Tribuna, ianuarie 1901 (Anul 18, nr. 1-20)
1901-01-24 / nr. 16
ABONAMENTELE Pentru Nibini: 1 lună 1 cor. 70 bani,* an 5 cor., */* an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 2 cor. 40 bani, */* an 7 cor., *, an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România și str&infttate: */4 an 10 franci, */* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Mercuri 24 Ianuarie (6 Februarie) 1901 Anul XVIII Nr. 16 " INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua oară 12 ban a treia oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcai Nr. 15. Se prenumeră la poşte și libr&rii. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se Înapoiază. Numeri singuratici a 10 bani se vând în Sibiiu: la librăria »Tipografiei*, societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. —In Alba-Iulia: iah-ir.iria WeiszBernat »la loten» EinitiVBlfi pasivităţii. iii. Motivul principal al decretării pasivităţii în conferenţa de la Mercurea, a fost deci chestia uniunii, şi felul cum a fost ea resolvată în dieta din Pesta. In privinţa principială a uniunii Ardealului cu Ungaria nu e lipsă să mai vorbim. Cu toate aceste în privinţa formei aşteptam, că fiind vorba de noi, să fim şi noi cel puţin întrebaţi, care ar fi dorinţa noastră şi cum credem noi că s’ar pută face perfecţionarea uniunii fără a se ştirbi ceva din drepturile noastre naţionale, deja eluptate şi garantate prin legi sancţionate. Şi la aceasta ne îndreptăţeau, în parte, promisiunile Maghiarilor, cari în adresa lor dela 1866 spuneau Monarchului, că referitor la uniunea Ardealului mai este mult de resolvatşi noi nu tragem la îndoială, că va fi necesară o prevedere şi o precumpenire serioasă din toate părţile, pentru esuperarea unei înţelegeri liniştitoare, drepte şi echitabile*. Credeam, că Maghiarii vor face şi de data aceasta cel puţin atâta, cât au făcut la 1848, când au convocat o anchetă compusă din mai mulţi fruntaşi români, pentru a le asculta părerile in chestia uniunii. Ne îndreptăţeau însă mai presus de toate cuvintele Monarchului, care în rescriptul din 25 Decemvrie 1865 zicea următoarele: — »Uniunea desevîrşită a ambelor ţări (Transilvania şi Ungaria), pe care Noi numai pe basa regulatelor raporturi de drept public ale ţărilor Coroanei Ungariei întreolaltă şi faţă de imperiu o putem efectul: o mai facem pendenţă şi dela cuvenita considerare a intereselor speciale din marele Nostru principat Transilvania şi dela garantarea pretensiunilor de drept ale deosebitelor naţionalităţi şi confesiuni“. Credeam, că Maghiarii vor fi înţeles cuvintele acestea destul de clare ale Monarchului şi vor ţine cont de declaraţiunile preaînalte. Ne îndreptăţeau mai departe tot cuvintele Monarchului, care în rescriptul de la 3 Martie 1866, zicea referitor la uniune, că are speranţă şi doreşte să primească chestia uniunii o resolvare, nu pe basa literei moarte a legii, în mod aparent şi tocmai de aceea cu resultat dubios, ci cu ţinerea în seamă a tuturor factorilor cu putere de vieaţă, în mod permanent şi durabil, în urma alăturării lor cu deplină încredere. Credeam, că Maghiarii vor înţelege, că sub factorii cu putere de vieaţă, Coroana ne înţelege pe noi, şi se vor conforma cel puţin dorinţei Coroanei. Dar’ ne-am înşelat. Maghiarii fără a ne asculta, fără a ne consulta, au compus singuri un proiect de lege despre perfecţionarea, sau regularea desăvîrşită a uniunii Ardealului cu Ungaria, şi în acest proiect de lege au şters tot ce îndelungatele noastre lupte ne-au fost dat, au şters până chiar şi numele de Români, nefăcendu-se în el nici o pomenire despre acest popor, care formează majoritatea covîrşitoare a Ardealului. Şi proiectul de lege a fost presentat dietei maghiare spre votare şi dietal-a votat, trecând peste noi şi peste interesele noastre naţionale la ordinea zilei, ca şi-cum nici n’ar exista şi n'ar fi existat nici-odată. In zădar au presentat deputaţii noştri naţionali un proiect de resoluţiune, nn care recunoscând, că unitatea de interese, esistente între ţările surori Transilvania şi Ungaria, pretind, nu numai pentru present, ci şi pentru viitor, o legătură mai intimă, o uniune mai strînsă de cum a fost cea personală din trecut, basatil pe sancţiunea pragmatică, au cerut, cu înşirarea unui arsenal întreg de motive, ca proiectul de lege să nu fie luat în desbatere, ci guvernul să fie îndrumat, să mijlocească convocarea unei diete transilvane, compusă pe baza unei legi electorale, care să facă posibilă representarea în ea a întregei poporaţiuni din Ardeal, dat fiind că numai o astfel de dietă transilvană este competentă a perfecţiona uniunea Ardealului cu Ungaria, căci dieta maghiară, nu numai că n’a băgat în seamă acest proiect de resoluţiune al deputaţilor noştri naţionali, nu numai că n’a voit se între nici măcar în discutarea lui, dar’ nici motivarea ce voia să ’i-o facă Ilie Măcelariu, n’a voit s’o asculte, şi oratorul a trebuit să-’şi întrerupă vorbirea tocmai atunci când intrase mai bine în meritul causei. Majoritatea dietei a votat proiectul de lege şi noi am rămas cu speranţele şi ilusiunile perdute. Că acest mod de tratare, manifestat din partea Maghiarilor faţă de noi Românii din Ardeal, câtă amărăciune a produs, se poate rede mai clar şi mai lămurit din scurta vorbire a deputatului guvernamental de pe atunci, am pute zice mamelul perfect al guvernului, — losif Hossu, care s’a simţit dator faţă de conştienţa sa proprie ca Român, să adreseze dietei după primirea proiectului de lege ca basă pentru discuţia specială, următoarele semnificative cuvinte: — »Onorată casă! Revoc onoratei case în memorie, că in 15 Noemvrie am înaintat casei un proiect de lege, a cărui motivare a rămas să fie făcută astăzi din partea mea. Mărturisesc, că dupăce onorata casă a decis, ca în chestia aceasta ministerul să înainteze viitoarei diete un proiect de lege, nu vreau să mai plictisesc casa. (Hossu ceruse o lege electorală egală şi pentru Ardeal). Dar’ una vreau să spun onoratei case, că prin acceptarea acestei legi (a uniunii) ’mi-s'au nimicit speranţele şi insuinţele ce le-am nutrit de douăzeci de ani“. Dacă un losif Hossu ’şi-a văzut nimicite toate speranţele şi toate insuinţele, cum puteam să nu le privim de nimicite, noi, ceialalţi, cari din capul locului nu aveam prea mare încredere în bunăvoinţa şi generositatea Maghiarilor ? Şi vezându-le nimicite, cum puteam noi să facem alta la Mercurea decât aceea ce am făcut: să decretăm pasivitate faţă de dieta maghiară.t.. Am zis deci, că în dieta maghiară dela Pesta, noi Românii ardeleni nu mai avem ce căuta, şi aşa zicem şi astăzi, şi tot aşa vom zice mereu, pânăce împrejurările nu ne vor dicta să zicem altcum. Să vedem acum, cum am motivat noi pasivitatea în conferenţa de la Mercurearea caşurilor de incompatibilitate, adunarea actelor etc., care pronunţarea verdictului să fie încredinţată unui juriu din 12 votanţi, cari ar aduce verdictul imediat şi prin votare secretă. Lupta începută deja, va fi cu atât mai interesantă, că, precum se svoneşte, Szilágyi Dezső va sta în faţă cu Tisza István, o măsurare, care poate avă urmări neaşteptate pentru tubura lui Széll. Sibiiu, 5 Febr. 1901. Parlamentul austriac. Ieri a fost deschis parlamentul austriac de cătră Maiestatea Sa. In mesajul de tron se amintesc mai multe proiecte de lege, cari vor fi presentate, cu deosebire economice, industriale etc. și se atinge și chestia limbilor, zicându se, că speră a se resolva în mod just în toate privințele. Modificarea legii de incompatibilitate. Comisiunea esmisă din sânul parlamentului maghiar, pentru pregătirea unui proiect de modificare a legii de incompatibilitate,şi-a început deja desbaterile. In prima şedinţă trei păreri au fost discutate. După o părere, forul competent în afaceri de incompatibilitate ar fi Curia. A doua părere, susţinută de Széll, este, că aducerea de verdict în astfel de caşuri să fie încredinţată unui juriu de deputaţi, sortaţi ocasional. Fest Lajos, preşedintele comisiei, de asemenea are o propunere deosebită. El adecă e de părerea, ca o comisiune permanentă să esiste şi mai departe, a cărei chemare ar fi cercetatehii. Ca şi în parlamentul de mai nainte, deputaţii cehi din noul parlament se organisează, şi cu toate că aparţin la mai multe partide, fac încercări de a fi solidari pe casa naţională. Astfel comisiunea parlamentară a clubului ceh s-a adresat la partidul lucrătorilor cehi naţionali, la Cehii agrari, la socialişti şi la Cehii clericali în chestia înfiinţării unui club ceh unitar. în adresă se zice, că este necesitate imperativă a se forma o falangă unitară a tuturor representanţilor cehi. Tratările s’au iniţiat deja. — în prima şedinţă a reichsrath-ului mai mare gălăgie au făcut Cehii radicali. Un membru de al lor, deputatul Klofac, eroul primei zile a parlamentului, a spus unui redactor dela „N. W. Journal că Cehii radicali sunt dușmani ai guvernului, din causă că cu ocasia numerotării poporului, din ordin mai înalt s’au numerotat sute de mii de Cehi la Germani, apoi cu ocasiunea grevelor din minele de cărbuni guvernul a fost pe partea proprietarilor. Cu privire la atitudinea Cehilor radicali, Klofac a declarat, că unele proiecte, favorabile poporului, le vor vota și ei, dar’ încolo vor lupta contra guvernului »germanizător, până la cuţit. De primar al Fiumei a fost ales, dupăcum era de prevăzut, Dr. Mailänder, energicul autonomist şi apărător al drepturilor Fiumei, cari erau aproape să fie nimicite de Bănffy-paşa de tristă memorie. Situaţia în România. Primministrul României, dl P. P. Carp când cu călătoria sa la Berlin şi Viena a declarat unor corespondenţi de ziare, că dacă proiectele sale financiare vor afla împotrivire, se va retrage. De atunci au publicat mai multe ziare ştiri telegrafice despre apropiata retragere a dlui P. P. Carp. Se vede, că ştirile aceste nu sunt fără oarecare temiu, deoarece Vineri 8 a ţinut la Bucureşti în chestia aceasta o consfătuire a majorităţilor parlamentare, la care au luat cuvântul dni P. P. Carp, Tache Ionescu şi Cantacuzino. Se pare că o crisă ameninţă şi ne putem aştepta eventual la surprinderi. Un memorand. O comisiune de Unguri transilvăneni în frunte cu bar. Jósika Gábor, s’au presentat ieri la ministrul Darányi, predându-’i un memorand, în care cer ca ministrul să sprijinească desvoltarea economică din Transilvania, și îndeosebi prăsirea vitelor. Ministrul Darányi le-a pus în perspectivă tot sprijinul său, încurajarea şi sprijinul pe teren economic a tuturor elementelor din ţeară, ar fi cea mai mare datorinţă a guvernului. Nimic nu e mai important pentru o ţeară, decât starea ei economică, care, dacă e favorabilă, aduce cu sine progrese pe toate terenele. Numai cât guvernul unguresc nici în chestiuni economice nu se poate desbăra de şovinism. Toată activitatea economică, desvoltată de guvern în Transilvania, ţinteşte numai la slăbirea elementului românesc. Secuii şi puţinii Unguri din părţile transilvănene mistuesc colosale sume de parale, jertfite cu atâta uşurătate de guvern pentru colonisări şi organizarea a tot felul de instituţiuni, a căror tendenţă vădită este slăbirea Românilor. Un guvern, care cu atâta emfasă se numeşte de liberal, un ministru, în jurul căruia s’a făcut atâta gălăgie, cum este Darányi, considerat de mare economist, ar trebui, ca fără nici o consideraţiune esclusivistă să sprijinească toate ramurile economice. In special Transilvania are mare trebuinţă de o politică sănătoasă economică, dar’ nu după obiceiul din trecut al ministrului Darányi, care în Ardeal nu vede altceva, decât Giangăi şi Săpui. „Influenţă maghiară“. Ziarul »Secolul XX.* din Bucureşti, scriind despre evenimentele politice din urmă, petrecute în Bucovina, — dispariţia »Timpului«, alegerile parlamentare, — susţine, pe basa unei informaţii primite din Viena, că la nereuşita de deputat a vrednicului luptător naţional dl Dr. George Popovici, au contribuit şi factorii politici maghiari, în special ministrul comun de finanţe Kállay. Iată ce scrie în privinţa aceasta »Secolul XX.«. »Aflăm din Viena din un isvor sigur, că baronul Bourguignon n’ar fi îndrăznit să proceadă atât de brutal la alegerile din Bucovina și se combată atât de vehement candidaturele puse de partidul național poporal, dacă n'ar fi știut, că va afla în Unguri un spate bun la Viena. Atitudinea Doctorului Popovici în delegaţiunile din Budapesta a făcut o bună impresie în cercurile cele mai înalte şi a găsit naturalminte cea mai mare ostilitate în cercurile maghiare, cari au înţeles imediat, că chestiunea pusă aşa cum a pus-o Dr. Popovici poate să le devină penibilă. Dl Kállay a găsit în baronul Bourguignon un esecutor congenial al tesei sale; din rîndurile deputaţilor bucovineni trebue scoşi toţi acei, ce prin talentul şi curajul lor ar putea deveni inoportuni în chestia transilvăneană. Informatorul nostru din Viena susţine, că Dr. Popovicişi-ar fi salvat mandatul, dacă ar fi recurs la intervenţia contelui Goluchowski. D-nii Hormuzachi şi Ţurcan au căzut, pentru că ei treceau de amici politici sinceri ai inimicului de moarte al baronului Bourguignon. Fapt este, că dl Dr. Popovici a avut în delegaţiuni o ţinută escelentă românească, — ear* nu special transilvană, —e fapt apoi, că Maghiarii s’au înfuriat pe dl Popovici, dar’ cu toate acestea, să ne dee voe confraţii dela »Secolul* a-’i asigura cu positivitate, că Maghiarii n’au ajuns — cu toată lauda lor — aşa departe, ca să-’şi poată validita influenţa până şi în chestii electorale din Austria. Legea de naţionalităţi abrogată. Budapesta, 3 Febr. n. Vântul, care suflă dela răsărit, se numeşte crivăţ. Românul ştie, că crivăţul aduce furtună, ori cel puţin ploaie rece. Dar’ acum s’a pornit dinspre răsărit o suflare de crivăţ, care nu va aduce furtună, cel mult o ploaie călduţă. In ţeara Săcuilor s’a născut o idee, care pentru naţionalităţile nemaghiare — majoritatea locuitorilor acestei ţări — ar fi primejdioasă la aparenţă. Dar’ numai la aparenţă, în ţeara Săcuilor e frig, e iarnă. Frigul a făcut să îngheţe apa pe iaz. Şi roata morii s a oprit. Dar’ roata minţii Secuilor acum a făcut cea mai memorabilă întorsătură. Pe semne vor fi voit s’ajungă şi ei pe paginile istoriei ca politiciani însemnaţi. Ori doară au avut de gând numai să producă puţină ferbinţeală acum, când îi ameninţa îngheţul iernii? Dacă aşa au resonat, atunci ’şi-au ajuns scopul. Căci ideea, zămislită într’un creer de Săcuiu, a primit forma unei propuneri concrete şi a început a colinda prin comitate. A ajuns la desbatere prin congregaţii. A sporit pretutindenea cu unul numărul obiectelor puse la ordinea zilei. Numai atât? Şi încă ceva. A mai dat şi obiect de discuţie şi titlul de patria salvanda. Săcuii au aflat peatra filosofică în zorii veacului al XX. Căci nu puţini îşi vor fi bătut capul cu descoperirea pericolului acolo, unde nu există, dar aşa de adânc n’a străbătut până acum nimenea în craterul causalităţilor meschine. Al Săcuilor e deci meritul. In urma acestei miraculoase descoperiri a pericolului în legea naţionalităţilor, toţi Săcuii vor primi frumoasa şi ademenitoarea poreclă de patres patriae. Dacă ar trăi şi pe vremea noastră un Anonymus, ar esclama de nou: Nune felix Hungaria... * De ne vom lua osteneala a analiza cât de puţin această caraghioasă propunere a Săcuilor — având în vedere lucrarea ei prin comitate, ba chiar şi eventuala ducere la îndeplinire, — nu ne va costa mult a observa, cât de şubredă e, încât priveşte originea şi natura ei şi cât de sec a fost isvorul, din care a eşit. Ce motive îl vor fi îndemnat pe Săpui, să dee naştere acestei minuni dela coada veacului? — Autorii ei au cercat a o trimite în lume, îmbrăcată în haina seriosităţii. Dar’ surtucul, ce 'i-'l-au dat e cam rupt în coate şi prin rupturi se ochesc colorile bizare ale ridicolului. Când au trimis-o la voiaj prin comitate, 'i-au dat ca merinde de drum nişte motive atât de abderitice şi meschine, încât la auzul lor numai acela va pută să nu rîdă, care nu ştie, că tot ce au iscodit Săcuii cu motive, nu e altceva decât vechea şi cunoscuta gamă a unor cause eronate. E echivalentul unei minciuni. Sau mai blând, a unor stări de lucruri neesistente. Căci doar’ bine ştiut este, că legea naţionalităţilor a murit născându-se. Nici nu ’i se făcuse bine botezul şi cârmacii au început deja a căuta modul cum să-i facă necrologul. Şi calea cea mai scurtă au aflat-o. Poate şiretlioul textual, ori echivocitatea sensuluii-au ajutat, ca să-şi ajungă scopul. Hipotesele acestea sunt nesigure. Ce e mai evident şi mai sigur, a fost din partea naţionalităţilor lipsa de energia recerută şi întru câtva nepăsarea, sau mulţumirea şi nu mai aşa, căci »Rău cu rău, dar’ e mai rău fără rău«, zice Românul. Căuşele acestea vor fi contribuit la faptul, că naţionalităţile In decursul celor 32 de ani din urmă s’au mulţumit, adecă s’au lăsat a fi mulţumite şi numai cu litera moartă a legii. Ear’ Maghiarii s’au folosit de ooaste. Legea naţionalităţilor în mâna lor a fost ca un cuţit cu două tăişuri. Cu un tăiş au ciuntit şi forfecat mereu individualitatea naţională a noastră, ear’ cu al doilea s’au apărat. Când se auziau glasuri de nemulţumire şi revoltă din partea naţionalităţilor, Maghiarii paradau în faţa Europei cu legea aceea, care le asigură naţionalităţilor toate drepturile posibile. Le asigură, dar’ cum? Aşa, cam din principiu, sau cum am zice: numai pe hârtie. Legea aceasta a fost pentru guvernele Ungariei, şi sabie şi scut. Cu ajutorul acesteia se opinteau a demonstra străinilor, că naţionalităţile sânt nerecunoscătoare pentru cât bine le fac. Făceau din Ungaria un perfect Eldorado. Ear’ acum? Vin Săpun ca din senin cu propunerea lor insondabilă şi grotescă. Cei ce cunosc lucrurile şi cei-ce ştiu distinge seriosul de ridicol, sânt foarte dispuşi a cualifica acest pas săpuiesc de o absolută neorientare în cele politice, sau cel puţin de o socoteală fără birtaş. Pentru că »înţelepciunea« celor dela cârmă la tot caşul e mai mare, decât a celor cu propunerea. Nu se vor lăsa la nici un pas despoiaţi de un remediu politic, care s’a dovedit în decursul timpului atât de efectiv şi avantajos. Ear’ pe de altă parte, li-e teamă şi lor, că abandonând acest bun mijloc de apărare, nu vor mai avă cu ce se spusai