Tribuna, octombrie 1898 (Anul 15, nr. 213-237)

1898-10-14 / nr. 224

Anul XV Sibiiu, Mercuri 14/26 Octomvrie 1898 Nr. 224 SES8MEKES3S®BSâ5K&t; 1262SQB ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., xil an 2 fl. 50 cr., 1/* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/l an 3 fl. 50 cr., 1/l an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/i an 10 franci, 1/i an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici â 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acţiun Numeri singuratici â 20 bani se venei la librăria G. Cârjan, Ploeşti Luptă viguroasă. (1.). Aceia cari interpretau şi in­terpretează principiul pasivităţei noastre politice ca un principiu de inerţie, ca o neactivitate complectă, nu dau măsura adevărată a lucrului. Aşa după­ cum s-a decis şi există la noi, pasivitatea însemnează cea mai neobosită activitate extraparlamentară, lupta cea mai viguroasă acolo unde se poate. Dacă actualul sistem şovinist des­potic şi corupt ne face imposibilă in­trarea în parlament şi implicit lupta parlamentară, dacă noi nu putem ave deputaţii noştri, cari să ne reprezente în chip demn principiile şi aspiraţiile noastre politice, — aceasta nu însemnează că soartea noastră politică ar fi perseve­rarea într’o neactivitate fatală. Dimpo­trivă, însemnează că activitatea noastră trebue să fie înzecit mai încordată, în­zecit mai stăruitoare, pentru a pută su­plini nevoile imposibilităţei unei acti­vităţi în limitele parlamentului. Activitate extraparlamentară! Ce bogăţie de înţeles politic cu­prinde în sine această expresie. Şi cât de felurit şi de vast e terenul pentru activitatea extraparlamentară, între altele, un teren foarte priin­­cios pentru lupta extraparlamentară ni-­i ofer nouă congregaţiile comitatense. Căci dacă noi nu alegem pentru parlament şi nu suntem representaţi în parlament,­­ alegem pentru toate celelalte aşezăminte constituţionale ale ţerei şi avem representanţii noştri în acestea. Şi chiar pentru cuvântul că luptă parlamentară nu putem duce, pentru­ că stăpânirea ne-a făcut imposibilă o ase­menea luptă, — chiar pentru acest cu­vânt avem să aplicăm principiul luptei extraparlamentare nu numai în confe­­renţe naţionale şi manifestaţii de ase­menea natură, dar­ şi în adunările co­mitatense şi mai ales aci. Aceasta cu atât mai mult astăzi, când vieaţa noastră ca partid naţional este catego­ric interzisă şi stânjenită pe toate căile de ordinele ilegale ale unui guvern despotic, în condiţii politice normale, n’am pute vorbi de o luptă extraparlamentară în comitate, pentru­ că normalitatea asta politică ar asigura lupta parlamentară. Dar, în condiţiile anormale care constitue nota actualei situaţii în ţeara noastră şi în comitate avem de purtat, ca să zicem aşa, o luptă extraparla­mentară. Anume, membrii români ai congre­gaţiilor au să dee piept de cele mai de multe­ ori cu volnicia şi despotismul ne mai pomenit al vre-unui fişpan ca d. e. Maurer dela Braşov, sau trebue să-’şi apere d’acape drepturile naţionale ga­rantate în lege, dar’ încălcate de stă­pânirea comitatensă. Ei bine, între ase­menea împrejurări desolate. Românilor li­ se impun combateri extraordinare, stăruinţe colosale, cu un cuvânt un fel de luptă extraparlamentară, ei fiind despoiaţi de avantajiile parlamentare ale luptelor în congregaţii. E o datorie pentru noi să recu­noaştem, că, din păcate, lupta noastră în congregaţii, privită în general, n’a fost nici­odată la înălţimea pe care o indicau interesele noastre naţionale. Şi dacă astăzi am ajuns aşa de desconsideraţi de cătră satrapii din co­mitate, după­ cum s’a dovedit în congre­gaţia din Braşov, şi dacă astăzi ne-am trezit cu multe drepturi perdute în co­mitate, — vina cade în mare parte şi asupra membrilor români, cari nu ’şi-au împlinit corect şi deplin datoria, cari au lipsit dela şedinţe în chip neiertat, în fine cari s’au făcut culpabili de neso­cotirea datorinţelor lor naţionale. Nu vom insista asupra acestui punct foarte dureros şi prea bine cunoscut opiniei noastre publice. Scopul nostru e să promovăm ideea de a se pune ca­păt acestei situaţii, prin imitarea entu- r­siastă a acelora cari luptă cu bărbăţie­­ în unele (puţine!) comitate. în timpul din urmă, Românii de la Arad, Lugoj şi Braşov au dat pilde strălucite de ce poate face solidaritatea naţională şi lupta viguroasă în comitate. La Arad şi Lugoj, au secerat învin­geri mari asupra Ungurilor, deşi li­ s’au opus pedecile grozave ale puterei satra­pilor comitatenşi, care la Braşov au pro­testat solidar şi energic în contra neso­­cotirei limbei româneşti. Mai este un punct românesc, unde s’a purtat şi se poartă în permanenţă lupta cea mai viguroasă în congregaţie. Acest punct e Deva. Totdeauna, dela congregraţiile din Deva ne sosesc veşti îmbucurătoare despre atitudinea bravă a Românilor. în schimb, avem nenorocirea că la Făgăraş, unul din comitatele cele mai româneşti ale ţărei, Românii sânt atât de lăsarnici, încât când se votează asupra celor mai vitale interese ale populaţiei române , ei lipsesc de la şedinţă şi numai două voturi se dau în contra pla­nurilor infernale ale stăpânirei! Şi ca la Făgăraş, mai este şi în alte comitate româneşti. Faptul e foarte regretabil şi nu-­i permis să mai dureze. Tolerarea sau men­ţinerea lui, este de-a dreptul un păcat naţional. De aceea, ne adresăm cătră frun­taşii noştri din toate comitatele, unde până acum Românii n’au fost la nivelul datoriei lor, şi apelăm la ei călduros să se scuture de păcătoasa apatie şi să se organiseze de o luptă viguroasă şi con­stantă în congregaţii! Ca la Arad, Lugoj, Braşov, Deva şi Aiud, aşa să fie în toate comitatele româneşti. Şi nicăiri ca la Făgăraş! Sibiiu, 25 Octomvrie n. »Revue politique et parlim­en­­­taire«, o distinsă revistă politică din Paris publică în noul seu de pe Oc­tomvrie un articol al dlui Láng Lajos, vicepresident al camerei deputaţilor din Budapesta. Articolul tractează despre­ naţionalităţile în iuxtra- Unga­ria, şi după cât vedem din resumatul ce n i-l face »Revue d’Orient« din Buda­pesta, nu e altceva decât prelucrarea pentru Francezi a broşurei ce dl Láng a e dat în ungureşte sub titlul »A nem­zetiségek Magyarországon és Ausztriá­ban«. Se vede că cercurile maghiare ţin se d­e cât mai largă publicitate ideei, că altul ar fi raportul naţionalităţilor în Austria, decât în Ungaria, şi că pe când eghemonia germană e nejustifi­cată în Austria, e justificată eghemo­nia maghiară în Ungaria. De altă parte articolul dlui Láng înseamnă şi o cochetare cu slavismul, ce se ridică stăpânitor dincolo de Leitha, prin ur­mare cu dubla alianţă. Ţin, se vede, şi Maghiarii la politica lui Bismarck, care îngrija mult să aibă tot două fete în foc. Ţin la »tripla«, dar­ nu se în­străinează nici de »dubla«. Congresul internaţional de studenţi, proiectat a se ţine de curând la Torino a atras deja atenţiunea cer­curilor ungureşti. Noi am publicat un articol îndemnând tinerimea noastră să participe la acest congres. Nu ştim însă dacă vor participa, ori nu, şi Ro­mâni. Ziarele lor anunţă că studenţii maghiari se vor duce, ca se nu permită­­ a fi calumniaţi! Tare se tem compatrioţii noştri de calomnii, întocmai ca­ şi­ când conştienţa nu le-ar fi liniştită. Dar­ credem că aci sunt exchise ori­ce calomnii, fiind vorbă numai de a stabili relaţiuni de prietenie între studenţii de azi, condu­cătorii de mâne ai popoarelor europene. Fiind congresul în Italia studenţii no­ştri vor face bine se participe, dat fiind că merg la fraţi. Din sinul tinerimei noastre universitare. Sibiiu, 25 Oct. n. Prigonirea pornită la O.­mare atrage de nou toată atenţiunea publi­cului românesc asupra tinerimei. Se speră, nu fără temeiu, că tinerimea noastră, înţelegend motivul politic al nouelor înscenări se va manifesta demn şi solidar spre a spune stăpânitor Hor să-­şi pună în cuiu toate poftele de a ne abate tinerimea dela aspiraţiunile po­porului nostru. »Dar’ e lume frate, de se tot­­ trăeşti!« »Va să vadă lumea ce voinici sân­­tem!« »La luptă cu toţii!« Iticii. Serata de cunoştinţă a tinerimei din Oradea-mare. A devenit celebră această nevinovată pe­trecanie a tinerimei noastre academice de la O.-mare. Noi am dat o ştire despre ea, am pu­blicat și frumosul discurs de deschidere, ro­stit cu acel prilej, dar’ s’a reservat presei ma­ghiare șoviniste meritul de a o fi făcut adevărat eveniment politic. Asupra acestei serate mai primisem o scri­soare, destinată de foileton, dar’ îmbulzeala de material a făcut de n’am publicat-o la timp, întârziind astfel poate nici nu o mai publicam, dacă ea n’ar fi ajuns la o însemnătate aşa mare. Iată deci o parte a scrisoarei din che­stiune : Oradea-mare, 12 Oct. n. Era o înfrăţire adevărată. Aşa, în­cât de mă cuget la acea seară şi la ani­maţia, de care erau pătrunse inimile în­flăcărate de căldura iubirei, — impre­siile mă năpădesc şi lacrămi îmi umplu ochii.... Ori au fost numai iluzii trecătoare ? îmi vine în minte priveliştea înăl­ţătoare, când la cuvintele rostite în dis­cursul de deschidere: »La luptă cu toţii ai Romei copii!« — eram unanimi cu răspunsul: »Murim mai bine ’n luptă!« ...şi ridicându-ne în picioare cu entu­­siasm am intonat măreţul cântec »De­­şteaptă-te Române!« Ce momente fru­moase şi mişcătoare!­ Dar’ toastele — pline de încântă­toare idei, — ce au urmat? Când »tinerii bătrâni«, »exstudenţii între studenţi«, cari ne-au onorat cu presenţa lor, şi ne îmbărbătau cu spri­­jinul lor în lupta ce avem să o supor­tăm, şi ne dădeau poveţe! Unul ne coasta despre »temperament«, accentuând, cât de mult curaj trebue pentru de a în­vinge pedecile ce se ridică în calea rea­­lizărei ideei, — al doilea despre »iubirea de neam«... Le-am primit şi le primim de călăuză pentru vieaţă! Cu drag îmi reamintesc declamă­­rile pătrunzătoare ale unui nou venit şi toastul ţinut în limba germană de »Sasul verde«, care între noi ’şi-a aflat reful întinzendu-ne mâna de înfrăţire. Dar’ în aventul însufleţirei n’au lipsit nici scenele comice şi hazlii! »Ţi­ganii isgoniţi«, vorbirea lui Ciceronică despre golas năcăjitos, ş. a. Să dau însă explicaţii. Întâiu Ţi­ganii : Câţiva cioroi oropsiţi ne surprind mai înainte de începutul începuturilor, când abia eram încă vre-o 15 la masă, preparându-ne cu puţinică bere. Ţiga­­ganii începeau a-­şi scoate instrumen­tele. Unul dintre noi vre-un antiţiga­­nist îi apostrofează. »Dar’ aşteptaţi puţină vreme să ne adunăm noi mai ân­tâiu, va veni apoi şi rîndul vostru!« Bieţii cioroi au defilat, ca plouaţi in afară. Mai târziu, când de fapt eram adu­naţi în număr frumuşel — patent por­tae ! Lumina lampelor electrice se întu­necă. Conturile unor umbre sinistre încep a se desfăţi la uşe. Aha! Sânt faraonii. Au nimerit un moment favorabil, îmbărbătaţi de câte un »Zi Ţi­gane!« şi »Deşteaptă-te Române!«, ei încep un »Deşteaptă-te Române« teribil. Dar’ teribil! Mă înţelegeţi. Nu îl des­criu spun numai, că s’a provocat o scenă, ca în parlamentul din Viena, după a cărei alinare bieţii cioroi nu mai erau nicăiri. Al doilea: »Goias Năcăjitas«. Nu! ci »causa causarum et origo originis nominationis goiarum năcăjitorum«. Goie e valahisaţie din ungureşte, româneşte ar fi cocostîrc, ori barză, o pasăre lungă în picioare, care vine pri­măvara — goiele noastre vin toamna — ....şi cântă hep, hep, goiele noastre cântă bine din cis-uri şi fis­uri. Mai e năcaz, că eu nu ştiu să scriu aşa, cum cântă ei... în fine după multă voe bună ne-am despărţit unii de alţii, cam când se face ziuă în vreme de toamnă, repeţindu-ne impresiile. Serata de cunoştinţă ?­­ a tinerimei din Viena. — Scrisoare particulară a »Tribunei«. . . Viena, 23 Oct. n. Ca în toţi anii aşa şi în anul ace­sta s’a adunat tinerimea universitară­­română din Viena la aşa numita seară de cunoştinţă. Nu putem trece cu vederea a nu accentua, că interesul cel viu acum s’a manifestat mai mult ca ori­când pentru causa noastră comună. Poate vremurile cele grele, prin care trece neamul no­stru, ne îndeamnă a ne aduna şi a ne întruni cu un trup şi cu un suflet în luptele viitoare pentru causa noastră sfântă. Pe Vineri seara, în 21 octomvrie au fost conchemaţi toţi tinerii universi­tari şi întreagă colonia română din Viena la seara de cunoştinţă cu petre­cere socială în restaurantul Westerma­­yer. La orele 8 numărul membrilor era complet. Afară de studenţi mai ob­servam printre cei de faţă pe neobosi­tul profesor dl Filimon, care totdeauna a urmărit cu interes viu paşii tineri­mei şi a dat poveţe bune în toate afa­cerile, pe dl Dr. Preda, care şi în 3/15 Maiu ne-a dat un bun exemplu în causa naţională; pe dl deputat Dr. Po­­povici, fost membru şi oare-când preşe­dinte al societăţei şi pe dl deputat Dr. Ţurcan, consilier. Dl Crăciunescu, preşedintele »Ro­mâniei-June« deschide seria numeroa- I selor vorbiri. D-sa exprimă bucuria, că­­ vede tinerimea română participând în număr atât de mare la această serată, că vede aşa de număroşi »embrioni«, cari au ascultat de apelul ce li-a făcut şi că vede interesul cel viu pentru causa noa­stră comună, îndeosebi în timpurile ace­ste grele. Accentuează rolul, care îl joacă societatea »România-Jună« între societăţile din Viena şi importanţa ce o are pentru causa noastră comună. Ape­lează la toţi domnii de nou veniţi, ca să se înscrie membri în societate şi să cer­ceteze regulat localurile ei, în lăcaşul ei dedicat căuşelor sfinte ale neamului se primesc toţi Românii de ori­unde ar fi ei, şi acolo este locul cel mai bun pentru a ne cultiva şi mai de­parte dulcea limbă strămoşească. Accentuează, că trebue să dispară dintre noi tot separatismul şi să nu fie nici o divergenţă de păreri, când e vorba să lucrăm pentru causa comună. — Ora­torul e viu aplaudat. A mai vorbit dl Alexandru Vajda- Voevod care, precum a zis mai în urmă I dl Popovici, »a pus cu cuvinte de aur interesul comun în inimile olor de nou veniţi«. D-sa a schiţat cu părere de rău divergenţele, cari au existat cândva în­tre Românii bucovineni, ardeleni, bănă­ţeni şi cei din regat. Aceste au să dis­pară cu desăvîrşire dintre noi. Dacă an­tecesorii noştri au greşit, noi punem vă­lul uitărei peste ele, şi cu pieptul tare şi cu fruntea înălţată vom lupta în falanga comună a naţiunei noastre. Dl profesor Filimon a arătat, cam­ sânt interesele naţionale comune a tu­turor Românilor şi a indigitat la che­marea tinerimei în cultivarea acestor mari interese. D-sa a urmărit totdea­una paşii tinerimei şi se bucură totdea­una a fi în mijlocul ei. Nici din partea embrionilor nu au rămas fără răspuns număroasele salu­tări ce li­ s’au adus. Cu cumpăt şi cu precugetare a vorbit dl Procopovici. Dl Barbu asemenea a rostit potrivite cu­vinte în numele embrionilor asigurând pe membrii cei vechi, că le vor urma sfaturile şi exemplele cele bune totdea­una şi umăr la umăr vor lupta pentru binele nostru comun. Aplause furtunoase au urmat vor­birilor tinerilor domni Ţurcan şi Bod­nar­escu, cari asemenea dau asigurări tinerimei, că noii veniţi vor sta la co­manda cilor celor vechi în falanga tineră a naţiunei. încheiându-se partea oficioasă a ur­mat petrecerea socială, sub presidiul dlui Țurcan, care ’și-a exerciat toată pu­terea absolutistă cu infalibilă autoritate asupra poporului seu. în neconturbată veselie a decurs partea aceasta până noaptea târziu. Zafroti. LIBERTATEA de JOHN STUART MILL. — Traducere de Teodor V. Păcățian. — II. Libertatea cugetărei şi a discuţiunei. (Urmare). Mai cred apoi că această teorie îngustă s’a prefăcut într’un serios rău practic, care aduce mari stricăciuni exer­ciţiului moral şi instruirei morale, pe cari atât de mulţi devotaţi se încearcă acum să le promoveze. Tare mă tem, că la încercarea de a modela spiritul şi sentimentul, conform unui tip exclusiv religios, cu excluderea formularelor lu­meşti (cum am pute să le numim, în lipsa unei nomenclaturi mai potrivite), cari până aici sprijineau etica creştină, primind ceva din spiritul acesteia, şi dând şi ele eticei ceva din spiritul lor, — ar eşî numai un tip de caracter jos­nic, respingător, servil, — născut gata în omul care se supune, nu­’i vorbă, voinţei ce­lui ’i­ se pare a fi voinţa su­premă, dar’ care e incapabil a se ridica la concepţia unei dumnezeiri supreme şi a simpatisa cu ea. Eu cred că afară de legile morale, scoase exclusiv din isvoarele creştine, trebue să existe şi alte legi morale, pe lângă cele creştine, pentru a provoca o renaştere morală a omenirei, şi că sistemul creştin nu for­mează abatere de la regula după care, fiind spiritul omenesc imperfect,­­ in­teresele adevărului pretind o diversitate de păreri. Nu e urmare necesară, că oamenii nu se mai îngrijesc de adevărurile mo­rale de pe vremea creştinismului, atunci când înceată de a le lăsa nebăgate în seamă pe cele necuprinse în creştinism. Un astfel de prejudiţiu, sau greşeală, când se observă e totdeauna un rău. Dar­ e un rău de acelea, de cari nu putem spera să rămânem totdeauna liberaţi, şi în care trebue să vedem pre­ţul, plătit pentru un bun nepreţuit. Tre­bue să se protesteze în contra preten­­siunei exclusive, ridicată din partea unei părţi din adevăr, de a fi considerată de adevăr întreg; şi tocmai de a face im­pulsul retrograd ca protestatarii să fie din partea lor — nedrepţi, unilateralita­tea aceasta poate fi deplânsă, — dar’ trebue totuşi tolerată. Dacă voesc cre­ştinii să înveţe pe păgâni cum au să fie drepţi faţă de creştinism, trebue să fie şi ei drepţi faţă de necredincioşi. Nu s’a făcut nici un serviciu adevărului, prin aceea, că în faţa celor­ ce au cunoştinţă de istoria literaturei universale, se îne­­greşte faptul cunoscut, că o mare parte din cele mai nobile şi mai preţioase doc­trine morale sânt opera, nu numai a bărbaţilor cari n’au cunoscut credinţa creştinească, ci şi a bărbaţilor cari au cunoscut-o, dar’ au respins-o. Eu nu afirm, că folosirea nelimi­tată a libertăţei de a exprima ori­ce pă­reri posibile, ar pune capăt relelor, da­torite fiinţei sectare, religionare sau poli­tice. Despre ori­ce adevăr, spre care stă­­ruesc cu seriositate oamenii cu facultăţi mărginite, se poate presupune cu sigu­ranţă, că se afirmă, se înrădăcinează şi se manifestă în mod multiplu, ca­ şi­ cum nici n’ar mai fi în lume un alt adevăr, sau cel puţin nu unul, care ar pute să-­l restrîngă şi discualifice pe acesta. Re­cunosc, că tendenţa tuturor opiniilor, de a se constitui în secte, nu se vindecă nici prin cea mai liberă discuţiune, ci prin aceasta de multe­ ori chiar se po­tenţează şi se înveninează. Adevărul, care ar trebui să se afirme, dar’ nu se afirmă, e cu atât mai violent dat înapoi, pentru­ că e relevat de oameni, cari îi sânt consideraţi de inimici. Dar’ nu e afacerea partisanilor pătimaşi, ci a îm­­prejurimei pacînice, nepreocupate, ca această ciocnire de idei se provoace un efect vindecător şi salutar. Nu cearta violentă între părţile ade­vărului, ci tăcuta suprimare a jumătăţei adevărului e răul cel îngrozitor. Când

Next