Tribuna, august 1901 (Anul 18, nr. 143-160)

1901-08-01 / nr. 143

An­ul XVIII Sibiiu, Mercuri 1/14 August 1901 ABONAMENTELE Pentru Sibliu: 1 lună 1 por. 70 bani, •/« an 5 oor.,­­/« an 10 oor., 1 an 20 oor. Pentru ducerea la casă cu 80 bani pe lună mai muit. Pentru monarchie : 1 lună 2 oor. 40 bani, •/* an 7 cor.,­­)­ an 14 oor., 1 an 28 oor. Pentru Rom&nia și străinătate: '/, an 10 franci, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un fir garmond prima­ dată 14 bani, a doua-oară 12 bani a treia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplacoi nr. 15. Se prenumără la poşte şi librării. Epiatole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiară. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei«, societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie« FOIŢA „TRIBUNEI“. Din vieaţa Sultanului 2 Abdul-Hamid. (Urmare). Avariţia şi amorurile sale. Murad adese­ori năcăjea pe ava­­rul său frate pentru avariţia lui. Pe când era încă moştenitor­ul tronului în­­sărcina pe un literat grec anume Hasapi, care dirigia pe atunci ziarul satiric »Ha­­gghial« să traducă în turceşte pe Ava­rul lui Moliăre ca să fie representat. Hasapi, fie spre a ridiculiza pe avarul prinţ în înţelegere cu Murad, fie din întâmplare, a intitulat traducţia »Pinti- Hamid«, adecă Avarul-Hamid. De atunci până astăzi, când vor Turcii să vor­bească despre vre-un avar cumplit îi zic Pinti-Hamid. Totuşi Abdul-Hamid consideră acea­stă neplăcută potrivire de nume drept ofensă personală şi plin de furie soma de mai multe­ ori pe traducător, care anunţa prin ziarul seu representarea apropiată a lui »Pinti-Hamid«, să nu-­şi îndeplinească scopul. Hasapi însă re­­fusa a se conforma acestei dorinţe a prinţului, asigurându-’l că nu se gândia câtuşi de puţin a-’l ofensa prin titlul traducţiunii sale. Şi în sfîrşit comedia fu representată în năcazul lui Abdul- Hamid, care, bine­înţeles, nu asistă la representaţie; în schimb însă păstră traducătorului o ură neîmpăcată, răsbu­­nându-se îndată­ ce s’a urcat pe tron prin diferite prigoniri. Deși plăcându-­i mult femeile, Abdul- Hamid a fost însă totdeauna măsurat în amorile sale, d’abia a avut două le­gături amoroase secrete. Primul a fost cu o Belgiană, care încântată de promi­siunile prinţului că va deveni soţia sa legitimă, îmbrăţişa islamismul luând numele de Fatme, dar­ în curând fu pă­răsită. Al doilea amor a fost cu o Ţigancă cântăreaţă din seraiul lui Abdul-Aziz, şi pentru a nu da unchiului Beit timp de a interveni, se căsători cu ea în secret printr’un imam țigan. Acestea fură singurele amoruri cu­noscute ale lui Abdul-Hamid. Domnia lui Murad. Un eveniment fericit. — Nebunia Sul­tanului. —­ Conciliabule pentru depu­nerea sa. — Promisiunile lui Hamid. — Urcarea sa provisorie pe tron. — Cum a făcut-o definitivă. Lovitura de stat din 30 Maiu 1876, care a detronat pe Abdul-Aziz ridicând la tron pe nepotul său Murad, a fost salutată de popor cu un entusiasm plin de esaltare. Ţeara simţi că se uşura, şi întreaga Turcie, musulmană şi creştină, vazu în urcarea pe tron a moştenito­rului popular şi liberal semnul preve­stitor al regenerării sale. în Europa, ve­nirea la tron a lui Murad a produs o impresie escelentă. Numai diplomaţia rusească a fost nemulţumită, fiindcă perdea in persoana lui Abdul-Aziz in­strumentul orb al influenţei sale. Dar’ i nimicii Turciei nu disperă pentru mult timp, căci primele simptome ale boalei cerebrale, care tulbură pen­tru câtva timp minţile noului suveran, se manifestară cu ooasia evenimentelor aş urmară detronării lui Abdul-Aziz. Un concurs nenorocit de împreju­rări şi bunul noroc al Rusiei voiră ca inimicul neîmpăcat al acestui imperiu, marele patriot turc Midhat-pașa, pe atunci ministru fără portofoliu, să ser­vească fără să vrea interesele Rusiei. Midhat concepu scopul de a provoca depunerea provisorie a Sultanului Mu­rad, impusă de starea spiritului seu. Aceasta fu marea greşeală a bunului patriot, și cu atât mai mare, că consti­tuția turcească dispunea formal că tre­bue să treacă un an de zile dela mani­festarea boalei suveranului pentru­ ca el să fie declarat incapabil, car’ Murad d’abia domnea de trei luni. Dar’ îm­prejurările erau atunci grave. Midhat­­paşa, temându-se de complicaţiuni, se grăbi a face demersurile necesare pe lângă marele vizir şi Şeipulislam. Au început atunci să circule nişte svonuri neliniştitoare în privinţa situa­ţiei interioare din Turcia. Vechii turci protestau în chip ameninţător contra programului reformator al lui Midhat­­paşa, care cu ajutorul lui Murad promi­tea reforme splendide pentru stat, par­lament, egalitate între musulmani şi creştini, responsabilitate ministerială şi reorganizarea codului civil pe basa co­dului Napoleon. Acest plan, sprijinit din toată inima şi de Murad, care, cu toată starea tristă a sănătăţii sale, sa ocupa cu activitate de interesele statu­lui şi mai ales de reforme, fu în sfîr­şit acceptat de consiliul de miniştri. Abdul-Hamid, moştenitor al tronu­lui, incepu atunci a-­şi desvolta tot talen­tul seu de intrigant şi fanatismul seu pentru vrăji, ca să pună mâna pe pu­tere. Cel mai reacţionar dintre Turci, promise lui Midhat-paşa că el va fi ese­­cutorul cel mai entusiast al reformelor, dacă va fi adus la tron. In acalaşi timp recurgea la cunoscutele vrăji ca să gră­bească sfîrşitul domniei şi sănătăţii fra­telui seu, lntr’acestea se decretă noua constituţie. Dar’ boala lui Murad se agrava din zi în zi, şi ceremonia proclamării sale solemne de Sultan se amîna sub diferite proteste.’) Situaţia internă se agrava în ca­pitală şi în provincii, Bulgaria se pre­gătea de revoluţie. Era ajunul răsboiu­­lui ruso-turc, întrevederile secrete dintre Midhal­­paşa şi Hamid deveniau tot mai fre­­cvente. Moştenitorul tronului afecta sen­timentele cele mai liberale şi promitea ministrului seu onorurile cele mai mari şi bogăţii, dacă ar fi ridicat la tron. Causa nebuniei manifestate la Mu­rad erau supărări morale. Foarte bun din fire, dar’ nevropat și sensibil, nu putea suferi calomniile lui Abdul-Aziz, îndemnat la acestea de Hamid. Contra acestor supărări căută leacul în beutura care ’i-a plăcut totdeauna, și băutura şi-a grăbit boala. Abdul Hamid, urmărind cu anxietate progresul boalei, lucra în toate chipu­rile pentru detronare. Persoane demne de credinţă ce au trăit pe acele timpuri în palat, spun, că moştenitorul tronului, după-ce ’şi-a asigurat cooperarea curte­zanilor fratelui seu, a întrebuinţat fel de fel de mijloace criminale, fără nici o legătură cu vrăjile, spre a agrava boala. După­ ce toţi medicii Sultanului cari­­l-au visitat s’au pronunţat că boala *) Se ştie câ Sultanul Murad V. a fost de­tronat fără a fi apucat să încingă în mod so­lemn sabia lui Osman, ceremonie ce la Turci ţine loc de încoronare­ sa e trecătoare, Abdul-Hamid a che­mat din Viena pe profesorul Leidesdorf. Acesta la început a fost de acord cu ceialalţi confraţi ai sei. Dar, deo­dată, pleacă în mod misterios şi fără de veste din Constantinopol, şi ajuns la Viena trimite de acolo un raport în contradicţie cu cele-ce spusese mai nainte şi în care se pronunţa că boala Sulta­nului ar fi incurabilă. Timpul a dovedit că acest raport nu era sincer, căci după câteva săptă­mâni Murad, închis în palatul Cera­­gan, ’şi-a redobândit minţile, dar’ era prea târziu. Un semn caracteristic de conside­raţia de care se bucură Abdul-Hamid pe lângă cei­ ce vin în contact cu dînsul e şi următorul: Amicul seu Afio-paşa, fost mare vizir, vorbind despre prima sa întrevedere cu noul Sultan, zise: — ’Mi-au trebuit trei luni ca să cu­nosc pe Abdul-Aziz, ca să-’l înţeleg pe Abdul Hamid nu ’mi-a trebuit decât trei ore. La eşirea de la această întrevedere, ce a avut loc a doua zi după proclama­rea sa pa Sultan, Afir-paşa spuse lui Mahmud-Gelaledin, marele întroducător al Porţii care-’l însoţea: — Noul nostru stăpân are toate de­fectele ce ’şi­ le poate închipui cineva, şi mai ales înfumurarea. Nu ştie ce face şi crede că ştie toate. Nu e nici o nădejde din partea lui! Şi coborînd vocea adăuga: — Hah­-ittic! (Ce greşeală mare am făcut !) (Va urma). EES Banii lui Iuda. Eară trebue să vorbim despre pur­tarea preoţimii noastre şi să o comba­tem. Totdeauna am simţit un regret în suflet, de câte­ ori ne-am văzut siliţi să stigmatisăm pocedura preoţimii. E de înţeles acest regret, când ne gândim, că intre massele poporului şi inteligenţă stă preotul cu dascălul seu, preotul, care eserciază prima şi cea mai imediată in­fluenţă asupra poporului, şi deci el este chemat prin posiţia sa, să planteze în inima poporului sentimentul şi conştienţa naţională, şi să- l facă accesibil pentru idealul urmărit de clasa noastră inteli­gentă, de conducătorii noştri naţionali şi... în loc să vedem pe toţi preoţii noştri deopotrivă servind demnităţii na­ţionale şi dănd poporului cele mai stră­lucite pilde de caracter firm şi romă­nesc, în unele locuri vedem tocmai con­trarul. Un trist cas de felul acesta este petrecerea de la băile din Bizuşa, despre care dăm un raport la alt loc al foii noastre. Caşul e admirabil de instructiv. Are şi note triste, dar­ se ridică din el şi o strălucită notă de caracter adevă­rat românesc. Să luăm partea mai posomorită şi condamnabilă a acestei petreceri. Preoţi români, vre­o zece-doispră­­zece la număr, secundaţi de câţiva tineri se prind în horă la Bizuşa cu Jidovii şi cu Ungurii. Adecă nu la horă, ci la... »csárdás«. O noapte întreagă, răsunat-a sala de dans din Bizuşa de tropotele cisme­­lor preoţilor români, apucaţi cu Ungu­roaicele şi Jidancele la »csárdás«. Şi ce momente strălucite de înfră­ţire naţională şi frăţească loialitate ! Ji­danii şi Ungurii, în schimbul tesărdăs«­­ului, în »Romana« se prind cu groţii şi sună sala... astă-dată nu de tropote, ci de gura profesorului seminarial din Gherla, Dionisie Vaida, care în elanul însufleţirii pentru înfrăţire, a.. . ma­­ghiarisat »Romana«, strigând cu sono­­ra­’i voce: »Kéz alatt!’ (pe sub mână), »Ugrálni!« (a sări), * Sikátor­­’ (co­loană) etc. Nu ştim cum stă profesorul Vaida în privinţa inteligenţei. Dar’ trebue că e foarte mărginit la preot, nefiind în stare să judece gradul de ridiculositate din această mnie de scandaloasă pur­tare a sa. Nu cred să se fi mai găsit cineva la noi, care să aibă cutezanţa să-­şi bată joc în aşa chip de ce ’i na­ţional românesc, ca dl Vaida. Poate fi convins el însuşi de blamagiul seu, căci chiar în Bizuşa ’l-au desaprobat soţii sei în preoţie, cerând sistarea Romanei profanate de Jidani, care săltau ca nişte ţapi, — cum observă coresponden­tul nostru. Şi un astfel de om creşte generaţia viitoare a preoţimii greco-catolice din diecesa Gherlei. Un astfel de om e pro­fesor de teologie. Dacă n’ar fi vestită Gherla pentru temniţele sale, faima ’i-ar da-o... institutul teologic de acolo. Onoare, de o miie de ori onoare acelor puţini profesori seminarian din Gherla, cari ţin cu sfinţenie la demnitatea lor na­ţională, dar’ o vină au şi ei, că nu se pun odată pe greaua, dar’ româneasca muncă de a schimba odată sistemul pă­cătos de acolo şi de a desinfid­a aerul stricat de acolo. Un Vaida, care se pupă cu Jidanii prin Bizuşa, ar trebui bog­­cotat, isolat cu totul, să înveţe minte, să se pocăiască. Căci, dacă vor merge lucrurile ca până acum, ce se va alege de diecesa Gherlei? Nouă preoţi ne trebuesc pe acolo, cu sentiment naţional şi caracter, care nu insultători de jo­­curile noastre naţionale! O altă figură tristă a petrecerii din Bizuşa este preotul Cosma din Ileanda-mare. Fără să iee în considerare ţinuta solidară observată de Români în faţa alegerilor parlamentare, se ridică la această petrecere, şi in numele alegă­torilor români ofere mandatul de de­putat lui Simó Lajos. Ce-’i asta, pă­rinte Cosma ? Cine-’i Simó Lajos ? Ce program are? şi peste tot, nu ştii d-ta, că Românii n’au decretat lupta electo­rală ? Şi chiar dacă ar fi decretat-o, cum vii d-ta la Simó Lajos ? A...! Simó Lajos a muncit 27 ani pentru biserica şi şcoala română, aşa zice popa Cosma din Ileanda. Ce blas­femie, ce ruşine, ce servilism, ce tîrîie pe brânci dejositoare! Dacă strînge mâna dlui Cosma şi dă o suprasolvire de câteva coroane în scopul unei şcoli ori biserici, asta-’i muncă pentru nea­mul românesc, e destul, ca dl Cosma să vină şi să pălmuiască naţia română, drept semn de recunoştinţă, faţă de »Măria Sa« Simó Lajos, care a bine­voit a-’l agrăi şi a da mâna cu el! E destul o vorbă, pentru-ca preoţii din ju­rul lui să-’i facă ovaţiuni şi smeriţi să-’l roage să primească... voturile alegăto­rilor români. .. Lăsăm însă să ’l facă de ruşine pe preotul Cosma curatorul seu. îmi cre­şte inima când mă gândesc la acest simplu ţăran necunoscut. La petrecere s’au încassat vre-o 150 cor. venit curat. Aceşti bani au fost transpuşi senatului bisericesc din Ileanda, căci petrecerea în beneficiul acestei bi­serici s’a dat. Şi acum vine curatorul. El indignat a respins această sumă, sub curent, că banii lui Iuda nu-­i poate suferi în lada bisericei. Banii plătiţi de Unguri şi de Jidovi drept entree, pentru­ ca să vadă cum ştiu po­pii români juca csárdás, simplul ţăran român ’i-a respins cu indignare. Câtă fineţă de suflet! Ce purita­nism de caracter! Ţăranul simplu a observat batjocura, pe care preoţii »culţi« nu au simţit-o, de care ei n’au roşit la faţă. Să fie această lecţie în folosul preo­ţimii din acele părţi, unde aşa de în­câlcite şi false idei sociale stăpânesc spi­ritele. înveţe dela popor, dacă poporul nu poate să înveţe dela ei. în interesul ei somăm preoţimea noastră să caute întotdeauna a rămâne la înălţimea demnităţii sale, să fraterni­­seze Românii ei între ei, căci har Dom­nului avem acum destulă inteligenţă ro­mână, nu să îmbulzească după prietenia Jidanilor şi a Ungurilor. Lase »poli­teţa« la o parte, nu să mai spuse cu ea, căci desastrul moral nu se poate spusa prin­­ politeţă. — I. Sibiiu, 10 Aug. 1901.­ DIN AUSTRIA. Partidul po­poral german în întrunirea na­ți­nută zilele aceste în Bruck (lângă Mur) a decis să rupă legăturile de până acum cu partidul radical german. Causa sunt atacurile în­dreptate de radicali contra de­putatului Prade, care în urma acestora a demisionat din postul de vicepresident al reichsrath­­ului. Demisia lui Prade a pro­dus mare sensaţie ; toate ziarele se ocupă cu ea la locul prim. Partidele germane, afară de ra­dicali, au luat-o la cunoştinţă cu regret. — Italienii din Tirol pretind pentru Tirolul italian autonomie de­plină, în adunarea generală a­­ societăţii naţionale italia­ne, ţi­nută nu de mult în Trient, s’a decis, că programul Italienilor în viitoarea dietă provincială va fi obstrucţiunea energică şi continuă, până­ ce nu se va satisface cere­rii lor, referitoare la Tirolul ita­lian. Tot asemenea vor conti­nua opoziţia şi deputaţii italieni din parlamentul central. Turcii tineri despre Turcia. Un Turc din partida Turcilor tineri, află­tor afară de hotarele Turciei, a carac­­terisat situaţia din Turcia şi raporturile dintre ea şi marile puteri europene, în modul următor: »Turcia — a zis el — se află în o stare materială foarte gravă, la care se adaugă corupţia şi neliniştea semin­ţiilor albaneze şi arabe. Generaţia cultă pretinde tot mai mult întroducerea de reforme, dar­ bătrânii se opun. Tulbu­­rările şi nemulţumirea internă sunt es­­ploatate de puteri. Austro-Ungaria are în general o atitudine pasivă, pe când Rusia şi Anglia sunt mai agresive. Ru­sia îşi are aţintite privirile asupra Dar­­danelelor şi voeşte a forţa dreptul de liberă trecere a flotei sale prin Dar­­danele. Anglia se foloseşte deocamdată de chedivul din Egipet pentru a stoarce favoruri. E vorba, că Englezii vreau să obţină concesia pentru construirea unei căi ferate, care să împreune Egipe­­tul cu Beludsistan, trecând prin Arabia­. Se vede, că Turcii tineri se tem mai mult de influenţa Rusiei şi Angliei asupra patriei lor. Presa austriacă contra Italiei. » Reichs­­­wehr« şi »Tagblatt« din Viena atacă cu vehe­menţă Italia din causa atitudinei ei în chestia albaneză, care nu corespunde cu pactul triplei alianţă. »Reichswehr« susţine, că influenţa re­ginei Elena e de netăgăduit în această nouă po­litică orientală a Italiei, viciului sanitar, autonomia naţio­nalităţilor, libertate de presă etc. Ziarele maghiare dau puţină im­portanţă acestui partid. Vom vedèa întru-aăt se vor şti valora la alegeri »oamenii viitorului«. Partid socialist. Socialiştii ma­ghiari s’au grupat în un partid politic şi sunt decişi a lua parte la luptele electorale. Din programul lor remar­căm următoarele pretensiuni: sufragiul universal, introducerea dării de moşte­nire şi a dării progresive de venit, sta­­tificarea şcoalelor, a justiţiei şi a ser­ Nr. 143 Sarafoffiştii. Cu privire la miş­carea comitetului macedonean bulgar, ziarul »Cronica“ din Bucureşti scrie ur­mătoarele : »Din Bulgaria viu iarăşi ştiri în­grijitoare. Bulgarii iarăşi se frământă. Se pare că guvernul bulgar n’a avut mână fericită, când a protegiat alegerea lui Mihailovski ca preşedinte al comite­tului macedonean în locul lui Sarafoff. în adevăr, Bulgarii se preocupă foarte puţin de această schimbare de nume, care noul ales caută să întreacă pe pre­decesorul său în violenţă de limbagiu şi de acţiune. Ultimele ştiri spun, că fai­moasele scrisori de ameninţare care tind la escrocări de bani dela cei-ce nu sunt membri ai asociaţiei macedonene, au re­început să fie răspândite cu profusiune. Ba chiar se trece dela vorbe la fapte. Cei-ce n’au răspuns la scrisorile de ame­ninţare, au găsit la poarta casei lor bombe esplosibile. Şi toate acestea se petrec în ajunul deschiderii desbaterilor în marele proces al bandei Sarafoff. în aşa atmosferă şi în asemenea condiţiuni se poate prevedă ce resultat va avă acest proces. Cum am zis, pentru mo­ment ne place a crede, că guvernul din Sofia e cu desăvîrşire străin de ispră­vile protegiatului seu din capul comitetu­lui macedonean. Să gândească însă cei din Sofia la responsabilitatea lor*. ' t Crispi. Italia, frumoasa seară a lui Dante, are doliu. Marele ei fiiu, bărbatul de stat de renume, Francesco Crispi a ră­posat în Neapole. Duminecă seara la 7 ore 45 minute. Vieaţa lui e contopită cu istoria modernă a regatului italian, dar’ totodată el se poate considera de un tip al poporului seu, împreunând virtuţile şi defectele rassei italiane. Mare luptător pentru unitatea şi independenţa Italiei, Crispi ’şi-a câştigat merite neperitoare pentru conlucrarea lui la ridicarea Italiei între cele dintâini state ale Europei. Aceste merite nu

Next