Tribuna, ianuarie 1899 (Anul 16, nr. 1-23)
1899-01-01 / nr. 1
Florile între sine. — Hei, n’auziţi freamătul de suspine a pădurei ? strigă într'o noapte de vară un Sufleţel cătră vecinii sei. — Ba da, — răspunse Arăţelul guraliv, — dar' nu pricepem ce poate fi oară. — Ce să fie? — Bradul a dat de o mişelie şi mai mare în povestea spusă de Myosotis »Toporul şi pădurea* şi asta-’i... — Pentru Dumnezeu, ce o să mai fie de noi ! — strigă la acestea Părăsinul, tremurând de emoţiune. — ....?! — Dar’ bine, frate Sufletele, de ce taci ? zise Crinul, alb ca păretele de spaimă. — Ce o mai fi cu noi? Vorbeşte! — Oh, nici un bine nu ne mai suride, — — zise acesta într’un târziu, pus pe gânduri. — Voi ştiţi, că toporul şi coada s’au făcut fraţi de cruce pe soartea noastră; dar’ aceştia pe lângă mişeliile de nou descoperite par a fi mai mult nişte păcătoşi ordinari... — Vai, cum ne înspăimânţi! — strigă Cicoarea rătăcită tocmai la marginea drumului. — Dacă știi, de ce nu ne spui, de ce ne lași cu frica în sîn acum noaptea? — Spune odată spune! — strigară acum florile pline de spaimă mai mult de vorbele din urmă ale Cicoarei. E mai tare! — răsună cât dev,îe vocea ascuțită a Tulipanului, care mereu se căsnea să deştepte pe vecinul seu, un Mac, co poceni bag seamă de atâtea visuri, sfor-*fa pe întrecute, încât în jur de el nu se putea auzi mai nimic. — Dacă mă ascultați sânt gata să vă spun, — zise Sufleţelul, —* dar’ una vă rog, să nu mă tot întrerupeţi. — începe odată, începe! — strigară dintr’o parte nişte viorele ce erau strînse grămadă. — Tăceţi odată şi ascultaţi, căci ne prinde ziua cu vorbele voastre goale, — s’auzi acum peste tot. Efectul admoniţiunei acesteia se venii la moment, căci toate florile tăcură, chiar şi cumătră Iarba, care până atunci tot mereu îşi striga licuriciul fugit prin vecini. Şi în tăcerea sfântă a nopţei Sufleţelul începu: — îndată după mişelia făcută de acel putred stejar, despre care altcum şi voi ştiţi, Bradul, vecînicul doritor de dreptate, s’a pus pe lucru, ca să afle cum s’a putut face una ca asta, şi iată ce a şoptit în privinţa aceasta mai deunăzi vecinului seu, un Plop: »Adevărat, frate Plopule, că acel putred stejar s’a nemernicit, facendu-se coadă de topor ; dar’ am aflat, că de o miie şi o miie de ori mai mult au păcătuit pigmeii noştri, cari în loc să stee cu noi şi să ne ajute, ca cu puteri unite să înlăturăm răul, au dat mâna unii cu coada, car’ alţii cu toporul ca cu atât mai uşor să fim repuşi. Ei sânt aceia, cari în răsboiul lor fratricid s’au învăţat nu numai ca să ne jertfească pe la spate pentru toate nimicurile; dar’ că în faţa lumei chiar să ne vândă şi încă — culmea ruşinei — pe arginţii Iudei, la orice venitură*... Aici Sufleţelul trebui să se întrerupă, căci dinspre prisont se auzia cântecul sublim al Aurorei, prietena florilor. Aceasta cum se arătă, în fugă grăbi spre poiana-’i dragă, dar’ mare-’i fu amăgirea când vezu că aici în loc de vieaţă şi fericire nu găseşte alta decât numai lacrămi şi suspine... Tristă şi abătută se întoarse acum Aurora la fratele ei iubit Soarele, căruia îşi desfăcu inima şi amărăciunea ei, încât acesta atins de atâta durere cu iuţeala fulgerului îşi revărsă razele lui binecuvântătoare peste toate florile — apoi mângăindu-le dulce le şterse Pag. 2 ce se întâmplă după culise. Ziarul Information scrie de ex. că Bánffy a renunţat la orice speranţă, şi că nu doreşte decât o retragere onestă. Nu-l lasă Iusé Tisza, care cu greu se poate despărţi de oala cu carne. Cum însă Bănffy a devenit imposibil, planul lui Tisza e, să formeze un cabinet Darányi (actualul ministru de agronomie), sau în caşul cel mai rău, un cabinet Fejérváry, care apoi tot de Tisza ar fi condus, de după culise. La Viena se ştie bine însă, că obstrucţia n’ar primi nici unul din aceste cabinete, fiindcă ea duce lupta nu în contra persoanelor, ci în contra sistemului. Omul situaţiei ar fi deci banul Croaţiei, dar’ dacă acesta n’ar voi, sau n’ar pute să formeze un cabinet durabil, Széll Kálmán, în care oposiţia ar ave perfectă încredere. Information îşi încheie notiţa astfel: »al doilea cabinet Bănffy nu poate se urmeze la nici un cas, căci n'ar avea decât se execute iarăşi ce-i dictează Tisza*. Va să zică, vede şi Viena că sistemul e păcător în Ungaria. Cam târziu se face descoperirea, dar’ tot e bine că se face şi acum. Sibiiu, Vineri, TRIBUNA 1/13 Ianuarie 1899 cu blândeţe lacrămile. Ear’ florile, uitând de tot năcazul şi soartea lor tristă, cu un entusiasm propriu lor începură să-’i cânte viciu şi maiestos: Tră-eascâ Re-gele!... St. C. Aleocandru. Cronică politică. Din Francia. In lOl.c. s’au deschis corpurile legiuitoare ale Franciei, pentru ultima sesiune. In cameră a presidat presidents de vîrstă Bousset, care în discursul de deschidere a provocat pe deputaţi să pună capăt certelor periculoase, cari — a zis el — în unele țări ale Europei au causat bucurie. S’a ales apoi de president al camerei Deschaneu, cu 323 voturi, faţă de Brisson, care a primit 187 voturi. Senatul a fost deschis de presidents de vîrstă Wallon, Filippinele şi America. Situaţia în Filippine devine tot mai critică. Guvernul american crede încă în resolvarea pacifică, dar, pentru cazul că aceasta se va zădărnici, Americaniişi-au ales de basă pentru operaţiuni insula Guimara. Cu deosebire e mare agitaţia în oraşul Iloilo, pe care vreau să-l atace Americanii. Orăşenii sânt decişi a aprinde oraşul. Oastea lui Aguinaldo e sub arme, gata de luptă. El a dat o nouă proclamaţie, în care zice, că va alunga pe Americani şi luând de martor pe D-zeu face responsabili pe Americani pentru sângele, ce se va vărsa. Din Italia. Situaţia Italiei ni se presentă în colori triste. Expediţiile militare din Africa ale regelui Menelik tot mai mult pun pe gânduri pe Italieni. S’a echipat în grabă un corp de armată, ca se poată pleca în tot momentul în Massaua, care este ameninţată. Se poate, ca să se nască un nou răsboiu cu Menelik. Pe când din partea aceasta e ameninţată Italia, în lăuntru se ivesc tulburări, asemenea celor din Milano. Causa e miseria, care se tot lăţeşte. Răscoale contra autorităţilor să semnalează din Sicilia. în Nistem au fost aprinse zidirile vamei şi carabinierii au fost atăcaţi cu petri, din partea mulţimei ajunsă la desperaţie din causa lipsei. — Caşul dela Trampoele. — (Urmare). Aflând acestea ra’am dus la judele investigător şi la procurorul şi le-am cerut seamă. Am discutat despre chestiune, dovedindu-le cu argumente din trecut, precum şi cu acest proaspăt cas, deşi necunoscător de legi, dar, conform legei umane şi naturale, arătându-le şovinismul, ilegalitatea, strigătoarele cer, şi demoralisarea în această sărmană ţeară, cârmuită de nişte păcătoşi fii ai lui Árpád. Notez, că subprocurorul a fost în chestia noastră ca dirigent, şi cu el aveam a face, fiind un rabiat Ungur. Discuţia noastră a degenerat în ceartă, deoarece acest cult şi drept subprocuror, după cum se lăuda, nu voia a-’şi recunoaşte păcatul. Iar’ eu după ce ’i-am dovedit că e păcătos, ’mi-a deschis uşa şi ’mi-a zis să es. Eu nu am voit, făcându-mă ca şi el, obraznic, pe motivul, că am dreptul să şed şi întreb în chestia mea, de oare ce şi eu îţi dau pâne şi cele necesare pentru traiu, şi eu susţin această cancelarie în care d-ta boiereşti. Am cerut ca pe basa răsturnărei minciunilor de până acum să elibereze şi pe tatăl meu, care tot aşa de vinovat e ca mine. ’Mi-a răspuns că tocmai pentru că eu cer, nu-l vor elibera, fiind încă dovezi contra lui, cari dovezi d-lui nu voia să le spună. Aci apoi ’l-am întrebat, dacă e adevărat că ’şi-a predat oficiul, căci după a mea cunoştinţă ştiu că nu e d-lui procuror în această afacere. înfuriat ’mi-a reflectat că cum de cutez a-’l blama astfel, căci îndată mă va închide. T-am răspuns, pofteşte, căci numai ieri alaltăieri m-aţi eliberat, altă putere nu ai asupra mea, car’ nici aceasta nu o ai dela Dumnezeu, ci dela diavolul, care e numai trecătoare, fă-’ţi cheful deci. T-am zis apoi: nu te blamez, die, fără îmi pare rău când şi eu sânt nefericitul de a fi în o astfel de ţeară unde o sarbădă stăpânire pune în funcţiuni de aceste oameni de aceştia ca d-ta, cari iubesc neadevărul, şi după cum am cunoştinţă alţii îi împlinesc agendele. Arătându-’mi pe boactărul la care se uita,’mi-a demandat să-’i spun pe ce basă vorbesc. — Pe basa că am cunoştinţă că dituliu V. Albini et comp. e procuror în această chestiune, şi afirmaţia mea ’mi-o basez pe următoarea dovadă: El în toată săptămâna, dacă nu de două ori sau trei ori, dar’ odată la tot caşul e aici la d-ta, dă informaţii şi îndigitări, demandă şi încurcă prin fel şi fel de minciuni, astfel că împreună cu el d-voastră şi întreg tribunalul sânteţi de batjocură şi rîs. A răcnit una şi apoi ’mi-a zis, că ce mă impoartă pe mine aceea, că Albini dă informaţiuni şi descopere, el ştie multe şi are multă cunoştinţă de causă. Vedeţi, stimaţi cetitori, că până şi subprocurorul care e pe o mână cu el recunoaşte, deşi el a jurat pe dreptate, că Albini este informatorul, dar’ el era numai coad, căci pe lângă că conform in ' lucrau ca o minch mai erau et comp., dele vive totul, ei f ear’ nou? voiau a contra c aduce dar încercător, că peni,. .; ■ tor fasiunea Mamega. La a*,-. ■ r . ;• t, c-'. din ce motiv nici u 8 săptămâni și după ascultai for 130 martori nu voesc a cerceta _«acă numitul a spus adevăr sau au? 'Mi-a răspuns, că nu e necesar încă. Aşa, nu e n«cesar? Pentru d-voastră nici-când nu e necesar, căci poftă aveţi, ca un preot român să-’şi peardă vieaţa în murdarele d-voastre temniţe. Dar’ ca să vă arăt că sânteţi conduşi nu de spiritul dreptăţei, ci de şovinismul încarnat şi pofta nesăturată de sânge, cu voea şi planul d-voastră pe nedreptul ne-aţi cărît în temniţă, poftesc ca pasiunile mele să se iee la protocol, şi a se cerceta conform acestora. La cas de nu vei faci astfel în timpul cel mai scurt, voiu fi silit a face arătare la procurorul suprem la Cluj şi la ministrul de justiţie contra ne maipomenitelor abusuri şi nelegiuiri ce le comiteţi. La protocol am pretins : 1. A se constata, că numitul Stan Dumitru Mamega a fost jurat încă odată în luna Septemvrie 1897, când caşul omorului se întâmplase, când a fasionat şi jurat, că nu a văzut nici auzit în sau afară de casele noastre pe nime, fiind perfectă linişte. Pe călasă de drept ’l-aţi jurat a doua oară, când el jurase în luna Septemvrie a. tr. tot în acest obiect, şi a cărui fasiuni de acum sunt în cea ma flagrantă contrazicere cu cele de mai nainte? ’Mi-a răspuns că nu e fapt, că ar fi jurat. ’L-am rugat a căuta actele celor ce în chestiunea aceasta au fost pe timpul acela în temniţă şi a se convinge. A căutat ţi s’a convins, că afirmaţiunîle mele sunt basate şi drepte. 2. Am pretins, ca numitul Stan Dumitru Mamega să se dovedească prin doi oameni fruntaşi din acea comună, precum şi cu un testimoniu din partea artistiei comunale, că are sau nu facultatea de a judeca? 3. Să se constate, deşi acum după 5 săptămâni nu se poate, prin o comisie de medici, dar, prin martori cari au văzut şi pe basa afirmaţiunilor lui, că a fost bătut în două călătorii ce le-a făcut la Alba-Iulia sub excortă de gendarmi astfel, că azi este bolnav şi incapabil de orice acţiune pe toată vieaţa. 4. Să se aducă acel individ şi să se confronteze cu tatăl meu, ca astfel în faţa lui să spună ce d-ta zici, că ar fi zis, după cum e spiritul legei, şi se usitează a se face în astfel de chestiuni. La aceste înfuriate mi-a răspuns, că nu e adevărat şi că sunt minciuni afirmaţiunile mele. Am pretins pe basă legală dovedirea afirmaţiunilor mele de neadevărate. Vrend-nevrând au fost siliţi a face cele zise de mine. Prima dată sa constatat, că în adevăr numitul Stan Dumitru Mamega a mai depus un jurământ în chestia aceasta, care jura mert e în cea mai flagrantă contrazicere cu jurământul de- a pus acum. A doua s’a constatat prin doi fruntaşi din comună, precum şi cu atestat din partea antistiei comunale, că acel individ nu are facultatea de a judeca. A treia s’a adus acel individ şi s’a luat cu el protocol timp de 3 ore, care după aceea a fost dat unei comisiuni constătătoare din 2 medici jidani spre a constata, dacă are facultatea de a judeca sau nu, şi dacă e cu mintea sănătoasă sau nu? După trei zile de cercetare ,l-au adus şi confrontat cu tatăl meu. Aci văzându-se faţă în faţă cu tatăl meu a declarat, că: »Nu e adevărat, că eu aş fi văzut sau auzit în noaptea spre ucidere la casa părintelui pe cineva. Eu am dormit în gang şi în astfel de loc, că ori din care parte şi ori de pe ce uşe ar fi venit sau mers cineva, trebuia să treacă peste mine şi astfel eu trebuiam să ştiu. Am depus odată astătoamnă un jurământ în înţelesul acesta şi alt jurământ nu recunosc«. La întrebarea: pentru ce ai spus mai nainte cu câteva săptămâni altcum şi pentru ce ai jurat? Pentru că am fost silit. De cine ai fost silit? De gendarmii, cari m’au adus nu ca pe ceialalţi oameni liberi, cu citaţie, ci sub excortă, bătându-mă într’una cu patul puştilor şi dosul săbiilor prin coaste, spate şi picioare, lovindu-mă astfel, că acum neputincios sânt pe toată vieaţa, ne mai putându-mă chivernisi. Ce ’ţi-au spus gendarmii să spui? Tot lucruri de cari nu am văzut şi auzit şi adecă, că eu am văzut pe Valerie Nariţa şi 2 Sohodoleni în noaptea aceea la popa, că am auzit în casă vorbind şi am văzut lumină, că am mers eu cu numitul V. Nariţa şi Sohodoleni cu lumina să omorîm pe muierea aceea, apoi că ’mi-a dat popa 5 fl. numai să nu spun şi apoi au zis, că dacă nu spun aşa cum ei au zis, mă vor bate tot aşa cum m’au bătut în cele 2 călătorii la Alba-Iulia purtându-mă pe drumuri, vor băga sabia în mine şi mă vor omorî. Pentru ce nu ai spus şi de cei 5 fi, precum şi că te-au învăţat să spui că ai fost cu lumina? Pentru că am uitat şi doar’ îmi părea prea mult a spune şi aceasta. Dar’ gendarmii nu au fost în lăuntru cu tine când te-am întrebat eu, şi pentru ce ai spus aşa, nefiind ei cu tine ? Nu au fost cu mine aici în casă, dar’ i-au spus, că ei ascultă la uşe şi dacă ■pun astfel cum ei m’au învăţat, mă stă la uşe şi mă omoară când es,tu nu mai erai cu mine. — Poftim,, justiţie şi siluire ungurească, a dovedit, că Valerie Nariţa şi unde am fost în acel timp, acasă, fiind judele instructor încă de te, când s-a interogat 3 ore, că ,acuitatea de a judeca, totuşi şi o mai dee o probă despre aceaa mai pus următoarele întrebări:De câte zile eşti aici? — De 6. Nu vei fi de 6, ci numai de 5. —Ufopoi de 5 va fi. îţi dau 5 cr. de zi, bine ? — Bine domnule. Dar’ dacă îţi dau 50 cr. ? — Şi aşa e bine. Dar’ fl.? — Şi atât e bine. Dar’ dacă nu capeţi nimic. — Şi aşa e bine. Dar’ nu numai că nu capeţi nimic, dar’ trebue să mergi pe doi ani în temniţă, porcule, pentru că nu ai spus drept şi ai jurat strîmb. — Bine, domnule, voiu merge şi în temniţă, dar’ nu abia, că e prea departe, ci la noi la Abrud, căci e mai aproape. Poftim judecată. Vasile Traian Motora. (Va urmat. „Foaia Poporului“ Şi învăţătorii poporali. S’a făcut propunere în »Tribuna« ca »Foaia Poporului« se dee atenţiune şi loc chestiilor scolastice şi învăţătoreşti, — şi învăţătorii noştri să se grupeze în jurul acestei foi, care ca şi ei urmăreşte aceeaşi ţîntă: luminarea poporului. Propunerea a fost aprobată cu entusiasm. Se cunosc vocile simpatice, venite dela funictaşi învăţători români.»Foaia Poporului« n’a putut să nu răspundă acestei dorinţe. Deja în uoul prim de pe anul 1899 ea a deschis o rubrică vastă. »Şcoala Română*, în care publică articoli privitori la şcoală şi învăţători. în curând se va vede, că această rubrică răspunde nu numai unei dorinţe, ci şi unei lipse adânc simţite. Lipsa aceasta s’ar simţi chiar şi atunci, când am ave mai multe foi pedagogice, car’ nu numai una. Pentru că vor fi întotdeauna chestiuni, pe cari foile pedagogice, ca foi nepolitice, nu le vor pute tracta. Abstrăgând dela aceea, că aceste foi prin firea lor apar rar și au un caracter mai mult sau mai puțin particular. Se va vedea în curând, că chiar aceste foi pedagogice — este una în Sibiiu și va aparea una în Blaj — vor profita în urma rubricei școlastice a »Foii Poporului«. Pentru că deşteptând entusiasmul învăţătorilor şi dându-le săptămână de săptămână noue indemnuri, nu se poate ca ei să nu-şi aboneze şi câte o fonie de acestea. Mai ales că preţul bagard de 2 fl. al »Foii Poporului“ abia poate veni în socoteală. Şi totuşi această nobilă intenţiune a * Foii Poporului* ’şi-a găsit duşmani. Duşmani cari în laşitatea lor să ascund după paravanul »Foii Pedagogice* din Sibiiu şi ne înjură în mod josnic, cu prefăcută durere pentru soartea acestei bune foi, cari de sigur n’a reculcat sprijinul lor hrisaic. Din două pării vin atacuri incualificabile asupra noastră: din Budapesta şi Arad. Dar tocmai de aceea noi ne credem dispensaţi a ne şi apăra. Iată aci faţă în faţă ocările ce ni se aruncă. Cetitorii cu bun simţ le vor şti apreciasta nu prinde, au isvonit, că revista învăţaţilor profesori »şi aşa are să dispară«. Astfel vedem pe un nenorocit »docinte« din Out, satul lui Dăianu, că ne combate până şi pe boi, care după părerea mult priceputului »docinte diriginte« am »început a degenera şi a lua direcţie greşită«... par’ că de ce se face întreaga campanie nedemnă, ne-o spune tot jurele »docinte diriginte« în următoarele rînduri din organul daianist (nr. (lela 1 Ianuarie n.). »Rămâne deci Meea ca foaian^ uă pedagogică' jfcg apară ca sij^liment la »Forna Poporului«.:'' Nici că se Miate o idee mai salutară decât aceasta!« Sigur, că nu. Toate’s »salutare« este es din ţeata »imaculaţilor«... Numai cât oamenii cinstiţi, (? Red. Tribunei«) zic, că Dăianu de acum v rea să se facă şi e faimos tot cu apu- Cituri rămase — se vede — prin atavum, moştenire dela vestitul seu predicesor. Ce a făcut dăianu d'odinioară la — drumul nare, nepotul seu fice acum în — literatură. »Tribuna Poporului« nr. 243. Precum se vede,ovărăşia e perfectă. Glasurile se topsc într’o armonie completă. Se vede că patimile mârșave convin, ca şi malte ingenii. De remarcat! Din Budapesta. Vă urez de nou cel mai mare succes sfintei cause, ce aţi întreprins,luând sub scutul d-voastră şi pe noi sărmanii dascăli. Căci zău, fără scut şi conducător stăm în lumea asta largă, Din Arad. Ne ridicăm în acelaşi timp cu toată puterea împotriva intrigilor nedemne puse la cale de imaculaţii« de la Sibiiu cu scop de a strica acestei reviste (!) Când au Văzut, că apucătura acea-Acum, când unica noastră foaie specială pedagogică trage la (sic!) moarte, hienile politice deja s’au strîns asupra ei, ca pe noi, sărmani dascăli, cari cu atâtea neajunsuri și năcașuri ne luptăm de o zi pe alta, să ne tragă pe sfoară, să ne amăgească cu vorbe dulci, să ne tîrască şi pe noi, cari trebue să fim făclia culturei şi a virtuţei, în mocirla politicei, sămănând între noi pisma de pâne, a patimei egoiste, ura de neam şi religiune. »Poporul«, care şi până acum fără scopuri şi tendenţe politice, fără nici un interes personal, ca un focular varsă lumină asupra celor mai ascunse şi obscure părţi ale vieţei noastre sociale, este cel mai potrivit organ pentru noi învăţătorii, cari tot aceeaşi misiune o avem. Nu-a i iertat, să stăm cu manile în sîn, trebue să eşim odată din nepăsarea stricăcioasă, toţi din toate unghiurile ţărei din răsputeri să sprijinim »Poporul«, care acum îşi ia pe umerii sei şi sarcina asta grea. »Poporul« în nr. I, pe 1899. Economia în anul 1898. Anul ce moare a gămădit furtuni grozave şi pe terenul eonomic al mon£rcHî°i întregi. In decursul anului întreagă vieaţa economică a fost păgubor infuenţată de neînţelgerile ivite din pricina reînoirei pactul ineconomic între cele doiîâ pâiiţi ale monachiei. Şi aceste sdruncinârî cu atât sânt nai dureroase şi mai condamnabile, cu cât guvernele celor două părţi ale monarchiei au fost atât de slabe să lase ca in neînţelegerile anului ce moare să nască păgubitoarea situaţie ex-lex pntru anul ce se naşte. Cu drept cuânt se poate zice, că pentru monarcia austro-ungară anul 1898 a fost un an perdut din punct de vedere economic Situaţia politică sdruncinată a stângnit afacerile economice, a tăiat pofta pentru noue întreprinderi, cu un cuvânt terorisat întreaga vieaţă economică şi a creat şi mai tristă situaţie pentu economia anului nou. Singura nădejde ce mai nutriau optimiştii, că adecă în 1891 se va regula baremi valuta, cea mult trăiănată — a rămas zădărnicită. ţ Reprivind acum asupra diferiţilor factori ai economiei, pe s-art aminti următoarele: Agricultura. Producţunea slab anului 1897 s’a simţit mut încă şi anul acesta. Preţul bucalilor a răma aproape necontenit urcat. La urcarea aceasta a preţului - care de altfel a fost pe deplin justificată - a contribuit mult şi ţinuta agricultorilor cari învăţând din dureroasele experienţe ale anilor trecuţi n’au mai arunca bucatele în piaţă imediat după secere, iă au aşteptat conjucturi de preţuri mi bune. Industria în 1898 cu eosebire cea mare a suferit mult din casa încâlcitelor stări politice. Concurata a chinuit mult şi acum pe micii inustriaşi şi apoi cartellele nenumăratei le-au adus pagube însemnate. în genul industria monarchiei nu putem zice c a progresat în anul 1898. Comerciul a fost pe crarea stagnaţiunei. Firme vechi, cuosebire din oraşele mai mari au trebui se se lupte chiar cu pericolul falimentul, din causa anului slab economic. Comunicaţia este doa’ singurul ram despre care se poate că a progresat şi în anul 1898. Liferate vicinale s’au construit multe, de pildă: linia vicinală sud-vestică, ce leagă Ardealul cu Bănatul prin Via Mureşană şi Lugoj; apoi linia Bistriţa Argoprunei; linia de pe Valea Tîrnavei la Căile de comunicaţie pe apă încă s.s înmulţit. Societăţile de asigur au avut un an cam slab, căci grina de astăvară le-a cam încurcat finele. Finanţele. Lipsa bare s’a simţit în mai multe rînduri pvntru aceea Nr. 1