Tribuna, aprilie 1901 (Anul 18, nr. 62-79)
1901-04-01 / nr. 62
Anul XVIII Sibiiu, Duminecă 1/4 Aprilie 1901 ABONAMENTELE Pentru Sibliu : lună 1 cor. 70 bani, V» an 5 cor., */« an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru muntelele : lună 2 cor. 40 bani, */« an 7 cor., an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru RomAnisti străinătate: */4 an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac nn doar plftitadu-se înainte. . ✓ INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua oară 12 ban a treia oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplacei Nr. 15 Se prenumără la ponte şi librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se Înapoiază. Numeri singuratici a 10 bani se vend în Sibiiu, la librăria »Tipografiei», societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strah. Cisnădiei, 27. —In Alba-Iulia'. i» i r .ria WeiszKeniat »li imerie La ziua învierii. Ni s’a dat earăşi să putem sărba sfânta zi a învierii Mântuitorului lumii. Bucuria noastră mare este, căci In această zi s’a vestit odinioară triumful adevărului asupra minciunii, biruinţa dreptăţii asupra nelegiuirilor. Şi adevărul etern s’a răspândit în lume, cu toate că răii şi perfizii pedecii-au pus. Lumina a străbătut prin întunerec, deşi mulţi s’au încercat a o împedeca In mersul ei triumfător. In marea şi sfânta zi a învierii pildă putem lua, că adevărul nu se poate nimici, lumina nici-când nu se poate întuneca în de aşa, ca razele ei să nu ese biruitoare. Această pildă reală trebue să ne încălzească inimele şi să ne umple sufletele de un avânt încurajator, ca creştini şi ca Români. Rea şi căzută în păcate a fost omenimea pe timpul Mântuitorului; invidia, ura, răutatea şi toate patimile omeneşti îşi făceau orgiile lor neîmpedecate şi fără a li se pune frâu. Mântuitorul în marea sa iubire de oameni hotar a pus răspândirii mai departe a relelor şi nelegiuirilor, prin învăţăturile sale cuprinzătoare de adevăruri nerăsturnabile, prin patimile sale şi prin enunţarea umanitarului şi izbăvitorului principiu: Iubiţi şi pe duşmanii voştri. Dar’ fost-au odinioară şi sânt şi azi oameni, cari, având porniri pătimaşe, n’au fost pătrunşi de măreţele învăţături ale Mântuitorului şi le-au nesocotit Au căutat şi caută să ascundă adevărul şi pe basa şubredă a minciunii şi perfidei să-şi întemeieze puterea şi stăpânirea lor pământească. Cât rău, câte suferinţe şi dureri causează acest fel de oameni semenilor sei, numai D-zeu o ştie. In loc de iubire ei poartă ură în sufletele lor, în loc de pace şi bună înţelegere aruncă sămânţa vrajbei şi zavistiei. îndeosebi, tu, popor românesc, câte nedreptăţi, câte suferinţe şi schinjuiri n’ai avut să înduri dela astfel de oameni. In lunga ta vieaţă bimilenară, ca popor, ai avut nenorocirea a locui pe pământul tău strămoşesc cu multe neamuri crude şi haine, cari drepturile ţi le-au călcat, limba şi legea ’ţi-au atacat-o şi a te stîrpi de pe faţa pământului au voit. Cunună de spini ’ţi-au pus pe cap, ca odinioară Mântuitorului lumii, crucea a trebuit şi trebue să o porţi şi pălmuit, asuprit şi batjocorit ai fost şi eşti şi azi de vameşi şi farisei. In adevăr, dacă percurgem cu mintea trecutul şi presentul nostru, nu găsim aproape nici un popor, care să aibă o carte de suferinţe mai grele, ca poporul românesc. Azi, ca şi odinioară popoare conlocuitoare şi popoarele megieşe cu noi spre stricăciunea noastră insuiesc. Un pas spre bine, un pas spre înaintare nu poate face acest popor, poporul românesc, fără ca răii să nu-l pândească şi pe deci să nu-l pună. O ştim aceasta din cartea trecutului nostru, o ştim din tristul nostru present, învăţăturile Mântuitorului nu sunt băgate în seamă de aceşti oameni, iubirea deaproapelui, iubirea faţă de noi ştearsă este din inimile lor. Şi poporul românesc cu toate aceste nici n’a sucumbat, nici nu s'a poticnit, nici n’a desperat. Dacă D-zeu Atotputernicul a trimis asupra noastră oameni haini, răi la suflet şi călcători de lege, dacă D-zeu la grea probă ne-a pus, tot El, acel Atotputernic a sădit în inimile noastre credinţa nestrămutată faţă de El şi puterea de-a resista şi a suporta toate greutăţile şi fărădelegile, fără a ne frânge. Credinţa tare este şi azi în inimile noastre şi această credinţă putere ne dă, putere de Vieaţă, putere de luptă* De credinţa şi puterea noastră frânta s’au în trecut valurile furtunoase, cari cu cutropire ne ameninţau şi aceste clenodii ne vor fi pavăza şi în viitor. Tari în credinţă, stăm pe basa adevărului, bine ştiind, că isvorul adevărului dela Mântuitorul lumii purcede. Credinţă au avut moşii şi strămoşii noştri in învierea Mântuitorului, dar’ credinţă au avut şi în încetarea suferinţelor poporului românesc, în frângerea cătuşelor lui, in Reînvierea lui. Credinţa noastră neclintită este azi. Credem în Învierea Mântuitorului şi credem în Reînvierea românismului. Pildele, cari D-zeu ni le-a arătat, ne întăresc în credinţa noastră. In adevăr popoare mari şi puternice, cum au fost Tătarii, Turcii, Cazacii ş. a., cari cu semeţie s au încercat a subjuga poporul românesc şi s-au tiranisat timp lung, au pierit sau sînt pe povîrnişul decadenţei. Poporul românesc însă e în vigoare şi cu cât timpul trece, cu atât ne apropiem de Reînvierea lui. Şi Reînvierea nu este departe, căci zorilei s'au ivit; vestea ei din Balcani, dela Plevna, dusă a fost lumii întregi de Dunărea bătrână. Azi soarele Reînvierii tot mai sus se înalţă pe cerul românismului, şi când cruce la ameazi va fi, Oltul şi Murăşul nostru duce-vor pe undele lor vestea despre Reînvierea deplină şi creştetele Carpaţilor încununate vor fi de o aureolă feerică... învierea Mântuitorului dulci speranţe deşteaptă în noi. Aniversarea ei cu mare bucurie o sărbăm, poate cu mai mare bucurie şi evlavie, ca multe alte popoare, deoarece vedem în ea triumful adevărului asupra minciunii şi nelegiuirile biruite de dreptate, după care noi inseroşăm atât de mult. 8. mold. Sibiiu, 13 Aprilie 1901. Ruşii şi Românii. Ştirea îmbucurătoare, adusă de noi nu de mult despre concesiunile făcute de guvernul şi sinodul rusesc Românilor din Basarabia, n’a rămas necomentată de foile maghiare. Aşa ,Budapeirt, de azi admiţând de altfel importanţa acestor concesiuni, le priveşte ca o apucătură diplomatică din partea Rusiei spre a câştiga opinia publică românească pentru alianţa ruso-franceză şi nimicirea influenţei germane în Balcani. Vorbind de impresia ce au făcut aceste concesiuni, atât în presa română de la noi, cât şi în cea din România, »R. Hírlap« încheie astfel: *Ce-au făcut Ruşii în Basarabia într'adevăr nu e mult, şi totuşi efectul se observă. Ce efecte se vor desfăşura atunci, dacă Rusia în vreun chip oarecare îi va pune în perspectivă României cucerirea Ardealului drept răsplată a prieteniei ruso-române. Dacă interesele Rusiei vor pretinde aceasta, putem fi siguri, că promisiunea (Ardealului) se va face cu atât mai mult, fiindcă bine ştie guvernul din St.Petersburg, că aceasta de mulţi e dorită şi aşteptată în România. Cuivor promite Ruşii Ardealul, nu ştim. Atâta însă ne este cunoscut, că presa străină nici-când n’a înregistrat vre-o ştire despre ceva concesiuni făcute de guvernul maghiar în favorul oprimatului popor român de sub oblăduirea ungurească. DESPRE ROI. Distinsul publicist italian dela ziarul „Tribuna“ din Roma, F. Franceschini, va ţinte zilele acestea la Bucureşti , conferenă asupra literaturii române. Această conferenţâ o va desvolta apoi in mai multe oraşe din Italia. Dl Franceschini, care astăzi posedă limba română, cetind curtea literaturii noastre, care închide frumoasele inspiraţii ale masei poporale,alături de Inspiraţiile individuale ale scriitorilor cunoscuţi, a descoperit şi în unele şi In altele adevărate perle. Din aceste bucăţi, pe cari le va veti inaintea publicului, d*sa va căuta să scoată in relief fiinţa sufletească a Românului. asum ■ î Nu mai dăm astăzi ascultare nimănui decât lui — Christos, soarele dreptăţii. Nici teamă n’avem de nimenea decât de Fiiul — înviat din mormântul pecetluit, păzit de suliţele ostaşilor. Nici închinare n’aducem nimănui, ci numai lui — Mântuitorului nostru, care a pătimit şi a murit pe cruce, ca să răscumpere cu sfânta lui nevinovăţie ticăloşia cea fărădelege a oamenilor Astăzi nu mai vrem să ştim de cuvintele deşerte ale păcătoaselor orînduieli omeneşti. Glasul puternicilor farisei şi vameşi, cari şi după aproape două mii de ani au rămas aceiaşi, că numai numele ’şi-'l-au schimbat, — este mort pentru noi în zilele învierii. Stăpânul nostru’i unul singur: Christos, soarele dreptăţii. Legea noastră-i una singură: Cuvântul Lui grăit apostolilor — ‘Pace fie vouă!« Credinţa noastră nu cunoaşte astăzi nici o putere afară de puterea Lui şi nici o »literă a legii, afară de slova cea neperitoare a scripturii împlinite... Căci astăzi sărbăm cu strălucire ziua cea luminată a învierii: triumful adevărului, înălţarea dreptăţii, sălăşluirea iubirii de oameni pe pământ. Astăzi ni se arată, pentru a omite şi nouă sute una oară, învingerea binelui asupra răului, mântuirea noastră din mila Celui de Sus şi din tăria credinţei sufletelor noastre. Calici şi boporani, pieritori de foame şi pieritori de îmbuibarea în belşug, buni şi nemernici, oameni drepţi şi slujitori ai diavolului, — cu toţii cădem in genunchi, auzind vestea cea înfricoşată, că peatra mormântului s’a spart, ostaşii cari păziau au fugit de spaimă, lumea întreagă s’a cutremurat de puterea stăpânului etern. Cu toţii plângem de bucurie şi rugăciuni ridicăm spre cer, aflând vestea cea minunată, că Fiiul restignit a înviat, ucenicilor lui s’a ivit, mintea lor a luminat o şi cu bunătatea’i cea fără de margini şi cea fără de sfîrşit le-a zis: »Luaţi duhul sfânt, cărora iertaţi păcatele, li se iartă şi cărora le ţineţi, se ţine. Oh, fericite zile de azi! Astăzi nu mai cunoaştem îndoială, nici fărădelege, nici vrăşmăşie. Ci avem credinţă de fel, propovăduim şi proslăvim dreptatea, zicem tuturor fraţi şi ne îmbrăţişăm şi ne sărutăm cu dragoste creştinească. Christos a înviat! Este al douăzecilea veac de când sărbăm ziua învierii. Al douăzecilea veac de când ne zicem creştini, de când cântăm imnurile iubirii de oameni, de când aducem osanale duhului păcii pe pământ. Al douăzecilea veac de când numai sărbăm învierea... Da, numai o sărbăm! Odată la an ne aducem aminte cu spaimă de puterea Celui de Sub şi plângem de bucuria bunătăţii celei fără de prihană a Lui, care toate le vede şi toate la rabdă şi toate le iartă. Odată la an, ne aducem aminte şi noi de... învierea Soarelui dreptăţii! încolo, anul întreg, veacuri întregi n’am făcut şi nu facem decât lucrăm împotriva voirii Atotputernicului, împotriva iubirii de oameni propovăduită de Mântuitor şi pecetluită cu sângele lui cel dătător de vieaţă de veci. Cei tari apasă pe cei nevoiaşi şi nu-i recunosc de fraţi decât din buze şi abia la zile mari. Neamuri creştine numai la aparenţă, dar’ cu sufletul păgân se ridică la luptă cu fer şi cu sabie şi ţin sub jugul robiei alte neamuri mai puţin uitătoare de Dumnezeu. Sânge şi leşuri de oameni au presărat şi mai prespara pământul. Nelegiuiri fără de număr şi fără de capăt aruncă în sufletele milioanelor de victime crucea Golgotei. Bar’ tiranii batjocoresc victimele, dându-le oţăt când lie sete şi cerându le să se mântuiască după ce le-au ferecat de mâni şi de picioare. Ici, sute şi mii de Iuda Iscarioteanul precupeţesc şi dreptate şi iubire de oameni şi după ce vând pe apostolii binelui şi ai adevărului, nici măcar nu se mai spânzură, ca acum o miie de ani, ci se desfătează în orgii. Colo mii şi mii de Petru se lapădă de neamul lor de zece ori înainte să cânte cocoşul şi nici măcar nu se căesc şi nu plâng amar când îşi aduc aminte de păcatul săvârşit.. In larga şi frumoasa lume a lui Dumnezeu, abia de mai vezi la o răspântie pe vreun biet Creştin, filosof celebru bou muncitor necunoscut tânguindu-se sfâşietor de jalea omenirii, care nici astăzi nu s’a încreştinat cu adevărat... Dar’ aceşti puţini, sânt cei aleşi. Filosofii acoperiţi de colbul vechilor cărţi înţelepte şi muncitorii încovoiaţi de greul trudei— aceştia n’au renunţat la nădejdea învierii. Aceştia cuvântă şi pe aceştia îi binecuvântă duhul credinţei în mântuire. Christos a înviat! Mii şi mii de moşii româneşti răsună astăzi de veselul dangăt al clopotelor şi de glasul fericitor al credincioşilor vestind adevărul — Christos a înviat! Mai bine de trei milioane de creştini osândiţi de o putere drăcească să purtăm fără de contenire crucea Golgotei, — sărbătorim cucernici şi iubitori ziua Învierii. De atâtea sute de ani şi până în zilele noastre, sfintele Paşti ne-au fost, ele ne-au şi rămas, ele ne vor şi fi de-apururi sărbătorile cele mai scumpe. Popor martir, răstignit pentru credinţa sa natonală şi osândit pentru dorul seu de mântuire , nici nu ne putem închipui sărbători mai fericite decât Paştile. De aceea noi le sărbăm cu toată căldura sufletului nostru. Şi cu toată vigoarea fiinţei noastre creştineşti credem cuvântului scripturii: Christos a înviat! Crezut-am, în trecutul groaznic al apăsărilor barbare, — şi ne-am mântuit. Credem, in presentul trist al robiei politice moderne, — şi ne vom mântui. Numai să fim gata a pătimi oricând pentru credinţa noastră. Numai să ne ferim unul fiecare de soartea lesne-uitătorului Petru, pe care de-’l vedem între noi să-’l deşteptăm la credinţa cea nestrămutată. Ear’ pe Iuda vânzătorul, când s'ar ivi între noi, să-’l spânzurăm înşine de cel dintâiu copac ce ne ar veni în cale. Şi să adorăm un singur om — pe Omul-Dumnezeu. Christos a înviat! Ioan. Scurtu m**— Tripla-alianţă. Fostul prim-ministru al Italiei, Rudini a declarat unui corespondent al ziarului ‘Stampa*, că el crede în susţinerea intactă a triplei-alianţe şi,speră, că guvernul va asigura în tratatele comerciale favorurile de până acum pentru Italia. De altă parte din Roma se anunţă, că Zanardelli voeşte se desupereze unele modificări în tratatul triplei alianţe. Spre acest scop va fi o întâlnire de bărbaţi de stat în Semmering, care unii vorbesc despre o întâlnire a lui Zanardelli, Waldeck-Rouseau şi Bülow la Veneţia, cum am anunţat ieri. Credinţă, onoare. Veni va oare şi pentru îndelung răbdătorul nostru popor casul mântuirii ? Iată întrebarea, asupra căreia suntem îndemnaţi a medita mai serios ca orişi când tocmai acum la ziua învierii Mântuitorului neamului omenesc. Este o întrebare firească şi legitimă a celor ce cunosc suferinţele poporului român şi ştiu, că suferinţele acestea au fost mai lungi şi mai grele, de cum el după drept le a meritat ca pedeapsă pentru greşelile şi păcatele sale. Sufletul fiecăruia dintre noi e dornic dar avă un răspuns sincer şi fără încunjur. Fie că ne vom alege cu bucurie, fie că vom dobândi şi mai multă durere de câtă er a adunat până aci în inima noastră, e bine să ne luminăm, dacă peste tot putem crede în mântuirea de care ne-am învrednicit prin suferinţele noastre. Slujitori credincioşi ai presei române, suntem veseli a pute vesti la această zi de sărbătoare, că poporul român nu are numai îndreptăţirea, că întruneşte şi chezăşia de a pute nădăjdui într’o mântuire sigură. Spunem cuvântul nostru fără teamă, că ne vor desfinţî scepticii şi necredincioşii," cari au răsărit în mijlocul societăţii noastre româneşti. Scepticismul este caracterul inteligenţelor mărginite şi trufaşe şi toate tendenţele lor de a săpa mormântul naţiunilor au fost înfrânte de puterea biruitoare a credinţei, al cărei dumnezeesc representant este cel ce moartea cu moarte a călcat-o. Nu trebue deci să ne supere, precum nici nu ne mirăm, că în virtejul de miselii, ce s’au înstăpânit asupra societăţii moderne, vedem şi între oamenii noştri atâţia spectri întunecaţi, atâtea inimi abătuta şi suflete nemângăiate. Ca şi când în faţa soarelui, care luminează şi încălzeşte pământul, se îngrămădesc norii aduşi de vânturi şi produc umbră şi răceală, astfel şi sufletul unora dintre noi este lipsit de lumină trebuincioasă. Căci îi lipseşte credinţa, care luminează şi încălzeşte sufletele oamenilor. Lipsa de credinţă în noi înşine, în puterile noastre proprii, în viitorul neamului românesc este norul, ce ne umbreşte judecata, ne răceşte simţirea şi nu ne lasă să vedem, că suntem vrednici de vieaţă şi de mântuirea din jugul robiei, ce de atâtea veacuri a apăsat grumazii poporului nostru. La pretutindenea, aşa şi între noi s’au ridicat predicatori cuprinşi de patimi omeneşti, cari au pornit goană păgână în contra credinţei şi a dragostei creştineşti, în contra autorităţii şi prestigiului nostru naţional. Este un fel de încercare anarobică de a teroriza, a submina şi a nimici fără frică de Dumnezeu vaza şi onoarea publică şi privată a oamenilor. Este o şcoală, care voeşte a combate principiul moral. Fiecare Român are un drept firesc la onoarea sa, şi oricine încearcă ai-o compromite e mai rău decât un bandit, care te atacă în drumul mare spre a-ţi fura punga. Urmarea firească a acestei propagande, a acestei educaţiuni date societăţii ar fi, ca poporul românesc să ajungă odată la convingerea, că fruntaşii sei sunt cele mai corupte elemente sociale, cari nu merită nici o încredere şi sânt vrednice de batjocura şi dispreţul lumii întregi. Acesta este răul, care slăbeşte temelia vieţii noastre naţionale şi care ameninţă să ne dea legaţi în ghiarele duşmanilor noştri. Şi e destul de trist, că societatea a stat în nepăsare şi nu a luat din vreme măsurile de lipsă pentru a face imposibilă esistenţa lui. E timpul suprem, ca societatea românească să aplice dispreţul şi pedeapsa cuvenită celor ce cu limbă desfrânată atentează la onoarea naţiunii române şi la credinţa în puterea de vieaţă şi în viitorul ei. Neuitatul Eminescu zicea, că semnul distinctiv al Românului este adevărul şi că toate figurile acelea făţarnice şi rele, viclene, fără inteligenţă, toate acele câte ascund o duplicitate în espresie, ceva hibrid, nu încap în cadrul naţiunii române. Aceasta este şi mângâierea noastră, care ne face să credem în mântuirea, de care s’a învrednicit prin suferinţele sale poporul român. Ziua învierii Domnului să ne întărească nu numai în credinţa, care suspină şi se roagă, ci şi în credinţa, care ne dă putere la fapte. Folosindu-ne de cuvintele lui Homer, adresăm la această zi măreaţă a creştinismului tuturor prietenilor poporului român apelul inimii noastre: Fiţi bărbaţi şi ridicaţi-vă cu inima vitează. Cinstiţi-vă pe voi înşivă în învălmăşeala luptei! Căci la poporul, care se cinsteşte, sânt mulţi oameni, cari cad : Iar celui ce fuge, nu li se cuvine nici glorie nici mântuire. Dan. Nr. 62 " ___ggEgg»---wmmmmmmm România şi Bulgaria, în şedinţa dela 10. c. a camerei române dl M. Vlădescu a cerut unele desluşiri de la dl Sturdza, ca ministru de externe, asupra conflictului cu Bulgaria, care după ştirile date de unele ziare belgiene, va fi supus tribunalului arbitrar de la Haga. D. Sturdza, preşedintele consiliului de miniştri şi ministru de ixterne, a arătat, că relaţiunile dintre România şi Bulgaria sunt prieteneşti. Dealtfel relaţiunile amicale între vecini se impun de la sine, în ce priveşte ştirea relevată de dl Vlădescu din ziarele străine, dl ministru de esterne declară, că nu are cunoştinţă că chestiunea insulei Bujorescu să fi fost supusă tribunalului arbitrar din Haga. Nici România, nici Bulgaria nu s’au adresat acestui tribunal. Dacă asemenea incidente s’ar deferi tribunalelor de arbitragiu, acestea ar ave mai mult de lucru ca tribunalele ordinare.