Tribuna, decembrie 1898 (Anul 15, nr. 262-286)

1898-12-04 / nr. 265

Anul XV Sibiiu, Vineri 4/16 Decemvrie 1898 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., V/ an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 10 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/l an 3 fl. 50 cr., */s an ^ A- 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/i an 10 franci, ’/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 265 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici ă 5 cr. să vând la »Tipografia«, soc. pe acţiun Numeri singuratici â 20 bani să vând la librăria G. Cârjan, Ploest Nou pericol. Pe când ne ocupăm de stările in­terne, gata a combate tot amestecul pri­mejdios, şi hotărîţi a extirpa toţi micro­bii corupţiunei, ce se ivesc ici-colea în sînul vieţei noastre publice, nu putem, nu este iertat se lipsim dela postul de pază în ce priveşte pe duşmanii noştri seculari. De­sigur când vor observa şi ei, că suntem mai slăbiţi în lăuntru, de pro­priile noastre miserii, de faptele rele co­mise de înşişi ai noştri, atunci vor da ei noue şi grele atacuri asupra fiinţei noastre naţionale. Şi în schimb, când noi vom observa, că atacurile externe se înteţesc şi înmulţesc mai mult, atunci trebue se căutăm a ne plăti şi întări, repedând dela noi tot răul şi toată rău­tatea, ca spirit sănătos, viguros şi ener­gic să străbată întreg corpul naţiunei. Aceasta este situaţiunea de acum. Procesul de reculegere şi reînsănătoşare trebue să-­l deducem cu atât mai con­­secvent şi cu atât mai principial, cu cât pericolele mari se anunţă deja. Vom ave de purtat în curând lupte grele, cari vor reclama forţele tuturor şi vor reclama mai ales caractere tari şi suflete entusiaste. Am amintit ieri de unul dintre ace­ste pericole, care ameninţă direct o ju­mătate a poporului nostru, pe credin­cioşii bisericei gr.-cat., car’ indirect în­treg poporul, întreg neamul. Este che­stiunea autonomiei bisericeşti. Printr’o indiscreţiune proiectul de statut organic al autonomiei catolice s’a publicat în »Magyar Állam«. Noi nu am văzut acest ziar, căci n’avem raporturi­ cu el, dar’ am văzut în alte ziare reprodus, în parte, acel proiect. Pe basa acestei părţi am signalat faptul, că statutul­­proiect nu aminteşte de biserica greco­­catolică. De aci s’ar pute deduce că, sau biserica română greco-catolică a fost lăsată să-’şi organiseze autono­mia sa proprie, pe basa drepturilor sale de independenţă; sau ea a fost aşa de mult conto­pită în noua organisaţie, încât nici nu­mele nu ’i­ s’a mai păstrat, cel puţin ca o amintire istorică. Pentru prima alternativă pleda dreptul, şi — faptul că bisericei cato­lice (maghiare) din Ardeal ş i­ s’a creat, prin însuşi proiectul acesta, o posiţie excepţională, garantându-’i-se organisa­­ţiunea sa autonomă existentă. Pentru a doua pleda sinistra veste, anunţată câteva zile înainte în mod semi­­oficios dela Blaj. Acum avem înainte-ne o mare parte a statutului - proiect, aşa cum se publică în organul oficios al guvernului »Pester Lloyd« şi ne putem convinge, că comisiunea exmisă de congresul reg­­nicolar a tratat în modul cel mai revol­tător cu biserica română greco-catolică. Nu numai că nu și-a respectat au­tonomia separată şi independenţa sa istorică, ci a contopit-o aşa de mult, pe hârtie, în organisaţia autonomică a bi­sericei romano-catolice, încât nici numele nu­­i-a mai rămas. Trebue întru adevăr să pescueşti prin halul de paragrafi, ca să mai afli vre­o urmă din biserica independentă a Românilor greco-catolici. Intr’adevăr în partea primă a »dis­­posiţiilor generale« nici pomenire de­spre o »biserică greco-catolică«, se evită tendenţios chiar şi acolo unde s’ar păre inevitabilă. în §. 1 se zice, că organisaţiunea autonomă se creează pentru conducerea »afacerilor lumeşti a catolicilor din Un­garia«. Şi aşa se urmează consecvent, fără de a pomeni măcar cuvântul »gr.­­catolic«, ori »catolic de ritul grecesc«. Ai crede că nu e vorbă aci decât ex­clusiv de biserica catolică de ritul latin, sau rom­ano-catolică. Abia în al treilea capitol, unde se specifică taxativ membrii congresului şi ai direcţiunei, găseşti urme din biserica oare-când »greco-catolică«. Astfel §. 50 zice : »Presidentul con­gresului regnicolar al catolicilor este primatele ţărei«, — primatele din Stri­­goii, cu care biserica română greco - ca­tolică de drept și de fapt nu are abso­lut nimic. »Dacă scaunul archiepiscopului de Strigon este vacant — continuă §-ul — (e president) cel mai vechiu archiepiscop după demnitate«. Adecă nici o deosebire de rit, ori­care archiepiscop, în §. 51 se enumeră membrii din cler ai congresului astfel: »Archiepiscopii de Calocea, Agria şi Alb­a-Iulian. Sub numele din urmă se ascunde »Archiepiscopul şi Metropo­­litul de Alba-Iulia şi Făgăraş«, sau Me­­tropolitul din Blaj. Şi aşa mai departe­­ în toţi para­­grafii găsim dispoziţii cari hotăresc de nobis, sine nobis, asupra bisericei române. Va se zică e fapt, că vor se ab­soarbă în oceanul catolicismului maghiar biserica română greco-catolică. Nu e definitiv lucrul, nici încât priveşte voinţa, pentru­ că stăm în faţa unui proiect, care are să mai treacă prin câteva foruri. Dar, şi atâta ne îndreptăţeşte, şi ne sileşte, se vestim, să alarmăm chiar, că stăm în faţa unui ne mai­pomenit de cutezător atentat! Este atentatul pe care însăşi »Unirea« din Blaj îl numeşte „atentatul, care se plănneşte in conţe­­legere cu regimul civil din partea episco­patului catolic de rit latin din Ungaria, episcopat, care precum arată semnele, ’şi-a uitat de apostolia lui Christos şi s’a înhă­mat la carul şovinismului naţional“. Nu ne temem de acest atentat; nu ne descurajează. Ba din contră ne en­­tusiasmează oarba cutezanţă a acelora, cari se numesc episcopi creştini, şi sânt şovinişti păgâni, în orbia lor ei ne ating într’o parte, care până acum a stat cam retrasă, în luptele noastre, cam reservată. Sânt multe forţe concentrate la sînul biseri­cei greco-catolice ; forţe vii, cari muncesc din greu, dar’ a căror activitate în lup­tele noastre de până acum nu am resim­ţit-o în măsură îndestulitoare. Acum, când lupta pusă în prospect se va declara pe faţă, şi când atentatul manifestat prin voinţă se va arăta prin fapte, atunci în fine se va vedea o luptă cum nu s’a mai văzut la noi demult, demult. Acî, se va vedea pregnant, cum sântem cu adevărat una, dela vlădică până la opincă, implacabili şi intransi­genţi, et si fraetus illabatur orbis... Astfel vom vedèa pe »E. K. E.* pus în raporturi cu »Astra*, şi vom vede de nou, cum va şti comitetul »Astrei« să-­şi păstreze nimbul, umbrit de altfel şi prin cei 400 de arginţi. Noi advertisăm comitetul să nu ne mai aducă într’o posiţie penibilă. Sibiiu, 15 Decemvrie n. Saşii şi crisa. Saşii »verzi« au ţinut o adunare, in care­­şi-au preci­­sat atitudinea faţă de situaţie. Adu­narea, la care au luat parte la 300 de bărbaţi de încredere ai alegătorilor dietali, a fost presidată de fqui­ts şi a decis, se provoace pe deputaţii saşi se-şi retragă iscăliturile de la tex Tisza, se combată proiectul şi sc ese din par­tidul liberal. Conclusul va fi transmis deputa­ţilor prin o deputăţie: »JE. K. JE.« şi »Astra«. Am anunţat că E. K. E. de la Cluj a ho­­tărît să exmită la Blaj un membru al seu, ea se roage pe Metropolitul, a lua sub patronajul seu chestiunea »casei române*, la exposiția ce vreau se aran­jeze acești maghiarisători ai Ardea­lului. în ședința dela 13 Decemvrie a lui M Ekel exmisul Szâdeczky a raportat despre umblarea sa prin Blaj. Ra­portul e cam nebulos, dar’ reese că Blajul a evitat invitarea celor dela »E. K. E.* şi ’i-a îndreptat la »Astra*, ca mai chemată, decât un consistor, de a se ocupa cu astfel ele chestiuni. La situaţie. Chestia venită la ordinea zilei este alegerea de president şi vicepresidenţi noi ai dietei, chestie de mare importanţă atât pentru guvern, cât şi pentru opo­­siţie. Guvernul voeşte să aibă în fruntea dietei nişte conducători, cam­ basaţi pe §-ul 204 al regulamentului intern, să pună frâu oposiţiei, prin exchiderea de­putaţilor obstrucţionişti pe un timp oare­care de la şedinţe. Până mai de curând era vorba să fie ales de president Tisza István, dar, fiind acesta foarte urgisit din partea opoziţiei, pentru­ că el e representantul politicei de clică a tiszaiştilor, guvernul­­şi-a căutat alt candidat. Acesta e mi­nistrul de interne Berezd. De vice­­presidenţi sânt designaţi: Talián Béla şi Dániel Gábor. Şedinţa de Sâmbătă o va conduce Madarász, ca president de vîrstă. Dacă Perczel va fi ales presi­dent al dietei, afacerile ministerului de interne le va gera Bánffy, care ministru­l latere va fi denumit contele Széchenyi Manó. Oposiţia e decisă a împedeca ale­gerea lui Perczel şi astfel ne putem aştepta la şedinţe viforoase, asemenea celor din parlamentul austriac. Pe lângă manifestul comun al opo­siţiei, fiecare partid oposiţional adresează câte un manifest separat­ vătră alegă­torii sei. Manifestul partidului poporal a apărut, în el se veştejeşte politica guvernului şi se provoacă alegătorii a lucra cu toate mijloacele şi pe toate căile legale pentru salvarea patriei şi a constituţiei,­­fiind în mare pericol tro­nul şi viitorul naţiunei maghiare«. Societatea de cultură „macedo-română“. Români macedoneni ! Sânt trei zecimi de ani de când fraţii noştri de la Dunăre au semănat în sufletele noastre şi ale copiilor noştri ne­cesitatea şi datoria de a ne cultiva şi in­strui româneşte. Această sămânţă, aruncată cu cea mai mare desinteresare şi cu o afec­ţiune în adevăr frăţească, a prins rădă­cini adânci în inimile noastre; şi graţie ei, noi ştim astăzi cine sântem, cunoa­ştem gloriosul nostru trecut, sântem pătrunşi de rolu­l pacinic pe care-­l avem în Peninsula­ Balcanică; în fine sântem fermi convinşi că existenţa noastră, ca neam, se basează numai pe realitatea şi devotamentul ce trebue să avem cătră mărinimosul Sultan. Români ! Numărăm printre strămoşii noştri, cuceritori ai lumei; sântem descen­denţi ai eroilor legionari romani, cari subjugară lumea. In negura ignoranţei prin care am trecut, instinctiv, am con­servat, cu limba străbună şi sentimentul sacrificiului şi al devotamentului, moşte­nit de la iluştri noştri străbuni. Ori­unde a fost vorba de sacrificiu, Româ­nul macedonean n’a pregetat. Este o palmă măcar de pământ din Peninsula­ Balcanică, care să nu fie udată cu sângele nostru? Martori sânt şi profundele văi ale Eladei şi întinsele câmpii ale Sârbiei şi Bulgariei şi păduroşii munţi ai Alba­niei. Am fost buni şi devotaţi pentru toţi, dar, pentru noi, făcut-am ceva ? Fost-am buni pentru noi? Nu. Prin su­doarea şi sângele nostru am făcut să trăească neamuri, cari, spre recunoştinţă, voesc să ne răpească limba şi naţio­nalitatea. Patria noastră, Macedonia, este visul tuturor, şi cu durere, trebue se spunem, unii dintre fraţii noştri sânt ademeniţi de duşmanii noştri, ca se uite gloriosul lor neam şi să nesocotească realitatea, ce se datoreşte gloriosului Sultan Abdul Hamit Han, puternicul scut al naţiona­­lităţei româno-macedonene, singurul sub care se poate desvolta şi în viitor na­ţionalitatea macedo-română. Români ! în astfel de situaţiune aflându-se patria şi compatrioţii noştri, limba şi naţionalitatea românească, scopul nostru este să-­i luminăm, să le arătăm, prin cultură, calea datoriei, calea de pacinică desvoltare. Neamul românesc a făcut şi face continue sacrificii; noi, rămână-vom indiferenţi? Noi, cari ne-am sacrificat pentru străini, nu vom face nimic pen­tru noi înşine? Convinşi de vitalitatea neamului românesc, s’a reînoit, în zilele din urmă, organele de administraţiune ale »Socie­­tăţii de cultură macedo-română«, şi nu ne îndoim că la chemarea noastră, vor răspunde Românii macedoneni ca un singur om, pentru binele şi prosperita­tea neamului nostru. Apelăm deci, în numele intereselor naţionale româneşti, la toţi Românii macedoneni din Peninsula­ Balcanică, ca şi la cei cari locuesc aci în România li­beră şi la cei de pretutindeni spre a se grăbi să ne dee concursul lor, pentru ajungerea cât mai grabnic a scopului mântuitor ce-­şi propune »Societatea de cultură macedo-română*. Doritorii de a se înscrie ca mem­bri, se vor adresa preşedintelui societăţei în Bucureşti, strada Nouă 3. — în curând vom publica statutul şi regulamentul societăţei. V. A. Urech­lă, C. Z. Naim­, preşedinte, secretar. Membri: Perietzeanu-Buzău. Dr. A. Leonte. Discursul dlui Maiorescu — în chestiunea bisericei şi şcoalelor din Braşov. — (Urmare). Aşa cugetau oamenii aceştia şi simţeau acolo la 1861 asupra pericolu­lui ce ameninţa existenţa şcoalelor ro­mâne din Braşov; la 61, când nu era încă dualismul austro-maghiar stabilit, la 61 pe vremea încă a guvernului centralizator, cum se zicea în Austria, unde Transilvania era mare principat deosebit, recunoscut între grupările acelui stat, neconfundat în Ungaria, atunci când naţiunea română şi limba română ca atari erau pari passu recu­noscute ca naţiune şi ca limbă în poli­glota Austrie, când la ministerul justi­ţiei din Viena era anume un biurou pentru legiferarea în limba română, chiar pe atunci când era lupta mai îm­blânzită în contra Saşilor şi în contra Ungurilor, sau mai bine era o concu­renţă de cultură, chiar pe atunci era considerată o slăbire a şcoalelor române ca o ruşine naţională. Şi vedeţi, că acei oameni nu ştiau cum se mulţu­mească acelora cari le veniau în ajutor! Aşa s’a urmat atunci dela început şi aşa s’a urmat şi după­ ce s’a făcut în România unirea de fapt la 1862, în Ianuarie, în primul budget colectiv, care s’a făcut pentru vechea Moldovă şi vechea Ţeară­ Românească împreunate, acea sub­venţie tot aşa este trecută. Vă present aici budgetul pe 1863, când era mini­stru de culte generalul Tell, găsiţi la cap. 9, art. 6, sumele adunate dela cele două ţări: »Subvenţiune anuală la bi­serica Sf. Nicolae din Braşov (lei vechi) 36.400«, în budgetul pe 1865, când era ministru de culte dl N. Cretzulescu, vedeţi asemenea la cap. XVII., nr. 6 »Subvenţiune anuală gimnasiului şi bisericei Sf. Nicolae din Braşov 36.400«. După venirea principelui Carol, primul budget de sub el, pe anul 1867, când era ministru de culte Ioan Strat, găsiţi la capitolul VIII., art. 540, aceeaşi cifră de 36.400 lei ca »subvenţiune a gimnasiului şi bisericei Sf. Nicolae din Braşov«. Acum, dlar, la 1867 se făcuse în imperiul vecin aşa numitul dualism; deja în Februarie 1867 se şi numise primul-minister deosebit în Ungaria, sub contele Andrăssy, care pe la sfîr­­şitul lui 1868 se promulgaseră definitiv toate actele de stat relative la acest dualism, cu înglobarea Transilvaniei în­tregi în Ungaria. Tocmai în acest an 1868, fie din simţământul că de acum înainte şcoa­­lele vor tavea un rol şi mai însemnat în susţinerea legală a intereselor legi­time ale naţionalităţilor în noul regat ungar, fie din trebuinţele crescânde ale gimnasiului român din Braşov, biserica Sf. Nicolae revine din nou cu cererea unei mai bune evaluări a drepturilor ce le avea de mai nainte în România; fireşte, după­ cum vă spuneam, provo­carea la proprietăţile vechi din ţările româneşti se făcea prieteneşte, şi nici unul din miniştrii de pe atunci, cari aveau să se ocupe de această chestiune, nu tăgăduia acest drept al bisericei. Şi astfel, pe vremea aceea, vedeţi deodată — era la guvern un minister liberal (până acum miniştrii ce vi-’i-am citat, erau conservatori), era ministerul generalului Nicolae Golescu, cu Ioan Brătianu la finanţe, iar la culte cu Di­­mitrie Gusti, scuzaţi, dacă ve amintesc că la justiţie şi ad-interim la interne era dl Anton Arion — tocmai atunci, la 1868, vine ministrul cultelor Guşti şi face să se­­voteze se votează în una­nimitate şi fără discuţie) următoarea lege: »Se acordă Eforiei şcoalelor cen­trale române din Braşov subvenţiune anuală de lei noi« (se promulgase în Aprilie 1868 legea care înlocuia leii vechi cu franci) »23.500. Această cifră se va trece în budgetul ministerului instrucţiu­­nei publice şi al cultelor«. Legea e promulgată în »Monitorul Oficial« nr. 165 dela 20 Iulie 1868. De acum înainte vedeţi în budge­tele noastre, şi mai ântâiu în cel alcă­tuit pe anul 1869 de însuşi răposatul Di­­mitrie Gusti, această alocaţiune, fixată, trecută cu menţiunea expresă »lege spe­cială«, dare nu ca o cifră variabilă, care să se poată înscrie sau şterge la fiecare votare de budget. Am aici un exemplar oficial al ace­stui budget pe 1869 şi vă arăt la pag. 6 art. XXVII.: »subvenţiune idem şcoale­lor române din Braşov, după legea spe­cială... 23.500«. Diar, aşa cum s’a votat legea la 1868 fără discuţiune, în unanimitate, evi­dent că nici nu a fost vre-un studiu ju­ridic, vre-o transacţine desbătută de amândouă părţile, vre-o preocupare anume, dacă şcoala, dacă biserica, dacă drept vechiu sau nu , subvenţiunea acea­sta, care înainte se trecea numai în budget într’o cifră mai mică sub ru­brica »Biserica şi şcoala«, este acum ur­cată ex aequo et bono la îndoit, la ţi­­fra de 2000 galbeni, sub titlul: »subven­­ţiune«. Fireşte, subvenţiune s’a numit, dar’ era întemeiată pe o obligaţiune. Noi nici nu avem alt termen budgetar, fie că ar fi fost o graţie, fie că era un drept. Noi nu cunoaştem în budget alt termen, d.­e­ redevanţă. Astfel alocaţiunea de 23.500 lei noi continuă cu menţiunea expresă de lege specială a fi trecută în fiecare budget al ţărei, în anul 1871, subministrul conser­vator Lascar Catargiu, ministru de culte este generalul Tell, vedeţi aici în exem­plarul oficial al budgetului la pag. 10 art. 34: »idem şcoalelor române din Braşov, după legea specială 23.500«. Dar, mai găsiţi tot aici, la art 53 al aceluiaşi budget, o nouă sporire a alo­­caţiunei budgetare: »idem gimnasiu­lui şi bisericei Sf. Nicolae din Braşov 13.481«. (Va urma).

Next