Tribuna, iunie 1901 (Anul 18, nr. 102-121)
1901-06-02 / nr. 102
Anul XVIII Sibiuu, Sâmbătă 2/15 Iunie 1901 ABONAMENTELE Pentru Nihilu : 1 lună 1 cor. 70 bani, */, an 5 cor., */, an 10 oor., 1 an 20 oor Pentru ducerea la oază cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie : 1 lună 2 oor. 40 bani, •/, an 7 oor., *|j an 14 oor., 1 an 28 oor, Pentru România și străinătate: an 10 franci, V, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE în şir garmond prima dată 14 bani, a doua-oară 12 bani a treia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Popitcoi Nr. 15. se prenumără la ponte Şi librării. Epititele ne b&ucate «e refugă. — Manuscripte au se înapoia ză. Numeri singuratici a 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria »Tipografiei«, societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie« Probleme actuale in vieața noastră naţională, XVII. (H). Chiar şi acei destui optimişti dintre noi căror le place să se desfăteze pe sine şi se narcotiseze opinia publică închinându-se maniei de a micşora până la disposiţie primejdiile şi păcatele naţionale cari ne bântuie şi de a exagera până la cer progresele noastre, — se găsesc de astă-dată în faţa unui adevăr prea dureros, care nu poate fi nici ascuns nici refăcut şi care se traduce cu năpasta unei viitoare şi apropiate proletarisări a ţărănimii noastre, dacă fruntaşii neamului nu vor aplica din vreme remediile necesare. Aceste remedii, ca să reuşească, înseamnă soluţiuni economice largi şi generoase pe seama stării tot mai desoiate a ţărănimii noastre. Nu paliative uşoare şi uşuratice, nu mici şi trecătoare acte filantropice din ultra-prisosul de avere al băncilor sau al oamenilor cu dare de mână, ci procedeuri sistematice cari reclamă sacrificii generale şi permanente — Iată singura cale cablă şi bună care ne poate duce la scopul măreţ al mântuirii poporului nostru sătean. Pericolul prăpădită ţărănimii prin sărăcie sau prin emigrare, constitue pericolul uriaş care roade temeliile vieţii naţionale. Este pericolul înfricoşat care bate porţile cetăţilor puterii noastre etnice atât din lăuntru, prin despămăntenirea fatală a zeci şi sute de mii de ţărani, cât şi din afară, prin atentatele cari le îndreaptă puterea de stat punând la cale colonisările cu elemente străine huite în massere româneşti, în urmare, soluţiile de salvare a ţărănimii noastre, opera de apărare naţională are să reuşească numai dacă va fi tot atât de uriaşă pe cât de uriaşe sunt primejdiile de combătut şi mai ales nepăstuirile de preîntimpinat înainte de a erumpe cu furie pe corpul nostru naţional. Pentru ca să nu perdem pe bravii noştri ţărani, cari sânt nu numai garanţiile fundamentale ale esistenţei noastre naţionale şi cari rost au garanţiile ei în tot trecutul de multe veacuri al neamului românesc, dar’ sânt şi nădejdea noastră cea mai bună în vederea evenimentelor istorice decizatoare, cari ne pot surprinde în orice moment, pentru că miile de mii de ostaşi naturali ai moşiei româneşti din regatul ungar să nu sucombe prin moartea de foame sau trebuind să iee lumea în cap — conducătorii naţionali au datorinţa inevitabilă de a chibzui şi de a întrupa noue modalităţi în scopul asigurării şi în scopul lărgirii condiţiilor de traiu ale ţărănimii. Cum se poate ajunge acest scop? Se poate ajunge: ântâiu, prin înlesnirea cumpărării de pământuri; al doilea, prin îndrumarea ţăranilor noştri câtră isvorul de vieaţă al meseriilor; al treilea (urmare firească a condiţiei a doua) prin emanciparea economică de sub iobăgia comerciului şi a industriei străine cari vor primi lovitura de graţie dela statornicirea bine întemeiată a comerciului şi a industriei româneşti. Vom insista în prima linie asupra cumpărării de paminturi o problemă cu atât mai vitală, cu cât vrăşmaşii naturali ai poporului nostru abusează până şi de vistieria statului numai se-l vază pe Român desmoştenit de pământ, deci scos din dreptul de proprietate asupra ţării însăşi şi devenit proletar fără de căpâtâiu sau emigrant în ţări ne mai văzute de el, ori, ceea ce-i şi mai cumplit, ajuns rob vândut maghiarisării în schimbul unei fărîme de pământ. Vorbind asupra înlesnirii cumpărării de pământuri de câtră ţăranii noştri sau pe seama lor, sub anume condiţii de împrumuturi ipotecare, ochii noştri se îndreaptă cu drept cuvânt şi cu nădejdi legitime cătră acele 70 de bănci româneşti, cari s’au fondat sub flamura patronatului economic-naţional şi cari sânt, în urmare, datoare să contribue din răsputeri întru ameliorarea sorţii ţăranului nostru. Aceasta cu atât mai mult — cu cât toate băncile noastre, fără escepţiune, progresează strălucit şi văzând cu ochii, în vreme ce agonisesc la fiecare an frumoase capitaluri, mare parte pe urma nevoilor fireşti ale ţărănimii noastre. Nu voim să spunem, fie pe faţă, fie printre rîndul, că băncile noastre n’ar favorisa şi astăzi interesele economice ale poporului, când ştim cu toţii, că ele ocrotesc pe ţăran de exploatarea fără suflet a finanţei străine, însă o chiverniseală mai generoasă a băncilor în ce priveşte ţerănimea noastră prin reducerea procentelor pe cât e posibil şi prin concesiuni cât se poate de indulgente pe seama datornicilor ţărani neştiutori de carte şi neînţelegători de rigoarea terminelor, ar contribui mult la ameliorarea stării economice a păturilor noastre ţărăneşti, în punctul acesta ar pute servi drept pildă reală, procedeurile băncilor săseşti cari, după cum ştim, sunt mai favoritoare şi ţin mai multă socoteală (o socoteală de idei, care nu de cifre) întrucât e vorba de starea ţărănimii şi peste tot de starea naţional-economică a poporului săsesc. Ne-au dat compatrioţii saşi bune pilde de cultură şi de civilisaţie în curgerea vremilor; de ce n’am primi şi pildele cari le ofer pe târîmul economic?.... Dacă Saşii, cari posed o populaţie ţărănească cât se poate de satisfăcător situată şi sub raportul spiritului de chiverniseală, poartă cu toate aceste şi în finanţele lor o grije deosebită înlesnirilor de tot felul pe seama ţărănimii lor şi propăşirii economice a ţăranilor îndatoraţi băncii, ocolind să-’i apese sau să-’i împingă la sapă de lemn, — această atitudine democratică, generoasă, se impune cu atât mai înteţitor băncilor noastre, cari au de a face cu o populaţie sătească în cea mai mare parte săracă şi din causa culturii sale primitive — puţin gospodară şi puţin ştiutoare de. . . »dreptul cambial!« Vom urma, după care a urmat desbaterea asupra legii de incompatibilitate. La sfîrşitul şedinţei Rătkay a interpelat în chestia imnului Gotterhalte, întrebând pentruce a cântat musica militară acest imn la sărbările de gimnastică, ţinute de curând ? Szék răspunde, că imnul s’a cântat şi se cântă din causă, că musica militară are ordin a cânta Gotterhalte când se află de față un membru al familiei împărătești. * Sibiiu, 14 Iunie 1901. Serbarea lui Mihail Viteazul. Din București ni se scrie : Comitetul general al Ligei pentru unitatea culturală a tuturor Românilor a hotărât ziua de 23 Septemvrie v. 1901 pentru celebrarea tricentenarului lui Mihaiu- Viteazul Secţiunile din provincieşi-au trimis toate adesiunile lor. De altă parte, Societatea istorică română, in şedinţa biuroului seu de Sâmbătă, 26 Maiu, a hotărît ca, pentru celebrarea acestui tricentenar, se publice în câteva mii de exemplare o istorie populară a lui Mihaiu Viteazul, care va fi împărţită tuturor învăţătorilor şi preoţilor de prin comunele rurale. Dl Gr. G. Tocilescu a fost însărcinat cu redactarea acestei istorii. Ziarele din Bucureşti scriu, că în sinul Academiei Române asemenea , a pornit un curent pentru ca şi,,această instituţiune să sărbătorească în mod demn şi românesc tricentenarul eroului de la Călugăreni. din dietă. Terminându-’şi delegaţiunile sesiunea, dieta din Pesta ’şi-a început şedinţele în 12 i. c. Rătkay a făcut o interpelaţie referitoare la delegaţiuni, zicând, că limba de desbatere în delegaţiuni e cea germană, ceea ce Széll în răspunsul seu a negat. Apoi Rakowszky răspunde la acusele lui Kubinyit Contra triplei alianțe, în continuarea discuţiei asupra budgetului de esterne din camera italiană, deputatul Bazzilai a zis, că tripla alianţă n’a fost în stare să asigure Italiei preponderanţa în Mediterană şi pe Marea Adriatică şi n’a putut împedeca influenţa Rusiei în Peninsula Balcanică. Brunetti, actualul ministru de esterne — zice Bazzilai — la 1891 era duşman declarat al politicei de alianţă. El ar vrea să ştie părerea lui Prinetti, că oare o convenţie separată cu Anglia nu ar fi mai folositoare pentru Italia, ca tripla alianţă? în fine Bazzilai se declară contrar triplicei şi cere, ca la fiecare chestie să se facă o convenție separată. Tariful autonom. Din Viena se scrie, că guvernul austriac a terminat lucrările privitoare la tariful autonom şi în curend va face cunoscut guvernului ungar, că se pot începe tratativele comune asupra tarifului ungar. Lucrarea reichsrathului. Reicharath-ul austriac a întrat în vacanţe. Ultima şedinţă a fost reusit seara, ţinând până la miezul nopţii. Preşidentul a încheiat şedinţa, accentuând lucrarea reichsrath ului astfel: »Terminăm o parte a acestei sesiuni, care va rămâne pentru totdeauna memorabilă în istoria parlamentarismului austriac. Am votat legi sociale şi economice, pentru care întreaga populaţie ne va fi recunoscătoare. Memorandul bosniac. Deputăţia Mohamedanilor din Bosnia, — despre care am făcut amintire în anul trecut — a fost compusă din 6 fruntaşi bosniaci. Ei au presentat M. Sale un memorand, privitor la autonomia bisericească şi şcolară; memo* I rândul cuprinde apoi plângeri asupra propagandei croate şi asupra volniciţi adjministraţiei. Serbarea din Grai Graz, 9 Iunie n. (Urmare). Riscursul dlui Lucaciu, * I In raportul meu, ce v’am trimis, am făcut descrierea începutului frumoaselor şi înduioşatelor sărbări româneştii din Graz, până la discursul părintelui Lucaciu. Părintele Lucaciu, — cum v’am scris, — emoţionat, a zis: »Suntem în ţaţa monumentului unui fiiu martir — „al unei popor martir“... Desvăliţi-l ca să-l vedem*. Apoi a rostit discursul seu, care e următorul: I Domnilor şi fraţilor! Cuvântul ce se desleagă acum din adâncul inimii mele, îşi ia sborul seu cătră sferele înalte şi luminoase, în cari domneşte şi străluceşte geniul etern şi I nebiruit al naţiunii române. Motivul acestei măreţe sărbări mă i escusă de învinuirea lipsei de modestie, când avansez această afirmare, şi justiffică sborul spiritelor noastre la înălţimi ideale! Pentru-că bustul acesta nu mai representă tipul omului slab şi muritor, ci ne închipueşte un spirit, o idee, o I virtute naţională şi acum ne-am adunat I ca să facem sărbătorească manifestaţiune, preamărind aceste gândiri divine, şi omagiu se aducem amintirii aceluia, care în mod vrednic a representat aceste gândiri. Astfel legăm vremea de vecuime, esisterţa pământeană de vieaţa neperitoare, activitatea individului trecător de şirul nesfirşit al faptelor măreţe, ce constitue podoaba omenirii şi cununa naţiunilor. In lupta titanică, ce curge între popoarele cari constitue glorioasa monarchie habsburgică, bine se-şi dea seamă fiecare de posiţia sa, de drepturile sale, de idealul vieţii sale naţionale. Pentrucă epoca este un judecător şi totodată un răsbunător fără de cruţare, şi vai de poporul acela care provoacă asupra sa, sau ca laş, sau ca asupritor, această judecată şi această răsbunare. Libertatea, egalitatatea, frăţietatea, naţionalitatea, împodobite toate cu aureola splendidă, a moralei evangelice, constitue depositul comun şi sacru, din care vreau să se împărtăşească toate popoarele, pentru că au conştienţa şi convingerea, că au drept, drept natural, drept istoric, drept inalienabil la aceste bunuri comune. Respectarea acestor drepturi fac posibilă esistenţa monarchiei, converţuirea pacinică a popoarelor, progresul lor în civilisaţiune, desvoltarea lor, pe calea virtuţilor naţionale, cetăţeneşti, patriotice. Nerespectarea, sau chiar călcarea în picioare a acestor principii şi drepturi sacre şi intangibile, nu numai că produc neînţelegeri, lupte şi învălmăşeli între popoare, ci prin însuşi faptul acestor încălcări se impune imperios naţiunilor conştii de sine, a se apăra şi totodată a combate fără cruţare, fără de preget pe asupritori, ca pe nişte duşmani ai omenimii. Un episod clasic din această luptă ne representă tipul simpatic al lui George Candrea, şi ne reaminteşte această strălucită sărbătoare. Ce a fost ? Replica tinerimii universitare române? Ce a însemnat acea păşire resolută în front de apărare, a speranţei naţiunii române ? Ce rost a avut acea Replică în constelaţiunea politică amonarchiei habsburgice, în faţa Europei, înaintea omenirii întregi. Evenimentele constatate ca fapte netăgăduite ne dau răspunsul dorit! Replica a fost o clasică operă de demascare, un energic cuvânt de protestare, o afirmare nebiruită a conştienţei noastre naţionale, a drepturilor şi libertăţilor noastre naţionale nerespectate! Nu este necesar să încerc aici procesul de dovedire, cu dreptul, cu istoria, şi cu voinţa popoarelor în mână, că unica garanţie solidă a esistenţei neconturbate, unica condiţiune a desvoltării normale a monarchiei habsburgice este confederaţiunea popoarelor care o alcătuesc, şi această confederaţiune dacă e sinceră trebue se-şi afle espresiunea în autonomia politică a aceloraşi popoare Sub egida acestui principiu mare şi plin de vieaţă se poate construi viitorul măreţ al monarchiei habsburgice, în care fiecare popor, redat familiei sale, societăţii sale, culturii şi libertăţii sale naţionale, aşezămintelor sale naţionale, cu rîvnă admirabilă şi cu uimitor devotament vor rnvaliza cum se găsească modul pentru convieţuire durabilă şi sinceră, oferind fiecare, cu entusiasm, aceea ce e de lipsă pentru mărirea tronului, pentru întărirea patriei, având fiecare popor spre scopul acesta măreţ resursele sale fără de sfârşit, în vieaţa sa culturală, bogăţia, în puterea sa proprie naţională. Nu ştiu cât de departe este ziua, când soarele libertăţii popoarelor va străluci peste monarchia habsburgică. Acum suntem în zorii acestei zile dorite, şi vedem cum bubele respingătoare representând sclăvia popoarelor, representând ideile condamnabile de hegemonie de rassă, de esclutivism de rassă, se sbat şi se svorcolesc, afectând că nu observă în ce noroiu infect sunt căzuţi, şi incărcându-se cu oarbă cutezanţă a înşela toată lumea cultă, precum şi înşişi sunt înşelaţi de propriile lor idei eronate. Austria, ca şi Ungaria sunt state compuse din mai multe popoare, alcătuite din naţiuni deosebite, ale căror caracteristice principale, se pot releva în două însuşiri eminente: fidelitatea şi alipirea către gloriosul tron al Habsburgilor şi iubirea înflăcărată a propriei sale naţiuni. In cursul istoriei se vede clar, că Austria niciodată n’a fost germană, precum Ungaria nici odată n'a fost maghiară. Istoria ne este martoră, că toate încercările cu ideea mare de împărăţie habsburgică germană au naufragiat, precum e aproape de faliment politica cu ideea utopică de stat maghiar. In Austria lucrurile merg spre deslegare grabnică, deşi asistăm la scene violente şi respingătoare în senatul imperial din Viena: înţelepciunea providenţială a coroanei şi libertatea popoarelor esprimată în libertatea alegerilor parlamentare sunt garanţie pentru o soluţiune îndestulitoare în Ungaria însă, unde nu există libertate electorală, precum aceasta a dovedit-o şi contele Albert Apponyi, ca şaf al oposiţiei şi precum o dovedesc membrii oposiţiunii actuale zi de zi, în parlament lucrurile stau cu mult mai rău. Un înţeles constituţional, şi în acceptaţiunea tuturor popoarelor culte nici nu există parlament în Ungaria şi precum afirmă şi dovedesc opoziţionalii străcuraţi în aşa numitul parlament din Budapesta, tot parlamentarismul de la noi este o ficţiune politică, şi este un humbug politic. E natural, că sistemul şi curentul politic actual domnitor în Ungaria este destructiv pentru binele ţării, este nedrept pentru naţiunile conlocuitoare, este o ameninţare permanentă a păcii popoarelor. Durere însă, că, precum zice proverbul : »multa foeditas sine amatore« aşa şi acest sistem nefericit îşi găseşte apărătorii sei mai ales între aceia cari prin turburările şi învălmăşelile provocate între popoare speră a-şi ajunge scopurile lor. Aşa suntem siliţi a spune astăzi, că în Ungaria domneşte propriaminte »Francmasonismul« şi »alianţa israelită universală«. Iată duşmanii adevăraţi ai Ungariei, iată susţinătorii sistemului politic, ce duce ţeara la ruină. Aceşti duşmani adevăraţi ai Ungariei au ridicat de idol politic ca şi odinioară viţelul de aur: ideea de stat naţional maghiar, şi în jurul acestui nou viţel de aur, cu furie infernală saltă şi dănţuesc cancanul politic, lovind în dreptul popoarelor, voind a le răpi libertatea naţională, voind a distruge cultura naţională a popoarelor conlocuitoare, provocând resistenţa lor şi provocând asupra lor urgia popoarelor civilizate. Naţiunile asuprite au datorinţa sfântă de a se opune acestui sistem de politică, şi numai omagiu aducem bunului simţ al popoarelor culte din Europa, când constatăm cu mândrie, că reclamaţiunile şi revendicările noastre naţionale au fost bine primite şi favorabil apreciate de lumea cultă europeană. Memorandul partidului nostru naţional, programul nostru naţional, justificat şi documentat în toate punctele sale, au atras atenţiunea lumii culte asupra stărilor din Ungaria. Acasele drepte şi grozave, presentate nu în vorbe, ci în faptele sistemului politic,i-au lovit la mir pe susţinătorii acestui sistem, şi s’au pus cu febrilă sârguinţă a se spusa în faţa lumii, voind a justifica politica perdută a ideii de stat maghiar. Atunci a păşit la mijloc mândra noastră tinerime universitară, şi purtând în pieptul său justele aspiraţiuni naţionale a compus memorabila Replică, respândindu-o în toate limbile europene, ca lumea să vadă în ce stare ne găsim. Şi dacă voim a măsura resultatele politice ale Replicei, e destul să arătăm cu degetul la fiascul complect, la înfrângerea totală ce a suferit încercarea junimii jidano-maghiare, în combaterea şi slăbirea Replicei junimii noastre. De aici se esplica furia înverşunată cu care au prigonit pe autorii Replicei, cugetând în orbia lor, că lumina adevărului se va stinge, dacă acela ce o propagă va fi încătuşat, sau că puterea dreptului va slăbi, dacă susţinătorii lui vor fi aruncaţi în temniţă, sau că ideea libertăţii popoarelor va fi mai puţin cuceritoare, dacă apostolii ei vor fi prigoniţi până la moarte. Vieaţa şi amintirea lui George Candrea, sărbarea din ziua de astăzi dovedesc în mod elocvent, că conştienţa drepturilor şi a libertăţii naţionale nu pot fi înăbuşite prin machinaţiunile puterii tiranice, ci din contră, din această luptă reese totdeauna biruitoare libertatea divină cu conştienţa drepturilor naţionale! Domnilor şi fraţilor! Vă aduc cele mai sincere felicitări pentru aranjarea acestei festivităţi, de un caracter atât de eminent naţional! Să fiţi siguri, ca un popor întreg priveşte cu simpatie la această sărbare şi cu sete arzătoare aşteaptă, ca frumoasa manifestaţiune naţională să aibă rodurile dorite de a contribui la deştept Nr. 102