Tribuna, septembrie 1899 (Anul 16, nr. 192-215)

1899-09-19 / nr. 206

Pag. 824 Sibiu, Dumineăă, I R I B U N A 19 Septemvrie (1 Octomvrie) 1899 Revistă esternă. Din Olanda. In camera a doua a parlamentului din Haga s’au făcut două interpelaţii: una pentru corespondența dintre regina şi Papa pe timpul conferenței de pace, care prin a doua a fost tras guvernul la răspundere pentru că Armenii şi Turcii-tineri, sosiţi din prilejul conferenţei de pace, ar fi fost prigoniţi în Olanda. Ministrul Beaufort a răspuns, că ia asupră-şi răspunderea pentru corespondenţa reginei, care a fost ca şi a împăratului Wilhelm la 1890, când acesta a cerut sprijinul moral al Papei pentru conferenţa muncitorilor internaţionali. Cu privire la a doua, ministrul a negat, că Turcii-tineri sau Armenii ar fi fost prigoniţi. Din toată lumea. Conflictul dintre Hohenlohe şi Miquel. — Chestii serbepti. — Chestia Transvaal. — Crisft minist, in Spania. — Principele Ferdinand acasă. Răscoala din Venezuela. Se încearcă a se nega conflictul dintre cancelarul Hohenlohe și min. Miquel. Se svonește, că Miquel ’și-a comandat atacul conservatorilor, ca astfel să-și consolideze poziția Se așteaptă sosirea împăratului la Berlin. * Pasid a fost în audiență la regele Alesandru, mulțumindu-i pentru grațiare. — Se afirmă, că starea de asediu escepțională din Serbia va fi sistată — Comitetul emigranților sârbi a decis să pună la cale o mişcare demonstrativă în toată Europa contra guvernamentului actual al Serbiei. — Tribunalul marţial a mai condamnat pe 4 acusaţi la închisoare pentru lesă-maiestate. * * Daily Telegraph din Londra e informat din oraşul Cap, că ar esista dovezi sigure, cari arată, că Olandezii din Africa proiectează o conjuraţie contra dominaţiunei engleze în Africa de sud. Ştirea aceasta e din isvor englez. — Conflictul cu Trnsvaal continuă a fi nedecis şi acut. * Intre miniştrii de răsboiu şi finanţe ai Spaniei s’a iscat neînţelegeri cu privire la budgetul armatei. Prin aceasta s’a provocat crisă de cabinet. Prim-ministrul Silvera a plecat la San-Sebastian să presente reginei abzicerea întregului cabinet. * Primirea de care a fost împărtăşit principele Ferdinand la Viena, a făcut o impresie din cele mai bune în toată Bulgaria. — Principele a sosit în 28 i.c în Rusciuc, unde și-au eşit spre întimpinare toţi miniştrii. * Răscoala în Venezuela continuă. Generalul răsculaţilor Castro a avut la Valencia o luptă cu trupele guvernului, comandate de Andrade. Andrade a perdut 1500 de oameni morţi şi răniţi. Perderea răsculaţilor e neînsemnată. FOIŢA „TRIBUNEI“. Urashima, ficiorul de pescar. — Poveste japoneză.*) — Cică de mult de mult trăia un biet pescar în o colibă sărăcăcioasă împreună cu femeia sa și cu un copil al seu, care era ficior, și care se chema Urashima. Ei erau departe de lume, — erau pe o insulă mică din marea Japoniei, aproape de țărmurele Tongo. Şi era sărac bietul pescar, sărac pilug. Ba bine, săracu-’i dracu, că n’are suflet. Şi pescarul nostru era om cinstit şi cu frica lui Dumnezeu. Şi el mai avea o luntre, o unghiţă şi o mreajă de prins peşti. Dar’ când însă marea se turbura şi undele spumau, neajunsul grăbia la coliba lui şi, de multe ori îi lipsia şi pânea de toate zilele. Oricât de lipsit era însă, totuşi opaiţul de pe altarul zeului mărei, Cai-ku-jiu nici când nu se stingea. Mai bucuros şi mai cu drag turnau uleul în hârbul cu opaiţ, decât să-l mănânce. Când pescarul, slăbit de mulţimea anilor şi îngârjobat de greutatea lor, nu mai putea să ţie trei guri, păşit-a în locul lui Urashima, ficiorul seu. Şi a grijit el de casă, şi a câştigat el pânea de toate zilele. Şi era tânăr, voinic şi frumos Urashima. Toate erau acuma la casă din belşug, că spornic era la lucru şi norocos din seamă afară. Odată pe Urashima ’l-a ajuns pe mare un vânt puternic. Şi era mare vântul, cum nu a mai văzut Urashima nici-odată. El, după ce s’a ostenit şi nu a mai putut lupta contra valurilor, a îngenunchiat în luntre, s’a rugat lui Dumnezeu, închinându-se în voea lui. Şi s-a cuprins deodată o oboseală şi un somn greu. Când s’a deşteptat din somn, marea s’a fost liniştit, dar’ luna plină îşi scălda faţa în ea. Era o pace sfântă, şi nimic nu turbura pacea, nici măcar o boare. Urashima pătruns de această pace şi linişte a căzut în genunchi, s’a închinat de trei ori mulţumind lui Dumnezeu că T-a mântuit. Când apoi iarăşi s’a uitat spre apa mărei, mirându-se a văzut cum o broască ţestoasă, încet alunecând spre dînsul, poartă o fată frumoasă din seamă afară, fata era îmbrăcată în o haină albă ca omătul, şi albă ca omătul era faţa fetei, — şi ea a agrăit pe Urashima: — Sânt Seunin, fata împăratului Rishi. Ţeara mea e ţeara tinereţei, unde frumseţea nu se vestejeşte niciodată. Dacă îmi promiţi dragoste şi credinţă pentru totdeauna, voiu fi logodnica ta şi fericit vei fi pururea. Când Urashima a privit fata cea frumoasă cum nu a mai văzut, şi nici ’şi-a închipuit. i-a cuprins un dor nespus, a simţit un bine şi o fericire până aci neştiută. Şi când ’i-a auzit glasul ei a simţit că’i e dragă fata ca sufletul lui. Nu vedea altceva decât pe zînă, căreia ’i-a jurat credinţă vecînică. Şi el ’şi-a uitat de părinţi şi de casă. Fata T-a prins de mână, şi el s’a lăsat ca un copil. T-a suit pe broască, şi broasca a pornit ca vântul. Seunin a rugat pe ficior să-’şi închidă ochii şi să nu şi-’i deschidă până va zice ea. Fata a netezit faţa ficiorului şi pe el T-a cuprins un somn greu. Când zîna s-a deșteptat din somn, Urashima a zărit o insulă verde, care răsărea pe încetul din marea albastră. Dinspre insulă venia un miros îmbătător de plăcut. Și ce insulă frumoasă, pomii făceau poame de aur; plin de flori era pretutindeni. Din stânci răsăreau isvoare răci, din grădini minunate i se ridicau palate de marmură, car’ i pasările se întreceau în cântece, cântece ce te încântau. Seunin a prins de mână pe pescar şi s-a dus într’un palat. La pragul uşei însă ’i-a spus ca să o aştepte că ea vine îndată. Nu după multă vreme s’a deschis uşa şi a apărut fata de împărat însoţită de o mulţime de sfetnici, cari mare cinste au dat lui Urashima. Seu-nin T-a prins de mână şi T-a dus în chilia unde aştepta împăratul Ri-shi, — şi T-a primit cu drag, când Seu-nin a spus că ar dori tare ca Urashima să-i fie bărbat. Şi a jurat din nou ficiorul, credinţă de bărbat ! a jurat el. — A trăit multă vreme în ţeara zînelor lângă Seunin, femeia cea mai frumoasă din lume. Vieaţa lui a fost un vis frumos cum nu se mai poate, I un vis în care se uită trecerea timpul lui, se uită părinţii şi vieaţa de mai I nainte. După trei ani de zile pe Urashima l-a cuprins o durere, un dor neştiut. îi părea ca şi cum s’ar fi deşteptat din un somn greu. Din negura trecutului îi răsăreau umbrele dragi şi se gândea cu drag la ele. Vedea pe tatăl-seu şi pe mumă-sa cum umblă gârboviţi pe ţărmurile mărei şi-’şi aşteaptă copilul... îi vedea tăcuţi cum stau în jurul vetrei şi îşi jelesc mângâierea şi nădejdea lor, îi vedea lipsiţi... cerşind la milă... Ochii lui Urashima s’au umplut de lacrămi. Seunin a observat durerea lui, ea însă nu ştia de durere, că în împărăţia Rishilor durerea era necunoscută, şi l-a întrebat pe dânsul că de ce lăcrămează. — Seu-nin dragă, îmi ești scumpă ca sufletul, dar’ lasă-mă să mă duc dela tine pe puțin timp numai. ’Mi-e dor de părinții mei, lasă-mă, ca încă odată să-’i mai văd. Ochii Seu-ninei, întâiași dată în vieață, s’au umplut de lacrămi și a zis: — Dragostea mea faţă de tine e vecînică, şi singurul dor al meu e, ca să fiu cu tine cât e lumea. Dar’ dorul acum te trage cătră casa părintească. Uşor mă poţi lăsa, e greu să rămâi, şi şi mai greu e, dacă te duci, să mai vii. Şi muţi de durere, strîngându-se cu atâta dor şi cu atâta drag ’şi-au luat rămas bun plângând. El o mângâia că are să vină iarăşi. Seu-nin plângând ’i-a dat o lăcriţă. — Ţine lăcriţa aceasta şi poartă-o totdeauna cu tine. Şi dacă în adevăr voeşti să te întoarci la mine earăşi, să nu o deschizi. Urashima s’a suit pe o broască ţestoasă. Seu-nin ’i-a netezit faţa şi el a adormit un somn greu. Şi ea mai sărutându-’l plângând a slobozit broasca să meargă. Când Urashima s’a deşteptat, a văzut înaintea lui luntrea sa ce se legăna pe unde. S’a suit în ea şi voios a mînat spre ţărmure. Dar’ cât de mare ’i-a fost mirarea, când a văzut că totul era schimbat. Nimic nu-i mai amintea de timpul, când ’şi-a lăsat insula. Pădurile cele mari nu mai erau, câmpurile erau acoperite cu sămănături verzi şi frumoase. în zădar ’şi-a căutat coliba părintească. Satul pescarilor vecini era schimbat în un oraş mare şi frumos. în trei ani, gândea în sine, totul se fi perit? Unde î’i sânt părinţii, unde-’i coliba lor? Dând de un bătrân, a întrebat de părinţii lui. — De departe trebue că vii, străine, că întrebi de oameni, cari au murit de mult. Şi totuşi ’mi se pare, că numele l-am mai auzit odată. Da, acum îmi aduc aminte; — ca copil am auzit o poveste, că cu mult înainte de aceasta, Urashima, un ficior de pescar, a eşit cu luntrea la largul mărei, şi că nu s’a mai întors mai mult. A murit acolo pe mare, şi părinţii lui plângându-’l, nu peste mult au murit şi ei. Dar’ de atunci sânt 300 de ani, ceea ce poţi redă şi de pe peatra dela mormântul bătrânilor. Cu inima zdrobită de durere a căutat mormântul părinţilor lui; a căzut cu faţa la pământ şi a plâns amar. Şi de durerea cea mare nu-’i venia să creadă, cu toate că mărturie era scrisoarea de pe peatra mormântului. Deodată ’i-a venit în minte lăcriţa ce m i-a fost dat Seunin. Şi voios a strigat: O, dacă în lăcriţa aceasta ar fi farmecul care să-’mi învie lumea copilăriei mele. A deschis lăcriţa... Şi din ea s’a ridicat un nor uşor argintiu, care s’a depărtat cătră ţeava tinereţei. Urashima, îndată ce s’a depărtat norul, a simţit deodată, că sângele-i înghiaţă în vine, vederea T-se întunecă, şi că răsuflul ’i se acaţă în plumâni. A îmbătrânit de tot şi mort a căzut pe mormântul părinţilor lui. în lăcriţă a fost farmecul, ce, ce* lui-ce-’l avă, îi da tinereţa fără bătrâneţe. V. Suciu. *) Această poveste e una dintre cele mai vechi producte ale literaturei poporale japoneze şi vine înainte în mai multe forme. Formarea ei datează dinainte de era creştină. — Mormântul piciorului de pescar şi azi se arată în Capagava. Chestiuni bisericeşti. Mitropolitul Meţianu şi uniţii din Tohamil-vechiu. Braşov, 28 Septemvrie n. Redactorul »Unirei« din Blaj s’a cam supărat, pentru că eu scriind respirat în articolul »Ce fac laicii ?* publicat în numărul 33 din 19 August al »Unirei«, am încheiat acel articol cu citatul din Schiller: »Wenn es mir nach Wunsch nicht geht, Hab ich mich leicht umgedreht«. Cum am traduce: De nu-mi merge cum îmi place, mă întorc pe altă parte. Binevoitorul lector înţelege, fiind vorba despre »(se zic laicii« sau mirenii în ale congruei şi ale autonomiei şi independenţei bisericei unite de cea romanocatolică. După ce arătaiu pe scurt nu numai ce fac, dar şi ce au făcut laicii pentru cler şi biserică, începând dela 1699 până în ziua de astăzi, după ce probaiu că laicii încă la 1871 prevăzând, că episcopatul rom.-catolic încearcă a submina şi a vrea surupa autonomiei bisericei unite, se adunară la Alba-Iulia şi constituindu-se sub presidenţa baronului Ladislau V. I Popp cu notarii Ioan Moldovan atunci profesor acum preposit capitular şi vicar general, şi Ios. Pop, atunci jude regesc, care acum jude de Curie, în număr de 104 mireni şi numai 36 bisericani, au protestat în contra ingerenţei episcopatului rom.-cat. în administraţiunea bisericei unite. Asemenea făcură laicii şi acum 2 ani, adunându-se la Cluj în 29 iunie 1897. După ce în fine citând în articolul ce am publicat atunci în »Unirea», bula Papei, al cărui text copiat de mâna unui octogenar, Densuşianu a binevoit a-’l tipări şi prin aceasta a produs un caos în lucrarea mea, am încheiat zicând, că noi laicii suntem determinaţi a apăra autonomia bisericei unite şi clerul ei, până când această biserică va fi naţională românească. Ear’ de cumva aceasta nu ne va succede, iute ne vom reîntoarce de unde am pornit. îmi pare rău că »Unirea« nu a binevoit a publica şi a doua lucrare ce mi-am oferit în privinţa aceasta, dacă eu am ştiut a-mi înfrâna părerea de rău. Pentru nepublicarea lucrărei mele, am fost rebonificat pe deplin văzând cu bucurie, primirea ce a făcut lohanulvechiu, comună grăniţărească ca Racoviţa, Orlatul etc., părintelui Metropolit loan Meţianu cu ocasiunea trecerei sale la 4/16 Septemvrie în visitaţiune canonică la Zerneşti. Iată ce scrie »Telegraful Român« despre această primire în anul 97 dela 11/23 Septemvrie . »Convoiul nu s’a mai oprit până la Tohanul-vechiu. Acî fu primit — Metropolitul — de fruntaşii comunei în frunte cu preotul român unit M. Brumboiu, care a bineventat călduros pe Metropolit; credincioşii sei încă au făcut parte în banderiul călăreţilor, şi şcolarii au primit pe Metropolitul formând cordon. Strada pe unde au trecut avea înfăţişare sărbătorească, în vîrful caselor erau stindarde de covoare frumoase, în ferestri asemenea». Toate acestea, calea valea, vor zice cei ce vor să ne confişte biserica unită în cele 4 puncte cu biserica lor. Ce ne pasă nouă de astfel de jucării, sau manifestaţiuni de simpatie faţă de popularul Metropolit. Asemenea manifestaţiuni s’au mai făcut şi în alte părţi şi altor capi bi-Isericeşti, fără ca să fie avut şi să aibă vre-o urmare oare care. Da, răspundem I noi, întrebând însă, ce a căutat părintele Brumboiu cu Grozea, curatorul bi- I sericei unite din Tohanul-vechiu, la vi- I sitarea canonică ce a făcut părintele Metropolit la biserica din Bran în ziua de Sfântă Măria-mică ? Și la masa — banchetul — ce s’a dat în urmă? Această alergare şi participare e cu atât mai neesplicabilă, fiindcă înainte cu un an şi jumătate, părintele Brumboiu încerca a face o colectă la Românii fruntaşi uniţi din Braşov, ca să se ridice o capelă pentru oficiarea celor sacre în această mare cetate, care are 4 mari frumoase şi bine administrate biserici ortodoxe. Nu cumva părintele Brumboiu cetind atâta literatură câtă a făcut »Unirea* despre încercarea episcopatului rom.cât, şi modul împărtăşirei congruei de solgăbirăii guvernului fără confesiune, s’a deşteptat din şovinismul prea marelui zel de unire, şi s’a convertit, încercând a se apropia de biserica soră ? Noi cari cunoaştem de aproape curăţenia caracterului, şi iubirea de biserica şi naţiunea cărora aparţine părintele Brumboiu, nu o credem nici presupunem aceasta. Din contră convingerea noastră firmă e: că atât strălucita primire a comunei, cât şi alergarea Sfinţiei Sale părintelui Brumboiu cu curatorul bisericei din Tohanul-vechiu la Bran, au fost porniri de instinct, care de multe ori conduce pe oameni fără voia şi intenţiunea lor, acolo unde le e adevărata chemare şi datoria lor, încheia aceste notiţe rugând »Unirea« să binevoiască a publica în coloanele sale, cele ce le-am copiat eu în articolul din 15 August din bula Papei privitoare la autonomia bisericei noastre, ca cunoscând, şi având o mână textul şi conţinutul acelei bule, precum şi numărul dietei ungare, prin care acea bulă e înarticulată mai mult în legile ţărei, să se intereseze mai mult de soartea bisericei noastre decât până acum şi cu puteri unite să ne luptăm şi apărăm ceea ce avem, aplecaţi şi determinaţi fiind, mai bucuroşi a ne reîntoarce la ortodoxie, decât a suferi ingerenţa şi supremaţia episcopatului romano - catolic maghiar în biserica noastră. Accente Severu, din comunele învecinate n’au sărit nime într’ajutor, în Viştea-de-jos au dat ajutor numai Feldiorenii, în Ciicul-mic numai Sâmbetenii-de-jos. Avem de vre-o 10—15 ani lege de pompieri, mă mir că cum de într’atâta timp n’au putut străbate până și la noi în acest fericit comitat! Avem statut de pompieri al comitatului întărit de înaltul minister reg. de interne sub nr. 55.983 din 13 August 1890. în comitatul Făgărașului aproape în nici o comună nu esistă pompieri regulaţi după lege. §. * ♦ * Micuţi, 26 Septemvrie n. — în comitatul nostru, Turda-Arieş, s’a început o lege nouă, prin care sântem mântuiţi de coleră. De vre-o câţiva ani a fost interzis ţăranilor de a mai topi cânepa în sat, că face boală. Pe cel ce se opunea nouei legi îl pedepsea în bani şi îl băga la umbră. Căutau deci a o aduce numai topită în sat să o uşte şi meliţa, în anul acesta suntem de tot mântuiţi de coleră. A fost interzis de a aduce cânepa chiar şi topită în sat. A uscat-o care cum a putut pe câmp şi acolo a şi meliţat-o. Ce să faci, că doar’e lege ? Cu ploile acestea cânepa a fost scoasă şi vre-o 2 săptămâni a stat tot în ploaie, până toată putrezea, ba o mai şi înstrăinau. Nu vom ave cânepă, dar’ nu vom fi nici cu ciumă. Aşteptăm ca peste un an să nu fie iertat a o sămăna de loc, apoi oamenii vor umbla cu piei de capră, căci bumbacul e scump. „Chimii“. De pe la noi. — De la raportorii noștri. — Comitatul făgăraşului, 28 Septemvrie n. •— Cu începutul acestei luni ne-a plouat mereu, doar’ vre-o 3-4 zile am avut fără ploaie, cucuruzele au întârziat cu coacerea, de sămănat aproape nime nimic. De trei zile avem sănin şi bine şi dacă timpul ţine mai mult aşa, toate se vor îndrepta. în 1 Septemvrie a ars un grajd în Beşimbac. în 10 Sept. noaptea la 11 ore în Viştea-de-jos au ars două ştiri cu tot cuprinsul din ele: şura primarului şi a unui vecin al seu. Focul se zice că a fost pus de nişte duşmani ai primarului, în 14 c. pe la orele 2 din zi au ars două şuri în Cinculmic, lângă Olt, focul s’a iscat din causa unor copii cari au voit să coacă mere. Datoria de creştin ne impune, ba chiar şi legea ne obligă ca la caşuri de incendiu să sărim într’ajutorul acelor oameni, unde se întâmplă incendiul; pe aici pe la noi văd că oamenii stau la astfel de caşuri nepăsători. La Beşimbac Croaica adî®i, Sibiiu. 30 Sept. n. Memento. 1 Octomvrie: Sfinţirea praporului minerilor şi petrecere în Moldova nouă. 2 Octomvrie: Adun. gen. ord. de toamnă a comitetului municipal, Sibiiu. 3—5 Octomvrie: Licitaţiune de cai militari în Timişoara. 6 Octomvrie: Terminul de concurs pentru comptabil la »Concordia» în Sibiiu. * Azi a apărut unul 38 al »Foii Poporului« cu variat şi bogat cuprins. Menită a orienta pe popor asupra situaţiei politice şi a-i face aşa zicând educaţia politică, după ce în noul premergător (37) al foii s’au arătat părerile dlui Mocsonyi, în nr. de azi să esplică în prim-articol însemnătatea pasivităţei mai pe larg şi să îndeamnă poporul a lucra pe toate terenele vieţei publice: politic economic, cultural, comercial etc. Pe toate aceste terene lucrarea este lucrare naţională. Articolul se încheie cu următorul rezumat: Pasivitatea politică trebue să o ţinem numai faţă de deputaţii din dietă; încolo trebue să lucrăm pe toate terenele, între marginile programului naţional şi a hotărîrilor conferenţelor naţionale. Şi zicem de nou, că numai acela e Român bun, care lucră pe toate terenele vieţei noastre publice, spre binele obştesc. Din celalalt cuprins al foii remarcăm rubricele: De peste septemână, în care se fac cunoscute evenimentele de frunte ale săptămânei cu observări critice r esplicative. Din pildele altora, în fiecare nr. câte un exemplu de virtute, luptă naţională, etc. de la alte popoare. în nr. de azi e: Vitejia Albanezilor. în forţă e începutul unei povestiri instructive de Ioan Bochiş, preot în Borşa. Ilustraţia: Contele Thun, fostul prim-ministru austriac. Din prilejul căderei lui Thun, în textul esplicativ să Nr 206 fac cunoscute poporului stările din Austria. Articoli de specialitate valoroşi se află şi în partea economică şi scolastică. Inteligenţa română este rugată a stărui pentru lăţirea în popor a acestei foi, care răspândeşte raze de lumină binefăcătoare în casa ţăranului român. * Dl G. Dima, simpaticul profesor de musică, stă în preziua plecărei din Sibiiu. Rînd pe rînd s’a despărţit de toate cercurile frumoasei sale activităţi: de Reuniunea de musică, de seminar, şcoala de fete etc. Membrii Reuniunei şi-au predat în semn de recunoştinţă şi aducere aminte o prea frumoasă adresă, cu subscrierea tuturor membrilor. Inteligenţa română din Sibiiu, graţie delicatei atenţiuni şi iniţiative a domnişoarelor române, mi-a dat de amintire un frumos inel cu diamante. Banchetul proiectat a trebuit să se întrerase în urma doliului greu, ce ni-’l-a impus perderea doamnei Bădilă. Acum mai perdem o podoabă, o mândrie a societăţei noastre sibiene. Dl Dima 18 ani de-a rîndul a lucrat necontenit spre binele şi cinstea noastră. El lasă în urma sa adevărate creaţiuni, cari ne-au dat o generaţiune cu simţ pentru frumosul artei musicale. Activitatea d-sale a contribuit foarte mult şi la închegarea societăţei, la armonia ei. însuşi dl Dima se desparte cu greu de Sibiiu. Nu fără lacrămi a putut zice adio cercurilor sale, cu cari a lucrat. Cu atât mai greu resimţim noi, cu toţii, cei părăsiţi perderea ce o îndurăm; cu atât mai multă durere vedem noi golul, ce rămâne, neumplut cine ştie până când. O singură mângâiere avem, că pe cât de mult perde Sibiiul, pe atât de mult câştigă Braşovul. Dl Dima oriunde va fi, ne face onoare tuturor, neamului întreg. Plecarea dlui Dima va fi mâne, la orele 71* dimineaţa. Simpatiile tuturor oamenilor de bine îl vor însoţi dimpreună cu cele mai sincere urări de bine. * Hymen. D-şoara Elisabeta N. Aron şi dl George Poponea, tipograf, anunţă cununia lor care se va celebra Duminecă, în 8 Octomvrie n., la 3 ore p. m., în biserica gr.-or din Laslăul-român. — Dr. Nicolae Popovici şi Elisabeta Popovici îşi vor sărba cununia lor în 5 Octomvrie n., în biserica gr.-or. din Becîcherecul-mare. — Mihail C. Jivanca, cleric ales, din Lugoj, în 24 Septemvrie n. s’a logodit cu d-şoara Mărioara Bortoş din Liged. — loan Javorca s’a logodit cu d-şoara Ioana Pomoşan din Orăştie. — Dl Ioan Boldea din Orihalma şi Măriţi Helmu din Draos, îşi vor serba cununia în 8 Octomvrie st. n., în biserica gr.-or din Draos. * Ştiri militare. Dl Daniel Pop, locotenent în regimentul 64 de infanterie din Orăştie, a primit din partea ministrului ces. şi reg. de răsboiu prin foaia oficioasă militară laudă şi recunoştinţă publică pentru serviciile sale folositoare prestate în statul său profesoral de la școala de cădeți din Sibiiu.