Tribuna, august 1898 (Anul 15, nr. 167-188)
1898-08-05 / nr. 170
Anul XV Sibiiu, Mercuri 5/17 August 1898 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., 112 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu IB cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., 1/1 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, V* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.re în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcei Nr. 15. Se prenumără şi la poşte și la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici â 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acțiuni Numeri singuratici â 20 bani se vând la librăria G. Cârján, Ploești tomoi aBBSatBME88BMB8gBiBaaBBBKBaSMBMM8BgSBaaBBaMBa Slănicul-Moldovei, Aug. 1898. Naţiuni au existat de când e lumea şi desigur ele nu vor dispare decât odată cu omenirea. Acesta este un adevăr care se impune de la sine. Totuşi există popoare şi încă pretinse liberale, cari urmăresc cu energie criminala tendenţă de desnaţionalisare. Lumea de obiceiu se revoltă de jaful banditului de codru şi se indignează de nedreptatea, ce se face unui singur om. De mii de ori trebue să se revolte mai mult de jaful banditului politic şi să se indigneze de nedreptăţile făcute unui popor întreg. La urma urmelor banditul de codru e pus afară de lege, contra lui te poţi apăra şi el adeseori îşi riscă vieaţa. Banditul politic te jefueşte şi omoară în numele legilor, ce singure şi le crează şi contra fărădelegilor sale îţi sunt legate mânile. Din acest punct de vedere, banditismul de codru este incomparabil mai moral decât cel politic. Deşi sunt cunoscute tristele resultate ale luptelor dintre popoare, se pare, că clasa stăpânitoare n’a profitat nimic din amara experienţă istorică, dovadă că nu vrea cu nici un preţ să înţeleagă marele principiu moral: „ce pe nu-ţi place, altuia nu-’i face*. Chemarea de căpetenie a stăpânirei este să lucreze pentru fericirea celor stăpâniți. In realitate se pare, că stăpânitorii de pretutindenea s’au conjurat să nu-’și facă pe deplin datoria. Numai astfel se explică lupta lor sălbatica pentru cucerirea paterei. Dacă oamenii de stat ar fi preocupaţi nu de propriile lor interese, ci de fericirea popoarelor stăpânite, puterea n’ar fi pentru ei o binefacere cerească, ci mai de grabă o sarcină plină de sacrificii. Toate guvernele fac greşeli. Dar’ guvernul care greşeşte fără voia lui este o adevărată fericire față de altul, pentru care greşeală este scopul tuturor faptelor sale, între aceste din urmă este și guvernul maghiar, despre a cărui politică de maghiarizare vreau să vorbesc aci. Cu toate că guvernele în generalși-au schimbat în mod radical, conform cu spiritul timpului, metoda lor de guvernament, la Unguri s’a întâmplat tocmai contrarul. Dela stabilirea, lor în Europa, nici-odată guvernele maghiare n’au fost atât de intolerante, atât de crude şi atât de sălbatice. Sub iobăgie Românul era despoiat de roadele muncei sale, dar’ ’i se lăsa naţionalitatea. Astăzi, graţie »europeni sârei« Maghiarilor, pe lângă robia sa economică ’i se răpeşte şi dreptul la vieaţa naţională. Aceste fapte nu revoltă pe nimenea, deşi se pretinde că există relaţii internaţionale între toate popoarele. Guvernele nu numai că nu se sinchisesc unele de faptele rele ale altora, dar, spre a se degaja de orice responsabilitate, au ţinut să se consacre reciproc dreptul la fărădelegi, prin cunoscutul, absurdul şi imoralul principiu al neamesteearei în afacerile interne ale unui stat străin. Aceasta, bineînţeles, numai în timp de pace, când guvernele tiranisează poporul. Dar’ când cei tiranisaţi se resvrutesc, numitul principiu nu împedecă pe guvernele neinteresate de a interveni şi a-şi da tiranilor tot concursul lor. Prin această procedură se încurajează corupţia şi nedreptatea şi face tot mai mult pe asupriţi să se convingă de marele adevăr, că: drepturile se iau nu se cerşesc. De acest principiu se pare că au fost conduşi întotdeauna actualii asupritori ai Românilor, cu deosebirea că, pentru ei, cucerirea drepturilor naţionale au fost mai mult un mijloc spre a putea fura drepturile altora. Maghiarii, prin politica lor canibală, sunt o reală primejdie nu numai pentru Ungaria, ci pentru întreaga monarchie. Acest lucru se pare că a fost înţeles la Viena şi lupta începută acolo de către adevăraţii patrioţi austriaci contra pangermaniştilor, aliaţi încă dinainte de 1848 cu Jidano-Maghiarii pentru slăbirea propriei lor patrii, nu poate rămâne fără răsunet dincoace de Leitha. în Ungaria se petrec astăzi aceleaşi lucruri ca la 1848. Atunci ca şi acum, Monarchul a făcut Ungurilor toate concesiile, le-a satisfăcut toate capriciile, crezând că va fi mai bine aşa. Urmările triste ale acestor favoruri prea sânt îndeobşte cunoscute. Istoria se răsbună crud asupra celor ce o nesocotesc. Deşi, la dreptul vorbind, parlamentul unguresc, din care s’a exclus majoritatea absolută a cetăţenilor, nu este expresiunea reală a ţarei, legile cele mai reacţionare, cari mai toate sânt menite să sdruncine din temelie Ungaria, sânt una după alta sancţionate. Fireşte că Monarchul, constituţional vorbind, nu poate face altfel. Dar, chestiunea este, dacă guvernele ungureşti ţin şi ele socoteală, la crearea legilor, de principiul constituţional? Se ştie, că tăria unui stat stă în fericirea tuturor cetăţenilor şi datoria legală şi de conştienţă a fiecărui guvern este, să lucreze în mod exclusiv pentru realizarea acestei fericiri obşteşti. Ei bine, guvernele maghiare nu numai că n’au contribuit cu nimic la bunăstarea cetăţenilor nemaghiari, dar’, lucru de necrezut, aceştia regretă absolutismul nemţesc din trecut. Lovitura de graţie ’i-a fost dată Austro-Ungariei prin dualism. Şi n’a avut această monarchie un duşman mai mare, decât pe născocitorul acestui sistem de guvernament cu desâvîrşire medieval. Dacă înţelegem legătura politică dintre două state, nu ne putem deloc închipui realizarea acestei legături de către minorităţile celor două state pe contul şi în paguba majorităţilor, cărora nu li s’a făcut nici măcar cinstea de a fi consultate. Aceasta nu mai este organisaţie politică, ci curată conjuraţie revoluţionară. Să se arete actele oficiale, prin cari poporul român din Ardeal şi Ungaria ’şi-a consacrat prin consimţemântul seu jugul actual! Asemenea acte nu se pot produce, pentru că nu există. Şi chiar dacă exista, fiii nu sânt întru nimic vinovaţi de păcatele parinţiior, în veacul nostru, popoarele nu pot fi stăpânite prin forţă şi nedreptate, fără ca ele să fie aspru răsbunate. Prin actuala sa »organisație politică, popoarele Ungariei sânt de fapt împărţite în cuceritoare şi cucerite. Dualismul a dat pe mâna minorităţei maghiare imensa majoritate a cetăţenilor, care trebueşte cucerită. Ungurii, ca popor privilegiat, sânt scoşi prin dualism din rîndul naţionalităţilor nemaghiare şi puşi se cucerească, adecă să maghiariseze Ungaria, care li s’a dat drept zestre fără voia lor. Fireşte că, în virtutea legei progresului, orice acţiune produce o reacţiune şi popoarele nemaghiare nu pot renunţa fără luptă şi împotrivire la naţionalitatea lor. Astfel Maghiarii, cărora li s’a dat o sarcină peste puterile lor nu fac dela dualism încoace decât să lupte pentru desnaționalisarea cetățenilor nemaghiari și deci contra Ungariei. Principiul lor este: ardă moari, ■'turnai, se piară șoarecii. Daca lupta aceasta ar fi lăsată în deplină libertate, ca între cuceritori şi cuceriţi, nimeni n’ar ave nimic de zis. Căci în definitiv, fiecare popor are dreptul şi datoria să lucreze pentru a-şi realiza aspiraţiile sale de progres, cu o singură condiţie: cuique suum. Când fusé unuia dintre luptători îi pui arma în mână, car’ celuialalt îi legi mânile, ca în caşul nostru, lupta este o minciună nedemnă. Şi nici o lege omenească nu poate opri pe cel cu mânile legate să ’şi le deslege îndată ce ’i se presintă ocasia favorabilă. Maghiarii, deşi constituesc o infimă minoritate din totalitatea cetăţenilor, lucrează în numele statului întreg, deci şi în numele şi pe contul nemaghiarilor nedreptăţiţi, cari n’au representanţi nici în guvern, nici în parlament. Şi fiindcă fiecare stat de drept îşi are limba sa oficială, Ungurii îşi impun cu forţa limba lor tuturor celorlalte naţionalităţi recunoscute de lege cu limba, legea şi obiceiurile lor cu tot. Ungurii rusé n’au dreptul să se confunde pe sine cu statul întreg, căci nu întreagă Ungaria este alcătuită din Maghiari. Ungurii simt această contradicţie şi caută ca, prin politica lor de desnaţionalisare, se indentifice şi în practică naţiunea de Maghiar cu cea de stat. în toate statele de drept, guvernele sânt expresiunea reală a majorităţei cetăţenilor, afară de Austro- Ungaria. Aceasta este prima anomalie şi fundamentul nefastei politici de maghiarisare. Ei ştiu, că n’au dreptul să guverneze o ţeară contra voinţei sale. De aceea caută prin forţa »legalisată« să devină stăpâni de drept. Oare aceasta nu se poate decât prin desnaționalisarea nemaghiarilor? Iată pentru ce toate legile, create de ei şi pentru ei, chiar cari n’au nici o legătură cu politica, cuprind câte o nouă dispoziţie pentru restrîngerea drepturilor naţionale ale cetăţenilor nemaghiari. Urmarea este că, de la dualism încoace, Ungaria nu mai formează, propriu vorbind, o unitate politică. Deşi la părere, în Ungaria, ca pretutindeni, sânt două partide politice: maghiar şi nemaghiar sau guvernamental şi oposiţional, raportul şi condiţiile lor de luptă sânt cu totul deosebite. Legile, create fireşte de stăpânire, asigură puterea unui singur partid, celui maghiar, care cel oposiţional nemaghiar este scos din lege prin dualism. Maghiarii, ajunşi la putere, se împart şi ei de formă în diferite partide, îşi împart între ei exclusiv toate funcţiile şi isvoarele de venit şi stăpânesc, fără să ţină de loc socoteală de imensa majoritate nemaghiară, ca şi când ar fi singurii locuitori ai Ungariei. Ei au minister, parlament, armată, justiţie, administraţie, presă etc., nemaghiarii nimic din toate aceste. Aceştia servesc numai spre a îngrăşa şi a umplea punga Maghiarilor. Astfel partidul guvernamental maghiar are numai drepturi, care cel oposiţional nemaghiar numai datorii. Şi să nu uităm, că Ungaria este monarchie »constituţională« stăpânită de partidul »liberal« al celui mai »cavaleresc« popor din Europa! Teodor Raica telui Goluchowski nici vorbă nu e şi n'a fost niciodată. Drept aceea toate combinaţiunile aduse în legătură cu pretinsa demisionare a ministrului de externe aparţin domeniului invenţiunilor, în legătură cu acest comunicat Reichswehr publică o ştire foarte caracteristică. După Reichswehr posiţia lui Goluchowski a fost clătinată (! ?) prin ţinuta lui duşmănoasă faţă de politica lui Bănffy în chestia pactului. Lui Bănffy înse ’i-a succes prin ameninţări a-’l sili să-’şi schimbe ţinuta de până acum. Iată comunicatul din Reichstwehr: »Situaţia în timpul din urmă a luat o întorsătură interesantă. Totul se reduce la repeţitele convorbiri dintre Bănffy şi Goluchowski. Ministrul de externe la început a apărat cu statornicie posiţia lui Thun în chestia pactului. Baronul Bănffy a venit la Viena cu gânduri nu tocmai amicabile pentru Goluchowski. El a accentuat în faţa ministrului de externe, că toată Ungaria e pe partea sa, şi că posiţia actuală a ministrului-president maghiar e posiţia Ungariei întregi. Această constatare avu efectul dorit asupra lui Goluchowski, precum şi perspectiva ce ’i s’a adus la cunoştinţă, că adecă ţinuta lui faţă de Bănffy e considerată în Ungaria chiar ca posiţia de oare când a lui Kollnoky faţă de proiectele bisericeşti. Astfel posiţia lui Goluchowski deocamdată e neameninţată, tot astfel şi posiţia lui Bănffy. Posiţia lui Thun Insé s’a îngreunat la tot caşul foarte mult«. Sibiiu, 16 August n. Ţinuta lui Goluchowski. S’a vorbit foarte mult în presă de o apropiată demisiune a contelui Goluchowsky din postul de ministru de externe. »Pol. Col.« publică în privinţa aceasta următorul comunicat oficios: »De la o vreme încoace se tot repetează în foile de aici (Viena) şi Budapesta ştirea, că ministrul de externe, contele Goluchowski, se va despărţi de postul seu cât mai curend, sau cel puţin după expirarea anului iubilor. Cât timp aceste faime se cetiau numai în organele unei anumite direcţiuni de partid, s’a putut’uşor trece preste ele. Dar’ de vreme ce asemenea ştiri au aflat dela intrare şi în foi mai cu vază străine, cari nu prea sânt în curent cu raporturile de aici, ne simţim necesitaţi de a scuti de acum înainte opiniunea publică de asemenea faime înşelătoare. Noi sântem în posiţiune de a declara în mod categoric, pe basa unor informaţiuni autentice, că de retragerea contentatul dela Vâlcele. Pentru pedepsirea criminalilor, cari au sevîrşit odiosul atentat dela Vâlcele, după cât ştim noi, până acum guvernul unguresc nu a luat nici o disposiţie. Nu ştim nici aceea, că oare guvernul din România făcut-a demersuri în această direcţie. »Gazeta Transilvaniei« află, că în compania celor ce au sevîrşit atentatul a fost şi fişpanul, judele şi fiscigăbireul din Sepsi-Sângeorgiu. Prin aceasta faptul devine mai revoltător. Aşadar, crima de lesă maiestate faţă de persoana Regelui României, s’a petrecut în presenţa organelor autorităţilor ungureşti, cu aprobarea, ori poate chiar cu sucursul lor. Din temniţa Seghedinului, în 14 a. c. a fost eliberat din temniţa Seghedinului, bravul Român Manoilă Sara, din comuna Vurpăr de lângă Vinţulde jos. Bravul ţăran a intrat în închisoare în 14 Martie a. c. spre a-’şi face osânda de 5 luni, dictată de tribunalul din Alba-Iulia. Causa pentru care a fost condamnat bravul nostru ţăran e un pretext de nimica, căutat anume de Unguri spre a-’l pute pedepsi. Anume într’o cârcîmă petrecendu-’şi cu mai mulţi prieteni, cârcîmarul le-a arătat un portret, care representa pe un Turc călare, zicendu-le, că acela e călăul Kozarec, care a fost Neamţ, şi acum în locul lui s’a ales un Ungur. La acestea bravul nostru ţăran, a întrebat în glumă, că, numai dintre Nemţi şi dintre Unguri se aleg călăii (găzii). Lucrul acesta a fost de-ajuns, pentru că auzindu-’l doi gendarmi, să-’l arete la tribunalul din Alba-Iulia ca resvrătitor, și să-’l condamne la 200 fl. amendă și 10 luni închisoare, care în urma recursului făcut la tablă, ’i s’a redus la 100 fl. și 5 luni închisoare. — Iată »crima« pentru care a fost condamnat acest brav ţăran român. Pedeapsa a suferit-o cu bărbăţie, şi temniţa nu s-a înfrânt, a eşit din închisoare mai brav, mai oţălit la inimă, într-o scrisoare mai lungă ce ni-o scrie, ne povesteşte toate suferinţele temniţei, cum nu le era permis să vorbească româneşte deşi erau mai mulţi români închişi, şi cum singura mângâiere ’şi-o afla în cetirea foilor româneşti. »Deşi mu' au închis, nu mi s’a schimbat nimica, tot acelaşi Român sunt care am fost, poate mai tare în credinţă. Multe spesemi-a făcut numai să mă aducă la sapă de lemn!« N aşa îşi isprăveşte bravul nostru ţăran scrisoarea. Nr. 170 Iată cum în închisorile ungureşti, caracterele naţionale se oţelesc în loc să slăbească. Echouri la visita din Petersburg. Maiestatea Sa Regele Carol a trimis ca dar metropolitului din Petersburg un frumos album. Albumul conţine fotografia tuturor bisericilor construite de Maiestatea Sa Regele pe domeniile coroanei, precum şi a mănăstirilor restaurate. La telegrama adresată de primarul din Bucureşti primăriei din Petersburg, pentru frumoasa primire făcută Regelui Carol, primarul a răspuns următoarele: »Consiliul municipal al Petersburgului, adânc mişcatde ecoul, pe care recepţia făcută de populaţiunea capitalei Rusiei Suveranului României,l-a găsit în inimile representanţilor oraşului Bucureşti, vă roagă să exprimaţi consiliului comunal cele mai vii sentimente şi urările sale pentru Maiestăţile Lor Regale şi A. S. R. Principele moştenitor şi pentru propăşirea României. P. Zelienoff, primarul Petersburgului. Din Ischl. Situaţia e tot aşa de încurcată, cum a fost, şi desnodamentul final nici azi nu-l putem şti. M. Sa dă audienţe miniştrilor sei, le ascultă părerile miniştrii se sfătuesc între sine, dar’ cuvântul hotărîtor din causă nu s’a spus încă, şi probabil nici nu se va spune în curând. După informaţiunile mai nouă, consfătuirile din Ischl au mai mult caracterul informator şi nu decizător. Maiestatea Sa vrea să cunoască situaţia, vrea să dee prilej miniştrilor se se înţeleagă, resolvarea crisei însă, cel puţin nu se poate prevedea acum, la Ischl. Cu toate acestea nu e exclusă posibilitatea, ca la caşul când diverginţele s’ar arăta atât de acute, încât nici în viitor aplanarea lor să nu se poată spera — situaţia să se respalve acum. în Ischi de present se află 5 miniştri. E interesantă gruparea lor: Goluchowski sprijineşte pe Bănffy şi cearcă a-’l înblănzi pe Thun, car’ Kăllay e pe partea lui Thun, şi cearcă a-’l sili pe Bănffy să-’şi schimbe vederile. Despre evenimentele ultimelor zile, dăn următoarele amănunte : Duminecă nu s’a ţinut consiliul de miniştri, ce a fost proiectat. Bănffy a fost primit în audienţă de Monarchul, dar audienţa ei-a fost cu mult mai scurtă decât cea dintâiu. îndată după Bănffy a fost ascultat contele Goluchowski. în decursul zilei Monarchul a primit audienţa contelui Thun şi a celorlalţi miniştri. Kăllay a conferat foarte mult cu Bănffy şi Goluchowski cu contele Thun. Ieri contele Thun dimpreună cu Bănffy, au fost primiţi în audienţă comună de Monarchul. Miniştrii s’au sfătuit mult şi între sine. Amănunte positive despre cele petrecute ori încă nu avem. Se crede, că desbaterile dela Ischl au fost numai preambulele crisei. Se va întâmpla crisa ori nu se va întâmpla, nime nu poate şti. ‘Din toate însă apare, că Bănffy bate în retragere. »Fremdenblatt« în un comunicat asupra situaţiei scrie: »în urma desbaterilor din Ischl nici o apropiere între cei doi miniştri nu s’a întâmplat. Guvernul austriac persistă în posiţia sa, adecă pe lângă provisoriu, car’ guvernul maghiar pe lângă autonomia vamală, cu toate acestea, se crede că se vor stabili atari proiecte, cari să realizeze un compromis oarecare. Se vorbeşte, că înainte de a pleca Monarchul la marile manevre, se va ţine