaţi se resvrutesc, numitul prin­cipiu nu împedecă pe guvernele nein­teresate de a interveni şi a-­şi da ti­ranilor tot concursul lor. Prin această procedură se încura­jează corupţia şi nedreptatea şi face tot mai mult pe asupriţi să se con­vingă de marele adevăr, că: drepturile se iau­ nu se cerşesc. De acest princi­piu se pare că au fost conduşi întot­deauna actualii asupritori ai Români­lor, cu deosebirea că, pentru ei, cuce­rirea drepturilor naţionale au fost mai mult un mijloc spre a putea fura drep­turile altora. Maghiarii, prin politica lor canibală, sunt o reală primejdie nu nu­mai pentru Ungaria, ci pentru întreaga monarchie. Acest lucru se pare că a fost înţeles la Viena şi lupta începută acolo de către adevăraţii patrioţi austri­­aci contra pangermaniştilor, aliaţi încă dinainte de 1848 cu Jidano-Maghiarii pentru slăbirea propriei lor patrii, nu poate rămâne fără răsunet dincoace de Leitha. în Ungaria se petrec astăzi ace­leaşi lucruri ca la 1848. Atunci ca şi acum, Monarchul a făcut Ungurilor toate concesiile, le-a satisfăcut toate capri­ciile, crezând că va fi mai bine aşa. Urmările triste ale acestor favoruri prea sânt îndeobşte cunoscute. Istoria se răs­­bună crud asupra celor­ ce o nesoco­tesc. Deşi, la dreptul vorbind, parlamen­tul unguresc, din care s’a exclus ma­­joritatea absolută a cetăţenilor, nu este expresiunea reală a ţarei, legile cele mai reacţionare, cari mai toate sânt menite să sdruncine din temelie Unga­ria, sânt una după alta sancţionate. Fireşte că Monarchul, constituţional vorbind, nu poate face altfel. Dar, che­stiunea este, dacă guvernele ungureşti ţin şi ele socoteală, la crearea legilor, de principiul constituţional? Se ştie, că tăria unui stat stă în fericirea tuturor cetăţenilor şi datoria legală şi de conştienţă a fiecărui gu­vern este, să lucreze în mod exclusiv pentru realizarea acestei fericiri obşteşti. Ei bine, guvernele maghiare nu numai că n’au contribuit cu nimic la bună­starea cetăţenilor nemaghiari, dar’, lu­cru de necrezut, aceştia regretă abso­lutismul nemţesc din trecut. Lovitura de graţie ’i-a fost dată Austro-Ungariei prin dualism. Şi n’a avut această monarchie un duşman mai mare, decât pe născocitorul acestui si­stem de guvernament cu desâvîrşire me­dieval. Dacă înţelegem legătura politică dintre două state, nu ne putem deloc închipui realizarea acestei legături de către minorităţile celor două state pe contul şi în paguba majorităţilor, că­rora nu li­ s’a făcut nici măcar cinstea de a fi consultate. Aceasta nu mai este organisaţie politică, ci curată conjuraţie revoluţionară. Să se arete actele ofi­ciale, prin cari poporul român din Ar­deal şi Ungaria ’şi-a consacrat prin con­­simţemântul seu jugul actual! Aseme­nea acte nu se pot produce, pentru­ că nu există. Şi chiar dacă exista, fiii nu sânt întru nimic vinovaţi de păcatele parinţiior, în veacul nostru, popoarele nu pot fi stăpânite prin forţă şi ne­dreptate, fără­ ca ele să fie aspru răs­­bunate. Prin actuala sa »organisație poli­tică, popoarele Ungariei sânt de fapt împărţite în cuceritoare şi cucerite. Dua­lismul a dat pe mâna minorităţei ma­ghiare imensa majoritate a cetăţenilor, care trebueşte cucerită. Ungurii, ca po­por privilegiat, sânt scoşi prin dualism din rîndul naţionalităţilor nemaghiare şi puşi se cucerească, adecă să maghiari­­seze Ungaria, care li­ s’a dat drept ze­stre fără voia lor. Fireşte că, în virtu­tea legei progresului, ori­ce acţiune pro­duce o reacţiune şi popoarele nema­ghiare nu pot renunţa fără luptă şi îm­potrivire la naţionalitatea lor. Astfel Maghiarii, cărora li­ s’a dat o sarcină pe­ste puterile lor nu fac dela dualism în­coace decât să lupte pentru desnațio­­nalisarea cetățenilor nemaghiari și deci contra Ungariei. Principiul lor este: ardă moar­i, ■'turnai, se piară șoarecii. Daca lupta aceasta ar fi lăsată în deplină libertate, ca între cuceritori şi cuceriţi, nimeni n’ar ave nimic de zis. Căci în defi­nitiv, fiecare popor are dreptul şi da­toria să lucreze pentru a-­şi realiza as­piraţiile sale de progres, cu o singură condiţie: cuique suum. Când fusé unuia dintre luptători îi pui arma în mână, car’ celuialalt îi legi mânile, ca în caşul nostru, lupta este o minciună nedemnă. Şi nici o lege omenească nu poate opri pe cel cu mânile legate să ’şi­ le deslege în­dată ce ’i­ se presintă ocasia favorabilă. Maghiarii, deşi constituesc o infimă minoritate din totalitatea cetăţenilor, lucrează în numele statului întreg, deci şi în numele şi pe contul nemaghiari­lor nedreptăţiţi, cari n’au representanţi nici în guvern, nici în parlament. Şi fiindcă fiecare stat de drept îşi are limba sa oficială, Ungurii îşi impun cu forţa limba lor tuturor celorlalte na­ţionalităţi recunoscute de lege cu limba, legea şi obiceiurile lor cu tot. Un­gurii rusé n’au dreptul să se confunde pe sine cu statul întreg, căci nu în­treagă Ungaria este alcătuită din Ma­ghiari. Ungurii simt această contradicţie şi caută ca, prin politica lor de des­naţionalisare, se indentifice şi în prac­tică naţiunea de Maghiar cu cea de stat. în toate statele de drept, gu­vernele sânt expresiunea reală a ma­­jorităţei cetăţenilor, afară de Austro- Ungaria. Aceasta este prima anomalie şi fundamentul nefastei politici de ma­ghiarisare. Ei ştiu, că n’au dreptul să guver­neze o ţeară contra voinţei sale. De aceea caută prin forţa »legalisată« să devină stăpâni de drept. Oare aceasta nu se poate decât prin desnaționali­­sarea nemaghiarilor? Iată pentru ce toate legile, create de ei şi pentru ei, chiar cari n’au nici o legătură cu po­litica, cuprind câte o nouă dispoziţie pentru restrîngerea drepturilor naţio­nale ale cetăţenilor nemaghiari. Ur­marea este că, de la dualism în­coace, Ungaria nu mai formează, propriu vor­bind, o unitate politică. Deşi la părere, în Ungaria, ca pretutindeni, sânt două partide politice: maghiar şi nemaghiar sau guvernamental şi oposiţional, ra­portul şi condiţiile lor de luptă sânt cu totul deosebite. Legile, create fireşte de stăpânire, asigură puterea unui singur partid, celui maghiar, care cel oposiţional nemaghiar este scos din lege prin dua­lism. Maghiarii, ajunşi la putere, se împart şi ei de formă în diferite partide, îşi împart între ei exclusiv toate funcţiile şi isvoarele de venit şi stăpânesc, fără să ţină de loc socoteală de imensa ma­joritate nemaghiară, ca şi când ar fi singurii locuitori ai Ungariei. Ei au minister, parlament, armată, justiţie, administraţie, presă etc., nemaghiarii nimic din toate aceste. Aceştia ser­vesc numai spre a îngrăşa şi a um­plea punga Maghiarilor. Astfel partidul guvernamental maghiar are numai drep­turi, care cel oposiţional nemaghiar numai datorii. Şi să nu uităm, că Un­garia este monarchie »constituţională« stăpânită de partidul »liberal« al celui mai »cavaleresc« popor din Europa! Teodor Raica­­ telui Goluchowski nici vorbă nu e şi n'a fost nici­odată. Drept aceea toate combinaţiunile aduse în legătură cu pre­tinsa demisionare a ministrului de ex­terne aparţin domeniului invenţiunilor­, în legătură cu acest comunicat Reichswehr publică o ştire foarte carac­teristică. După Reichswehr posiţia lui Golu­chowski a fost clătinată (! ?) prin ţinuta lui duşmănoasă faţă de politica lui Bănffy în chestia pactului. Lui Bănffy înse ’i-a succes prin ameninţări a-’l sili să-’şi schimbe ţinuta de până acum. Iată comunicatul din Reichstwehr: »Situaţia în timpul din urmă a luat o întorsătură interesantă. Totul se reduce la repeţitele convorbiri dintre Bănffy şi Goluchowski. Ministrul de externe la început a apărat cu stator­nicie posiţia lui Thun în chestia pac­tului. Baronul Bănffy a venit la Viena cu gânduri nu tocmai amicabile pentru Goluchowski. El a accentuat în faţa mi­nistrului de externe, că toată Ungaria e pe partea sa, şi că posiţia actuală a mi­­nistrului-president maghiar e posiţia Un­gariei întregi. Această constatare avu efectul do­rit asupra lui Goluchowski, precum şi perspectiva ce ’i­ s’a adus la cunoştinţă, că adecă ţinuta lui faţă de Bănffy e considerată în Ungaria chiar ca posi­ţia de oare­ când a lui Kollnoky faţă de proiectele bisericeşti. Astfel posiţia lui Goluchowski deocamdată e neamenin­ţată, tot astfel şi posiţia lui Bănffy. Po­siţia lui Thun Insé s’a îngreunat la tot caşul foarte mult«. Sibiiu, 16 August n. Ţinuta lui Goluchowski. S’a vorbit foarte mult în presă de o apro­piată demisiune a contelui Goluchowsky din postul de ministru de externe. »Pol. Col.« publică în privinţa aceasta următorul comunicat oficios: »De la o vreme încoace se tot re­­petează în foile de aici (Viena) şi Buda­pesta ştirea, că ministrul de externe, contele Goluchowski, se va despărţi de postul seu cât mai curend, sau cel puţin după expirarea anului iubilor. Cât timp aceste faime se cetiau nu­mai în organele unei anumite direcţiuni de partid, s’a putut’uşor trece preste ele. Dar’ de vreme ce asemenea ştiri au aflat dela intrare şi în foi mai cu vază străine, cari nu prea sânt în curent cu raporturile de aici, ne simţim necesitaţi de a scuti de acum înainte opiniunea publică de asemenea faime înşelătoare. Noi sântem în posiţiune de a declara în mod categoric, pe basa unor infor­­maţiuni autentice, că de retragerea con­­tentatul dela Vâlcele. Pentru pedep­sirea criminalilor, cari au sevîrşit odiosul aten­tat dela Vâlcele, după cât ştim noi, până acum guvernul unguresc nu a luat nici o disposiţie. Nu ştim nici aceea, că oare guvernul din Ro­mânia făcut-a demersuri în această direcţie. »Gazeta Transilvaniei« află, că în compa­nia celor­ ce au sevîrşit atentatul a fost şi fişpa­­nul, judele şi fiscigăbireul din Sepsi-Sângeorgiu. Prin aceasta faptul devine mai revoltător. Aşadar, crima de lesă maiestate faţă de persoana Regelui României, s’a petrecut în pre­­senţa organelor autorităţilor ungureşti, cu apro­barea, ori poate chiar cu sucursul lor. Din temniţa Seghedinului, în 14 a. c. a fost eliberat din temniţa Se­ghedinului, bravul Român Manoilă Sara, din comuna Vurpăr de lângă Vinţul­­de­ jos. Bravul ţăran a intrat în închi­soare în 14 Martie a. c. spre a-’şi face osânda de 5 luni, dictată de tribunalul din Alba-Iulia. Causa pentru care a fost condam­nat bravul nostru ţăran e un pretext de nimica, căutat anume de Unguri spre a-’l pute pedepsi. Anume într’o cârcîmă petrecendu-’şi cu mai mulţi prieteni, cârcîmarul le-a arătat un portret, care representa pe un Turc călare, zicendu-le, că acela e călăul Kozarec, care a fost Neamţ, şi acum în locul lui s’a ales un Ungur. La acestea bravul nostru ţăran, a întrebat în glumă, că, numai dintre Nemţi şi dintre Unguri se aleg călăii (găzii). Lucrul acesta a fost de-ajuns, pen­tru­ că auzindu-’l doi gendarmi, să-’l arete la tribunalul din Alba-Iulia ca res­­vrătitor, și să-’l condamne la 200 fl. amendă și 10 luni închisoare, care în urma recursului făcut la tablă, ’i­ s’a re­dus la 100 fl. și 5 luni închisoare. — Iată »crima« pentru care a fost condamnat acest brav ţăran român. Pedeapsa a suferit-o cu bărbăţie, şi temniţa nu s-a înfrânt, a eşit din în­­­­chisoare mai brav, mai oţălit la inimă, într-o scrisoare mai lungă ce ni-o scrie, ne povesteşte toate suferinţele tem­niţei, cum nu le era permis să vor­bească româneşte deşi erau mai mulţi români închişi, şi cum singura mân­gâiere ’şi-o afla în cetirea foilor româ­neşti. »Deşi mu'­ au închis, nu mi­ s’a schim­bat nimica, tot acelaşi Român sunt care am fost, poate mai tare în cre­dinţă. Multe spese­­mi-a făcut numai să mă aducă la sapă de lemn!« N­ aşa îşi isprăveşte bravul nostru ţăran scri­soarea. Nr. 170 Iată cum în închisorile ungureşti, caracterele naţionale se oţelesc în loc să slăbească. Echouri la visita din Petersburg. Maiestatea Sa Regele Carol a trimis ca dar metropolitului din Petersburg un frumos album. Albumul conţine fotografia tuturor bisericilor construite de Maiestatea Sa Regele pe domeniile coroanei, precum şi a mănăstirilor restaurate. La telegrama adresată de pri­marul din Bucureşti primăriei din Peters­burg, pentru frumoasa primire făcută Regelui Carol,­­ primarul a răspuns u­rmătoarele: »Consiliul municipal al Peter­sburgului, adânc mişcat­­de ecoul, pe care recepţia fă­cută de populaţiunea capitalei Rusiei Suveranu­lui României,­­l-a găsit în inimile representan­­ţilor oraşului Bucureşti, vă roagă să exprimaţi consiliului comunal cele mai vii sentimente şi urările sale pentru Maiestăţile Lor Regale şi A. S. R. Principele moştenitor şi pentru pro­păşirea României. P. Zelienoff, primarul Peter­sburgului­. Din Ischl. Situaţia e tot aşa de încur­cată, cum a fost, şi desnodamentul final nici azi nu-­l putem şti. M. Sa dă audienţe miniştrilor sei, le ascultă părerile miniştrii se sfătuesc între sine, dar’ cuvântul hotărîtor din causă nu s’a spus încă, şi probabil nici nu se va spune în curând. După in­for­maţiunile mai nouă, consfătuirile din Ischl au mai mult caracterul informator şi nu decizător. Maiestatea Sa vrea să cunoască situa­ţia, vrea să dee prilej miniştrilor se se înţeleagă, resolvarea crisei însă, cel puţin nu se poate prevedea acum, la Ischl. Cu toate acestea nu e exclu­să po­sibilitatea, ca la caşul când divergin­­ţele s’ar arăta atât de acute, încât nici în viitor aplanarea lor să nu se poată spera — situaţia să se respalve acum. în Ischi de present se află 5 mi­niştri. E interesantă gruparea lor: Goluchowski sprijineşte pe Bănffy şi cearcă a-’l înblănzi pe Thun, car’ Kăllay e pe partea lui Thun, şi cearcă a-’l sili pe Bănffy să-’şi schimbe vederile. Despre evenimentele ultimelor zile, dăn următoarele amănunte : Duminecă nu s’a ţinut consiliul de miniştri, ce a fost proiectat. Bănffy a fost primit în audienţă de Monar­chul, dar­ audienţa ei-a fost cu mult mai scurtă decât cea dintâiu. îndată după Bănffy a fost ascultat contele Go­­­­luchowski. în decursul zilei Monarchul a pri­mit audienţa contelui Thun şi a celor­lalţi miniştri. Kăllay a conferat foarte mult cu Bănffy şi Goluchowski cu contele Thun. Ieri contele Thun dimpreună cu Bănffy, au fost primiţi în audienţă co­mună de Monarchul. Miniştrii s’au sfătuit mult şi în­tre sine. Amănunte positive despre cele pe­trecute ori încă nu avem. Se crede, că desbaterile dela Ischl au fost numai preambulele crisei. Se va întâmpla crisa ori nu se va întâmpla, nime nu poate şti. ‘Din toate însă apare, că Bănffy bate în retragere. »Fremdenblatt« în un comunicat asupra situaţiei scrie: »în urma desbaterilor din Ischl nici o apropiere între cei doi miniştri nu s’a întâmplat. Guvernul austriac persistă în posi­ţia sa, adecă pe lângă provisoriu, car’ gu­vernul maghiar pe lângă autonomia va­mală, cu toate acestea, se crede că se vor stabili atari proiecte, cari să reali­­zeze un compromis oare­care. Se vorbeşte, că înainte de a pleca Monarchul la marile manevre, se va ţine

Next