Tribuna, ianuarie 1899 (Anul 16, nr. 1-23)

1899-01-15 / nr. 10

Pag. 38 Sibiiu, Vineri, TRIBUNA 15/27 Ianuarie 1899 Nr. 10 putem cârmui corabia statului german printre curentele coaliţiunilor la cari suntem expuşi din pricina situaţiunei noastre geografice. Prin amabilităţi şi bacşişuri economice pentru puteri nouă prieteneşti nu vom evita noi primejdiile ce sunt cuprinse în viitor, ci cu chipul acesta am mări numai poftele amicilor noştri de astăzi. Domnitorii noştri de odinioară ţineau mai mult la capabilitatea decât la ascultarea consilierilor; dacă numai ascultarea este criteriul, atunci se ivesc astfel de pretenţiuni în faţă cu talentul universal al monarchului, cărora nici Frideric-cel-Mare nu le-ar pute corespunde, deşi politica pe vremea lui era mai puţin complicată ca astăzi. Şi astăzi ar comite Germania o mare prostie, dacă ar lua partea cuiva în chestiunile orientale fără a ave un propriu interes, şi înaintea celorlalte puteri mai mult interesate în cauză. Politica tradiţională a Rusiei, care se întemeiază mai ales pe comunitatea religioasă, ideea de a »libera« pe Români, pe Bulgari, pe Serbii ortodoxi, şi eventual şi pe cei romano-catolici (pe Croaţi), cari se găsesc sub deosebite numiri de amândouă părţile monarchiei austro-ungare, şi de a-’i înlănţui de Rusia, nu a isbutit Nu este însă imposibil, ca într’un viitor îndepărtat toate aceste naţiuni să fie anexate cu forţa la imperiul rusesc; dar’ naţiunea elină a dovedit mai întâiu, că numai liberarea acestor popoare nu le transformă în aderente ale puterei ruseşti. Dacă cei din Petersburg ar voi să tragă consecinţe din greşelile lor de până acum, ar fi natural, ca ei să se mărginească la progrese mai puţin fantastice, la progrese ce se pot obţine prin greutatea regimentelor şi a tunurilor. Planul istoric-poetic, pe care îl urmărea împărăteasa Ecaterina când dete nepotului ei numele de Constantin, n’a găsit posibilitatea practică de a se realiza. Popoarele emancipate nu sunt recunoscătoare, ci pretenţioase şi eu cred că în această epocă realistă, politica rusească va procede mai mult din punctul de vedere technic, decât fantastic, în chestiunile orientale. Prima trebuinţă a Rusiei pentru o desvoltare de puteri în Orient este să-şi asigure Marea Neagră. Dacă isbuteşte Rusia a închide puternic Bosforul, prin aşezări de tunuri şi torpiloare, atunci coasta ei meridională are să fie mai bine păzită decât cea baltică. Acesta are să fie calculul cabinetului rusesc, dacă va tinde să închidă Marea Neagră şi să câştige pe Sultan spre acest scop, cu dragoste, cu bani şi cu violenţă. Interesele noastre nu sunt mai compatibile cu gravitatea puterei ruseşti spre Sud, decât interesele altor puteri; putem chiar zice, că interesele noastre pot să câştige prin această gravitate. FOIŢA „TRIBUNEI“. O carte cu noroc. »Tipografia« din Sibiiu a mai scos deunăzi o carte. A spune despre această carte, că are tipar frumos, hârtie fină, »scoarţe de brad« sau mai ştiu eu ce alte laude stereotipe e prea puţin, când voim să relevăm întreaga ei valoare. Cine va fi apucat să ’şi-o cumpere până acuma, va ghici înainte că aci trebue să fie vorba despre »Şcoalele din Blaj« ale dlui N. Brânzeu. Nicolae Brânzeu, profesor la liceul din Piteşti, aşa se iscăleşte autorul pe coperta cărţei. Profesor, puţin lucru, că profesori sunt destui. Se face multe, că Brânzeu este un nume cunoscut şi bine apreciat de toţi Românii cu inimă pentru mişcarea naţională. Rău apreciat pot să fiu numai eu, că mă încurc în biografia lui Brânzeu, pe când socoteala de acasă îmi era să mă ocup cu cartea lui. Totuşi ’mi-a plăcut această încurcătură, întrucât m’a întârziat pe un moment de a întră în recensiunea cărţei — întârziere şi şovăială proprie înaintea oricărei sarcini grele. Şi grea e şi sarcina mea de acum, pentru că e greu să scoţi calităţile bune dintr’o carte, atunci când aceste calităţi sunt multe, atât de multe, încât le întâlnim până şi în prefaţa cărţei. Din această prefaţă nu putem să nu redăm două puncte, cari ni se par capitale. Antâiu spune autorul, că el cu această carte ’şi-a plătit o poliţă faţă de şcoalele din Blaj, în lumina şi la umbra cărora a crescut de mic. Acest sentiment de recunoştinţă onorează pe autor. Şi cu cât aş adânci acest sentiment atâta ’mi-ar plăcea, fiind şi sentimentul meu, că mult »ţipăit« ’mi-a dau şi mie Blajul. Trec însă mai departe, ca să nu mă încurc şi în »ţipăi«. Autorul ne mai spune în prefaţă, că această carte ’i-a servit ca prima lucrare — drept tesă de licenţă în litere. Ce diferenţă între a-’ţi alege la licenţă subiecte naţionale şi între a-’ţi alege pe Burionagonatolorecagoceascocchia sau pe colegi din regii Asiriei fie chiar şi ai Iramului ! Şi ce dureros şi ce păgubitor, că marea majoritate a studenţilor noştri preferă pe aceşti din urmă! Eu unul nu pot să-mi mai ascund bucuria de a fi văzut pe Brânzeu alegându-l şi un subiect naţional, că de! avem şi noi un trecut istoric destul de bogat în fapte, care pe lângă că sânt naţionale, ele mai sânt în marea lor majoritate nestudiate. Iată de ce felicit eu înainte pe toţi studenţii noştri, cari vor imita pe Brânzeu. Şi bineînţeles, nu pentru felicitarea mea şi a tuturor Românilor cu simţ pretind eu să facă ei acest lucru, dar pentru că vor aduce un real serviciu istoriei noastre naţionale. Ăsta să fie isvorul lor de îndemn! Am folosit această nimerită ocazie pentru a căuta să combat un rău, care ne aduce şi mai rău şi am uitat, că am lăudat pe autor şi regret că din nou trebue să-l laud, când îi citez cuvintele : »Am scris ce ştiu şi cum pot. Alţii vor face mai bine«. Pentru Italia. Primim ştirea, că studenţimea universitară din Iaşi a luat laudabila iniţiativă de a organiza o frumoasă sărbare în onoarea Italiei. Aceasta ca o contra-manifestare de dragostea şi simpatia cu care au fost primiţi studenţii români la congresul internaţional din turin. Sărbarea se va da în seara de 31 ianuarie v. la Teatrul Naţional din Iaşi, cu concursul societăţei dramatice, a dlor Musicescu, inginerul Petrazzoli, studentul Stupcanu din Iaşi, şi a talentaţilor artişti din Bucureşti d-nele Mezzeti, Cased, a d-şoarei Ortanţa Mihăilescu, şi a dlor Paui, Băjenaru şi Deleanu. Dl Octavian Velciu, preşedintele asociaţiei studenţilor universitari ieşeni, a intervenit pe lângă eminenţii artişti, şi s’a dus şi la legaţia Italiei ca să facă cuvenita invitaţie. La această sărbare vor fi invitate autorităţile, colonia italiană din Iaşi şi cea din Bucureşti, Care va fi representată printr’o număroasă delegaţiune, representanţii presei, studenţi, etc. Capitolul X. Înrîurirea şcoalelor din Blaj asupra Românilor de peste graniţe. Lista bărbaţilor mai însemnaţi eşiţi din şcoalele Blajului. Să mai întru eu în detailiile acestor capitole ? Nu! — Nu pentru cămi-am impus tăcere, nu pentru că aş fi prea lung, nu pentru că aş deveni plictisitor, dar’ pentru că nici o chestie nu e mai puţin importantă decât alta. Ori ar fi să reproduc totul, ori nimic. Greu la ântâiul cas, rău la al doilea şi bine numai în ultimul cas de a ’şi-o procura fiecare. Fiindcă ’mi-am pus tăcere, cuvântul dat trebue respectat: tac. Dar’ când tac, îmi mai rămâne totuşi dreptul de a mă gândi. Şi mă gândesc: ce a refăcut cartea asta din tot ceea ce se putea scrie despre Blaj? şi nu găsesc nimic. Şi mă gândesc la câte dorinţe va fi răspuns această carte şi cât de mari vor fi fost aceste dorinţe, când cartea sus pomenită ce se ocupă cu trecutul Blajului e ântâia. Şi mă mai gândesc la multe — aşa-i gândul omului — câtă recunoştinţă va fi încassat autorul cu această bunătate de carte! Eu mă fac echoul acestei recunoştinţe pe care o adresez autorului în numele publicului, în numele publicului care nu ştie, dar’ nu şi în numele meu care ştiu, că autorul a lucrat această carte nu ca să-’i mulţumească publicul, dar’ dimpotrivă pentru ca chiar el, autorul să fie mulţumit că ’şi-a făcut una din cele mai scumpe datorii ce le purta Blajului şi peste tot culturei naţionale. Eu, în loc de orice mulţumită, mă mărginesc a profetisa autorului, că cartea lui va fi o carte cu noroc. Niculai a lu Bosdoc, Cronică politică. Politica externă a Franciei, în camera franceză, la desbaterea proiectului de budget mai mulţi deputaţi, între cari Ribot, Des Fournelles etc. au cerut desluşiri cu privire la raporturile dintre Francia şi Anglia. Ribot vorbind despre tripla alianţă a accentuat, că în urma alianţei Franciei cu Rusia, Austro-Ungaria şi Italia s-au apropiat de Francia, aşa că tripla alianţă azi nu mai e, ceea ce a fost mai nainte. Ministrul de externe Delcassé răspunzând arată, că în chestiunile externe s’a ţinut cont de interesele Franciei şi că rolul Francezilor în răsboiul ispano-american a asigurat ţărei un câştig moral. Mai departe vorbeşte despre proiectul Ţarului, pe care Francia ’l-a acceptat şi rolul onorific, ceea ’l-a avut în Creta etc. Privitor la Faşoda Delcassé declară, că a cedat-o, căci a voit să încunjure un lucru, care ar fi adus nenorocire pentru întreg pămentul şi ar fi cerut jertfe enorme. »în lume este în pregătire o mare transformare şi din cauza aceasta e de lipsă o politică înţeleaptă, prevăzătoare, care nu prădează pe nimica forţele ţărei. Expunerile ministrului au fost aplaudate şi luate la cunoştinţă. Spania şi Anglia. Spania, după răsboiul nefericit, e ameninţată nu numai de Carlism şi de tulburări interne, ci şi de noue complicaţii cu Anglia. Poate că presupunerile să nu se adeverească, dar cele de fapt există în Spania. E vorba de planurile Angliei de a poseda insulele Canare şi Baleare şi chiar la coasta sudică a Spaniei, în apropiere de Gibraltar. Ati- I tudinea Angliei şi măsurile luate de ea , întăresc aceste presupuneri. Din aceste cauze, Spania, cu toată starea rea a finanţelor sale, face mereu înarmări şi reorganisări militare costisitoare. între proiectele de lege pe care guvernul le va propune camerei este şi un proiect care propune introducerea în Spania a serviciului militar obligător, care până azi numai în Spania şi Belgia nu exista. Chestiei şcolare. Tot foaia pedagogică. Alba-Iulia, 21 Ian. n. Urmărind cu atenţiune cele ce se zic parte prin graiu viu, parte prin ziaristică relativ la ideea salevată în timpul din urmă: că »Foaia Poporului« să apără în viitor şi cu un adaus pedagogic, văzând chiar şi bănuieli neaşteptate, cari deşi ar fi ca nişte schîntei de mici numai, destul de tare pot frige şi ustura într’o privinţă, — cu permisiunea prealabilă a colegilor mei de profesiune, — doresc după cât îmi permite timpul, a atinge un mic punct de orientare: învăţătorii români gr.-cat. din archidiesă, întruniţi azi — după multe greutăţi — într’o Reuniune, care după fond şi formă e un triunghiu simil cu »Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român« de la noi, au ştiut destul de bine că Reuniunea îşi va scoate organul seu, fără de care nicidecum nu putea fi şi pe care eo ipso unul fiecare trebue să-l aibă, abstrăgând de la consideraţia că cum are să fie acela la început eventual ce greutăţi ar pute întimpina. Ori şi-care învăţător din archidiecesă poate fi convins — după simţământul meu — că acei corespondenţi, cari ’şi-au exprimat ideile lor în diferite forme prin ziare cu cugetul final ca să ne aliem cu »Foaia Poporului« — întru cât ar fi ei gr.-cat. — n’au făcut-o aceasta cu scopul de-a împedeca apariţia organului Reuniunei amintite, ceea ce ar fi fost egal cu abandonarea intereselor ei, ci simplu din motivul, că din multe consideraţii nu se aşteptau încă la decesul ce s-a adus comitetul central al Reuniunei noastre în şedinţa sa ţinută la 10 ianuarie a. c. în cauză. Organul Reuniunei noastre va apără la 1 Februarie st. v. a. c., dar’ va apără aşa, încât nime nu-l poate asemăna numai cu o foaie, care are şi în frunte şi şi în coadă numai pe jupâneasa »speranţă« că se va pută susţină, care până acum la poporul român de aici între împrejurările cari trăeşte e încă în doagă de moarte, ci cu o foaie care are în frunte puteri bune, la spate însăşi Reuniunea şi la margini sute de membri ai ei la sprijinul căror nu sperează numai, ci contează. Acei corespondenţi »fără nume« — vorba învăţătorului Zach — întru cât ’şi-au arătat ideile lor prin ziare, trăgând peste vestmântul confesional vestmântul românismului, ca »Foaia Poporului« să ne întrunească în coloanele ei pe o pagină sau două pe toţi învăţătorii români din toate părţile fără deosebire de confesiune — fie siguri cei cari bănuesc poate neorientaţi — că n’au comis nici o crimă, ci din contră un lucru pe care-’l reclamă azi dela noi vocea timpului mai mult ca orişi-când !... Mârşăvenia celor dela Arad şi Pesta în contra »F. P.« — mărturisesc — nici un picur de scârbă nu varsă în noi, dedaţi fiind cu astfel de simptoame ce se repetează dintr’o consideraţiune sau alta zi de zi în mersul oricărei lucrări bine începute, — trebue însă să ne revoalte pe noi învăţătorii când se află în corpul nostru învăţătoresc şi indivizi de aceia, cari — mai ştie D-zeu de ce — scot sabia în contra unei idei atât de salutare, la care să angajează o foaie românească pentru învăţători fără nici o pretensiune (! ? Coresp.) abstrăgând dela orice colorit confesional şi politic. Da, — fiecare învăţător e de obligat moraliceşte a ave o foaie pedagogică şi el ’şi-o abonează pe aceea care-’l priveşte mai deaproape din toate punctele de vedere. Dar’ ori-şi-cine ştie că nici »Foaia pedagogică« din Sibiiu, nici cea din Blaj şi nici alte de felul lor — oricât de bune ar fi ele — nu pot ajunge unica ţintă doritoare de orice învăţător, fie acela cât de mare apărător al religiunei şi confesiunei sale, la ceea ce însăşi firea îl îndatoreşte, — de-a ne întruni pe toţi învăţătorii fără deosebire de confesiune, întru a ne pute împărtăşi ideile sau chiar mai mult năcazurile zilnice unii cu alţii. Eu îmi voiu da sucursul meu posibil, ca foaia Reuniunei noastre de mult Hei Secăşene! Bună-’i şi modestia, dar’ cartea ta îi şi mai bună ! Pentru a nu fi mai departe ispitit la aceste laude, prefer să tac şi să las să vorbească asupra cărţei pe însuşi autorul, care nu se laudă. Capitolul I. Starea culturală şi politică a Românilor înainte de întemeiarea şcoalelor din Blaj. Capitolul II. Mănăstirile Blajului. Date statistice. Capitolul III. Deschiderea şcoalelor. Şcoala obştească şi gimnasiul. Date statistice despre gimnasiu 1801—1812. Capitolul IV. Curentul naţional în şcoalele Blajului 1830—1848. Lupta contra maghiarisărei. Date statistice asupra gimnasiului 1833—1848. Lista profesorilor dela 1834—1848. Capitolul V. Blajul şi revoluţia din 1848/9. Teologii din 1838 aflători în seminarul din Blaj. Capitolul VI. Gimnasiul sub metropolitul Şuluţiu. Schimbarea sistemei de învăţământ. Sărbarea centenarului. Discursul lui Cipariu la sărbarea centenară a gimnasiului. Manuale didactice. Date statistice 1850—1870. Capitolul VII. Gimnasiul sub metropolitul Vancea. Reforma învățământului secundar. Regulament referitor la fondul basilitan. Amestecul guvernului maghiar. Clădiri şcolare. Catalogul profesorilor gimnasiali 1850—1896. Maturisanţii 1878—96. Capitolul VIII. Alte institute culturale. Preparandia. Şcoalele normale. Şcoala de fete. Asilul model de copii. Capitolul IX. Seminarul tinerimei gimnasiale. Fonduri şi fundaţiuni. Bibliotecile din Blaj. Salarul profesorilor, dorită şi aşteptată de noi învăţătorii din archidiecesă se fie sprijinită aşa cum trebue; dar’ totodată din motivele mai sus expuse voiu sprijinî şi acea foaie, care poate şi din menirea ei jertfeşte gratis şi căuşelor învăţătorului român două-trei pagini, la a cărei administraţiune azi am şi trimis preţul alor 10 abonenţi noi pe câte un an, între cari şi al meu. Din contră am firma speranţă, că redacţiunea ei nu va renunţa la ceea ce a început de dragul unor umbre mici ce trec prin tină şi nu se întină. A sosit timpul, ca şi statul nostru învăţătoresc să se ridice! Aceasta însă numai prin cetire şi scriere se poate.... aruncând totodată de pe noi vestmântul colorat al confesionalismului, întrucât acela ar trece de a fi conducător bun de căldură! Dacă totuşi s’ar afla vre-un învăţător, care în urma forţei nu va pute abona pe lângă foaia Reuniunei sale respective aceea care-l priveşte mai deaproape şi »Şcoala Română«, pe aceasta tot o va pute ceti, căci nu cred că este comună românească în care să nu ajungă un exemplar din »Foaia Poporului«. Deci să fim bine orientaţi. Cu »F. Poporului« nu s’a aliat nime; ea se aliază cu toţi învăţătorii români. Cine pricepe scopul ridice degetul, cine nu mai bine tacă! loan Pampu, Cronica silii Sibiiu, 26 Ianuarie n. Dela curtea română. Ni se scrie din Bucureşti că Maiestatea Sa Regele Carol, care era în timpul din urmă puţin indispus, este acum deplin însănătoşat, şi a asistat Duminecă dimineaţa la serviciul divin oficiat în capela catolică de la Sfânta Vineri din Bucureşti. Maiestatea Sa a fost însoţit de dl adjutant regal colonel Manu Bene-merenti. Gazetele din capitala României scriu că s’a acordat d-nei Maria Delavrancea, inspectoare a învăţământului secundar, soţia distinsului scriitor, şi orator naţionalist Barbu St. Delavrancea, medalia Bene-merenti pentru lucrări didactice, car’ doamna Aristiţa Romanescu, talentata artistă a Teatrului Naţional din Bucureşti a fost decorată cu medalia Benemerenti cl. I. n.t ♦ După cum se vede serbarea în onoarea Italiei va ave un succes dintre cele mai strălucite. Pe lângă consulul din Iaşi se spune că va asista la această sărbare şi ministrul plenipotenţiar al Italiei. * Pentru votul universal, Partidul social-democrat din Budapesta a convocat pe Duminecă, 29 Ianuarie. două întruniri mari de popor. Singurul obiect pus la ordinea zilei e: »situaţia politică şi votul universal«.* Regina României şi tinerimea. Cetim într’un ziar din Bucureşti: M. S. Regina a trimis societăţei studenţeşti Carmen Sylva din Iaşi fotografia Sa însoţită de un autograf măgulitor, şi plin de atenţiune şi de o atingătoare duioşie. ^ — însemnăm, că această societate a hotărît se facă o frumoasă acţiune pentru dl Bolcaş.* Ioan Bran de Lemény, înmormântarea veteranului fruntaş român a avut loc ieri, Mercuri, în Braşov. Despre actul înmormântărei scrie Gazeta Transilvaniei următoarele: »Astăzi, Mercuri după ameazi, au fost conduse la mormânt rămăşiţele pământeşti ale lui loan Bran de Lemény. La orele 2 d. a. casa răposatului de pe dealul străjei era încunjurată de un public foarte număros, aproape cu desăvîrşire românesc din oraşul nostru, care venise să dee ultima onoare veteranului dela 1848. Pe lângă inteligenţa noastră representată în număr mare, văzurăm şi mulţi fruntaşi din popor în conduct. Carul funebru tras de patru cai fu precedat de toţi cei opt preoţi din Braşov şi Stupini, în frunte cu protopopul Ioan Petrie, în biserica din Braşovul-vechiu, înainte de terminarea prohodului şi după cetirea evangeliei, preotul de la această biserică Iosif Maximilian ţinu o vorbire funebrală bine simţită, în care desfăşurând momentele însemnate din vieaţa plină de activitate a răposatului pe terenul naţional, bisericesc şi cultural, îl asemăna cu un stejar falnic bătrân, care căzând aşteaptă să răsară în urma lui vlăstare tinere cu aceeaşi putere de vieaţă. Pe coşciug, care era încunjurat de fiii şi de fiicele răposatului, erau mai multe cununi dedicate bunului părinte şi zelosului bărbat al naţiunei. Tolstoi despre desarmare. Ţarul Nicolae II, călătorind la Livadia ,şi-a exprimat pe drum dorinţa că ar voi să vorbească cu Tolstoi, celebrul scriitor rusesc. S’a satisfăcut dorinţei Ţarului, căci în Tuia, unde trenul a stat mai mult, ca Ţarul se poată lua dejunul, ’i s’a presentat bătrânul Tolstoi. O gazetă engleză scrie despre întâlnirea Ţarului cu Tolstoi următoarele: Tolstoi s’a presentat înaintea Ţarului în vestmânt foarte simplu, care contrasta cu uniforma pompoasă a adjutantului Ţarului, care-’l presenta. Ţarul a primit pe Tolstoi foarte prieteneşte şi ’i-a zis, că ’i-ar plăcea să vorbească cu el, apoi după obiceiul ortodox rusesc s-a sărutat pe faţă de douăori. Tolstoi la rîndul seu a făcut asemenea. între altele ei au vorbit şi despre desarmare. — Numai atunci voiu crede în desarmare, — zise Tolstoi, — când Maiestatea Ta ai da pildă în privinţa aceasta şi celorlalte naţiuni. Ţarul Nicolae II. Incepu se desfăşure greutăţile problemei şi a accentuat că toate puterile mari ar trebui să conlucre la deslegarea ei. în urma acestei declaraţiuni Tolstoi a devenit mai concesiv şi a dat expresiune speranţei, că Ţarul poate aştepta resultate palpabile Când las pe autorul cărţei, nu pot lăsa subiectul cărţei, Blajul, caremi-e un nume atât de lipicios. Blajule! Bărbaţii tăi au încheiat o epocă de glorie, o glorie cu care nu ştiu ce altă glorie se mai poate măsura, glorie cu care nu ştiu ce alt oraş românesc se mai poate mândri. Suvenirurile trecutului dimpreună cu idealurile viitorului să te inspire pentru a deschide o nouă epocă de glorie. Iată ce-’ţi doresc eu! Dar’ îţi profetisez şi ţie, că singura scară, ce te va ridica la înălţimea dorită de noi e progresul timpului pe a cărui cale începi a păşi dimpreună cu ispitele (?) timpului, pe care le afuriseşti — însă le urmezi. Caută de a pricepe cât mai bine vocea timpului. Asta-’i nevoia ta cea mare. Asta se-’ţi cânte mereu în urechi: vocea timpului. »Tipografia« care a editat această broşură, se bucură, că mai la toată săptămâna scoate câte o carte. Eu mă bucur de altceva. Că toate cărţile ce le scoate »Tipografia« privesc direct sau cultura naţională, sau instruirea poporului, cu alte cuvinte, ce avem noi mai scump. Români, cari într’adever onoraţi trecutul Blajului, cari într’adever vreaţi să încurajaţi o întreprindere ca »Tipografia« şi un talent ca Brânzeu — cumpăraţi »Şcoalele din Blaj«! Cartea se găseşte la »Tipografia« din Sibiiu şi la autorul în Piteşti cu 2 lei (1 fl.) exemplarul.