Tribuna, noiembrie 1899 (Anul 16, nr. 241-264)

1899-11-25 / nr. 260

Aim! XYI Sibiiu, Joi 25 Noemvrie (7 Decemvrie) 1839 Nr. 260 m ABONAMENTELE Pentru Sibliu: 1 lună 85 er., l/l an 2 fl. 50 er., »/» an 5 fl­, 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 er. pe bană mai mult. Pentru monarchis : 1 lună 1 fl. 20 er., */, an 3 fl. 50 er., 1/% an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, 1/4 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. imhwmmmbmÍbiiÍmbÍibbhbwimbimmmbkbimbí Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 c­r. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Radacţia şi adminietnţa, Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici î­n cr. se vând în Sibiiu: la librăria »Ti­pografiei», societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnadiei, 27. — In Alba-Iulia, la librăria WeiszBernat ,la loterie*. „Limba statului“. (..) Ştiam, — şi cum să nu ştim, când aproape în fiecare zi ni­ se dau do­vezi şi esemple eclatante, — că funcţio­narii noştri publici nu stau în serviciul cetăţenilor de la cari îşi au puterea şi esi­­stenţa, ci în serviciul maghiarisărei, în serviciul şovinismului maghiar. Nu este astăzi funcţionar public în­­ Ungaria, care să nu accentueze la fie-­­ care ocasiune dată necesitatea validi- j tărei limbei maghiare ca limbă de stat, şi nu este teren în vieaţa noastră publică, pe care să nu se comită cele mai revol­tătoare acte de volnicie pentru a se ajunge scopul urmărit de puterea de stat, care e­ maghiarisarea desăvîrşită a întregei administraţiuni publice, care cu timpul maghiarisarea întregei poporaţiuni alcă­tuitoare de stat. Acest scop îl urmăresc organele noastre administrative, în prima linie, şi prestaţiunile lor pe terenul eschiderei din vieaţa publică a celoralalte limbi egal îndreptăţite din ţeară, sunt într’a­­devăr uimitoare, în ce priveşte cutezanţa cu care se fac. Am văzut mai anii tre­cuţi, cum un protopretor a oprit ţinerea adunărei generale a unei reuniuni învă­­ţătoreşti, din motivul, că ţinerea ei a fost anunţată micului paşă maghiar în limba­­ română. Şi acelaşi lucru îl vedem şi pe alte terene ale vieţei publice. Am văzut de multe­ ori, cum câte un funcţionar infe­rior de la căile ferate maghiare, a dene­­gat estradarea biletului cerut, numai pentru­ că biletul nu a fost cerut în limba statului. Şi am văzut, cum câte un biet profesoraş maghiar, cu funcţie neregulată de creeri, striga în gura mare de la catedră, că el nu va suferi ca elevii sei să vorbească, nici ei între ei, şi nici măcar să cugete în altă limbă, decât nu­mai în­­ limba statului. Şi tot aşa şi pe alte terene. Puterea de stat lucrează deci, pe toate terenele şi cu întregul aparat ce-mi stă la dispoziţie, pentru maghiarizarea cu forţa a întregei vieţi publice din ţeară. Şi totuşi credeam, că mai este o in­­stituţiune publică în Ungaria, care —con­form misiunei nobile ce o are, — nu a intrat în apele şovinismului maghiar, şi instituţiunea aceasta era — justiţia. Cre­deam, că cel puţin ea va rămână ne­părtinitoare în manuarea dreptăţei, îm­­părţindu-o în mod egal tuturora, a mă­­surat literelor legei esistente. Astăzi am perdut însă credinţa aceasta. Puterea de stat a atras până şi justiţia în serviciul maghiarisărei, şi despre acest fapt regretabil ni­ s’au dat dovezi dureroase în zilele din urmă. Am văzut cum a decurs pertracta­rea dela Alba-Iulia în procesul pentru fondul lui Iancu, care cele întâmplate acolo sunt mai mult decât revoltătoare. Când cei aflători în drept au cerut să facă uz de îndreptăţirea ce le-o dă le­gea, ca să vorbească în faţa judecătoriei în limba lor maternă, întregul tribunal, cu procuror cu tot, le-a sărit în cap şi le-a denegat dreptul şi a negat esistenţa legei positive, cu a cărei esecutare sunt în prima linie tocmai ei, judecătorii, în­sărcinaţi ! Şi se mai miră Maghiarii, că noi nu vrem să ne împrietenim cu starea de lucruri ce ei ne-au creat-o! Nu oa­meni în toată firea, ci idioţi am fi, şi de batjocura întregei lumi am fi, dacă am aproba şi am aplauda purtarea oame­nilor, cari ne detrag acum dela gură până şi fărimăturile ce ni­ le-au aruncat odată de bunăvoe de pe masa, la a că­rei îmbogăţire am contribuit şi contri­buim şi noi, din greu! Cu mult mai important e vnse ca­şul pe care ni-­l comunică »Gazeta Tran­silvaniei« în numărul de Sâmbăta tre­cută. E vorba, că un preşedinte dela tabla regească (irelevant dela care) a adresat circular formal subalternilor sei preşedinţi de tribunale, în favorul va­­liditărei limbei maghiare în justiţie. Bar’ culmea e, că preşedintele de tablă se provoacă în circularul seu la un re­script al ministrului de justiţie, de ace­laşi cuprins ca şi circularul seu. Preşedintele de la tabla regească dă deci ordin preşedinţilor de tribunale, şi îi provoacă, ca: »pe basa înaltului rescript al domnului ministru de ju­stiţie de datta 20 Ianuarie a. c. nrul 4807/99 III. a.) se aibă în vedere şi mai departe interesul de stat de primul rang al deplinei validitări a limbei maghiare pe terenul tribunalului de sub inspecţiunea lor, şi despre progre­sul esperiat pe acest teren se binevoiască a-­i raporta la începutul anului viitor, până la 15 ianuarie­. Va să zică lucrul se face în mod sistematic, arătându-se din an în an pro­gresul făcut pe terenul acesta, și se face la ordinul puterei de stat, îndrumările pe cari le dă preşe­dintele de tablă subalternilor sei, pentru ajungerea scopului urmărit, sânt apoi curioase prea afară din cale. Li­ se spune, că dacă la vre-o ju­decătorie întră acte cari nu sânt com­puse în limba statului, trimițătorul se fie făcut ântâiu atent, cu tact­, ca in vii­tor să folosească limba statului; dar’ dacă statul dat »cu tactă nu se prinde, să l i­ se retrimită raportul cu toate a­ne­­xele, cu provocarea oficioasă, ea se le aştearnă în limba statului, şi cu admo­­nierea, că dacă în viitor nu se va face raportul în limba statului, şi nu se vor dresa toate actele în limba statului, vor fi considerate ca neînaintate, iar orga­nele respective vor fi pedepsite cu amendă corespunzătoare. Şi onorabilul preşedinte de tablă crede şi e convins,­­că procedura acea­sta nu e lipsită de echitatea recerută şi va duce la scop :« Pentru­ că onorabilul preşedinte de tablă pe semne nu ştie, că limba oficială a comunelor nu pre­şedinţii de table regeşti o stabilesc, ci comunele însăşi, şi că organele comunale nu pot dresa altcum actele eşite din mâ­­nile lor, decât în limba comunei. Pen­tru­ că onorabilul preşedinte de tablă nu ştie, pe semne, că organele justiţiei, fie ele ori­cât de înalte, nu au drept de disciplinare şi de croire de pedepse asupra funcţionarilor comunali, cari sunt organe administrative. Şi e mare ru­şine că nu le ştie acestea ! Preşedintele de tablă le mai spune subalternilor sei, că nici în afaceri de cărţi funduare şi de drept privat să nu primească documente făcute în limbă străină, mai ales valahă, dacă nu e ală­turată la ele şi traducerea autentică maghiară, pentru­ că limbei maghiare trebue să li­ se câştige validitate în ju­stiţie, pe toate liniile. Asta e părerea onorabilului presi­dent de tablă (omul are părere în loc de respect faţă de legea positivă) şi părerea ’şi-o motivează cu aceea, că deşi este lege care zice, că limba maghiară, ca limbă oficială în justiţie, e decretată numai pe seama judecătoriilor mai înalte, totuşi asta s’a zis în lege „nu­mai pentru stările de atunci!“ Legea aceea poate fi considerată ca »având caracter numai provisor, care astăzi­­şi-a perdut valoarea .« Aşa vorbeşte despre legile esistente, sancţionate de Monarch, un represen­­tant înalt al justiţiei maghiare, un pre­şedinte de tablă, chemat se vegheze, ca sfinţenia legilor se nu fie atacată şi ştirbită din nici o parte­ în alte state civilisate, un astfel de representant al justiţiei ar fi pus pe banca acusaţilor. Dar, la noi, n’ai cui se-’i denunţi şi n’ai dela cine se-’i ceri pedepsirea. Pentru­ că în momentul în care ai face încercarea aceasta, presi­­dentul de tablă ’ţi-ar pune sub nas »înaltul rescript al dlui ministru de justiţie de dtto­cutare«, dar’ dacă te-ai atinge de ministrul de justiţie, ’ţi-ar res­­punde. »Sânt ministrul Maj. Sale /« Şi dacă faci încercarea să te apropii de poalele Tronului, ca se spui Maiestăţii Sale ce acte de volnicie şi de nedrep­tate comit miniştrii Sei: găseşti uşile închise, care la reîntoarcere găseşti des­chise — uşile temniţei! O desperată stare de lucruri, care mult nu poate se mai dăinuiască. Răb­darea popoarelor îşi va ave şi ea marginile sale, peste cari nu poate trece. Odată trebue să isbucnească ne­mulţumirea, cu întreagă furie, din sânul popoarelor nedreptăţite şi batjocorite. Ne îngrozim de potopul ce are să vină şi totuşi îl dorim. Să vină cât de curând, ca să cureţe odată temeinic at­mosfera infectată în care sunt condam­nate să-­şi ducă zilele popoarele ne­maghiare din ţeară. Se vină, pentru­ că răspunderea pentru urmări nu e a po­poarelor, ci e a­ Miniştrilor Maiestăţei Sale! Sibiiu, 6 Dec. n. Din parlament. Preşidentul camerei maghiare a aflat cu cale se îndrume abia în şedinţa de ieri. Marţi, la ordine pe deputatul Barabás, care, în replica dată alaltăieri răs­punsului prim-ministrului Széll, la in­terpelarea în chestia lui Sjelen, a zis, că „poporul maghiar nu a sim­­ţit nici­odată iubirea şi căldura, inim­ei Regelui“. Kossuthiştii au început se facă sgomot, să bată în­­ mese ca la cârcumă, care în cele din­­ urmă au cerut şedinţă secretă, ca se­­ tragă la răspundere preşidenţia pentru îndrumarea la ordine. în şedinţa se­cretă au vorbit Komjáthy, prim-mini-­­ strul Széll, Polonyi,­ Berzev­iczy şi alţii. După terminarea ei s'a votat de nou asupra răspunsului prim-ministrului Széll la interpelaţia lui Barabás, pe care dieta­­l-a luat la cunoştinţă. S'a continuat apoi discuţia asupra luotei. Prima rândunică. Un m­arae­­luc a eşit din marele partid guverna­mental, din motivul, că convingerile sale politice nu mai stau în consonanţă cu vederile partidului. Numele mame­­lucului cu »convingeri politice«­e Her­­czeg Ferencz, beletristul maghiar, care ieri ,şi-a anunţat eşirea din partid, fiind­că cu ocasiunea alegerei sale de deputat­­şi-a dat cuvântul în faţa alegătorilor sei că nu va vota pentru nici un fel de urcare de cuptă şi omul vrea să se ţină de cuvânt. Natural, că după­ ce va fi votată cupta, noul disident, răsleaţa rândunică, se va întoarce îndărăt la familie. Pentru­ că aşa se face politica în marele partid guvernamental. Chestia Ghenadie va fi pusă­­ în curând de nou la ordinea zilei în­­ parlamentul român. Un ziar din Bucu-­­­reşti ne spune, că guvernul român va­­ presenta zilele acestea un proiect de lege pentru acordarea unei recompense naţionale fostului Metropolit Ghenadie. Aceasta se face în conformitate cu stipulaţiunile hotărîte de Lascar Catargiu pentru închiderea chestiunei metropoli­tane, stipulaţiuni din cari una, şi anume recompensa naţională, rămăsese neîn­deplinită. Scrisoarea lui Apponyi. Coti­tele Apponyi a adresat o scrisoare lungă alegătorilor sei din Jászberény, în care să încearcă se-­şi motiveze ati­tudinea sa în chestia cuotei. Se ştie, că atât Apponyi, cât şi presidentul fo­stei partide naţionale, Horănszky, au luptat din toate puterile în contra ur­­cărei cnotei, care acum făcănd parte şi ei din partidul guvernamental, au să o voteze negreşit. Apponyi zice în scrisoarea sa, că situaţia s-a schimbat. Maghiarii au fost bătuţi în chestia cuptei din partea Austriacilor, cari ce­reau toţi şi în uniformitate urcarea cuptei, pe când în Ungaria încercăril­e de resistenţă au fost prea slabe. De aceea, trebue să se plece în faţa eveni­mentelor date şi trebue se voteze cupta, — pentru­ că altcum n'ar ajunge ministru ! Nu se face împăcarea! Prin­cipele Schwarzenberg a ţinut o vorbire alegătorilor sei din Budweis, cărora le-a spus, că înţelegerea Cehilor cu Nemţii e imposibilă. Cabinetul actual a ofensat atât de grav sentimentul naţional al Cehilor, încât nime nu poate cere ca Cehii să-­l sprijinească, fie în ori­ce formă. Pertractările puse la cale între Cehi şi Nemţi nu vor ave deci nici un resultat. Cehii trebue se facă opoziţia guvernului şi să recurgă chiar şi la ob­strucţionism, câtă vreme raporturile de limbă nu sunt regulate în Boemia. De aceea guvernul ar trebui să resolveze ântâiu această chestie. Natural! Conferenţe nationale in T.-Severin. III. Despre a III. conferenţă dela T.-Severin, Amicii şi vrăşmaşii chestiunei naţionale­, ro­stită Sâmbătă, la 20 Nov. v. de dl prof. Const. N. Tanoviceanu, secretarul secţiunei Ligei de acolo, primim următorul raport­ reasumat: Ora­­torul începe prin a aminti importanţa zilei de 20 Noemvrie v., aniversarea a 300 ani, de când Mihaiu­ Bravul a fost proclamat, de adunarea generală din Alba-Iulia, domn al Transilvaniei Intrând apoi în materie, arată crisa prin care trece chestiunea naţională, de vr’o câţiva ani încoace. Nici-odată curentul favorabil ei — amicii chestiunei acesteia — nu s’au văzut îm­­pedecaţi in acţiunea lor de mai multe pedeci, de mai multă răutate; nici­odată vrăşmaşii ei n’au apărut mai ameninţători, mai primejdioşi. Defineşte ca fiind amici ai chestiunei na­ţionale, pe acei ce dau, necondiţionat, concurs ori­cărei mişcări patriotice printre Români. Spune că numărul acestora a scăzut simţitor în ultimii timpi, dovadă golul ce se accentuează tot mai mult la Ligă, această fortăreaţă a aspiraţiunilor noastre naţionale. Arată căuşele cari au provo­cat acest gol, citând, între altele, politica, (cea îngustă, de partid ori clică), ucigaşa tuturor în­treprinderilor generoase, a ori­cărui avent patrio­tic.. Denunţă ca vrăşmaşi ai chestiunei naţionale pe acei cari, din asemenea motive, părăsesc stea­gul Ligei, sacrificând intereselor vremelnice de partid, interesul patriei. Justifică tonul aspru al cuventărei, prin faptul că chestiunea comportă o astfel de tratare. Califică pe prietenii vre­melnici ai Ligei, cari încetează, la un moment dat de­ a servi causa naţională, de „patrioţi cu chirie, şi protestează contra acestui nou soiu de patriotism. Le cere să-­şi aleagă, sau la Ligă, unde să se devoteze complet intereselor patriei, sau să rămână robii intereselor lor. în fine, referindu-se la svonul ce circulă, dela o vreme prin unele cercuri inteligente ale ţărei şi cărora presa s’a făcut echou, protestează cu indignare contra însinuaţiunei că Liga ar ave un caracter politic, sau că vre-una din per­sonalităţile politice ale ţărei, ar fi având vr’un ascendent acolo. Arată cât de absurdă este această aser­ţiune şi cât de ridicul motivul acelora ce se re­trag de la Ligă sub acest protest, când de fapt­­ tocmai motivul contrar — că la Ligă nu se face­­ politică — îi hotăreşte pe mulţi din oamenii,­­ recunoscuţi ca făcănd politică militantă, să pă­răsească rîndurile naţionaliste. Nu se teme de retragerea acestora. Che­stia naţională va trăi şi iară dînşii şi poate mai bine fără dînşii, va trăi cât timp va trăi româ­nismul, căci e o chestiune vitală pentru nea­ ,­mul nostru. ' Liga ’şi-a fost împlinit jumătate rolul ei: dacă cercurile conducătoare ţărei au, sau pregă­tesc soluţii în chestia naţională, dacă, mai ales, lupta între partide s’a pus dela o vreme pe te­renui! chestiunei naţionale, obligând pe politi­cian­ de a se interesa de soartea fraţilor noştri , de afară din regat, acest resultat se datoreşte­­ evident acţiunei înţelepte şi stăruitoare a Ligei.­­I-a mai rămas acesteia o sarcină: să pătrundă în inima naţiunei, să harangheze massele, spre a le face conştiente de datoria lor patriotică. Aceasta va trebui să fie programa tinerelor ge­­neraţiuni, şi într’acest sens trebue hrănit şi cultivat spiritul acestora.­­ Termină, dorind, ca în cel mai apropiat viitor, o conferenţă ca cea rostită de d-sa, sub titlul: »Amicii şi vrăşmaşii chestiunei naţionale* să nu mai fie posibilă în România, să pară un non sens, un anacronism.« Proxima conferenţă va ave loc Duminecă, la 28 Noemvrie ». Dl prof. Bulgeţianu va vorbi Despre patriotism. „Haramia vezer“. Ori­cât de mare ar fi mişelia ce­­lor­ ce ne clevetesc şi calumniază pe noi, ea nu întrece pe aceea, care a in­sultat şi calomniat spiritul glorificat al lui Iancu, în faţa fiecărui Român de bine trebue se isbucnească văpaia indignărei, când aude cum la adresa ce­lui mai nobil şi ideal suflet de erou, ră­sună din gura mare a unui mititel slujbaş, în atriul justiţiei, cuventul in­fam : haramia vezér! Şi dacă mai este în noi un picur de mândrie, dacă avem un simbure de vieaţă şi conştienţă, ca şi echoul dintr'o stâncă, trebue se se reîntoarcă vorba grea asupra aceluia, care a binemeri­­tato, prin cutezanţa urei, ce­­l-a animat la actul sacrilog. Mai roui ca femei. Este cu atât mai provocător pro­curorul dela Alba-Iulia, că un cuvânt aşa de greu nici Percsel n'a aruncat asupra memoriei lui Iancu. Percsel era ministru de interne când a edat faimosul ordin din 1895. Ca politi­cian neresponsabil decât unor dease­­menea şovinişti ca şi el, ce se numesc deputaţi, el­­şi-a permis mult, în fana­tismul seu speculant. Dar­ mai târziu însuşi s’a pocăit, căci sentenţa adusă pe basa ordinului seu, însuşi a ni­micit-o. Şi nici chiar acest Peresei n'a cu­tezat să-’i zică lui lancu „Haramia vezér“. A zis, că s’a făcut »faimos prin atrocităţii, şi că s’și-a vendut patria« (bine înțeles a vendut-o Imperatu­­lui seu). Dar' »haramia vezer«, cel mai infam nume ce 'i­ se poate da cuiva, nume de care lotrii şi ucigaşii s ar simți ofensați — nu 'l-a folosit! Mai rău ca toți Ungurii. Representantul »justiției« maghiare s'a dovedit în acest cas mai rău decât toţi Ungurii. Au spus Maghiarii multe vorbe rele de Iancu, dar­ acest cuvent nime nu­­l-a mai rostit faţă cu el. A trebuit se decadă într’atâta vieaţa pu­blică din Ungaria, ca de pe buzele unui factor al justiţiei, să ese la adresa eroului unui neam întreg, vorba cea mai teribilă de hulă, pe care nime nici dintre Unguri n'a mai spus-o. Ungurii şi Iancu. Biograful lui Avram Ianeu, dl Iosif Sterca-Şuluţiu, care a cetit aproape tot ce Maghiarii au scris despre eroul nostru, se esprimă astfel în chestiune: »Puţini sânt, cami cel puţin despre Iancu mai spun şi ceva bine. Unii re­cunosc, că Iancu a fost un bărbat tiner, bine instruit; că el a fost însufleţit pen­tru înalte idealuri naţionale; că el a fost un căpitan viteaz şi un inimic human; vieaţa bărbaţilor şi onoarea femeilor a fost respectată; că el n’a fost inimic orb al Maghiarilor, că el a respins ori­ce di­­stincţiune pentru persoana sa, orduri, funcţiuni«. Astfel se resumă părerile unor scriitori unguri despre Iancu. Şi to­tuşi un procuror, cutează în sala tri­bunalului a-’l numi­t haramia vezér*, — fără a fi măcar îndrumat la or­dine ! lukács Béla. Un distins maghiar, lukács Béla, fost ministru, scria în ziarul „Hazánk és a Külföld“ (nr. 51) la 1866, când Iancu trăia ca o umbră a adevăratului Iancu, astfel: »O persoană de o soarte tragică stă în fața noastră. Acea figură, care sub greutatea calamităților s’a încovoiat, care poartă pe sine urme de înfioră­toare uragane, odinioară era voinic, când în pomposul lui costum naţional împăr­­ţia mandate la sute de mii. Acest spi­rit, care odinioară locuia în acea figură frumoasă, care s’a împărechiat cu sine însuşi şi acum decade — odată se însu­fleţea pentru cele mai nobile idei*. Bar­ în ,,Reform“ (1872) acelaşi Lukács scria:

Next