Tribuna, noiembrie 1899 (Anul 16, nr. 241-264)
1899-11-25 / nr. 260
Aim! XYI Sibiiu, Joi 25 Noemvrie (7 Decemvrie) 1839 Nr. 260 m ABONAMENTELE Pentru Sibliu: 1 lună 85 er., l/l an 2 fl. 50 er., »/» an 5 fl, 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 er. pe bană mai mult. Pentru monarchis : 1 lună 1 fl. 20 er., */, an 3 fl. 50 er., 1/% an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, 1/4 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. imhwmmmbmÍbiiÍmbÍibbhbwimbimmmbkbimbí Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Radacţia şi adminietnţa, Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici în cr. se vând în Sibiiu: la librăria »Tipografiei», societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnadiei, 27. — In Alba-Iulia, la librăria WeiszBernat ,la loterie*. „Limba statului“. (..) Ştiam, — şi cum să nu ştim, când aproape în fiecare zi ni se dau dovezi şi esemple eclatante, — că funcţionarii noştri publici nu stau în serviciul cetăţenilor de la cari îşi au puterea şi esistenţa, ci în serviciul maghiarisărei, în serviciul şovinismului maghiar. Nu este astăzi funcţionar public în Ungaria, care să nu accentueze la fie- care ocasiune dată necesitatea validi- j tărei limbei maghiare ca limbă de stat, şi nu este teren în vieaţa noastră publică, pe care să nu se comită cele mai revoltătoare acte de volnicie pentru a se ajunge scopul urmărit de puterea de stat, care e maghiarisarea desăvîrşită a întregei administraţiuni publice, care cu timpul maghiarisarea întregei poporaţiuni alcătuitoare de stat. Acest scop îl urmăresc organele noastre administrative, în prima linie, şi prestaţiunile lor pe terenul eschiderei din vieaţa publică a celoralalte limbi egal îndreptăţite din ţeară, sunt într’adevăr uimitoare, în ce priveşte cutezanţa cu care se fac. Am văzut mai anii trecuţi, cum un protopretor a oprit ţinerea adunărei generale a unei reuniuni învăţătoreşti, din motivul, că ţinerea ei a fost anunţată micului paşă maghiar în limba română. Şi acelaşi lucru îl vedem şi pe alte terene ale vieţei publice. Am văzut de multe ori, cum câte un funcţionar inferior de la căile ferate maghiare, a denegat estradarea biletului cerut, numai pentru că biletul nu a fost cerut în limba statului. Şi am văzut, cum câte un biet profesoraş maghiar, cu funcţie neregulată de creeri, striga în gura mare de la catedră, că el nu va suferi ca elevii sei să vorbească, nici ei între ei, şi nici măcar să cugete în altă limbă, decât numai în limba statului. Şi tot aşa şi pe alte terene. Puterea de stat lucrează deci, pe toate terenele şi cu întregul aparat ce-mi stă la dispoziţie, pentru maghiarizarea cu forţa a întregei vieţi publice din ţeară. Şi totuşi credeam, că mai este o instituţiune publică în Ungaria, care —conform misiunei nobile ce o are, — nu a intrat în apele şovinismului maghiar, şi instituţiunea aceasta era — justiţia. Credeam, că cel puţin ea va rămână nepărtinitoare în manuarea dreptăţei, împărţindu-o în mod egal tuturora, a măsurat literelor legei esistente. Astăzi am perdut însă credinţa aceasta. Puterea de stat a atras până şi justiţia în serviciul maghiarisărei, şi despre acest fapt regretabil ni s’au dat dovezi dureroase în zilele din urmă. Am văzut cum a decurs pertractarea dela Alba-Iulia în procesul pentru fondul lui Iancu, care cele întâmplate acolo sunt mai mult decât revoltătoare. Când cei aflători în drept au cerut să facă uz de îndreptăţirea ce le-o dă legea, ca să vorbească în faţa judecătoriei în limba lor maternă, întregul tribunal, cu procuror cu tot, le-a sărit în cap şi le-a denegat dreptul şi a negat esistenţa legei positive, cu a cărei esecutare sunt în prima linie tocmai ei, judecătorii, însărcinaţi ! Şi se mai miră Maghiarii, că noi nu vrem să ne împrietenim cu starea de lucruri ce ei ne-au creat-o! Nu oameni în toată firea, ci idioţi am fi, şi de batjocura întregei lumi am fi, dacă am aproba şi am aplauda purtarea oamenilor, cari ne detrag acum dela gură până şi fărimăturile ce ni le-au aruncat odată de bunăvoe de pe masa, la a cărei îmbogăţire am contribuit şi contribuim şi noi, din greu! Cu mult mai important e vnse caşul pe care ni-l comunică »Gazeta Transilvaniei« în numărul de Sâmbăta trecută. E vorba, că un preşedinte dela tabla regească (irelevant dela care) a adresat circular formal subalternilor sei preşedinţi de tribunale, în favorul validitărei limbei maghiare în justiţie. Bar’ culmea e, că preşedintele de tablă se provoacă în circularul seu la un rescript al ministrului de justiţie, de acelaşi cuprins ca şi circularul seu. Preşedintele de la tabla regească dă deci ordin preşedinţilor de tribunale, şi îi provoacă, ca: »pe basa înaltului rescript al domnului ministru de justiţie de datta 20 Ianuarie a. c. nrul 4807/99 III. a.) se aibă în vedere şi mai departe interesul de stat de primul rang al deplinei validitări a limbei maghiare pe terenul tribunalului de sub inspecţiunea lor, şi despre progresul esperiat pe acest teren se binevoiască a-i raporta la începutul anului viitor, până la 15 ianuarie. Va să zică lucrul se face în mod sistematic, arătându-se din an în an progresul făcut pe terenul acesta, și se face la ordinul puterei de stat, îndrumările pe cari le dă preşedintele de tablă subalternilor sei, pentru ajungerea scopului urmărit, sânt apoi curioase prea afară din cale. Li se spune, că dacă la vre-o judecătorie întră acte cari nu sânt compuse în limba statului, trimițătorul se fie făcut ântâiu atent, cu tact, ca in viitor să folosească limba statului; dar’ dacă statul dat »cu tactă nu se prinde, să l i se retrimită raportul cu toate anexele, cu provocarea oficioasă, ea se le aştearnă în limba statului, şi cu admonierea, că dacă în viitor nu se va face raportul în limba statului, şi nu se vor dresa toate actele în limba statului, vor fi considerate ca neînaintate, iar organele respective vor fi pedepsite cu amendă corespunzătoare. Şi onorabilul preşedinte de tablă crede şi e convins,că procedura aceasta nu e lipsită de echitatea recerută şi va duce la scop :« Pentru că onorabilul preşedinte de tablă pe semne nu ştie, că limba oficială a comunelor nu preşedinţii de table regeşti o stabilesc, ci comunele însăşi, şi că organele comunale nu pot dresa altcum actele eşite din mânile lor, decât în limba comunei. Pentru că onorabilul preşedinte de tablă nu ştie, pe semne, că organele justiţiei, fie ele oricât de înalte, nu au drept de disciplinare şi de croire de pedepse asupra funcţionarilor comunali, cari sunt organe administrative. Şi e mare ruşine că nu le ştie acestea ! Preşedintele de tablă le mai spune subalternilor sei, că nici în afaceri de cărţi funduare şi de drept privat să nu primească documente făcute în limbă străină, mai ales valahă, dacă nu e alăturată la ele şi traducerea autentică maghiară, pentru că limbei maghiare trebue să li se câştige validitate în justiţie, pe toate liniile. Asta e părerea onorabilului president de tablă (omul are părere în loc de respect faţă de legea positivă) şi părerea ’şi-o motivează cu aceea, că deşi este lege care zice, că limba maghiară, ca limbă oficială în justiţie, e decretată numai pe seama judecătoriilor mai înalte, totuşi asta s’a zis în lege „numai pentru stările de atunci!“ Legea aceea poate fi considerată ca »având caracter numai provisor, care astăzişi-a perdut valoarea .« Aşa vorbeşte despre legile esistente, sancţionate de Monarch, un representant înalt al justiţiei maghiare, un preşedinte de tablă, chemat se vegheze, ca sfinţenia legilor se nu fie atacată şi ştirbită din nici o parte în alte state civilisate, un astfel de representant al justiţiei ar fi pus pe banca acusaţilor. Dar, la noi, n’ai cui se-’i denunţi şi n’ai dela cine se-’i ceri pedepsirea. Pentru că în momentul în care ai face încercarea aceasta, presidentul de tablă ’ţi-ar pune sub nas »înaltul rescript al dlui ministru de justiţie de dttocutare«, dar’ dacă te-ai atinge de ministrul de justiţie, ’ţi-ar respunde. »Sânt ministrul Maj. Sale /« Şi dacă faci încercarea să te apropii de poalele Tronului, ca se spui Maiestăţii Sale ce acte de volnicie şi de nedreptate comit miniştrii Sei: găseşti uşile închise, care la reîntoarcere găseşti deschise — uşile temniţei! O desperată stare de lucruri, care mult nu poate se mai dăinuiască. Răbdarea popoarelor îşi va ave şi ea marginile sale, peste cari nu poate trece. Odată trebue să isbucnească nemulţumirea, cu întreagă furie, din sânul popoarelor nedreptăţite şi batjocorite. Ne îngrozim de potopul ce are să vină şi totuşi îl dorim. Să vină cât de curând, ca să cureţe odată temeinic atmosfera infectată în care sunt condamnate să-şi ducă zilele popoarele nemaghiare din ţeară. Se vină, pentru că răspunderea pentru urmări nu e a popoarelor, ci e a Miniştrilor Maiestăţei Sale! Sibiiu, 6 Dec. n. Din parlament. Preşidentul camerei maghiare a aflat cu cale se îndrume abia în şedinţa de ieri. Marţi, la ordine pe deputatul Barabás, care, în replica dată alaltăieri răspunsului prim-ministrului Széll, la interpelarea în chestia lui Sjelen, a zis, că „poporul maghiar nu a simţit niciodată iubirea şi căldura, inimei Regelui“. Kossuthiştii au început se facă sgomot, să bată în mese ca la cârcumă, care în cele din urmă au cerut şedinţă secretă, ca se tragă la răspundere preşidenţia pentru îndrumarea la ordine. în şedinţa secretă au vorbit Komjáthy, prim-mini- strul Széll, Polonyi, Berzeviczy şi alţii. După terminarea ei s'a votat de nou asupra răspunsului prim-ministrului Széll la interpelaţia lui Barabás, pe care dietal-a luat la cunoştinţă. S'a continuat apoi discuţia asupra luotei. Prima rândunică. Un maraeluc a eşit din marele partid guvernamental, din motivul, că convingerile sale politice nu mai stau în consonanţă cu vederile partidului. Numele mamelucului cu »convingeri politice«e Herczeg Ferencz, beletristul maghiar, care ieri ,şi-a anunţat eşirea din partid, fiindcă cu ocasiunea alegerei sale de deputatşi-a dat cuvântul în faţa alegătorilor sei că nu va vota pentru nici un fel de urcare de cuptă şi omul vrea să se ţină de cuvânt. Natural, că după ce va fi votată cupta, noul disident, răsleaţa rândunică, se va întoarce îndărăt la familie. Pentru că aşa se face politica în marele partid guvernamental. Chestia Ghenadie va fi pusă în curând de nou la ordinea zilei în parlamentul român. Un ziar din Bucu-reşti ne spune, că guvernul român va presenta zilele acestea un proiect de lege pentru acordarea unei recompense naţionale fostului Metropolit Ghenadie. Aceasta se face în conformitate cu stipulaţiunile hotărîte de Lascar Catargiu pentru închiderea chestiunei metropolitane, stipulaţiuni din cari una, şi anume recompensa naţională, rămăsese neîndeplinită. Scrisoarea lui Apponyi. Cotitele Apponyi a adresat o scrisoare lungă alegătorilor sei din Jászberény, în care să încearcă se-şi motiveze atitudinea sa în chestia cuotei. Se ştie, că atât Apponyi, cât şi presidentul fostei partide naţionale, Horănszky, au luptat din toate puterile în contra urcărei cnotei, care acum făcănd parte şi ei din partidul guvernamental, au să o voteze negreşit. Apponyi zice în scrisoarea sa, că situaţia s-a schimbat. Maghiarii au fost bătuţi în chestia cuptei din partea Austriacilor, cari cereau toţi şi în uniformitate urcarea cuptei, pe când în Ungaria încercările de resistenţă au fost prea slabe. De aceea, trebue să se plece în faţa evenimentelor date şi trebue se voteze cupta, — pentru că altcum n'ar ajunge ministru ! Nu se face împăcarea! Principele Schwarzenberg a ţinut o vorbire alegătorilor sei din Budweis, cărora le-a spus, că înţelegerea Cehilor cu Nemţii e imposibilă. Cabinetul actual a ofensat atât de grav sentimentul naţional al Cehilor, încât nime nu poate cere ca Cehii să-l sprijinească, fie în orice formă. Pertractările puse la cale între Cehi şi Nemţi nu vor ave deci nici un resultat. Cehii trebue se facă opoziţia guvernului şi să recurgă chiar şi la obstrucţionism, câtă vreme raporturile de limbă nu sunt regulate în Boemia. De aceea guvernul ar trebui să resolveze ântâiu această chestie. Natural! Conferenţe nationale in T.-Severin. III. Despre a III. conferenţă dela T.-Severin, Amicii şi vrăşmaşii chestiunei naţionale, rostită Sâmbătă, la 20 Nov. v. de dl prof. Const. N. Tanoviceanu, secretarul secţiunei Ligei de acolo, primim următorul raport reasumat: Oratorul începe prin a aminti importanţa zilei de 20 Noemvrie v., aniversarea a 300 ani, de când Mihaiu Bravul a fost proclamat, de adunarea generală din Alba-Iulia, domn al Transilvaniei Intrând apoi în materie, arată crisa prin care trece chestiunea naţională, de vr’o câţiva ani încoace. Nici-odată curentul favorabil ei — amicii chestiunei acesteia — nu s’au văzut împedecaţi in acţiunea lor de mai multe pedeci, de mai multă răutate; niciodată vrăşmaşii ei n’au apărut mai ameninţători, mai primejdioşi. Defineşte ca fiind amici ai chestiunei naţionale, pe acei ce dau, necondiţionat, concurs oricărei mişcări patriotice printre Români. Spune că numărul acestora a scăzut simţitor în ultimii timpi, dovadă golul ce se accentuează tot mai mult la Ligă, această fortăreaţă a aspiraţiunilor noastre naţionale. Arată căuşele cari au provocat acest gol, citând, între altele, politica, (cea îngustă, de partid ori clică), ucigaşa tuturor întreprinderilor generoase, a oricărui avent patriotic.. Denunţă ca vrăşmaşi ai chestiunei naţionale pe acei cari, din asemenea motive, părăsesc steagul Ligei, sacrificând intereselor vremelnice de partid, interesul patriei. Justifică tonul aspru al cuventărei, prin faptul că chestiunea comportă o astfel de tratare. Califică pe prietenii vremelnici ai Ligei, cari încetează, la un moment dat de a servi causa naţională, de „patrioţi cu chirie, şi protestează contra acestui nou soiu de patriotism. Le cere să-şi aleagă, sau la Ligă, unde să se devoteze complet intereselor patriei, sau să rămână robii intereselor lor. în fine, referindu-se la svonul ce circulă, dela o vreme prin unele cercuri inteligente ale ţărei şi cărora presa s’a făcut echou, protestează cu indignare contra însinuaţiunei că Liga ar ave un caracter politic, sau că vre-una din personalităţile politice ale ţărei, ar fi având vr’un ascendent acolo. Arată cât de absurdă este această aserţiune şi cât de ridicul motivul acelora ce se retrag de la Ligă sub acest protest, când de fapt tocmai motivul contrar — că la Ligă nu se face politică — îi hotăreşte pe mulţi din oamenii, recunoscuţi ca făcănd politică militantă, să părăsească rîndurile naţionaliste. Nu se teme de retragerea acestora. Chestia naţională va trăi şi iară dînşii şi poate mai bine fără dînşii, va trăi cât timp va trăi românismul, căci e o chestiune vitală pentru nea ,mul nostru. ' Liga ’şi-a fost împlinit jumătate rolul ei: dacă cercurile conducătoare ţărei au, sau pregătesc soluţii în chestia naţională, dacă, mai ales, lupta între partide s’a pus dela o vreme pe terenui! chestiunei naţionale, obligând pe politician de a se interesa de soartea fraţilor noştri , de afară din regat, acest resultat se datoreşte evident acţiunei înţelepte şi stăruitoare a Ligei.I-a mai rămas acesteia o sarcină: să pătrundă în inima naţiunei, să harangheze massele, spre a le face conştiente de datoria lor patriotică. Aceasta va trebui să fie programa tinerelor generaţiuni, şi într’acest sens trebue hrănit şi cultivat spiritul acestora. Termină, dorind, ca în cel mai apropiat viitor, o conferenţă ca cea rostită de d-sa, sub titlul: »Amicii şi vrăşmaşii chestiunei naţionale* să nu mai fie posibilă în România, să pară un non sens, un anacronism.« Proxima conferenţă va ave loc Duminecă, la 28 Noemvrie ». Dl prof. Bulgeţianu va vorbi Despre patriotism. „Haramia vezer“. Oricât de mare ar fi mişelia celor ce ne clevetesc şi calumniază pe noi, ea nu întrece pe aceea, care a insultat şi calomniat spiritul glorificat al lui Iancu, în faţa fiecărui Român de bine trebue se isbucnească văpaia indignărei, când aude cum la adresa celui mai nobil şi ideal suflet de erou, răsună din gura mare a unui mititel slujbaş, în atriul justiţiei, cuventul infam : haramia vezér! Şi dacă mai este în noi un picur de mândrie, dacă avem un simbure de vieaţă şi conştienţă, ca şi echoul dintr'o stâncă, trebue se se reîntoarcă vorba grea asupra aceluia, care a binemeritato, prin cutezanţa urei, cel-a animat la actul sacrilog. Mai roui ca femei. Este cu atât mai provocător procurorul dela Alba-Iulia, că un cuvânt aşa de greu nici Percsel n'a aruncat asupra memoriei lui Iancu. Percsel era ministru de interne când a edat faimosul ordin din 1895. Ca politician neresponsabil decât unor deasemenea şovinişti ca şi el, ce se numesc deputaţi, elşi-a permis mult, în fanatismul seu speculant. Dar mai târziu însuşi s’a pocăit, căci sentenţa adusă pe basa ordinului seu, însuşi a nimicit-o. Şi nici chiar acest Peresei n'a cutezat să-’i zică lui lancu „Haramia vezér“. A zis, că s’a făcut »faimos prin atrocităţii, şi că s’și-a vendut patria« (bine înțeles a vendut-o Imperatului seu). Dar' »haramia vezer«, cel mai infam nume ce 'i se poate da cuiva, nume de care lotrii şi ucigaşii s ar simți ofensați — nu 'l-a folosit! Mai rău ca toți Ungurii. Representantul »justiției« maghiare s'a dovedit în acest cas mai rău decât toţi Ungurii. Au spus Maghiarii multe vorbe rele de Iancu, dar acest cuvent nime nul-a mai rostit faţă cu el. A trebuit se decadă într’atâta vieaţa publică din Ungaria, ca de pe buzele unui factor al justiţiei, să ese la adresa eroului unui neam întreg, vorba cea mai teribilă de hulă, pe care nime nici dintre Unguri n'a mai spus-o. Ungurii şi Iancu. Biograful lui Avram Ianeu, dl Iosif Sterca-Şuluţiu, care a cetit aproape tot ce Maghiarii au scris despre eroul nostru, se esprimă astfel în chestiune: »Puţini sânt, cami cel puţin despre Iancu mai spun şi ceva bine. Unii recunosc, că Iancu a fost un bărbat tiner, bine instruit; că el a fost însufleţit pentru înalte idealuri naţionale; că el a fost un căpitan viteaz şi un inimic human; vieaţa bărbaţilor şi onoarea femeilor a fost respectată; că el n’a fost inimic orb al Maghiarilor, că el a respins orice distincţiune pentru persoana sa, orduri, funcţiuni«. Astfel se resumă părerile unor scriitori unguri despre Iancu. Şi totuşi un procuror, cutează în sala tribunalului a-’l numit haramia vezér*, — fără a fi măcar îndrumat la ordine ! lukács Béla. Un distins maghiar, lukács Béla, fost ministru, scria în ziarul „Hazánk és a Külföld“ (nr. 51) la 1866, când Iancu trăia ca o umbră a adevăratului Iancu, astfel: »O persoană de o soarte tragică stă în fața noastră. Acea figură, care sub greutatea calamităților s’a încovoiat, care poartă pe sine urme de înfiorătoare uragane, odinioară era voinic, când în pomposul lui costum naţional împărţia mandate la sute de mii. Acest spirit, care odinioară locuia în acea figură frumoasă, care s’a împărechiat cu sine însuşi şi acum decade — odată se însufleţea pentru cele mai nobile idei*. Bar în ,,Reform“ (1872) acelaşi Lukács scria: