Tribuna, octombrie 1899 (Anul 16, nr. 216-240)
1899-10-01 / nr. 216
Pag 864 Slovacii. Cu celelalte nu se ocupă mai ,de loc în cartea sa. De Românii ardeleni are frică aşa mare, încât zice: »Dacă nu putem se vărsăm conştienţă maghiară în compatrioţii noştri români şi dacă nu ne folosim la timp de mijloacele economice, cultura ne va crea o Boemie din Ardeal. Un embrion ceh se poate desvolta şi în o parte a Ungariei nordice. în acest cas am ajuns inevitabil în federalism. în resumat deci Beksics e de părere, că trebue se se inaugureze o acţiune economică în interesul maghiarimei, ca astfel aceasta se se desvoalte în proporţii uriaşe şi se ne cutropească, în privinţa aceasta Beksics îşi pune toată speranţa în ţărănimea maghiară, care — iarăşi după observaţiile sale proprii — e de cea mai mare spornicie şi de o astfel de espansiune şi desvoltare, »cum nu este nici o ţărănime din lume« / Asta e vorbă odată, die Beksics. Din Torontal. Chestiunea băncei române. — Reflexiuni la »Sentinela«. — Iniţiativa. — Pedecile. Sân-Miclăuşul-mare, 4 Oct. n. (Urmare). Şi aceea este adevărat, că avem aici un doctor juris român. Acest domn însă a venit din Sătmar la mine în cancelarie în luna Maiu a. c. şi merge în Decemvrie a. c. din Sân-Miclăuş. Şi apoi se poate conta la conlucrarea învăţătorului pensionat, sau a celor 34 funcţionari? Dacă ar fi avut »Sentinela« bunăvoinţa să arete, cine sunt aceşti »funcţionari« români, atunci on. redacţiune îşi putea face închipuire despre grozava noastră »putere«. Spune însă atâta, că sunt funcţionari la oficiul de dare (perceptorat), la care însă nici cassarul — şeful — nici al doilea funcţionar — controlorul — nu sunt Români! Eu conced, că la »factorii« numiţi de »Sentinela« este multă bunăvoinţă, dragoste şi însufleţire pentru causă, poate mai multă decât — după convingerea »Sentinelei« — la mine; am însă faţă, deşi în apariţie, cu »Sentinela« convingerea, că la înfiinţarea unui institut de bani este mai mare lipsă de multe parale, decât de însufleţire fără bani! Şi că eu am fost în curat cu aceste, voiu arăta în următoarele: De loc după ce eu în anul 1886 am deschis cancelaria mea advocaţială — aici în Sân-Miclăuşul-mare — cu firma dorinţă, să-mi pun puterile în serviciul poporului român de aici, căci altcum aveam prospecte la un viitor mai frumos pentru mine personal, la Timişoara d. e. — am început a mă ocupa cu ideea înfiinţărei unei casse de păstrare. Dl Emanuil Ungurianu îmi poate fi martor, căci cu dînsul — fost director esecutiv la »Timişana« — am consultat în chestia aceasta în mai multe rînduri, însă pe lângă cea mai mare bunăvoinţă nu am putut ajunge la un resultat favorabil. Cu părere de rău trebue să declin deci de la mine onoarea — ce-mi face »Sentinela« când afirmă, că eu am luat iniţiativa; nu eu am luat-o! pentru că — deşi eu am convocat conferenţa de consultare, totuşi meritul iniţiativei este a domnului Iuliu Vuia, învăţător în Banat-Comloş, pe care domn cred că şi »Sentinela« îl cunoaşte! A fost adecă, că m’am aflat — pare-’mi-se cu ocasiunea unui scrutiniu de alegere bisericească — în casa amicului meu dlui protopresbiter Paul Miulescu la B.Comloş. Văzând acolo şi pe dl învăţător Iuliu Vuia, în decursul conversaţiunei îmi aminteşte, că dînşii au fost făcut probă să înfiinţeze o bancă la B.Comloş, însă n’a succes, însă, că aici la Sân-Miclăuşul-mare s’ar pute mai uşor înfiinţa, fiind acest opid un centru de atracţiune pentru întreg jurul român. Atunci am arătat dlui I. Vuia, că nu se poate, şi ’i-am espus căuşele de ce. A trecut de aici un an, când apoi a venit dl învăţător Paul Baran cu fratele meu George Oprean din Nereu în cancelaria mea, la care apoi s’a alăturat, probabil la indemnul dlui I. Vuia, adjunctul meu dl Traian Stoicanescu — şi m’au provocat de nou, să facem paşii de lipsă pentru înfiinţarea unei casse de păstrare. La început nu voiam să mă învoesc la aceea, fiindcă în decurs de un an situaţia noastră de fel nu s’a schimbat spre bine, ci cel mult spre rău, căci în anul 1897 fusese şi o recoltă foarte slabă. Le-am espus următoarele: în Sân- Miclăuşul-mare sunt 4 casse de păstrare, în Genad 2, în Perjămos 4 etc., adecă jurul întreg este plin de ele şi nici una din ele nu ia mai mult de 8°l0. Deci un institut al nostru între aceste împrejurări, care nu are ca scop al său numai progresul financiar al acţionarilor, ci ajutorarea poporului şi scăparea lui din ghiarele ăstor fel de »uşurări«, cari numai 8V% iau, eventual mai puţin, dacă le-ar face şi institutul nostru concurenţă, numai cu un capital mare, foarte mare s’ar pute înfiinţa, şi nu cu un capital de 50.000 fl., deoarece la depuneri spre fructificare încă mulţi ani de la început nu poţi conta, pe reescompt nu te poţi răzima, fiindcă institutele mari institutelor noue, şi mai vârtos celor înfiinţate cu capital mic, de oameni neînsemnaţi, necunoscuţi ca noi, de fel nu, sau foarte cu greu creditează, şi reescomptul scump te sileşte să faci uşură. Am arătat mai departe, că nu avem oameni, pe cari să-’i punem în fruntea institutului, şi cari ar fi capabili să-’l scutească de perderi şi conducătorii înfiinţândului nostru institut trebue să fie nu cum se zice: cu ochii în patru, ci cu ochii în zece! căci poporul de pe aici are multă lăpădătură, care cearcă toate căile ilegale să se scape de datorii fără plată, — dar’ și să-’și esopereze credite, cari nici-când nu e în stare să le selvească, nici de gând nu are! Am întrebat, că în primul loc se’mi spună, pe cine am pute alege de direc- I tor esecutiv? "Mi-au răspuns: »pe d-ta!« Le-am I zis atunci, că eu unul de fel nu am să ! primesc acest post, fiindcă după a mea I convingere directorul esecutiv trebue să stee neîntrerupt la institut cel puţin ! până la ameazi în fiecare zi — ce mie cancelaria mea advocaţială nu-’mi permite ! După mai multe discusiuni în fine ’i-am îndemnat, să facă dînşii cu alţii cari mai sânt de o părere; dar’ pe mine să mă dispenseze, căci eu contra convingerei mele nu pot începe nici o acţiune! Ei, dar’ d-niile lor susţin sus şi tare, că atât d-lor, cât şi mulţi alţii, în numele cărora vorbesc, numai atunci sperează resultat, dacă voiu păşi special eu în acţiune, neavând tot ţinutul acesta alt bărbat de ceva valoare, cunoscut şi în alte cercuri româneşti, la a căror sprijin necondiţionat va trebui să apelăm. Astfel a trebuit în fine să mă hotăresc şi să primesc sarcina de a conX I FOITA „TEM Scrisori bucureştene. i. — 8/X. 99. E târziu şi afară tot mai plouă, plouă de varsă. întotdeauna ploaia mea indispune, dar’ de astă-dată ’mi-a mai stricat şi socoata ce ’mi-am făcut. M’a împedecat a lua parte la sărbarea poporală ce au aranjat-o fraţii Mircea pentru ajutorarea ţăranilor lipsiţi. Străin în Bucureşti! Când şi ziua la ameazi abia nimereşti localul Liget, atunci cum te-ai pută încumeta, noaptea prin întunerec, şi pe o ploaie, ce varsă ca cu cofa, să începi o cale de la un capăt al Bucureştilor până la celalalt — până la Bragadir! La Bragadir îmi fuge gândul, acolo, unde poate aş fi întâlnit şi eu un aer mai de-acasă, mai de-al nostru — ardelenesc. Nu ’mi-a fost dat, ca părtaş să fiu acestei sărbări a Ardelenilor, sub patronajul harnicilor şi vrednicilor de toată cinstea şi imitarea: fraţii Mircea. E frumos scopul acestei sărbări: ajutorarea ţărănimei, atât de lipsită şi sărăcită prin seceta de vară. Cei ceşi-au părăsit vetrele părinteşti şi-au alergat ca pâne să afle în pământul fraţilor, acuma când ţeara, ce-i ocroteşte şi hrăneşte, e lipsită şi în nevoe, cu dragoste se adună la hora veseliei, spre a-’şi da o parte din agoniseala lor fraţilor sei lipsiţi. România e pentru noi un isvor firesc de încurajare şi de întărire, un loc unde alergăm după pâne, când în ţeara noastră nu o mai putem afla într’un chip sau altul. Doar câţi venim toţi după pâne venim. Şi e rău acest lucru? Va fi şi ceva rău; însă când atâţia străini aleargă să se hrănească de pe mesele fraţilor, între argaţii lor, de ce să nu fie şi pentru ai noştri un loc ? Doar’ mai răi decât străinii nici noi nu sântem, şi drept de plângere împotriva noastră nu prea este ? !! în cursul vremilor frumoase puteri de ale noastre au lucrat întru folosul României, de-a bună-seamă, că au trecut acele vremi. Ungurenii de azi din o pricină sau alta nu se mai pot ridica aşa uşor şi aşa sus, dar, totuşi mai sunt şi azi, cari prin munca lor cinstită şi pricepută numai fală fac şi ţărei, şi nouă. De ce să nu fie loc şi pentru noi, fraţii lor, când şi aşa în lipsa noastră străinii ocupă locul ?! De ce să nu fie, mai ales când câştigul nostru nu e o perdere, nu e o înstrăinare din averea neamului ?! Fi-vor de bună-seamă unii, cari întâlnind în calea lor vre-un Ardelean se vor uita urît la el, ba ’mi s’a spus, că unii cu un fel de îngrijare patriotică ne-ar apostrofa: »Aceştia sânt Jidovii noştri«. Nu ştiu esistă cu adevărat atari oameni, dar dacă se află şi dacă sângele lor e cu adevărat românesc, atunci ochi având, ei nu văd, minte având, nu înţeleg. Dar, chiar să fie, şi totuşi aceasta nu are nimic a face. Munca cinstită în tot locul e socotită şi răsplătită, şi noi în butul tuturor legăturilor de frăţietate, nu putem şi nu ni-e iertat să cerem mai micit, decât să ni se preţuiască munca noastră ca a orişicărui alt necetăţean. Aceasta cred că aşa a şi fost, este, şi va fi. De ce es din peana mea acestea, când, cu gândul la Bragadir, atâtea alte lucruri bune îmi trec prin minte? Mă întreb — şi totuşi voiu mai adauge, vorbind încă despre un rău, din multe altele ce bat la coşul gândirei — ca o vorbă la adresa noastră, a Ardelenilor. România e pentru noi, dacă nu alta, cel puţin ceea ce e America pentru Slovaci. Slovacul când în a patrie nu mai poate trăi, trece în America. Peste mări şi depărtări aleargă, ca pâne să afle pentru sine şi pentru cei de acasă, ca parale să-şi adune, cu cari să plătească birul cel mare, din care se răsfăţează toţi perciunaţii, ce conduc destinele acelei ţări, ce ca mamă vitregă e pentru cei mai mulţi fii ai sei. Slovacul merge în America, cum spun poveştile ,peste nouă ţări şi nouă mări, fără ca să uite de necazurile neamului seu asuprit şi neîndreptăţit în ţeară, şi zilnic obolul seu îl dă pentru sfânta causă naţională, — căci societăţile ce le au îi adună, nu-’i lasă să se răsfăţească şi să-’şi uite de cei de-acasă. Slovacii în străinătate formează un stat cultural, cu o frumoasă organisaţie naţională. Până la un loc şi noi suntem asemenea Slovacilor. Şi noi, când în patrie, chip şi modiu de a trăi nu mai avem — în faptă sau în închipuire — , trecem în »ţeară*, ca la fraţi să ne hrănim. Sosiţi însă aici nu mai facem ca Slovacii, şi poate chiar pentru că alergăm după pâne şi parale la fraţi, şi nu la străini, prea ne perdem printre fraţi şi nu ne îngrijim de instituţii, ca Slovacii, cari să ne unească şi pururea să ne amintească de datorinţele ce le avem faţă de cei de-acasă, de lupta grea şi neegală, ce ei o poartă cu duşmanul millenar, şi să ne aducă zilnic aminte, că datori suntem să-i ajutăm în această luptă, de focul căreia noi suntem scutiţi. Aici ne deosebim de Slovaci, şi această deosebire de loc nu e spre lauda noastră ! Câţi »Ungureni« au trecut în ţeară şi ajungând în funcţii bine plătite şi la parale frumoase, uită şi nu mai vreau să ştie de năcazurile celor din patrie, sau fosta lor patrie ? ! Dacă aceşti pribegi ar părtini jurnalistica, instituţiile noastre culturale şi bisericeşti , atunci fără îndoială cu un pas doi sau chiar şi mai mulţi am fi mai departe, de cum suntem. Şi dacă această lucrare nu ar fi făcută în stil mare, şi dacă fiecare ’şi-ar aduce aminte numai de locul naşterei sale, sau şi dacă fiecare, ar abona după putinţă, una două din foile ardeleneşti, eu cred că s’ar aduce multă uşurare în lupta, pe care cei de acasă o susţin cu multă jertfă. O frumoasă pilduire ne dau în această materie »fraţii Mircea«. Prin muncă cinstită şi zeloasă au ajuns la o frumoasă întreprindere, ce le asigură praclamaţia Croaţilor. Convocarea întrunirei publice a Croaţilor, — pusă pe 22 octomvrie, — despre care am făcut pomenire în unul din numerile mai recente ale foii noastre, s' a făcut prin o proclamaţie energică, adresată poporului croat, în care se un bun câştig material, dar’ n’au uitat de cei de-acasă, ci ca nişte adevăraţi părinţi, au adunat în jurul lor pe toţi lucrătorii din satul lor şi au format o societate cu menirea să ajute şcoala şi biserica satului lor (Caţa). Poate cineva să-şi arete iubirea de locul naşterei mai bine decât în felul acesta?! Dacă e firesc, ca în lupta, ce se poartă de părinţii fraţii, şi prietenii noştri, să sară în ajutor fii moşteni ai României, atunci o poruncă firească şi dumnezeească e, ca acest lucru cu atât mai vîrtos să-l facă cei ce ar trebui să fie în acelaşi rînd cu luptătorii. Vânzători de neam — păcat urgisit şi de oameni şi de Dumnezeu — se fac toţi cei ce părăsindu-şi patria, şi alergând după pâne la fraţii liberi, uită pe cei ce luptă cu mult amar şi necaz împotriva duşmanului millenar — cum fac foarte mulţi dintre cei ce părăsind Ardealul se aşează în România. Căuşele acestor apostasii sunt multe, şi nu ştiu ridicase-va dintre noi omul, care să ne mântuiască de acest rău, cel puţin pe noi generaţia tineră a pribegilor ! Nu ştiu nici că dat ’mi-e să trăesc într’adevăr cu trupul departe de ai mei părinţi, fraţi şi prieteni, ca focul duşman să nu mă mai întâlnească în rîndurile luptătorilor; dar’ viu e Domnul, că inima mea cu ei va fi pururea. ...De te voiu uita, pe tine, popor iubit şi oropsit, uitat să fiu şi de Dumnezeu şi de fraţi; glasul tău de nu-l voiu auzi, cerul să nu mă mai audă ! Saul* Biblia, Vineri, TRIBUNA voca o conferenţă de consultare în causă, însă cu condiţiunea, că capitalul de fondare să fie cel puţin 100.000 fl. împărţit pe 1000 acţiuni a 100 fl. Dr. Nestor Oprean. (Va urma). Revistă externă. Transvaal şi Anglia, în conflictul atât de mult trăgănat dintre Anglia şi Transvaal, ziua de ieri, 11 i. c. a fost zi decisivă. Guvernul Transvaalului a dat lui Milner, prin agentul diplomatic englez din Pretoria, un ultimat pentru Anglia. Dacă la acest ultimat guvernul englez va răspunde negativ, în Transvaal se va considera aceasta de declarare de răsboiu. Terminul răspunsului a fost fixat până ieri, 11 i. c., la 5 ore d. a. în ultimat se cere: toate chestiile de controversă dintre Anglia şi Transvaal să se respalve prin un juriu ales sau pe altă cale amicală; trupele engleze de la graniţa Transvaalului să fie imediat retrase; trupele sosite în Africa-de- Sud din 1 Iunie a. c. încoace, se fie scoase din Africa sudică şi cele, cari sunt pe cale spre Africa, să nu debarce. Răspunsul guvernului englez încă nu e cunoscut, în caşul unui răsboiu dintre Anglia şi Transvaal e interesată în linia primă Portugalia, ale cărei posesii sunt mărginaşe cu Transvaalul. Anglia pretinde, ca Portugalia să observe o neutralitate binevoitoare şi să lase a trece trupele engleze pe teritorul ei, deoarece Transvaalul nu se poate considera de stat independent. Din Francia. Cercetarea contra conjuraţilor continuă. Alaltăieri a fost ascultat Buffet şi contele Chevilly. Acesta din urmă a răspuns la toate întrebările, Buffet însă n’a dat răspuns zicend, că va vorbi la pertractarea publică In loc de răspuns el a cetit un memorand, în care a condamnat sistemul actual de guvernament şi a declarat, că dacă va fi liber iarăşi va conspira. Chestiuni şcolare. Dela reuniunea „Mariana“. Convocare. Reuniunea învăţătorească gr.-cat. »Mariana«, filială Sângeorgiului, îşi va ţină adunarea generală de constituire la 22 octomvrie st. n. a. c., în localitatea şcoalei conf. din Rodna-veche, la care cu stimă sunt invitaţi toţi membrii şi binevitorii şcoalei. Programă- 1. La 8 ore a. m. membrii vor asista în corpore la serviciul divin împreunat cu parastas pentru decedatul preşedinte Stefan Utalea, în biserica gr.-cat. — 2. Deschiderea şedinţei. — 3. Apelul nominal. — 4. Edmiterea comisiunilor: a) criticătoare, b) pentru înscrierea de membri noi, c) pentru verificarea protocolului. 1 5. Ţinerea alor două prelegeri practice de câte * 1/l oră: a) cu elevii clasei I, va prelege d-şoara Elisabeta M. Pioraş: »Tăbliţa şi stilul«, b) cu elevii cl. III.: dl Nicolae Murăşan bucata de cetire nr. 131 »Toamna« din a 2-a »Carte de cetire« de mai mulţi prieteni ai şcoalei. — 6. Cetirea disertaţiunilor insinuate la presidiu. — 7. Raportul comisiunilor esmise sub p. 4 lit. a) şi b). — 8. Per 1/13 Octomvrie 1899 Revista ziarelor.I „Gazeta Transilvaniei“ se ocupă de sinodul, ce s’a convocat la Blaj. Arată nedumeririle privitoare la felul cum e amintită în convocător chestiunea autonomiei: »Nu poate rămâne clerul nostru indiferent şi fără a-şi da cuvântul nici în chestiunea autonomiei bisericei catolice din Ungaria, organisarea căreia chiar acum se pertractează de cătră factorii competenţi« — se zice în circular. Din aceasta s’ar pute deduce că organisarea autonomiei catolice ar pute privi şi pe Românii uniţi, ceea ce nu este adevărat, decât în caşul, când ei înşişi ar renunţa la independenţa bisericei lor, ceea ce e absurd. Cere lămuriri. ..Epoca“, sub titlul‘Puncte câştigate« se ocupă cu resultatele de până acum ale guvernului român. »în Macedonia — spune »Epoca« — tot progresul realizat până la 1895 s’a fost nimicit. Acum s’au reparat toate, ba s’a deschis o şcoală nouă de comerciu în Salonic. »în Transilvania s’a aruncat şi s’a întreţinut vrajba între Români, şi s’a pus în pericol esistenţa aşezămintelor culturale dela Braşov. Acum la Braşov cele două partide s’au împăcat. A fost destul să înceteze amestecul dlui Sturdza, ca pacea să se restabilească«. „Voinţa Naţională“ critică o circulară a dlui ministru de interne, cătră prefecţi, prin care li se atrage atenţiunea asupra manoperiior la cari se dedau cei ce vor să dee falimente frauduloase. „Timpul“ judecă activitatea dlui Spiru Haret. „Ea Vonmanie“ se ocupă de călătoria primului-ministru. „Universul“ se ocupă de politica Românilor din Ardeal. „Drapelul“ tratează un articol al ‘Patriei’ din Cernăuţi asupra memoriului preoţimei ruseşti din Bucovine, adresat metropolitului Arcadie. „Dreptatea“ se ocupă de atitudinea junimiştilor. „Opinia“ (Iaşi) vorbeşte asemenea de pretenţiunile junimiştilor. •'‘-«■'■«ílWWÍtWII»“" — De pe la noi. — Dela raportorii noştri. — Feneşul-săsesc, 9 Octomvrie n. — Am fost amintit în nr. 184 al »Tribunei«, că nişte necunoscuţi au furat dela loan Mage, locuitor în Feneşul-săsesc 1715 fl. Din norocire în 13 Septemvrie n. hoţii au fost prinşi. Au fost doi oameni din Gârbău (M.Gorba). Soţia unui din Gârbău ani ştia despre furt, şi când odată o bătu bărbatul, ea i l-a dat la lume. Gendarmeria a pus mâna pe el. Hoţul a spus din fir în păr cum a furat cu ortacul seu banii. Spunea că după comiterea furtului s-au dus amândoi la Cluj, unde li se face ziuă, au beut amândoi o sticlă de vinars cu 7 fl. După ce s’au îmbătat Gârbăuanul n’a putut merge acasă pe jos, car’ de tren întârziase. Având bani a ştiut ce sâ facă. ’Şi-a luat o caleasă, care pentru 7 fl. ’l-a dus până acasă, pe tren ar fi plătit 10 cr. ’Şi-a mai cumpărat vest- I minte şi încălţăminte. Din cei 1715 fl. t ' tractare propunerilor insinuate la preş diu. — 9. Statorirea locului şi timpului adunăroi viitoare. — 10. Reconstituirea biroului filialei. — 11. închiderea şedinţei. Dela presidiul reuniunei înv. gr.-cat. »Mariana«, filiala Sângeorgiului. Sângeorgiul român, la 30 Septemvrie 1899. Preşedinte ad-hoc: Notarul: Silv. Murăşan, Ioan Marcu, învăţ. înv. Nr. 216 a returnat păgubaşului 1100. Restull-au păpat. De atunci a şezut până acum tot în închisoare preventivă, în 3 Octomvrie. pe soţul Gârbăuanului ’l-a aflat haiducul spânzurat. ’Şi-a fost sucit ştergarul ca o funie având şi puţină spargă şi s’a acăţat de roşteele ferestrei. Numele lui e loan Rus. Pentru restul banilor li se va lua tot ce au, car’ copiii şi femeile vor rămâne pe drumuri, învăţătura. Nu lua ce nu-’i al tău Că te-’i frige fătul meu. „ Chinin“. Darbaria maghiarisărei. O interesantă desvălire, din tainele maghiarisărei brutale, face foaia oficioasa a învăţătorilor: „Néptanítók lapja“, care ese în editura şi pe cheltuială ministerului de culte şi instrucţiune publică din Budapesta. Sub titlul »Pe calea oablă«, un învăţător povesteşte cu un cinism revoltător, cum un coleg al seu, dispus dascăl într’o comună şvăbească, din comitatul Vesprimului, a maghiarizat în decurs de vre-o 10 ani întreagă generaţia tinără de Şvabi, îndată ce a ajuns în comună a răspândit vorba că nu va suferi nici un cuvânt nemţesc în şcoală; într’o zi a rupt de pe păreţi toate mapele şi tabelele nemţeşti şi le-a ars; într’altă zi a luat dela băieţi toate abecedarele nemţeşti şi le-a dat focului; în locul lor a câştigat cărţi şi tabele ungureşti gratuite. S’au scandalisat părinţii, senatorii şcoalei şi au sărit asupra lui. El ’i-a luat în rîs. — Cum se vor ruga pruncii noştri, dacă nu-’i înveţi nemţeşte? — ziceau desperaţii părinţi. — Dumnezeu nu ştie nemţeşte! — răspunse vandalul păgân. Scandalisaţi bieţii creştini s'au plâns episcopului din Vesprim. Acesta T-a admoniat »să maghiariseze mai cu tact, mai cu ocolul«.... Ei însă a mers înainte pe calea oablă. S’au plâns apoi oamenii la solgăbirăul, ca la mai puternic decât episcopul. Acesta însă T-a chemat la sine, T-a lăudat pe barbarul pion al maghiarisărei şi l-a retrimis în comună în trăsura sa de gală, cu husar lângă cociş, ca pe fişpanul. Şi bieţii Şvabi, desperaţi de orice ajutor au resignat şişi-au jertfit pruncii molochului maghiarisărei. Vom traduce întreg articolul, care face aşa de preţioase desvăliri. - Sibiiu. 12 Oct. n. Memento. 13 Octomvrie: Congregaţia comitatului Timiş. 14 Octomvrie: Petrecerea tin. comerc. în Hunedoara. — Congregaţia comitatului Braşov. 15 Octomvrie: »Astra«, deep. IX. (Orâştie), adin generală în Vaidei. — Serată literară în Vaidei. 16 Octomvrie: Conf. înv. gr.-or. din protopresbiteratele Cluj și Turda, în Cluj. 19 Octomvrie : Congregația comitatului Arad.*