Tribuna, iunie 1901 (Anul 18, nr. 102-121)

1901-06-02 / nr. 102

Anul XVIII Sibiuu, Sâmbătă 2/15 Iunie 1901 ABONAMENTELE Pentru Nihilu : 1 lună 1 cor. 70 bani, */, an 5 cor., */, an 10 oor., 1 an 20 oor Pentru ducerea la oază cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie : 1 lună 2 oor. 40 bani, •/, an 7 oor., *|j an 14 oor., 1 an 28 oor, Pentru România și străinătate: an 10 franci, V, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE în şir garmond prima­ dată 14 bani, a doua-oară 12 bani a treia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Popitcoi Nr. 15. se prenumără la ponte Şi librării. Epititele ne b­&ucate «e refugă. — Manuscripte au se înapoia ză. Numeri singuratici a 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei«, societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie« Probleme actuale in vieața noastră naţională, XVII. (H). Chiar şi acei destui optimişti din­tre noi căror le place să se desfăteze pe sine şi se narcotiseze opinia pu­blică închinându-se maniei de a mic­şora până la disposiţie primejdiile şi păcatele naţionale cari ne bântuie şi de a exagera până la cer progresele noastre, — se găsesc de astă-dată în faţa unui adevăr prea dureros, care nu poate fi nici ascuns nici refăcut şi care se traduce cu năpasta unei viitoare şi apropiate proletarisări a ţărănimii noa­stre, dacă fruntaşii neamului nu vor aplica din vreme remediile necesare. Aceste remedii, ca să reuşească, înseamnă soluţiuni economice largi şi generoase pe seama stării tot mai de­soiate a ţărănimii noastre. Nu paliative uşoare şi uşuratice, nu mici şi trecă­toare acte filantropice din ultra-prisosul de avere al băncilor sau al oamenilor cu dare de mână, ci procedeuri siste­matice cari reclamă sacrificii generale şi permanente — Iată singura cale cablă şi bună care ne poate duce la scopul măreţ al mântuirii poporului nostru sătean. Pericolul prăpădită ţărănimii prin sărăcie sau prin emigrare, constitue pe­ricolul uriaş care roade temeliile vieţii naţionale. Este pericolul înfricoşat care bate porţile cetăţilor puterii noastre etnice atât din lăuntru, prin despămăn­­tenirea fatală a zeci şi sute de mii de ţărani, cât şi din afară, prin atentatele cari le îndreaptă puterea de stat pu­nând la cale colonisările cu elemente străine h­uite în massere româneşti, în urmare, soluţiile de salvare a ţărănimii noastre, opera de apărare naţională are să reuşească numai dacă va fi tot atât de uriaşă pe cât de uriaşe sunt pri­mejdiile de combătut şi mai ales ne­­păstuirile de preîntimpinat înainte de a erumpe cu furie pe corpul nostru naţional. Pentru­ ca să nu perdem pe bravii noştri ţărani, cari sânt nu numai ga­ranţiile fundamentale ale esistenţei noa­stre naţionale şi cari rost­ au garanţiile ei în tot trecutul de multe veacuri al neamului românesc, dar’ sânt şi nădej­dea noastră cea mai bună în vederea evenimentelor istorice decizatoare, cari ne pot surprinde în ori­ce moment, pentru­ că miile de mii de ostaşi natu­rali ai moşiei româneşti din regatul ungar să nu sucombe prin moartea de foame sau trebuind să iee lumea în cap — conducătorii naţionali au dato­­rinţa inevitabilă de a chibzui şi de a întrupa noue modalităţi în scopul asi­gurării şi în scopul lărgirii condiţiilor de traiu ale ţărănimii. Cum se poate ajunge acest scop? Se poate ajunge: ântâiu, prin înlesnirea cumpărării de pământuri; al doilea, prin îndrumarea ţăranilor noştri câtră isvorul de vieaţă al meseriilor; al treilea (urmare firească a condiţiei a doua) prin emanciparea economică de sub iobăgia comerciului şi a industriei străine cari vor primi lovitura de graţie dela statornicirea bine întemeiată a co­merciului şi a industriei româneşti. Vom insista în prima linie asupra cumpărării de paminturi­ o problemă cu atât mai vitală, cu cât vrăşmaşii na­turali ai poporului nostru abusează până şi de vistieria statului numai se-­l vază pe Român desmoştenit de pământ, deci scos din dreptul de proprietate asupra ţării însăşi şi devenit proletar fără de căpâtâiu sau emigrant în ţări ne mai văzute de el, ori, ceea­ ce-­i şi mai cum­plit, ajuns rob vândut maghiarisării în schimbul unei fărîme de pământ. Vorbind asupra înlesnirii cumpă­rării de pământuri de câtră ţăranii no­ştri sau pe seama lor, sub anume con­diţii de împrumuturi ipotecare, ochii noştri se îndreaptă cu drept cuvânt şi cu nădejdi legitime cătră acele 70 de bănci româneşti, cari s’au fondat sub flamura patronatului economic-naţional şi cari sânt, în urmare, datoare să con­­tribue din răsputeri întru ameliorarea sorţii ţăranului nostru. Aceasta cu atât mai mult — cu cât toate băncile noa­stre, fără escepţiune, progresează stră­lucit şi văzând cu ochii, în vreme­ ce agonisesc la fiecare an frumoase capi­taluri, mare parte pe urma nevoilor fireşti ale ţărănimii noastre. Nu voim să spunem, fie pe faţă, fie printre rîndul, că băncile noastre n’ar favorisa şi astăzi interesele econo­mice ale poporului, când ştim cu toţii, că ele ocrotesc pe ţăran de exploata­­rea fără suflet a finanţei străine, însă o chiverniseală mai generoasă a bănci­lor în ce priveşte ţerănimea noastră prin reducerea procentelor pe cât e posibil şi prin concesiuni cât se poate de indulgente pe seama datornicilor ţă­rani neştiutori de carte şi neînţelegă­tori de rigoarea terminelor,­­ ar con­tribui mult la ameliorarea stării eco­nomice a păturilor noastre ţărăneşti, în punctul acesta ar pute servi drept pildă reală, procedeurile băncilor să­seşti cari, după­ cum ştim, sunt mai fa­­voritoare şi ţin mai multă socoteală (o socoteală de idei, care nu de cifre) întru­cât e vorba de starea ţărănimii şi peste tot de starea naţional-econo­­mică a poporului săsesc. Ne-au dat compatrioţii saşi bune pilde de cultură şi de civilisaţie în curgerea vremilor; de ce n’am primi şi pildele cari le ofer pe târîmul economic?.... Dacă Saşii, cari posed o populaţie ţărănească cât se poate de satisfăcător situată şi sub raportul spiritului de chiverniseală, poartă cu toate aceste şi în finanţele lor o grije deosebită înlesnirilor de tot felul pe seama ţărănimii lor şi propă­şirii economice a ţăranilor îndatoraţi băncii, ocolind să-’i apese sau să-’i îm­pingă la sapă de lemn, — această ati­tudine democratică, generoasă, se im­pune cu atât mai înteţitor băncilor noastre, cari au de a face cu o popu­laţie sătească în cea mai mare parte săracă şi din causa culturii sale primi­tive — puţin gospodară şi puţin ştiu­toare de. . . »dreptul cambial!« Vom urma, după care a urmat desbaterea asupra legii de incompatibilitate. La sfîrşitul şedinţei Rătkay a interpelat în chestia imnului Gotterhalte, întrebând pentru­­ce a cântat musica militară acest imn la sărbările de gimnastică, ţinute de cu­rând ? Szék­ răspunde, că imnul s’a cântat şi se cântă din causă, că musica militară are ordin a cânta Gotterhalte când se află de față un membru al fa­miliei împărătești. * Sibiiu, 14 Iunie 1901. Serbarea lui Mihail­­ Vitea­zul. Din București ni se scrie : Comitetul general al Ligei pentru unitatea culturală a tuturor Românilor a hotărât ziua de 23 Septemvrie v. 1901 pentru celebrarea tricen­­tenarului lui Mihaiu- Viteazul Secţiunile din provincie­­şi-au trimis toate adesiunile lor. De altă parte, Societatea istorică română, in şedinţa biuroului seu de Sâmbătă, 26 Maiu, a hotărît ca, pentru celebrarea acestui tricentenar, se pu­blice în câteva mii de exemplare o istorie populară a lui Mihaiu­­ Viteazul, care va fi împărţită tutu­ror învăţătorilor şi preoţilor de prin comunele rurale. Dl Gr. G. Tocilescu a fost însărcinat cu redactarea acestei istorii. Ziarele din Bucureşti scriu, că în sinul Academiei Române asemenea , a pornit un curent pentru­ ca şi,,acea­­stă instituţiune să sărbătorească în mod demn şi românesc tricentenarul erou­lui de la Călugăreni. din dietă. Terminându-’şi dele­­gaţiunile sesiunea, dieta din Pesta ’şi-a început şedinţele în 12 i. c. Rătkay a făcut o interpelaţie referitoare la dele­­gaţiuni, zicând, că limba de desbatere în delegaţiuni e cea germană, ceea­ ce Széll în răspunsul seu a negat. Apoi Ra­­kowsz­ky răspunde la acusele lui Kubinyit Contra triplei­ alia­nțe, în con­tinuarea discuţiei asupra budgetului de esterne din camera italiană, depu­tatul Bazzilai a zis, că tripla­ alianţă n’a fost în stare să asigure Italiei pre­­ponderanţa în Mediterană şi pe Marea­ Adriatică şi n’a putut împedeca in­fluenţa Rusiei în Peninsula­ Balcanică. Brunetti, actualul ministru de esterne — zice Bazzilai — la 1891 era duş­man declarat al politicei de alianţă. El ar vrea să ştie părerea lui Prinetti, că oare o convenţie separată cu Anglia nu ar fi mai folositoare pentru Italia, ca tripla alianţă­? în fine Bazzilai se declară contrar triplicei şi cere, ca la fiecare chestie să se facă o convenție separată. Tariful autonom. Din Viena se scrie, că guvernul austriac a terminat lucrările privi­toare la tariful autonom şi în curend va face cunoscut guvernului ungar, că se pot începe tratativele comune asupra tarifului ungar. Lucrarea reichsrath­ului. Reicharath-ul austriac a întrat în vacanţe. Ultima şedinţă a fost reus­it seara, ţinând până la miezul nopţii. Preşidentul a în­cheiat şedinţa, accentuând lucrarea reichsrath ului astfel: »Terminăm o parte a acestei se­siuni, care va rămâne pentru totdeauna memorabilă în istoria parlamentarismu­lui austriac. Am votat legi sociale şi economice, pentru care întreaga popu­laţie ne va fi recunoscătoare­. Memorandul bosniac. Depu­tăţia Mohamedanilor din Bosnia, — despre care am făcut amintire în anul trecut — a fost compusă din 6 fruntaşi bosniaci. Ei au presentat M. Sale un memorand, privitor­­ la autonomia bisericească şi şcolară; memo* I rândul cuprinde apoi plângeri asupra propa­­­­gandei croate şi asupra volniciţi ad­­j­ministraţiei. Serbarea din Grai Graz, 9 Iunie n. (Urmare). Riscursul dlui Lucaciu, * I In raportul meu, ce v’am trimis, am făcut descrierea începutului frumoa­selor şi înduioşatelor sărbări româneştii din Graz, până la discursul părintelui Lucaciu. Părintele Lucaciu, — cum v’am scris, — emoţionat, a zis: »Suntem în ţaţa monumentului unui fiiu martir — „al un­ei popor martir“... Desvăliţi-l ca să-l vedem*. Apoi a rostit discursul seu, care e­­ următorul: I Domnilor şi fraţilor! Cuvântul ce se desleagă acum din adâncul inimii mele, îşi ia sborul seu cătră sferele înalte şi luminoase, în cari­­ domneşte şi străluceşte geniul etern şi I nebiruit al naţiunii române. Motivul acestei măreţe sărbări mă i escusă de învinuirea lipsei de modestie,­­ când avansez această afirmare, şi justi­­f­fică sborul spiritelor noastre la înălţimi­­ ideale! Pentru-că bustul acesta nu mai re­­­­presentă tipul omului slab şi muritor,­­ ci ne închipueşte un spirit, o idee, o I virtute naţională şi acum ne-am adunat I ca să facem sărbătorească manifestaţiune,­­ preamărind aceste gândiri divine, şi omagiu se aducem amintirii aceluia, care în mod vrednic a representat aceste gândiri. Astfel legăm vremea de vec­uim­e, esister­ţa pământeană de vieaţa neperi­­toare, activitatea individului trecător de şirul nesfirşit al faptelor măreţe, ce con­stitue podoaba omenirii şi cununa na­ţiunilor. In lupta titanică, ce curge între po­poarele cari constitue glorioasa monar­­chie habsburgică, bine se-­şi dea seamă fiecare de posiţia sa, de drepturile sale, de idealul vieţii sale naţionale. Pentru­­că epoca este un judecător şi totodată un răsbunător fără de cruţare, şi vai de po­porul acela care provoacă asupra sa, sau ca laş, sau ca asupritor, această ju­decată şi această răsbunare. Libertatea, egalitatatea, frăţietatea, naţionalitatea, împodobite toate cu au­reola splendidă, a moralei evangelice, constitue depositul comun şi sacru, din care vreau să se împărtăşească toate popoarele, pentru­ că au conştienţa şi con­vingerea, că au drept, drept natural, drept istoric, drept inalienabil la aceste bunuri comune. Respectarea acestor drepturi fac posibilă esistenţa monarchiei, converţui­­rea pacinică a popoarelor, progresul lor în civilisaţiune, desvoltarea lor, pe calea virtuţilor naţionale, cetăţeneşti, pa­triotice. Nerespectarea, sau chiar călcarea în picioare a acestor principii şi drep­turi sacre şi intangibile, nu numai că produc neînţelegeri, lupte şi învălmă­şeli între popoare, ci prin însuşi faptul acestor încălcări se impune imperios na­ţiunilor conştii de sine, a se apăra şi totodată a combate fără cruţare, fără de preget pe asupritori, ca pe nişte duş­mani ai omenimii. Un episod clasic din această luptă ne representă tipul simpatic al lui George Candrea, şi ne reaminteşte această stră­lucită sărbătoare. Ce a fost ? Replica tinerimii universi­tare române? Ce a însemnat acea pă­şire resolută în front de apărare, a spe­ranţei naţiunii române ? Ce rost a avut acea Replică în constelaţiunea politică a­­monarchiei habsburgice, în faţa Euro­pei, înaintea omenirii întregi. Evenimentele constatate ca fapte netăgăduite ne dau răspunsul dorit! Replica a fost o clasică operă de demascare, un energic cuvânt de prote­stare, o afirmare nebiruită a conştienţei noastre naţionale, a drepturilor şi liber­tăţilor noastre naţionale nerespectate! Nu este necesar să încerc aici procesul de dovedire, cu dreptul, cu istoria, şi cu voinţa popoarelor în mână, că unica ga­ranţie solidă a esistenţei neconturbate, unica condiţiune a desvoltării normale a monarchiei habsburgice este confede­­raţiunea popoarelor care o alcătuesc, şi această confederaţiune dacă e sinceră trebue se-­şi afle espresiunea în autono­mia politică a aceloraşi popoare Sub egida­ acestui principiu mare şi plin de vieaţă se poate construi vii­torul măreţ al monarchiei habsburgice, în care fiecare popor, redat familiei sale, societăţii sale, culturii şi libertăţii sale naţionale, aşezămintelor sale naţionale, cu rîvnă admirabilă şi cu uimitor de­votament vor rnvaliza cum se găsească modul pentru convieţuire durabilă şi sinceră, oferind fiecare, cu entusiasm, aceea ce e de lipsă pentru mărirea tro­nului, pentru întărirea patriei, având fiecare popor spre scopul acesta măreţ resursele sale fără de sfârşit, în vieaţa sa culturală, bogăţia, în puterea sa pro­prie naţională. Nu ştiu cât de departe este ziua, când soarele libertăţii popoarelor va străluci peste monarchia habsburgică. Acum suntem în zorii acestei zile do­rite, şi vedem cum bubele respingătoare representând sclăvia popoarelor, repre­­sentând ideile condamnabile de hege­monie de rassă, de esclutivism de rassă, se sbat şi se svorcolesc, afectând că nu observă în ce noroiu infect sunt căzuţi, şi incărcându-se cu oarbă cutezanţă a înşela toată lumea cultă, precum şi în­şişi sunt înşelaţi de propriile lor idei eronate. Austria, ca şi Ungaria sunt state compuse din mai multe popoare, alcă­tuite din naţiuni deosebite, ale căror ca­racteristice principale, se pot releva în două însuşiri eminente: fidelitatea şi alipirea către gloriosul tron al Habsbur­­gilor şi iubirea înflăcărată a propriei sale naţiuni. In cursul istoriei se vede clar, că Austria nici­odată n’a fost germană, pre­cum Ungaria nici odată n'a fost ma­ghiară. Istoria ne este martoră, că toate încercările cu ideea mare de împărăţie habsburgică germană au naufragiat, precum e aproape de faliment politica cu ideea utopică de stat maghiar. In Austria lucrurile merg spre des­­legare grabnică, deşi asistăm la scene violente şi respingătoare în senatul im­perial din Viena: înţelepciunea provi­denţială a coroanei şi libertatea popoa­relor esprimată în libertatea alegerilor parlamentare sunt garanţie pentru o so­­luţiune îndestulitoare în Ungaria însă, unde nu există libertate electorală, precum aceasta a dovedit-o şi contele Albert Apponyi, ca şaf al oposiţiei şi precum o dovedesc membrii oposiţiunii actuale zi de zi, în parlament lucrurile stau cu mult mai rău. Un înţeles constituţional, şi în ac­­ceptaţiunea tuturor popoarelor culte nici nu există parlament în Ungaria şi pre­­cum afirmă şi dovedesc opoziţionalii străcuraţi în aşa numitul parlament din Budapesta, tot parlamentarismul de la noi este o ficţiune politică, şi este un humbug politic. E natural, că sistemul şi curentul politic actual domnitor în Ungaria este destructiv pentru binele ţării, este ne­drept pentru naţiunile conlocuitoare, este o ameninţare permanentă a păcii po­poarelor. Durere însă, că, precum zice pro­verbul : »multa foeditas sine amatore« aşa şi acest sistem nefericit îşi găseşte apărătorii sei mai ales între aceia cari prin turburările şi învălmăşelile provo­cate între popoare speră a-­şi ajunge scopurile lor. Aşa suntem siliţi a spune astăzi, că în Ungaria domneşte propria­­minte »Francmasonismul« şi »alianţa isra­­elită universală«. Iată duşmanii adevăraţi ai Unga­riei, iată susţinătorii sistemului politic, ce duce ţeara la ruină. Aceşti duşmani adevăraţi ai Unga­riei au ridicat de idol politic ca şi odi­nioară viţelul de aur: ideea de stat naţional maghiar, şi în jurul acestui nou viţel de aur, cu furie infernală saltă şi dănţuesc cancanul politic, lovind în dreptul popoarelor, voind a le răpi libertatea naţională, voind a distruge cultura naţională a popoarelor conlo­cuitoare, provocând resistenţa lor şi provocând asupra lor urgia popoarelor civilizate. Naţiunile asuprite au datorinţa sfântă de a se opune acestui sistem de politică, şi numai omagiu aducem bunu­lui simţ al popoarelor culte din Europa, când constatăm cu mândrie, că recla­­maţiunile şi revendicările noastre na­ţionale au fost bine primite şi favo­rabil apreciate de lumea cultă euro­peană. Memorandul partidului nostru naţio­nal, programul nostru naţional, justificat şi documentat în toate punctele sale, au atras atenţiunea lumii culte asupra stărilor din Ungaria. Acasele drepte şi grozave, presen­­tate nu în vorbe, ci în faptele sistemu­lui politic,­­i-au lovit la mir pe susţină­torii acestui sistem, şi s’au pus cu fe­brilă sârguinţă a se spusa în faţa lumii, voind a justifica politica perdută a ideii de stat maghiar. Atunci a păşit la mijloc mândra noastră tinerime univer­sitară, şi purtând în pieptul său justele aspiraţiuni naţionale a compus memo­rabila Replică, respândindu-o în toate limbile europene, ca lumea să vadă în ce stare ne găsim. Şi dacă voim a mă­sura resultatele politice ale Replicei, e destul să arătăm cu degetul la fiascul com­plect, la înfrângerea totală ce a sufe­rit încercarea junimii jidano-maghiare, în combaterea şi slăbirea Replicei junimii noastre. De aici se esplica furia înverşu­nată cu care au prigonit pe autorii Re­plicei, cugetând în orbia lor, că lumina adevărului se va stinge, dacă acela ce o propagă va fi încătuşat, sau că pute­rea dreptului va slăbi, dacă susţinătorii lui vor fi aruncaţi în temniţă, sau că ideea libertăţii popoarelor va fi mai pu­ţin cuceritoare, dacă apostolii ei vor fi prigoniţi până la moarte. Vieaţa şi amintirea lui George Candrea, sărbarea din ziua de astăzi do­vedesc în mod elocvent, că conştienţa drepturilor şi a libertăţii naţionale nu pot fi înăbuşite prin machinaţiunile pu­terii tiranice, ci din contră, din această luptă reese totdeauna biruitoare liber­tatea divină cu conştienţa drepturilor naţionale! Domnilor şi fraţilor! Vă aduc cele mai sincere felicitări pentru aranjarea acestei festivităţi, de un caracter atât de eminent naţional! Să fiţi siguri, ca un popor întreg priveşte cu­ simpatie la această sărbare şi cu sete arzătoare aşteaptă, ca fru­moasa manifestaţiune naţională să aibă rodurile dorite de a contribui la deştept Nr. 102

Next