Tribuna, iunie 1901 (Anul 18, nr. 102-121)

1901-06-10 / nr. 108

Anul XVIII Sibiiu, Duminecă 10/23 Iunie 1901' ABONAMENTELE Pentru Sibiiu s lună 1 cor. 70 bani, l/4 5 cor., */« »» 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult Pentru monarchie­­ 1 lună 2 cor. 40 bani, «/4 an 7 cor., •)» an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru Rumâniu și strftlnfttate: ‘/4 an 10 franci, »/, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Si INSERŢIUNILE Un gir garmond prima­ dată 14 bani, a doua-oară 12 bani a treia-oarâ 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Popiăcci Nr. 15. Se i»reuuin£rk la poate şi librării. Epistole nel­rancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici a 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria ti­pografiei«, societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie« Acţiunea de colonisare. Acţiunea de colonisare a stăpâni­­torilor noştri va întră, aşa am vede, în o nouă faşă. Aceasta ne-o anunţă zia­rele maghiare din Pesta. Ministrul Da­rányi voeşte să dee o nouă şi estinsă dezvoltare colonisărilor, după un plan bine definit. Guvernele de pe vremuri au stăruit mai mult sau mai puţin pentru acţiu­nea de colonisare. Resultatele ruse sunt slabe, cum o ştim cu toţii şi cum o re­cunosc şi Maghiarii. Şoviniştii­­şi-au legat mari speranţe de această acţiune. Puse fiind şi colonisările în serviciul ma­­ghiarisării şi folosite ca mijloc pentru răspândirea şi întărirea maghiarismului, şoviniştii trimbiţau în gura mare, că în câteva decenii câmpiile Bănatului şi văile roditoare ale Ardealului, stăpânite de Români, vor fi copleşite de colonişti patriotici unguri, aduşi parte de pe pusta Ungariei, parte din Săcuime. Dar, în­­cercările ce s’au făcut, au întimpinat mari greutăţi, aşa, că putem zice, că co­lonisările de până acum au dat faliment. Un esemplu eclatant ne dă în pri­vinţa aceasta »Hazánk* în unul din unii sei din săptămâna trecută. Iată ce scrie acest ziar despre re­­sultatele politicei de colonisare în comi­tatul Torontal. »între multele acţiuni din comitatul Torontal se poate număra şi politica de colonisare, pe care, ca şi pe celelalte, o putem privi ca un sigur fiasco. Sub masca colonisării agricole s’au înfiin­ţat fără nici o socoteală colonisări de interes. Ne mai aducem aminte de foa­metea, care bântuia acum patru ani. Vestea grozavă strǎbatu toată ţeara, că Torontalul, Ganaanul de odinioară, flă­mânzeşte, că poporul nu are pâne; causa au fost uşurării de cereale, dar’ mai mult inundaţiunile. Mulţumită lui Dumnezeu, foametea a trecut; inundaţiunile însă nu. Acesta e cel mai mare rău pentru po­­poraţiunea din Torontal. în Torontal asistă o mulţime de societăţi de asigurare contra inundaţiu­­nilor, cari aduc însă mai multă pagubă decât câştig, din cauză că premiile de asigurare sunt prea mari, cu mult mai mari ca darea directă de stat. Vrednic de însemnat este faptul, că pagubele cele mai mari le-au suferit chiar comu­nele colonisate, fiind ele, așa zicând clă­dite pe apă. Politica de colonisare în Torontal s’a început cu colonisarea comunei Muszlya. Gam cu vre-o 10 ani în urmă au fost ademenite la 4000 suflete din comitatul Ciongrad la Muszlya — o oră depărtare de Becîcherecul-mare. Coloniştilor li­ s’au promis oase, pămân­turi şi scutire de dare; în locul acestora însă li-s’au impus cu mult mai grele po­veri, decât le-au avut mai înainte şi ce e mai principal, ei au fost aşezaţi lângă apă, adecă lângă Tisa, care inundează în fiecare an. Administrativ Muszlya se ţine de Becîcherecul-mare, ceea­ ce se înţelege de sine, fiind coloniştii din Muszlya oameni foar­te căutaţi la alege­rile de deputaţi. Ei stau sub scutul co­mitatului şi trebue să joace cum le cântă acesta. La ultima alegere de deputat vre-o 700 de alegători din Muszlya voiau să-’şi dee votul lor candidatului neoficial, dar’ au fost aduşi la reson cu favorurile, cu scutirea de dare şi cu alte promisiuni »puse în perspectivă«. Tot astfel stau lucrurile şi în ce­lelalte comune colonisate din Torontal, precum în: Borcea, Băronyos, Elogon, Hertelendyfalva, Săndoregyhăza etc. Resultatul e, că în fiecare an emigrează la America sute de familii din comu­nele colonisate, ne mai putând suporta poverile şi lipsa Poporul a sărăcit şi s a ruinat. Numai Nemţii se mai susţin, ceea­ ce se înţelege de sine, fiindcă ei sunt so­lizi şi-­şi lucră pământul cu cea mai mare diligenţă. Ţeranul maghiar sau şerb din contră a sărăcit total. Acesta e resultatul colonisării în Torontal­. Asemenea derută au suferit şi con­tinuă a suferi coloniile şi din alte părţi, atât în Bănat, cât şi în Ardeal. Văzând aceste resultate, toată lu­mea ’şi-a pus întrebarea: care e causa adevărată a nereuşirii colonisărilor ? Stăpânitorii noştri au aflat că e rău sistemul de colonisare şi pe acesta ’l-au învinovăţit. De părerea aceasta e Da­rányi şi toţi aceia, cari stătuc din răs­puteri pentru continuarea acţiunii de colonisare. Ei cred, că aplicând un alt mod de colonisare şi având la dispozi­­ţie mijloace pecuniare mai multe, succe­­sul va fi sigur. Aceia însă, cari judecă nepreocu­paţi, sunt de altă părere. Ei susţin, că colonisările nu succed, nu atât din causa sistemului de colonisare, ci din causa, că ţeranul ungur nu e element bun de colonisare. Esaminând împrejurările, se pare că aceasta părere e adevărată. Ţăranii unguri, colonisaţi, până­ acum, s’au do­vedit de neluprători, uşuratici şi negli­jent în împlinirea datorinţelor, ce le au faţă de stat. Din causa aceasta cei mai mulţi, ajungând la sapă de lemn, sau emigrează, ca cei din Torontal, sau sta­tul e silit să-’i scoată cu forţa brachială din colonii, cum s’a întâmplat aceasta în toamna trecută la Sărmaş, în Ardeal, şi în alte părţi. Cu toate aceste guvernul e decis a continua în stil mai mare cu coloni­sările. In ministerul de agricultură s’a lucrat şi se lucră cu mare aparat în di­recţia aceasta. Ancheta, convocată anii trecuţi în ministerul de agricultură a sub­­ministrat şi ea materialul pentru pune­rea în lucrare a nouei acţiuni. Lucrările în privinţa aceasta au înaintat într’atâta, încât Darányi are deja pregătit un nou proiect de colo­nisare. Ziarele din Pesta scriu, că proiec­­tul e terminat, dar’ ministrul îl va pre­senta dietei numai în ciclul viitor, fiind­că obiectul e de mare importanţă şi n’ar voi, ca să B6 treacă uşor peste el şi să sa facă un lucru pripit. Aceasta ar fi în detrimentul marei probleme a colo­nisărilor. Indată­ ce va fi votat proiectul — scriu mai departe ziarele — se va porni şi marea acţiune de colo­nisare, pentru care s’au făcut paşii necesari. Starea lucrurilor deci ni­ se presintă astfel: Colonisările de până­ acum n’au prea avut succes. Ele se consideră nu­mai de încercări, după un sistem neco­­răspunzător întru toate. Acum s’a făcut, pe basa esperien­­ţelor de până aci, un nou proiect de lege pentru colonisări. Cuprinsul ace­stuia nu ne este încă cunoscut, dar­ din spusele lui Darányi ştim, că prin el se intenţionează a se da o desvoltare în stil mare, sistematică a colonisărilor. Ştim apoi mai departe din esperienţa de până­ acum, că vor fi colonisaţi şi de aci înainte numai ţărani unguri şi că din vistieria ţării se vor vota credite mari pentru colonisare. Adecă pericolul ce ne-a ameninţat până aci, în viitorul apropiat va lua proporţii mari şi foarte stricăcioase. în faţa acestei situaţii ne întrebăm ce am făcut pentru apărarea noastră şi ce facem ? Răspunsul: nimic sau aproape nimic, în nădejdea, că precum n’au suc­ces colonisările până aci, nu vor is­­buti nici în viitor — se nu ne răzimăm. Dacă ele n'au succes, nu e meritul no­stru, ci pricina e slăbiciunea duşma­nului şi poate şi sistemul greşit. Duş­manul însă prin aceasta nu e descura­­jat, ci se reculege şi cu nouă şi mai pu­ternice forţe se apucă de lucru. Astfel ceea­ ce n’a succes până acum, va suc­cede în viitor. De aceea credem, că a sosit timpul de lucru şi pentru noi. In faţa încer­cărilor nedemne ale guvernului nu avem lipsă de teorii, de dicţii şi oraţii fulmi­nante, ci de un proiect bine chibzuit, practic şi uşor de pus în lucrare. La lucru deci, până nu e prea târziu. ______ (v.) FOIŢA „TRIBUNEI“. MIRIAM. 26 — Roman — de Jacques Vincent. (Urmare). Deodată, un cuvânt al eunucilor speriaţi de moarte ne aduce aminte, că în halul agitaţiei provocate de nenoro­cirea băiatului uitaserăm să ne acope­rim feţele; eu îmi las grabnic în jos vălul. Hassan, cu un salut reverenţios se depărtează, care eu rămân sub im­presia temerarei sale nepăsări, din cauză că nu a dat ascultare advertismen­­tului meu. Băiatul ne priveşte încă tot palid şi tremurând; pe faţa lui se vede ne­îndoios, că e deosebit de suprins, că noi atât de mult fuseserăm îngrijorate de soartea lui. La marile strigăte în fine a eşit din căscioară şi mamă-sa; era femeie încă tinără, cu fisionomie posomorîtă, espresivă; purta rochie albastră, ceea­ ce e portul obicinuit al femeilor fellalte. Fără nici o spaimă ori bucurie, se apro­pie de noi liniştită şi indiferentă. »Ceea­ ce a hotărît soartea, e ho­­tărît«. Mi­ s'a făcut milă de sărmanul miti­tel, care nouă avea să-­şi mulţumească vieaţa; nu mă răbda inima să-’l las iarăşi pradă miseriei şi am oferit mamei sale să mi-’l vândă mie. Ea a primit ofertul şi astfel micul protegiat a fost luat cu noi în trăsură. încă tot sub stăpânirea agitaţiei causate de aceste întâmplări sosiserăm acasă la cumnata mea; aici, când tre­ceam cu trăsura pe lângă murul gră­dinii din jurul palatului, îmi cade deo­dată în brațe un rămurel de iaemin în­florit, pe care cineva îl aruncase pe fe­­reasta trăsurii. Eu și Adilah ne privim uimite. -- Asta e dela vecinul nostru, — zice într’un târziu Adilah rîzend, —* el te-a recunoscut, în agitaţia mea voiam să arunc I iazminul afară, Adilah însă mă opreşte, I zicându-mi cu zimbet cochet următoarele: —­ în sfîrşit n’a comis nici o încorectitate; ’şi-a achitat numai da­toria. , Omagiul acesta de gust orienta­ I voia să esprime mulţumită, ar fi fost deci crudelitate se şi-­l resping. Am pă­strat deşi floarea. Sosită la Similah, natural că a trebuit să esplic tatălui meu chipul cum am ajuns la micul fellah, mi am spus că în societate cu Adilah am făcut escur­siune şi nu am tăinuit nici modul cum a fost mântuit copilul; în loc de drep­tate a eserciat graţie. Că nu am fost voalate şi cum chiamă pe călăreţul, fi­reşte că nu ’i-am­ spus. Rămasă apoi singură, mă ocupa şi tortura necontenit amintirea acestei în­tâlniri stranie; rămurelul de iazu din ce-’l am înainte­’mi mărturiseşte destul de clar, ca Hassan ştie cine fuse­se eroina aventurei din fereasta chioșcului. »își achită datoria« — ’mi-a z­s Adilah. Dar’ cum a putut oare să ne vadă? Doar’ printr’o deschizătură aco­perită de frunziș și pe care eu nu o observasem ? Ori­cât de neesplicabil să fi fost ÎnSă acest Secret, nu-’mi puteam tăinui însă năcazul sincer, care mă muncea din causa aceasta. Ca să mă emancipez de cugetele neplăcute şi să-­mi fac şi ceva distracţie, am dispus să-­mi aducă copilul, pe care Narly îl spălase şi îm­brăcase deja. E un băieţel cam de cinci ani, cu ochi negri, îndărătnici, în botul exterio­­rului seu sălbatec şi al părului tuns de­­ tot, e băiat frumos, îl chiamă Mansur. „ E timid bietul şi abia cu mare greu ’mi-a susces să-’i inspir ceva şi curagiu. Podoabele de aur de pe toaleta mea îl ispiteau totuşi, şi la promisiunea că îi voiu face un surtuc cum au paşalii, a şi zimbit. Involuntar ’mi-a rătăcit apoi cuge­tul iarăşi la aventura noastră şi după­ ce am cumpănit toate posibilităţile m'a cuprins de nou îngrijorare pentru ne­norocitul exilat; să nu fi căpătat oare epistola mea ? Una ştiu sigur, că adecă Iurah a dat scrisoarea unuia dintre oamenii lui •— mă^ cuprinde o nouă teroare —­ dar’ dacă îi va fi tradat careva dintre ser­vitorii soi?! Atunci însă ’lar fi prins negreşit. Mă cuget apoi, că în ce chin copilăresc îl făcusem atent; de ce să fi dat oare crezământ advert­sării anonime? Sub masca anonimităţi se ascunde oare prietinul, care sincer doreşte cuiva binele ? Adese­ori bărbaţii aşa de temerar , îşi pun în joc vieaţa, ca şi­ cum ar fi vorba de o jucărie, a cărei primejdie­­ îi potenţează numai farmecul. Fără să-­mi pot stăpâni sentimen­­­­tele, mă torturează şi perseaută cugetul,­­ poate am conlucrat la peirea lui Has- I­san; nu voiam să-’l consider de om laş,­­ după­ ce tocmai în presenţa mea săvîrşi o faptă nobilă; m’am hotărît deci să mai fac încă o ultimă încercare întru salvarea lui, fără să fi avut teamă că ar pute presupune cumva, dela cine îi vine de nou advertisarea. Acel biet copilaş, care lui are să-’­ i mulţumească vieaţa, oare nu formează­­ d’la o legătură între noi? Nu va afla el oare drept un om natural, că eu voesc să mă achit de datoria recuno­ştinţei ? Am scris numai­decât o epistolă în care ’i-am spus în cel mai hotărît mod, că l’au văzut şi ’l-au recunoscut, şi ’i-am descoperit pericolul ce-­l ameninţă, în loc de subscriere am pus în plic câ­teva firicele de iazmin. Iurahii mele credincioase de astă­­dată i am legat de suflet, ca numai lui Hass­an în mână să deie epistola. Scu­­tită de habarah şi de voal, putea satis­­f­ie uşor comisiunea : putea să între lu­i Hassan fără ca oamenii lui să poată­­ crede altceva, decât că e o sclavă străină. (Va urma). Sibiiu, 22 iunie 1901. Saşii şi alegerile­ în cercul prim electoral din Braşov candidatul Saşilor este profesorul Korodi, care mâne îşi va ţine vorbirea de program în faţa alegătorilor. Tot cu această ocasiune comitetul partidului poporal săsesc va aduce la cunoştinţă şi nu­mele candidaţilor pentru cele patru cercuri electorale din comitatul Braşo­vului, la alegerile viitoare, între can­didaţi va fi şi advocatul Lurts şi ma­rele industriaş Gopony. Armata austro ungară şi ar­mata română. La dineul dat în onoarea şefului statului-major Beck în Sinaia, Regele Carol a mulţumit în­­tr'un toast împăratului şi Regelui Fran­­eisc Iosif pentru bunătatea sa, zicând, că presenţa în Sinaia a atâtor of­ceri ai armatei austro-ungare constitue o nouă dovadă despre escelentele re­­laţiuni, cari există între Româ­nia şi puternicul imperiu vecin. F. Z. M. Beck a esprimat Regelui Carol cea mai adâncă recunoştinţa pentru cordiala primire şi a zis, că armata austro-ungară admiră calităţile militare ale bravei armate ro­mâne. Concurenţa economică a pu­terilor în Orientul european, în vremurile noastre — scrie »Apăr. Naţ.« — lupta de preponderanţă şi influenţă în­tre popoare se dă pe terenul economic. E o luptă fără vărsări de sânge, fără bubuituri de tun; dar d­in peripeţiile ei se cheltueşte mai multă energie, mai multă muncă decât într’un răsboiu cât de sângeros, căci cheltuiala aceasta nu încetează un singur minut, de oare­ce de­­visa în astfel de lupte este că: »Timpul e bani«. Fiecare din combatanţi se teme ca nu cumva altul să-’l ia pe dinainte. De aci sforţările marilor ţări pro­ducătoare de a-’şi asigura debuşeuri cât mai largi şi cât mai număroase pen­tru comerciul lor pe pieţele lumii. Devisa comerciului fiind »timpul e bani« urmează că silinţa de căpetenie este economisirea timpului, car’ aceasta fireşte se realizează prin mijloacele de transport sau căile de comunicaţie cele mai scurte şi cele mai lesnicioase. Orientul şi extremul Orient au atras atenţiunea capitalurilor europene, care caută să se îndrepte lacome într’acolo. Deocamdată acele locuri trebuesc legate prin calea cea mai scurtă cu cen­trul şi apusul european. Germania a obţinut de la Poartă concesiunea de căi ferate în Asia­ mica. car’ România, cu portul Constanţa, îi serveşte de legătură — pe drumul cel mai scurt — cu Orientul. Austria — atât din interes comer­­cial cât şi strategic — caută să lege provinciile sale sudice cu Salonicul, prin Albania. Rusia, nu se lasă mai pe jos, şi »ameninţă« să lege, la rîndul ei, Marea- Neagră cu Adriatica printr’o cale ferată. Mai mult încă. Pentru a paralisa avantajele drumurilor de fer germane şi austriace, se proiectează o comuni­caţie directă­­de cale ferată între Paris— Brindisi — Antivari—Niş—Porţile de fer— Odesa. Această înverşunată luptă de con­curenţă ne priveşte foarte de-aproape. Nr. 108 Chestiunea e să ştim şi să fim în putinţă de a profita de înfocata aten­ţiune a marilor puteri către Orientul european, pe care capitalurile lor vor să-­l esploateze. Vacanţă. Parlamentul îşi va începe va­canţa în 28 iunie st. n. până­ când după toată probabilitatea se vor pertracta toate chestiunile, cari reclamă isprăvire încă în sesiunea aceasta. Şedinţele se vor redeschide pe la începutul lunei Septemvrie. Programul Slovacilor. Lupta naţională a fraţilor Slovaci se pare că a întrat într-o nouă fază. Corifeii slovaci cred, că prin schimbarea tacticei urmate în trecut vor pută rea­liza mai uşor ţinta ce urmăresc şi deci aproape peste tot locul au luat deci­­siuni să intre în lupta proximă electo­rală, punându-i şi candidaţi cu program naţional. In urma acestei acţiuni or­ganul naţional din Turot-St-Mărtin a publicat un program constătător din optsprăzece puncte, Intre cari, pe lângă pretinderea sanării gravaminelor şi res­pectarea limbii şi drepturilor naţionali­tăţilor nemaghiare, pretind şi realizarea unor reforme sociale şi economice de o însemnată importanţă. Cuprinsul acestui program se poate reasuma în următoarele: 1. Susţinerea unităţii, Intregităţii şi independenţei Ungariei. 3. Revizuirea legilor politico-bise­­riceşti şi în special ştergerea neconfesio­­nalismului. 2. Recunoaşterea şi egala îndrep­tăţire a limbii slovace d­in şcoală, în oficii şi în justiţie prin aplicarea deplină a legii de naţionalităţi din 1868. 4. Autonomia bisericească. 5. Sprijinirea şi desvoltarea din partea statului a şcoalelor poporale pe caze naturale. 6. Disposiţiuni potrivite spre ridi­carea economiei, micii industrii şi a comer­ciului. Spre scopul acesta înfiinţarea de şcoli agronomice, industriale şi comer­­ciale corespunzătoare intereselor popo­rului slovac, cu limba de propunere maternă. 7. Limitarea împărţirii moşiilor, prin stabilirea unui minimum, care să nu poată fi luat de la proprietari, nici licitat. 8. Reforma casei de dare în mod drept, cu luarea în considerare a ţinu­tului locuit de Slovaci, foarte puţin roditor. 9. Regularea rîurilor din nordul Ungariei. 10. Regularea potrivită a chestiunii servitorimii. 11. Limitarea esertării industriei li­bere şi sprijinirea din partea statului a in­dustriei mici faţă de concurenţa fabric

Next