Tribuna, septembrie 1901 (Anul 18, nr. 161-180)

1901-09-19 / nr. 172

Pag. 686_____________________________ născuţi de obştea românească, le dăm aici numele: N Popovici, epitropul bisericei din Caransebeş, loan Stoian, G. Buru, tot din Caransebeş, G­hicoară, M. Lăză­­rescu, Z. Mihuleanu, N. Volpp, I. Toader, Gl. Călţun, Spatariu, N. Oberterescu, I. Petreu, F. Suru, M. Petria şi I. Bor­­lovan. Din Braşov, Ungurii din Braşov au intrat în luptă cu Saşii, punând şi ei candidaţi. Astfel agitaţia electorală a devenit foarte mare, mai ales, că Ungurii vînează după voturile Românilor, pentru­ ca să poată trânti pe Saşi. Despre aceasta »Gaz. Tr.« scrie următoarele: »Neavând prospecte altfel de-a reuşi candidaţii maghiari guvernamentali, cari au Intrat In luptă cu candidaţii Saşilor, aleargă după voturile alegătorilor »va­­lachi“. L­as că şi numai ideea de a apela la voturile acelora, pe cari ’i-au privit şi ’i-au tratat necontenit ca duş­mani, trebue să revoalte pe ori­ce om bun de simţ, dar’ apoi propaganda sau în limbagiul patriotic corteşirea, ce se face din partea agenţilor maghiaro-ji­­dani trece peste toate limitele tole­rabile. »Nu-­i destul, că de două săptămâni colindează agenţii pe la diferiţii alegă­tori, având impertinenţa a le propune să le vândă voturile, părăsind cu necre­dinţă causa naţiunii lor, dar’ precum ni­ se asigură, că s’a întâmplat, li-s’a pro­mis unor alegători din suburbiele noa­stre, că­ li-se vor da şi bani »după ale­­gere«. Nu este asta corupţiune pe faţă ? »Ni­ s’a raportat ca sigur, că un funcţionar dela perceptoratul de dare reg. ung. este un corteş de frunte şi umblă să amăgească pe alegători. Ni­ se mai spune că alţi funcţionari lucrează paralel cu el pe sub mână. Se trimit liste pe la alegătorii români cu provo­­oarea de ale subscrise, vrând astfel a-’i prinde, că vor vota pentru unul din can­didaţii unguri. »Deja mai mulţi birjari români din Braşov sunt angajaţi cu câte 5 fl. de cătră agenţii electorali pentru ziua ale­gerii şi se zice, că li­ s’au promis deose­bit câte 5 floreni pentru fiecare alegă­tor român, pe care-’l vor câştiga şi-’l vor duce la urnă. Se fac promisiuni şi de natură, că Ungurii vor sprijini de aci încolo pe Români în comună şi comitat şi alte de acestea. Aclamaţi. »Ref. crt.* e informat, că la alege­­gerile ce încep mâne, vre-o 70 de can­didaţi de ai partidului liberal vor fi aleşi cu aclamaţie. Intre aceştia sunt câţiva miniştri, apoi secretari de stat etc. şi câţiva din căpeteniile oposiţiei. „Fericitorii poporului“. »Magyar Polgár« ce ne-a sosit azi publică catalogul acelor candidaţi de deputaţi din părţile ardelene, cari »au păşit cu program liberal şi ’şi-au în­ştiinţat candidarea prezidiului parti­dului liberal«. Intre aceştia »Magyar Polgár* în­şivă şi pe următorii: Ciocan János (cerc. Năsăud), Şerbán Miklós (cerc. Arpaş), Muntean Aurel (cerc. Orăştiei şi Hune­doarei), Avramescu Pachomius (Bocşa), Szerb György (Zorlenţ), Vuja Péter (Şasea), Kupşa Victor (Lăpuş). Dacă la acestia mai adaugem pe Boku Szever (Radna) şi pe Fasie Tivadar din Ceica, vom ave aproape complet buchetul — »fericitorilor poporului românesc*. Cum II vor »ferici* — aceia adecă din ei, cari nu vor suferi trânteală —­­ştim noi din trecut, dar’ o pretenţie avem la ei, pe care dacă ţin la cinstea politică, trebue să o împlinească, adecă să se dee de ce sânt: candidaţi şi eventual deputaţi liberali, car’ nu representanţi ai poporului românesc din o parte sau alta. Din Ocna. Din Ocna­ Sibiiului ni­ se spune: La noi sânt ceva peste 300 de ale­gători, dintre cari jumătate sânt Ro­mâni. Ca să ne »fericească* şi să ne »apere* interesele s’au ivit vre-o 5 can­didaţi, guvernamentali şi oposiţionali. Pentru unul din aceştia ,corteşeşte şi un domn Român, din părţile Aradului, Rod­­neanu, speculând la voturile Româ­nilor. Cum am aflat, mulţi Români, du­rere,­­şi-au promis votul la diferiţii can­didaţi. Să credem că dintre candidaţi nici unul nu va întruni majoritatea absolută şi aşa probabil va fi o nouă alegere. Sibiiu, Mercuri,"; TRIBUNA 19 Septemvrie (2 Octomvrie) 1901 E. S. Episcopul Pavel. — Articol din »Unirea*. — Opiniunea publică din provincia noastră metropolitană a fost surprinsă mai zilele trecute, cu o veste, carea, deși n’a aflat crezământ nici măcar la cei­ ce mai ântâiu au pus-o în circulație pe cale ziaristică, a produs totuşi pre­­tutindenea nu puţină sensaţie. Vestea era, că s’ar fi pus la cale denumirea Ilustrităţii Sale Domnului Dr. Augustin Lauran de episcop coadjutor, şi încă cu dreptul de succesiune, al Escelenţei Sale Episcopului Pavel de Oradea - mare. »Unirea­ încă s’a făcut ecoul acestei veşti, întru cât se tracta, fie şi numai sub formă de sensaţie, de o chestiune de foarte mare importanţă pentru bise­rica noastră. Acuma însă, pe basa informaţiu­­nilor, ce ni­ le-am câştigat dela loc com­petent şi absolut sigur, suntem în plă­cuta posiţie de a da cea mai desăvîr­­şită desminţire acestei faime, şi de a declara cu toată positivitatea, că ea este lipsită de ori­ce fundament, şi că n’a putut fi născocită fără numai de o fantasie înfierbântată, spre a ne reţinea dela o altă cualificare mult mai po­trivită. Prin această desminţire categorică şi absolută, am pute închide, fără de nici un­ alt cuvânt, penibilul incident, carele negreşit, că va fi amărât pentru un moment inima bunului Archiereu de la Orade, după cum ne pusese în ui­mire şi pe noi. Cu toate aceste, spre a împrăştia ori­ce umbră de nedumerire, şi spre a pune capăt şi unei legende, ce s’a adus în legătură cu vestea din chestiune, vom adauga şi următoarele reflecsiuni fugitive: în biserica noastră denumirea de episcop coadjutor, şi încă cu dreptul de succesiune, adecă cu dreptul de a urma ipso facto în scaunul arohieresc după încetarea din vieaţă sau după retra­gerea titularului ordinar al aceluia, ar fi un lucru nou, neobicinuit, şi cu totul necunoscut în deosebi în istoria de douâ sute de ani dela S. Unire. Prin urmare ori-cine s’ar presta, In Împre­jurări normale ale bisericei noastre, la Introducerea unui asemenea lucru la noi, cu dreptul ar fi taxat de inovator, de om străin de firea şi de spiritul aşe­zămintelor noastre străbune. Ei bine! Ese. Sa episcopul Pavel nu este şi nu va fi omul, care­­şi-ar şti da numele la una ca şi aceasta. Da, El, oare în anumite momente de grea în­cercare pentru biserica noastră s’a ară­­tat dispus şi hotărît în mod nestrămu­tat mai vîrtos a se coborî chiar şi din scaunul seu archieresc, decât a se îndu­pleca la aceea, ca in persoana sa sâ se dee ocasiune a se face abatere dela dreptul şi tradiţia perpetuă a aşezămin­telor noastre bisericeşti. El, episcopul Pavel, de bună­ seamă, că nu va permite nici­odată, ca numele seu să treacă în istoria bisericei noastre şi încă fără de motive extrem de grave, ca întroducă­­tor de instituţiuni şi obiceiuri străine de noi, în materie de o aşa de mare im­portanţă pentru biserica noastră. Pe lângă acestea, chiar şi acolo, unde sunt în us denumirile de coadju­­tori episcopeşti, acele nu se pot întâm­pla, decât din cause foarte grave şi nu­mai cu consimţământul respectivilor epi­­scopi ordinari. Această din urmă con­­diţiune a ştiut-o şi acela, ce mai ântâiu a lăţit vestea de sub întrebare în zia­rele noastre, de aceea nici nu s’a lăsat se nu adaogă totodată, că E. Sa episcopul Pavel­­şi-ar fi dat învoirea la închipuita denumire şi respective, că ar fi fost câ­ştigat spre aceasta din partea dlui Lauran. Modul lămurit al desminţirii de faţă ce o dăm însă, esclude cu desăvîrşire presupusul fapt despre învoirea Esce­lenţei Sale la aşa ceva; car’ considera­­ţiunea făcută mai sus esclude până şi posibilitatea de a da. In condiţiunile ab­solut normale, in cari se află diepesa de Oradea-mare, un asemenea consimţământ. Pe de altă parte in interesul ade­vărului, al numelui şi al poziţiunii ce o ocupă dl Lauran în biserica noastră cu nu mai puţină îndestulire observăm, tot pe basa informaţiunilor positive ce le avem, că nici dînsul, nici direct, nici in­direct, nici de aproape, nici de departe, n’a solicitat învoirea Episcopului seu spre un atare lucru. însuşirile şi virtu­ţile creştineşti ale acestui distins prelat, nouă ne sânt cu mult mai bine cunos­cute, decât ca să putem presupune în el o natură aşa de silnică, ca pe ori-ce cale şi prin ori-ce mijloace să voească şi să umble a ajunge la strălucirile mi­trei episcopeşti. Laudă Domnului apoi, dar­ suntem departe chiar şi de gândul de a se simţi necesitatea de coadjutor la scaunul no­stru episcopesc de Oradea-mare. Pen­­tru­ că Escelenţa Sa episcopul Pavel, pe lângă toată sarcina venerabilă a acelor 74 de ani, ce-’i apasă umerii, în ori­ce privinţă este In toată puterea şi vigoa­rea de a-’şi păstori aleasa sa turmă cu­vântătoare. Pe cum vestea lăţită cu atâta uşu­rinţă despre ceea­ ce au mai numit-o »moştenirea Episcopului Pavel*, s’a luat din vânt, tot aşişderea din vânt s’a luat pe aer se basează, şi tot numai din în­chipuire nu mai puţin înferbîntată s’a putut născoci şi legenda, prin carea unii oameni, scurţi la vedere, şi încă şi mai strimţi la inimă şi necunoscători de fi­rea unei ocârmuiri diecesane, se încearcă, de-ar fi cu putinţă, să arunce umbre peste modul de ocârmuire al acestui Ve­nerabil Archiereu, — afirmând cu cute­­zare, că »adevărata cârmă a diecesei este şi acuma aşa zicând în mâna lui Laurant. Nu este intenţiunea noastră, ca să dăm o privire, şi încă critică, peste epi­scopatul Escelenţei Sale. Faptele grăesc în auzul tuturora cu o tărie mult mai mare de cum ar pută fi cea a glasului nostru, şi strălucirea acestor fapte, pe lângă toată modestia şi creştineasca umi­linţă, prin care autorul lor deprins este a o ascunde de la vederea de obşte, — întocmai ca şi lumina zilei se impune ochilor limpezi, obicinuiţi a căuta mai departe şi a nu se invîrti numai într'un prisont îngust şi de regulă străbătut de patimile interesate în fel şi fel de chip. Fiecare Episcop, după disposiţiile dreptului canonic, trebue să-’şi aibă vi­car general, carele să-’i stea într'ajutor mai de aproape la ocârmuirea diepesei, şi oarele spre aceasta şi este învestit cu puteri aşa de mari, încât dela judecata lui nu se admite recurs la judecata Epi­scopului. De aci însă nu urmează şi nu se poate deduce, că cârma diepesei, ori­cât de întinsă ar fi activitatea vicarului ar sta In mâna dineului, car’ nu în mâna Episcopului. Pentru-ce să fie lucrurile acestea altcum la Orade ? — Noi ad­mitem că E. S. Episcopul Pavel, nefiind din numărul bărbaţilor mari în lucruri mici, dar mai cu seamă având a absenta mai adese­ori dela reşedinţa Scaunului seu, se simte uşurat foarte, putând in­­credinţa activităţii inteligente şi neo­bosite a ilustrului seu vicar, resolvarea căuşelor legate de şablonul nestrămuta­tei oficiosităţi, pe cum şi a acelora, a căror importanţă dispare mai mult ori mai puţin cu momentul resolvărei lor. Ba să concedem şi aceea, că nici In diepesa de Oradea-mare nu vor lipsi, cum nu lipsesc nici în alte părţi, de cei-ce chiar In lucruri de importanţă trecătoare îşi află proteste de a murmura, îndată­ ce nu-­şi văd împlinite toate dorinţele lor. Dar’ deasupra tuturor acestora un lu­cru stă şi este, că nu se află nici o causă mai însemnată, nici o chestiune de importanţă mai mare, nici o afacere de interes vital pentru diecesă şi în ge­neral pentru biserica noastră, în care episcopul Pavel să nu aibă singur şi la rîndul său conştienţa grelei sale respon­sabilităţi în mijlocul dificultăţilor de tot felul, cu cari au de a se lupta archie­­reii noştri din zilele de acum. Şi mai stă şi aceea, că dacă episcopul Pavel ar fi preferit a se lăsa absorbit de mulţi­mea tuturor afacerilor mărunte, în loc de a alerga în dreapta şi în stânga spre a ţină ochiul pururea privighetor peste întinsa economie din domeniul episco­­pesc, dacă nu­­şi-ar fi impus jertfire de sine şi nu ’şi-ar fi dat osteneală in toate direcţiunile pentru binele de obşte — atunci archivul episcopiei poate că ar fi rămas îmbogăţit cu mai multe scrisori iscălite de dînsul, dar’ de sigur, că die­­cesa nu s'ar fi îmbogăţit cu toate acele creaţiuni şi­­aşezăminte culturale şi de binefacere, cu cart­ea se mândreşte acum, şi cu cari fără de Încetare se va mândri şi In viitor. Ne tot plângem şi cu drept cuvânt, că sântem săraci în instituţiuni sacre şi culturale, şi apoi to­tuşi atunci, când un arohiereu se stră­­dueşte, fără de nici o cruţare de sine, să contribuiască la îmbogăţirea şi în­aintarea noastră, noi să avem trista pri­velişte a unor oameni din sânul nostru, cari în loc de a fi cu recunoştinţă faţă de el, se dau la scornirea unei nevred­­nice legende! Noi însă în faţa marilor sale opere In faţa tuturor zilnicelor sforţări, ce şi le dă pentru apărarea drepturilor bise­ricei noastre şi pentru promovarea in­­stituţiunilor ei, nu unor asemenea le­gende dăm ascultare, şi nu la lipsă de coadjutor ne gândim, ci smerit glasul nostru spre Domnul ni-’l îndreptăm, ce­rând, mai vîrtos acum în preajma jubi­leului de cincizeci de ani de preoţie a alesului seu, ca pe El, pe episcopul Pa­vel, să­’l trăească Intru lungime de ani fericiţi, spre binele bisericei greco-cato­­lice române, spre binele neamului româ­nesc Am reprodus cu plăcere acest articol al »Unirei«. în el vedem nu numai o desmin­­j­ţire a faimei lăţite tendenţios, ci şi o zdrobire­­ a tendenţelor ce au amînat faima pusă în * circulaţi Autorul articolului însă — ţinem să ob- I servăm — prea mult apasă cu condeiul asu­pra aceluia »— ce mai ântâiu a lăţit vestea de sub întrebare în ziarele noastre*. Şi aici e ■ nedrept. Noi sântem cu toată recunoştinţa faţă cu cel ce ne-a informat despre »legenda* ce se colporta, din gură în gură, într’un colţ de ţeară. Cu recunoştinţă ar trebui să-­i fie şi » Unirea«, pentru că numai scoţând la lu­mină publică astfel de legende ele pot fi ni­micite. Cu atât mai vîrtos, că doar’ şi »Unirea* a reprodus »legenda* din vorbă într’o formă, ca­ şi­ când ar fi ceva cu totului firesc, fără nici un cuvânt de îndoială sau , uimire. Revistă esternă. Ane­var­ea Mangiuriei. »Naţional Tidende» din Copenhaga comunică ştirea, că chestia principală, asupra cărora a discutat Ţarul cu îm­păratul german în Danzig, a fost ane­xarea Mangiuriei la Rusia. Resolvarea s-a făcut conform dorinţei Ţarului. Cer­­curile competente din Copenhaga asi­gură, că ştirea e adevărată şi puterile europene trebue să fie pregătite a primi în curând vestea despre alăturarea de­finitivă a Mangiuriei la imperiul mosco­­vit. In privinţa aceasta s’au înţeles şi contele Lambsdorff cu Delcasse la Com­­piegne. Răz­boiul din Africa­ de sud. Cât de grea e poziţia Englezilor se vede şi de acolo, că în contra Buri­lor trimit şi cete formate din sălbaticii Zulu-Cafiii şi Basuto. In ultimul timp trupele bure au bătut de două­ ori pe aceste trupe­­engleze*. In Pretoria s’a publicat din parte engleză o proclamaţiune, care dispune vânzarea bunurilor dela Burii, cari n’au depus armele. Știri mărunte­ Pregătindu-se o nouă revoltă carlistă în Spania, guvernul a luat masuri severe pentru prevenirea ei. Im­mnant !*\", în Barcelona anarchiştii au făcut din nou scandale. în lupta cu garda civilă au rănit mai mulţi gardişti. *• »Daily Mail* îşi susţine ştirea despre de* misiunea lui Kitchener. Gloaie* silei. Bibiifi, 1 Oct. n. 1601.' Români la esamenele de oficeri.­­ Cu finea anului militar au făcut esamen­e de oficeri: la reg. de inf. nr. 2: G. Bor­­i­­oman, I. Jantea, V. Magdu, N. Popea­­ şi T Rusu; la reg. de inf. nr. 31: Bel­­i­cuţa, Chişiu, Hersenyi, Indrieşiu, Cioran, Podariu, Popa şi Rebega; la batalionul de vânători nr. 28 : Constantinescu şi Pă­­lăgian; la reg. de inf. nr. 50: Sasu; la reg. de inf. nr. 64: Stoica, Oprea şi Damian; la reg. de artilerie nr. 12: Vidrighin, Luţia, Dordea, Mironoviciu, Mohan şi Nistor.• A 9 şedinţă literară a ţinut-o »Reuniunea sodalilor români din Sibiiu*, Joi la 26 Septemvrie n. c. Ca în­tot­deauna şedinţa a fost cercetată de me­seriaşi măiestri, sodali, doamne şi dom­nişoare. După cetirea prin dl Ioan Apol­­zan, a protocoalelor şedinţelor admini­strative din cursul lunei Septemvrie, preşidentul reuniunii dl Vie­­lordăşianu de data aceasta face menţiune despre caşul trist al trecerei la cele veclnice a membrului corului Paraschiva Popa şi aduce laude colegilor răposatei, cari au contribuit în loc de cunună peritoare, cu sume de bani la fondul văduvelor şi orfanilor meseriaşilor români. Pune în vederea îmbogăţirea bibliotecei cu preţioasele 7 tomuri complete din re­vista »Gartenlaube«, dăruite prin stima­bila doamnă Ana Dr. Moga. In fine s’a luat hotărlrea de a se institui şi în anul de faţă un comitet de dame, cari să colecteze daruri de Crăciun pentru săracii noştri. Trecându-se după toate acestea la evalutarea programului şe­dinţei, clericul din seminariul „Andre­­ian“, dl Augustin Bena ne delectează cu o admirabilă romanţă cântată la pian. Tot d-sa apoi acompaniază pe dl Nico­las Işan, măiestru pilar, care ne-a de­lectat cu cântarea »O iubesc cu înfo­care* şi romanţa »Miţo dragă*. Dl Iacob Cărâtuş, social măsar, a declamat poesia »Inelul sătenei* de Lăpădat. D şoara Elena Baciu, zeloasa coristă şi dile­tantă în ale teatrului, ne-a ţinut în con­tinuă voie bună prin predarea monolo­gului »Prima rochie lungă, de Iosif Vulcan. Dl Samuil Petraşcu, godul măsar a declamat poesia »Din goana vieţii* de G. Bodnariu, care după d-sa a urmat dl George Muciu culeg. tipogr. cu declamarea de tot corectă a poesiei »Grui sângere de Vasile Alexandri. Dl Muţiu a fost des şi viu aplaudat. înche­­ierea şedinţei o a făcut dl Aug. Bena,­­esecutând la pian mai multe arii de tot frumoase, şedinţa instructivă s’a înche­­iat la orele 101/*. O coristă, * în atenţiunea primăriei din loc. Dela un amic, care în lungile lui călă­torii din lunile de vară a petrecut în timpul din urmă câteva zile şi In Sibiiu primim o epistolă, din care estragem următoarele: In întreaga Transilvanie n’am dat de oraş, cari să aibă din punct de vedere igienic o posiţie aşa de favo­rabilă ca Sibiiul. Situat pe un şes nu prea mare în faţa fruntaşilor munţi ai Cibinului, înspre sudest cu panorama din poveste a munţilor Făgăraşului, înzestrat cu locuri de promenadă, cum puţine oraşe mari din Europa au, e es­­plicabil că fiecare călător iubitor de natură petrece bucuros câteva zile în in Sibiiu. Admirabilă e promenada, care începe din capătul străzii Cisnă­­diei şi trecând pe strada Şeviş nu se termină în vastul parc de sub arini un loc anume croit par’că pentru poeţi, ci se continuă, am pută zice până la marea comună românească Răşinari. Numai — este un­a numai* şi aici — autorita­tea comunală pare a nu prea preţui din destul însemnătatea acestor vaste promenăzi. Nu-­mi pot esplica altmin­teri împrejurarea, că măturătorii—mă­tură şi şlepuri — îşi esercită nobilă func­ţiune tocmai când muritorii doritori de aer curat se preumblă în număr mai mare, stropitul se face, după-ce vântul ’şi-a făcut mendrele. Pe locul destinat pentru pietoni nici nu se stropeşte nici­­când...“ Are drept călătorul nostru în pri­vinţa aceasta. La parcul de sub arini­­şi-a uitat să amintească împrejurarea, că cărările nu sunt aşternute cu prund, ci cu nisip, care însă are obiceiul să se ridice în valuri mari, la ori­ce suflare de vânt. Şi pe lucru mare ar fi să se stropească şi cărările acestea! Cheltu­­eala ar fi minimă şi primăria noastră ar dovedi din nou, că e europeană. Pu­ţină îngrijire se dă şi străzii Hecht, care e aproape zilnic înecată în prav. Dacă merită şi aceasta stradă oare-oare atenţiune, hai să zicem, că nu pentru cetăţenii locuitori în ea, e pentru par­cul de lângă ea, oare mai că nu mai are rost să fie, dacă trebue să treci prin el astupându-­ţi faţa, ca să nu fi înăbu­şit de pravul venit din ea. * Nr. 172 Amintirii de Atena. Studenţii greci au făcut cunoscut, printr’o scri­soare, studenţilor universitari români că trei mari pictori din Atena, lucrează la facerea mai multor tablouri cari să represente scena din timpul şederei stu­denţilor români din Grecia. Aceste tablouri vor fi dăruite universităţii din Bucureşti.* Aniversarea morţii Iuliei Hasdău. Eri, luni în 17 Septemvrie a fost ziua anivesărei morţii Iuliei Hasdău. Se ştie, că in fiecare an la această dată, d-na şi dl Hasdău organisează o ser­bare în mausoleul de la cimiterul Belul. Un quartet musical, alcătuit din artiştii noştri cântă de obiceiu conoscutul Re­quiem compus de Iulia Hasdău, in aceasta zi d-na şi dl. Haşdeu stau toată ziua la mausoleu, de la orele 10 a. m. până la 4. p. m, primind pe amicii şi cunos­cuţii familiei.* I Polexina Mesaros în anul al 24-lea al fragedei sale etăţi, după scurte şi grele suferinţe prevăzută cu Sf. Sa­cramente ale muribunzilor, în 29 i. o. la orele 2 dimineaţa,­­şi-a dat blândul seu suflet în mânile Creatorului. Rămăşiţele pământeşti ale scumpei şi neuitatei defuncte s’au aşezat în 30. i. o. st. n. la orele 2 p. m., ceremonialul ritului gr.-cat. spre vecinică odihnă în cimiterul din Turda. Fie-­i memoria în veci binecuvân­tată Ioan Mesaroş advocat cu soţia Victoria născ. Raţiu, ca părinţi, Cornel Mesaroş inginer, Ionel Mesaroş, când. de adv., Ludovic, Eugenia, Alexandru, Victoria şi Ida, ca fraţi şi surori şi număroşi consângeni. • •• *' ' r*. . O nouă bancă rusească. In Pe­tersburg se va înfiinţa în curând o nouă bancă cu numele de »Banca Orientului*. Capitalul acestei bănci, al cărei câmp de operaţii va fi Asia şi în special Persia, e fixat la 15 milioane ruble,. f

Next