Tribuna, iulie 1901 (Anul 18, nr. 122-142)
1901-07-22 / nr. 136
Pag. 542 Sibiu, Duminecă, şi să găzduiască pe apostolii teatrului român. Alăturea vrednicilor bărbaţi sălăgeni cu dragostea înăscută înşiruitu-s’au şi harnicile femei sălăgene,ca sub aripile rodnicei »Reuniuni a femeilor române din Sălagiu şi Chior« să dee tot sprijinul posibil, pentru ca societatea pentru fond de teatru — acasă să se simtă şi multe să vadă la fraţii lor de aici. Răsplata muncii e perfectă şi bucuria noastră e nemărginită, când sub pecetea obiectivităţii putem să spunem lumii româneşti, că găzduirea Sălăgenilor a fost frăţească, a fost românească. Primirea oaspeţilor. Mercuri cu trenul de după ameazi a sosit comitetul societăţii In frunte cu presidentul dl Iosif Vulcan şi urmat de un ales număr de oaspeţi. La gară au fost Intimpinaţi de inteligenţa din Şimleu, in numele cărora dl Andreiu Cosma, directorul »Silvaniei« Mi-a bineventat cu următoarele cuvinte: »Ilustre domnule preşedinte! Onorabile comitet şi preaiubiţi oaspeţi! Cu iubire frăţească vă salutăm în mijlocul nostru şi vă rostim un călduros: »Bine aţi venit!« Pentru locuitorii acestui oraş şi pentru Românii sălăgeni zilele acestea sunt zile de sărbătoare, având deosebita onoare de a saluta în persoana d-voastre, ilustre de preşedinte, pe un vechiu propagator al culturii, pe neobositul cultivator al literaturii române, pe vrednicul urzitor al »Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român«, în d-voastre onorabil comitet al societăţii, doamne şi domni, oaspeţi iubiţi, pe ceialalţi distinşi şi zeloşi luptători pentru înaintarea sublimei cause, a Thaliei române, a culturii noastre naţionale. Nu ni s’a dat să vă putem presta o primire atât de splendidă cum aţi merita, vă asigurăm însă, că aţi venit fraţi la fraţi! Interesul nostru viu pentru sfinţenia causei, ai cărei destoinici apostoli sunteţi, respectul şi iubirea ce vi le păstrăm, ne inspiră speranţa, că prin ele măcar în parte se vor suplini neajunsurile provenite din modestia puterilor noastre sociale şi materiale. Dorim, ca timpul cât veţi fi intre noi, să-l petreceţi bine şi lucrarea d-voastră să fie îmbelşugată prin resultate bune! Încă odată: Bine aţi venit!« Presidentul I Vulcan intre strigăte de RSS trăească« a mulţumit în alese cuvinte pentru primire, zicând: »întindem şi noi mâna frăţească, mâiii ce ne-aţi întins-o frăţeşte«. Mulţimea oaspeţilor sosiţi a fost imediat şi cu multă prevenire încuartirată. Laudă deosebită neobositului president al comisiunii de incuartirare, dl şef-contabil Ioan P. Lazar. Seara de cunoştinţă, părinţilor noştri... Aici au fost strîmtoriţi fie iertaţii, ca să-’şi jertfească vieaţa pentru neam, să sature scârboasa sete de sânge a răsvrătitorilor, a rebelilor duşmani... E mult de atunci! Rebelii s’au aşezat acum in scaunul tirăniei »pacinice«. Curtea şi casa — mărturia martiragiului românesc — este azi proprietatea băncii româneşti »Silvania*. Fraţii şi nepoţii nemuritorului Bărnuţiu, fiiul Sălagiului chibzuesc azi în curtea sângelui — felul strategic luptei luminilor, luptei pe teren cultural... Se pare un admirabil joc al destinului ca după mai bine de jumătate secol, Românii adunaţi din toate părţile, de pe ţerina frământată cu sângele luptătorilor de la 48, să vestească în ţeara lui Bărnuţiu falnica luptă pe terenul cultural... La mesele întinse erau aşezaţi Români din tot colţul de ţeară (vre-o 70 la număr), cari cu veselie ascultau musica grăniţerilor ardeleni — pe Christof din Bistriţa. Bineventarea presidentului şi a comitetului a făcut-o prin cuvinte oratorice şi alese. Venerabilul vicar eppesc A. Barboloviciu. Abia câteva momente după răspunsul emoţionant al presidentului, dlui Vulcan, »Curtea sângelui« răsuna de toaste însufleţite, sincere şi frăţeşti. A vorbit intre cei mulţi: Venerabilul badea George de Băseşti, părintele Lucaciu, Andreiu Cosma, Virgil Oniţiu, Dr. Dăianu, Dr. Branisoe, Dr. Mih. Pop, părintele Budişan, Alex. Adu, profesor G. Trif etc. etc. ...Se pornise spusele fraţilor dornici de întâlnire atât de înlănţuit, încât doar— numai umbrele târzii ale nopţii şi conştienţa lucrului zilelor ce vor urma — au pus capăt şirului de toaste însufleţitoare. Era ciasul 1 după miez de noapte, când iubitul tuturor, badea George a poftit noapte bună oaspeţilor iubiţi... După orele 8 seara oaspeţii însoţiţi de neobosiţii găzduitori, se adunau pâlcuri-piticuri în curtea »Hotelului naţional«. ...Veniau să dea prinosul admiraţiei lor şi a respectului lor faţă de memoria scumpilor părinţi, măcelăriţi In această curte la anul 48... Da! căci In curtea aceasta unde ne-am adunat să ne cunoaştem, să ne strîngem mâna de bun sosit — înainte cu 53 ani curgea sângele de martir al aşteptându-ne să-mi mărturisim păcatele, ca să ni le ierte. Fie oameni cu caracter toţi cei ce ţin condeiul. Numai mâni curate să-’l atingă, ca nu cumva să-’l păteze. Să cultive bunele maniere, căci condeiul nu este ciomag. Să stea vecinie în serviciul causei drepte şi niciodată să nu cază la rolul nimernic de condeiu simbriaş, care apără şi laudă pe cel-ce plăteşte. Ei, cari ţin să conducă opiniunea publică pe calea onoarei şi cari judecă pe alţii, să fie înşişi nepătaţi, ca nu cumva publicul să asiste la spectacolul greţos, cum nişte aventurieri certaţi cu morala ţin lecţii, de onestitate şi judecă pe oamenii cinstiţi. Şi fie oameni cu caracter toţi câţi conduc stăruinţele de înaintare a popoarelor. Sufletul lor să rămâe curat, ca aerul munţilor unde nu străbat miasmele corupţiunii, de unde numai fulgerele ideilor regenerătoare îşi iau sborul. La înălţimea cugetării lor, să despreţuiască ademenitoarele străluciri trecătoare ale obştei şi să ţină mai mult la stima ce-i împresoară şi la sfinţenia datoriei ce au de împlinit. Căci nu este dragoste mai ferbinte, stimă mai înaltă, siie mai mare şi fericire mai sublimă decât ceea ce-ţi împleteşte recunoştinţa neamului tău. Şi nu este pedeapsă mai grozavă decât a trădătorului, care îşi tîreşte urgisit zilele din urmă ale vieţii Îi moare blăstămat de toţi ai sei, care blăstămul acesta se perpetuiază din generaţiune In generaţiune, cum tunetul sguduitor se transmite din munţi în munţi umplând de groază oamenii. Omul, creaţiunea cea mai sublimă a lui Dumnezeu, are menire înaltă pe La orele 11 a. m. se deschide prima şedinţă. La masa presidială ocupă loc: Presidentul I. Vulcan, vicepresidentul Virgil Oniţiu, secretarul V. Goldiş, vicarul pământ, aceea de a representa aici ideea divinităţii. Cugetele, vorbele, pornirile , şi faptele lui, toate au să fie îndreptate întru îndeplinirea acestei misiuni. El trebue să fie bun, drept, curat, cinstit, de omenie, adecă cu caracter, căci om de omenie este numai un om cu caracter. Un om cu caracter ştie că nu s’a născut de graba în lume, că are datorii faţă de familie, societate, naţiune şi patrie. El ştie că numai împlinirea datoriilor sale îi atrage stima obştei şi-i aduce liniştea conştienţei sale. De aceea va ţină neclintit la credinţa sa şi nici favoruri materiale nu-’l vor seduce, nici stavile nu-’l vor descuragia, nici ameninţiţări nu-’l vor înfrica. Ci va merge drept înainte, cu fruntea ridicată, cu curagiu nefrânt, îndurând mii de miserii şi luptând cu câţi duşmani în lume. Un om cu caracter are o linie de conduită bine fixată, pronunţată şi hotărîtă. El nici-odată nu va sta pe gân- duri ce cale are să apuce, căci sentimen- tul onestităţii îi va spune totdeauna nu- i mai decât că nu poate să plece decât pe calea onoarei. Conştiu de demnitatea sa, el nu se va încovoia în rîndurile ce- i lor cu devisa »Lasă-mă, la su-te«, voi va ieşî în arena luptei, să-şi dee ultima răsuflare pentru convingerea sa. Un om cu caracter, dacă se face apel la concursul lui, în o causă obştească, nu va hesita un singur moment, nu va zice niciodată »poate«, nu va răspunde, precum au obiceiul mulţi: »faceţi numai că eu mă învoesc la toate«, cam la adăpostul acestor şovăeili şi scuse se pituleşte minciuna şi laşitatea, — ci va sări hotărît să dee mâna cu cei ce lucrează. Un om cu caracter văzând primejdia ce vrea să distrugă interesele mari, nu se va retrage şi nu va zice că nu se amestecă, pentru-că eventual s’ar strica cu cineva sau ar ave pagube materiale, voi va desconsidera toate motivele personale și va pune în serviciul causei toată stăruinţa sa. Un om cu caracter nu va face nimica îndemnat de interese individuale, ci condus numai de sentimentul datoriei. Sentimentul acesta este atributul fără care e peste putinţă se se simtă om deplin, întocmai cum nu poate să trăească fără să respire la aer. Un om cu caracter ştie că onoarea e comoara cea mai scumpă a unui bărbat, că vorba dată e sfântă, că steagul la care a jurat e vieaţa lui; de aceea el nu va lipsi niciodată de acolo unde îl reclamă datoriile lui de om corect. Un om cu caracter nu poartă frică de judecata nimănuia, căci are conştienţa liniştită că vieaţa lui este o carte deschisă, în care nu se găseşte nimica de condamnat. Familia, societatea, naţiunea, în fruntea cărora stau astfel de bărbaţi sunt fericite, viitorul lor este sigur, un viitor frumoa şi mare. Dacă Dumnezeu m’ar întreba, ce-’i cer eu naţiunii mele: talente mari, bogăţii strălucite, puteri colosale, m i-aş răspunde: — Dă-ne Doamne cât de mulţi oameni cu caracter!* Cu această dorinţă, deschid adunarea generală, ZIUA PRISKA. (1 August 1901). La biserică. La orele 8 dimineaţa s’a început serviciul divin in biserica impunătoare gr.-cat. rom. Venerabilul vicar dl Barboloviciu, asistat de 6 preoţi , a servit liturgia şi apoi un solemn parastas pentru membrii răposaţi ai societăţii de teatru. Răspunsurile liturgice le-a îngrijit corul teologilor din Gherla, completat cu tinerimea din Şimleu şi jur. Intre publicul asistent am observat şi pe următorii distinşi fruntaşi: presidentul Vulcan, vicepres. V. Oniţiu, secretarul V. Goldiş, badea George de Băseşti, părintele Lucaciu, noul protopop al Bistriţei Gerasim Domide, Iuliu Coroianu, Dr. Gavriil Tripon, Andreiu Cosma şi apoi prof. Precup, locot. Bardosy, protop. Lemănyi etc. etc. Şedinţa primă: Barboloviciu, badea George de Băseşti, prof. G. Trif. La masa presei reprezentate sunt ziarele: »Tribuna« (V. C. Osvadă), »Gazeta Transilvaniei« N. Sulica), »Drapelul« (Dr. V. Branisce), »Unirea« (prof. Precup), »Foaia şcolastică» (prof. Dr. Raţiu). Publicul e număros şi ales. Cununa damelor e splendidă şi bogată. Deschiderea adunării o face dl I. Vulcan, prin un discurs avântat viguros, ce-l publicăm în estensiune. (Vezi »foiţa«). Aplause furtunoase au acoperit ultimele cuvinte ale presidentului. Vener. vicar Barboloviciu în un discurs cu adevărat entusiast, distins şi îmbrăcat în haina frumosului ideal — ’şi-a plecat genunchii inimii sale, ca să salute pe dl president, pe veneratul comitet, pe onorata adunare, pe strălucita societate. Preşedintele mulţumeşte entusiasmat; dl profesor Cavriil Trif salută reuniunea soră în numele despărţământului sălăgian al »Asociaţiunii pentru cultura şi literatura poporului român«; dl Augustin Vicaş, actualul »Reuniunii femeilor sălăgene - chiorene« salută în numele acestei reuniuni harnice. Preşedintele mulţumeşte la fiecare în parte. Şi apoi se trece la ordinea de zi. Dl Andreiu Cosma propune şi adunarea alege ca notari ad hoc pe d-nii: Vasile Coldiş şi preotul Antoniu Baliban. Secretarul dă cetire apoi raportului comitetului, despre activitatea sa de la adunarea din Abrud încoace. Pentru censurarea raportului anual se alege o comisie din domnii: prof. Dr. Dăianu, prof. I. Gheţie, protop. Teodor Pop, prof. G. Precup, advocat Dr. Andreiu Pop. Raportul despre averea societăţii în lipsa dlui cassar Petru Petrescu îl ceteşte secretarul Goldiş. Pentru censurarea cassei s’a esmis comisia compusă din domnii: Dem. Suciu, Dr Cor. Pop, George Pop, advocat, Ioan P. Lazar şi Vasile C. Osvadă. Pentru adunarea de membri noi se esmite o comisie în persoanele dlor: prof. Gavril Trif, Eugeniu Boroş, Vasile Oros, Aug. Vicaş, Simeon Barboloviciu. Secretarul V. Goldiş presentă propunerea concretă a comitetului societăţii de următorul cuprins: »Adun. gen. din Şimleu îndeamnă comitetul acestei societăţii să concheme în locul şi timpul potrivit o adunare în sensul §-ului 21 din statute, care are să delibereze asupra desăvîrşirii scopului societăţii, asupra înfiinţării teatrului român«. Pentru censurarea acestei propuneri se alege comisia următoare: George Pop de Băseşti, Dr. Vaier Branisce, Gherasim Domide, Dr. V. Lucaciu şi Vasiliu Pop. După aceste presidentul anunţă că s-au insinuat doi disertanţi, şi anume: profesorul Nicolae Sulică din Braşov şi părintele Ioan Budişan din Sălagiu. Profesorul Sulică în urma invitării dlui president ţine conferenţa sa interesantă despre »Inceputul literaturii dramatice şi activitatea diaconului Coresi«. Studiul vast al dlui Sulică, a fost ascultat cu mult interes. Luând subiectul din istoria desvoltării literaturii române, dl SulicăU prin predarea şi aranjarea materialului a ştiut să facă plă- I cută publicului obosit tema d-sale, lucrată ştientifice. La sfîrşitul conferenţei, dl Sulică a fost viu aplaudat. A doua disertaţie s’a amînat pentru şedinţa a doua. La orele 1 d. a. presidentul a închis I şedinţa. După ameazi, la orele 2, s’a servit ■ un splendid banchet pentru 150 de persoane, care seara la 8 a fost concert I şi teatru. In decursul sărbărilor oaspeţii au visitat esposiţia de lucruri de mână. Despre acestea raport în unul proxim. • TRIBUNA 22 Iulie (4 August) 1901 Revistă esternă. Londra, 2 Aug. Ziarul »Standard« aduce ştirea, că regina Wilhelmina a Olandei s’a declarat în timpul din urmă aplicată de a propune bărbaţi de poziţie înaltă, cari să întrevină în favorul păcii, dacă Krüger ar fi primit condiţia, ca Burii să aibă autonomia, dar’ să recunoască supremaţia Englezilor. Krüger însă a respins acest ofert şi pace numai pe basa deplinei independenţe a Burilor voeşte să încheie. Krüger tot mai speră, că se va produce o încurcătură internaţională, care va servi spre binele Burilor. — Pe la finea lui August Krüger va pleca la America pentru a iisita pe presidentul Statelor Unite, Mac Kinley. Din Turcia. Știrea după care marele duce Alexandru Mihailovici ar fi vorbit Sultanului în chestiunea independenței Bulgariei sau asupra chestiuni cretane, este fără temeiu. — 1791. — Trad. de Dr. Elie Dăianu. (Urmare şi fine). Dacă lnse totuşi intenţiunea Maiestăţii Voastre sacratisime ar fi, ca această cerere a naţiunii, care totdeauna a fost cea mai fidelă faţă cu augustisima casă domnitoare, să se comunice prin comisarul regesc plenipotenţiar staturilor şi ordinelor adunate acum în dieta provincială şi după ce în acest cas, cu toatecă e destul de dovedită dreptatea rugărilor noastre şi cu toate că dorinţa unei mari părţi a regnicolaiilor adunaţi în dietă, şi anume dorinţa acelora, cari au înaintea ochilor numai fericirea dulcii noastre patrie şi promovarea binelui public, este îndreptată întra’acolo, ca cererei naţiunii suplicante să ’i se satisfacă, — totuşi uşor s ar putea întâmpla ca unii dintre cetăţenii patriei, cari se găsesc în dieta de acum, şi cari provocându-se la obiceiul contrar cererilor naţiunii noastre, obiceiu quasi întărit prin prescripţiune (deşi prescripţiunea nu are loc în contra drepturilor societăţii civile) sau cari nu au cunoştinţă corespunzătoare despre drepturile societăţii civile, sau în fine cari necercetând istoria patriei şi înţelesul legilor din patrie nici nu pot pătrunde dreptatea cererilor naţiunii subscrise, ba poate sunt conduşi încâtva şi de oarecare ură ascunsă contra naţiunii şi religiunii noastre, se încerce a împedeca în vre-un mod reuşita norocoasă a acestui lucru şi a-’l sufoca ; naţiunea subscrisă se roagă cu toată umilinţa să se îndure Maiestatea Voastră sacratisimă a permite, în acest cas, ca într’o conferenţă naţională — despre a cărei modalitate şi loc ar avea să facă Maiestăţii Voastre sacratisime propuneri cât mai ingrabă cei doi episcopi ai naţiunii, dupâ ce vor fi consultat pe câţiva din cler, nobilime şi statul militar — se se aleagă şi să se prevadă cu instrucţiunea necesară în acest scop câţiva deputaţi, cari oriunde ar fi de lipsă se representă şi se apere causa naţiunii şi dacă acestei cause, cu toată dreptatea eii s’ar pune pe deci, se arete toate gravaminele naţiunii împilate şi redactându-le în scris să le propună spre milostivă vindecare Maiestăţii Voastre sacratisime. înduratu-s’a Maiestatea Voastră sacratisimă a împărtăşi asemenea graţie şi mângâiere nu numai acelei părţi a naţiunii suplicante, care locueşte în Bănat şi în comitatele vecine cu Ungaria, Bănatul şi Transilvania, şi întregei naţiuni ilirice, ci şi tuturor celorlalte neamuri ale prea vastei monarchi. Toate acele neamuri din adunări publice espusu-’şi-au Măiestăţii Voastre sacratisime gravaminele şi postulatele lor şi nici unul nu s’a depărtat nemângăiat dela augustul tron al îndurării, drept aceea şi naţiunea suplicantă, numărând aproape un întreg milion de oameni, şi aşezată, ce e drept la graniţele cele mai îndepărtate ale monarchiei, cu inima însă şi cu sufletul totuşi întotdeauna cea mai credincioasă casei Maiestăţii Voastre, nădăjdueşte că şi ea va primi de la isvorul dreptăţii şi al îndurării mângâierea, pentru care se roagă. Ai Maiestăţii Voastre sacratisime: Cei mai umiliţi şi întotdeauna credincioşi supuşi, nobilii şi cetăţenii naţiunii române din Transilvania. Deschiderea liniei ferate Turnu-roşu—Jiblea- Joi, 1 August a sosit la Sibiiu primul tren, care a împreunat Ardealul cu România pe la Turnu-roşu. Dacă ar fi sâ judecâm după numărul persoanelor, ce erau în acest tren, ar trebui să credem, că deschiderea acestei linii la noi n’a fost salutată cu destulă însufleţire. Cei mai mulţi dintre călători erau din România şi de acolo mai ales oficeri în atrăgătoarele lor costume. Intr’adevăr joi şi ieri bâjbâia Sibiiul de oficeri şi de oaspeţi din România, între cari şi un număr însemnat de elevi ai şcoalei de silvicultură din Brăneşti. Cu totul altfel a fost dincolo, în România Acolo un şir nesfîrşit de vagoane a făcut drumul de la staţiunea Jiblea până la Turnu-roşu. Cupeele erau pline, îndesate de pasageri. Când trenul a intrat în staţia Câneni de la graniţă, din mii de piepturi răsuna puternicul »Se trăeascăi şi »Ura Româniai. Asta se esplică aşa, că dincolo în România se dase de ştire publicului, că fiecare are dreptul să călătorească gratis pe trenul Inaugural. Partea cea mai mare a pasagerilor rămase în Câneni. Până la Turnu-roşu, veniră numai vreo 500 de inşi. Aici deteră faţă cu gendarmii şi finanţii ungureşti. Trenul român însoţit de şeful de comunicaţie al C. F. R. din Craiova, Antonescu, şi de mai mulţi ingineri şi funcţionari, fu salutat la Turnu-roşu de Carol Mark, conducător de afaceri al C. F. U. din Arad. Din partea celor 2 guverne nu era nimenea de față, dovadă, că nici unul din aceste guverne nu este prea încântat de noua linie. Dar, dacă guvernele au pricină să nu fie încântate, cu atât mai mult să căutăm noi, poporul, cel direct atins și interesat, că esploatăm în favorul nostru noua legătură ferată a ţării noastre cu România. Până-ce Saşii s’au pregătit cu luni de zile înainte, cum să tragă mai mari foloase din această legătură, la noi pare că nimenea nu se gândeşte să-i dee vrt-o importantă. Nu ne este nicidecum de Saşi, căci şi ei sânt creştini, ci ne temem de invasia Jidanilor, cari de un timp încoace s’au sporit în mod bătător la ochi în oraşul Sibiiului. Dr. Ioan Pop. O scrisoare particulară din Năsăud ne anunţă, că unul dintre cei mai valoroşi servitori ai bisericei şi ai neamului românesc, vicarul Năsăudului Dr. Ioan Pop, a încetat din vieaţă joi, în 1 August, la orele 51/» p. m, în etate abia de 42 ani. Precum se ştie, defunctul a fost zelosul preşedinte şi conducător al fondurilor grăniţăreşti din Năsăud, preşedinte al reuniunii învăţătoreşti »Mariana«, precum şi membru al mai multor corporaţiuni şi reuniuni. Osemintele ei se vor aşeza spre vecenica odihnă mâne (Duminecă) în 1 August cu pompa funebrală cuvenită. Răposatul a lăsat în jale adâncă pe soţia şi patru copilaşi, apoi număroşi consângeni şi amici. întreg ţinutul Năsăudului îl deplânge, căci mai ales în aceste vremuri de restrişte se aştepta mult de la înţelepciunea şi dorul lui de muncă. Depunem şi noi o lacrimă de adânc regret pe mormântul bărbatului, care atât de multşi-a iubit biserica şi neamul. Dumnezeu să aline durerea neconsolatei soţii şi să proteagă pe neajutoraţii copilaşi. La Abonament lunar pentru Iulie sst. vechiii Invită Administraţia ziarului „TRIBUNA", Nr. 136